Referat

La obiectul: Justiția pentru copii

Tema: Prevenirea victimizării copiilor

A verificat: doctor în drept,

confereanțiar universitar
Rusnac Constantin
A efectuat: Mariana Plămădeală

Chișinău 2020
Cuprins
1. Introducere
2. Noțiuni introductive
3. Principii
4. Formele și consecincențele victimizării copilului
5. Victimizarea copilului
6. Concluzii

Introducere
 Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Minorul face parte din categoria
persoanelor cu o vulnerabilitate victimală sporită putând fi uşor antrenat în acţiuni victimizatoare
pentru el. În decursul timpului victimizarea minorilor a luat o mulţime de forme, începând cu
faptul că, copii erau victime a indiferenţei umane, fiind crescuţi fără afectivitate, umiliţi,
stigmatizaţi şi frustraţi de familie şi de societate şi finisând cu calitatea de victime a abuzurilor
fizice, sexuale, emoţionale, psihice. Datorită vulnerabilităţii victimale sporite, minorii au atras
atenţia specialiştilor în domeniu, devenind obiect de studiu a unei ramuri relativ nouă a
victimologiei criminologice - victimologia juvenilă. În această ordine de idei devine deosebit de
importantă elaborarea în continuare a bazelor teoretico-metodologice a victimologiei juvenile
naţionale, precum şi consolidarea particularităţilor acestei ramuri ştiinţifice prin realizarea
investigaţiilor cu caracter aplicativ.
Actualitatea problemei abordate este determinată, de asemenea, de victimizarea sporită a
minorilor prin infracţiuni sexuale de violenţă. Astfel, numai pe parcursul ultimilor 5 ani în ţara
noastră sau înregistrat 2602 de infracţiuni de abuz faţă de copii, din care prin 483 de infracţiuni
s-a atentat la inviolabilitatea sexuală a minorilor. Conform datelor statistice un număr substanţial
de minori au devenit victime a violurilor. Alarmant este că aceste infracţiuni aduc atingere
inviolabilităţii sexuale a minorului, ce constituie o condiţie importantă a dezvoltării sexuale
normale a acestuia, au consecinţe cele mai grave şi de durată. Deosebit de grave sunt tendinţele
actuale ale victimizării minorilor prin infracţiuni sexuale: creşterea masivă a abuzurilor sexuale
asupra copiilor de vârstă mică, însoţirea violurilor de omor, vătămări corporale, săvârşirea
acestor infracţiuni în familie. Pericolul major al acestor infracţiuni este condiţionată şi de gradul
sporit de latenţă a acestora. Prin urmare, în prezent sunt excepţional de necesare studiile
ştiinţifice victimologice care pot releva cauzele şi condiţiile, evoluţia şi urmările procesului de
victimizare a minorilor în raport cu anumite infracţiuni, pot stabili particularităţile victimităţii
acestora şi elabora, promova un sistem de măsuri în vederea reducerii sau neutralizării
vulnerabilităţii victimale şi prevenirii victimizării copiilor şi adolescenţilor.
Victimizarea copiilor prin infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale, săvârşite prin
violenţă, constituie nu numai o problemă actuală şi alarmantă pentru ţara noastră, ci şi o
