TEORIA GENERALA A DREPTULUI

Curs I
Teoria generala a Dreptului este filozofia Dreptului.
Coercitie constrngere
Dreptul desemneaza ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat care au ca scop
organizarea si disciplinarea comportamentului uman.
Privitor la aparitia Dreptului (originea Dreptului), se confrunta doua mari conceptii:
- una majoritara si care considera ca Dreptul a aparut o data cu statul (fiindca numai statul a putut
asigura Dreptului organe specializate in crearea si impunerea normelor). Noi optam pentru
aceasta conceptie.
- o conceptie sustinuta de unii mari antropologi potrivit carora Dreptul apare inaintea statului, inca
din societatile tribale.
Notiunea de Drept are mai multe semnificatii:
Drept obiectiv reprezinta ansamblul normelor legale care prefigureaza scopurile generale ale societatii.
Se mai numeste si Drept pozitiv cnd desemneaza totalitatea normelor juridice aflate in vigoare intr-un stat.
Drept subiectiv desemneaza facultatea (posibilitatea) unui subiect de a-si formula, apara si valorifica un
anumit interes, legalmente protejat.
Factorii de configurare (influentare) a Dreptului:
Mai multe categorii de factori influenteaza in mod evident att crearea ct si aplicarea Dreptului:
1. Cadrul natural, format din mediul geografic, factorii biologici, factorii demografici, influenteaza in
mod evident crearea si executarea Dreptului.
2. Cadrul social politic influenteaza de asemenea crearea si executarea Dreptului.
3. Factorul uman, calitatea acestuia influenteaza de asemenea actul legislativ dintr-o tara.

Curs II
Esenta Dreptului consta in vointa generala oficializata, adica vointa majoritatii exprimata in legi.
Altfel spus, o lege trebuie sa exprime macar vointa majoritatii cetatenilor din acel stat.
Tipologia Dreptului:
Din punctul de vedere al succesiunii ornduirilor sociale, avem urmatoarele tipuri istorice de
Drept:
- Dreptul sclavagist
- Dreptul feudal
- Dreptul burghez
- Dreptul socialist
Din punctul de vedere al nivelului de civilizatie juridica, identificam mai multe familii de Drept:
1. Familia Dreptului romano-german (este Dreptul utilizat in statele europene continentale)
2. Familia Dreptului anglo-saxon (aplicabil in Marea Britanie, in SUA si in majoritatea fostelor
colonii engleze)
3. Familia Dreptului musulman (fundamentalist sau laic)
4. Familia Dreptului Extremului Orientul (hindus, chinez, japonez)
5. Familia Dreptului Africii Negre
6. Familia Dreptului Uniunii Europene
Principiile generale ale Dreptului: sunt ideile conducatoare ale continutului tuturor normelor
juridice, adica ele sunt regulile fundamentale care dirijeaza crearea si aplicarea Dreptului.

Principiile generale sunt importante nu doar in crearea si aplicarea Dreptului ci si in

perfectionarea acestuia. De asemenea, in Dreptul Privat (Dreptul Civil, Comercial), acolo unde
legea tace, dar judecatorul este obligat sa dea o solutie, el o va da pe baza principiilor generale ale
Dreptului.
Specialistii mentioneaza urmatoarele principii generale ale Dreptului:
- asigurarea bazei legale de functionare a statului
- principiul libertatii si egalitatii
- principiul raspunderii (responsabilitatii)
- principiul democratiei
- principiul echitatii (corectitudinii) si al justitiei

1.
2.
3.
4.

Functiile Dreptului: sunt acele directii fundamentale ale actiunii mecanismului juridic.
Identificam urmatoarele functii ale Dreptului:
Functia de institutionalizare (Dreptul asigura cadrul de functionare legala a intregului sistem de
organizare sociala)
Functia de conservare si aparare a valorilor fundamentale a societatii (de ex: Dreptul ocroteste si
garanteaza ordinea constitutionala; proprietatea si rolul individului in societate).
Functia de conducere a societatii - Dreptul este mijlocul cel mai eficace de realizare a scopurilor
social-politice ale statului (deci statul conduce prin intermediul actelor normative).
Functia normativa (Dreptul creaza norme juridice)

