Sunteți pe pagina 1din 10

Tactica efectuării cercetării la faţa locului

Cercetarea la faţa locului reprezintă un mijloc de probă cu


ajutorul căruia organele judiciare îşi formează o percepţie asupra
locului unde s-a săvârşit infracţiunea sau a locului unde s-au produs
urmele acesteia în vederea descoperirii, fixării, ridicării probelor şi
stabilirii împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită infracţiunea.
Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a
desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde
s-a produs rezultatul acesteia. În acelaşi sens, prin expresia „la faţa
locului” trebuie să înţelegem atât locul efectiv unde s-a produs
activitatea materială a infracţiunii cât şi locul unde s-au produs
rezultatul, consecinţele infracţiunii, ca şi locul care conservă date,
informaţii, urme în legătură cu fapta comisă.
În funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite,
cercetarea la faţa locului va fi extinsă asupra tuturor zonelor unde pot
fi descoperite urme sau mijloace materiale de probă a căror examinare
poate contribui la clarificarea unor aspecte privind săvârşirea
infracţiunii sau la identificarea autorului.
Cercetarea la faţa locului este o procedură ce implică
urgenţă şi promptitudine întrucât trecerea timpului poate afecta chiar
iremediabil calitatea, claritatea sau existenţa probelor.
Cercetarea la faţa locului este o activitate iniţială (este
prima activitate de investigare a infracţiunii), imediată (se efectuează
imediat ce organul de urmărire penală a fost sesizat despre o faptă
infracţională) şi irepetabilă (după efectuarea ei, locul săvârşirii faptei
suferă modificări).
Obiectivele cercetării la faţa locului sunt:
• examinarea şi fixarea procesuală a ambianţei de la locul
săvârşirii infracţiunii; presupune cunoaşterea şi investigarea directă
de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată a
locului în care a fost săvârşită fapta;
• căutarea, relevarea, fixarea, ridicarea şi interpretarea
urmelor şi mijloacelor materiale de probă,
• obţinerea de date cu privire la modul de operare sau la
numărul de persoane care au luat parte la săvârşirea infracţiunii;
• identificarea eventualilor martori
• determinarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care
au permis sau favorizat săvârşirea infracţiunii, precum şi măsurilor
de prevenire ce se impun;
• elaborarea versiunilor privind modul de săvârşire a faptei,
scopul acesteia şi participanţii la comiterea ei;
Este posibil ca la locul faptei, până la sosirea organelor judiciare
competente să fie prezente alte persoane fizice, rude sau persoane care
întâmplător se aflau acolo. Acestea, trebuie să acţioneze cu mare
prudenţă şi să conserve locul faptei intact până la sosirea organelor
competente, dar în acelaşi timp trebuie să depună diligenţele necesare
şi pentru salvarea victimei.
În cazul în care cele sosite la faţa locului sunt organele de
poliţie, acestea trebuie să-şi verifice competenţa. Dacă sunt
competente vor acţiona potrivit dispoziţiilor legale, iar dacă nu sunt
competente sunt obligate să exercite activităţi de conservare a locului
faptei, până la sosirea organelor competente.
Cu toate acestea, organele competente au obligaţia să efectueze
actele de cercetare penală care nu suferă amânare. Competenţa trebuie
să fie îndeplinită după materie, după calitatea persoanei şi teritorială.
Măsurile ce se impun a fi luate de către organele judiciare ori
de alte persoane sosite primele la faţa locului:
• luarea măsurilor de salvare a victimelor
Faţă de celelalte interese, salvarea victimelor, precum şi
înlăturarea sau limitarea celorlalte efecte ale infracţiunii ce ar putea
primejdui viaţa, sănătatea, integritatea fizică sau psihică, avutul
persoanelor trebuie îndeplinite cu prioritate.
• anunţarea serviciilor de urgenţă: pompieri, salvare etc.
• asigurarea locului faptei, luarea măsurilor de conservare
a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă
Protejarea urmelor infracţiunii efectuându-se prin
fotografierea imediată a acestora.
