1.

Definiți noțiunea și caracterizați sarcinile ale criminologiei:

CRIMINOLOGIA este o ştiinţă socio-juridică care studiază criminalitatea, cauzele

si conditiile ei (determinatele criminogene), personalitatea infractorului precum şi
căile şi metodele de prevenire şi combatere a criminalităţii.

ştiinţa socială, extrajuridica, ce studiază fenomenul criminalităţii în ansamblul său

sub aspectul stării, structurii şi dinamicii sale, al cauzelor şi condiţiilor care-l
determină si/sau favorizează, precum şi modalităţile de profilaxie şi combatere a
acestui fenomen

2. Formulați noțiunea și enumerate trăsăturile criminalității:

Criminalitatea este un fenomen social şi, la fel cu alte fenomene sociale

(fenomenul demografic, fenomenul economic), ea este alcătuită dintr-o serie de
fapte, care sunt crimele, fapte care au loc în societate.
a) Caracterul social de masă – se caracterizează printr-o totalitate de
infracţiuni, comise într-o societate respectivă, într-o perioadă de timp determinată.
b) Caracterul de fenomen uman complex – majoritatea autorilor recunosc faptul
că nu pot fi explicate comportamentele infracţionale, avînd în vedere diversitatea
modalităţilor de săvârşire a infracţiunilor. Aici nu putem analiza doar un factor
care conduce la săvârşirea actului ilicit, ci trebuie avute în vedere factorii generali
de mediu (sociali, biologici, psihologici, morali);
c) Caracterul evolutiv, care exprimă ideea persistenţei fenomenului infracţional,
structura şi dinamica sînt diferite de la o epocă la alta, de la o o zonă geografică la
alta.
d) Caracterul anti-social, dăunător – se caracterizează prin faptul că fenomenul
criminalităţii, faptele antisociale provoacă daune destul de mari societăţii. Crima,
în esenţa sa, comportă un pericol sporit în societate, atentînd la ordinea şi
securitatea publicului.
e) Caracterul variat al criminalităţii – care derivă din varietatea infracţiunilor
încriminate prin legea penală şi varietatea formelor de exprimare concretă a
infractorilor prin infracţiunile săvîrşite. Aşa cum nu există doi indivizi identici, tot
aşa nu există două infracţiuni, chiar de acelaşi tip identice.
f) Caracterul cauzal al criminalităţii – constă în aceea că criminalitatea, fiind
un u manifestări fizico-sociale, nu poate exista în afara unui proces cauzal.

3. În cadrul cărei orientări criminologice, personalitatea infractorului cu

invidualitatea fizică și patologică.
În cadrul orientării biologice, personalitatea infractorului este sinonimă cu
„individualitatea fizică şi patologică”, adică cu o sumă de stigmate, care
configurează portretul. Conform concepţiei bio-tipologice, comportamentul omului
depinde de tipul constituţiei anatomice. În anumite condiţii, tipul constituţiei
anatomice contribuie într-o mare măsură la inadaptarea socială.

4. Caracterizați formele criminalității după gradul de cunoaștere, descoperire,

înregistrare, verificare și soluționare judiciară:

Formele criminalităţii

a) criminalitatea sesizată (înregistrată) reprezintă totalitatea crimelor

(infracţiunilor) săvârşite sau pretins săvârşite, care sunt crime sau apar ca şi
crime şi care au ajuns la cunoştinţa sau au fost înregistrate la organele de
urmărire penală. Această formă de criminalitate, de regulă, este înregistrată
la organele de poliţie, procuratură ori la instanţa de judecată – în caz de
plângere directă – şi este cunoscută.
b) Criminalitatea descoperită reprezintă totalitatea crimelor în care autorii
sunt descoperiţi şi cunoscuţi (ori bănuiţi că sunt autorii adevăraţi).
c) Criminalitatea deferită justiţiei reprezintă totalitatea crimelor transmise
pentru soluţionare în instanţa de judecată.
d) Criminalitatea judecată reprezintă totalitatea crimelor care au fost
examinate de instanţa de judecată şi aceasta a pronunţat o hotărâre penală
definitivă. Aceste patru forme reprezintă criminalitatea relevată, aparentă
sau legală.
e) Criminalitatea neagră sau ocultă reprezintă totalitatea crimelor
neînregistrate şi, deci, nedescoperite şi nejudecate. Acestea sunt crimele care
n-au ajuns la cunoştinţa organelor şi autorităţilor competente. Numărul
acestora este cu mult mai mare faţă de crimele înregistrate, descoperite şi
judecate.

