Sunteți pe pagina 1din 7

Recunoaşterea reprezintă o metodă de identificare proprie

a tacticii criminalistice. Prezentarea pentru recunoaştere reprezintă


acea activitate de urmărire penală şi tactică criminalistică prin
mijlocirea căreia persoane, animale, cadavre, obiecte, fotografii ale
acestora, aflate într-un anumit raport cu infracţiunea săvârşită sunt
înfăţişate unor persoane (victimă, martor, suspect, inculpat), în scopul
de a se stabili dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute în
momentul săvârşirii infracţiunii, în condiţiile săvârşirii faptei sau în
cele percepute în orice alte împrejurări, anterior sau ulterior acestui
moment.
Prin aplicarea acestui procedeu poate fi identificat
făptuitorul, victima, locul săvârşirii infracţiunii, obiectul de care s-a
folosit făptuitorul pentru săvârşirea infracţiunii etc.
Organul de cercetare, în urma studierii temeinice a
dosarului, trebuie să stabilească persoanele, obiectele, animalele,
locurile sau cadavrele ce urmează a fi recunoscute, precum şi
persoanele care urmează a efectua recunoaşterea şi calitatea lor în
proces: martor, victimă, suspect, inculpat etc.
Anterior recunoaşterii propru-zise, persoana chemată să
recunoască va fi ascultată cu privire la datele şi cunoştinţele pe care le
are cu privire la faptă şi cu privire la semnalmentele sau trăsăturile
suspectului. Pentru a obţine o descriere cât mai completă a acestor
date, organele judiciare pot pune întrebări precizatoare sau
completatoare. După asculatarea persoanei chemate să facă
recunoaşterea, se trece la recunoaşterea propriu-zisă. Procedeul
recunoaşterii trebuie efectuat într-un interval de timp cât mai apropiat
săvârşirii faptei deoarece timpul poate avea o amprentă nefastă supra
memoriei, dar şi suspectul poate să-şi schimbe fizionomia între timp
sau locul faptei poate să sufere modificări etc.
Persoana prezentată pentru recunoaştere trebuie să facă
parte dintr-un grup de 3-4 persoane. Toţi membrii acestui grup vor
avea acelaşi sex, aceeaşi vârstă, aceeşi greutate, aceeaşi înălţime,
aceleaşi semnalmente, chiar şi vestimentaţie asemănătoare.
Dacă recunoaşterea nu vizează trăsăturile fizice, ci alte
aspecte: recunoaştere după mers, după voce etc., organul judiciar va
organiza un grup pentru fiecare tip de recunoaştere. În cazul în care
cel ce urmează a fi recunoscut este arestat, acesta va fi prezentat în
haine civile, nu în haine de detenţie.
Există situaţii în care recunoaşterea dintr-un grup de
persoane nu este posibilă. Atunci se va apela la recunoaştere prin
intermediul fotografiilor şi se vor prezenta 3-4 fotografii ale unor
persoane de acelaşi sex şi cu aceleaşi semnalmente, vârstă şi trăsături.
Fotografiile vor avea aceleaşi dimensiuni, aceeaşi calitate şi vor fi
toate ori color ori alb-negru.
În cazul în care trebuie recunoscut un cadavru, trebuie
avute anumite modificări care intervin în fizionomia acestuia în urma
decesului, astfel că unele persoane pot fi greu de recunoscut. Sunr
