METODICA CERCETĂRII SUSTRAGERII DE BUNURI DIN AVUTUL

PROPRIETARULUI SĂVÎRŞITE RIN FURT, JAF ŞI TÎLHĂRIE

1. Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de furt. Pornirea urmăririi penale, circumstanţele

care necesită a fi stabilite la cercetarea omorurilor, situaţiile tipice de urmărire penală
2. Particularităţile efectuării acţiunilor iniţiale de urmărire penală
3. Particularităţile efectuării acţiunilor ulterioare de urmărire penală

1.1 . Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de furt. Pornirea urmăririi penale,

circumstanţele care necesită a fi stabilite la cercetarea omorurilor, situaţiile tipice de
urmărire penală

Particularităţile cercetării furturilor se determină de caracteristica criminalistică a acestor genuri

de infracţiuni, care scoate în evidenţă esenţa faptului infracţional, metodele de pregătire, comitere,
camuflare, precum şi aspecte ce ţin de mecanismul de creare a urmelor, subiecţii infracţiunii,
caracteristica victimelor.
Legislaţia în vigoare defineşte furtul ca sustragerea pe ascuns a bunurilor. Locul comiterii de
furturi a bunurilor private sunt apartamentele, casele, căminele, încăperile de serviciu, gările auto,
feroviare, străzile, locurile publice. Comiterea furturilor de bunuri aparţinînd statului se realizează
la întreprinderi, instituţii, organizaţii. Alegerea locului de comitere a furturilor se determină de
infractori prin analiza gradului de accesibilitate, a posibilităţii de a le sustrage rapid şi pe
neobservate.
Timpul de comitere a furturilor este un alt element al caracteristicii criminalistice. Cel mai
frecvent furturi a proprietăţii private se comit în zilele cînd cetăţenii se află la serviciu între orele
8.00 - 18.00. În această perioadă marea majoritate a cetăţenilor 䱶 se află la serviciu, funcţionează
marea majoritate a întreprinderilor, instituţiilor, în transportul public, în pieţe, străzi sunt prezente
mase considerabile de persoane. Această situaţie permite infractorilor de a circula de la un loc la
altul, pentru a alege momentul propice de a comite infracţiunea. Obiecte ale atentării criminale sunt
diverse: obiecte de vestimentaţie, electrocasnice, bani, giuvaiere, automobile, produse alimentare
etc.
După metoda de comitere, furturile pot fi divizate în două categorii:
1. furturi realizate prin pătrundere în încăpere;

