9Se pot clasifica in doua categorii :

1)izvoare interne;

2) izvoare internationale;

1.Izvoarele interne, sunt cele care apartin unui sistem juridic national, si sunt, la randul, clasificate in: a)
izvoare interne specifice, reprezentate de actele normative care reglementeaza cu preponderenta
raporturi juridice din domeniul comertului international ; b) izvoare interne nespecifice, reprezentate de
acte normative care reglementeaza, cu prioritate, raporturi juridice apartinand altor ramuri de drept dar
care cuprind si dispozitii cu aplicabilitate in materia comertului international. Din aceasta categorie, cele
mai multe asemenea reglementari apartin dreptului comercial intern, datorita legaturii de
complementaritate existente intre cele doua ramuri ale dreptului. In aceasta relatie, normele dreptului
comercial constituie legea de drept comun in timp ce cele ale dreptului comertului international apartin
legii speciale, prioritar aplicabile.

Trebuie mentionata, in aceasta analiza, importanta jurisprudentei in

raporturile de comert international. Fara a reprezenta un izvor de drept propriu-zis, este de subliniat
rolul sau semnificativ in opera complexa de    interpretare    si adaptare a normelor juridice, mai ales cand
acestea nu au fost elaborate spre a reglementa in mod expres raporturi juridice de comert international.
In acest context, este evaluata atat practica instantelor judecatoresti cat si a celor arbitrale, ultimele fiind
specializate in solutionarea litigiilor comerciale si de comert international.

2.Izvoarele internationale ; se clasifica in trei categorii : a)

conventiile internationale ; b) izvoarele dreptului comunitar, in masura in care reglementeaza raporturi
juridice avand ca obiect afaceri internationale ; c) uzantele internationale ;

Conventiile internationale; in general, aceasta categorie de izvoare

are o pondere semnificativa, principala chiar, in domeniul comertului international, ele dand expresie
vointei statelor semnatare in problemele specifice dreptului comertului international. Sunt intelegeri
semnate de doua sau mai multe state sau organizatii internationale pentru a reglementa raporturile
juridice dintre ele. Terminologic, aceste intelegeri nu sunt unitar definite prin conceptul de conventie,
practica utilizand, pentru aceeasi notiune, si termeni ca :    acord, protocol, tratat, agreement,
angajament, etc. In masura in care raporturile juridice reglementate prin aceste conventii apartin
dreptului comertului international, respectivele conventii devin izvoare specifice acestei ramuri de drept.
Este posibil insa ca    norme privind comertul international sa se regaseasca in conventii care
reglementeaza si alte ramuri ale dreptului. Ele nu isi pierd rolul de izvoare ale dreptului comertului
international, doar ca nu mai sunt calificate ca fiind izvoare specifice. In functie de numarul semnatarilor
conventiei, se poate face distinctie intre conventii bilaterale sau multilaterale.

Izvoarele dreptului comunitar; sunt, la randul lor clasificate, in doua

categorii : 1. izvoare primare ; 2. izvoare derivate

In categoria izvoarelor primare intra :

1.a.Tratatele originare, in numar de trei si anume : tratatul de la

Paris din 1951 pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului si cele doua tratate de la Roma,
din 1957, primul pentru Comunitatea economica europeana si cel de-al doilea, pentru penru
Comunitatea europeana a energiei atomice. Toate, au fost in permanenta modificate, completate si
adaptate la 2.a. tratatele si actele modificatoare ale celor trei tratate primare.

Izvoare derivate ale dreptului comunitar al afacerilor; aceasta

categorie este formata din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor. E vorba, asadar, nu de un drept
conventional ci « « legiferat », adica un grup de reguli in si pentru aplicarea tratatelor.Principalele izvoare
derivate, asa cum sunt ele definite in Tratatul Comunitatii economice europene    (CEE), sunt :

2.a. Regulamentul ; este principalul izvor al dreptului comunitar.

Prin el se exprima, in genere, puterea legislativa a Comunitatilor. Ca si legea, Regulamentul are o

influenta generala. Contine prevederi generale si impersonale, obligatorii. Obligativitatea este una din
principalele caracteristici ale regulamentului. El este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se
direct subiectelor de drept intern din statele membre.

2.b. Directiva ; este o forma a legislatiei cu doua trepte de aplicare, asemeni legilor cadru urmate de
norme de aplicare. Nu are caracter general, la fel ca    Regulamentul fiind aplicabila numai anumitor state
membre.

