Universitatea ,,Ştefan cel Mare" Suceava

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Specializarea Drept Penal şi Criminalistică

Anul I

Proiect la disciplina:
Criminalistică.Metode moderne de investigare criminalistică

Coordonator: Lect.Univ.Dr.
Mihai Ștefănoaia

Întocmit de: Simona Loghin

1
 SUCEAVA 2023
Cuprins

1. Noțiunea de Criminalitate

2. Noțiunea de Tâlharie

3. Probleme pe care trebuie sa le lămurească cercetarea infracțiunii de tâlhărie

4. Activitati întreprinse in investigarea infracțiunilor de tâlhărie

5. Concluzii

6. Bibliografie

2
 1. Noțiunea de Criminalistică

Criminalistica este știința care elaborează mijloace și metode tehnico-științifice, precum și

procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării și interpretării probelor judiciare,
efectuării expertizelor și constatărilor tehnico-științifice, în scopul prevenirii și descoperirii
infracțiunilor, identificării făptuitorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în
procesul judiciar.1

Principalele atribuții ale structurilor de criminalistică sunt cele privind efectuarea cercetării la
fața locului, examinarea probelor în laborator, efectuarea constatărilor tehnico-științifice și a
expertizelor criminalistice, precum și cercetarea științifică fundamentală și aplicativă.

Principalele atribuții ale structurilor de criminalistică sunt cele privind efectuarea cercetării la
fața locului, examinarea probelor în laborator, efectuarea constatărilor tehnico-științifice și a
expertizelor criminalistice, precum și cercetarea științifică fundamentală și aplicativă.

Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care insumeaza un

ansamblu decunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate
descoperirii, cercetariiinfractiunilor, identificarii persoanelor implicate in savârsirea lor si prevenirii
faptelor antisociale.

Sub raport stiintific, principalele directii de actiune ale Criminalisticii sunt urmatoarele:

a. Initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiunilor , incepând cu urmele

specificeomului si continuând cu cele ale armelor sau instru-mentelor, mijloacelor de
transport, ale fenomenelorfizico-chimice etc., in vederea identificarii persoanelor sau
obiectelor.

1
www.politiaromana.ro

3
 b. Adaptarea de metode apartinând stiintelor exactela necesitatile proprii Criminalisticii, a unor
metode din alte domenii ale stiintei , cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei,
matematicii, pentru aplicarea lorla specificul activitatii de prevenire si de combatere a
infractiunilor.

c. Elaborarea de reguli si procedee tactice destinate efectuarii unor acte de ur-marire penala ,
precum sicresterii eficientei acestora, prin asigurarea unui fundament stiintific investigarii.

d. Studierea practicii judiciare, in vederea valorificarii stiintifice si gene-ralizarii experientei

pozitiverezultate din activitatea organelor de urmarire penala pe linia investigarii
infractiunilor.

2. Noţiunea de Tâlhărie

Tâlhăria, este incriminată în art. 233 C. pen., și constă în „Furtul săvârşit prin întrebuinţarea
de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se
apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat
sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”2. Din definiția dată
de codul penal și din jurisprudență putem stabili faptul că tâlhăria este o infracțiune complexă,
absoarbe amenințarea sau violența. Deși sunt incriminate în mod distinct atât furtul, vătămarea
corporală cât și amenințarea, dacă violențele sau amenințările au fost utilizate în săvârșirea unui furt
sau au urmat acestei activități, se creează o legătură între furt si amenințare sau violență,
considerându-se că între aceste activități există o unitate infracțională.

Sarcina organelor de urmarire penala este aceea de a stabili în mod concret în ce anume se
materializează activitățile ilicite realizate de făptuitori.
Făptuitorul urmărește în principal să ia un bun mobil din posesia sau detenția altuia, violența
sau amenințarea constituind doar un mijloc pentru realizarea acestui scop, din această cauză
gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, gradul de pericol social al acestei infracțiuni rezidă din
încălcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: norme care protejează viața, integritatea
corporală și sănătatea persoanei și norme care asigură existența și dezvoltarea avutului. Prin urmare,
organul de urmărire penala trebuie să demonstreze îndeplinirea a 3 cerințe:

 Bunul sustras să fie un bun mobil

2
Legea nr. 286/2009-Noul Cod Penal al României actualizat 2022

4
  Bunul trebuie să se fi aflat în posesia sau detenția altei persoane

 Acțiunea de luare a bunului să se fi realizat fără consimțământul celui deposedat