Curs III
Norma juridica
Norma juridica este o regula generala si obligatorie de conduita al carui scop de a asigura
ordinea sociala si care poate fi aplicata chiar si prin constrngere.
Trasaturile normei juridice:
1. Norma juridica are caracter general si impersonal : aceasta inseamna ca in principiu norma se aplica
tuturor si pe intreg teritoriul tarii, in mod difuz, adica nu se adreseaza unei persoane.
Exista situatii in care:
- unele norme isi pastreaza caracterul general desi nu se aplica pe intreg teritoriul tarii sau nu se aplica
asupra tuturor cetatenilor ci numai asupra unor categorii.
- norma juridica ramne generala chiar daca reglementeaza conduita unor organe unipersonale.
2. Norma juridica are caracter tipic (norma are forma standardizata si promoveaza o conduita codificata,
standardizata si ea.
3. Norma juridica reprezinta un raport intersubiectiv (fiindca norma reglementeaza relatiile dintre
oameni).
4. Norma juridica are caracter obligatoriu indiferent de domeniile in care actioneaza sau de forta lor
juridica toate normele juridice au caracter obligatoriu. Caracterul obligatoriu provine din garantiile pe
care statul le da normei ca ea va fi aplicata chiar si prin constrngere (exigibilitate). Mentionam ca
obligativitatea unei norme nu decurge din frecventa cu care se aplica norma si nici din forta lor juridica
diferita.
Structura normei juridice:
Vorbim de doua structuri ale normei juridice:
o structura logica (formala);
o structura tehnica (redirectionala)
Structura logica (formala) a normei juridice:
Structura logica reprezinta latura interna, statica si stabila a normei juridice. Astfel orice norma juridica
trebuie sa aiba: ipoteza, dispozitie (continut) si sanctiune.
Ipoteza:
- Descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia normei sau calitatea persoanelor asupra carora se
rasfrnge actiunea normei (cui i se adreseaza legea).
- Ipotezele sunt: - determinate;
- relativ determinate (subintelese); ex: Furtul se sanctioneaza cu
Dispozitia:

- Reprezinta continutul propriu-zis al normei, drepturile si obligatiile pe care ea le pretinde, adica conduita
pe care norma o cere.
- In acest sens, o norma poate:
- sa ordone o conduita
- sa interzica (obligatia de abtinere = norme prohibitive)
- sa permita (norma permisiva)
Dispozitia este elementul esential al unei norme, fara dispozitie normele neputnd exista.
Sanctiunea:
- Reprezinta urmarile nefavorabile ce survin ca urmare a nerespectarii ipotezei sau dispozitiei (in cazul
sanctiunilor negative); sanctiunea poate cuprinde insa si masurile de cointeresare a subiectului in vederea
promovarii conduitei dorite (sanctiunea pozitiva).
- De obicei insa sanctiunea este negativa fiindca numai astfel se asigura eficienta normei juridice desi
normele nu se aplica de fiecare data prin utilizarea sanctiunii ci prin respectarea lor benevola de cetateni.
Aparent unor norme le lipseste sanctiunea (vezi normele de Drept Constitutional).
Clasificarea sanctiunilor:
a) Dupa gradul de determinare, exista urmatoarele tipuri de sanctiuni:
- sanctiuni determinate (legea le specifica. Ex: .se pedepseste cu 3 ani de inchisoare)
- sanctiuni relative determinate (nu este clar precizata. Ex: se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani)
- sanctiuni alternative (la alegere: amenda penala sau inchisoare, munca in folosul comunitatii etc)
- sanctiuni cumulative

b) Dupa ramura de Drept, sanctiunile sunt:

- civile
- disciplinare (in Dreptul Muncii)
- administrative (amenzi pecuniare)
- financiare (majorare)
- penale
c) Dupa natura lor, sanctiunile sunt:
- sanctiuni privitoare la patrimoniul persoanei
- sanctiuni privitoare la drepturile persoanei (decaderea din drepturi)
- sanctiuni privitoare la actele persoanei (nulitatile)
- sanctiuni privitoare la persoana (privarea de libertate)
Curs IV
Structura tehnico-legislativa a normei juridice:
Este structura exterioara, dinamica a legii care depinde de conditiile in care norma a fost redactata
(valoarea unei norme depinde de talentul si competenta celor care o formuleaza dar si de contextul istoric si
politic in care se adopta. Astfel calitatea unei norme juridice poate fi influentata de miscari revendicative,
miscari sindicale, context international).
Clasificarea normelor juridice:
Pentru aceasta vom utiliza mai multe criterii:
1. In functie de criteriul ramurii de Drept, avem:
- norme de Drept Civil
- norme de Drept Penal
- norme de Drept Constitutional etc
2. Dupa criteriul fortei juridice (=puterea unei norme de a modifica o alta norma) a actului normativ in care
sunt incluse, avem norme incluse in:
- legi (legea are forta juridica suprema)
- ordonante de Guvern
- hotarri de Guvern
- decrete prezidentiale