2.c.Decizia, spre deosebire de regulament, nu are o influenta generala, ci vizeaza indeosebi aplicarea
prevederilor tratatelor la situatii particulare, fiind asimilata, ca urmare, actelor nationale. Fiind
obligatorie pentru destinatarii sai, are un efect direct asupra acestora, modifica prin ea insasi situatia
juridica.

2.d. Recomandarea si avizul ; se disting de celelalte instrumente ce reprezinta izvoare ale dreptului
comunitar al afacerilor prin aceea ca nu au forta de constrangere, nu impun, nefiind, deci, izvoare de
drept in adevaratul inteles al cuvantului. Sunt, totusi, instrumente utile de orientare a legislatiilor in
scopul apropierii lor.
Izvoare complementare ale dreptului comunitar; se refera la

acordurile incheiate intre statele membre in domenii de competenta nationala. Principalul izvor
complementar este Conventia comunitara .

III. Uzantele comerciale internationale

Reprezinta practici, reguli create printr-o aplicare continua, constanta, indelungata, care s-au impus prin
durata, repetabilitate si stabilitate. Ele sunt aplicate nu doar in relatiile reciproce dintre partenerii
contractuali ci capata o aplicabilitate mai larga, colectiva, depasind astfel stadiul de obisnuinte stabilite in
relatiile contractuale dintre parteneri consacrati.

                      Se poate face distinctie intre mai multe categorii de uzante comerciale :

in functie de aplicarea lor in spatiu, sunt : uzante interne (1),

aplicabile pe teritoriul unui anume stat, si uzante internationale (2), cu aplicabilitate in mai multe state si
care intereseaza, dealtfel, in sfera dreptului afacerilor internationale.

In functie de sfera lor de aplicabilitate sunt : uzante locale (1),

aplicabile intr-o localitate sau regiune determinata, uzante speciale (2), aplicabile intr-o anume ramura
comerciala, in anumite tipuri de contracte sau pentru anumite categorii de comercianti, (ex. uzante
aplicabile in comertul cu bumbac, cereale, agentilor de bursa, etc., si uzante generale,(3), aplicabile
relatiilor comerciale internationale, in general, (ex. cele privind calitatea marfii).

in functie de natura lor juridica sunt : a) uzante normative si (2)

uzante conventionale ;

Uzantele normative, sunt cele a caror valoare normativa este recunoscuta de lege, printr-o referire sau
trimitere explicita. Ele completeaza asadar prevederile legii, aplicandu-se impreuna cu aceasta. Au
caracter de durata, stabilitate, certitudine. Asemeni legilor supletive, ele sunt obligatorii pentru parti
cand acestea nu deroga in mod expres de la prevederile lor.

Uzantele conventionale au forta juridica a unor clauze contractuale. Spre deosebire de cele normative,
ele tin de vointa partilor. Rolul lor este de a completa, lamuri, preciza, interpreta continutul contractului
dintre parti.

In dreptul roman, uzantele normative nu sunt considerate izvoare de drept. In schimb dobandesc acest
caracter uzantele conventionale.

Forma uzantelor comerciale

In afacerile comerciale internationale, uzantele comerciale se concretizeaza, in principal, prin clauze tip,
inserate in contracte, prin contracte- tip si conditii generale.

Contractele tip cuprind clauze uniforme, esentiale, prestabilite, care configureaza cadrul juridic adecvat
realizarii unei operatiuni comerciale pe care partile o vor individualiza cu date concrete. Clauzele tip pot
fi completate sau modificate prin vointa partilor contractante, spre deosebire de contractele de adeziune
de la care partile nu pot deroga
Conditiile generale determina principalele elemente ale contractelor de acelasi tip intr-o anumita ramura
comerciala. Ele devin, de regula, parte integranta a contractului dintre parti, in masura in care acestea nu
au derogat de le ele.

Clauze tip sau standardizate ; sunt menite sa consacre reguli aplicabile in anumite tipuri de contracte,
rolul lor fiind tocmai acela de a evita diversitatea de interpretari a dispozitiilor contractuale. Cele mai
cunoscute au fost standardizate sub egida Camerei    de Comert Internationale de la Paris,    si sunt
folosite pentru interpretarea termenilor comerciali din contractele de vanzare internationala, aplicabile   
mai ales pe continentul european. Sunt cunoscute sub denumirea de INCOTERMS. Prima editie a fost
publicata in 1936, periodic actualizata si revizuita. Ultima editie este din 2000. Aceasta varianta cuprinde
interpretarea a 13 termeni comerciali care sunt impartiti in 4 grupe :E,F,C si D.

