UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
DREPT ID

TEMA

DREPT PENAL SPECIAL

Furtul si talharia

Coordonator : Întocmit :

Conf.asoc. dr. Elisabeta Botian Adrian Constantin Teslovan

Anul III

SIBIU
2020
Furtul si Talharia

1. Consideraţii generale

Infractiunile de furt si tâlharie sunt principalele infractiuni care, prin frecventa si

pericolul social ridicat, constituie un potential stres în viata de zi cu zi a românilor,
reprezentând peste 70 de procente din peisajul criminalitatii comise în România.
Furtul este definit, în forma sa simpla, în art. 208 alin. 1 C. pen. ca fiind luarea unui bun
mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamântul acestuia în scopul însusirii lui pe
nedrept.
Tâlharia, în varianta tip, este incriminata în art. 211 C. pen., constând în furtul savârsit
prin întrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea victimei în stare de
inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de întrebuintarea unor astfel
de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru înlaturarea urmelor infractiunii, ori
pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.
Atât furtul, cât si tâlharia sunt infractiuni îndreptate împotriva patrimoniului, cu
precizarea ca tâlharia este o infractiune complexa, cuprinzând în elementul sau material o
actiune principala – cea de furt si o actiune adiacenta – cea de violenta, de amenintare sau de
folosire a celorlalte mijloace de constrângere.
Prin notiunea de patrimoniu întelegem atât proprietatea publica, ai carei titulari
exclusivi sunt statul si unitatile administrativ-teritoriale, precum si proprietatea privata, al
carei titular poate fi orice subiect de drept (persoane fizice, organizatii sociale care au
personalitate juridica, societati comerciale, regii autonome, fundatii, asociatii cu scop
lucrativ, cetateni straini sau apatrizi, statul si unitatile administrativ teritoriale etc.). Obiectul
proprietatii publice îl constituie bunurile prevazute în mod expres în Legea fundamentala:
bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential
energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritoriala,
resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri
stabilite de lege. Pentru a putea fi exploatate privat, bunurile proprietate publica pot fi
închiriate sau concesionate.
Ca manifestare ce prezinta pericol social, furtul este fapta oricarei persoane care fara
drept, ia un lucru mobil din detentia sau posesia altei persoane, in scopul de a si-l insusi pe
nedrept. De fapt furtul reprezinta forma tipica a infractiunilor patrimoniale ce se realizeaza

1
prin actiunea de sustragere. Legea nu foloseste denumirea de furt simplu, dar atata timp cat
exista infractiunea distincta de furt calificat, din punct de vedere terminologic aceasta
denumire se impune.
elementul material al infractiunii de furt consta in actiunea de luare a unui bun mobil
din posesia sau detentia altei persoane. Prin a lua se intelege scoaterea bunului din sfera de
stapanire a persoanei in posesia sau detentia careia se gasea sau trebuia sa se gaseasca.
Prin urmare, pentru existenta infractiunii de furt trebuie indeplinite cumulativ
urmatoarele cerinte esentiale :
- lucrul sustras sa fie un bun mobil
- bunul sa see fi aflat in posesia sau detentia unei alte persoane
- luarea bunului sa se fi facut fara consimtamantul celui deposedat
Ca infracţiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai gravă formă sub care se
poate comite fapta de furt. Elementul circumstanţial de calificare este îndreptat împotriva
persoanei, această interferenţă între relaţii sociale diferite – pe de o parte, relaţii privind
patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii referitoare la persoană - crează anumite implicaţii în
sfera altor
infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune
Deci furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura tâlhăriei, iar folosirea
violenţei, a ameninţărilor sau a altor forme de constrângere constituie acţiunea adiacentă
(secundară), de particularizare a acţiunii principale.
Infracţiunea de tâlhărie constă în acele fapte periculoase, din punct de vedere social,
care se răsfrâng direct împotriva relaţiilor care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului privat
şi public.
Tâlhăria este o infracţiune gravă, o faptă profund antisocială, reprezentând un grad de
pericol ridicat, indiferent de natura avutului împotriva căruia se îndreaptă.
Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al acestei fapte
rezidă din încalcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte normele
care protejează viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme
care asigură existenţa şi dezvoltarea avutului.
Întrebuinţarea actelor de constrângere sporeşte gradul de pericol social al tâlhăriei,
întrucât prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în starea de
inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se anihilează opoziţia victimei, violenţa servind ca
mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat, înlaturarea urmelor infracţiunii sau
scăparea făptuitorului.