- ordinele si instructiunile ministrilor

- hotarrile consiliilor locale
- ordinele prefectului
- dispozitiile primarului
3. In conformitate cu criteriul structurii logice, avem urmatoarele tipuri de norme:
- norme complete
- norme incomplete
Normele incomplete sunt de doua feluri:
- norme incomplete de trimitere (pentru a se completa ele fac trimitere la
alte norme deja existente)
- norme incomplete in alb (ele urmeaza sa se completeze cu dispozitii ale unor acte normative care nu
exista inca, dar urmeaza sa apara).
4. In functie de criteriul sferei de aplicare, avem:
- norme generale: au sfera cea mai larga de aplicabilitate intr-un domeniu sau o ramura datorita marii lor
generalitati, unele norme dintr-o ramura de Drept se numesc Drept comun in materie fiindca au
aplicabilitate si in alte ramuri.
5. Conform criteriului gradului si intensitatii reglementarii, avem doua categorii de norme:
- norme de maxima generalitate (norma principii)
- celelalte mijloace normative
6. In raport de criteriu modului de reglemetare a conduitei avem urmatoarele categorii de norme:
- norme onerative: normele care obliga subiectul la o anumita actiune, norme care ordona, norme care
poruncesc.
- norme prohibitive: acestea obliga subiectul sa se abtina de la savrsirea unei actiuni.
Aceste doua categorii de norme se numesc si norme imperative si sunt specifice Dreptului Public.
- norme permisive: acestea nici nu obliga nici nu interzic o conduita ci o lasa la aprecierea subiectului.
Astfel de norme sunt specifice Dreptului Privat.
- exista o a patra categorie de norme, denumite norme supletive.
La origine aceste norme au fost permisive, dar fiindca subiectul nu s-a folosit de libertatea acordata, au
devenit imperative.

7. Norme organizatorice:
Reprezinta o categorie speciala de norme, deoarece ele se refera la organizarea institutiilor si
organismelor sociale. De aceea, in continutul lor, ele cuprind reglementari privind:
- modul de infiintare al institutiei
- scopurile institutiei
- competentele institutiei
- relatiile cu alte institutii
8. Norme punitive (pedepsitoare) si norme stimulative:
Sunt tot o categorie speciala de norme care se diferentiaza prin sanctiune:
- cnd sanctiunea este negativa, normele pedepsesc
- cnd sanctiunea este pozitiva, normele rasplatesc, devin mijloace de cointeresare.
Aplicarea normei jurice:
Normele juridice sunt adoptate in vederea aplicarii lor. De aceea coordonatele fundamentale ale
actiunii normei juridice sunt spatiul, timpul si persoanele.
In principiu, o norma juridica actioneaza:
- pe timp nedeterminat
- intr-un spatiu dominat de teritoriu (teritoriul unui stat)

actioneaza asupra persoanelor aflate in interiorul acestui spatiu

Actiunea in timp a normei juridice:

Timpul normei juridice ii defineste durata acesteia, rezistenta ei. Orict de bine intocmita ar fi o norma, ea
se uzeaza in timp si la un moment dat trebuie inlocuita cu o alta, moderna. Succesiunea in timp a normelor,
dar si coexistenta lor se desfasoara dupa anumite reguli.
Curs V
1. Intrarea in vigoare a normei juridice:
Intrarea in vigoare este important de cunoscut deoarece norma devine obligatoriu de respectat.
O norma intra in vigoare:
a) cele mai multe la trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial;
b) la o data ulterioara publicarii ei, data prevazuta expres in textul normei;
c) la data comunicarii;
De la aceste reguli exista doua exceptii:
- norma nu intra in vigoare pe acel teritoriu care din motive de forta majora a ramas izolat de restul
tarii;
- exista exceptii si in material conventiilor civile sau comerciale (eroarea de Drept);
2. Actiunea legii:
Principiile actiunii in timp a normei juridice:
O norma, din momentul intrarii in vigoare, actioneaza intotdeauna pentru viitor (ex nunc = de acum
inainte). Prin urmare, actiunea ei in timp este guvernata de doua principii:
norma juridica nu retroactiveaza (adica nu-si extinde efectele asupra raporturilor existente inaintea
intrarii ei in vigoare);
norma juridica nu ultraactiveaza (nu-si extinde efectele dupa iesirea ei din vigoare).
De la principiul neretroactivitatii legii exista urmatoarele exceptii:
o in materie penala, infractorilor li se aplica legea penala cea mai blnda (mitior lex);
o in domeniul interpretarii legii, norma de interpretare se considera ca face corp comun cu norma
interpretata;
o de asemenea, sunt norme care retroactiveaza in mod expres (normele reparatorii);
o retroactivitatea produce si consecinte controversate in material Dreptului Civil, cu privire la
contractile cu executare succesiva;
Principiul neultraactivitatii (o lege nu mai produce efecte dupa iesirea ei din vigoare) are la rndul
sau o exceptie:
o normele cu caracter temporar sau exceptional ultraactiveaza pentru a nu lasa nepedepsita
incalcarea lor si pentru ca faptuitorul sa nu se poata sustrage judecatii, tegiversnd procesul.
3. Iesirea din vigoare a normei juridice:
Desi in principiu normele sunt elaborate pe termen nelimitat, treptat ele se perimeaza si trebuie
inlocuite cu altele.
Sunt trei modalitati de iesire din vigoare a unei norme:
a) ajungerea la termen: sunt norme care cuprind in textul lor si termenul pna la care actioneaza. Cnd se
ajunge la acest termen legea iese din vigoare.
b) desuetudinea: norma iese din vigoare atunci cnd nu se mai aplica, desi formal este inca in vigoare.
c) abrogarea: cea mai importanta modalitate de iesire din vigoare a unei norme. Este si calea preferata de
iesire din vigoare deoarece se face conform unor indicatii precise. Abrogarea este de doua feluri:
- expresa, care este de doua feluri: - directa (in noua norma se precizeaza
explicit ca prin intrarea ei in vigoare iese
din vigoare vechea norma. Este cea mai
buna forma de iesire din vigoare).
- indirecta (in noua norma se precizeaza
ca prin intrarea ei in vigoare se abroga
toate dispozitiile contrare acesteia).

