Sunteți pe pagina 1din 7

Noţiuni introductive

Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter


autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe
despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice,
destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării
persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor
antisociale.
Obiectul criminalisticii
Obiectul criminalisticii constă în acţiunea tehnico-
tactică-ştiinţifică de investigare a faptelor antisociale.
Caracterele criminalisticii
Caracterul judiciar
Cercetarea şi urmărirea penală sunt strâns legate de
activitatea criminalistică, fără aceasta din urmă, cu mici
excepţii, urmărirea penală nu ar putea fi posibilă. Pentru ca
actul procedural final de terminare a urmării penale sau
judecătoreşti să poată exista, în prealabil se efectuează o
completă cercetare criminalistică constând în strângerea
probelor, analiza şi verificarea acestora, cercetarea la faţa
locului, prelucrarea urmelor rămase pe obiecte, alimente,
organe etc,
Caracterul autonom
Criminalistica este o ştiinţă cu caracter independent,
autonom. Autonomia criminalisticii rezultă din faptul că nici o
altă ştiinţă nu se ocupă cu procedeele şi mijloacele specifice
criminalisticii.
Caracterul unitar
Criminalistica are un caracter unitar, de sine stătător.
În literatura de specialitate, criminalistica este structurată
în trei părţi principale: tehnica criminalistică, tactica
criminalistică şi metodologia criminalistică.
Tehnica criminalistică constă în ansamblul metodelor şi
mijloacelor tehnico - ştiinţifice destinate descoperirii, fixării,
ridicării şi examinării urmelor sau mijloacelor materiale de
probă.
Tactica criminalistică constă în ansamblul procedeelor şi
regulilor, altele decât cele stabilite prin norme de drept,
privind efectuarea actelor de urmărire penală şi, în general, de
anchetă.
Metodologia criminalistică constă în cercetarea unor
categorii de infracţiuni cum sunt cele contra vieţii, sănătăţii şi
integrităţii corporale, cele contra patrimoniului etc.
Caracterul pluridisciplinar
Deşi ştiinţă de sine stătătoare, criminalistica utilizează în
demersurile sale o multitudine de alte ştiinţe: chimia, fizica,
biologia, anatomia, matematica, psihologia, psihiatria etc.
Corelaţia criminalisticii cu alte ramuri de drept şi
ştiinţe
Corelaţia criminalisticii cu dreptul penal
Codul penal defineşte scopul legii penale astfel
„legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea
statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,
proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”. Deducem
deci, că dreptul penal ocroteşte toate valorile fundamentale.
Criminalistica investighează prin mijloacele sale specifice
încălcarea acestor valori fundamentale.
Corelaţia criminalisticii cu dreptul procesual penal
Deşi aparent cele două ştiinţe sunt aproape identice
şi se ocupă cu aceleaşi activităţi, obiectul dreptului procesual
penal îl reprezintă studiul normelor juridice procesual penale
şi al raporturilor juridice reglementate de acestea, în timp ce
criminalistica, prin metode tactico-tehnico-ştiinţifice
investighează, descoperă, cercetează infracţiunea în
materialitatea sa. Activitate de cercetare criminalistică se
desfăşoară pe baza şi în conformitate cu normele de drept,
dintre care normele procesual penale sunt principalele
utilizate.
Corelaţia criminalisticii cu criminologia
Deşi uneori apar confunzii între cele două discipline,
criminalistica şi criminologia au doar un scop general comun
şi anume combaterea şi prevenirea fenomenului infracţional.
Criminologia este stiința care studiază criminalitatea,
cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și
combaterea ei. Crmininalistica este stiinta care insumeaza un
ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi
procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării
infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea
lor şi prevenirii faptelor antisociale.
Corelaţia criminalisticii cu medicina legală
Criminalistica cu medicina legală au o legătură
foarte puternică mai ales în cazul omuciderilor, infracţiunilor
contra persoanei, ridicarea şi cercetarea urmelor biologice.
Fără aportul medicinei legale, cercetărorii criminalişti nu şi-ar
putea atinge scopul.
Corelaţia criminalisticii cu psihologia judiciară
Pentru descoperirea, investigarea şi cercetarea
corectă a infracţiunilor, căutarea victimelor, găsirea
infractorilor trebuie urmărită psihologia celor ce săvârşesc
infracţiuni şi chiar şi a victimelor.
Psihologia criminalului este foarte importantă pentru