1
 2. furturi realizate fără pătrunderea în încăpere.
Prima modaliate de realizare a furturilor poate fi divizată în căteva subgrupe:
furt realizat prin pătrundere tainică în încăpere însoţit de efracţie. Metodă folosită la
realizarea furturilor avutului privat din apartamente, case etc..
furt comis prin pătrunderea tainică în încăperi care nu este însoţit de efracţie. Atare tipuri de
realizare a furturilor se caracterizează prin pătrunderea prin oberlihturi, ferestre deschise, folosirea
cheilor proprietarului găsite sau sustrase de la el.
comise prin pătrunderea deschisă în încăperi (în prezenţa sau cu consimţămîntul victimei, al
reprezentantului instituţiei). Pătrunderea se realizează prin înşelarea copiilor minori, persoanelor în
etate, infractorii folosind o entitate falsă (funcţionari ai SEL-urilor, funcţionari de poliţie etc.).
Sunt răspîndite furturi ce nu sunt însoţite de pătrunderea în încăperi, deoarece acestea nu solicită
careva abilităţi de la infractori (cu excepţia furturilor de buzunare). Prin metode de genul respectiv
se comit furturi de bagaje la gări auto, feroviare.
Infractorii ce comit furturi se poate pot fi clasificaţi în trei grupuri: infractori ocazionali care
comit furturi în urma unei situaţii prielnice, care nu se pregătesc pentru această acţiune criminală,
folosesc obiecte găsite la întîmplare.
Infractori calificaţi care deja s-au caracterizat prin săvîrşirea anterior a unor asemennea
genuri de infracţiuni posedă anumite deprinderi în comiterea furturilor, îşi pregătesc acţiunile din
timp şi dispun de un inventar pe care îl folosesc.
Infractori profesionişti sînt persoane care şi-au ales un mod de viaţia antisocial. Ei sunt
specalizaţi în comiterea furturilor, anterior au fost judecaţi pentru infracţiuni similare. Infractorii
profesionişti posedă abilităţi şi experienţă criminală, comit numai unele şi aceleaşi tipuri de furturi,
spre exemplu, furturi de buzunare.
Ca temei de pornire a urmăririi penale pe cazurile de furt serveşte parvenirea informaţiei care
denotă săvîrşirea furturilor, de obicei aceasta parvine de la cetăţeni sau persoane cu funcţii de
răspundere. Pornirea urmăririi penale se realizează după desfăşurarea cercetării la faţa locului şi
discuţiilor prealabile cu persoanele cu funcţii de răspundere sau cu proprietarii bunurilor private.
Circumstanţele ce necesită a fi stabilite la cercetarea furturilor: a avut loc un furt sau s-a
realizat o înscenare cine a săvîrşit infracţiunea, personalitatea infractorului, vîrsta, a comis sau nu
anterior infracţiuni, dacă infracţiunea a fost comisă în grup, caracterul şi componenţa grupului,
gradul de organizare, distribuirea rolurilor şi funcţiilor în grup, a fost săvîrşită infracţiunea prin
înţelegere prealabilă, cînd şi în ce circumstanţe a avut loc înţelegerea, care a fost obiectul înţelegerii;
ce obiecte au fost sustrase, volumul şi cantitatea celor sustrase, unde şi la cine s-au aflat cele