5. Enumerați etapele mecanismului actului infracțional individual.

a) Motivaţia infracţiunii;
b) Luarea deciziei şi planificare activităţii infracţionale;
c) Realizarea intenţiilor criminale;
d) Comportamentul post – criminal.

6. Completați: Dinamica criminalității reprezintă modificările cantitative şi

calitative intervenite în structura acestui fenomen, prin comparaţie cu intervale
de timp şi spaţiu succesive, reflectând cursul general al criminalităţii şi
tendinţele sale.

7. Care sunt modelele de reacție socială față de fenomenul criminalității:

 8.Caracterizați funcțiile criminologiei:

a. Funcţia descriptivă – fenomenologia criminalităţii a constituit o condiţie

absolut necesară cunoaşterii obiectului de studiu al criminologiei. Utilizînd
metode şi tehnici de recoltare şi prelucrare a datelor simple sau complicate,
vechi sau moderne, adepţii acestei funcţii au încercat să demonstreze – pe
calea studiului descriptiv – atît existenţa unor diferenţe semnificative între
infractori şi non-infractori, cît şi evoluţia structurii infracţionale pe un
anumit teritoriu, într-o perioadă de timp dată.
b. Funcţia explicativă – explicarea naturii, a esenţei, a cauzelor care determină
şi a condiţiilor care favorizează fenomenul infracţional reprezintă scopul
imediat al cercetării criminologice. De aici decurge importanţa funcţiei
explicative a criminologiei. Principalele concepte operaţionale de ordin
explicativ utilizate în criminologie sunt: cauza, condiţia, efectul,
factorul, mobilul, indicele.
c. Funcţia predicativă – importanţa fenomenului infracţional, sub aspectul
gravelor prejudicii pe care le produce, face imperios necesară aprecierea
ştiinţifică a dinamicii sale pe termen lung, în scopul identificării şi evaluării
măsurilor ce se impun pentru prevenirea şi combaterea acestuia. Pentru
alcătuirea modelelor predictive, criminologia apelează la modele ştiinţifice
din alte domenii ale cunoaşterii, de la modelele matematice, pînă la cele
informatice şi euristice.
d. Funcţia profilactică – se materializează
în sintetizarea rezultatelor privind etiologia criminalităţii, în înlănţuirea lor
logică şi transpunerea acestora într-un sistem coerent de măsuri de prevenire
şi combatere a fenomenului infracţional.

9. Comparați noțiunile ,,personalitatea infractorului” și subiectul infracțiunii

10. Pinatel vede criminalitatea ca o maladie morală a societăţii. Individul atins grav de această
maladie socială este personalitatea criminală, identificată de autor cu un model pe care analiza
criminologică îl utilizează în studiile sale

Pinatel identifică caracteristicile personalităţii criminale grupate într-un nucleu, cum sunt
egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi influenţa afestivă. Structura dinamică a personalităţii
criminale presupune componente care nu sunt anormale în sine, ci doar în acţiunea şi interacţiunea
lor. De aceea personalitatea criminală trebuie să fie considerată ca un rezultat şi nu ca un dat. Toate
celelalte componente psihologice care pot fi întâlnite la criminal nu sunt în relaţie cu trecerea la act,
ci numai cu modalitatea de executare a crimei. Astfel, componente ale activităţii (delincvenţi activi şi
pasivi), aptitudinile fizice (delincvenţi robuşti şi debili) sau aptitudinile intelectuale (delincvenţi
inteligenţi şi delincvenţi insuficient de inteligenţi), aptitudinile profesionale şi sociale (delincvenţi
“buni profesional” şi alţii extrem de stângaci), necesităţile nutritive şi sexuale (delincvenţi cu
instincte puternice, alţii slabi) sunt neutre în raport cu trecerea la acţiune. În cadrul nucleului
personalităţii criminale, caracteristica identificată ca egocentrism este un efect al societăţii care se
bazează pe o competiţie nemiloasă şi care favorizează toate formele care exaltă trăsăturile achizitive
ale omului. La acestea Pinatel mai adaugă o inflaţie nemaipomenită a normelor legislative, care duc
la o stare de anomie, când în mediul ce-l înconjoară pe individ totul este hiperreglementat, individul
nu se mai descurcă, ghidându-se după propriile instincte.