Recunoaşterea reprezintă o metodă de identificare proprie
a tacticii criminalistice. Prezentarea pentru recunoaştere reprezintă
acea activitate de urmărire penală şi tactică criminalistică prin mijlocirea căreia persoane, animale, cadavre, obiecte, fotografii ale acestora, aflate într-un anumit raport cu infracţiunea săvârşită sunt înfăţişate unor persoane (victimă, martor, suspect, inculpat), în scopul de a se stabili dacă acestea sunt aceleaşi cu cele percepute în momentul săvârşirii infracţiunii, în condiţiile săvârşirii faptei sau în cele percepute în orice alte împrejurări, anterior sau ulterior acestui moment. Prin aplicarea acestui procedeu poate fi identificat făptuitorul, victima, locul săvârşirii infracţiunii, obiectul de care s-a folosit făptuitorul pentru săvârşirea infracţiunii etc. Organul de cercetare, în urma studierii temeinice a dosarului, trebuie să stabilească persoanele, obiectele, animalele, locurile sau cadavrele ce urmează a fi recunoscute, precum şi persoanele care urmează a efectua recunoaşterea şi calitatea lor în proces: martor, victimă, suspect, inculpat etc. Anterior recunoaşterii propru-zise, persoana chemată să recunoască va fi ascultată cu privire la datele şi cunoştinţele pe care le are cu privire la faptă şi cu privire la semnalmentele sau trăsăturile suspectului. Pentru a obţine o descriere cât mai completă a acestor date, organele judiciare pot pune întrebări precizatoare sau completatoare. După asculatarea persoanei chemate să facă recunoaşterea, se trece la recunoaşterea propriu-zisă. Procedeul recunoaşterii trebuie efectuat într-un interval de timp cât mai apropiat săvârşirii faptei deoarece timpul poate avea o amprentă nefastă supra memoriei, dar şi suspectul poate să-şi schimbe fizionomia între timp sau locul faptei poate să sufere modificări etc. Persoana prezentată pentru recunoaştere trebuie să facă parte dintr-un grup de 3-4 persoane. Toţi membrii acestui grup vor avea acelaşi sex, aceeaşi vârstă, aceeşi greutate, aceeaşi înălţime, aceleaşi semnalmente, chiar şi vestimentaţie asemănătoare. Dacă recunoaşterea nu vizează trăsăturile fizice, ci alte aspecte: recunoaştere după mers, după voce etc., organul judiciar va organiza un grup pentru fiecare tip de recunoaştere. În cazul în care cel ce urmează a fi recunoscut este arestat, acesta va fi prezentat în haine civile, nu în haine de detenţie. Există situaţii în care recunoaşterea dintr-un grup de persoane nu este posibilă. Atunci se va apela la recunoaştere prin intermediul fotografiilor şi se vor prezenta 3-4 fotografii ale unor persoane de acelaşi sex şi cu aceleaşi semnalmente, vârstă şi trăsături. Fotografiile vor avea aceleaşi dimensiuni, aceeaşi calitate şi vor fi toate ori color ori alb-negru. În cazul în care trebuie recunoscut un cadavru, trebuie avute anumite modificări care intervin în fizionomia acestuia în urma decesului, astfel că unele persoane pot fi greu de recunoscut. Sunr foarte imporatante semnele particulare: aluniţe, cicatrici, semne din naştere, forma dinţiloe etc. Recunoaşterea cadavrului se poate face, de asemenea şi după fotografii, însă pentru o precizie mai bună este de preferat recunoaşterea directă. Recunoaşterea poate fi făcută şi asupra anumitor obiecte folosite de făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii sau dobândite ca bunuri sustrase ca rezultat al infracţiunii. Recunoaşterea obiectelor se face tot dintr-un grup mai mare de obiecte de acelaşi gen sau de acelaşi tip, pentru a permite persoanei care trebuie să recunoască o mai bună individualizare. De asemenea, recunoaşterea obiectelor se poate face şi după fotografii, însă, pentru rezultate mai bune, este de preferat o recunoaştere