2
sustrase, cum a fost vîndut bunul sustras sau cum a fost planificat să fie vîndut, care acţiuni au fost
întreprinse pentru a crea dificultăţi în vederea descoperirii furtului; prin ce metodă a fost realizat
accesul la locul de comitere a furtului, ce acţiuni au fost întreprinse de infractori la locul furtului şi
după realizarea ei în vederea camuflării infracţiunii şi a urmelor lor, ce condiţii au contribuit la
săvîrşirea furtului şi ce măsuri este necesar de întreprins în vederea preîntîmpinării infracţiunilor în
cauză.
După intentarea dosarului penal procesul ulterior de investigare a furtului se desfăşoară în
funcţie de volumul de informaţie cu privire la infracţiune şi personalitatea infractorului. Reeşind din
cele menţionate mai sus, putem delimita două situaţii tipice existente la etapa iniţială de cercetare a
furturilor.
Prima situaţie: ofiţerul de urmărire penală posedă informaţia cu privire la infracţiune,
infractorul este reţinut în flagrant sau imediat după săvîrşirea infracţiunii (spre exemplu, în timpul
tentativei de a fugi cu cele furate, la momentul încercării de a vinde cele sustrase), precum şi cînd
martorii sau partea vătămată cunosc infractorul.
Datele iniţiale cu privire la infracţiune în situaţia nominalizată nu trezesc bănuieli, acţiunile
de urmărire penală în situaţia respectivă sunt îndreptate spre acumularea şi fixarea procesuală a
probelor cu privire la vinovăţia persoanei de comiterea infracţiunii (stabilirea circumstanţelor
concrete, investigarea şi analiza acestora). În funcţie de situaţiile tipice create la momentul
desfăşurării investigaţiilor se realizează cel mai eficient complex de acţiuni de urmărire penală şi
investigativ-operative.
Pentru prima situaţie acestea sunt: reţinerea persoanei în calitate de bănuit, percheziţia
corporală şi ridicarea bunurilor sustrase, cercetarea acestor bunuri şi anexarea lor la dosar în calitate
de probe materiale, audierea bănuitului în vederea stabilirii datelor cu privire la personalitatea sa,
circumstanţele furtului şi reţinerii în flagrant, audierea persoanelor care au depistat şi reţinut în
flagrant infractorul, audierea martorilor oculari, a martorilor infracţiunii sau reţinerii bănuitului,
cercetarea la faţa locului, realizarea confruntării în cazul existenţei divergenţelor între depoziţii,
percheziţia la domiciliul bănuitului în scopul depistării celor sustrase în timpul infracţiunii cercetate
sau a altor infracţiuni, prezentarea spre recunoaştere a obiectelor sustrase.
Situaţia a doua se creează cînd a avut loc furtul, personalitatea infractorului este cunoscută
dar el a reuşit să părăsească locul infracţiunii. În situaţia respectivă acţiunile ofiţerului de urmărire
penală sunt îndreptate spre selectarea datelor care caracterizează personalitatea infractorului,
stabilirea locului lui de aflare, reţinerea şi aducerea lui. Acţiunile iniţiale de urmărire penală în