problemă universală, ce trebuie să sporească atenţia, dar şi reacţia faţă de măsurile de protecţie şi
de prevenire care sunt necesare de a fi aplicate. Mai mult, în urma cercetărilor
clinicopsihopatologice şi în funcţie de vârstă, s-a stabilit că victimă a violenţelor sexuale poate
deveni orice copil indiferent de vârstă sau sănătate psihică. De acea este important, ca accentul să
fie pus pe prevenirea victimologică.
 Noțiuni introductive
Etimologic, termenul victimă provine de la latinescul „victima”. Criminologul român Butoi T.
a avansat ipoteza că noţiunea de victimă poate deriva de la numele zeului arhaic vedic – Vikrita –
„divinitate fenomenologică a bolilor şi schilodirilor monstruoase” -, având în vedere că în sanscrită,
viktra înseamnă bolnav, schilod, iar termenul de jertfă ar putea avea rădăcini în Jlia (Jelea) ce
personifică în mitologia slavă actul jelirii, nenorocirea, care era întotdeauna însoţită de Karna, ce
simboliza plânsul.1 În Dicţionarul Enciclopedic Român, victima este „persoana care a fost
prejudiciată ca urmare a săvârşirii unor fapte culpabile şi păgubitoare” 2, în D.E.X. victima are trei
înţelesuri: 1 – „de persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii,
din cauza propriilor greşeli etc.”; 2 – „de persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite
(boli, accident, jaf, crimă etc.); 3 – „de animal sau om care era sacrificat unui zeu”.3
Victimizarea este o formă de discriminare, care poate avea loc în mai multe sfere sociale, cel mai
des întîlnită fiind la locul de muncă. Aceasta înseamnă, tratamentul injust aplicat față de o persoană
angajată, din cauză că a depus o plîngere ; se crede că a depus o astfel de plîngere sau a sprijinit o altă
persoană care a făcut o plîngere pentru că a fost discriminată.
Conform dicționarului explicativ al limbii române, trebuie să înțelegem ce înseamnă noțiunea de
victimă și de victimizare:
Prin termenul de VÍCTIMĂ, victime, înțelegem :
1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza
propriilor greşeli etc.
2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nefericite (boală, accident, catastrofă, jaf,
crimă etc.).
Prin termenul de a VICTIMIZÁ sau VICTIMIZARE înțelegem : A transforma (pe cineva) în
victimă; a persecuta; 2. S.f. Procesul de transformare în victimă.4
Este important să știm că sunt cunoscute mai multe forme de victimizare în societate cum ar fi:
Victimizarea femeii – Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de
vulnerabilitate victimală, în special în cazurile de violență în familie. Victimele de sex feminin, în
general, sunt stăpînite de sentimentul fricii, rezultată din intimidările sau agresiunile suferite care
determină, de regula, acceptarea efectului victimal.
Victimizarea copilului – Copiii, la fel pot avea o vulnerabilitate deosebită din cauza vîrstei. Ei
pot fi usor antrenati in actiuni victimizante pentru ei, pot fi inselati cu promisiuni sau recompense,