Furtul se situează printre cele mai vechi fapte antisociale îndreptate împotriva patrimoniului
însa, cea mai grava forma sub care acesta se regăsește savarsit da naștere unei alte infracțiuni, aceea
de tâlhărie. Începând cu pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învăţături, din 1646) şi Matei
Basarab (Îndreptarea legii, din 1652) şi sfârşind cu condicele penale ale lui Alexandru Sturza (din
1826) în Moldova şi a lui Barbu Ştirbei (din 1850) în Muntenia au fost reglementate dispoziţii cu
privire la infracţiunile patrimoniale. Codul Penal de la 1864 prevedea infracţiunea de tâlhărie în
dispoziţiile sale din art.317-320, atât în forma simplă, cât şi în forme agravate în raport cu mijloacele
de constrângere folosite şi cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria era calificată crimă, fiind
sancţionată şi prin diferite legi speciale.

In actualul Cod Penal infracțiunea de tâlhărie este prevăzuta in Titlul III (Infracțiuni
contra patrimoniului) art.211 si consta in furtul savarsit prin întrebuințarea de violente sau amenințări
ori prin punerea victimei in stare de inconștienta sau neputința de a se apăra, precum si furtul urmat
de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracțiunii ori pentru ca făptuitorul sa-si asigure scăparea. Conform art.208 Cod Penal furtul consta
in luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a
si-l însuși pe nedrept.

Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât violenţa se poate
manifesta de la simple lovituri până la moartea victimei. Tocmai acest fapt face necesara cercetarea
infracțiunilor de tâlhărie pentru descoperirea si tragerea la răspundere penala a făptuitorilor si
totodată pentru protejarea persoanelor si recuperarea prejudiciului.

Fiind o infracțiune complexa, tâlhăria are doua obiecte juridice, primul privește relațiile
sociale referitoare la posesia si detenția bunurilor mobile, iar cel de-al doilea atributele fundamentale
ale persoanei (viața, integritatea corporala, libertatea).

De asemenea, savarsirea acestei infracțiuni se realizează prin doua acțiuni, una principala,
corespunzătoare furtului si alta secundara, constând fie in folosirea violentei sau amenințării, fie in
punerea victimei in stare de inconștienta sau in neputința de a se apăra. Violenta trebuie sa aibă

5
aptitudinea de a înfrânge rezistenta victimei3. Astfel ca, in cazul smulgerii bunului prin surprindere,
fara ca victima sa opună vreo rezistenta, nu se aduce cu nimic atingere relațiilor sociale referitoare la
viața persoanei. Violenta savarsita împotriva unui bun poate constitui, in anumite situații, o
amenințare, ca de exemplu, distrugerea instalației telefonice pentru ca victima sa nu poată apela la
ajutor2. Tâlhăria exista indiferent daca însușirea pe nedrept a bunului a fost urmărita înainte sau in
timpul exercitării violentelor sau amenințărilor.

Codul Penal prevede in art.211 alin. 2, 21 si 3 formele agravante al infracțiunii de

tâlhărie. In alin.2 sunt stipulate împrejurări ca savarsirea faptei de o persoana mascata, deghizata sau
travestita, in timpul nopții, intr-un loc public sau mijloc de transport, iar in alin. 21 savarsirea faptei in
participație penala, de către doua sau mai multe persoane, acestea putând avea calitatea de coautori,
instigatori sau complici, de o persoana având asupra sa o arma, o substanța narcotica ori paralizanta,
intr-o locuința sau dependința a acesteia, in timpul unei calamitați sau daca fapta a avut ca urmare
pierderea unui simt sau organ, încetarea funcționarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori
psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vieții persoanei. A treia forma agravanta consta in
producerea, ca urmare a savarsirii infracțiunii, de consecințe deosebit de grave sau moartea victimei.

Infracțiunea de tâlhărie se considera consumata in momentul in care sunt realizate

ambele activitati (principala si secundara), iar conform art.222 Cod Penal tentativa de tâlhărie se
pedepsește. Astfel, exista tentativa când s-au executat numai actele de violenta sau amenințare pentru
a înlesni sustragerea bunului. Nu exista tentativa daca actele de violenta sau amenințare au fost
savarsite pentru păstrarea bunului, deoarece infracțiunea de tâlhărie s-a consumat odată cu furtul
bunului.