3
situaţia respectivă sunt: cercetarea la faţa locului, audierea detaliată a victimei, audierea martorilor
oculari şi a altor persoane ce posedă informaţii.
Situaţia a treia apare cînd a fost comis furtul dar lipsesc informaţii cu privire la infractor. În
cazul respectiv la etapa iniţială de desfăşurare a urmăririi penale se atestă lipsa unei informaţii
minore cu care s-ar putea manipula în vederea depistării infracţiunii. Pentru realizarea cu succes a
investigaţiei în situaţia respectivă este necesar de efectuat următoarele acţiuni de urmărire penală şi
investigativ-operative: cercetarea la faţa locului, audierea victimei sau persoanelor care au anunţat
săvîrşirea infracţiunii, identificarea martorilor şi audierea lor, prezentarea persoanelor ce au văzut
infractorul a albumelor cu infractori aflaţi la evidenţă pentru săvîrşirea infracţiunilor similare,
dispunerea inventarierii materialelor în cazul furtului averii publice, dispunerea expertizelor în baza
rezultatelor cercetării la faţa locului, întocmirea fotorobotului persoanei care a săvîrşit infracţiunea,
verificarea în baza evidenţelor criminalistice, darea dispoziţiilor de identificare a persoanei prin
surse investigativ-operative.
Cercetarea la faţa locului. Investigarea furturilor de obicei se începe cu cercetarea la faţa
locului, sarcina acţiunii respective de urmărire penală este de a cerceta minuţios şi a fixa ambianţa
locului infracţiunii, de a depista şi ridica urmele şi obiectele care pot servi ca probe materiale pe
dosar. În cadrul cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală trebuie să stabilească: prin ce
metodă a pătruns infractorul la faţa locului, cu ce obiecte a intrat în contact, în ce direcţie a plecat
infractorul, ce urme au fost lăsate de infractor la locul infracţiunii, ce obiecte, urme a luat cu sine
(obiecte sustrase, urme de de stratificare de la faţa locului, particule de sol, vopsea etc.), există
indici care ar indica meseria infractorului, exteriorul său, personalitatea sa (infractorul profesionist
nu ar lăsa urme de mîini pe suprafeţe lucioase). În cadrul cercetării la faţa locului se cercetează cu o
deosebită atenţie locurile de pătrundere în încăpere (ferestre, uşi) sau locurile de păstrare a valorilor
(dulapuri metalice, safeuri) unde pot fi depistate urme de mîini, urme de efracţie, urme de
încălţăminte, fire din hainele infractorului (în cazul furturilor din trenuri, nave, tiruri CFL se
realizaeză pînă la descărcarea mijlocului de transport, pentru ca să fie păstrate intact poziţia şi
amplasarea mărfii a caracterului urmelor apărute în urma furtului). În cadrul cercetării la faţa locului
se recomandă de ridicat etichetele, paşapoartele, ambalajele, mărfurilor sustrase. Dacă furtul este
realizat din mijlocele de transport feroviar, naval, tiruri şi este însoţit de ruperea, schimbarea
plombelor. Este necesar la cercetarea plombelor de acordat atenţie: metodei de suspendare după
rupere, locului tăierii plombei, poziţiei plombei faţă de suport, dimensiunilor şi caracterului
orificiilor în plombă. Mărfurile analogice se fotografiază şi se imprimă color, fapt care facilitează
activitatea de căutare. La comiterea furturilor se folosesc frecvent mijloacele de transport, aceasta
4
impune cercetarea teritoriului adiacent în vederea depistării urmelor mijloacelor de transport. În
procesul-verbal al cercetării la faţa locului se descrie amănunţit căile de acces în încăpere, mediul
locului infracţiunii, urmele şi probele materiale depistate. De asemenea, în procesul-verbal se
fixează probele materiale ridicate în urma cercetării la faţa locului, modul lor de ridicare şi
ambalare.
Audierea victimelor şi persoanelor cu funcţie de răspundere responsabile în gestionarea
cărora s-au aflat bunurile sustrase (poate fi efectuat în două etape). La prima etapă este raţional
de obţinut informaţia necesară cu privire la semnalmentele celor sustrase, ale personalităţii
infractorului, dacă el a fost observat, sau la bănuielile victimelor, persoanelor cu funcţie de
răspundere cu privire la persoanele care puteau săvîrşi infracţiunea cercetată. La etapa ulterioară se
elucidează toate detaliile furtului care au valoare probantă.
La audierea persoanei responsabile pentru gestionarea bunurilor sustrase este necesar de
stabilit: cînd a fost săvîrşită infracţiunea, prin ce metodă, cu folosirea căror mijloace, de cine şi cînd
a fost depistată infracţiunea, în ce perioadă de timp furtul putea să rămînă neidentificat şi de ce (zile
de sărbătoare sau de odihnă), s-a realizat verificarea cantităţii bunurilor şi valorilor pînă la şi după
furt; după informaţiile preliminare a fost sustras prin furt, au rămas la faţa locului obiecte mai
valoroase decît cele sustrase, unde s-au aflat obiectele respective; care sunt semnalmentele
individuale ale obiectelor sustrase (denumirea, destinaţia, locul producerii, timpul producerii,