- Grupa E cuprinde un termen unic EXW – «EX WORKS » ; este cea mai favorabila pentru vanzator,
obligatiile sale, considerate minime, reducandu-se la a pune mafa la dispozitia cumparatorului la sediul
sau. Incarcarea marfii, transportul si riscurile acestuia, de la sediul vanzatorului pana la destinatie, revin
cumparatorului.

- Grupa F    cuprinde 3 termeni ; potrivit acestora, vanzatorul are obligatia de a livra marfa unui caraus
numit de cumparator. Incheierea contractului de transport este in sarcina cumparatorului care, din
momentul livrarii marfii, va suporta toate costurile si riscurile ;

- Grupa C ; potrivit termenilor din aceasta grupa, vanzatorul este obligat sa organizeze si sa plateasca
transportul marfii la destinatie. Obligatia sa de livrare se considera realizata in momentul predarii marfii
catre transportator. Din acest moment, riscul pierderii sau avarierii marfii precum si orice alte cheltuieli
suplimentare survenite dupa incarcarea si expedierea mafii sunt suportate de catre cumparator.

- Grupa D este cea mai putin favorabila vanzatorului. Termenii din aceasta grupa maximizeaza obligatiile
acestuia. Potrivit lor, vanzatorul are obligatia de a livra marfa in tara de destinatie pe cheltuiala si riscul
sau.

Regulile INCOTERMS sunt aplicabile cu deosebire in Europa. In replica, pentru relatiile comerciale
aplicabile    pe cotinentul nor-american a fost standardizat un alt set de reguli, codificate de Camera de
Comert din Washington    in 1919, revizuite in 1941 si cunoscute sub denumirea abreviata RAFTD.

Uzantele comerciale se regasesc inserate in contractele comerciale internationale incheiate, avand

asadar valoarea unor clauze contractuale.Se pot clasifica in doua categorii :

1)izvoare interne;

2) izvoare internationale;

1.Izvoarele interne, sunt cele care apartin unui sistem juridic national, si sunt, la randul, clasificate in: a)
izvoare interne specifice, reprezentate de actele normative care reglementeaza cu preponderenta
raporturi juridice din domeniul comertului international ; b) izvoare interne nespecifice, reprezentate de
acte normative care reglementeaza, cu prioritate, raporturi juridice apartinand altor ramuri de drept dar
care cuprind si dispozitii cu aplicabilitate in materia comertului international. Din aceasta categorie, cele
mai multe asemenea reglementari apartin dreptului comercial intern, datorita legaturii de
complementaritate existente intre cele doua ramuri ale dreptului. In aceasta relatie, normele dreptului
comercial constituie legea de drept comun in timp ce cele ale dreptului comertului international apartin
legii speciale, prioritar aplicabile.

Trebuie mentionata, in aceasta analiza, importanta jurisprudentei in

raporturile de comert international. Fara a reprezenta un izvor de drept propriu-zis, este de subliniat
rolul sau semnificativ in opera complexa de    interpretare    si adaptare a normelor juridice, mai ales cand
acestea nu au fost elaborate spre a reglementa in mod expres raporturi juridice de comert international.
In acest context, este evaluata atat practica instantelor judecatoresti cat si a celor arbitrale, ultimele fiind
specializate in solutionarea litigiilor comerciale si de comert international.
2.Izvoarele internationale ; se clasifica in trei categorii : a)

conventiile internationale ; b) izvoarele dreptului comunitar, in masura in care reglementeaza raporturi

juridice avand ca obiect afaceri internationale ; c) uzantele internationale ;

Conventiile internationale; in general, aceasta categorie de izvoare

are o pondere semnificativa, principala chiar, in domeniul comertului international, ele dand expresie
vointei statelor semnatare in problemele specifice dreptului comertului international. Sunt intelegeri
semnate de doua sau mai multe state sau organizatii internationale pentru a reglementa raporturile
juridice dintre ele. Terminologic, aceste intelegeri nu sunt unitar definite prin conceptul de conventie,
practica utilizand, pentru aceeasi notiune, si termeni ca :    acord, protocol, tratat, agreement,
angajament, etc. In masura in care raporturile juridice reglementate prin aceste conventii apartin
dreptului comertului international, respectivele conventii devin izvoare specifice acestei ramuri de drept.
Este posibil insa ca    norme privind comertul international sa se regaseasca in conventii care
reglementeaza si alte ramuri ale dreptului. Ele nu isi pierd rolul de izvoare ale dreptului comertului
international, doar ca nu mai sunt calificate ca fiind izvoare specifice. In functie de numarul semnatarilor
conventiei, se poate face distinctie intre conventii bilaterale sau multilaterale.