- tacita (implicita): cnd noul act normativ adoptat nu prevede nimic cu privire la vechiul act normativ, dar da
o reglementare cu totul diferita de vechea norma.
De asemenea in unele situatii se utilizeaza suspendarea actiunii in timp a unor norme pentru cauze
determinate.
In Dreptul International se utilizeaza de asemenea abrogari ale unor tratate internationale.
Abrogarea tratatelor este de doua feluri:
- expresa (cnd se face prin acord abrogativ sau prin retragerea unilaterala dintr-un tratat);
- tacita (care se petrece cu ocazia succesiunii in timp a tratatelor);
Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanei:
Orice norma juridica este din acest punct de vedere teritoriala (actioneaza asupra teritoriului statului) si
personala (actioneaza asupra persoanei aflate pe acel teritoriu).
De la principiul teritorialitatii exista mai multe exceptii care vizeaza extraneitatea normei juridice; ex:
norma juridica isi prelungeste actiunea si dincolo de teritoriul statului, si anume:
- ea se aplica pe teritoriul misiunilor diplomatice si consulare ale statelor aflate peste hotare;
- legea nationala se aplica de asemenea la bordul navelor si aeronavelor care poarta pavilionul respectiv;
In ceea ce priveste personalitatea legii problemele ridica conflictele de legi din Dreptul International Privat
precum si regimul juridic aplicat strainilor care poate fi de trei feluri:
a) regimul national: strainului i se acorda aceleasi drepturi cu acelea ale statului respective (cu exceptia
drepturilor politice);
b) regimul special: strainului i se acorda doar anumite drepturi expres prevazute;
c) regimul natiunii celei mai favorizate: strainului i se aplica acelasi regim pe care statul il acorda cetatenilor
unui stat favorizat;