3. Probleme pe care trebuie sa le lămurească

cercetarea infracțiunii de tâlhărie

3
Tudorel Toader, Drept Penal Roman – Partea Speciala, Ediția a3-a, revizuita si actualizata, Ed.
Hamangiu, București, 2008, p.182;

6
 Stabilirea existentei infracțiunii de tâlhărie prin determinarea concreta a bunurilor mobile
luate din posesia sau detenția legitima a unei persoane cu întrebuințarea de violente sau
amenințări.

Practic, stabilirea existentei infracțiunii consta in analizarea sesizării inițiale in corelație cu

prevederile legii penale pentru existenta infracțiunii de tâlhărie.

 Stabilirea exacta a locului si momentului savarsirii faptei

Locul si momentul comiterii faptei prezintă importanta datorita urmelor ce pot fi descoperite
la fata locului si care pot conduce la identificarea autorului, delimitarea cercului de suspecți prin
verificarea modului in care aceștia si-au petrecut timpul la data comiterii faptei si posibilității
identificării de martori oculari. Pe de alta parte, cunoașterea acestor aspecte oferă posibilitatea
verificării daca bunurile despre care victima pretinde ca a fost deposedata se aflau sau nu in
patrimoniul sau.
De asemenea, cunoașterea locul si momentul savarsirii faptei ajuta la încadrarea juridica a
faptei. De exemplu, savarsirea faptei pe timpul nopții constituie o circumstanța agravanta a
infracțiunii de tâlhărie (alin.2 lit.b) ca si savarsirea acesteia intr-o locuința (alin. 2 1 lit.c). Fapta de
pătrundere intr-o locuința urmata de savarsirea unei tâlharii constituie un concurs real intre
infracțiunea de violare de domiciliu prevăzuta de art. 192 Cod Penal si infracțiunea de tâlhărie
prevăzuta de art.211 alin.21 lit.c) Cod Penal4.
 Modul de operare folosit de făptuitori
Cercetarea trebuie sa lămurească activitatea prin care făptuitorul a ajuns la locul in care erau
bunurile sau valorile sustrase si in ce au constat violentele sau amenințările prin care victima a
fost pusa in stare de inconștienta sau neputința de a se apăra. Anumiți infractori s-au specializat
in savarsirea infracțiunii de tâlhărie si folosesc de fiecare data aceleași mijloace si metode dând
posibilitatea organelor de urmărire penala sa alcătuiască un cerc de suspecți. Folosirea de metode
precum mascarea sau deghizarea si de arme sau substanțe ca mijloace de amenințare sau de
exercitare a violentei constituie circumstanțe agravante de care se va tine cont pentru o corecta
încadrare juridica a faptei.
 Identificarea făptuitorilor si stabilirea contribuției fiecăruia la savarsirea faptei

4
Codul Penal si Codul de Procedura Penala, Ed. C.H.Beck, București, 2023, art.211, Recurs in
interesul legii (Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. XXXI/2007);

7
 Infracțiunea de tâlhărie poate fi savarsita in participație penala, fapt prevăzut in art.211 alin.21
lit.a) ca si circumstanța agravanta. Prin cercetarea infracțiunii se urmărește tragerea la răspundere
penala atât a autorilor cat si a instigatorilor si complicilor la comiterea faptei. Identificarea si
pedepsirea infractorilor constituie si un mod de prevenire a savarsirii de noi tâlharii, pentru ca
prin aplicarea de sancțiuni se urmărește îndreptarea acestora. In cazul pluralității de făptuitori, in
funcție de modul de constituire a grupului, de perioada de când acționează împreuna, de scopul
pe care îl urmăresc si de înțelegerile existente intre aceștia, se poate retine in concurs cu
infracțiunea de tâlhărie si infracțiunea de asociere pentru savarsirea de infracțiuni prevăzuta de
art.323 Cod Penal.
 Identificarea parții vatamate si a bunurilor sau valorilor sustrase
Persoana care face sesizarea este, de obicei, aceeași cu persoana prejudiciata. In cazul tâlhăriei
persoana vatamata poate fi pusa in stare de inconștienta sau chiar moare in urma leziunilor
provocate de autor, fapt ce îngreunează cercetările deoarece aceasta poate furniza o serie de
informații esențiale in ceea ce privește comiterea faptei si bunurile sau valorile de care a fost
deposedata. Persoana prejudiciata este cea in măsura sa ofere detalii care ajuta la individualizarea
bunurilor ajutând astfel la recuperarea prejudiciului. Exista cazuri când cercetarea este îngreunata
datorita faptului ca persoana prejudiciata denaturează in mod intenționat realitatea, declarând o
cantitate mai mare sau mai mica de bunuri ce i-au fost sustrase. Pentru a creste posibilitatea
recuperării prejudiciului prin descoperirea eventualilor complici sau tăinuitori este important ca
organul de cercetare penala sa cunoască destinația bunurilor sau valorilor sustrase. Căutarea si
ridicarea bunurilor se realizează prin efectuarea de percheziții si ridicarea pe baza de proces-
verbal a obiectelor.
 Existenta concursului de infracțiuni
Infracțiunea de tâlhărie poate fi savarsita in concurs, pe langa infracțiunile anterior precizate,
cu infracțiuni la viața sexuala, la regimul circulației , la regimul armelor si munițiilor etc.
Infracțiunile cu care intra in concurs tâlhăria variază de la caz la caz.
 Stabilirea condițiilor si împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit
savarsirea infracțiunii de tâlhărie
Cunoașterea condițiilor care au favorizat savarsirea faptei are un rol important in prevenirea si
combaterea infracțiunilor de tâlhărie prin pregătirea antiinfracționala a populației.