Izvoarele dreptului comunitar; sunt, la randul lor clasificate, in doua

categorii : 1. izvoare primare ; 2. izvoare derivate

In categoria izvoarelor primare intra :

1.a.Tratatele originare, in numar de trei si anume : tratatul de la

Paris din 1951 pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului si cele doua tratate de la Roma,
din 1957, primul pentru Comunitatea economica europeana si cel de-al doilea, pentru penru
Comunitatea europeana a energiei atomice. Toate, au fost in permanenta modificate, completate si
adaptate la 2.a. tratatele si actele modificatoare ale celor trei tratate primare.
Izvoare derivate ale dreptului comunitar al afacerilor; aceasta

categorie este formata din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor. E vorba, asadar, nu de un drept
conventional ci « « legiferat », adica un grup de reguli in si pentru aplicarea tratatelor.Principalele izvoare
derivate, asa cum sunt ele definite in Tratatul Comunitatii economice europene    (CEE), sunt :

2.a. Regulamentul ; este principalul izvor al dreptului comunitar.

Prin el se exprima, in genere, puterea legislativa a Comunitatilor. Ca si legea, Regulamentul are o

influenta generala. Contine prevederi generale si impersonale, obligatorii. Obligativitatea este una din
principalele caracteristici ale regulamentului. El este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se
direct subiectelor de drept intern din statele membre.

2.b. Directiva ; este o forma a legislatiei cu doua trepte de aplicare, asemeni legilor cadru urmate de
norme de aplicare. Nu are caracter general, la fel ca    Regulamentul fiind aplicabila numai anumitor state
membre.

2.c.Decizia, spre deosebire de regulament, nu are o influenta generala, ci vizeaza indeosebi aplicarea
prevederilor tratatelor la situatii particulare, fiind asimilata, ca urmare, actelor nationale. Fiind
obligatorie pentru destinatarii sai, are un efect direct asupra acestora, modifica prin ea insasi situatia
juridica.

2.d. Recomandarea si avizul ; se disting de celelalte instrumente ce reprezinta izvoare ale dreptului
comunitar al afacerilor prin aceea ca nu au forta de constrangere, nu impun, nefiind, deci, izvoare de
drept in adevaratul inteles al cuvantului. Sunt, totusi, instrumente utile de orientare a legislatiilor in
scopul apropierii lor.
Izvoare complementare ale dreptului comunitar; se refera la

acordurile incheiate intre statele membre in domenii de competenta nationala. Principalul izvor
complementar este Conventia comunitara .

III. Uzantele comerciale internationale

Reprezinta practici, reguli create printr-o aplicare continua, constanta, indelungata, care s-au impus prin
durata, repetabilitate si stabilitate. Ele sunt aplicate nu doar in relatiile reciproce dintre partenerii
contractuali ci capata o aplicabilitate mai larga, colectiva, depasind astfel stadiul de obisnuinte stabilite in
relatiile contractuale dintre parteneri consacrati.

                      Se poate face distinctie intre mai multe categorii de uzante comerciale :

in functie de aplicarea lor in spatiu, sunt : uzante interne (1),

aplicabile pe teritoriul unui anume stat, si uzante internationale (2), cu aplicabilitate in mai multe state si
care intereseaza, dealtfel, in sfera dreptului afacerilor internationale.