2
 Prin întrebuinţarea violenţei ca element al naturii obiective a infracţiunii de tâlhărie se
aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea care
formează obiectul juridic special adiacent al tâlhăriei.
Avand in vedere formele pe care le imbraca infractiunile de furt si talharie, varietatea
modalitatilor de comitere, frecventa cu care se savarsesc si prejudiciile cauzate, organele de
urmarire penala au datoria sa analizeze, in detaliu fiecare cauza in parte, sa stabileasca
problemele pe care trebuie sa le lamureasca cercetarea si, pe aceasta baza, sa desfasoare
activitatile specifice pentru administrarea probelor.

2. Stabilirea exactă a locului şi a timpului săvârşirii faptei

Lamurirea acestei probleme prezinta importanta din mai multe considerente :
- pentru încadrarea corecta a infractiunii de furt sau tâlharie: de exemplu, furtul sau tâlharia
savârsite într-un loc public sau într-un mijloc de transport ori în timpul noptii;
- deoarece locul faptei este cel mai bogat în urme;
- deoarece locul si timpul ofera indicii pretioase pentru formarea cercului de suspecti,
verificarea alibiurilor acestora;
- pentru selectionarea martorilor oculari, verificarea sinceritatii persoanei vatamate privind
bunurile sau valorile despre care pretinde ca a fost deposedata;
- pentru determinarea precisa a bunurilor sustrase, estimarea cuantumului prejudiciului
cauzat, precum si a caracteristicilor de identificare, pentru darea în urmarire locala sau
generala în vederea prinderii faptuitorilor.

3. Modurile de operare folosite

Lamurirea problemei modului de operare folosit reprezinta fara indoiala, una din
sarcinile esentiale alre cercetarii. Atat furtul cat si talharia pot fi comise intr-o multitudine de
modalitati normative si faptice.
Organele de urmarire penala trebuie sa lamureasca daca furtul s-a comis in vreuna din
imprejurarile ce duc la calificarea faptei (doua sau mai multe persoane impreuna, prin
folosirea fara drept a unei chei adevarate sau a unei chei mincinoase), iar in cazul talharie, o
corecta incadrare juridica a faptei.
De asemenea cunoasterea modului de operare folosit la savarsirea furtului sau
talhariei determina luarea operativa a masurilor de identificare si ridicare a obiectelor ce au
servit la comiterea faptei. In acest sens se va urmari

3
 - stabilirea cailor de acces folosite de infractori;
- daca a actionat unul sau mai multi infractori;
- daca infractorii prezinta anumite vicii sau deprinderi profesionale;
- cât timp s-a aflat în locul faptei faptuitorul;
- daca a cunoscut amplasarea locului faptei;
- identificarea si ridicarea obiectelor care au servit la savârsirea infractiunii;
- formarea cercului de suspecti;
- încadrarea juridica a faptei savârsite.

4. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată

Bunurile si valorile care formeaza obiectul acestor infractiuni imbraca o diversitate de

forme si tipuri. Lamurirea acestui aspect se impune pe de o parte pentru a stabili natura
bunurilor obiect al infractiunii, cuantumul prejudiciului cauzat proprietatii si consecintele
acestuia, iar pe de o alta parte, pentru a se stabili urmarile faptei asupra vietii, integritatii
corporale sau sanatii victimei activitatii ilicite.
Determinarea acestor bunuri sustrase este necesara pentru :
- darea acestora in urmarire
- identificarea lor asupra faptuitorilor ori altor persoane care au intrat in posesia lor
- restabilirea situatiei anterioare, prin restituirea lucrurilor partii vatamate
- verificarea daca bunurile sau valorile reclamate ca furate se gaseau in patrimoniul
persoanei fizice sau juridice in momentul savarsirii furtului sau talhariei
- aprecierea daca pretentiile civile formulate sunt justificate ori cei pagubiti incearca sa
obtina o despagubire mai mare decat li s-ar cuveni in drept
- corecta individualizare a faptei si reliefarea cauzelor, conditiilor, imprejurarilor care
au favorizat savarsirea faptei
- asigurarea unei corecte incadrari juridice a faptei, tinand cont de faptul ca formele
agravate ale furtului si talhariei sunt conditionate de consecintele deosebit de grave
care s-au produs prin fapta ilicita.
In practica de urmarire penala s-au intalnit situatii cand asupra unor persoane
cercetate au fost descoperite bunuri si valori, pe care acestea nu le-au putut justifica.
Problema stabilirii personei/persoanelor pagubite ridica unele probleme deosebite, datorita
faptului ca cei prejudiciati, sesizeaa organele de urmarire penala de pe raza unde isi au
domiciliul.

