Racoviță Laura

MGT15
Norme generale, speciale si de excepție

Norma juridică este elementul structural de bază al ordinii de drept, cele două noţiuni aflându-se într-o relaţie
sistemică de la parte la întreg şi de aceea definirea normei juridice este strâns legată de definiţia dreptului obiectiv.
Aşadar, în definiţia normei juridice trebuie să se regăsească, la nivel de unitate, toate elementele constitutive ale
definiţiei dreptului ca sistem.
După criteriul sferei de aplicare și gradul lor de generalitate, normele juridice se împart în:
 norme generale, care au cea mai largă sferă de aplicabilitate şi adesea se afirmă despre ele că formează
„dreptul comun”. Numeroase norme din Codul civil reprezintă dreptul comun pentru unele relaţii juridice de
drept comercial sau din alte ramuri.În acest sens se considera anumite norme dintr-o ramură ca reprezintă
dreptul comun pentru o întreagă sferă de reglementare (spre exemplu: unele reglementări cuprinse in codul
civil reprezintă dreptul comun pentru relații reglementate prin norme de drept comerciale), Codul civil
prevede reglementari referitoare la inchirierea imobilelor (art. 1418 C.civ.);
 norme speciale, care se aplică unei sfere mai restrânse de raporturi juridice, norme care au caracter
derogativ de la ceea ce se înţelege prin dreptul comun. Spre exemplu: art. 1191 alin.1 din Codul civil,
cuprinde norma specială (particulară) după care Legea nr. 114/1996 reglementeaza si ea inchirierea
imobilelor dar numai cu privire la cele cu destinatia de locuinta. Vom spune – comparand aceste norme – ca
cele prevazute de Codul civil sunt norme generale in materie de locatiune, iar cele stabilite in Legea nr.
114/1996 sunt speciale. Aceasta inseamna ca in masura in care norma speciala nu reglementeaza un anumit
aspect, ea se va completa cu normele generale in materie.
 norme de excepţie, care aduc completări fie normelor generale, fie celor speciale şi care se aplică totdeauna
cu precădere, însă strict în cazurile în care legea le prevede. Spre exemplu , O.U.G. nr.1/1999[2] si care se
aplica pe perioada in care dureaza starea exceptionala.
Întrucât normele speciale si normele de excepție sunt derogatorii, in procesul aplicării lor ele cunosc un
regim restrictiv interpretarea lor este strictă (sunt de strictă interpretare).
Dispozițiile speciale derogă de la cele generale, în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile să deroge de la
cele dintâi. De exemplu, codul muncii reprezintă dreptul comun ("norma generală") pentru toate ramurile de drept
privat român, însa, dacă există legi speciale (de exemplu: codul comercial, codul muncii etc) care reglementează
acele ramuri, codul civil va reglementa doar acele situații asupra cărora normele speciale nu se pronunță.
Acestă clasificare prezintă interes practic prin prisma faptului că normele speciale se aplică înaintea normelor
generale, iar cele de excepţie, înaintea normelor speciale, deci cu atât mai mult înaintea celor generale.