Sunteți pe pagina 1din 12

Rezultatele cercetării la faţa locului vor fi adunate şi

materializate prin proces verbal de cercetare la faţa locului, fotografii,


înregistrări audio şi video, schiţe etc.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului
Proces-verbal trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
• data şi locul unde este încheiat
• numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
• numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor
asistenţi, când există;
• descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a
măsurilor luate;
• numele, prenume, ocupaţia şi adresa persoanelor la care
se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
• menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale
• descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite,
a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte
mijloace de probă,
In procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie
consemnată echipa de cercetare prezentă, în cazul întreruperii data,
ora şi motivele întreruperii, iar în momentul reluării data, ora şi dacă
au survenit modificări în echipa de cercetare şi pentru ce motive.
Procesul verbal de cercetare va cuprinde referiri cu privire la
persoanele găsite la locul faptei şi care dintre ele au asigurat paza sau
conservarea acestuia până la sosirea organelor judiciare, precum şi
modificările intervenite la locul faptei până la sosirea echipei de
cercetare, de către cine au fost provocate şi cu ce scop.
Schiţele, fotografiile, desenele, înregistrările video sau audio (pe
suport CD, flopy, casetă etc) sau alte asemenea lucrări făcute cu
ocazia cercetării la faţa locului se vor anexa procesului-verbal încheiat
De asemenea, în cazul în care cu ocazia cercetării la faţa locului a fost
folosit şi un câine de urmă, schiţa traseului parcurs de acesta ca
urmare simţurilor olfactive sau altor rezultate în urma prelucrării
urmelor olfactive, vor fi consemnate într-un proces verbal, care va fi
anexat procesului-verbal de cercetare la faţa locului.
În cazul în care, ca urmare a producerii infracţiunii, există
victime, cadavre, bunuri avariate sau distruse, se va face menţiune
despre acestea în procesul verbal de cercetare. Vor fi consemnate şi
modul de ridicare, sigilare, conservare sau transportare a urmelor
infracţiunii sau altor materiale de probă.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie semnat pe
fiecare pagină şi la sfârşit de cel îl încheie, de membrii echipei de
cercetare, de martori asistenţi şi de persoanele la care se referă
procesul verbal, victime sau făptuitori, atunci când este posibil.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului se întocmeşte la locul
faptei imediat după finalizarea cercetării.
Procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie să fie
obiectiv, complet şi clar. El trebuie să reflecte cât mai fidel toate
constatările făcute, locul faptei şi împrejurările săvârşirii infracţiunii,
urmele şi mijloacele de probă să fie descrise amănunţit sub aspectul
lucului unde au fost găsite, poziţiei lor, culorii şi dimensiunii sau altor
particularităţi de identificare.
Fotografii, înregistrări audio şi video
Cu ocazia cercetării la faţa locului se vor efectua fotografii
din care să rezulte amplasamentul locului faptei, poziţia victimei şi a
altor obiecte rămase la faţa locului, urmele vizibile ale infracţiunii,
obiectul cu care a fost săvârşită infracţiunea, alte obiecte sau mijloace
de transport implicate în infracţiune, făptuitorul dacă se află la locul
faptei, starea victimei etc. Fotografiile sunt anexate procesului verbal
de cercetare la faţa locului.
Cu acelaşi scop pot fi realizate şi înregistrări video sau
audio. Acestea prezintă multiple avantaje, pot fi executate cu uşurinţă
şi redau cu exactitate „pulsul evenimentelor”. Se vor înregistra pe
bandă video, magnetică sau peliculă de film încăperile sau zona
cercetată, obiectele rămase la faţa locului, urmele, persoanele care
participă la cercetare, făptuitorul, victima, etc. Se vor face înregistrări
de orientare, schiţă a obiectelor şi urmelor, înregistrări de detaliu sau
înregistrări la scară.
Se pot efectua şi înregistrări audio din care să reiasă
zgomotele de la faţa locului, declaraţiile victimei, declaraţiile
făptuitorului, declaraţiile martorilor sau martorilor asistenţi şi orice
alte declaraţii sau percepţii utile soluţionării cauzei.
Fotografiile, înregistrările audio şi video constituie mijloc
de probă dacă au fost obţinute legal.