• identificarea martorilor oculari, a altor persoane, a
făptuitorului şi prinderea acestuia
Organul judiciar sosit primul la faţa locului, până la sosirea
organului competent sau a echipei de cercetare, trebuie să selecteze
dintre persoanele strânse la faţa locului, pe acele persoane care pot fi
încadrate în categoria celor amintite mai sus şi să înlăture „curioşii”
pentru a nu îngreuna ancheta. De asemenea, în cazul în care la faţa
locului a rămas şi făptuitorul, acesta trebuie izolat, pe de o parte
pentru a nu fi agresat de victima, apropiații acesteia sau alte persoane,
iar pe de altă parte pentru a nu fugi de la faţa locului sau a nu încerca
să influenţeze martorii prin compasiune, ameninţare sau agresiune,
sarcina organelor judiciare fiind de a stabili identitatea făptuitorului şi
de a-l reţine până la sosirea organelor competente.
• înştiinţarea organelor judiciare competente a efectua
cercetarea la faţa locului
Competenţa de cercetare la faţa locului, poate reveni, după caz,
fie unui organ de cercetare al poliţiei, fie procurorului.
Organul competent să efectueze cercetarea la faţa locului este
format dintr-o echipă ce cuprinde mai mulţi specialişti.
Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau
denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a
săvârşit o infracţiune. Imediat ce au fost sesizate, organele judiciare,
chiar necompetente, au obligaţia de a lua unele măsuri:
• identificarea persoanei care a făcut plângerea sau
denunţul.
Este importantă identificarea acestei persoane întrucât aceasta ar
putea cunoaşte detalii despre infracţiune, dar şi pentru a evita
eventualele alarme false.
• stabilirea naturii faptei, a locului unde s-a produs, precum
şi a oricăror alte elemente menite să formeze o primă imagine despre
fapta respectivă.
• luarea măsurilor urgente, premergătoare cercetării la faţa
locului
Dotarea membrilor echipei cu aparatura necesară pentru
comunicare şi menţinerea legăturii între ei, verificarea trusei
criminalistice şi a laboratorului criminalistic mobil, pregătirea
aparatelor performante de fotografiat sau a camerelor de luat vederi
ori a aparatelor de înregistrare audio.
• durata deplasării echipei la faţa locului
Cu cât echipa de cercetare ajunge mai repede la faţa locului, cu
atât există premisele unei cercetări eficiente.
• asigurarea prezenţei experţilor sau specialiştilor fără de
care cercetarea la faţa locului nu ar putea fi posibilă
Organele judiciare pot folosi specialişti atunci când natura
cazului o cere „când există pericolul de dispariţie a unor mijloace de
probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară
lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de
urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician,
dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-
ştiinţifice.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către
specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă
instituţia de care aparţine organul de urmărire penală”. De obicei
specialiştii fac parte din rândul lucrătorilor de poliţie ce-şi desfăşoară
activitatea în laboratoarele de criminalistică ale poliţiei.
• asigurarea asistenţei juridice obligatorii
Organele judiciare au obligaţia să întreprindă măsurile
necesare în vederea asigurării asistenţei juridice din oficiu, în cazul în
care făptuitorul nu solicită apărător ales.
Măsuri premergătoare cercetării propriu-zise la faţa locului
Sunt acele măsuri care se iau de către organele de cercetare din
momentul sosirii la faţa locului a echipei de cercetare şi până în
momentul începerii propriu-zise a cercetării la faţa locului. Aceste
măsuri constau în verificarea măsurilor luate de organele judiciare
venite primele la faţa locului chiar necompetente şi luarea altor măsuri
ce se impun.
1. verificarea măsurilor luate de organele judiciare chiar
necompetente, sosite primele la faţa locului:
a. verificarea sau întărirea măsurilor luate în vederea
asigurării pazei locului ce urmează a fi cercetat;
b. verificarea măsurilor luate în vederea conservării urmelor
infracţiunii şi mijloacelor materiale de probă existente;
c. sintetizarea informaţiilor obţinute de către organele judiciare
sosite primele la faţa locului, cu privire la cele petrecute şi constatate
la faţa locului;
d. înlăturarea „curioşilor” care pot îngreuna sarcina organelor
competente.