Curs VI
Tehnica elaborarii actelor normative:
Partile constitutive ale unui act normativ (lege):
1. Expunerea de motive: are caracter facultativ fiind utilizata de obicei pentru acte normative de
insemnatate deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus
adoptarea acestuia, precum si a scopurilor urmarite prin acest act.
2. Titlul: este elementul de identificare al legii. Trebuie sa fie scurt si sugestiv.
3. Preambulul: este tot o parte facultativa, o introducere in legatura cu motivatia social-politica a adoptarii
acestei legi. Se foloseste numai la legile de mare importanta.
4. Formula introductiva: cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii (adica se mentioneaza
normele de competenta ale organului care adopta acea lege).
5. Dispozitii generale: ele cuprind prevederile prin care se determina obiectul si scopul legii si daca este
cazul se definesc anumite notiuni utilizate in textul legii.
6. Dispozitiile de continut: reprezinta continutul propriu-zis al actului normativ, adica comportamentul pe
care il pretinde legea, precum si sanctiunile consecutive nerespectarii acestui comportament (o serie de
drepturi si obligatii).
7. Dispozitii finale si tranzitorii: ele cuprind prevederi in legatura cu intrarea in vigoare a legii, modalitatile de
punere in aplicatie a ei, relatiile legii cu reglementari deja existente.
8. Anexele: atunci cnd exista, anexele fac corp comun cu legea si au aceeasi forta juridica cu aceasta. In
anexe se pot include:
- organigrame
- schite
- tabele
- statistici
Elemente de structura ale actului normativ:
Elementul structural esential este articolul; continutul normei este redat in articole. De regula, articolul
contine o dispozitie de sine statatoare. Sunt insa si cazuri in care o norma este cuprinsa in mai multe
articole.
Articolele unui act normativ trebuie sa se afle in legatura strnsa iar structurarea pe articole trebuie sa se
faca intr-o ordine de expunere logica.
Mentionam urmatoarele:
a. uneori un articol se poate subdivide in paragrafe sau alineate.
b. articolele se numeroteaza cu cifre arabe; de obicei paragrafele si alineatele nu se numeroteaza.
c. pentru actele normative care modifica reglementari din alte acte normative se utilizeaza numerotarea cu
cifre romane.
d. pentru legile de mare importanta, cum ar fi Constitutiile sau Codurile, articolele au si note marginale care
redau sintetic continutul articolului respectiv.
e. introducerea de articole noi fara schimbarea numerotarii se face prin utilizarea de indici.
f. pentru o mai buna sistematizare, articolele se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele Coduri se
organizeaza chiar si pe parti (parte generala parte speciala). Sectiunile, capitolele si titlurile au denumiri.
Tehnica sistematizarii actelor normative:
Varietatea actelor normative impune sistematizarea lor, adica organizarea lor dupa criterii precise care sa
permita o simplificare, dar si o reducere si o concentrare a reglementarilor.
Formele de sistematizare sunt: - incorporarea
- codificarea
A. INCORPORAREA
Este o forma inferioara de sistematizare, care utilizeaza criterii exterioare, cum ar fi criteriul cronologic,
alfabetic, criteriul ramurii de Drept etc.
Incorporarile sunt de doua feluri:
a) oficiale: sunt realizate de catre organe de stat sub forma colectiilor sau a culegerilor de acte
normative. In elaborarea acestor culegeri se imbina criteriul cronologic cu cel al fortei juridice
(Culegeri de legi, Culegeri de Ordonante etc).

b) neoficiale: sunt realizate de persoane particulare sub forma indrumarelor legislative.

Precizam ca in continutul incorporarilor nu se prelucreaza materialul normativ si nu se opereaza
modificari in continutul normelor juridice colectate. Se admite doar corectarea erorilor sau a greselilor de
ortografie.
B. CODIFICAREA:
Este forma superioara de sistematizare, care presupune reunirea intr-un singur Cod (o mega-lege) a
tuturor normelor juridice apartinnd aceleiasi ramuri de Drept. Prin urmare, Codificarea implica o activitate
complexa de prelucrare, indepartarea normelor perimate, completarea lacunelor, inovatia legislativa si
ordonarea logica a materialului normatv. Codul are forta juridica a unei legi. Primele Coduri au fost
elaborate in Franta, incepnd cu 1804 (Codul lui Napoleon). In 1865 din initiativa lui Al. I. Cuza in
Romnia s-a elaborate primul Cod Civil.
Realizarea dreptului:
Desemneaza procesul de transpunere in viata a continutului normelor juridice, astfel ca normele
juridice sunt fie executate si respectate benevol (imensa majoritate) fie sunt aplicate de organe specializate,
inclusiv prin constrngere.
Fazele procesului de realizare a dreptului:
Aceste fapte se intrepatrund si se interconditioneaza, neexistnd o ordine fixa a desfasurarii lor. Totusi,
am putea identifica urmatoarele patru faze:
1. Stabilirea starii de fapt: inseamna cunoasterea circumstantelor respective. Verificarea si clarificarea
starii de fapt esre facuta de catre organul de aplicare pe care baza legii retine numai acele imprejurari
relevante numite fapte juridice. Oricum, pentru a emite un act de aplicare intemeiat, organul de aplicare
trebuie sa posede informatii veridice, drept pentru care:
- consulta documente oficiale
- asculta martorii
- recurge la reconstituiri
- utilizeaza rezultatele unor cercetari stiintifice

Curs VII
2. Alegerea normei de drept:
- norma juridica este selectionata in vederea calificarii juridice, a starii de fapt stabilite.
- calificarea juridica a starii de fapt, necesita urmatoarele operatiuni prealabile:
- nominalizarea normei juridice
- verificarea autenticitatii acelei norme
- verificarea fortei juridice a normei
- verificarea raporturilor normei cu alte norme
3. Interpretarea normei juridice:
- lamurirea si concretizarea continutului normei
4. Elaborarea si emiterea actului de aplicare:
- actul este emis de catre organul de aplicare, cu referire stricta la un caz concret
Interpretarea normelor juridice
- este necesara pentru clarificarea textului normei si stabilirea compatibilitatii acesteia cu starea de fapt.
- in istorie au fost doua tendinte:
o de interzicere a acestei interpretari
o posibilitatea de a interpreta legea (a doua jumatate a secolului XIX)

