Universitatea ‘’Petre Andrei’’

din Iasi
Facultatea de drept

Referat
la Criminalistica

Cercetarea infracţiunilor de furt şi

tâlhărie

Profesor : Lect. Univ.Dr Mihai Stefanoaia

Autor : Mailovschi ( Baltag ) Alisa

 1. Consideraţii generale

Infractiunile de furt si tâlharie sunt principalele infractiuni care, prin

frecventa si pericolul social ridicat, constituie un potential stres în viata de zi cu zi
a românilor, reprezentând peste 70 de procente din peisajul criminalitatii comise în
România.
Furtul este definit, în forma sa simpla, în art. 208 alin. 1 C. pen. ca fiind
luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamântul acestuia
în scopul însusirii lui pe nedrept.
Tâlharia, în varianta tip, este incriminata în art. 211 C. pen., constând în
furtul savârsit prin întrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea
victimei în stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat
de întrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru
înlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.
Atât furtul, cât si tâlharia sunt infractiuni îndreptate împotriva patrimoniului,
cu precizarea ca tâlharia este o infractiune complexa, cuprinzând în elementul sau
material o actiune principala – cea de furt si o actiune adiacenta – cea de violenta,
de amenintare sau de folosire a celorlalte mijloace de constrângere.
Prin notiunea de patrimoniu întelegem atât proprietatea publica, ai carei
titulari exclusivi sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale, precum si
proprietatea privata, al carei titular poate fi orice subiect de drept (persoane fizice,
organizatii sociale care au personalitate juridica, societati comerciale, regii
autonome, fundatii, asociatii cu scop lucrativ, cetateni straini sau apatrizi, statul si
unitatile administrativ teritoriale etc.). Obiectul proprietatii publice îl
constituie bunurile prevazute în mod expres în Legea fundamentala: bogatiile de
orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential
energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea
teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental,
precum si alte bunuri stabilite de lege. Pentru a putea fi exploatate privat, bunurile
proprietate publica pot fi închiriate sau concesionate.
Ca manifestare ce prezinta pericol social, furtul este fapta oricarei persoane
care fara drept, ia un lucru mobil din detentia sau posesia altei persoane, in scopul
de a si-l insusi pe nedrept. De fapt furtul reprezinta forma tipica a infractiunilor
patrimoniale ce se realizeaza prin actiunea de sustragere. Legea nu foloseste
denumirea de furt simplu, dar atata timp cat exista infractiunea distincta de furt
calificat, din punct de vedere terminologic aceasta denumire se impune.
elementul material al infractiunii de furt consta in actiunea de luare a unui
bun mobil din posesia sau detentia altei persoane. Prin a lua se intelege scoaterea
bunului din sfera de stapanire a persoanei in posesia sau detentia careia se gasea
sau trebuia sa se gaseasca.
Prin urmare, pentru existenta infractiunii de furt trebuie indeplinite
cumulativ urmatoarele cerinte esentiale :
1
  lucrul sustras sa fie un bun mobil
 bunul sa see fi aflat in posesia sau detentia unei alte persoane
 luarea bunului sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat
Ca infracţiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă
sub care se poate comite fapta de furt. Elementul circumstanţial de calificare este
îndreptat împotriva persoanei, această interferenţă între relaţii sociale diferite – pe
de o parte, relaţii privind patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii referitoare la
persoană - crează anumite implicaţii în sfera altor
infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune
Deci furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei, iar
folosirea violenţei, a ameninţărilor sau a altor forme de constrângere constituie
acţiunea adiacentă (secundară), de particularizare a acţiunii principale.
Infracţiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de vedere
social, care se răsfrâng direct împotriva relaţiilor care asigură existenţa şi
dezvoltarea avutului privat şi public.
Tâlhăria este o infracţiune gravă, o faptă profund antisocială, reprezentând
un grad de pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva căruia se
îndreaptă.
Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al acestei
fapte rezidă din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de
o parte normele care protejează viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei,
iar pe de altă parte norme care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului.
Întrebuinţarea actelor de constrângere sporeşte gradul de pericol social al
tâlhăriei, întrucât prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea
victimei în starea de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se anihilează opoziţia
victimei, violenţa servind ca mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului
furat, înlaturarea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului.
Prin întrebuinţarea violenţei ca element al naturii obiective a infracţiunii de
tâlhărie se aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea care formează obiectul juridic special adiacent al tâlhăriei.

