UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA DREPT ID

CENTRUL SIBIU

TEMA 1

Acţiunea civilă. Elementele acţiunii. Actele de procedură.

Investirea instanței – cereri, apărări

COORDONATOR: Prof.univ. dr. Spinei Sebastian

STUDENT:

TESLOVAN CONSTANTIN ADRIAN

ANUL:IV

1
 Articolul 29 C.proc. civ. Defineste actiunea civila ca fiind ansamblul mijloacelor
procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti
sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in poces.

Notiunea de “actiune civila” este utilizata pentru a desemna cererea de chemare in judecata, insa
“este necesar sa nu se puna semnul egalitatii intre cererea de chemare in judecata si actiunea
civila, deoarece cererea de chemare in judecata reprezinta numai una dintre formele concrete de
manifestare a actiunii civile ( cea prin care se pune in miscare actiunea civila), insa actiunea
civila exista mai inainte de cerere, chiar si atunci cand titularul dreptului subiectiv civil nu
sesizeaza instanta”1

Ori de câte ori un drept subiectiv este contestat sau încălcat, titularul său poate recurge, prin
intermediul acţiunii civile, la protecţia judiciară organizată de stat. Acţiunea civilă cuprinde în
conţinutul său totalitatea mijloacelor formale organizate de lege pentru apărarea drepturilor
subiective recunoscute de ordinea de drept .

Acțiunea, în sensul ei complet, include în conținutul ei toate prerogativele procedurale

subsecvente introducerii cererii inițiale pe care le poate exercita partea (administrarea de probe,
exercitarea căilor de atac, declanșarea și derularea executării silite).

Acest sens este avut în vedere de codul de procedură civilă, care definește acțiunea în art. 29 ca
fiind ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv
pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea
apărării părţilor în proces.

Acţiunea civilă include în continutul sau sesizarea instantei, administrarea probelor,

apărările, excepţiile, căile de atac etc. Două din atributele dreptului la acţiune sunt însă esenţiale
în determinarea naturii juridice a acţiunii civile: dreptul de a sesiza instanţa şi dreptul la
admiterea acţiunii. Dreptul de a accede la justiţie reprezintă un aspect al dreptului general de
petiţionare. Atunci când acest drept este exercitat în faţa instanţelor judecătoreşti, el se
converteşte în drept la acţiune.
Dreptul la sesizarea instanţei este un drept de natură publică. Aceasta deoarece

1
Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept Procesual Civil, Editura Hamagiu Bucuresti, 2015, pg.33

2
acţiunea are ca finalitate conservarea armoniei sociale, garantarea ordinii de drept şi respectarea
legalităţii; ea este un drept prin intermediul căruia individul pune în mişcare exerciţiul unei
funcţii publice spre a obţine protecţia intereselor sale. Acţiunea civilă are un caracter complex, în
sensul că include în conţinutul său o multitudine de prerogative. Totodată, acţiunea civilă se
poate exercita în forme specifi ce şi după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv prin
exercitarea căilor legale de atac sau prin iniţierea executării silite.

Elementele acţiunii civile

Acţiunea civilă are trei elemente şi anume părţile (subiectul), obiectul şi cauza.

Subiectele reprezintă un element deosebit de important al acţiunii civile. Unul dintre acestea
solicită protecţia judiciară, iar cel de-al doilea este nevoit să se apere faţă de pretenţiile invocate
împotriva sa. Aşadar, locul central în proces le revine subiectelor acţiunii, adică părţilor
principale: reclamantului şi pârâtului. Dar, aşa cum am văzut deja, devin părţi în proces şi terţele
persoane. Prin urmare şi acestea pot deveni subiecte ale acţiunii civile. Un subiect al acţiunii
poate deveni, în unele situaţii, şi procurorul.

Articolul 55 Cod proc. civ., stabileste ca sunt parti reclamantul si paratul, precum si in conditiile
legii, tertele personae care intervin voluntar sau fortat in proces. Notiunea de “parti in procesul
civil” desemneaza persoanele fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv
civil dedus judecatii sau la o situatie juridical pentru a carei realizare calea judecatii este
obligatorie si asupra carora se rasfrange efectele hotararii judecatoresti ce urmeaza ase pronunta
ori care a fost pronuntata.2

Asadar este necesar sa se faca o distinctie intre partile din process si tertii fata de procesul
respective chiar daca uneori si acestia paticipa, in cazurile si in conditiile prevazute de lege.
Hotararea ce se va pronunta nu le va aduce niciun folos practic, dar nici sa le lezeze drepturile si
interesele lor legitime, astfel autoritatea de lucru judecat se refera numai la partile din proces.