foarte imporatante semnele particulare: aluniţe, cicatrici, semne din
naştere, forma dinţiloe etc. Recunoaşterea cadavrului se poate face, de
asemenea şi după fotografii, însă pentru o precizie mai bună este de
preferat recunoaşterea directă.
Recunoaşterea poate fi făcută şi asupra anumitor obiecte
folosite de făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii sau dobândite ca
bunuri sustrase ca rezultat al infracţiunii. Recunoaşterea obiectelor se
face tot dintr-un grup mai mare de obiecte de acelaşi gen sau de
acelaşi tip, pentru a permite persoanei care trebuie să recunoască o
mai bună individualizare. De asemenea, recunoaşterea obiectelor se
poate face şi după fotografii, însă, pentru rezultate mai bune, este de
preferat o recunoaştere directă.
Locul unde urmează a se face recunoaşterea este bine să
fie cât mai fidel loului săvârşirii faptei, pentru a ajuta la împrospătarea
memoriei.
La activitatea de recunoaştere trebuie să participe cel puţin
două persoane din partea organului de urmărire penală, martori
asistenţi şi, eventual, apărătorul ales. Persoanele care urmează să facă
parte din grupul ce va fi expus recunoaşterii, vor fi instruite în
legătura cu conduita pe care vor trebui să o adopte, în sensul că
acestora le este interzis să-şi facă semne sau să vorbească între ei.
Persoana ce urmează a fi recunoscută va putea să aleagă singură locul
pe care-l va ocupa în grup, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la
numerotare sau la o eventuală înscenare. După ce grupul este pregătit
se va invita persoana care urmează să facă recunoaşterea, căreia i se
va pune în vedere să spună numai adevărul şi tot ceea ce ştie în cazul
în care are calitatea de martor. După o analiză atentă, persoanei care
urmează să facă recunoaşterea i se va solicita să indice din grupul
respectiv persoana pe care o recunoaşte că a participat la săvârşirea
infracţiunii, respectiv obiectul care îi aparţine sau care era la locul
faptei sau chiar locul faptei.
Grupul de persoane expus recunoaşterii va fi fotografiat
înainte de a fi indicată poersoana recunoscută. De asemenea, se
fotografiază şi momentul în care persoana ce terbuie să facă
recunoaşterea indică persoana recunoscută din grup. Fiecare membru
al grupului va purta un număr pentru a fi evitate confuziile. Imediat
după recunoaştere este fotografiată separat persoana recunoscută din
mai multe unghiuri. Imediat după recunoaştere, cel care a recunoscut
va fi ascultat din nou şi va fi întrebat după ce anume semnalmente l-a
recunoscut şi cât de sigur este de recunoaşterea făcută, declaraţie ce
va fi consemnată într-un proces verbal.
Cu ocazia procedeului folosit de tactica criminalistică al
recunoaşterii se întocmeşte un proces-verbal în care se va consemna
modul în care a decurs procedura şi la ce rezultate s-a ajuns,
declaraţiile persoanei care a recunoscut, eventualele obiecţii şi se vor
ataşa fotografiile făcute.