2. Problemele care trebuiesc lămurite în urma efectuării cercetării

Avand in vedere formele pe care le imbraca infractiunile de furt si talharie,

varietatea modalitatilor de comitere, frecventa cu care se savarsesc si prejudiciile
cauzate, organele de urmarire penala au datoria sa analizeze, in detaliu fiecare
cauza in parte, sa stabileasca problemele pe care trebuie sa le lamureasca
cercetarea si, pe aceasta baza, sa desfasoare activitatile specifice pentru
administrarea probelor.
Sesizate despre savarsirea unor astfel de fapte, organele de urmarire trebuie
sa lamureasca o serie de probleme, care vor fi analizate in sectiunea ce urmeaza.

2.1. Stabilirea exactă a locului şi a timpului săvârşirii faptei

2
 Lamurirea acestei probleme prezinta importanta din mai multe considerente :
 pentru încadrarea corecta a infractiunii de furt sau tâlharie: de exemplu,
furtul sau tâlharia savârsite într-un loc public sau într-un mijloc de
transport ori în timpul noptii;
 deoarece locul faptei este cel mai bogat în urme;
 deoarece locul si timpul ofera indicii pretioase pentru formarea cercului
de suspecti, verificarea alibiurilor acestora;
 pentru selectionarea martorilor oculari, verificarea sinceritatii persoanei
vatamate privind bunurile sau valorile despre care pretinde ca a fost
deposedata;
 pentru determinarea precisa a bunurilor sustrase, estimarea cuantumului
prejudiciului cauzat, precum si a caracteristicilor de identificare, pentru
darea în urmarire locala sau generala în vederea prinderii faptuitorilor.

2.2. Modurile de operare folosite

Lamurirea problemei modului de operare folosit reprezinta fara indoiala, una

din sarcinile esentiale alre cercetarii. Atat furtul cat si talharia pot fi comise intr-o
multitudine de modalitati normative si faptice.
Organele de urmarire penala trebuie sa lamureasca daca furtul s-a comis in
vreuna din imprejurarile ce duc la calificarea faptei (doua sau mai multe persoane
impreuna, prin folosirea fara drept a unei chei adevarate sau a unei chei
mincinoase), iar in cazul talharie, o corecta incadrare juridica a faptei.
De asemenea cunoasterea modului de operare folosit la savarsirea furtului
sau talhariei determina luarea operativa a masurilor de identificare si ridicare a
obiectelor ce au servit la comiterea faptei. In acest sens se va urmari »
 stabilirea cailor de acces folosite de infractori;
 daca a actionat unul sau mai multi infractori;
 daca infractorii prezinta anumite vicii sau deprinderi profesionale;
 cât timp s-a aflat în locul faptei faptuitorul;
 daca a cunoscut amplasarea locului faptei;
 identificarea si ridicarea obiectelor care au servit la savârsirea
infractiunii;
 formarea cercului de suspecti;
 încadrarea juridica a faptei savârsite.

2.3. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată

Bunurile si valorile care formeaza obiectul acestor infractiuni imbraca o

diversitate de forme si tipuri. Lamurirea acestui aspect se impune pe de o parte
pentru a stabili natura bunurilor obiect al infractiunii, cuantumul prejudiciului
cauzat proprietatii si consecintele acestuia, iar pe de o alta parte, pentru a se stabili