Obiectul acţiunii civile .

În literatura de specialitate s-a mai subliniat de aceiaşi autori că obiectul acţiunii este ceea ce se
cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului, precum: plata unei sume de bani, predarea
2
Boroi M, Stancu, Drept Procesual Civil, op.cit., pg. 81

3
unui bun, constatarea unui drept . Obiectul acţiunii civile trebuie să îndeplinească anumite
condiţii. El trebuie să fi e determinat, licit şi posibil.

Obiectul actiunii civile este întotdeauna reprezentat de protectia dreptului subiectiv civil, iar
obiectul litigiului este reprezentat de pretentia concreta pe care instanta trebuie sa o judece.
Pretentia concreta nu reprezinta altceva decât afirmarea dreptului a carui protectie se solicita,
drept care, din punct de vedere al continutului sau, poate fi clasificat în drept patrimonial si drept
nepatrimonial3

Cauza acţiunii civile .

Acest element este identificat cu temeiul juridic al acţiunii, iar de către unii autori cu titlul pe
care se bazează acţiunea. Iar în concepţia unei părţi a doctrinei titlul se raportează nu doar la
temeiul juridic al pretenţiei, ci şi la împrejurările de fapt care au generat conflictul dintre părţi4 .

Actele de procedura

Actul de procedură civilă poate fi definit ca fiind orice manifestare de voinţă făcută în cursul şi
în cadrul procesului civil, de către instanţa de judecată, părţi sau alţi participanţi la activitatea
judiciară, în vederea producerii unor efecte juridice determinate.

Chiar şi exerciţiul acţiunii civile se realizează prin intermediul unui act procedural – cererea de
chemare în judecată – astfel cum, de altfel, procesul se finalizează tot printr-un act procedural.
Între actele procedurale menţionate se interpune un ansamblu de alte acte procedurale, toate
destinate să impulsioneze soluţionarea procesului civil şi să determine în final pronunţarea unei
decizii definitive asupra litigiului. Pe de altă parte, actele de procedură reprezintă şi mijloace prin
intermediul cărora părţile îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc adeseori obligaţiile procesuale.

De o importanţă particulară sunt actele scrise ale participanţilor procesuali. Acestea fixează mai
bine elementele judecăţii şi cadrul dezbaterilor, ceea ce permite ulterior şi exercitarea unui
control judiciar eficient asupra hotărârilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti inferioare.5

3
Obiectul actiunii civile este întotdeauna reprezentat de protectia dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului
este reprezentat de pretentia concreta pe care instanta trebuie sa o judece. Procedură civilă şi penală (căi de atac,
competenţe etc.)
https://legeaz.net/spete-civil/obiectul-actiunii-civile-este-intotdeauna-64-2012
4
Ioan Les, Drept Procesual Civil Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă.
5
Ioan Les, Drept Procesual Civil Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă

4
Toate prevederile legale care reglementeaza organizarea si desfasurarea procesului civil sunt
denumite forme procedural. In procedura civila, ptin act de procedura se intelege, atat
operatiunea juridica, cat si actul scris care o constata, act scris considerat el insusi o operatiune
juridica.6 Actele de procedura pot fi definite ca fiind operatiunile juridice si inscrisurile facute de
participantii la process, in legatura cu activitatea lor procesurala.7

În legătură cu forma scrisă a actelor de procedură se impun totuşi unele sublinieri. De la această
regulă trebuie făcută o importantă excepţie în privinţa actelor ce reprezintă manifestări
unilaterale sau bilaterale de voinţă ale părţilor. Într-adevăr, există un număr important de acte ce
produc efecte prin simpla manifestare de voinţă a părţilor (invocarea de excepţii, solicitarea de
dovezi, invocarea unor incidente procedurale etc.). Dar toate aceste acte pot fi întocmite şi în
scris. Pe de altă parte, chiar dacă aceste manifestări de voinţă nu au fost exprimate de părţi în
formă scrisă, instanţa va avea obligaţia de a le consemna în încheierea de şedinţă. Dar actul de
procedură al părţii produce efecte prin simpla manifestare de voinţă. De aceea, uneori se face
distincţie între actul de procedură ca manifestare de voinţă şi actul de documentare procesuală,
respectiv de actul care constată exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii procedurale.
O asemenea distincţie se face în special în dreptul procesual penal, dar ea îşi găseşte justificare şi
în materie procesual civilă.