materialul, sigiliul, marcajul mărfii, numerele, ambalajul etc.), care este costul celor sustrase (este
necesar de menţionat că frecvent persoanele cu funcţie de răspundere majorează costul celor
sustrase, iar în unele cazuri nu cunosc semnalmentele individuale ale celor sustrase, fapt care
solicită audierea colegilor de serviciu sau a altor membri ai familiei), care este regimul de lucru al
instituţiei, cine are acces la depozite, cum se asigură paza imobilului, se verifică încăperile înainte
de finalizarea zilei de muncă, cum se asigură regimul de pază a instituţiei, cine este responsabil
pentru securitatea întreprinderii, au fost sesizate anterior în procesul de organizare a pazei şi
sistemului de alarmă; au fost anterior furturi la întreprindere sau tentative de a le realiza, de cine au
fost comise, ce anume şi în ce circumstanţe a sustras infractorul, pe cine bănuieşte persoana că
putea comite infracţiunea, care condiţii au facilitat comiterea furturilor.
La audierea victimelor pe cazurile de furt al averii personale este necesar de stabilit: cînd şi
de cine a fost depistată infracţiunea, cînd în opinia victimei a fost săvîrşită infracţiunea, ce obiecte
au fost sustrase, care sunt semnalmentele individuale ale acestora, au rămas la victimă obiecte
analogice cu cele sustrase, sau paşapoartele, alte acte ale celor sustrase. Obiectele sustrase trebuie să
fie descrise detaliat pentru a putea folosi datele la căutarea şi identificarea celor furate. De asemenea
5
este necesar de stabilit unde s-au aflat obiectele sustrase, cine ştia despre locul aflării lor, în ce
circumstanţe în opinia victimei a fost comis furtul, ce condiţii au facilitat comiterea infracţiunii şi
cine putea şti despre ele, pe cine victima bănuieşte că putea comite infracţiunea.
La audierea persoanelor cu funcţie de răspundere care gestionează bunurile materiale şi a
victimelor este necesar de folosit rezultatele cercetării la faţa locului, precum şi datele explicaţiilor
care au fost oferite pînă la cercetarea la faţa locului şi în cadrul acţiunii nominalizate.
Audierea martorilor. În cazul audierii martorilor oculari ofiţerul de urmărire penală trebuie
să-şi îndrepte eforturile spre obţinerea datelor ce caracterizează furtul (locul, timpul, metoda de
pătrundere în încăpere), stabilirea semnalmentelor infractorului şi altor circumstanţe importante
pentru urmărirea penală.
La altă categorie de martori se acumulează date cu privire la personalitatea victimei, la
relaţiile sale, hobbyuri modul de viaţă. Audierea categoriei respective de martori permite de a
verifica depoziţiile victimelor, precum şi de a obţine alte date care ar permite identificarea
infractorului.
Din a treia grupă de martori fac parte cunoştinţele bănuitului care pot fi vecinii, amicii,
rudele şi alte persoane ce îl înconjoară în viaţa de zi cu zi. La audierea categoriei respective de
persoane este important de a obţine date cu privire la personalitatea infractorului care a comis
infracţiunea, la modul lui de viaţă, la relaţiile sale, deprinderi şi la existenţa unor viziuni antisociale
(ele persistă de obicei la infractori înrăiţi, stabilirea elementului în cauză este importnt cînd
infracţiunea a fost comisă de minori ).
Percheziţia corporală, examinarea corporală, cercetarea hainelor bănuitului. Se acordă
atenţie în vederea depistării obiectelor sustrase, ambalajelor lor, armelor folosite la spargere,
schemelor încăperilor (unde a avut loc infracţiunea). Se cercetează hainele în vederea depistării
particulelor urmelor de destrafificare (a substanţelor sol, vopsea, var etc., de la locul infracţiunii ce
puteau rămîne pe suprafaţa lor). La examinarea corporală şi a hainelor pot fi depistate particule de
praf (în cazul pătrunderii prin efracţie prin perete sau pod), fire de material rămase pe încălţăminte
de la covoarele din apartamentele victimelor etc.
Audierea bănuitului. Tactica audierii bănuitului se determină de situaţia concretă existentă
în funcţie de faptul dacă bănuitul recunoaşte sau nu săvîrşirea infracţiunii. Dacă bănuitul recunoaşte
comiterea furtului, este necesar de stabilit următoarele date: unde, cînd şi în ce circumstanţe, la cine
a comis furtul, ce s-a furat, unde se află cele sustrase, ce a facilitat comiterea infracţiunii etc.
În cazul în care bănuitul nu recunoaşte faptul infracţiunii, este raţional de a fixa orice date pe
care le oferă, de a stabili unde a fost şi ce a făcut în perioada pînă la infracţiune şi cînd sa comis
6
furtul. Toate acestea sunt importante pentru controlul ulterior al depoziţiilor. În situaţia respectivă
pot fi folosite aşa procedee tactice de audiere ca: detalierea depoziţiilor, folosirea divergenţelor în
depoziţii, prezentarea probelor ce confirmă vinovăţia. O importanţă majoră în confirmarea
vinovăţiei bănuitului şi înfrîngerii rezistenţei sale o are rezultatele percheziţiei la domiciliul său la
locul de muncă.