Tactica efectuării reconstituirii

Prin reconstituire înţelegem restabilirea împrejurărilor în


care s-a comis o infracţiune.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă
găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să
procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a
modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. Reconstituirea se
poate dispune numai după începerea urmăririi penale şi dispunerea ei
se face prin rezoluţia motivată a organului de urmărire penală, iar în
faza de judecată, reconstituirea se dispune de instanţa de judecată
printr-o încheiere.
Reconstituirea se face întotdeauna în prezenţa suspectul
sau inculpatului şi în prezenţa apărătorului, atunci când este cercetat
pentru o infracțiune ce impune asistența obligatorie. Atunci când
inculpatul nu poate sau refuză să se prezinte, reconstituire se face în
prezența martorilor asistenţi. Neprezentarea părţilor înştiinţate nu
împiedică efectuarea reconstituirii.
Reconstituirea poate avea ca scop verificarea versiunilor
elaborate anterior. De asemenea, reconstituirea poate ajuta la
încadrarea juridică corectă a faptei. Cu ocazia reconstituirii pot fi
lămurite probleme, incertitudini sau versiuni care poate ar fi părut
imposibile dacă nu s-ar fi mers la faţa locului.
În literatura de specialitate reconstituirea a fost clasificată
în funcţie de natura activităţii ce urmează a fi verificată, după cum
urmează:
● reconstituirea efectuată în vederea verificării
depoziţiilor martorilor;
● reconstituirea efectuată în vederea verificării
explicaţiilor date de suspectul sau inculpat sau de partea vătămată;
● reconstituirea efectuată în vederea verificării
condiţiilor de audiţie în împrejurările concrete ale infracţiunii
(distanţă, timp, obiecte intermediare, direcţia vântului, condiţiile
metereologice sau acuitatea auditivă a fiecăruia etc.);
● reconstituirea efectuată în vederea verificării
condiţiilor de vizibilitate (condiţii metereologice: ceaţă, ninsoare,
ploaie, noapte, distanţa, luminozitatea sau acuitatea vizuală a fiecăruia
etc);
● reconstituirea efectuată pentru cunoaşterea tabloului
de ansamblu al infracţiunii cercetate şi a succesiunii în timp a
diferitelor aspecte ale acesteia.
Reconstituirea faptelor se face în totalitate sau doar parţial,
în funcţie de natura infracţiunii. În cazul infracţiunii de violare de
domiciliu sau în cazul infracţiunii de furt prin efracţie, reconstituirea
faptelor va fi totală deoarece este util a verifica modalitatea cum a
pătruns suspectul în imobil şi ce s-a întâmplat acolo, precum şi modul
cum acesta a părăsit imobilul. În cazul infracţiunii de viol, situaţia
este cu totul diferită, astfel că reconstituirea faptelor se face doar
parţial, verificându-se doar modul în care victima a ajuns în acelaşi
loc cu făptuitorul şi eventual modalitatea de constrângere a acesteia,
fără a fi reconstituită şi acţiunea elementului material al infracţiunii
întrucât victima nu poate fi supusă unei noi traume. Aşadar, se va
renunţa la reconstituire atunci când este pusă în primejdie viaţa,
sănătatea sau viaţa persoanelor implicate sau când le-ar fi lezată
demnitatea ori ar necesita eforturi materiale deosebite sau ar pune în
pericol bunurile persoanei sau patrimoniul acesteia.
La reconstituire vor fi prezenţi membrii ai organului
judiciar, specialişti sau experţi dacă se impune prezenţa acestora,
martori asistenţi, suspectul sau inculpatul, apărătorul acestora, victima
infracţiunii, martorii care au dat declaraţii în cauză, precum şi alte
persoane dacă este nevoie de prezenţa acestora. Dacă suspectul sau
inculpatul este arestat se va asigura deplasarea acestuia la
reconstituire, fiind asigurate şi măsuri suplimentare de pază a acestuia
sau de prevedere a înlăturării unor evenimente neplăcute.
Este recomandabil ca reconstituirea să se efectueze chiar la
locul faptei, în condiţii atmosferice asemănătoare ca cele din
momentul săvârşirii faptei (zi sau noapte, ploaie sau senin, vânt sau
ninsoare, lună plină etc), întrucât numai aşa percepţia vizuală şi
acustică va fi aceeaşi (noaptea zgomotele sunt percepute mult mai
uşor). Este posibil ca în timp locul săvârşirii faptei să fi suferit
modificări. În această situaţie organul judiciar are obligaţia să facă
demersuri pentru a reface aspectul iniţial dacă este cu putinţă (în cazul
unei explozii va fi imposibilă o astfel de refacere).
Practica tacticii criminalistice este aceea că, înainte de
efectuarea propriu-zisă a reconstituirii, suspectului sau inculpatului i
se va cere să reproducă verbal toate momentele şi activităţile pe care
le-a întreprins cu ocazia săvârşirii infracţiunii şi să încerce
reproducerea faptică a acestora cu cea mai mare precizie. Uneori
pentru convingerea organelor judiciare asupra adevărului este
necesară repetarea anumitor faze în cadrul reconstituirii.
În timpul efectuării reconstituirii se vor efectua schiţe,
desene, fotografii şi se vor face înregistrări audio-video. Fotografiile
vor fixa momentele importante în desfăşurarea infracţională şi vor fi
ataşate procesului verbal de reconstituire, iar împreună, dosarului
cauzei. Fotografiile vor fi ştampilate şi semnate.
Este posibil ca reconstituirea să se facă în cadrul cercetării
la faţa locului, situaţie în care, în procesul verbal de cercetare la faţa
locului se va face vorbire şi de reconstituire modului în care a fost
săvârşită fapta, descriindu-se amănunţit fiecare peocedeu efectuat.

S-ar putea să vă placă și