3
urmarile faptei asupra vietii, integritatii corporale sau sanatii victimei activitatii
ilicite.
Determinarea acestor bunuri sustrase este necesara pentru :
 darea acestora in urmarire
 identificarea lor asupra faptuitorilor ori altor persoane care au intrat in
posesia lor
 restabilirea situatiei anterioare, prin restituirea lucrurilor partii
vatamate 
 verificarea daca bunurile sau valorile reclamate ca furate se gaseau in
patrimoniul persoanei fizice sau juridice in momentul savarsirii
furtului sau talhariei
 aprecierea daca pretentiile civile formulate sunt justificate ori cei
pagubiti incearca sa obtina o despagubire mai mare decat li s-ar
cuveni in drept
 corecta individualizare a faptei si reliefarea cauzelor, conditiilor,
imprejurarilor care au favorizat savarsirea faptei
 asigurarea unei corecte incadrari juridice a faptei, tinand cont de
faptul ca formele agravate ale furtului si talhariei sunt conditionate de
consecintele deosebit de grave care s-au produs prin fapta ilicita.
In practica de urmarire penala s-au intalnit situatii cand asupra unor persoane
cercetate au fost descoperite bunuri si valori, pe care acestea nu le-au putut
justifica. Problema stabilirii personei/persoanelor pagubite ridica unele probleme
deosebite, datorita faptului ca cei prejudiciati, sesizeaa organele de urmarire penala
de pe raza unde isi au domiciliul.

2.4. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Aceasta problema se pune in cazul furturilor si talhariilor comise de grupuri

de infractori. Importanta stabilirii faptuitorilor, a calitatii si contributiei fiecaruia la
consumarea activitatii infractionale este determinata de necesitatea efectuarii unei
incadrari juridice crespunzatoare faptelor comise si tragerea la raspundere a celor
vinovati, in raport de contributia si calitatea avuta.
Dupa cum este cunoscuct, in functie de numarul participantilor, furtul poate
fi calificat sau nu. Aceasta circumstanta agravanta opereaza in situatia savarsirii
faptei de doua sau mai multe persoane impreuna si ea implica executarea unor
actiuni comune si simultane, care necesita prezenta tuturor faptuitorilor la locul
faptei.
Aceasta agravanta nu este conditionata de aptitudinea tuturor participantilor
de a fi trasi la raspundere penala. Ea este incidenta chiar daca unul intre faptuitori
s-a aflat in eroare de fapt, nestiind ca bunurile la a caror sustragere a participat nu
apartin unuia dintre faptuitori.
Lamurind problemele legate de faptuitori, calitatea si contributia la
savarsirea infractiunii, organul de urmarire penala trebuie sa stabileasca daca sunt
indeplinite si conditiile legale pentru a se retine si infractiunea de asociere in
4
vederea comiterii de infractiuni. De aici si necesitatea de a lamuri si alte aspecte
ale cauzei, vizand perioada de cand faptuitorii actioneaza impreuna, intelegerile
intervenite intre ei, scopul constituirii in grup si rolul fiecaruia.
2.5. Existenţa concursului de infracţiuni

De regula, infractiunile de furt si talharie se savarsesc in concurs cu alte

infractiuni de acest gen, cu infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice,
la regimul armelor si munitiilor, substantelor stupefiante, violare de domiciliu,
distrugere etc.
Astfel, fapta unei persoane de a lua din incinta unei societati comerciale un
autoturism in scopul de a si-l insusi pe nedrept si apoi, dupa ce a circulat cu el, de
a-si insusi, in momentul abandonarii autoturismului, unele piese componente
constituie doua infractiuni de furt, savarsite in momente diferite si in realizarea
unor scopuri diferite, aflandu-ne astfel in fata unui concurs real.
Fapta unei persoane de a-si insusi bunurile persoanei vatamate prin
amenintare cu cutitul intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie,
iar nu ale infractiunii de santaj, in cauza nefiind vorba despre un concurs de
infractiuni.
Pentru existenta infractiunii de talharie este necesar ca faptuitorul sa fi
exercitat violentele fie in scopul comiterii unui furt, fie fupa savarsirea furtului,
pentru a pastra bunul furat, pentru a inlatura urmele infractiunii sau pentru a-si
asigura scaparea.