1
Butoi T., Butoi I., Psihologie judiciară, Ed. Fundașiei ”România de mâine”, București 2002, p.20
2
Dicționarul Enciclopedic Român, Editura Politică, 1962-1966, p. 879
3
https://dexonline.ro/definitie/victim%C4%83
4
https://www.dex.md/intrare/victimizare/74610
mintiti, constrînși să comită acte ale caror consecinte negative pentru ei și pentru altii nu le pot
prevedea. O forma specifica de victimizare a minorilor este bătaia, considerată de unii o solutie
extremă de autoritate si sanctionare, însă pînă la maltratare și agresiune poate fi doar un pas.
Victimizarea persoanelor vîrstnice – care la fel devin mai vulnerabili odată cu vîrsta. Procesul
de victimizare poate sa apară în cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau persoanele care
îngrijesc bătranii, sau in afara acestuia, agresori fiind infractorii. Acestia din urma, profitand de
capacitatea redusa a batranilor de a se apara, si de unele caracteristici psihocomportamentale
specifice (credulitate, neglijenta, uitare, confuzie), pot comite acte infractionale mult mai usor (furt,
agresiunea fizică sau psihică, exploatarea prin muncă, exploatarea financiară, privarea de hrană,
tratament medical, izolarea de societate etc).

Principii
Principiile care stau la baza elaborarii prezentei măsuri de prevenire a victimizarii
propriei persoane si a membrilor familiei au în vedere stabilirea cadrului institutional al
sistemului de servicii sociale destinate prevenirii si combaterii violentei în familie, atât la nivel
central cât si la nivel local, precum si dezvoltarea capacitatii sistemului pentru abordarea
multisectoriala a problematicii violentei în familie.
1.Principiul respectarii demnitatii umane. Fiecarei persoane îi este respectata demnitatea, prin
evitarea atitudinilor si comportamentelor umilitoare si degradante.
2.Principiul nondiscriminarii si egalitatii de sanse. Politica în domeniu va fi aplicata fara
discriminare, având în vedere respectarea si promovarea drepturilor persoanelor afectate de
violenta în familie. Aceste drepturi sunt aplicabile în egala masura cetatenilor români si
cetatenilor straini aflati în mod legal în România, cu respectarea prevederilor legislatiei în
vigoare, precum si prin asigurarea accesului liber si nediscriminatoriu al acestora la serviciile
specifice destinate prevenirii si combaterii violentei în familie.
3.Principiul promovarii valorilor non-violentei la nivelul comunitatii.
Cunoasterea gravitatii efectelor comportamentului violent la nivelul societatii implica actiuni
concertate ale statului si societatii civile în vederea schimbarii paternului cultural în ceea ce
priveste toleranta populatiei la actele de violenta în familie.
4.Principiul responsabilizarii. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile,
active si înalt motivate, dar si responsabile fata de sine, familie, prieteni, colegi, vecini,
comunitate. Aceasta presupune responsabilizarea fiecaruia pentru problemele celorlalti,
complementar cu responsabilizarea colectivitatii fata de problemele si dificultatile cu care
membrii sai se confrunta. Este vitala atât responsabilizarea agresorului pentru actele de violenta
comise, cât si a institutiilor abilitate sa intervina în rezolvarea cazurilor de violenta în familie.
 5.Principiul participarii. Promovarea participarii si consultarii beneficiarilor la toate nivelele de
decizie, printr-o abordare sensibila la diferentele culturale, de vârsta si gen. Promovarea
implicarii comunitatii locale, în mod special a autoritatilor publice, pentru a identifica si a
diagnostica în mod corect natura problemelor si a riscurilor.
6.Principiul complementaritatii dintre prevenire si combatere.
Tratarea efectului fenomenului violentei în familie este costisitoare si prezinta riscul perpetuarii
problemei. Prevenirea violentei prin masuri active si prin implicarea tuturor actorilor sociali
constituie unul dintre dezideratele actualei strategii.
7.Principiul securizarii si protectiei victimei. Acest principiu, considerat esential în orice demers
întreprins pentru solutionarea cazurilor de violenta în familie, garanteaza interventia, în limita
cadrului legal, prin actiuni care sa asigure inclusiv protectia fizica a victimei.
8.Principiul centrarii pe persoana. Acest principiu presupune centrarea pe nevoile persoanei si
implicarea ei activa în toate deciziile ce o privesc.
9.Principiul parteneriatului. Politica în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie
trebuie sa includa mecanisme parteneriale: grupurile si organizatiile reprezentative (comunitate
locala, organizatii neguvernamentale, organizatii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în
procesul de proiectare a politicilor în domeniu.
10.Principiul abordarii multidisciplinare. Asigurarea accesului beneficarilor la servicii, în functie
de nevoile identificate, într-o abordare multidisciplinara si multisectoriala.5

Formele și consecincențele victimizării copilului

Abuzul (procesul de victimizare) asupra copiilor ia o varietate de forme şi este influenţat de o

gamă largă de factori, de la caracteristicile individuale ale victimei şi abuzatorului, la mediul cultural
şi fizic în care trăiesc aceştia. Totuşi, acesta ramâne în mare măsură ascuns, din diferite motive. Unul
dintre motive este teama: multor copii le este teamă să vorbească despre incidente care implică acte
de violenţă asupra lor. În multe cazuri, părintele non-abuziv, care ar trebui să-şi protejeze copilul,
păstrează tăcerea atunci când abuzul a fost comis de către partener sau de către un alt membru al
familiei.
Formele victimizării copilului:

 Bătaia;

 Incestul- orice relaţie sexuală între rude;

5
Rotariu N., Rotariu I., Violenţa domestică în dreptul penal român. – Iaşi: Princeps Edit, 2005. – 35 p.
  Viol- raport sexual săvîrşit prin constringere fizică sau psihică a copilului;