In functie de sfera lor de aplicabilitate sunt : uzante locale (1),

aplicabile intr-o localitate sau regiune determinata, uzante speciale (2), aplicabile intr-o anume ramura
comerciala, in anumite tipuri de contracte sau pentru anumite categorii de comercianti, (ex. uzante
aplicabile in comertul cu bumbac, cereale, agentilor de bursa, etc., si uzante generale,(3), aplicabile
relatiilor comerciale internationale, in general, (ex. cele privind calitatea marfii).

in functie de natura lor juridica sunt : a) uzante normative si (2)

uzante conventionale ;
Uzantele normative, sunt cele a caror valoare normativa este recunoscuta de lege, printr-o referire sau
trimitere explicita. Ele completeaza asadar prevederile legii, aplicandu-se impreuna cu aceasta. Au
caracter de durata, stabilitate, certitudine. Asemeni legilor supletive, ele sunt obligatorii pentru parti
cand acestea nu deroga in mod expres de la prevederile lor.

Uzantele conventionale au forta juridica a unor clauze contractuale. Spre deosebire de cele normative,
ele tin de vointa partilor. Rolul lor este de a completa, lamuri, preciza, interpreta continutul contractului
dintre parti.

In dreptul roman, uzantele normative nu sunt considerate izvoare de drept. In schimb dobandesc acest
caracter uzantele conventionale.

Forma uzantelor comerciale

In afacerile comerciale internationale, uzantele comerciale se concretizeaza, in principal, prin clauze tip,
inserate in contracte, prin contracte- tip si conditii generale.

Contractele tip cuprind clauze uniforme, esentiale, prestabilite, care configureaza cadrul juridic adecvat
realizarii unei operatiuni comerciale pe care partile o vor individualiza cu date concrete. Clauzele tip pot
fi completate sau modificate prin vointa partilor contractante, spre deosebire de contractele de adeziune
de la care partile nu pot deroga
Conditiile generale determina principalele elemente ale contractelor de acelasi tip intr-o anumita ramura
comerciala. Ele devin, de regula, parte integranta a contractului dintre parti, in masura in care acestea nu
au derogat de le ele.

Clauze tip sau standardizate ; sunt menite sa consacre reguli aplicabile in anumite tipuri de contracte,
rolul lor fiind tocmai acela de a evita diversitatea de interpretari a dispozitiilor contractuale. Cele mai
cunoscute au fost standardizate sub egida Camerei    de Comert Internationale de la Paris,    si sunt
folosite pentru interpretarea termenilor comerciali din contractele de vanzare internationala, aplicabile   
mai ales pe continentul european. Sunt cunoscute sub denumirea de INCOTERMS. Prima editie a fost
publicata in 1936, periodic actualizata si revizuita. Ultima editie este din 2000. Aceasta varianta cuprinde
interpretarea a 13 termeni comerciali care sunt impartiti in 4 grupe :E,F,C si D.

- Grupa E cuprinde un termen unic EXW – «EX WORKS » ; este cea mai favorabila pentru vanzator,
obligatiile sale, considerate minime, reducandu-se la a pune mafa la dispozitia cumparatorului la sediul
sau. Incarcarea marfii, transportul si riscurile acestuia, de la sediul vanzatorului pana la destinatie, revin
cumparatorului.

- Grupa F    cuprinde 3 termeni ; potrivit acestora, vanzatorul are obligatia de a livra marfa unui caraus
numit de cumparator. Incheierea contractului de transport este in sarcina cumparatorului care, din
momentul livrarii marfii, va suporta toate costurile si riscurile ;

- Grupa C ; potrivit termenilor din aceasta grupa, vanzatorul este obligat sa organizeze si sa plateasca
transportul marfii la destinatie. Obligatia sa de livrare se considera realizata in momentul predarii marfii
catre transportator. Din acest moment, riscul pierderii sau avarierii marfii precum si orice alte cheltuieli
suplimentare survenite dupa incarcarea si expedierea mafii sunt suportate de catre cumparator.

- Grupa D este cea mai putin favorabila vanzatorului. Termenii din aceasta grupa maximizeaza obligatiile
acestuia. Potrivit lor, vanzatorul are obligatia de a livra marfa in tara de destinatie pe cheltuiala si riscul
sau.
Regulile INCOTERMS sunt aplicabile cu deosebire in Europa. In replica, pentru relatiile comerciale
aplicabile pe cotinentul nor-american a fost standardizat un alt set de reguli, codificate de Camera de
Comert din Washington    in 1919, revizuite in 1941 si cunoscute sub denumirea abreviata RAFTD.

Uzantele comerciale se regasesc inserate in contractele comerciale internationale incheiate, avand

asadar valoarea unor clauze contractuale.

IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Notiunea de izvor de drept se refera la totalitatea normelor aplicabile intr-un domeniu al dreptului.