Schiţa locului faptei, schiţa traseului parcurs de câinele de
urmă sau alte desene
Schiţa locului faptei este o reprezentare grafică a locului
săvârşirii infracţiunii în ansamblul său, precum şi a poziţiei urmelor şi
obiectelor, constituind un desen menit a ilustra constatările cuprinse
în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Schiţa va fi întocmită cu respectarea anumitor reguli şi
anume respectarea punctelor cardinale: N, S, E, V, utilizarea unor
simboluri sau semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru
toate organele judiciare astfel încât să poată fi redate în plan obiectele
aflate la faţa locului, măsurarea corectă a distanţelor dintre obiecte, a
obiectelor şi a unghiurilor, măsurarea dimensiunii zonei cercetate şi
reducerea acesteia la o scară mică.
Alăturat schiţei trebuie să se menţioneze scara la care a
fost efectuată, semnificaţia semnelor sau simbolurilor efectuate, data
şi locul unde a fost întocmită, fapta pentru care se fac cercetări,
numele şi prenumele, funcţia şi unitatea unde îşi desfăşoară activitatea
membrii echipei de cercetare şi semnăturile acestora.
Se poate folosi şi câinele de urmă special antrenat în acest
sens, care, prin intermediul mirosirii anumitor urme sau obiecte, cu
ajutorul simţului olfactiv, va putea să indice direcţia spre care a pornit
făptuitorul şi traseul făcut de acesta. Acest trase parcurs de câinele de
urmă, va fi transpus în schiţă, care va forma obiectul unui proces-
verbal. Schiţa traseului parcurs de câinele de urmă va fi efectuată, de
asemenea, la o scară mică şi va cuprinde elementele schiţei judiciare.
Tactica efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-
legale şi a expertizelor judiciare
Constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale
şi expertizele reprezintă mijloace de probă prin care se constată
elementele de fapt ce pot servi ca probă. În cazul în care acestea sunt
obţinute în mod ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal.
Constatarea tehnico-ştiinţifică
Constatările tehnico-ştiinţifice se efectuează atunci când există
pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau de schimbare a unor
situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau
împrejurări ale cauzei. Constatările tehnico-ştiinţifice se efectuează,
de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în
cadrul sau pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire
penală, dar pot fi efectuate şi de către specialişti sau tehnicieni care
funcţionează în cadrul altor organe.
Organul de urmărire penală care dispune efectuarea
constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează
întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a
fi efectuată lucrarea. Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează
asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie de către organul de
urmărire penală.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune de către organele
de urmărire penală printr-o rezoluţie motivată.
În urma efectuării de către specialist a constatării tehnico-
ştiinţifice, se întocmeşte un raport de constatare tehnico-ştiinţifică,
care se depune la organul de urmărire penală care a dispus efectuarea
acestuia.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cuprinde trei
părţi:
1. partea introductivă care va cuprinde: data întocmirii
raportului, numele specialistului şi unitatea din care face parte,
organul de urmărire penală care a dispus efectuarea lucrării, data la
care s-a dispus efectuarea raportului, obiectul raportului de constatare
tehnico-ştiinţifică, întrebările la care specialistul sau tehnicianul a fost
solicitat să răspundă, materialele pe baza căreia a fost executată
lucrarea, starea acestora, modalitatea de ambalare, sigilare şi
transportare a urmelor,
2. descrierea detaliată a modului în care a fost efectuată
constatarea ştiinţifică, obiecţiile şi explicaţiile părţilor, analiza acestor
obiecţii sau explicaţii în raport cu rezultatul constatărilor făcute.
3. concluziile care cuprind răspunsurile specialistului sau
tehnicianului la întrebările puse cu privire la obiectul constatării.
Concluziile trebuie să fie clare, răspunsurile trebuie să fie precise,
pozitive sau negative. În cazul concluziilor incerte si probabile, vor fi
argumentate în acest sens.
Constatarea medico-legală
Constatarea medico-legală este dispusă de către organul de
urmărire penală în caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu
se cunoaşte ori este suspectă sau când este necesară o examinare
corporală asupra suspectului ori persoanei vătămate pentru a se
constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.
Competenţa, potrivit legii, de a efectua această constatare îi revine
organului medico-legal competent, numai la dispoziţia organului de
urmărire penală. Exhumarea, în vederea constatării cauzelor morţii,
se face numai cu încuviinţarea procurorului.
Operaţiile şi concluziile constatării medico-legale se
consemnează într-un raport. Organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă
apreciază că raportul medico-legal nu este complet sau concluziile
acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării
medico-legale sau efectuarea unei expertize.
Organele de urmărire penală nu pot interveni în timpul
efectuării constatării medico-legale, aceasta din urmă fiind exclusiv
de competenţa organelor medicale abilitate.