3.3. Particularităţile efectuării acţiunilor ulterioare de urmărire penală

Percheziţia la domiciliul bănuitului. Scopul principal al acţiunii respective de urmărire

penală este de a depista şi ridica obiectele sustrase, armele folosite la infracţiune, precum şi alte
probe, depistarea obiectelor interzise circuitului civil. Percheziţiei pot fi supuse nu numai încăperile
locuibile, ci şi podurile, subsolurile, deoarece în asemenea locuri frecvent sunt ascunse lucrurile
sustrase, armele folosite la infracţiune, ambalajele obiectelor. În cadrul percheziţiei poate fi
depistată doar o parte din obiectul sustras, ea se ridică în vederea soluţionării întrebării dacă
reprezintă o parte integră cu ce depistată în cadrul cercetării la faţa locului.
Audierea învinuitului. La audierea învinuitului este necesar de stabilit cînd, sub influenţa
căror circumstanţe a apărut intenţia de a comite furtul, ce a contribuit la fortificarea intenţiei, cînd a
fost comis furtul, prin ce metodă, ce s-a sustras, unde se află cele sustrase, cine şi cu ce a contribuit
la săvîrşirea infracţiunii. Datele obţinute la audierea învinuitului se raportează la datele obţinute în
cadrul cercetării la faţa locului, probele materiale existente, depoziţiile martorilor, datele oferite de
experţi. Divergenţele apărute se elimină prin audieri suplimentare şi alte acţiuni de urmărire penală.
Frecvent învinuiţii afirmă că obiectele au fost lăsate la păstrare de alte persoane, aceste informaţii
este necesar de verificat şi dacă nu corespund realităţii de confirmat prin probe. În cazul
recunoaşterii parţiale a vinovăţiei sale este necesar de stabilit care episoade şi circumstanţe sunt
recunoscute de învinuit şi care sunt negate.
Prezentarea spre recunoaştere. În calitate de obiecte prezentate spre recunoaştere pe
cazurile de furt pot figura: persoane bănuite de comiterea infracţiunii, obiectele sustrase, armele
folosite la spargere, animalele furate. Obiectele prezentate spre recunoaştere este raţional a le
fotografia iar pozele a le anexa la procesul-verbal al prezentării spre recunoaştere. Pozele
persoanelor căutate sau ale obiectelor se prezintă spre recunoaştere cînd recunoaşterea obiectului
este extrem de dificilă (spre exemplu, victimele se află la distanţe mari de la locul unde s-a reţinut
bănuitul).

7
Dispunerea expertizelor. Expertizele au un rol important la cercetarea furturilor. Cele mai des
dispuse expertize la cercetarea furturilor sunt: expertiza dactiloscopică în cazul prezenţei urmelor
de mîini. În faţa expertului pot fi puse următoarele întrebări: sunt lăsate urmele de mîini la faţa
locului de careva din bănuiţi amprentele cărora sau fişele dactiloscopice ale cărora sunt prezentate la
expertiză, cu ce mînă şi cu ce degete au fost lăsate urmele, care este mecanismul de manipulare a
obiectelor cu mîna, sunt oare urme papilare valabile pe obiectele prezentate, aparţin urmele papilare
prezentate la expertiză cet.N, Cu care mână au fost lăsate urmele papilare, cu ce deget şi de la care
mână a fost lăsată urma, urma prezentată a fost lăsată de un copil, de un matur, de o femeie, de un
bărbat, aparţin urmele mâinilor ridicate de la diverse locuri ale incidentelor, uneia şi aceeaşi
persoane sau nu?
Expertiza traseologică se dispune în cazul depistării urmelor de efracţie, lacătelor deteriorate,
urmelor de încălţăminte şi mijloacelor de transport. La soluţionarea expertizei traseologice de obicei
se pun următoarele întrebări: a fost lăsata urma depistată la faţa locului de obiectul prezentat la
expertiză, spre exemplu, încălţăminte, obiect.în cadrul expertizei traseologice sunt cercetate un şir
de obiecte, pentru a se elucida circumstanţele cu privire la ele su pot pune următoarele întrebări:
Urmele de picioare
Sarcina principală a expertizei este identificarea încălţămintei ce a produs urma sau a
persoanei ce a lăsat urma piciorului desculţ sau în ciorap. În cazul descoperirii şi ridicării urmelor de
încălţăminte expertului i se prezintă încălţămintea bănuitului. Atunci când sunt descoperite urme de
picioare desculţe atunci pe o hârtie albă se prepară amprentele plantare.

Întrebări orientative:
1. Urmele descoperite la faţa locului sunt valabile pentru identificare sau nu?
2. Care este măsura şi tipul încălţămintei ce a lăsat urmele?
3. Care este mecanismul de creare a urmelor?
4. Urmele de picioare desculţe sun lăsate de o singură persoană?
5. Urma de încălţăminte descoperită la locul incidentului este lăsată de încălţămintea ridicată de
la cet. X?
6. Urmele descoperite la locul incidentului sunt lăsate de aceiaşi încălţăminte?
7. De ce fel de încălţăminte sunt lăsate urmele, care sunt particularităţile ei?
8. Ce fel de defecte sau particularităţi ale aparatului locomotor al omului au fost reflectate în
urmele depistate sau cărarea de urme?
9. Care este mecanismul creării urmelor?
10. Coincid elementele cărării de urme, depistate la faţa locului, cu elementele cărării de urme
experimentale lăsată de cet. N?