4
5. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii

Aceasta problema se pune in cazul furturilor si talhariilor comise de grupuri de

infractori. Importanta stabilirii faptuitorilor, a calitatii si contributiei fiecaruia la consumarea
activitatii infractionale este determinata de necesitatea efectuarii unei incadrari juridice
crespunzatoare faptelor comise si tragerea la raspundere a celor vinovati, in raport de
contributia si calitatea avuta.
Dupa cum este cunoscuct, in functie de numarul participantilor, furtul poate fi
calificat sau nu. Aceasta circumstanta agravanta opereaza in situatia savarsirii faptei de doua
sau mai multe persoane impreuna si ea implica executarea unor actiuni comune si simultane,
care necesita prezenta tuturor faptuitorilor la locul faptei.
Aceasta agravanta nu este conditionata de aptitudinea tuturor participantilor de a fi
trasi la raspundere penala. Ea este incidenta chiar daca unul intre faptuitori s-a aflat in eroare
de fapt, nestiind ca bunurile la a caror sustragere a participat nu apartin unuia dintre
faptuitori.
Lamurind problemele legate de faptuitori, calitatea si contributia la savarsirea
infractiunii, organul de urmarire penala trebuie sa stabileasca daca sunt indeplinite si
conditiile legale pentru a se retine si infractiunea de asociere in vederea comiterii de
infractiuni. De aici si necesitatea de a lamuri si alte aspecte ale cauzei, vizand perioada de
cand faptuitorii actioneaza impreuna, intelegerile intervenite intre ei, scopul constituirii in
grup si rolul fiecaruia.

6. Conditiile si imprejurarile care au determinat, favorizat sau inlesnit savrsirea

furtului sau talhariei

Cunoasterea acestor cauze si împrejurari permite organelor de urmarire penala

realizarea actului preventiv prin alegerea celor mai eficiente metode de combatere a unor
astfel de infractiuni.
Ca principale cauze care favorizeaza savarsirea de astfel de fapte antisociale amintim:
 insuficienta preocupare pentru folosirea sistemelor de paza si alarmare;
 neasigurarea cu încuietori corespunzatoare, gratii la geamuri;
 neglijenta si lipsa de raspundere din partea personalului de paza;

5
  pastrarea în locuinte sau unitati comerciale a unor sume importante de bani,
valuta sau bijuterii;
 posibilitatea valorificarii cu usurinta a bunurilor provenite din furturi sau
tâlharii în talciocuri, consignatii, case de amanet, târguri etc., fara a exista o
reglementare legala stricta

7. Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la fata locului se inscrie printre activitatile cărora, cu tot caracterul lor așa-
zis auxiliar, li se atribuie o semnificație deosebită în realizarea scopului procesului penal.
Dată fiind multitudinea modalitatilor de savarsire a infractiunilor de furt si talharie si
a diversitatii imprejurarilor in care se comit astfel de fapte, in acceptiunea de loc al faptei se
include in general:
 locul în care s-au aflat bunurile si valorile sustrase;
 itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei;
 locul în care faptuitorii s-au ascuns si au pândit victima;
 itinerarul parcurs de infractor dupa comiterea faptei;
 locurile în care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele si valorile
provenite din savârsirea infractiunii;
 locurile în care s-au ascuns infractorii pentru a scapa de urmarire.
Pornind de la datele pe care le oferă natura locului faptei, observarea şi interpretarea
modului de operare, activitatea ilicită desfăşurată de infractori, precum şi succesiunea
acţiunilor întreprinse în câmpul infracţional, organele de urmărire penală au posibilitatea să
delimiteze suprafaţa de cercetat şi să stabilească metodele concrete de cercetare.
Prin observarea şi interpretarea modului de operare, organele de urmărire penală
trebuie să stabilească locul de unde va începe cercetarea, modul în care se va face aceasta,
pentru a nu scăpa examinării nici o urmă sau mijloc material de probă.
De o foarte mare importanţă este determinarea microurmelor care ar putea exista şi a
locurilor unde trebuie căutate. Descoperirea microurmelor are ca punct de plecare
identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi interpretarea corectă a mecanismului
de formare a lor.
Cu prilejul cercetării căilor de acces spre locurile unde se aflau bunurile şi valorile
sustrase trebuie să se examineze amănunţit suprafeţele pe unde s-a realizat pătrunderea