desluşirea completă a firului infracţiunii, dar şi pentru
combaterea şi prevenirea infracţiunilor de acelaşi tip pe viitor.
În acelaşi timp, psihologia judiciară serveşte
criminalisticii la elaborarea metodelor tactice de ascultare a
martorilor, învinuiţilor, inculpaţilor, îndiferent de persoana
acestora.
Corelaţia criminalisticii cu sociologia
Sociologia se ocupă cu studiul maselor, ceea ce ajută
foarte mult în combaterea infracţiunilor sau la identificarea
focarelor infracţionale.
De asemenea, cu aportul studiilor sociologice este
descoperită, combătută, dar şi prevenită infracţionalitatea în
masă. Datorită carenţei în educaţie, anumite grupuri, mase de
oameni, chiar popoare sunt predispuse spre infracţionalitate.
Corelaţia criminalisticii cu ştiinţele judiciare
Criminalistica are o strânsă legătură cu celelalte
ştiinţe judiciare. Aşa cum am arătat şi criminalistica este o
ştiinţă judiciară. Fac parte din ştiinţele judiciare, acele ştiinţe
care nu pot fi incluse în categoria ramurilor de drept, dar care
au o importanţă vitală în descoperirea, prevenirea,
combaterea, investigarea şi cercetarea infracţiunilor: medicina
legală, psihologia judiciară, biologia judiciară
Corelaţia criminalisticii cu ştiinţele naturii
Criminalistica preia şi adaptează metode şi tehnici
din ştiinţele naturii pentru desăvârşirea scopului său. Astfel,
cu ajutorul biologiei analizează urmele de sânge de la locul
faptei, cu ajutorul fizicii analizează distanţa în funcţie de
intensitatea zgomotului, cu ajutorul chimiei analizează
componenţa toxică a unui anumit produs.
Principiile criminalisticii
Principiul legalităţii
Activitatea criminalistică, se desfăşoară sub
imperiul reglementărilor legale în vigoare. Procesul penal se
desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul
judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Si activitatea
de investigare criminalistică trebuie să se desfăşoare în
concordanţă perfectă cu prevederile legale.
Principiul aflării adevărului
Ca urmare a activităţii criminalistice, a activităţii de
investigare a faptelor şi împrejurărilor concrete de săvârşire a
infracţiunii, consecinţa juridică este aflarea adevărului.
Criminalistica pune la dispoziţia justiţiei mijloace de
cunoaştere ştiinţifică de aflare a adevărului. Intreaga activitate
criminalistică, penală sau procesual penală sunt conduse de
principiul aflării adevărului. Organele judiciare au obligatia de
a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire
faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului”.
Organele de urmarire penala au obligatia de a
strange proble atat in favoarea, cat si in defavoarea
suspectului sau inculpatului.
Prezumţia de nevinovăţie
Pe tot parcursul procesului penal, în favoarea
persoanei împotriva căreia s-a pornit procesul penal este
instituită prezumţia de nevinovăţie, ceea ce înseamnă că până
la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de
condamnare, persoana se consideră nevinovată. Sarcina
administrării probelor în scopul de a demonstra vinovăţia
revine organelor judiciare. Specialiştii criminalişti trebuie să
caute, în egală măsură, atât elemente prin care se poate stabili
vinovăţia, cât şi elemente de dovedire a nevinovăţiei.
Orice persoană este considerată nevinovată până la
stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Principiul existenţei urmelor oricărui fapt penal
Orice faptă ilicită a omului atrage după sine
modificări sau transformări materiale, ceea ce reprezintă de
fapt urme ale infracţiunii. Nu poate exista infracţiune fără
urme. „Crima perfectă” este aproape imposibilă. Urmele pot fi
lăsate atât de infractor dar şi de victimă.
Principiul identităţii
Principiul identităţii se concretizează, în
identificarea persoanelor participante la săvârşirea infracţiunii,
subiecţi activi sau pasivi, stabilirea exactă a tuturor faptelor şi
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, a obiectelor
şi fenomenelor aflate în legătură directă şi cauzală cu faptele
incriminate de legea penală.
Principiul operativităţii în efectuarea investigaţiei penale
Operativitatea efectuării investigării penale, în
vederea descoperirii şi constatării la timp a infracţiunilor şi
infractorilor, este extrem de importantă având consecinţe
directe asupra administrării unor probe de calitate. De obicei,
timpul acţionează în favoarea infractorului, o dată cu trecerea
timpului există pericolul dispariţiei sau ştergerii urmelor
infracţiunii şi implicit al riscului nedescoperirii autorului
faptei. Cercetarea la faţa locului trebuie să se desfăşoare cu
maximă promptitudine şi urgenţă pentru prevenirea dispariţiei
urmelor.