2. luarea altor măsuri de către organele judiciare
competente premergătoare cercetării propriu-zise la faţa locului
a. asigurarea şi organizarea măsurilor de pază al locului
faptei în cazul în care acestea nu au fost luate
b. organele judiciare competente vor stabili, în funcţie de
situaţia de fapt, dacă locul faptei a suferit modificări şi dacă la locul
faptei există urme lăsate şi de persoane străine de infracţiune
c. stabilirea, dacă este cazul, a modificărilor intervenite în
aspectul original al locului faptei, a poziţiei urmelor sau a
mijloacelor de probă;
d. identificarea martorilor asistenţi;
Martorii asistenţi sunt acele persoane care se află la faţa locului
în momentul sosirii organelor judiciare, în momentul comiterii
infracţiunii, care au descoperit infracţiunea sau care au sesizat
organele judiciare etc. Acestia vor asista la întreaga cercetare la faţa
locului.
e. identificarea făptuitorului sau al persoanelor suspecte
f. obţinerea de informaţii de la organele judiciare sosite
primele la faţa locului şi înregistrarea acestora;
g. dacă starea de sănătate îi permite, ascultarea victimei
infracţiunii. În cazul în care victima a fost deja transportată la o
unitate spitalicească, victima va fi ascultată cu acordul şi în prezenţa
medicului ce o are sub supraveghere.
h. ascultarea martorilor oculari;
i. ascultarea făptuitorului, dacă acesta este prezent la faţa
locului.
Efectuarea cercetării la faţa locului
Organele competente efectuează cercetarea la faţa locului
în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când acest lucru nu este
posibil, în prezenţa părţilor, atunci când este necesar şi posibil. Când
inculpatul este arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de
urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi
asigură, la cerere, reprezentarea.
Cercetarea la faza locului se desfăşoară în două faze: faza
statică şi faza dinamică. Echipa de cercetare, va trebui să respecte
anumite reguli de tactică criminalistică şi anume: se va atrage atenţia
membrilor echipei de cercetare să nu-şi exprime opiniile personale cu
privire la cazul cercetat pentru a nu influenţa martorii, se va interzice
fumatul sau consumul de alimente în zona respectivă, se va interzice
aducerea de obiecte care nu servesc desfăşurării anchetei, se va limita
numărul persoanelor care au acces în zona cercetată, intrarea altor
persoane fiind interzisă. Organele de cercetare pot interzice
persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea,
să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de
terminarea cercetării.
Faza statică a cercetării la faţa locului
Locul faptei va fi cercetat atât în ansamblu, dar şi în
amănunţime, adică pe segmente. În cazul zonelor deschise (o
suprafaţă teren) este recomandabil ca cercetarea să înceapă de la
centrul zonei cercetate, de la victimă sau de la obiectul principal către
marginile acesteia. În cazul zonelor închise, este recomandabil ca
cercetarea să se desfăşoare pe toată suprafaţa încăperii, de-a lungul
pereţilor, în sensul acelor de ceasornic sau conform unui plan bine pus
la punct. Specialistul criminalist va identifica în interiorul locului
cercetat obiectele ce nu pot fi mutate sau atinse sau urmele ce nu
trebuie atinse, iar în funcţie de situarea acestora va delimita şi va trasa
drumul de acces spre câmpul infracţiunii, câmp ce va fi respectat de
membrii echipei de cercetare atât la pătrunderea, cât şi la ieşirea din
zona cercetată. În cazul în care, până la sosirea echipei de cercetare,
au survenit modificări ale zonei cercetate, se va stabili ce fel de
modificări au avut loc şi în ce constau acestea, precum şi cine le-a
făcut şi cu ce scop. Se va stabili poziţia iniţială a obiectelor sau
urmelor, precum şi dacă făptuitorul a mutat anumite obiecte anterior
sau ulterior săvârşirii infracţiunii. În acest sens, vor fi efectuate
măsurători pentru stabilirea distanţei dintre diferite obiecte existente
la locul faptei, precum şi dintre acestea şi urmele vizibile identificate.
Atunci când complexitatea infracţiunii o va impune, se va folosi şi
câinele de urmă care va mirosi obiectele şi urmele rămase la locul
faptei, urmând ca urmele olfactive să fie prelucrate cu ajutorul
animalului dresat în acest sens.