 Hărţuire sexuală- orice formă de comportament fizic, verbal, nonverbal, de natură

sexuală;

 Prostituţie infantilă- folosirea copilului pentru activităţi sexuale, contra avantajelor

materiale;

 Pornografie infantilă- producerea, distribuirea, vinderea, schimbarea, folosirea sau

deţinerea de imagini ale unuia sau al mai multor copii implicaţi in activităţi sexuale;
Abuzul fizic (bătaia) este adesea însoţită de abuz psihologic, emoţional. Insultele, injuriile,
izolarea, respingerea, ameninţările, indiferenţa emoţională şi subaprecierea sunt toate forme de abuz
care pot afecta dezvoltarea psihologică şi bunăstarea copilului, în special atunci când provin de la un
adult pe care îl respectă şi în care investeşte emoţional, cum ar fi unul dintre părinţi. 6
Consecinţele abuzurilor la care sunt supuşi copiii în familie se referă în principal la activitatea
şcolară sau la modul de relaţionare al copilului cu şcoala („randament şcolar scăzut”, „izolare de
colectiv”, „timiditate excesivă”, „absenţe nemotivate”).
Copilul face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută, datorită
particularităților psihocomportamentale și de vârstă specifice: lipsit aproape complet de posibilități
fizice și psihice de apărare , capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau
ale altora, în special adulților, capacitate redusă de înțelegere a efectelor , a consecintelor unor
actiuni proprii sau ale altor persoane , capacitatea redusa empatica , imposibilitatea lor de a discerne
intre intentiile bune si cele rele ale altor persoane , nivelul inalt de sugestibilitate si al credulitatii,
sinceritatea si puritatea sentimentelor, gandurilor si intentiilor. Datorita acestor caracteristici ei pot fi
usor antrenati in actiuni victimizatoare pentru ei , pot fi manevrati, mintiti , determinati sa comita acte
ale caror consecinte negative pentru altii si pentru ei nu pot sa le prevada. Fiind deseori in
imposibilitatea de a rezista unor promisiuni , recompense oferite , mai ales de catre persoanele
adulte , care aparent le inspira incredere si securizare emotionala, pot sa cada usor prada unor
infractori verosi care nu se abtin de la cele mai abominabile fapte ( furt, jaf, viol asupra fetitelor ,
crime). Agresiunea sexuala include o serie de actiuni care cuprind implicarea copiilor impuberi sau
adolescentilor intr-o activitate sexuala pe care nu o inteleg in intregime si asupra careia ei nu sunt
capabili sa-si dea un consimtamant neviciat sau care violeaza conventiile sociale ale rolurilor
familiale , Schechter 1976). O caracteristica a agresiunii sexuale a copiilor este faptul ca agresorul se
afla intr-o pozitie de putere sau autoritate . Agresiunile sexuale asupra copiilor pot imbraca mai multe

6
Anastasia Oceretnîi. Raport, Cartografierea situaţiei cu privire la victimizarea copilului prin abuz şi exploatare
sexuală în RM, Chişinău, 2012.
forme : atingeri, penetrare vaginala, penetrare anala, cunillingus, fellatio, masturbare si alte
perversiuni.
Victimizarea copiilor poate avea drept consecințe : dificultăți în capacitatea de autoapărare în
raport cu ceilalți și cu sine, anxietate, timiditate excesiva, sentimente de inferioritate si de
subapreciere, modificarea expectatiilor pentru viitor, reducerea capacitatii volitionale, a ambitiei,
tulburari de relationare cu sexul opus , tulburari sexuale, fundamentarea unei personalitati
autodistructive .
Victimizarea poate avea ca urmari: aparitia agresivitatii, un slab control al impulsurilor primare, un
nivel scazut de toleranta la frustrare, izolare sociala si delincventa juvenila.
Consecințele psihologice sunt: sentimente de subapreciere, autoinvinovatire cronica in privinta
agresiunii, depresie cronica sau temporara, capacitate traumatizanta de a se angaja in relatii
interumane semnificative, sentimente de neputinta si neajutorare, sentimente de furie si pierdere,
instalarea complexelor Oedip, Electra, Cain, de castrare, de culpabilitate, de inferioritate, de
superioritate, tulburari de comportamente sexuale.
În sensul legii prin copil se intelege persoana care nu a implinit 18 ani si nu are capacitate deplina de
exercitiu. 7