Exclusiv organelor de urmărire penală le revine sarcina de
a formula întrebările la care trebuie să se răspundă în constatarea
medico-legală şi să stabilească obiectul acestora.
Expertiza
Expertiza este o cercetare cu caracter tehnic făcută de un
expert la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a
părţilor asupra unei situaţii, probleme etc. a cărei lămurire interesează
soluţionarea cauzei. Expertul este acea persoană care posedă
cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu; specialist de mare clasă.
Expertiza reprezintă mijlocul special destinat de a
transmite sau aduce în proces noţiuni tehnice sau obiecte de probă
pentru rezolvarea cărora se cer cunoştinţe speciale sau abilitate
tehnică, această persoană trebuie să aibă studii de specialitate într-o
anumită ramură, studii recunoscute şi să aibă calitatea de expert
acreditat de organele judiciare sau instanţa de judecată, expertiza
constituind un mijloc de probă.
Organele de urmărire penală sau instanţa de judecată poate
dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize atunci când
pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea
aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert.
Expertiza poate fi efectuată atât la cererea organelor de
urmărire penală, cât şi de instanţa de judecată.
Clasificarea expertizelor
• după modul de desemnare a expertului
- expertize simple: expertul este numit de organul judiciar;
- expertize contradictorii: expertul este ales şi numit de
organele judiciare şi de către părţi;
- expertize supravegheate: părţile pot desemna un specialist
care are atribuţii de control asupra modului de cercetare a expertizei;
• după modul de organizare a expertizelor
- expertize simple: expertiza este efectuată de un specialist
dintr-un singur domeniu;
- expertize complexe: expertiza este efectuată de specialişti
din mai multe domenii ştiinţifice sau tehnice;
• după natura cunoştinţelor de specialitate sau după
domeniul de aplicare al expertizei
- expertize medicale;
- expertize tehnice;
- expertize criminalistice;
- expertize contabile;
- expertize agricole;
- expertize genetice (tip ADN);
• după modul de apreciere a valorii probante
- expertize primare;
- expertize repetate: când se dispune refacerea expertizei în
totalitate, o nouă expertiză, contraexpertiza;
- expertize suplimentare: când se dispune efectuarea unui
supliment de expertiză;
Expertiza criminalistică reprezintă o cercetare ştiinţifică a
probelor materiale, destinate identificării persoanelor, obiectelor,
substanţelor şi fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta,
stabilirii anumitor proprietăţi ale acestora, precum şi a unor eventuale
modificări de formă, conţinut sau structură.
Dintre expertizele des întâlnite sunt expertizele criminalistice ale
scrisului sau expertizele criminalistice ale semnăturii.
De asemenea, sunt foarte utile şi expertiza vocii sau vorbirii.
O altă formă a expertizei criminalistice este expertiza
traseologică, care este folosită pentru identificarea persoanelor,
animalelor sau obiectelor, urmelor imprimate de către acestea în
diferite locuri, respectiv urme de picioare, urmele lăsate de mijloacele
de transport, urmele lăsate de mijloacele de efracţie, urme de dinţi, de
unghii, de buze, de urechi, păr. Expertiza traseologică ajută la
stabilirea direcţiei mişcării sau a aplicării forţei, momentul şi
succesiunea producerii anumitor evenimente, numărul de persoane şi
obiecte implicate în infracţiune.
Expertiza balistică permite identificarea armelor de foc şi a
muniţiilor după urmele rămase pe proiectile, tuburile de cartuşe,
focoasele şi a altor elemente cum ar fi distanţa de la care s-a tras,
direcţia proiectilului sau poziţia în care se afla trăgătorul.
Expertiza dactiloscopică permite identificarea autorului
urmelor digitale găsite la faţa locului întrucât amprentele sunt unice.
Expertizele psihiatrice sunt obligatorii a fi efectuate în
cazul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci
când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială
asupra stării psihice a inculpatului. Expertiza, în aceste cazuri, se
efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării
expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau
instanţa de judecată dispune internarea suspectului sau inculpatului pe
timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la
îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.
Este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale în
caz de suspendare a urmăririi penale întrucât aceasta se poate dispune
doar în cazul în care se constată printr-o expertiză medico-legală că
inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la
procesul penal.
Apare ca obligatorie şi efectuarea unei expertize care să
stabilească dacă minorul între 14 şi 16 ani a avut discernământ în
momentul săvârşirii infracţiunii. Minorul între 14 şi 16 ani răspunde
penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
Este, de asemenea, obligatorie efectuarea unei expertize şi
în cazul în care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată
constată existenţa unuia dintre cazurile care înlătură caracterul penal
al faptei, respectiv iresponsabilitatea făptuitorului.
