Izvoarele Dreptului Comerțului

Internațional
 Izvoarele Dreptului Comerțului Internațional se pot clasifica în dou ă categorii :
- izvoare interne
- izvoare internaționale

Izvoarele interne , sunt cele care aparțin unui sistem juridic național, și sunt, la rândul lor ,
clasificate în :
a) izvoare interne specifice , reprezentate de actele normative care reglementeaz ă cu
preponderența raporturi juridice din domeniul comerțului interna țional ;
b) izvoare interne nespecifice , reprezentate de acte normative care reglementează , cu
prioritate, raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept dar care cuprind și dispozi ții cu
aplicabilitate în materia comerțului internațional. Din aceast ă categorie, cele mai multe
asemenea reglementări aparțin dreptului comercial intern, datorit ă leg ăturii de
complementaritate existente între cele două ramuri ale dreptului. În aceast ă rela ție, normele
dreptului comercial constituie legea de drept comun în timp ce cele ale dreptului comer țului
internațional aparțin legii speciale, prioritar aplicabile.
Trebuie menționată , în această analiză , importantă jurispruden ței în
raporturile de comerț internațional. Fără a reprezenta un izvor de drept propriu-zis, este de
subliniat rolul său semnificativ în opera complex ă de  interpretare  și adaptare a normelor
juridice, mai ales cand acestea nu au fost elaborate spre a reglementa în mod expres raporturi
juridice de comerț internațional. În acest context, este evaluat ă atât practica instan țelor
judecatorești cât și a celor arbitrale, ultimele fiind specializate în solu ționarea litigiilor
comerciale si de comerț internațional.
 Izvoarele internaționale se clasifica in trei categorii :
a) convențiile internaționale  ;
b) izvoarele dreptului comunitar, în masura în care reglementează raporturi juridice
având ca obiect afaceri internaționale ;
c) uzantele internaționale  .

Convențiile internaționale
În general, această categorie de izvoare are o pondere semnificativ ă , principal ă chiar în
domeniul comerțului internațional, ele dând expresie voin ței statelor semnatare în
problemele specifice dreptului comer țului interna țional. Sunt în țelegeri semnate de dou ă
sau mai multe state sau organiza ții interna ționale pentru a reglementa raporturile juridice
dintre ele.
Terminologic, aceste înțelegeri nu sunt unitar definite prin conceptul de conven ție,
practică utilizând, pentru aceeași noțiune, și termeni ca :  acord , protocol , tratat,
agreement, angajament, etc. În măsura în care raporturile juridice reglementate prin aceste
convenții aparțin dreptului comerțului internațional, respectivele conven ții devin izvoare
specifice acestei ramuri de drept. Este posibil îns ă ca  norme privind comer țul interna țional
să se regasească în convenții care reglementeaz ă și alte ramuri ale dreptului. Ele nu îsi
pierd rolul de izvoare ale dreptului comer țului interna țional, doar c ă nu mai sunt calificate
ca fiind izvoare specifice. În funcție de num ărul semnatarilor conven ției, se poate face
distincție între convenții bilaterale sau multilaterale .
 Izvoarele dreptului comunitar sunt, la rândul lor clasificate, în două categorii :
a) izvoare primare  ;
b) izvoare derivate .
În categoria izvoarelor primare  intră :
Tratatele originare, în număr de trei și anume : tratatul de la Paris din 1951 pentru
Comunitatea Europeană a cărbunelui si oțelului si cele două tratate de la Roma, din 1957,
primul pentru Comunitatea economică europeană și cel de-al doilea, pentru penru
Comunitatea europeană a energiei atomice. Toate au fost în permanen ță modificate,
completate si adaptate la tratatele si actele modificatoare ale celor trei tratate primare.
  Izvoare derivate ale dreptului comunitar al afacerilor această
categorie este formată din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor. E vorba, a șadar,
nu de un drept convențional ci « « legiferat », adica un grup de reguli în pentru aplicarea
tratatelor.Principalele izvoare derivate, asa cum sunt ele definite in Tratatul Comunitatii
economice europene  (CEE), sunt :
1a. Regulamentul  este principalul izvor al dreptului comunitar. Prin el se exprim ă în
general, puterea legislativă a Comunităților. Ca și legea , regulamentul are o influen ță
generală. Conține prevederi generale și impersonale, obligatorii. Obligativitatea este una
din principalele caracteristici ale regulamentului. El este direct aplicabil in orice stat
membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre.
 
 2b. Directiva  este o formă a legislației cu două trepte de aplicare, asemeni legilor
cadru urmate de norme de aplicare. Nu are caracter general, la fel ca Regulamentul
fiind aplicabilă numai anumitor state membre.
  3c. Decizia spre deosebire de regulament, nu are o influență generală , ci vizează
îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situații particulare, fiind asimilat ă, ca
urmare, actelor naționale. Fiind obligatorie pentru destinatarii s ăi, are un efect direct
asupra acestora, modifica prin ea însăși situația juridică .
4b. Recomandarea si avizul ; se disting de celelalte instrumente ce reprezintă izvoare
ale dreptului comunitar al afacerilor prin aceea că nu au forța de constrângere, nu
impun, nefiind, deci, izvoare de drept în adevaratul înțeles al cuvântului. Sunt, totu și,
instrumente utile de orientare a legislațiilor în scopul apropierii lor.
 Uzantele comerciale internaționale reprezintă practici , reguli create printr-o aplicare
continuă, constantă, îndelungată , care s-au impus prin durata , repetabilitate și stabilitate.
Ele sunt aplicate nu doar în relațiile reciproce dintre partenerii contractuali ci capat ă o
aplicabilitate mai largă , colectivă , depășind astfel stadiul de obisnuințe stabilite în rela țiile
contractuale dintre parteneri consacrați.
     Se poate face distincție între mai multe categorii de uzantecomerciale :
1. În funcție de aplicarea lor în spațiu, sunt :
- uzante interne ( aplicabile pe teritoriul unui anume stat )
- uzante internaționale cu aplicabilitate în mai multe state și care interesează , dealtfel, în
sfera dreptului afacerilor internaționale.
2. În funcție de sfera lor de aplicabilitate sunt :
- Uzante locale (aplicabile într-o localitate sau regiune determinată
– uzante speciale ( aplicabile într-o anume ramură comercială , în anumite tipuri de
contracte sau pentru anumite categorii de comercianți (ex. uzante aplicabile in comerțul cu
bumbac, cereale, agenților de bursă , etc.
- uzante generale (aplicabile relațiilor comerciale internaționale, în general , ex. cele
privind calitatea mărfii ).
3. În functie de natura lor juridică sunt :
- uzante normative
- uzante conventionale