2.6. Conditiile si imprejurarile care au determinat, favorizat sau inlesnit

savrsirea furtului sau talhariei

Cunoasterea acestor cauze si împrejurari permite organelor de urmarire

penala realizarea actului preventiv prin alegerea celor mai eficiente metode de
combatere a unor astfel de infractiuni.
Ca principale cauze care favorizeaza savarsirea de astfel de fapte antisociale
amintim:
 insuficienta preocupare pentru folosirea sistemelor de paza si
alarmare;
 neasigurarea cu încuietori corespunzatoare, gratii la geamuri;
 neglijenta si lipsa de raspundere din partea personalului de paza;
 pastrarea în locuinte sau unitati comerciale a unor sume importante de
bani, valuta sau bijuterii;
 posibilitatea valorificarii cu usurinta a bunurilor provenite din furturi
sau tâlharii în talciocuri, consignatii, case de amanet, târguri etc., fara
a exista o reglementare legala stricta

5
 3. Activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor

3.1. Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la fata locului se inscrie printre activitatile cărora, cu tot

caracterul lor așa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificație deosebită în realizarea
scopului procesului penal.
Dată fiind multitudinea modalitatilor de savarsire a infractiunilor de furt si
talharie si a diversitatii imprejurarilor in care se comit astfel de fapte, in
acceptiunea de loc al faptei se include in general:
 locul în care s-au aflat bunurile si valorile sustrase;
 itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei;
 locul în care faptuitorii s-au ascuns si au pândit victima;
 itinerarul parcurs de infractor dupa comiterea faptei;
 locurile în care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele si
valorile provenite din savârsirea infractiunii;
 locurile în care s-au ascuns infractorii pentru a scapa de urmarire.
Pornind de la datele pe care le oferă natura locului faptei, observarea şi
interpretarea modului de operare, activitatea ilicită desfăşurată de infractori,
precum şi succesiunea acţiunilor întreprinse în câmpul infracţional, organele de
urmărire penală au posibilitatea să delimiteze suprafaţa de cercetat şi să stabilească
metodele concrete de cercetare.
Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire
penală trebuie să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se
va face aceasta, pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de
probă.
De o foarte mare importanţă este determinarea microurmelor care ar putea
exista şi a locurilor unde trebuie căutate. Descoperirea microurmelor are ca punct
de plecare identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi interpretarea
corectă a mecanismului de formare a lor.
Cu prilejul cercetării căilor de acces spre locurile unde se aflau bunurile şi
valorile sustrase trebuie să se examineze amănunţit suprafeţele pe unde s-a realizat
pătrunderea — acoperiş, zid, plafon, ferestre, uşi etc. — Pe aceste căi de acces pot
fi descoperite urme de încălţăminte, urme plantare, instrumente folosite pentru
efracţie, obiecte sau părţi din obiectele sustrase, ori, chiar lucruri aparţinând
făptuitorilor — pierdute sau abandonate
O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi fixării urmelor
instrumentelor cu care s-a realizat forţarea. Totodată, pe obiectele respective —
îndeosebi pe geamuri, piese de mobilă, obiecte metalice nichelate ş.a. — trebuie
6
căutate, relevate, fixate şi ridicate urme papilare. Pentru aceasta, nu trebuie omis
nici un obiect care, prin natura sa, poate primi şi păstra asemenea urme şi pe care l-
ar fi putut atinge făptuitorul.
Examinând încăperile în care se aflau bunurile şi valorile sustrase, cercetarea
trebuie să evidenţieze modul de amplasare a acestora, urmele periferice ale
obiectelor dispărute, urmele de forţare ale sistemelor de închidere a. uşilor,
dulapurilor, lăzilor etc.
Din punct de vedere psihologic, obiectele şi fenomenele percepute de
infractor în timpul comiterii faptei — instrumentele folosite pentru efracţie,
contextul spaţio-temporal, eventuali martori etc. — provoacă acestuia anumite
trăiri şi reacţii emoţionale, trăiri şi reacţii care sunt determinate, atât de surescitarea
nervoasă pe care o trăieşte autorul faptei, cât şi de imperfecţiunea simţurilor.
Infractorul trăieşte real riscul, este stăpânit de teama de a nu fi descoperit, iar
apariţia unor situaţii neprevăzute, extreme — ex. apariţia paznicilor, a lucrătorilor
de poliţie ori a unor martori — îl fac să-şi piardă controlul şi să acţioneze
precipitat. Numai în acest mod pot fi explicate „scăpările" sau „gafele", cum ar fi:
pierderea obiectelor personale în câmpul infracţiunii ori a unor corpuri delicte,
renunţarea la portul mănuşilor, neştergerea unor categorii de urme,
autoaccidentarea ş.a. Toate acestea denotă o bulversare a structurilor emoţionale al
făptuitorului şi lipsa de,control asupra comportării obişnuite, caracteristice unei
gândiri şi activităţi normale.
Indiferent de modalităţile în care s-a săvârşit furtul, o atenţie deosebită
trebuie acordată evidenţierii aşa-numitelor „împrejurări negative”. Dintre
„împrejurările negative” sau indiciile ce. pot demonstra înscenarea furtului,
menţionăm următoarele:
 la faţa locului nu se constată urme, care în mod normal ar trebui să
existe după tabloul oferit de câmpul infracţional - de exemplu, lipsa
urmelor mijloacelor de transport atunci când bunurile reclamate ca
furate nu puteau fi transportate în alt mod, iar solul trebuia să păstreze
desenul antiderapant al anvelopelor;
 condiţiile existente nu permiteau săvârşirea faptei în împrejurările
date;
 la faţa locului se descoperă urme ce nu pot fi justificate în raport cu
natura activităţilor desfăşurate de infractori.
 orificiile create prin spargerea uşilor ori dimensiunile geamurilor nu
permit nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor despre care
se afirmă că au fost sustrase;
 deşi se încearcă să se acrediteze ideea că infractorul a pătruns pe
fereastră şi tot pe acolo a părăsit locul faptei, împreună cu obiectele
furate, praful de pe pervazul acesteia este intact;
 lacătul care, potrivit afirmaţiilor, asigura încăperea este găsit tăiat, dar
în jurul uşii şi pe lacăt nu se găsesc particule metalice provenite din
pilire sau tăiere;

