Eficiența administrării domeniului public

Domeniul public include bunurile care reprezintă subiectul de proprietate publică a unui stat
sau a unei unități teritorial-administrative ; bunuri, care în acordanță cu legea, natura sau destinația lor,
sunt în folosința și interesul publicului. Bunurile publice sunt acele bunuri pentru care nu există nici
posibilitatea de excludere de la consum, nici rivalitate.Datorită caracteristicilor bunurilor publice ,
concludem că nici un întreprinzător , care la sigur are drept scop obținerea unui profit cât mai mare , nu
va fi stimulat să ofere un astfel de bun, neputînd să-i excludă pe cei care nu plătesc pentru consum,
deoarece apar pasagerii clandestini.În aceste condiții , bunurile publice sunt finanțate de bugetul statului
, adică prin taxe și impozite.

Un exemplu de bun public în acest sens este ulucul pe albia unui râu dintr-o localitate ‘’X’’.Să
presupunem că se planifică construcția unui uluc pe albia unui râu. Multe persoane vor beneficia de elîin
diferite forme: țăranii care vor putea utiliza apele pentru irigații, hidrocentrala ce-i va exploata
capacitatea energetică, locuitorii satelor care sunt protejați de inundații, cei care vor face instalații
pentru sport.Astfel , construcția lui este în interesul locuitorilor din preajma acelui râu, dar si a statului
prin urmărire a bunăstării si interesului public.Perdanții în acest caz vor fi organizatiile private (firmele de
construcții) care ar fi câștigat un profit , reieșind din importanța acestui bun pentru localitatea ‘’X’’.

O motivație pentru care a trecut acest bun din modelul de piață la cel de polis sunt acei pasageri
clandestini. Cum producerea acestor bunuri are un cost, dar nu poate exclude pe nimeni de la folosirea
sa chiar dacă nu au platit pentru asta, initiațiva privată nu ar putea percepe veniturile necesare pentru
compensarea producției. Intervenția statului, ce se ocupă direct de producție, ce subvenționează
intreprinderile private, este soluția care poate garanta administrarea suficienta a bunurilor publice.Daca
se incearca ca ulucul sa fie platit de beneficiari și în proporție cu beneficiul pe care îl vor obține, vor
apărea mulți paraziți sau free-riders care nu vor recunoaște că sunt interesați în construcția sa pentru a
evita plata, baâandu-se pe faptul că aporturile celorlalți sunt suficiente si vor putea astfel beneficia de
serviciu fără să-i coste.De asemenea , organizația privată care s-ar fi ocupat de această construcție nu ar
lua în calcul interestul tuturor locuitorilor ,ci doar a unui grup restrâns care ar fi achiziționat organizația
cu o contraplată, ceea ce e în dauna celorlalți locuitori care pot fi limitați în uzura acelui râu, care
reprezintă un bun public.De asemenea ,statul suferă costuri astfel încît transformarea unui bun de piață
în unul public necesită cheltuieli.

În concluzie ,ulucul pe albia râului trebuie sa fie tratat excluziv ca fiind drept un bun public.  Să
luăm în apărare cazul clasic al unui far menit să ajute echipajele navelor să se orienteze pe mare. Oricine
se află în apropierea farului se poate folosi de el. Nu ai cum să separi pe cei care ar plăti pentru serviciile
farului de cei care nu ar plăti. Nu există, pe de altă parte, nici rivalitate. Navele nu trebuie să rivalizeze
pentru serviciile farului.