6
acoperiş, zid, plafon, ferestre, uşi etc. Pe aceste căi de acces pot fi descoperite urme de
încălţăminte, urme plantare, instrumente folosite pentru efracţie, obiecte sau părţi din obiec-
tele sustrase, ori, chiar lucruri aparţinând făptuitorilor pierdute sau abandonate
O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi fixării urmelor instrumentelor cu
care s-a realizat forţarea. Totodată, pe obiectele respective îndeosebi pe geamuri, piese de
mobilă, obiecte metalice nichelate, trebuie căutate, relevate, fixate şi ridicate urme papilare.
Pentru aceasta, nu trebuie omis nici un obiect care, prin natura sa, poate primi şi păstra
asemenea urme şi pe care l-ar fi putut atinge făptuitorul.
Examinând încăperile în care se aflau bunurile şi valorile sustrase, cercetarea trebuie
să evidenţieze modul de amplasare a acestora, urmele periferice ale obiectelor dispărute,
urmele de forţare ale sistemelor de închidere a. uşilor, dulapurilor, lăzilor etc.
Din punct de vedere psihologic, obiectele şi fenomenele percepute de infractor în
timpul comiterii faptei instrumentele folosite pentru efracţie, contextul spaţio-temporal,
eventuali martori etc. provoacă acestuia anumite trăiri şi reacţii emoţionale, trăiri şi reacţii
care sunt determinate, atât de surescitarea nervoasă pe care o trăieşte autorul faptei, cât şi de
imperfecţiunea simţurilor.
Infractorul trăieşte real riscul, este stăpânit de teama de a nu fi descoperit, iar apariţia
unor situaţii neprevăzute, extreme ex. apariţia paznicilor, a lucrătorilor de poliţie ori a unor
martori îl fac să-şi piardă controlul şi să acţioneze precipitat. Numai în acest mod pot fi
explicate „scăpările" sau „gafele", cum ar fi: pierderea obiectelor personale în câmpul
infracţiunii ori a unor corpuri delicte, renunţarea la portul mănuşilor, neştergerea unor
categorii de urme, autoaccidentarea ş.a. Toate acestea denotă o bulversare a structurilor
emoţionale al făptuitorului şi lipsa de,control asupra comportării obişnuite, caracteristice unei
gândiri şi activităţi normale.
Indiferent de modalităţile în care s-a săvârşit furtul, o atenţie deosebită trebuie
acordată evidenţierii aşa-numitelor „împrejurări negative”. Dintre „împrejurările negative”
sau indiciile ce. pot demonstra înscenarea furtului, menţionăm următoarele:
 la faţa locului nu se constată urme, care în mod normal ar trebui să existe după
tabloul oferit de câmpul infracţional - de exemplu, lipsa urmelor mijloacelor
de transport atunci când bunurile reclamate ca furate nu puteau fi transportate
în alt mod, iar solul trebuia să păstreze desenul antiderapant al anvelopelor;
 condiţiile existente nu permiteau săvârşirea faptei în împrejurările date;