7
  bunurile despre care se susţine că au fost furate nu puteau fi depozitate
în locul indicat, având în vedere natura, forma şi mărimea lor ş.a.
Atunci când se constată asemenea „împrejurări negative", organele de
urmărire penală trebuie să caute instrumentele cu care s-au putut „crea" urmele,
menite să „demonstreze” furtul sesizat — unelte cu care s-a practicat spărtura în
zid, cleşte, patent, pânză de bomfaier etc.
Cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunii de tâlhărie urmăreşte, în
general, identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea aceloraşi categorii de urme. în
plus, trebuie căutate urmele specifice agresiunii, respectiv urmele de sânge, noduri
şi legături, corpuri contondente ori instrumentele — tăietoare, înţepătoare,
despicătoare — cu care au fost produse leziunile pe corpul victimei, fire de păr,
fire textile, urme vegetale, particule de sol ş.a.
Dacă victima a rămas la locul faptei, examenul acesteia trebuie să
evidenţieze leziunile existente pe corpul ei, dimensiunile, forma şi amplasarea lor,
poziţia iniţială în care a fost găsită etc. Totodată, se va proceda la examinarea
amănunţită a ţinutei vestimentare şi a încălţămintei. Modul în care se face
examinarea victimei şi a garderobei acesteia, precum şi descrierea constatărilor
făcute în procesul-verbal nu diferă de activităţile similare ce se desfăşoară cu
ocazia cercetării infracţiunii de omor82, în situaţia în care victima a fost pusă în
stare de inconştienţă ori în imposibilitatea de a se apăra prin folosirea de substanţe
narcotice, cu ocazia cercetării la faţa locului se vor căuta ambalaje, recipiente,
tifon, tampoane de vată, cârpe etc. purtând urmele unor astfel de substanţe.
Atunci când făptuitorii au fost prinşi la faţa locului, se impune examinarea
amănunţită a corpului acestora şi a ţinutei vestimentare în vederea identificării
leziunilor pe care le prezintă — create de victimă în acţiunea sa de a se apăra —,
urme luate de pe corpul şi hainele victimei — urme de sânge, spută, microfibre
textile etc. —, precum şi urme luate de la locul comiterii tâlhăriei, cum ar fi:
microparticule de sol, lemn, metal, vopsea etc.
De asemenea, se va examina îmbrăcămintea şi încălţămintea făptuitorilor în
vederea descoperirii rupturilor — generate de lupta cu victima, bunurilor şi
valorilor obiect al tâlhăriei, obiectelor, instrumentelor ori substanţelor folosite la
săvârşirea faptei.