O a doua condiţie afirmată în literatura de specialitate o constituie, aşa cum am arătat, menţiunea
în act că cerinţele legii au fost respectate. Această condiţie nu este prevăzută în mod expres de
lege, iar în privinţa actelor de procedură care se realizează oral de părţi ea nici nu poate fi
concepută. Dar chiar şi în cazul actelor scrise ale părţilor o atare menţiune ar fi lipsită de orice
semnificaţie, întrucât legalitatea actului se apreciază de instanţă în raport cu celelalte cerinţe de
validitate impuse de lege. Pe de altă parte, instanţa este obligată să verifice dacă actele părţilor
sunt întocmite în conformitate cu legea şi dacă prin ele nu se urmăreşte un scop contrar ordinii de
drept. Prin urmare, în opinia noastră, menţiunea că cerinţele legii au fost respectate nu scuteşte
instanţa de judecată de obligaţia de a verifica conformitatea actului cu legea.

Această cerinţă nu are un caracter general nici în cazul acelor acte care se îndeplinesc de către
instanţă sau de către organele de executare silită. O atare împrejurare ne îndreptăţeşte să
apreciem că menţiunea potrivit căreia cerinţele legii au fost îndeplinite nu se înfăţişează în
sistemul procesului nostru civil ca o condiţie generală de validitate a actelor de procedură.

Există şi unele cerinţe care vizează timpul sau locul întocmirii actelor de procedură. Într-adevăr,
actele de procedură nu se pot îndeplini oricând, ci numai în termenele prevăzute de lege, iar în
unele cazuri doar în anumite faze ale procesului civil. De asemenea, actele de procedură se
îndeplinesc, de regulă, la sediul instanţei şi în cadrul unei şedinţe publice.

6
Gabriel Boroi Mirela Stancu, Drept Procesual Civil Editura Hamagiu, Bucuresti 2019, idem pg.274
7
Gabriel Boroi Mirela Stancu, Drept Procesual Civil Editura Hamagiu, Bucuresti 2019, idem pg.274

5
 Categorii de acte de procedură

Acte procedurale ale instanţei, părţilor, terţelor persoane şi organelor de executare silită

Cele mai importante acte ale procedurii judiciare sunt actele instanţei şi ale părţilor la care se
mai poate adauga şi actele îndeplinite de alţi participanţi procesuali (declaraţiile martorilor,
rapoartele de expertiză etc.).

Actele instanţei sunt cele mai importante acte procedurale care se îndeplinesc în cursul
procedurii judiciare şi ele produc efecte diverse. Principalul act al instanţei este hotărârea
prin care se soluţionează conflictul dintre părţi. Celelalte acte ale instanţei sunt destinate să
pregătească soluţia finală sau să rezolve unele incidente în desfăşurarea procedurii judiciare.
Având în vedere finalitatea diferită a actelor instanţei se poate distinge între actele de decizie,
actele de comunicare şi actele de documentare procesuală.

Din categoria :

- actele de decizie fac parte hotărârile judecătoreşti,

- actele de comunicare sunt acele acte prin intermediul cărora instanţa de judecată
încunoştinţează părţile despre anumite măsuri,
- actele de documentare procesuală sunt, în general, acele acte prin intermediul cărora se
consemnează unele declaraţii de voinţă ale părţilor sau ale altor participanţi (procesul-
verbal de consemnare a unei mărturii, a declaraţiei unui interpret etc.).

A. Actele părţilor sunt şi ele foarte numeroase şi urmăresc finalităţi diferite. Prin unele se
urmăreşte promovarea unor pretenţii în faţa instanţei de judecată, prin altele o simplă apărare,
invocarea unui incident procedural sau chiar sistarea temporară sau definitivă a judecăţii. Din
această pluralitate de acte unii autori au reţinut pentru o subdiviziune mai semnificativă actele
prin care se promovează pretenţii în justiţie (cererea de chemare în judecată, cererea
reconvenţională, cererea de chemare în garanţie etc.) şi actele de dispoziţie (renunţarea la
judecată, renunţarea la drept, tranzacţia etc.).