8
Urmele de dinţi
În calitate de corpuri delicte pot fi utilizate şi urmele dentare. Obiectele cercetării sunt urmele de
dinţi, fotografiile sau mulajele.
Întrebări orientative:
1. Dacă urma a fost creată de dantura umană?
2. Care este sexul şi vârsta persoanei ce a creat urma?
3. Care sunt caracteristicile danturii persoanei ce a creat urma?
4. Dacă dantura care a creat urma a suferit tratament stomotologic?
5. Care a fost mecanismul de formare a urmei?
6. Dacă urma de dinţi prezintă suficiente elemente pentru identificare?
7. Cu care dinţi a fost creată urma?
8. Lipsesc careva dinţi de la persoana care a creat urma?
9. Cu mandibula sau cu maxilarul, cu partea dreaptă sau stângă a fost creată urmă?
10. Dacă urma de dinţi a fost creată de persoană de la care s-a prelevat modelul pentru
comparaţie?

Cercetarea urmelor instrumentelor de spargere

Sarcina principală a acestei expertize este identificarea instrumentului de spargere după
urmele lăsate, determinarea mecanismului creării urmelor.
Întrebări orientative:
1. Dacă obiectul prezentat poartă urme formate cu vreun instrument?
2. Care este felul instrumentului ce a creat urma?
3. Care este mecanismul de formare a urmei?
4. Care este succesiunea de creare a urmelor?
5. Dacă urmele prezentate sau câte din acestea au fost create cu acelaşi instrument?
6. De la ce fel de instrumente provin fragmentele găsite la faţa locului?
7. Care este natura şi compoziţia chimică ale urmelor materie descoperite la faţa locului?
8. Dacă urmele au fost create de acelaşi instrument cu care s-au realizat modelele pentru
comparaţie?
9. Dacă deteriorările de pe instrumentul prezentat sau produs în timpul utilizării sale la faţa
locului sau ulterior?
10. Dacă fragmentul descoperit la faţa locului a făcut corp comun cu instrumentul prezentat spre
examinare?
9
Urmele mijloacelor de transport
Sarcina de bază a acestor cercetări este identificarea mijlocului de transport după urmele
lăsate de el: urme create de părţile rulante; urmele create de ansamblurile şi subansamblurile
vehiculelor cu tracţiune mecanică.

Întrebări orientative:
1. Care este tipul, modelul, marca şi culoarea vehiculului?
2. Care porţiune a vehiculului a creat urma?
3. Care este mecanismul de formare a urmei?
4. Care au fost direcţia de deplasare şi viteză de circulaţie ale vehiculului în momentul creării
urmei?
5. Dacă frânele au acţionat asupra tuturor roţilor?
6. Care a fost mecanismul creării urmelor pe corpul victimei?
7. Dacă urma şi modelul pentru comparaţie au fost create de acelaşi vehicul sau parte
componentă a sa?

Cercetarea lacătelor
Obiectele acestei expertize sunt lacătele, broaştele, siguranţele, cheile şi urmele de pe ele.
Întrebări orientative:
1. Lacătul este în stare tehnică bună sau nu?
2. Dacă lacătul este defectat care este cauza defectării?
3. A fost în folosinţă acest lacăt?
4. A fost descuiat lacătul cu o cheie străină sau cu un alt obiect adaptat?
5. Lacătul era în stare încuiată sau descuiată atunci când s-au produs deteriorările?