4. Activitati întreprinse in investigarea

8
 infracțiunilor de tâlhărie

 Constatarea infracțiunii flagrante

Descoperirea in flagrant a infracțiunilor de tâlhărie in momentul comiterii acestora sau
imediat după savarsire presupune ca autorul sa fie prins sau sa fie urmărit de persoana vatamata,
de martori sau de strigatul public. De asemenea, se considera prindere in flagrant daca autorul
este găsit in apropierea locului faptei având asupra sa bunuri de natura a-l presupune participant
la comiterea faptei.
Practica organelor judiciare demonstrează că furturile, săvârşite într-o multitudine de
modalităţi faptice — se comit, de regulă, pe timp de noapte, de grupuri de infractori ce folosesc
mijloace de transport — atât pentru a ajunge în locul unde sunt depozitate bunurile şi valorile,
cât şi pentru a transporta produsul infracţiunii şi a ieşi rapid din zona unde au comis fapta. În
raport de datele menţionate şi alte aspecte rezultate din analizarea cauzei se vor stabili
următoarele:
• locul unde urmează să se acţioneze;
• componenţa echipei ce va acţiona — cu sarcini precise pentru fiecare participant;
• modul în care se va acţiona — pe diferite variante — în raport cu activităţile desfăşurate de
făptuitori, măsurile de precauţie pe care şi le iau, acţiunile ce le întreprind pentru a intra în
posesia bunurilor şi valorilor etc;
• momentul intervenţiei echipei, în aşa fel încât infractorii să fie prinşi având asupra lor
bunurile ori valorile furate, instrumentele ori obiectele de care s-au folosit pentru săvârşirea
faptei.
• dotarea tehnico-materială a echipei, atât pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului, cât şi
pentru deplasarea membrilor echipei, inclusiv mijloacele de comunicare între cei ce efectuează
constatarea şi de imobilizare a infractorilor - bastoane de cauciuc, armamentul din dotare, câini
de serviciu etc;
• traseul ce urmează a fi parcurs de echipă pentru intrarea în dispozitivul stabilit;
• alte persoane care participă la constatarea infracţiunii flagrante specialişti, martori asistenţi.
Organele de politie pot organiza pe baza datelor si informațiilor existente prinderi in flagrant.
Cercetările efectuate anterior asupra acelorași moduri de operare pot conduce la intuirea locurilor
pretabile comiterii de infracțiuni si astfel la prinderea raufacatorilor.