Felurile interpretarii normei juridice:

Exista doua feluri de interpretari:

a) oficiala: este obligatorie si are forta juridica;

b) neoficiala: este facultativa si este o interpretare doctrinara;
Interpretarea oficiala:
- este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in domeniul crearii legii, fie in domeniul
aplicarii legii
Interpretarea oficiala este de doua feluri:
Interpretarea autentica:
- specifica organelor care emit acte normative si care ulterior isi interpreteaza propriile acte normative
- interpretarea unui act normativ chiar de catre organul care l-a elaborate este o interpretare generala.
Interpretarea cauzala:
- realizata de organelle judecatoresti sau administrative
- este o interpretare de caz
- nu este generala
- este obligatorie pentru cauza respectiva si pentru participantii la acea cauza
Interpretarea neoficiala:
- se numeste si doctrinara, deoarece este cuprinsa in doctrina.
- nu are forta juridica: opiniile formulate de specialisti pot fi evocate in procesul aplicarii dreptului, dar nu
sunt obligatorii.
- este si pledoaria avocatului, care poate fi luata in consideratie sau respinsa de organele de aplicare.

Metodele interpretarii normei juridice:

Metodele sunt cele prin care se stabilesc:
- sensul exact al normei
- cmpul ei de aplicabilitate
- efectele si scopul normei
Sunt utilizate urmatoarele metode:
Metoda gramaticala:
- inseamna stabilirea sensului normei prin recurs la analiza gramaticala, morfologica si sintactica a textului.
- prin aceasta interpretul va stabili sensul cuvintelor, precum si modul lor de folosire in text, modul de
imbinare al cuvintelor, propozitii si fraze si mai ales sensul unor conjunctii: si, sau.
Metoda sistematica:
- priveste modalitatea de stabilire a sensului unei norme prin incadrarea ei in economia actului normativ din
care face parte.
- de ex: normele juridice din partea speciala a Codului Civil nu pot fi aplicate dect din partea generala a
Codului Civil.

Metoda istorica:
- urmareste sa explice intelesul normei prin examinarea imprejurarilor social juridice, care au stat la baza
elaborarii si adoptarii legii.
- interpretul poate recurge la examinarea documentelor preparatorii ale actului normativ, expunerea de
motive, amendamentele propuse, reactiile din presa a vremii; Ulterior poate compara reglementari
anterioare cu cele actuale.
Metoda logica:
- este procedeul interpretativ cel mai frecvent
- releva ratiunea legii
- in acest sens sunt utilizate urmatoarele argumente preluate din logica formala:
reducerea la absurd
argumentul per a contrario (in cazul notiunilor contradictorii doar una e adevarata, cealalta e falsa,
iar a treia varianta nu exista); este un controversat in Drept
argumentul cine poate mai mult, poate si mai putin (a majori ad minus)
argumentul cine poate mai putin, poate si mai mult (a minori ad majus) -> daca o lege interzice
mai putin, automat interzice si mai mult
argumentul a fortiori (a necesitatii): ratiunea aplicarii unei norme este si mai puternica intr-o alta
ipoteza, dect aceea indicata de lege

argumentul a pari (al paritatii = egalitate): pentru situatii identice trebuie sa se promulge solutii
identice
organului de aplicare nu ii este ingaduit sa distinga acolo unde legea nu distinge

Metoda analogiei:
- cnd organul de aplicare nu gaseste o norma corespunzatoare face apel la o norma asemanatoare
(analogia-legis) sau daca nu gaseste o astfel de lege, face apel la principiile generale ale Dreptului
(analogia-juris).
- in Dreptul modern, Dreptul Privat judecatorul trebuie sa se pronunte, chiar si atunci cnd norma nu este
clara sau lipseste (legea tace).
- judecatorul fie va incerca o analogie cu norme asemanatoare, fie va face analogie cu principiile de Drept.
- Codurile Civile romn, francez, german obliga pe judecatori sa se pronunte chiar si atunci cnd legea
tace, iar Codurile italian si elvetian obliga pe judecator la analogia cu principiile de Drept.
- analogia nu este permisa in domeniul Dreptului Penal unde functioneaza principiile legalitatii incriminarii
(nu se pedepsesc dect faptele prevazute de lege) si principiul legalitatii pedepsei (se aplica numai
pedepselor prevazute de lege).