In literatura de specialitate sunt considerate izvoare propriu-zise ale dreptului comertului intemational
conventiile internationale si uzantele.

Rolul conventiilor internationale este subliniat si in legislatia interna romaneasca, aratandu-se ca 'in
cazul in care, prin conventii sau acorduri internationale la care Romania este parte, se stabilesc alte
conditii de autorizare si functionare a reprezentantelor decat cele prevazute in prezentul decret- lege,
se vor aplica dispozitiile cuprinse in acele conventii sau acorduri.

Clasificarea izvoarelor dreptului comertului international:

izvoare interne;

izvoare internationale;

uzantele comerciale;

practica jurisdictionala si arbitrala.

Sectiunea 1. Izvoare interne

Izvoarele interne se impart in doua categorii:

I. Reglementari ale altor ramuri de drept, aplicabile in comertul international:

reglementari comerciale: Codul comercial, Legea societatilor comerciale etc.

reglementari constitutionale: Constitutia Romaniei;

reglementari procesual-civile. Codul de procedura civila, Cartea a IV-a ('Despre arbitraj'), Capitolul X
('Arbitrajul international');

II. Reglementari specifice:

- organizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si a organizatiilor

economice straine (Decretul-Lege nr. 122/1990);

regimul general de import si de export al Romaniei;

regimul investitiilor straine in Romania.

In ceea ce priveste izvoarele interne ale dreptului comertului international exista influente rezultate
din procesul integrarii europene.

Aceste influente se rasfrang, in principal, asupra domeniilor dreptului comercial, cum ar fi: societati
comerciale, concurenta, faliment, registrul comertului precum si in domeniul contractual (mai ales cel
referitor la protectia consumatorului).

Sectiunea 2. Izvoare internationale

Izvoarele internationale pot fi clasificate in izvoare multilaterale si bilaterale

Exemple de izvoare multilaterale:

Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, incheiata la

Viena, 1980;

Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, incheiata la New York la
14 iunie 1974, si la Protocolul de modificare de la Viena;

Conventia internationala pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile si ipotecile

maritime, semnata la Bruxelles la 10 Aprilie 1926;

Conventia Natiunilor Unite privind transportul de marfitri pe mare, 1978, adoptata la Hamburg la 31
martie 1978;

Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, adoptata la New-York, la

10 iunie J 958;

Conventia pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state,
incheiata la Washington la 18 martie 1965;
Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva, la 21 aprilie 1961.

Un rol important in dezvoltarea unor reglementari uniforme il are UNClTRAL, UNIDROIT precum si
C.C.I. Paris.

In cadrul UNITROIT au fost redactate 'Principiile contractelor comerciale internationale,, O interesanta

aplicare a principiilor” a fost data de catre Curtea Arbitrala de Comert International de pe langa
Camera de Comert si Industrie a Romaniei intr-o speta in care partile au stabilit ca in afara clauzelor
contractuale sa fie aplicabile 'principiile generale de drept recunoscute ca aplicabile dreptului comercial
international, excluzand orice lege nationala'. Instanta arbitrala a statuat ca ,,principiile la care se
refera partile in clauza citata sunt cele care si-au gasit codificarea - cea mai larg recunoscuta in
comertul international si in arbitrajul comercial international, realizata de institutul international
pentru Unificarea Dreptului Privat UNIDROIT, Roma, 1994. In preambulul acestor 'Principii' se prevede
aplicabilitatea lor atunci cand partile au convenit ca un anumit contract sa fie guvernat de 'Principiile
generale de drept ', de 'lex mercatoria' sau alte formule similare'.

Camera de Comert Internationala din Paris si-a dus o contributie majora mai ales in privinta elaborarii
urmatoarelor reguli:

Reguli si uzante uniforme ale CCI privind creditul documentar - Publicatia 500;

Reguli oficiale ale CCI pentru interpretarea termenilor comerciali - INCOTERMS 2000 - Publicatia 560.

Conventia de la Viena a fost aplicata chiar si unor contracte care nu cadeau sub sfera de incidenta,
incheiate in 1979 - inainte de adoptarea Conventiei - cu motivarea ca 'nu exista un izvor mai bun de
determinare a uzantelor aplicabile decat Conventia Natiunilor Unite asupra vanzarii internationale de
marfuri din 1980

Izvoare bilaterale. In dreptul comertului international se incheie tratate, de obicei intre statele vecine.