9
 Constatarea flagranta a infracțiunilor previne influențarea martorilor si a parții vatamate,
identificarea si interogarea autorului si apropierea de momentul savarsirii faptei a tragerii la
răspundere penala a făptuitorului.
 Cercetarea la fata locului in cazul infracțiunii de tâlhărie
Cercetarea la fata locului contribuie in mod esențial la realizarea scopului procesului penal.
Importanta acestei activitati reiese din faptul ca organul de urmărire penala percepe nemijlocit
împrejurările in care a acționat făptuitorul, obiectele folosite sau cu care a luat contact, creându-
se posibilitatea de a obține probe deosebit de prețioase in cauza, si a oferi prilejul ca in funcție de
rezultatele obținute, sa se stabilească direcțiile ulterioare ale cercetărilor.
Dată fiind multitudinea modalitatilor de savarsire a infractiunilor de furt si talharie si a
diversitatii imprejurarilor in care se comit astfel de fapte, in acceptiunea de loc al faptei se
include in general:
• locul în care s-au aflat bunurile si valorile sustrase;
• itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei;
• locul în care faptuitorii s-au ascuns si au pândit victima;
• itinerarul parcurs de infractor dupa comiterea faptei;
• locurile în care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele si valorile provenite din
savârsirea infractiunii;
• locurile în care s-au ascuns infractorii pentru a scapa de urmarire.
Pornind de la datele pe care le oferă natura locului faptei, observarea şi interpretarea
modului de operare, activitatea ilicită desfăşurată de infractori, precum şi succesiunea acţiunilor
întreprinse în câmpul infracţional, organele de urmărire penală au posibilitatea să delimiteze
suprafaţa de cercetat şi să stabilească metodele concrete de cercetare.
Cu prilejul cercetării căilor de acces spre locurile unde se aflau bu¬nurile şi valorile
sustrase trebuie să se examineze amănunţit suprafeţele pe unde s-a realizat pătrunderea —
acoperiş, zid, plafon, ferestre, uşi etc. — Pe aceste căi de acces pot fi descoperite urme de
încălţăminte, urme plantare, instrumente folosite pentru efracţie, obiecte sau părţi din obiec¬tele
sustrase, ori, chiar lucruri aparţinând făptuitorilor — pierdute sau abandonate
O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi fixării urmelor instrumentelor cu care s-
a realizat forţarea. Totodată, pe obiectele respective — îndeosebi pe geamuri, piese de mobilă,
obiecte metalice nichelate ş.a. — trebuie căutate, relevate, fixate şi ridicate urme papilare. Pentru
aceasta, nu trebuie omis nici un obiect care, prin natura sa, poate primi şi păstra asemenea urme
şi pe care l-ar fi putut atinge făptuitorul.

10
 Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire penală trebuie să
stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se va face aceasta, pentru a nu
scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de probă.
Având in vedere prevederile legale si practica organelor judiciare, se poate concluziona ca
locul savarsirii infracțiunii diferă de la caz la caz, in raport cu natura faptei savarsite, cu
multitudinea de metode si mijloace folosite in acest scop, cu urmările activitati ilicite desfășurate
de către făptuitori.
Prin locul faptei se înțelege suprafața de teren sau o anumita incinta legata spațial si
temporal cu infracțiunea cercetata5. Trebuie avut in vedere ca se poate întâmpla ca infracțiunea
sa fie savarsita in alta parte, ca de exemplu, violul a avut loc la domiciliul infractorului, iar
cadavrul fetei a fost găsit intr-o râpa. Acest fapt a determinat sa se facă diferența intre locul
savarsirii faptei (domiciliul infractorului) si locul faptei (râpa). Potrivit normelor legii penale,
prin locul faptei se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracționala in tot sau in parte,
ori unde s-a produs rezultatul acesteia.

In cazul cercetării locului faptei privind sesizarea unei tâlharii, in accepțiunea de „loc al
faptei” intra:

- locuințele, unitățile comerciale de stat sau private, mijloacele de transport, spatiile publice
(vezi foto);

Blocul unde s-a comis tâlhăria

- căile de acces folosite de făptuitori pentru a parasi câmpul infracțional;
- locul sau locurile unde au fost ascunse bunurile de către făptuitor, după comiterea faptei;
- locul unde persoana vatamata a fost amenințata, lovita, imobilizata si deposedata de
bunuri(vezi foto);

5
Dr. Nicolae Dan, dr. Ion Anghelescu s.a. , Dicționar de criminalistica, Ed. Științifica si Enciclopedica, București, 1984,
p.120;

11
 Locul in care a fost lovita victima
- itinerariul pe care s-a deplasat victima pentru a scăpa de agresor;
- locul unde a fost transportata si abandonata victima.
Investigarea tehnico-științifica a locului faptei, efectuata la timp, atent si calificat, va
conduce la lămurirea numeroaselor probleme ce apar pe parcursul instrumentării unei cauze
penale, cum ar fi:
- existenta unor urme care sa demonstreze ca s-a savarsit o infracțiune;
- căile folosite de autor pentru a pătrunde in locul faptei;
- instrumentele folosite la comiterea infracțiunii;

Legături din plastic folosite la imobilizarea victimei

- numărul făptuitorilor.
- existenta unor „împrejurări negative”.
- persoanele care au perceput sau puteau sa perceapă fapta si împrejurările savarsirii
acesteia.
- modificările intervenite in câmpul infracțional, persoanele care le-au făcut si scopul
acestora.
- cauzele, condițiile si împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat savarsirea faptei
si masurile de prevenire ce trebuie luate.
Privita prin prisma celor arătate, cercetarea locului faptei se dovedește a fi una din cele mai
complexe activitati desfășurate de organele de urmărire penala, importanta acesteia fiind data si
de faptul ca rezultatele ei nu numai ca direcționează cercetările , dar de cele mai multe ori
condiționează insasi finalizarea investigațiilor efectuate in cauza.