7
  la faţa locului se descoperă urme ce nu pot fi justificate în raport cu natura
activităţilor desfăşurate de infractori.
 orificiile create prin spargerea uşilor ori dimensiunile geamurilor nu permit
nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor despre care se afirmă că au
fost sustrase;
 deşi se încearcă să se acrediteze ideea că infractorul a pătruns pe fereastră şi
tot pe acolo a părăsit locul faptei, împreună cu obiectele furate, praful de pe
pervazul acesteia este intact;
 lacătul care, potrivit afirmaţiilor, asigura încăperea este găsit tăiat, dar în jurul
uşii şi pe lacăt nu se găsesc particule metalice provenite din pilire sau tăiere;
 bunurile despre care se susţine că au fost furate nu puteau fi depozitate în locul
indicat, având în vedere natura, forma şi mărimea lor ş.a.
Atunci când se constată asemenea „împrejurări negative", organele de urmărire penală
trebuie să caute instrumentele cu care s-au putut „crea" urmele, menite să „demonstreze”
furtul sesizat unelte cu care s-a practicat spărtura în zid, cleşte, patent, pânză de bomfaier etc.
Cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunii de tâlhărie urmăreşte, în general,
identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea aceloraşi categorii de urme. în plus, trebuie
căutate urmele specifice agresiunii, respectiv urmele de sânge, noduri şi legături, corpuri
contondente ori instrumentele tăietoare, înţepătoare, despicătoare cu care au fost produse
leziunile pe corpul victimei, fire de păr, fire textile, urme vegetale, particule de sol ş.a.
Dacă victima a rămas la locul faptei, examenul acesteia trebuie să evidenţieze
leziunile existente pe corpul ei, dimensiunile, forma şi amplasarea lor, poziţia iniţială în care
a fost găsită etc. Totodată, se va proceda la examinarea amănunţită a ţinutei vestimentare şi a
încălţămintei. Modul în care se face examinarea victimei şi a garderobei acesteia, precum şi
descrierea constatărilor făcute în procesul-verbal nu diferă de activităţile similare ce se
desfăşoară cu ocazia cercetării infracţiunii de omor, în situaţia în care victima a fost pusă în
stare de inconştienţă ori în imposibilitatea de a se apăra prin folosirea de substanţe narcotice,
cu ocazia cercetării la faţa locului se vor căuta ambalaje, recipiente, tifon, tampoane de vată,
cârpe etc. purtând urmele unor astfel de substanţe.
Atunci când făptuitorii au fost prinşi la faţa locului, se impune examinarea amănunţită
a corpului acestora şi a ţinutei vestimentare în vederea identificării leziunilor pe care le
prezintă create de victimă în acţiunea sa de a se apăra , urme luate de pe corpul şi hainele

8
victimei urme de sânge, spută, microfibre textile etc. precum şi urme luate de la locul
comiterii tâlhăriei, cum ar fi: microparticule de sol, lemn, metal, vopsea etc.
De asemenea, se va examina îmbrăcămintea şi încălţămintea făptuitorilor în vederea
descoperirii rupturilor generate de lupta cu victima, bunurilor şi valorilor obiect al tâlhăriei,
obiectelor, instrumentelor ori substanţelor folosite la săvârşirea faptei.

8. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea părţii vătămate

Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care au perceput unele episcade ale
faptei, care au văzut la infractori bunuri provenite din furt sau tâlhărie, care au confecţionat
acestora diverse chei sau instrumente folosite ulterior la comiterea infracţiunilor , care au
primit sau cumpărat anumite bunuri din cele sustrase ori care cunosc despre preocupările
infractorilor, modul cum şi-au petrecut timpul în perioada critică, anturajul, felul de viaţă etc.
Dacă situaţia permite, martorii aculari trebuie să fie identificaţi chiar cu ocazia
cercetării la faţa locului. Practica judiciară demonstrează că ascultarea acestora, la faţa
locului, oferă date deosebit de preţioase pentru organul de urmărire penală. Acest fapt se
datorează, pe de o,parte, impresiilor proaspete din memoria martorilor aflaţi încă sub
impresiile emoţiilor cauzate de evenimentul perceput iar, pe de altă parte, datorită faptului că
depoziţiile lor nu au suferit nici un fel de alterări generate de „contribuţia" unor persoane
interesate ori estompate de trecerea timpului.

9. Efectuarea percheziţiei

Cu ocazia cercetării furtului şi tâlhăriei efectuarea percheziţiei se constituie într-o

activitate de cea mai mare importanţă, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăţiei
făptuitorilor.
Atunci când se pregăteşte percheziţia nu trebuie să se piardă din vedere nici un detaliu
cunoaşterea făptuitorului în toate componentele laturilor sale psihocomportamentale,
obţinerea datelor referitoare la amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde
percheziţionatul ar putea, eventual, să dispară, vecinii ş.a. dar, în mod deosebit, trebuie să se
determine scopui percheziţiei. Este evident că, scopul principal îl constituie descoperirea
bunurilor şi valorilor sustrase, a obiectelor şi instrumentelor ori armelor, substanţelor
utilizate în comiterea furtului sau tâlhăriei. Dar, nu trebuie omis că la domiciliul sau locul de
muncă al făptuitorilor pot fi descoperite şi alte bunuri sau valori ce au făcut obiectul unor