Victimizarea copilului

Datorită caracteristicilor victimale menționate anterior, copiii pot fi ușor antrenați în acțiuni
victimizante pentru ei, pot fi manevrați, mințiți, determinați să comită acte ale căror consecințe
negative,pentru alții și pentru ei nu pot să le prevadă.
Fiind uneori în imposibilitatea de a rezista unor promisiuni, recompense, oferite mai ales de
către persoanele adulte, care aparent le inspiră încredere și securitate emoțională, pot să cadă
ușor pradă unor infractori veroși care nu se abțin de la cele abominabile fapte (furt,jaf,viol asupra
fetițelor,crime).
În continuare voi prezenta câteva cazuri de victimizare a copiilor:
Cazul nr. 1:în seara zilei de 10 Mai 1981,în timp ce se afla singură lângă un telefon public
din cartier numita V.M. de 6 ani, a fost acostată de către un bărbat necunoscut. Acesta i-a promis
bomboane și a condus-o pe un teren viran situat la marginea cartierului, unde a dezbracat-o de
chiloței și i-a introdus prin orificiul himenal capatul unui băț de lemn. Cum la fața locului nu s-
au găsit urme, iar victima nu a putut indica decât semnalmente vagi și contradictorii, cazul a

7
Victimologie- Curs universitar, Tudorel Badea Butoi, ed. Pro Universitaria, p. 170
rămas nerezolvat. Expertiza medico-legală a stabilit ca aceasta prezenta o ruptură a himenului
produsă de un corp contondent ascuțit, confirmând adevarul celor relatate.
Cazul nr. 2: Pe 31 Mai 1981 în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în parcul distractiv din
cartier, în apropierea unei stații de autobuz, a fost acostată fetița G.M, în vârsta de 9 ani de către
un individ necunoscut. Acesta i-a propus să-l însoțească la domiciliul său pentru a lua niște bani
cu care apoi să se distreze. Au plecat amândoi, urmand aproape același traseu ca și in cazul
anterior, în locul unde mai aștepta și al doilea tânăr necunoscut. După ce au dezbracat-o în mod
fortat, amândoi au avut raport sexual cu victima și apoi au abandonat-o în stare gravă. La
examenul medico-legal s-a stabilit că prezenta o plaga vulvo-vaginală și perineala, cu ruptura
sfincterului rectal, produsă în condițiile unui contact sexual normal și anal, necesitand 30 de zile
de ingrijiri medicale.
Cazul nr. 3: În ziua de 8 Iunie 1983,în jurul orei 11, minora B. I. de 6 ani a fost violată de
catre un bărbat necunoscut în apartamentul în care locuia. Autorul a urmărit victima în fața
blocului și a intrat dupa ea în apartament sub pretextul ca o roaga să-i dea un pahar cu apă. La
examenul medico-legal, victima a prezentat ușoare echimoze în zona organelor genitale externe
și o fisura in anus.
Cazul nr. 4: În ziua de 11 Octombrie 1964, infractorul S.S cu antecedente penale în materie
de violuri a acostat minora B.A în gara F, spunându-i ca îl cunoaște pe fratele ei din comuna în
care ea intenționa să se deplaseze. Profitand de credulitate minorei a plecat împreuna cu aceasta
cu trenul. La prima stație i-a spus ca trebuie să coboare și au pornit amndoi pe o potecă. Ajunsi
într-un lan de porumb, a atacat-o prin surprindere și a violat-o sub amenințarea cuțitului. Deși
minora era în stare gravă a violat-o înca o dată –tot in condiții de amenințare-abandonând-o în
lanul de porumb, deși prezenta o hemoragie puternică, sangele scurgându-se masiv în ghetele ei.
În starea aceasta a fost observată de niste tractoriști, care au urmărit infractorul pe șosea și l-au
prins, dându-l pe mâna organelor de drept.
Formele foarte grave de victimizare a copilului se întâlnesc, din nefericire, în cadrul familiei,
cum ar fi bătaia și incestul, cu consecințe extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare
și maturizare psihocomportamentală a acestuia.
În ceea ce priveste bătaia, cei mai ardenți “teoreticieni” susțin că această metodă are o dublă
valoare: retroactiv-durere fizică și morală resimțită pentru o conduită greșită și procativă, adică
inhibarea pentru viitor a unor asemnea acte comportamentale. Ce mijloace sunt mai eficiente,cat
timp trebuie să dureze, cât de mare trebuie sa fie durerea pricinuită, care este cel mai bun context
de aplicare, sunt doar unele din întrebarile la care nu s-a formulat înca un răspuns unanim
acceptat de către “specialiști”.
 Din nefericire,viata de zi cu zi pe multe meridiane ale globului bătaia este frecvent folosită,
luând uneori forme deosebit de grave, producând copiilor leziuni corporale și chiar decesul.
Violența manifestată în cadrul familiei și mai ales asupra copiilor, a atras mai demult atenția
specialiștilor care, la rândul lor, au încercat să evidențieze structurile de personalitate specifice
celor care maltratează copiii, mecanismele și dispozitivele motivaționale care susțin asemenea
forme de conduită, consecințele imediate și de perspective asupra sanatatii fizice si psihice ale
copiilor supusi unui asemenea tratament astfel incat unii autori s-au straduit sa evidentieze
trasaturile particulare ale grupurilor de parinti care folosesc bataia ca un mijloc de puternica
agresare fizica asupra copiilor. De exemplu,Spineta si Rigler in 1972 precum si Gelles (1973) au
evidentiat urmatoarele tipuri de caracteristici:1.caracteristici demografice.Cea mai mare
frecventa o detin parintii care au un mariaj instabil,care au divortat si cei care s-au separat in
fapt.De asemenea,copilul batut este adesea cel care este rezultatul unei nasteri nedorite si cea mai
periculoasa perioada pentru asemenea copii este perioada primilor 3 ani de viata.2.”Istoria
propriei vieti a parintilor “.Cei mai multi dintre parintii care-si maltrateaza copii au fost ei
insisi ,acum supusi unui tratament similar de catr proprii lor parinti sau au fost in cea mai mare
masura neglijati emotional de catre acestia.In trecutul unor asemenea parinti asemenea lipsesc
dragostea,si sunt prezentate in schimb,parintii respingerea si indiferenta.Pentru ei nu au existat
prea multe prilejuri oferite in vederea identificarii cu anumite modele.Practic,din punct de vedere
emotional parintii au fost absenti;3. Atitudini parentale in raport cu cresterea copiilor.Parintii
abuzivi in a utiliza mijloace de sanctiune fizica privesc copilul ca pe o modalitate de a-si
satisface propriile nevoi solicitandu-i,in a intreprinde actiuni ce depasesc posibilitatile si
abilitatile psihice si fizice.Ei intampina mari dificultati in a stabili legaturi empatice cu proprii
copii si in a satisface nevoile acestora de dependenta.Mai mult,ei nesocotesc in mare masura
motivele si trebuintele copiilor,prezinta diverse tulburari psihologice si psihiatrice.Impulsurile
agresive ale unor parinti se pot datora stresului zilnic al vietii,sentimentele lor puternice de
inadecventa in adoptarea si exercitarea rolului de parinte,inteligentei scazute sau a unei structuri
immature a personalitatii.
O alta incercare de tipologizare a parintilor abuzivi in utilizarea agresiunii fizice asupa copiilor
si care a influentat multe alte incercari mai recente apartin lui Merrill.In viziunea acestui autor
exista patru tipuri de asemenea parinti:Tipul 1:parintii care se caracterizeaza printr-un inalt grad
de agresivitate,ce se manifesta in continuu,uneori fiind clar concentrate si focalizata,alteori insa
