CUPRINS

pag

I. Noțiuni introductive ...................................................... 3

II. Definiție și trăsături ....................................................... 4

II.1.Definiție .................................................................. 4
II.2. Trăsăturile normelor juridice .................................

III. Clasificarea normelor juridice ...................................... 5-7

IV. Structura normelor juridice ............................................ 7-8

IV.1. Structura logică ..................................................... 7-8
IV.2. Structura tehnico-legislativă ................................. 8

V. Acțiunea normei juridice ................................................ 8-9

V.1. Acțiunea în timp ................................................... 8-9

Concluzie ........................................................................ 10

Bibliografie ..................................................................... 11

GALAȚI

2021
 I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Dreptul este ansamblul regulilor asigurate și garantate de către stat care au ca scop
organizarea și disciplinarea comportamentului uman în principalele relații din societate. Doar
normele de conduită juridică sunt obligatorii.

Instituţia juridică cuprinde un ansamblu de norme juridice ce reglementează o categorie

restrânsă de relaţii sociale, legate între ele prin trăsături specifice, care le deosebesc de alte relaţii
sociale.

În ceea ce privește ramurile dreptului acestea sunt ansamblul normelor juridice care
reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sociale, în baza unei metode
specifice de reglementare şi a unor principii comune.

Principalele ramuri de drept sunt: Dreptul Civil, Dreptul Penal, Dreptul Procesual Civil,
Dreptul Procesual Penal, Dreptul Constituţional, Dreptul Administrativ, Dreptul Financiar, Dreptul
Comercial, Dreptul Familiei şi Dreptul Internaţional Privat.

2
 II. DEFINIȚIE ȘI TRĂSĂTURI

II.1. Definiție. Norma juridică este o regulă generală și obligatorie de conduită al cărui
scop este de a asigura ordinea socială și care poate fi aplicată pe cale statală, chiar și prin
constrângere.

Normele juridice au apărut pentru a delimita ceea ce ai voie sau ceea ce nu ai voie să faci.
Statul înseamnă constrângere legală. Norma juridică este o regulă, legea este un ansamblu de norme
juridice.1

II.2. Trăsăturile normelor juridice.

A. Are caracter general și impersonal (adică se adresează tuturor și în mod difuz);

În pofida caracterului general și impersonal unele norme nu se aplică pe întreg teritoriul sau
asupra întregii populații;
Sunt norme juridice care reglementează conduita pentru organe unipersonale, dar care are în
vedere nu persoana ci funcția ca atare.

B. Are caracter tipic - se datorează faptului că orice normă formulează tipul de conduită al
acțiunii;

C. Norma juridică este un raport intersubiectiv: Acesta pentru că are în vedere schimbul
just între persoane aflate permanent în relație (caracter bilateral) [dreptul meu este obligația
ta, dreptul tău este obligația mea – comerț juridic]

D. Obligativitatea - pentru ca o normă să devină obligatorie ea trebuie să aibă

EXIGIBILITATE, adică să beneficieze de garanții statale, de asigurare a aplicarii ei,
inclusiv prin constrângere.

III. CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE

A. Criteriul ramurii de drept:

1
POPA. N. „Teoria generală a dreptului”. București, 2008, p.247.

3
 Norme juridice de drept civil;
Norme juridice de drept pena;l
Norme juridice de drept constituțional;

B. Criteriul fortei juridice a actului normativ

Legile (legea este actul normativ cu forță juridică supremă) - orice lege poate modifica orice
act normativ inferior ei;
Ordonanțe de guvern ;
Hotărârile de guvern (H.G.) explică cum se aplică legea, este doar on instrucțiune de
aplicare a legii;
Decretele prezidențiale (nu au caracter normativ);
Ordinele și instrucțiunile ministerelor - sunt obligatorii în domeniul de competență al
ministerului (au forță juridică);
Decizii ale organelor administrațiilor locale - valabile doar pe plan local și trebuie să fie în
concordanță cu legile administrației centrale, acest lucru fiind controlat de prefect (prefectul
dă ordine);
Hotărârile - ale consiliului local;
Ordine – prefect;
Decizii – primar.

C. Criteriul structurii logice

Se referă la modul de cuprindere a părților structurale ale normei. Conform structurii logice,
normele juridice sunt:
 complete (majoritatea)
 incomplete
 norme incomplete de trimitere
 norme incomplete în alb
Norme incomplete de trimitere trebuie să se completeze cu norme ale aceluiași act
normativ, sau ale altuia deja existent. Acestea sunt exprimării ale voinței legiuitorului. (ex:
se completează cu ......).2
Norme incomplete în alb trebuie să se completezae cu dispoziții din acte normative
care urmează să apară. (ex: Constituția din 1991 avea multe norme în alb).