B. Actele terţelor persoane, sunt destinate să lărgească cadrul procesual cu privire la subiectele
procesului sau chiar cu privire la obiectul acestuia.

Actele organelor de executare silită (somaţia, ordonanţa de adjudecare etc.), sunt destinate
aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-un titlu executoriu.

C. Acte de procedură verbale şi acte de procedură scrise . Criteriul distinctiv al acestei

clasificări îl constituie forma de manifestare a voinţei subiectului procesual .

6
D. Acte de procedură obligatorii şi acte de procedură facultative . Din categoria actelor
obligatorii fac parte, în primul rând, majoritatea actelor înde plinite de către instanţa de judecată.
Au acest caracter hotărârile judecătoreşti, încheierile de şedinţă, comunicarea unor acte de
procedură, citarea părţilor etc.

E. Acte unilaterale, acte bilaterale şi multilaterale . Criteriul care stă la baza acestei
clasificări, care a fost deja promovată în literatura de specialitate, se referă la numărul
manifestărilor de voinţă ce concură la formarea actului de procedură . În cadrul procedurii
judiciare majoritatea actelor procedurale au un caracter unilateral. Ele emană, în general, de la
părţile litigante şi sunt făcute îndeosebi în vederea exercitării unor drepturi procesuale. Dar şi
instanţa, în scopul soluţionării litigiului, adoptă o serie de măsuri care se înfăţişează tot ca
manifestări unilaterale de voinţă. Au de pildă acest caracter hotărârile judecătoreşti, încheierile
de şedinţă etc.

F. Acte judiciare şi acte extrajudiciare . Această clasificare se întemeiază pe un criteriu care ia

în considerare cadrul în care se îndeplineşte un act de procedură. Majoritatea actelor de
procedură se aduc la îndeplinire în cadrul procesului declanşat de către reclamant şi deci au un
caracter judiciar. Există însă şi unele acte care se aduc la îndeplinire anterior promovării acţiunii
civile, cum ar fi cele luate în cadrul procedurii asigurării dovezilor; dar există şi acte folosite într-
un proces civil, realizate însă într-un alt cadru procesual (administrarea unor probe prin comisie
rogatorie etc.).

G. Acte de procedură specifice judecăţii în primă instanţă, acte specifice judecăţii în faţa
instanţelor de control judiciar şi acte de executare silită . Clasificarea enunţată ţine seama de
fazele în cadrul cărora se îndeplinesc actele de procedură

Astfel codul de procedura civila prevede sanctiunile care intervin in cazul nerespectarii
dispozitiilor legale privitoare la conditiile indeplinirii actelor de procedura, sanctiuni care vizeaza
toate toate actele de procedura, fie ale instantei, fie alee partilor sau ale altor participant la
proces.8

Investirea instanţei judecătoreşti

Investirea instanţei, punerea unei instanţe, prin sesizarea ei, în condiţiile şi formele prevăzute de
lege, în situaţia de a proceda la soluţionarea unei cauze civile. Modurile de î.i. cu judecarea
cauzelor civile sunt diferite.

1. Investirea directă, care este reglementată prin lege, în special, pentru judecata în primă instanţă
în urma introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, primele instanţe se învestesc prin
rezoluţia preşedintelui sau a judecătorului de serviciu care, îndată după primirea cererii de
chemare în judecată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prealabile de primire, va fixa
termen de judecată şi va dispune citarea părţilor. In acest moment are loc investirea instantei,
8
Gabriel Boroi Mirela Stancu, Drept Procesual Civil Editura Hamagiu, Bucuresti 2019, idem pg.279

7
care dobândeşte dreptul şi îşi asumă, totodată, obligaţia să ia toate măsurile în vederea cercetării
şi soluţionării cauzei.

2. Investirea indirectă, prin intermediul unei alte instanţe, care este reglementată prin lege în
cazul exercitării căii de atac a apelului sau a recursului. Astfel, î.i. ierarhic superioare are loc
după depunerea cererii de apel sau recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în momentul în
care instanţa superioară primeşte dosarul cauzei.