Expertizele contabile şi tehnice se execută de către experţii
numiţi de organul judiciar care dispune efectuarea lucrării. Organul
judiciar se adresează Biroului local de expertize de pe lângă
Tribunalul judeţean solicitând desemnarea unui număr de experţi în
specialitatea solicitată. În practică de obicei se recomandă trei experţi
dintre care organul de urmărire penală alege unul iar numele acestuia
este comunicat Biroului de expertize local. Părţile, au dreptul să ceară
numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să
participe la efectuarea expertizei.
Expertizele se dispun de către organele de urmărire penală prin
ordonanţă sau de instanţa de judecată prin încheiere, ambele motivate.
Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului
necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale
cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire.
Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale
cauzei. Expertul poate lua explicaţii de la părţi, dar numai cu
încuviinţarea organelor judiciare părţile, cu încuviinţarea şi în
condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de
judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.
Efectuarea unei expertize cuprinde patru etape:
• examinarea prealabilă;
Cuprinde studierea obiectului lucrării, verificarea legalităţii şi
conţinutul actului prin care s-a dispus efectuarea expertizei, recepţia şi
verificarea pachetului în care au fost ambalate urmele şi mijloacele
materiale de probă supuse expertizării
• examinarea intrinsecă;
Cuprinde examinarea efectivă a urmelor şi mijloacelor materiale
de probă puse la dispoziţie de organele de urmărire penală.
Examinarea intrinsecă cuprinde şi stabilirea proprietăţilor
caracteristice de identificare generale şi individuale ale urmelor şi
mijloacelor materiale de probă, ocazie cu care se vor executa
fotografii ce vor fi anexate raportului de expertiză.
Expertul poate să solicite completarea materialului pus la
dispoziţie ori a informaţiilor furnizate în ceea ce priveşte obiectul
expertizei, dacă va considera că ceea ce a primit este insuficient
pentru o corectă finalizare a lucrării.
• examinarea comparativă;
Cuprinde compararea acestor proprietăţi şi caracteristici
generale cu proprietăţile şi caracteristicile individuale consemnându-
se coincidenţele şi necoincidenţele.
• evaluarea rezultatelor şi formularea concluziilor
Expertul are sarcina de a efectua expertiza, potrivit cunoştinţelor
sale tehnice şi ştiinţifice, conform actului de dispoziţie şi să răspundă
strict la întrebările fixate de organele judiciare.
După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la
instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.
Raportul de expertiză este structurat în trei părţi:
1. partea introductivă în care se arată organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei,
data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele
expertului, data şi locul unde e fost efectuată, data întocmirii
raportului, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urmează să
răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată
2. descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a
expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor
obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de experţi.
3. concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi
părerea expertului asupra obiectului expertizei.
Raportul de expertiză trebuie să fie clar, concis şi obiectiv,
trebuie să aibă o exprimare uşor accesibilă părţilor şi organului
judiciar care a dispus efectuarea acestuia.
Raportul de expertiză reprezintă o probă cu valoare
probatorie egală în raport cu celelalte probe aflate la dosar:
declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate şi ale suspectului,
procesul-verbal de confruntare, înscrisurile etc. Aşadar, concluziile
raportului de expertiză nu sunt obligatorii pentru organele de urmărire
penală sau pentru instanţele de judecată.
În cazul în care, la cererea părţilor sau din oficiu, organul
de urmărire penală sau instanţa constată că expertiza nu este
completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către
acelaşi expert, fie de către altul.
De asemenea, dacă se consideră necesar, se cer expertului
lămuriri suplimentare în scris sau se dispune chemarea lui spre a da
explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. Ascultarea expertului
se face după o procedură bine stabilită. Expertului i se vor pune mai
întâi nişte întrebări preliminare cu privire la nume, prenume, funcţie şi
instituţia unde lucrează sau dacă este rudă cu vreuna dintre părţi ori în
relaţii de duşmănie cu acestea. Expertului i se vor face cunoscute
motivele pentru care a fost chemat, cerându-i-se să dea lămuriri cu
privire la acestea. După ce expertul îşi expune punctul de vedere i se
pot pune întrebări la care acesta este obligat să răspundă, iar toată
declaraţia va fi consemnată şi apoi semnată de expert şi instanţă.
În cazurile privitoare la infracţiunea de falsificare de
monedă sau de alte valori, organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată poate cere lămuriri institutului de emisiune.