directă. Locul unde urmează a se face recunoaşterea este bine să fie cât mai fidel loului săvârşirii faptei, pentru a ajuta la împrospătarea memoriei. La activitatea de recunoaştere trebuie să participe cel puţin două persoane din partea organului de urmărire penală, martori asistenţi şi, eventual, apărătorul ales. Persoanele care urmează să facă parte din grupul ce va fi expus recunoaşterii, vor fi instruite în legătura cu conduita pe care vor trebui să o adopte, în sensul că acestora le este interzis să-şi facă semne sau să vorbească între ei. Persoana ce urmează a fi recunoscută va putea să aleagă singură locul pe care-l va ocupa în grup, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la numerotare sau la o eventuală înscenare. După ce grupul este pregătit se va invita persoana care urmează să facă recunoaşterea, căreia i se va pune în vedere să spună numai adevărul şi tot ceea ce ştie în cazul în care are calitatea de martor. După o analiză atentă, persoanei care urmează să facă recunoaşterea i se va solicita să indice din grupul respectiv persoana pe care o recunoaşte că a participat la săvârşirea infracţiunii, respectiv obiectul care îi aparţine sau care era la locul faptei sau chiar locul faptei. Grupul de persoane expus recunoaşterii va fi fotografiat înainte de a fi indicată poersoana recunoscută. De asemenea, se fotografiază şi momentul în care persoana ce terbuie să facă recunoaşterea indică persoana recunoscută din grup. Fiecare membru al grupului va purta un număr pentru a fi evitate confuziile. Imediat după recunoaştere este fotografiată separat persoana recunoscută din mai multe unghiuri. Imediat după recunoaştere, cel care a recunoscut va fi ascultat din nou şi va fi întrebat după ce anume semnalmente l-a recunoscut şi cât de sigur este de recunoaşterea făcută, declaraţie ce va fi consemnată într-un proces verbal. Cu ocazia procedeului folosit de tactica criminalistică al recunoaşterii se întocmeşte un proces-verbal în care se va consemna modul în care a decurs procedura şi la ce rezultate s-a ajuns, declaraţiile persoanei care a recunoscut, eventualele obiecţii şi se vor ataşa fotografiile făcute.
Tactica efectuării reconstituirii
Prin reconstituire înţelegem restabilirea împrejurărilor în
care s-a comis o infracţiune. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. Reconstituirea se poate dispune numai după începerea urmăririi penale şi dispunerea ei se face prin rezoluţia motivată a organului de urmărire penală, iar în faza de judecată, reconstituirea se dispune de instanţa de judecată printr-o încheiere. Reconstituirea se face întotdeauna în prezenţa suspectul sau inculpatului şi în prezenţa apărătorului, atunci când este cercetat pentru o infracțiune ce impune asistența obligatorie. Atunci când inculpatul nu poate sau refuză să se prezinte, reconstituire se face în prezența martorilor asistenţi. Neprezentarea părţilor înştiinţate nu împiedică efectuarea reconstituirii. Reconstituirea poate avea ca scop verificarea versiunilor elaborate anterior. De asemenea, reconstituirea poate ajuta la încadrarea juridică corectă a faptei. Cu ocazia reconstituirii pot fi lămurite probleme, incertitudini sau versiuni care poate ar fi părut imposibile dacă nu s-ar fi mers la faţa locului. În literatura de specialitate reconstituirea a fost clasificată în funcţie de natura activităţii ce urmează a fi verificată, după cum urmează: ● reconstituirea efectuată în vederea verificării depoziţiilor martorilor; ● reconstituirea efectuată în vederea verificării explicaţiilor date de suspectul sau inculpat sau de partea vătămată; ● reconstituirea efectuată în vederea verificării condiţiilor de audiţie în împrejurările concrete