3. Investirea prin trimitere poate avea loc în caz de strămutare a pricinii, declinarea competenţei,
stabilirea competenţei ca urmare a soluţionării conflictelor ivite, trimiterea cauzei spre
rejudecare, după casare, unei alte instanţe decât cea care a judecat iniţial în prim grad sau în apel.
Investirea prin trimitere se face prin hotărârea instanţei care îşi declină competenţa (cazul
declinării propriu-zise şi a conexităţii) sau prin hotărârea instanţei superioare (cazul strămutării,
stabilirii competenţei în rezolvarea conflictelor ori al casării cu trimitere la o altă instanţă).
Aceste hotărâri îndeplinesc o dublă funcţie: dezin-vestesc instanţa care le pronunţă şi învestesc
instanţa în favoarea căreia a fost stabilită competenţa şi efectele cererii de chemare în judecată;
efectele cererii de recurs; declinarea competenţei; regulator de competenţă.9

Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care partea interesată se adresează
instanţei pentru a invoca necesitatea aplicării legii într-un caz determinat, punînd în mişcare
acţiunea civilă. Prin intermediul cererii de chemare în judecată o persoană fizică sau juridică
supune judecăţii o pretenţie.

Cererea de chemare în judecată este actul iniţial al procesului civil, îndeplinind funcţia de act de
sesizare al instanţei, în lipsa căruia o instanţă nu poate judeca, instanţa civilă neputîndu-se sesiza
din oficiu, cu anumite excepţii prevăzute de lege. Această regulă este justificată de principiul
potrivit căruia nimeni nu îşi poate face singur dreptate. În ceea ce priveşte termenul de „cerere de
chemare în judecată” trebuie menţionat că atît în legislaţie cît şi în practică întalnim şi termeni
sinonimi cu acesta: cerere, cerere principală, cerere introductivă, cerere iniţială, petiţie, acţiune
etc. Tocmai de aceea, art.192, alin1 Cod Proc. Civ dispune ca “pentru apărarea drepturilor și
intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței
competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea
instanței poate fi făcută și de alte persoane sau organe.”10

Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei
situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.

9
https://legeaz.net/dictionar-juridic/investire-a-instantei
10
https://lege5.ro/Gratuit/gyztaojtgy/art-192-dreptul-de-a-sesiza-instanta-codul-de-procedura-civila?
dp=g43temjtha4ts

8
Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.

Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate cuprinde atât capete de cerere
principale, cât şi capete de cerere accesorii.

Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de
cerere principal. Constituie, spre exemplu, cereri accesorii: cererea de plată a dobânzilor,
alăturată cererii de obligare la plata creanței principale; cererea de obligare la suportarea unei
contribuții de întreținere alăturată unei cereri de stabilire a paternității; o serie de cereri care pot
fi formulate în cadrul procesului de divorț (privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti,
contribuţia de întreținere, numele soţilor etc.).

Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.

Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare. Orice
cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea
instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după
caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor,
dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi
semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau
coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de
fax ori altele asemenea.

Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin
înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Aceleași dispoziții
sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care se cere condiţia formei scrise a
susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori a altor acte de procedură adresate instanţelor
judecătoreşti. Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt
necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau
partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate
cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă.

Aceleași reguli sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul cererilor făcute oral, în instanță,
grefierul de şedinţă fiind ţinut să întocmească din oficiu copiile de pe încheiere necesare pentru
comunicare. Dacă obligaţia de a depune cererea în suficiente exemplare nu este îndeplinită,
instanţa va putea îndeplini din oficiu sau va putea pune în sarcina oricăreia dintre părţi
îndeplinirea acestei obligaţii, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie.

În cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică,
grefierul de şedinţă este ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii
care avea această obligaţie. În această situație, comunicarea actelor se va realiza conform
procedurii de drept comun.

9
Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în
mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului
ei. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii,
pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Judecarea cauzei în lipsa părţii legal citate

Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Dacă
la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va
cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul
dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte. Aceste reguli se
aplică şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre
ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile,
împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din
oficiu.

Bibliografie :

10
1. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept Procesual Civil, Editura Hamagiu Bucuresti, 2015
2. Ioan Les, Drept Procesual Civil Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la
distanţă
3. Spinei Sebastian Drept Procesual Civil Manual pentru uzul studenţilor la forma de
învăţământ la distanţă
4. https://legeaz.net/dictionar-juridic/investire-a-instantei
5. https://lege5.ro/Gratuit/gyztaojtgy/art-192-dreptul-de-a-sesiza-instanta-codul-de-
procedura-civila?dp=g43temjtha4ts

11