Tot în faza statică a cercetării la faţa locului, zona infracţională
este imortalizată cu ajutorul fotografiei sau a înregistrării video. De
asemenea, vor fi efectuate şi înregistrări audio şi fotografii ale
obiectelor rămase la faţa locului, ale urmelor vizibile, ale victimei sau
ale infractorului. Pentru o bună individualizare a spaţiului infracţional
vor fi realizate şi schiţe ale acestuia.
Faza dinamică a cercetării la faţa locului
Faza dinamică a cercetării la faţa locului constă în examinarea
completă şi laborioasă a fiecărei urmă identificată şi marcată în prima
fază, fixând-o topografic şi criminalistic prin măsurători, în raport cu
alte urme, cadavru sau alte repere din zona infracţională. Această fază
presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea
investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice aflate la dispoziţia lor, pentru a releva, fixa, ambala şi
ridica toate urmele existente la locul faptei.
Examinarea oricăror urme sau obiecte, în faza dinamică a
cercetării la faţa locului, presupune că acestea pot fi mişcate şi,
implicit, li se poate schimba poziţia iniţială. Acestea pot fi ridicate,
ambalate şi transportate ori pentru a fi duse la un laborator spre o
examinare mai amănunţită, ori pentru a fi conservate. Acestea vor fi
ambalate corespunzător, potrivit regulilor de tehnică criminalistică,
vor fi sigilate, etichetate şi numerotate.
Specialiştii criminalişti vor stabili corelaţii între urmele şi
obiectele rămase la faţa locului şi persoana făptuitorului sau natura
infracţiunii şi vor interpreta informaţiile obţinute pentru a încerca o
concretizare logică a desfăşurării infracţiunii. Aceste aspecte în
termeni de specialitate se numesc „împrejurări negative”, care
constau în lipsa unei concordanţe logice între unele urme şi obiectele
sau împrejurările ce se presupun că le-au creat.
Întreruperea cercetării la faţa locului
Este de preferat, ca cercetarea la faţa locului să nu sufere
întreruperi, astfel că ea trebuie finalizată în aceeaşi zi în care a început
şi să curgă neîntrerupt până la finalizare, întreruperea cercetării poate
să afecteze buna desfăşurare a anchetei.
Cercetarea la faţa locului poate fi întreruptă:
1. datorită intervenţiei unor factori naturali: starea de
întuneric naturală şi lipsa posibilităţii iluminării artificiale, o rafală de
vânt puternic, ploaie torenţială, pericolul iminent al unei avalanşe sau
a unei explozii etc. Reluarea cercetării la faţa locului va fi posibilă de
îndată ce condiţiile meteorologice sau atmosferice o vor permite. Pe
durata întreruperii cercetării la faţa locului, zona cercetată va fi
izolată, dacă este posibil acoperită şi păzită de organe judiciare, astfel
încât urmele infracţiunii să fie protejate.
2. datorită unor factori imprevizibili: suprafaţa extinsă de
teren, oboseala membrilor echipei de cercetare, intoxicarea acestora
cu anumite substanţe, numărul prea mare de încăperi supuse cercetării
etc. De asemenea, pe durata întreruperii cercetării la faţa locului se
impun a fi luate măsuri de izolare a zonei cercetate şi păzirea acesteia
de organe judiciare, sigilarea încăperilor etc.
Reluarea cercetărilor va fi efectuată de către aceeaşi echipă de
specialişti, iar aceştia vor consemna în procesul verbal de cercetare la
faţa locului despre cauzele care au condus la întreruperea cercetării,
perioada de timp cât aceasta a fost întreruptă, precum şi motivele
imposibilităţii vreunuia dintre membrii echipei de a face parte din
echipa de specialişti la reluarea cercetării.
Reluarea cercetării la faţa locului se va face de urgenţă, imediat
ce împrejurările care au condus la întreruperea ei au încetat.
Repetarea cercetării la faţa locului
Este de dorit ca cercetarea la faţa locului să fie o
operaţiune unică, nerepetabilă, adică să fie efectuată cu maximă
seriozitate şi profesionalism. Atunci însă când cercetarea la faţa
locului a fost făcută cu superficialitate sau se consideră că pot fi
ridicate şi alte urme sau obiecte rămase la locul faptei ori se încearcă
verificarea posibilităţii altor variante de săvârşire a infracţiuni ce nu
au fost avute în vedere cu ocazia efectuării primei cercetări.