3.2. Constatarea infracţiunii flagrante

Printre activităţile cu pondere însemnată pe linia prevenirii, un rol important

îl ocupă constatarea infracţiunii flagrante.
Importanţa acestei activităţi este dată, pe de o parte, de faptul că duce la
împiedicarea consumării activităţii ilicite iar, pe de altă parte, prin descoperirea
operativă a infracţiunilor comise se realizează tragerea la răspundere penală a
făptuitorilor la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei. Apropierea
celor două momente — al comiterii şi al sancţionării — are repercusiuni atât
asupra făptuitorilor, cât şi asupra altor persoane predispuse la săvârşirea furturilor
ori a altor genuri de infracţiuni.
8
 Practica organelor judiciare demonstrează că furturile, săvârşite într-o
multitudine de modalităţi faptice — se comit, de regulă, pe timp de noapte, de
grupuri de infractori ce folosesc mijloace de transport — atât pentru a ajunge în
locul unde sunt depozitate bunurile şi valorile, cât şi pentru a transporta produsul
infracţiunii şi a ieşi rapid din zona unde au comis fapta. În raport de datele
menţionate şi alte aspecte rezultate din analizarea cauzei se vor stabili următoarele:
 locul unde urmează să se acţioneze;
 componenţa echipei ce va acţiona — cu sarcini precise pentru fiecare
participant;
 modul în care se va acţiona — pe diferite variante — în raport cu
activităţile desfăşurate de făptuitori, măsurile de precauţie pe care şi le
iau, acţiunile ce le întreprind pentru a intra în posesia bunurilor şi
valorilor etc;
 momentul intervenţiei echipei, în aşa fel încât infractorii să fie prinşi
având asupra lor bunurile ori valorile furate, instrumentele ori
obiectele de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei.
 dotarea tehnico-materială a echipei, atât pentru efectuarea cercetărilor
la faţa locului, cât şi pentru deplasarea membrilor echipei, inclusiv
mijloacele de comunicare între cei ce efectuează constatarea şi de
imobilizare a infractorilor - bastoane de cauciuc, armamentul din
dotare, câini de serviciu etc;
 traseul ce urmează a fi parcurs de echipă pentru intrarea în
dispozitivul stabilit;
 alte persoane care participă la constatarea infracţiunii flagrante
specialişti, martori asistenţi.
Realizarea elementului surpriză constituie, în toate situaţiile, condiţia
asigurării succesului. De asemenea, izolarea şi percheziţionarea făptuitorilor,
inclusiv a bagajelor şi mijlocului de transport folosit de aceştia, permit
descoperirea unor probe şi mijloace materiale de probă utile cauzei şi, în acelaşi
timp, asigură prevenirea unor evenimente negative, ca de exemplu, asupra
infractorilor ar putea fi găsite arme. substanţe etc. cu care ar putea ataca organele
de urmărire penală ori să-şi provoace vătămări.
3. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea părţii vătămate

Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au perceput unele

episcade ale faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite din furt sau tâlhărie,
care au confecţionat acestora diverse chei sau instrumente — folosite ulterior la
comiterea infracţiunilor —, care au primit sau cumpărat anumite bunuri din cele
sustrase ori care cunosc despre preocupările infractorilor, modul cum şi-au
petrecut timpul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc.
Dacă situaţia permite, martorii aculari trebuie să fie identificaţi chiar cu
ocazia cercetării la faţa locului. Practica judiciară demonstrează că ascultarea
acestora, la faţa locului, oferă date deosebit de preţioase pentru organul de urmărire
penală. Acest fapt se datorează, pe de o,parte, impresiilor proaspete din memoria
9
martorilor — aflaţi încă sub impresiile emoţiilor cauzate de evenimentul perceput
— iar, pe de altă parte, datorită faptului că depoziţiile lor nu au suferit nici un fel
de alterări — generate de „contribuţia" unor persoane interesate ori estompate de
trecerea timpului.
Cu ocazia ascultării martorilor trebuie să fie lămurite următoarele probleme
principale:
 locul unde s-au aflat în momentul perceperii celor relatate;
 distanţa de la locul unde s-au aflat şi locul unde s-a comis fapta sau
vreun episod al acesteia;
 condiţiile de timp, atmosferice şi'de vizibilitate în care au perceput;
 acţiunile desfăşurate de făptuitori în acel moment;
 modul în care făptuitorii au intrat în posesia bunurilor sau valorilor,
loviturile aplicate victimei, obiectul sau instrumentul cu care au lovit;
 acţiunile victimei de a se apăra şi a scăpa de agresori;
 semnalmentele făptuitorilor şi ţinuta vestimentară, eventual dacă îi
cunoaşte numele, prenumele, porecla ori alte date de identificare;
 starea victimei după comiterea tâlhăriei - existenţa leziunilor pe corpul
acesteia, zona în care erau dispuse, dacă a discutat cu persoana
vătămată şi conţinutul discuţiilor purtate;
 dacă cei în cauză aveau asupra lor obiecte, colete, geamantane -
mărime, culoare, alte caracteristici individuale - şi modul cum le
transportau, cu uşurinţă, cu efort deosebit etc.
 mijlocul de transport folosit de către făptuitori - culoare, tip, marcă,
eventual număr de înmatriculare etc;
 direcţia din care au venit şi direcţia în care s-au deplasat autorii
furtului sau tâlhăriei;
 alte persoane care mai cunosc despre săvârşirea infracţiunii şi
împrejurările în care au luat la cunoştinţă despre aceasta — în mod
direct sau din surse mediate;
 posibilitatea de a recunoaşte pe autorii faptei în situaţia în care i-ar
revedea ş.a.
Şi în cazul persoanei vătămate, ascultarea trebuie să se facă fie cu ocazia
cercetării la faţa locului, fie la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii
faptei. Aceasta cu atât mai mult cu cât victima ar putea deceda, lipsind astfel
organul de urmărire penală de unele informaţii deosebit de utile pentru cauză.
Din acest considerent, ascultarea, chiar neformală, se impune ca o necesitate
de prim ordin.
De regulă în cazul acestor infracţiuni persoana vătămată sesizează organele
de urmărire penală prin plângere. Ascultarea sumară, imediat după depunerea
plângerii, este necesară pentru obţinerea unui minim de date în vederea
direcţionării cercetărilor, inclusiv a cercetării la faţa locului şi elaborării
versiunilor.
Din declaraţiile persoanei vătămate trebuie să rezulte următoarele:

10
  împrejurările în care a luat cunoştinţă despre săvârşirea furtului ori,
după caz, a fost victima tâlhăriei;
 bunurile şi valorile ce i-au fost sustrase, caracteristicile acestora,
modul de ambalare sau montare a acestora pe diverse suporturi;
 modul în care a fost ameninţată, lovită sau pusă în imposibilitatea de a
se apăra de către agresor şi felul în care a încercat să se apere,
eventualele urme lăsate pe corpul şi vestimentaţia autorului tâlhăriei;
 semnalmentele făptuitorului, iar în caz că-1 cunoaşte, datele de
identificare;
 persoanele care cunoşteau despre existenţa bunurilor şi valorilor
sustrase, precum şi cele care aveau acces în locurile unde se aflau
acestea;
 contravaloarea bunurilor şi valorilor sustrase, şi suma cu care se
constituie parte civilă în proces;
 starea sănătăţii după comiterea tâlhăriei, actele medico-legale ce o
atestă, precum şi pretenţiile civile pe care le are, decurgând din
vătămările pricinuite;
 posibilitatea de a recunoaşte bunurile de care a fost deposedată prin
infracţiune ori pe autorul infracţiunii

3.4. Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia cercetării furtului şi tâlhăriei efectuarea percheziţiei se constituie