Modalitatile de adoptare a unui tratat international sunt:

ratificare - modalitatea de exprimare a consimtamantului de a deveni parte la un tratat care a fost

semnat de partea romana, prin adoptarea unei legi de ratificare de catre Parlament sau, in conditiile
legii, prin ordonanta de urgenta a Guvernului;

Legea nr.157 din 2005 privind ratificarea Tratatului incheiat intre Regatul Belgiei, Republica Ceha,
Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul
Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul
Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia,
Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de
Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii
Bulgaria si Romaniei la Uniunea Europeana.

aprobare - modalitatea de exprimare a consimtamantului de a deveni parte la un tratat care a fost

semnat de partea romana, prin adoptarea unei hotarari de aprobare de catre Guvern;

aderare - modalitatea prin care se exprima consimtamantul de a deveni parte la un tratat multilateral
care nu a fost semnat de partea romana;

Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, incheiata la

Viena, 1980;
Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, incheiata la New York la
14 iunie 1974, si la Protocolul de modificare de la Viena;

Conventia internationala pentru unificarea anumitor reguli privitoare la privilegiile si ipotecile

maritime, semnata la Bruxelles la 10 Aprilie 1926;

Convenfia Natiunilor Unite privind transportul de marfuri pe mare, 1978, adoptata la Hamburg la 31
martie 1978;

Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, adoptata la New-York, la

10 iunie 1958;

Conventia pentru reglernentarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor
state, incheiata la Washington la 18 martie 1965;

Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva, la 21 aprilie 1961;

acceptare - modalitatea prin care se exprima consimtamantul de a deveni parte la un tratat

multilateral care nu a fost semnat de partea romana si care prevede expres aceasta modalitate;

Hotararea Guvernului nr. 656 din 20 iunie 2002 pentru acceptarea Cartei Europene pentru
intreprinderile Mici, adoptata la J3 iunie 2000.

Sectiunea 3. Importanta uzantelor comerciale internationale

In doctrina uzantele comerciale internationale au fost definite drept 'practici care prezinta un anumit
grad de vechime, repetabilitate si stabilitate, aplicate intre un numar nedefinit de parteneri comerciali,
de regula pe o zona geografica sau intr-un domeniu de activitate comerciala si care, in functie de
natura lor, pot prezenta sau nu caracter de izvor de drept'.

Uzantele comerciale intemationale au caracter general spre deosebire de obisnuintele stabilite intre
doua parti.

Clasificarea uzantelor comerciale internationale:

A. Dupa criteriul sferei de aplicare:

- uzante locale - aplicabile intr-un spatiu delimitat;

- uzante speciale - care se refera la o anumita activitate, cum ar fi uzantele in transportul fluvial;

- uzantele generale - se aplica in toate operatiunile de comert international.

B. Dupa forta juridica:

- uzante normative (cutume),

- uzante conventionale (interpretative).

Uzantele normative sunt izvoare de drept, avand forta similara conferita unei legi supletive speciale.
In dreptul roman uzantele normative nu au forta legala obligatorie, datorita enumerarii limitative
prevazute in Codul comercial.

Intrucat relatiile comerciale presupun celeritate, uzurile (longa, diuturna, inveterata consuetudo) ar fi
trebuit incluse in art.1. Solutia aleasa (excluderea uzurilor) a fost impusa de situatia din momentul
elaborarii codului. Comertul romanesc era prea putin dezvoltat pentru a se fi format uzuri constante si
care sa poata fi aplicate cu putere de lege.

In dezbaterile parlamentare care au precedat adoptarea Codului, ministrul de finante, C. Nacu arata ca
'este necontestat ca pentru toate statele lumii civilizate este un mare castig ca legile sa fie scrise. Sunt
state care de secole se servesc cu uzul si care inca nu au legi scrise; dar la noi nu exista asemenea
uzuri.'

In cazul conflictului dintre o clauza expresa si o uzanta comerciala diferita, stabilita de parti in
decursul raporturilor de afaceri dintre ele, prevaleaza stipulatia inserata in contractul de comert
international.

Sectiunea 4. Practica judecatoreasca si arbitrala

Practica judecatoreasca si arbitrala nu constituie izvor de drept in sistemul nostru, dar poate contribui
la interpretarea si solutionarea litigiilor.

Practica este sistematizata si publicata in culegeri sau publicata pe domenii de catre initiatorii legilor
uniforme.