12
 Pregătirea temeinica a cercetării la fata locului constituie una dintre condițiile esențiale ale
realizării scopului acestei activitati si parcurge doua etape principale:
a) activitati premergătoare cercetării locului faptei:
- primirea, consemnarea si verificarea sesizării.
- asigurarea cu echipamentul necesar efectuării cercetării locului faptei.
- asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fata locului.
- asigurarea prezentei specialiștilor si a martorilor asistenți la fata locului.
b) activitati desfășurate la fata locului.
- informarea operativa a sefului echipei asupra evenimentului care a avut loc si aspectele
constatate de către polițiștii care au sosit primii la fata locului.
- documentarea cu privire la modul cum s-a acționat pana la sosirea echipei de cercetare,
rezultatele obținute si dispunerea de masuri corespunzătoare.
- determinarea modificărilor care au survenit in aspectul inițial al locului faptei.
- delimitarea corecta a locului ce urmează a fi cercetat.
- investigarea tehnico-științifica a locului faptei.
In practica judiciara de cercetare a locului faptei, se recomanda ca întotdeauna limitele
locului de cercetat sa fie mai largi, in așa fel incat sa nu ramana suprafețe sau locuri
neexaminate.
Investigarea tehnico-științifica a locului faptei
Practic, cercetarea locului faptei parcurge doua faze importante:
A. Faza statica
B. Faza dinamica
In faza STATICA se desfasoara următoarele activitati:
- acordarea ajutorului medical imediat victimei, si îndepărtarea pericolelor iminente(surse de
foc, gaze, apa, etc.);
- imbracarea echipamentului de protecție pentru a preveni contaminarea locului faptei;
- delimitarea locului prin împrejmuirea acestuia cu benzi de restricționare a accesului;
- stabilirea drumului de acces in câmpul infracțional prin marcarea acestuia;
- folosirea câinelui de urmărire;
- căutarea, descoperirea si marcarea urmelor si mijloacelor materiale de proba;
- efectuarea fotografiilor de ansamblu, schița si obiecte principale si a filmării.
In faza DINAMICA se desfasoara următoarele activitati:
- examinarea atenta a întregului loc al faptei procedând la manipularea, efectiva a fiecărui
obiect descoperit in locul faptei;

13
 - se examinează cu precădere victima/victimele in vederea descoperirii pe corpul acestora a
urmelor biologice create de autor in urma contactului fizic ( celule epiteliale, saliva, sânge, fire
de par);

- examinarea pardoselilor in vederea descoperirii urmelor de incaltaminte,

fibrelor textile si firelor de par;

Urma de incaltaminte creata prin stratificare de sânge

- tratarea suprafețelor cu pulberi relevante in vederea descoperirii urmelor papilare;

Urma papilara digitala relevata cu argentorat pe caseta cu bani

- examinarea instrumentelor folosite la agresiunea fizica ( bâte, cuțite, legături de sirma sau
textile, etc.);
- examinarea obiectelor abandonate sau pierdute de agresori(leviere, bâte, etc.);
- efectuarea fotografiilor de detaliu si a filmării.

Categorii de urme si mijloace materiale de proba frecvent întâlnite:

- urme papilare(digitale si palmare);

- urme biologice(sânge, saliva, fire de par);
- resturi de țigara arsa si guma de mestecat;
- fire si fibre textile;
- urme de incaltaminte si pneuri auto;
- urme forma ce provin de la instrumentele de forțare;