ale infracţiunii (distanţă, timp, obiecte intermediare, direcţia vântului, condiţiile metereologice sau acuitatea auditivă a fiecăruia etc.); ● reconstituirea efectuată în vederea verificării condiţiilor de vizibilitate (condiţii metereologice: ceaţă, ninsoare, ploaie, noapte, distanţa, luminozitatea sau acuitatea vizuală a fiecăruia etc); ● reconstituirea efectuată pentru cunoaşterea tabloului de ansamblu al infracţiunii cercetate şi a succesiunii în timp a diferitelor aspecte ale acesteia. Reconstituirea faptelor se face în totalitate sau doar parţial, în funcţie de natura infracţiunii. În cazul infracţiunii de violare de domiciliu sau în cazul infracţiunii de furt prin efracţie, reconstituirea faptelor va fi totală deoarece este util a verifica modalitatea cum a pătruns suspectul în imobil şi ce s-a întâmplat acolo, precum şi modul cum acesta a părăsit imobilul. În cazul infracţiunii de viol, situaţia este cu totul diferită, astfel că reconstituirea faptelor se face doar parţial, verificându-se doar modul în care victima a ajuns în acelaşi loc cu făptuitorul şi eventual modalitatea de constrângere a acesteia, fără a fi reconstituită şi acţiunea elementului material al infracţiunii întrucât victima nu poate fi supusă unei noi traume. Aşadar, se va renunţa la reconstituire atunci când este pusă în primejdie viaţa, sănătatea sau viaţa persoanelor implicate sau când le-ar fi lezată demnitatea ori ar necesita eforturi materiale deosebite sau ar pune în pericol bunurile persoanei sau patrimoniul acesteia. La reconstituire vor fi prezenţi membrii ai organului judiciar, specialişti sau experţi dacă se impune prezenţa acestora, martori asistenţi, suspectul sau inculpatul, apărătorul acestora, victima infracţiunii, martorii care au dat declaraţii în cauză, precum şi alte persoane dacă este nevoie de prezenţa acestora. Dacă suspectul sau inculpatul este arestat se va asigura deplasarea acestuia la reconstituire, fiind asigurate şi măsuri suplimentare de pază a acestuia sau de prevedere a înlăturării unor evenimente neplăcute. Este recomandabil ca reconstituirea să se efectueze chiar la locul faptei, în condiţii atmosferice asemănătoare ca cele din momentul săvârşirii faptei (zi sau noapte, ploaie sau senin, vânt sau ninsoare, lună plină etc), întrucât numai aşa percepţia vizuală şi acustică va fi aceeaşi (noaptea zgomotele sunt percepute mult mai uşor). Este posibil ca în timp locul săvârşirii faptei să fi suferit modificări. În această situaţie organul judiciar are obligaţia să facă demersuri pentru a reface aspectul iniţial dacă este cu putinţă (în cazul unei explozii va fi imposibilă o astfel de refacere). Practica tacticii criminalistice este aceea că, înainte de efectuarea propriu-zisă a reconstituirii, suspectului sau inculpatului i se va cere să reproducă verbal toate momentele şi activităţile pe care le-a întreprins cu ocazia săvârşirii infracţiunii şi să încerce reproducerea faptică a acestora cu cea mai mare precizie. Uneori pentru convingerea organelor judiciare asupra adevărului este necesară repetarea anumitor faze în cadrul reconstituirii. În timpul efectuării reconstituirii se vor efectua schiţe, desene, fotografii şi se vor face înregistrări audio-video. Fotografiile vor fixa momentele importante în desfăşurarea infracţională şi vor fi ataşate procesului verbal de reconstituire, iar împreună, dosarului cauzei. Fotografiile vor fi ştampilate şi semnate. Este posibil ca reconstituirea să se facă în cadrul cercetării la faţa locului, situaţie în care, în procesul verbal de cercetare la faţa locului se va face vorbire şi de reconstituire modului în care a fost săvârşită fapta, descriindu-se amănunţit fiecare peocedeu efectuat.