într-o activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru dovedirea
vinovăţiei făptuitorilor.
Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se piardă din vedere nici
un detaliu — cunoaşterea făptuitorului în toate componentele laturilor sale psiho-
com-portamentale, obţinerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea
locurilor pe unde percheziţionatul ar putea, eventual, să dispară, vecinii ş.a. — dar,
în mod deosebit, trebuie să se determine scopui percheziţiei. Este evident că,
scopul principal îl constituie descoperirea bunurilor şi valorilor sustrase, a
obiectelor şi instrumentelor — ori armelor, substanţelor — utilizate în comiterea
furtului sau tâlhăriei. Dar, nu trebuie omis că la domiciliul sau locul de muncă al
făptuitorilor pot fi descoperite şi alte bunuri sau valori ce au făcut obiectul unor
furturi comise anterior ori care sunt deţinute contrar dispoziţiilor legale - arme,
muniţii, substanţe toxice sau stupefiante etc. De asemenea, trebuie căutate
obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtate de făptuitor în momentul
săvârşirii infracţiunii şi care au lăsat urme la faţa locului.
De asemenea, pentru administrarea probatoriului, in afara activitatilor
desfasurate mai sus, se poate apela si la aplicarea tehnicilor de vârf din domeniul
diferitelor ştiinţe — fizică, chimie, biologie etc. — de către ştiinţa criminalisticii
este un fapt de notorietate.
11
 In literatura de specialitate s-a evidenţiat faptul că, oricât de bine dotat ar fi
un laborator criminalistic, oricât de variate şi moderne tehnici de analiză ar utiliza,
aportul cuceririi ştiinţei este sensibil diminuat dacă cel care instrumentează cauza
nu caută şi nu descoperă toate urmele infracţiunii, nu are cunoştinţe generale
referitoare la examinările ce se fac în laboratoarele criminalistice, nu analizează
exact urmele susceptibile de a fi valorificate ştiinţific şi, mai ales, nu formulează
sau formulează incomplet întrebările la care trebuie să răspundă specialiştii.
In cazul furturilor comise prin efracţie, prin folosirea cheilor originale, a
urmelor de încălţăminte, biologice, pilitură de fier, rumeguş, fragmente de geam,
urme ale instrumentelor folosite, descoperite pe uşi, ficnete, case de bani, seifuri,
dulapuri,
duşumea, căi de acces, vor face, după caz, obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice
sau a expertizelor:
 dactiloscopice
 traseologice
 fizico-chimice
 biocriminalistice.
Acelaşi genuri de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize se vor dispune şi
în cazul furturilor săvârşite prin demontarea, tăierea, spargerea geamurilor de la
ferestre, vitrine, uşi ori prin forţarea uşilor şi a încuietorilor.
La dispoziţia specialiştilor vor fi puse urmele descoperite - de găurire, de
rupere, de tăiere, papilare, biologice, fragmente de sticlă, fire textile - precum şi
microurmele descoperite - particule de metal sau de lemn, de rocă sau diamant,
folosit la tăiere, praf, rugină, var etc.
In cazul infracţiunilor de tâlhărie se poate apela si la constatările medico-
legale, astfel dacă victima a fost supusă la violenţe fizice, constatarea medico-
legală trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
 dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale
 natura leziunilor constatate, mecanismul lor de formare şi natura
obiectului sau instrumentului cu care au fost create
 data producerii leziunilor
 consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii corporale,
sănătăţii sau vieţii victimei, respectiv numărul de zile de îngrijiri
medicale necesare pentru vindecare ori dacă loviturile aplicate au pus
sau nu în pericol viaţa persoanei
 data instalării morţii şi mecanismul de producere
 dacă, în baza probelor existente se poate concluziona că în cauză este
vorba de automutilare în vederea simulării tâlhăriei
 raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei
şi rezultatul produs. Acest ultim aspect se impune lămurit în situaţia în
care, în urma tâlhăriei, a survenit decesul victimei.
Expertiza medico-legală, dispusă asupra victimei tâlhăriei, are menirea de a
stabili urmările infracţiunii, cu înrâurire directă asupra încadrării juridice a faptei,

12
cunoscut fiind că provocarea de vătămări corporale grave ori moartea victimei
constituie agravante ale infracţiunii de tâlhărie.

Bibliografie

1. Emilian Stancu, Criminalistică vol. 2. Tactica şi metodologia

criminalistică, Editura Actami, Bucuresti, 1999
2. Vasile Berchesan, Constantin Aioaniţoaie, Tratat de metodică
criminalistică, Vol. I, Editura Carpaţi, Bucureşti, 1994
3. T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiinifică,
Bucureşti, 1973
4. Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal partea speciala,
Curs universitar, Editura Universul Juridic, București 2014

13