D. Criteriul sferei de aplicare

Conform acestui criteriu norma juridică se clasifică în:
a) Norme juridice generale: au sfera cea mai largă de aplicabilitate în domeniu sau în ramura.
Anumite norme dintr-o ramură se consideră chiar drept comun pentru o întreagă sferă de
reglementare (Codul civil este drept comun în materia dreptului comercial);
b) Norme speciale - ele reglementează o sferă restransă de relații derogând de la dreptul
comun. În raport cu dreptul comun normele speciale au prioritate. (ex: dacă x face ceva și
este sancționat (x fiind profesor) după regulament).

2
Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului, Universitatea “Hyperion”,
Bucureşti 2011, p.231.

4
 Toate au ca drept comun codul muncii. Au prioritate acestea fiind specifice unui anumit
domeniu: învățământ, medicina, etc.
c) Normele de excepție - acestea le completează pe primele două fără ca excepția să aducă
atingere ordinii de drept)
Pentru că normele speciale și normele de excepție sunt derogatorii în aplicarea lor ele au un
regim restrictiv, interpretarea lor este strictă. (ex: fetele se pot căsători de la 16 ani dar asta nu
înseamnă că și băieții se pot căsători de la 16 ani - norme de excepție).

E. Criteriul intensității normative

a. Norme principii (norme cardinale) care apar ca postulate sau axiome cuprinse de obicei în
constituții, declarații solemne sau principii generale;
b. Restul normelor dreptului pozitiv care apar ca mijloace normative de transpunere a
principiilor.

F. Criteriul modului de reglementare a conduitei

Norme onerative (sarcina) - ele obligă subiectele să săvârșească o anumită acțiune. Sunt
norme imperative specifice dreptului public. Raporturi între stat și persoană. Statul folosește
numai norme imperative (denumite și injoncțiuni). Statul poruncește.
Norme prohibitive obligă subiectul să se abțină de la săvârșirea unei acțiuni. Sunt tot norme
imperative specifice dreptului public.
Norme permisive - ele nici nu obliga, nici nu interzic o anumită conduită, ci o lasă la
aprecierea subiectului raportului. Faci ce vrei, dar în limita legii. Această conduită permisivă
să nu încalce ordinea publică.
Normele supletive sunt norme permisive care se transformă în norme imperative atunci când
persoanele nu folosesc libertatea acordată și în locul lor va decide norma. Sunt specifice
unor anumite categorii de drepturi: dreptul familiei, dreptul muncii. (ex: angajamentul de
plată, când strici ceva la munca, etc.).

G. Norme organizatorice
Ele au În vedere organizarea instituțiilor sau a organismelor sociale de aceea în conținutul
lor ele cuprind:
 Modul de înființare al instituțiilor;
 Scopul înființării acestora;
 Competențele acestei instituții;
 Precum și relațiile institutiilor cu alte instituții existente.

H. Norme punitive și stimulative

Avem în vedere norme care reglementează sancțiuni juridice ce pot fi:
- sancțiuni negative (punitive) - reglementează pedeapsa juridică,
sancțiuni juridice pozitive (stimulative) - privesc mijloace de cointeresare a persoanei (recompense
bănești, decorații, medalii, etc).3

3
Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 247-252;

5
 IV. STRUCTURA NORMELOR JURIDICE
Sunt două structuri ale normei juridice:
structura statică, formală, logică (indiferent cine o rredactează are aceste elemente).
structura dinamică (redacțională – cum se scrie) - depinde de cine o redactează.4

IV.1. Structura logică a normelor juridice

Reprezintă partea internă, statică și stabilă a normei. Din punct de vedere al structurii logice,
normele juridice posedă următoarele elemente:

A. IPOTEZA - descrie împrejurarile în care intră în acțiune dispoziția normei, precum și

persoanele asupra cărora se răsfrânge. (în penal legile nu au ipoteză)
Pot fi:
 determinate - descriu împrejurări determinate în care norma intră în funcțiune (la
data de....),
 relativ determinate - se referă la împrejurări subînțelese (chiar dacă norma nu are
dispoziție nu înseamnă că nu valabilă);

B. DISPOZIȚIA - alcătuiește miezul normei juridice. În dispoziție sunt cuprinse drepturile și

obligațiile participanților la raporturile sociale, adică este cuprinsă conduita lor.
În acest sens o dispoziție poate:
- să ordone o anumită conduită (dispoziții imprerative);
- să prevadă obligația de abținere (norme prohibitive),
- norme care cuprind anumite permisiuni (parte a dreptului privat). În dreptul civil și
cel comercial sunt numai norme permisive.
*DISPOZIȚIILE SUNT OBLIGATORII!

C. SANCȚIUNEA conține urmările nefavorabile ce survin ca urmare a nerespectării

dispoziției sau ipotezei (sancțiune negativă - pedeapsă), sau măsurile de cointeresare a
subiectului în vederea promovării conduitei dorite (sancțiunea pozitivă - recompensă).
De obicei sancțiunea este negativă; astfel ea asigură eficiența normei (fiindca descurajează
conduita neconformă cu norma).
Dreptul se caracterizează prin sancțiuni formalizate (sunt clar specificate). Sanctiunile
celorlalte norme nejuridice nu sunt formalizate.
O normă nu se aplică de fiecare dată prin utilizarea sancțiunii, imensa majoritate a oamenilor
se supun de bunăvoie comandamentului juridic al normei.