Curs VIII
Limitele interpretarii normei juridice:
Din punct de vedere al rezultatelor, interpretarea poate fi:
- literala (ad literam) legea se aplica in litera ei
- extensiva interpretarea este mai larga dect sfera relatiilor sociale reglementate de lege
- restrictiva interpretarea este mai restrnsa dect sfera relatiilor reglementate de lege

Raportul juridic
Raportul juridic desemneaza legatura sociala reglementata de norma juridica si aparata de stat,
inclusiv prin constrngere.
Trasaturi:
1. Raportul juridic este un raport social, se stabileste intre oameni.
2. Este un raport de supra-structura, deoarece apartine supra-structurii juridice.
3. Este un raport de vointa
- el determina intlnirea a doua vointe (vointa statala, exprimata in norme juridice si vointa subiectelor)
- este adevarat ca sunt ramuri de Drept in care majoritatea raporturilor juridice se nasc pe baza vointei
subiectelor (Drept Civil, Drept Comercial, Dreptul Familiei etc)
- chiar si aici acordul de vointa al subiectelor este valabil numai cu respectarea legii
- in ramurile de Drept Public esentiala este vointa de stat, exprimata in norma.
4. Este un raport valoric (in el isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii).
5. Este o categorie istorica (difera de la o ornduire la alta).

Subiectele raportului juridic:

Conceptul de subiect de Drept:
- in conceptia moderna, omul, considerat individual sau oameni grupati in forme organizate, sunt
singurele subiecte de Drept.
- in acest sens raportul juridic este o legatura ce tine alaturi, pe toata durata desfasurarii sale,
oamenii ca subiecte de Drept care isi satisfac interesele legitime .
Capacitatea juridica este o premisa a calitatii de subiect de Drept:
Desemneaza aptitudinea omului de a avea drepturi si obligatii, aptitudine recunoscuta prin lege. Prin
urmare, legea fixeaza: - momentul aparitiei capacitatii juridice
- intinderea capacitatii juridice
- volumul drepturilor si indatoririlor
Prin urmare, capacitatea reprezinta o premisa a calitatii de subiect de Drept atunci cnd e
recunoscuta de lege.

10

 Mentionam ca subiectele de Drept care dispun de capacitate juridica nu apar automat ca purtatori de
drepturi si obligatii concrete.
Oamenii apar ca titulari ai facultatii (posibilitatii) recunoscute de lege de a avea drepturi si obligatii in
viitor.
Sunt doua categorii de capacitati juridice:
o Capacitate juridica generala
- este aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii, in principiu in toate
raporturile juridice
o Capacitate juridica speciala
- este posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca subiect de Drept in
raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii.
Clasificarea subiectelor raporturilor juridice
In raport de forma activitatii umane, subiectele raportului sunt, fie individuale (persoana), fie colective.
Persoana, subiect de Drept:
- inseamna omul caruia legea ii confera aceasta calitate
- mentionam ca in anumite limite, intr-un stat pot participa ca subiecte de Drept si cetatenii straini si apatrizii
(numai ca participarea lor este de competenta reglementarilor nationale)

Curs IX
Subiectele colective, ca subiect de Drept:
I. Statul, subiect de Drept:
A) In Dreptul intern statul apare ca subiect de Drept in urmatoarele tipuri de raporturi:
a. In raporturile de Drept Constitutional:
- statul apare ca subiect de Drept in raporturile de cetatenie/ privind constituirea unei federatii, precum si in
raporturile dintre stat si unitatile administrativ-teritoriale.
b. Sui generis (inedit) in raporturile de Drept Civil:
- el este reprezentat atunci de Ministerul de Finante
- statul apare ca subiect de Drept in raporturile de comert exterior si apare ca subiect de Drept si in alte
raporturi juridice (cum ar fi cele privind bunurile in desherenta, donatiile si legatele, precum si bunurile fara
stapn sau confiscate).
B) In Dreptul international
- statul este subiect de Drept international indiferent de intinderea lui datorita suveranitatii sale.
- poporul, este si el considerat subiect de Drept international.
II. Organizatiile internationale. Organele statului
- pot deveni subiect secundar de Drept international numai daca statele recunosc aceasta calitate.
- organele celor trei puteri ale statului: puterea legislativa, administratia publica, autoritatea judecatoreasca,
pot deveni subiecte de Drept in exercitarea competentelor lor.
III. Persoanele juridice
- au ca elemente constitutive o organizare de sine statatoare precum si un patrimoniu utilizat in scopuri
legale.
- identificam urmatoarele categorii de persoane juridice:
societati comerciale (interprinderile, regiile autonome, companiile) apar ca subiecte obiectivul de
Drept in raporturile de Drept Privat
institutiile unitati care desfasoara o anumita forma de activitate de stat in domenii distincte
(sanatate, cultura etc) activitati care nu au caracter economic fiind finantate de la bugetul de stat.
organizatiile economice nestatale cu operatiile mestesugaresti, de consum si de credit prin liberul
consimtamnt si prin punerea in comun a activitatii si a mijloacelor de productie.
alte organizatii nestatale (sindicatele, uniunile de creatie, alte asociatii care in principiu sa aiba scop
nepatrimonial).