14
 - obiecte contondente folosite la agresiune (bâte, cuțite);
- diverse legături folosite pentru imobilizarea victimei (sfori, legături de sirma si cablu, banda
scotch, curele, cordoane, etc.);
- urme de sol.
Activitatea de cercetare a locului faptei, in esența, este o constatare directa si nemijlocita
asupra mediului ambiental si modificărilor survenite in interiorul acestuia ca urmare a
desfasurarii activitatii infracționale.
Toate constatările efectuate vor fi consemnate la final intr-un act redactat de către membrii
echipei de cercetare, cu participarea specialiștilor si a martorilor asistenți. Acesta va fi întocmit
imediat după terminarea cercetării si numai la fata locului.
Pe lingă regulile generale de întocmire prevăzute de legea procesual penala, procesul verbal
va cuprinde toate constatările efectuate, consemnate in amănunt, fiind prezentate poziția si locul
descoperirii urmelor si mijloacelor materiale de proba. De asemeni, vor fi menționate metodele si
procedeele folosite la examinarea urmelor descoperite.
In finalul procesului verbal se vor consemna categoriile de urme si mijloace materiale de
proba ridicate, masurile luate, aparatura folosita.
Descoperirea, ridicarea, ambalarea si conservarea urmelor si mijloacelor materiale de
proba, se va face in conformitate cu procedurile specifice de lucru.

c ) Ascultarea partii vatamate (victimei)

               Se face cu respectarea regulilor tactice criminalistice, cunoscute amanuntit, punandu-se

accent pe imprejurarile faptelor savarsite, modul de operare al faptuitorului (faptuitorilor),
posibilitatile de identificare a acestuia, cine mai cunostea locul, bunurile si valorile sustrase,
caracteristicile si valoarea lor, prejudiciul suferit, pretentiile pe care le formuleaza.

          Trebuie acordata atentie deosebita situatiei partii vatamate (victimei) care a suferit pagube
sau leziuni ca urmare a infractiunilor, interesele sale, dorinta de razbunare, atitudinea si
comportamentul ei, anterior si ulterior faptelor

d ) Efectuarea de perchezitii. Ridicari de obiecte si inscrisuri

              Se efectueaza la domiciliul (locuinta) faptuitorilor, la locul de munca al acestora, al

tainuitorilor, complicilor, altor persoane implicate vizand gasirea bunurilor sau valorilor sustrase, a
sumelor de bani rezultate din valorificarea acestora, instrumentelor de spargere, inscrisuri
doveditoare sau altor mijloace materiale de proba (corpuri delicte), obiecte provenite din alte
infractiuni (pentru extinderea cercetarilor).

e )Identificarea si ascultarea martorilor

15
 Martorii sunt persoanele care au luat cunostinta intr-un fel sau altul despre cele intamplate,
de imprejurari concrete ale furtului (talhariei), motiv pentru care trebuie ascultati in detaliu, cat mai
rapid cu putinta, cu respectarea regulilor tactice criminalistice consacrate, declaratiile lor putand fi
extrem de utile pentru stabilirea adevarului si probarea faptelor.

Principalele aspecte care trebuie sa reiasa din declaratiile martorilor sunt: locul unde se aflau
in momentul perceperii faptelor; conditiile de vizibilitate si audibilitate existente in locul in care se
aflau, actiunile desfasurate de faptuitori, victime sau alte persoane implicate; itinerariile parcurse de
acestia; comportamentul lor inainte si dupa comiterea faptelor; bunurile (valorile) sustrase;
provenienta, caracteristicile si destinatia acestora; daca-i cunosc pe faptuitori ori i-ar putea recunoaste
la o eventuala prezentare; relatiile cu partile implicate si interesul in cauza etc.

f) Identificarea, prinderea si ascultarea faptuitorilor in calitate de invinuiti sau inculpati

O data sesizat furtul sau talharia se declanseaza de catre organele abilitate (politie, parchet)
un complex de masuri operative de identificare a faptuitorilor, asupra carora nu este locul si
momentul sa insistam.

Dupa descoperirea si prinderea lor (activitati deloc simple in practica) se trece la cercetarea
lor, adesea in stare de arest preventiv, data fiind gravitatea faptelor si pericolul social ridicat al
acestora.

In cadrul cercetarii penale, ascultarea invinuitilor (inculpatilor) reprezinta momentul „cheie”

al confruntarii pe plan psihologic si judiciar dintre faptuitor si anchetator, in care fiecare are un
interes contrar celuilalt. De aceea, se impune pe langa respectarea cu strictete a dispozitiilor legale
privind drepturile lor procesuale si regulilor criminalistice in materie (asistati de aparatori, fara cea
mai mica constrangere etc.), aplicarea celor mai adecvate procedee tactice menite sa conduca la
obtinerea de declaratii cat mai sincere si mai complete, utile solutionarii cauzei.

Ascultarea invinuitilor (inculpatilor) vizeaza modul cum au pregatit si comis

infractiunea, informatiile detinute, metodele si mijloacele folosite (modul de operare), locul, timpul,
traseele folosite, persoanele implicate, relatiile cu acestea, a cui a fost initiapiva, participatia
fiecaruia, bunurile si valorile luate, destinatia acestora, modul de valorificare si castigurile realizate,
masurile luate pentru ascundere sau derutarea organelor de ancheta, contributia victimelor, alte fapte
de acelasi fel comise.