Cercetarea plumburilor
Obiectele acestei expertize sunt plumburile, sigiliile, plombiratoarele.
Întrebări orientative:
1. A fost sau nu derogat plumbul după sigilarea iniţială?
2. Cum a fost derogat plumbul?
3. Care este conţinutul inscripţiei imprimate?
4. Impresiunile pe plumb sunt produse de plombiratorul dat?
5. De unul şi acelaşi sigiliu sunt produse impresiunile pe plumburile prezentate la expertiză?
10
Stabilirea întregului după părţile componente
Constatarea întregului după părţile componente este una din felurile expertizei traseologice scopul
căreia este de a soluţiona întrebarea dacă două sau mai multe obiecte n-au fost un tot întreg. Sub
denumirea de un tot întreg se subînţelege un obiect întreg nefragmentat.

Întrebări orientative:
1. Au alcătuit două sau mai multe fragmente de obiecte anterior un tot întreg?
2. Au alcătuit obiectele date un anumit set de obiecte?
3. Care a fost mecanismul de fragmentare?

Expertiza merceologică se preocupă de mărfurile industriale şi alimentare, preţuri,

ambalajele acestora. Expertiza merceologică decide apartenenţa obiectelor la un anumit gen de
mărfuri, calitatea acestora, costul locul, timpul producerii, corespunderii standardelor.
Întrebări orientative la expertiza merceologică

1. Care este denumirea, tipul confecţiei? Sunt ele corect indicate оn actele de contabilitate?
2. Corespunde produsul cu standardul?
3. Оn ce constă necorespunderea produsului cu standardul?
4. Influenţează asupra calităţii produsului necorespunderea lui cu standardul?
5. Corespunde ambalajul produsului cerinţelor regulamentelor?
6. Produsul prezentat la examinare face parte dintr-o serie industrială?
7. Care sunt caracteristicile de utilizare ale produsului, este, el apt pentru realizare sau
prelucrare?
8. Sunt întemeiate actele de constatare a alterării produsului sau deteriorгrii lui?
9. Corespund condiţiile de păstrare a bunurilor materiale cerinţelor regulamentare?

Expertiza chimică permite de stabilit caracterul identic al substanţelor sustrase (vopsele,

produse) depistate la bănuit şi a mostrelor ridicate în cadrul cercetării la faţa locului şi ridicare.
Experimentul în urmărire penală. Acţiunea în cauză de urmărire penală se realizează în
vederea verificării metodei de scoatere al obiectelor de la locul de păstrare, a condiţiilor şi metodei

11
de pătrundere în încăpere, verificării posibilităţii de vizibilitate, audibilitate şi percepere a persoanei,
mijlocului de transport etc.
Verificarea declaraţiilor la faţa locului. Acţiunea nominalizată permite de a verifica
depoziţiile învinuitului la locul infracţiunii, precum şi de a elucida alte circumstanţe ale furtului. La
desfăşurarea acţiunii de urmărire în cauză este necesar ca învinuitul de sine stătător, fără indiciile
din partea participanţilor, să arate locul unde s-a efectuat furtul, traseul pînă la locul respectiv şi
modul de părăsire a locului infracţiunii. În unele cazuri se realizează concomitent repetat cercetarea
la faţa locului a sectoarele de teren indicate de bănuit şi care au legătură cauzală cu furtul. La
realizarea acţiunilor în cauză se pot depista probe materiale, spre exemplu, arme folosite la efracţie
sau obiecte sustrase. Locul depistării lor se descrie în procesul-verbal şi se fotografiază, obiectele
depistate se descriu şi se anexează în calitate de probe materiale.
În unele cazuri există tentative de a înscena furtul. Pentru aceasta se perturbează ambianţa în
magazin, apartament, depozit, se deteriorează lacătele, se sparg ferestre, creînd o ambianţă similară
unui furt. De regulă, persoana care înscenează nu este în stare să însceneze sută la sută un furt real.
Elementele care nu corespund cauzei şi modului de realizare a furtului sunt numite circumstanţe
negative. Semnalmente ale înscenării pot servi: necorespunderea între dimensiunile obiectelor
sustrase şi dimensiunile orificiilor prin care se presupune că au fost scoase, deterioarea excesivă a
lacătelor, uşilor, ferestrelor ce nu au o logică, lipsa urmelor lăsate în urma furtului acolo unde ar
trebui să fie prezente.

12