IV.2. STRUCTURA TEHNICO - LEGISLATIVĂ

Este structura dinamică a normei care uneori nu se suprapune structurii logice, fiindcă are în
vedere partea redacțională, modul în care a fost redactată de autori. De aceea structura tehnico-
legislativă depinde de:
 măiestria celor care o redactează;

4
Humă Ioan, Teoria generală a dreptului, Ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2000, p. 32-38.

6
  contextul economic și politic (crize politice, economice) care pot afecta calitatea normelor
juridice;5

V. ACȚIUNEA NORMEI JURIDICE

Timpul definește defapt durata normei juridice adică rezistența ei. În principiu chiar dacă
este bine construită, o normă juridică ajunge să se uzeze și să fie necesară creearea unei norme noi.
Normele sunt adoptate pentru a fi aplicate. 6

V.1. ACȚIUNEA ÎN TIMP A NORMEI JURIDICE

Norma juridică trebuie să acționeze pe timp nedeterminat
intrarea în vigoare;
aplicarea;
ieșirea din vigoare a normei.

1. Intrarea în vigoare. În principiu o normă juridică întră în vigoare la data aducerii ei

la cunoștința publica, adică:
 ca regulă generală la 3 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial;
 legea intră în vigoare la o altă dată decât ce a publicării (de obicei la o dată prevăzută
în chiar textul legii);
 norma intră în vigoare la data comunicării.
Sunt 2 excepții de la intrarea în vigoare a normei juridice:
 când din cauză de forță majoră o parte a teritoriului rămâne izolat de restul tării (cutremure,
inundații);
 eroarea de drept din cadrul convențiilor de drept civil și comercial.

2. Aplicarea normelor juridice este dominată de principiul activismului, în sensul că

normele juridice se aplică pentru raporturi juridice ivite ulterior intrării ei în vigoare, deci ea nici
nu retroactivează, nici nu ultractivează.
De la principiul neretroactivității normelor juridice, există excepții:
 Normele juridice cu caracter interpretativ;
 Normele juridice penale (ce prevăd dezincriminarea unor fapte sau un regim sancționator
mai favorabil);
 Retroactivitatea expresă;7

3. Ieșirea din vigoare a normei juridice este cel de-al treilea moment ce interesează
aplicarea în timp a acesteia. Încetarea activității normelor juridice are loc prin 3 modalități:

5
Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Ed. All Beck, Bucureşti,
1999, p. 386-490;

6
Humă Ioan, idem p.43.
7
Costică Voicu, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2002, p. 45;

7
 ajungerea la termen - atunci când există norme juridice cu termen, sau adoptate
pentru o cauza excepțională, este evident că împlinirea termenului sau încetarea
stării duce la pierderea fortei juridice;
desuetudinea - o normă juridică se consideră cazutaă în deseuetudine, atunci când,
deși formal este în vigoare, dată fiind schimbarea condițiilor social economice, ce au
guvernat contextual adoptării normei juridice, normă juridică respectivă nu se mai
aplică;
abrogarea - este cea mai importantă modalitate de scoatere din vigoare a unei norme
juridice. Abrogarea reprezintă cauza de încetare a acțiunii normei juridice, datorată
intrării în vigoare a normei juridice noi. 8

CONCLUZIE

Norma juridică este elementul constitutiv al dreptului ce reprezintă regula de conduită

generală, obligatorie impersonală, tipică şi permanentă, instituită sau sancţionată de puterea publică
(de stat) în scopul asigurării ordinii sociale, a cărei respectare este asigurată la nevoie prin forţa de
constrângere a statului. Ea este elementul primar al dreptului, elementul său constitutiv.

Norma juridică ordonează şi reglementează comportamentul uman, relaţiile interumane,

conform cu idealurile şi valorile societăţii. Ea este etalonul conduitei umane impusă de puterea
publică, este acel comandament juridic ce previne şi sancţionează comportamentul deviant,
garantând astfel viabilitatea valorilor societăţii.

8
Costică Voicu, idem p.46.

8
 Motto: ,,Legile se scriu pentru oamenii obișnuiti,de aceea ele trebuie să aiba la bază reguli
obișnuite și bunul simț.”(Thomas Jefferson)

Bibliografie

1. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,

2002;

2. Costică Voicu, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2002;

3. Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Ed. All
Beck, Bucureşti, 1999;

4. Humă Ioan, Teoria generală a dreptului, Ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2000;

5. Lector Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti – Teoria Generala a Dreptului,
Universitatea “Hyperion”, Bucureşti 2011;

6. POPA. N. „Teoria generală a dreptului”. București, 2008.

9
10