9
furturi comise anterior ori care sunt deţinute contrar dispoziţiilor legale - arme, muniţii,
substanţe toxice sau stupefiante etc. De asemenea, trebuie căutate obiectele de îmbrăcăminte
şi încălţăminte purtate de făptuitor în momentul săvârşirii infracţiunii şi care au lăsat urme la
faţa locului.
De asemenea, pentru administrarea probatoriului, in afara activitatilor desfasurate mai
sus, se poate apela si la aplicarea tehnicilor de vârf din domeniul diferitelor ştiinţe fizică,
chimie, biologie etc. de către ştiinţa criminalisticii este un fapt de notorietate.
In literatura de specialitate s-a evidenţiat faptul că, oricât de bine dotat ar fi un
laborator criminalistic, oricât de variate şi moderne tehnici de analiză ar utiliza, aportul
cuceririi ştiinţei este sensibil diminuat dacă cel care instrumentează cauza nu caută şi nu
descoperă toate urmele infracţiunii, nu are cunoştinţe generale referitoare la examinările ce se
fac în laboratoarele criminalistice, nu analizează exact urmele susceptibile de a fi valorificate
ştiinţific şi, mai ales, nu formulează sau formulează incomplet întrebările la care trebuie să
răspundă specialiştii.
In cazul furturilor comise prin efracţie, prin folosirea cheilor originale, a urmelor de
încălţăminte, biologice, pilitură de fier, rumeguş, fragmente de geam, urme ale instrumentelor
folosite, descoperite pe uşi, ficnete, case de bani, seifuri, dulapuri,
duşumea, căi de acces, vor face, după caz, obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a
expertizelor:
 dactiloscopice
 traseologice
 fizico-chimice
 biocriminalistice.
Acelaşi genuri de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize se vor dispune şi în cazul
furturilor săvârşite prin demontarea, tăierea, spargerea geamurilor de la ferestre, vitrine, uşi
ori prin forţarea uşilor şi a încuietorilor.
La dispoziţia specialiştilor vor fi puse urmele descoperite - de găurire, de rupere, de
tăiere, papilare, biologice, fragmente de sticlă, fire textile - precum şi microurmele
descoperite - particule de metal sau de lemn, de rocă sau diamant, folosit la tăiere, praf,
rugină, var etc.
In cazul infracţiunilor de tâlhărie se poate apela si la constatările medico-legale,
astfel dacă victima a fost supusă la violenţe fizice, constatarea medico-legală trebuie să
răspundă la următoarele întrebări:

10
  dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale
 natura leziunilor constatate, mecanismul lor de formare şi natura obiectului
sau instrumentului cu care au fost create
 data producerii leziunilor
 consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii corporale, sănătăţii sau
vieţii victimei, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru
vindecare ori dacă loviturile aplicate au pus sau nu în pericol viaţa persoanei
 data instalării morţii şi mecanismul de producere
 dacă, în baza probelor existente se poate concluziona că în cauză este vorba de
automutilare în vederea simulării tâlhăriei
 raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei şi
rezultatul produs. Acest ultim aspect se impune lămurit în situaţia în care, în
urma tâlhăriei, a survenit decesul victimei.
Expertiza medico-legală, dispusă asupra victimei tâlhăriei, are menirea de a stabili
urmările infracţiunii, cu înrâurire directă asupra încadrării juridice a faptei, cunoscut fiind că
provocarea de vătămări corporale grave ori moartea victimei constituie agravante ale
infracţiunii de tâlhărie.

11
 Bibliografie

1. Suportul de curs în format ID (CD IDIFR ULBS și platforma E-Learning)

2. Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal partea speciala, Curs
universitar, Editura Universul Juridic, București 2014
3. Elisabeta Boțian, Drept penal, partea specială. Note de curs, Editura Academiei Forțelor
Terestre „Nicolae Bălcwscu”, Sibiu, 2015
3. Emilian Stancu, Criminalistică vol. 2. Tactica şi metodologia
criminalistică, Editura Actami, Bucuresti, 1999
4. Codul penal actualizat la zi

12