Cele mai des utilizate si eficiente procedee tactice criminalistice, intalnite in ascultarea celor
care au comis furturi si talharii sunt: ascultarea in detaliu, ascultarea sistematica, ascultarea
incrucisata, ascultarea unui faptuitor despre faptele celorlalti, solicitarea de a justifica timpul critic
(alibiul), folosirea graduala sau frontala a probelor de vinovatie.

Indiferent de procedeul ales, subliniem inca o data necesitatea ascultarii invinuitului

(inculpatului) cu respectarea intocmai a drepturilor sale, in spiritul legii si umanismului.

g) Prezentarea pentru recunoastere de persoane, bunuri, animale si mai rar, cadavre

           Se efectueaza dupa regulile tactice cunoscute, in raport cu particularitatile cauzei, putand
constitui importante mijloace de proba pentru ancheta.

16
           Mai frecvent sunt intalnite in cazul talhariilor, cand victima retine in memorie semnalmentele
faptuitorului si dupa formarea cercului de banuiti se efectueaza prezentarea pentru recunoastere care
duce adesea la identificarea celui in cauza si confirmarea ca banuitul este autorul faptei.

  h) Reconstituirea

            Se efectueaza frecvent atunci cand este necesara probarea unor imprejurari ale cauzei,
indeosebi ale indemnarii si deprinderilor faptuitorilor de a actiona intr-un anumit mod (escaladare,
efractie, confectionarea si folosirea unei chei mincinoase - pontoarea, spargerea portierelor si
condusul autovehiculului etc.).

              Reconstituirea, de cele mai multe ori se impune atunci cand infractorii, condamnati pentru
alte fapte, fac autodenunturi in penitenciar, recunoscand si furturi nedescoperite, aflate in evidenta
cauzelor cu A.N. si in lipsa altor probe concludente, reconstituirea este de mare utilitate. Trebuie
efectuata insa cu multa atentie si minutiozitate, stiut fiind ca multi infractori din diverse interese sunt
dispusi sa ia asupra lor A.N.-urile, ceea ce nu este nici legal si nici moral.

5. Concluzii

In concluzie, se impune elaborarea de măsuri la nivel statal pentru eradicarea acestor

infracţiuni, nu numai prin intervenţia organelor de ordine şi a justiţiei pentru sancţionarea
corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie deosebită trebuie acordată minorilor care pot
fi atraşi mai uşor la comiterea acestor fapte şi mai ales la formarea de grupuri infracţionale.
Aceştia acționează fără a discerne faptele şi condiţiile pe care le generează.

Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care trebuie să cunoască manifestările

de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o atitudine colectivă a cetățenilor faţă de
făptuitori şi faptele lor.

Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigure reeducarea

făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea acestora şi după executarea pedepsei.
Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, dacă în timpul
detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un mijloc real de reeducare a făptuitorului.

Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate infracţiunile se comit de

persoane cu un grad scăzut de pregătire şcolară şi cu mari carenţe educative. Penitenciarele
trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a deţinuţilor, în scopul de a-i scoate din

17
 sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se află, conştientizându-i în acest fel de necesitatea
reintegrării în societate.

6.Bibliografie

 Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Editura C.H.Beck, București, 2023;

 Constantin Aionitoaie, Vasile Berchesan, Ion N. Dumitrascu, Constantin Pletea, Ion-Eugen
Sandu – Tratat de metodica criminalistica, Editura „Carpați”, Craiova, 1994;
 Emilian Stancu – Tratat de criminalistica, Editura ACTAMI, București, 2001;
 Ion Anghelescu, Nicolae Dan , Ion R. Constantin, Ion Grigorescu, Mircea Constantinescu,
Dumitru Sandu, Ion Sima – Dicționar de criminalistica, Editura Științifica si Enciclopedica,
București, 1984;
 Tudorel Toader – Drept Penal Roman, Partea Speciala, Ediția a 3-a revizuita si adăugita,
Editura Hamangiu, București, 2008;
 Viorel Coroiu, Georgica Panfil – Criminalistica, Elemente de tactica si metodica, Editura
Estfalia, București, 2008.
 Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal partea speciala, Curs universitar, Editura
Universul Juridic, București 2014;
 www.politiaromana.ro

18