11

Continutul raportului juridic:

Continutul raportului juridic desemneaza ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor dintr-un raport
juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norme juridice.

Obiectul raportului juridic:

Obiectul raportului juridic desemneaza actiunea pe care titularul dreptului subiectiv le intreprinde sau
le solicita in procesul desfasurarii raportului juridic.

Faptul juridic:
- Faptul juridic desemneaza o imprejurare care are efecte juridice.
- creeaza, modifica sau stinge raporturile juridice.
- prin urmare nu orice imprejurare este fapt juridic, ci numai imprejurarea de existenta careia normele de
Drept leaga consecinte juridice (de regula sunt descrise in ipoteza normei juridice).
- de aceea unele imprejurari sunt ocrotite de normele juridice, altele sunt interzise.
Clasificare:
In conformitate cu criteriul interventiei sau neinterventiei normei umane, avem:
1. Evenimentele
- sunt imprejurari ce nu depend de vointa oamenilor, dar ale caror rezultate produc consecinte juridice daca
legea prevede acest lucru. Ex: fenomenele naturale (calamitatile, nasterea etc).
2. Actiunile
- sunt manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice daca legea prevede astfel.
- sunt: licite si ilicite.
- cele licite savrsite in scopul producerii de efecte juridice se numesc acte juridice.
- cele licite sunt fie obligatii pentru subiecte de Drept, fie permisiuni.

Curs X
3. Starile
Starile sunt fapte juridice, de doua feluri:
- au caracter volitional sau volitiv (casatoria, starea de neutralitate)
- fara caracter volitional (starea de rudenie).
Raspunderea juridica:
Desemneaza obligatia persoanei de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita. De
aceea, notiunea de raspundere juridica este strns legata de notiunea de sanctiune.
In principiu, fiecarei ramuri de Drept ii corespunde o forma de raspundere. Astfel, avem:
a) Raspundere civila, reglementata de Codul Civil, care este de 2 feluri:
- raspundere contractuala (prevazuta in contract)
- raspundere delictuala
b) Raspundere penala se naste intre stat si infractor ca un raport de constngere (dreptul statului de a
sanctiona).
Forme de raspundere penala:
- privarea de libertate
- amenda penala
- interzicerea unor drepturi
- confiscarea (bunuri care au fost obtinute prin savrsirea unor fapte ilicite sau au fost folosite in
scopul savrsirii unor fapte ilicite.
c) Raspundere disciplinara este specifica functionarilor de stat care isi incalca obligatiile de serviciu,
comitnd abateri.
- mustrare
- reducere din salariu

12

retrogradare
suspendarea din functie
amnarea la promovare
destituirea din functie
Prin urmare, formele de raspundere utilizate in Drept au urmatoarele trasaturi comune:
legalitatea raspunderii
principiul raspunderii pentru vina
prezumtia de nevinovatie
principiul proportionalitatii (sanctiunea sa fie proportionala cu gravitatea faptului)

Conditiile raspunderii juridice:

Pentru ca raspunderea juridica sa se declanseze este nevoie de existenta cumulativa a urmatoarelor
trei conditii (elemente):
1. Conduita ilicita
- inseamna comportamentul care nesocoteste o prevedere legala. Mentionam ca prin comportament
intelegem fie o actiune, fie o inactiune. Prin urmare, conduita ilicita prezinta pericol social si tocmai gradul
de pericol social delimiteaza formele raspunderii juridice.
2. Vinovatia
- inseamna atitudinea psihica a celui ce comite o fapta ilicita fata de fapta sa si fata de consecintele
acesteia. Deci vinovatia presupune libertatea vointei individului, caracterul deliberat al actiunii sale,
asumarea riscului acestui comportament. Prin urmare, daca factori naturali sau umani impiedica individul sa
actioneze cu discernamnt raspunderea juridica nu se mai declanseaza (adica actul ilicit s-a savrsit darn u
cu vinovatie).
Cazuri de exonerare (excludere) a raspunderii:
- starea de minoritate (discernamntul insuficient)
- alienatia mintala (iresponsabilitatea)
- legitima aparare
- starea de necesitate
- cazul fortuit (intmplarea)
- constrngerea morala (santajul)
- betia involuntara
3. Legatura cauzala
- intre fapta ilicita si faptuitor trebuie sa existe o legatura directa de cauzalitate. In ultimele secole insa
relatia de cauzalitate a fost analizata mai cu seama din perspectiva evaluarii conditiilor in care relatia cauza
efect se produce.

13