nu.Supararea si enervarea lor scapa controlului,fiind nevoie de o minimala actiune stimulativa
iritativa.Explicatia unei asemenea conduite vizeaza in principal propriile experiente traite in
perioada copilariei timpurii;
Tipil 2:parintii sunt sunt rigizi,compulsive,reci afectiv si,dupa modul in care procedeaza in
interactiunea cu copiii,pledeaza mai mult pentru propriile lor drepturi.Ei resping copilul si sunt
mai mult preocupati de propria lor placere.Frecvent sunt de neclintit in adresarea unor cerinte si
exigente
copiilor,care adesea depasesc posibilitatile reale ale acestora si tind sa-I blameze pentru orice
incurcatura in care sunt implicate ei ca parinti;
Tipul 3:Parintii sunt persoane passive si dependente.Ei sunt oameni modesti reticenti si,totodata,
sovaielnici in a exprima sentimentele si dorintele lor.Aparent apar ca fiind foarte neagresivi dar
adesea intra in competitie cu copiii pentreu a castiga atentia sotului,fiind de obicei
depresivi,imaturi si capriciosi:Tipul4: acesti parinti sunt persoane frustrate de obicei fie tati
foarte tineri,fie oameni inteligenti dar care au anumite dizabilitati fizice care ii impedica in a
sprijinii propria familie.Este posibil ca ei sa stea acasa sis a aiba grija de de copii iar sotia sa
mearga la slujba.In asemenea situatii,gradul lor de frustrare conduce la pedepsirea severa a
propriilor copii.Aceasta categorie de parinti necesita,desigur,un serios treatment psihologic si
psihiatric.Scopurile urmarite sunt multiple dar cele mai importante sunt sintetizate astfel de catre
Helfer:
1.Deoarece adesea parintii agresivi cu copiii au expectante nearealiste fata de acestea, ei
trebuie sa fie ajutati sa inteleaga cum se dezvolta copilul normal,cum se reactioneaza fata de
comportamentul copilului normal,cum se reactioneaza fata de,ce trebuie asteptat din partea
copilului,cum trebuie sa te joci cu copilulsi,in general,care sunt deprinderile si aptitudinile pentru
parentalitate;
2.Parintii agresivi si abuzivi in raport cu copiii au o foarte slaba imagine in raport cu sine,le
lipseste increderea de sine sin u stiu cum sa ajute pe altii si cum sa fie ajutati de catre altii.De
aceea, este necesar sa fie sprijiniti pentru a se reoienta social;
3.Intrucat asemenea parinti mentin legaturi cu parteneri nepotriviti,este necesar ajutorul
pentru a-si forma deprinderi de selectare a acestor.Si odata ce partenerul conjugal este selectat,ei
necesita o atenta consiliere maritala;
4.Deoarece cel mai mare pericol pentru copilul agresat si maltratat este ca el insusi sa
procedeze la fel cand va deveni parinte,este necesar sa se depuna eforturile pentru ca in perioada
copilariei sa fie evitate asemenea experiente.
Autorii mentionati s-au ocupat mai ales de parintii care realmente exagereaza in utilizarea
mijloacelor agresive,punand in pericol,in mod incontrolabil,sanatatea fizica si psihica a copiilor.
Desi mijloacele punitive,inclusive bataia,sunt larg utilizate de catre parinti,exista diferente in
ceea ce priveste modul correct de aplicare al acestor mijloace de catre mama sau de catre tata.Si
unii si altii pot folosi modalitati sanctionatorii dar ponderea referitoare la incarcatura
emotionala,pozitiva sau negative, care insoteste asemenea conduite poate fi diferita.De astfel,unii
autori, tinand seama atat de variabila afectivitate,cat si de variabila forta de coercitie

manifestata,diferentiaza doua categorii mari de metode destinate a asigura controlul asupra

conduitei copilului:a)metode bazate pe dragoste si b)metode bazate pe putere,coercitive.
Desi,din punct de vedere statistic,mamele folosesc cu o mai mare frecventa prima categorie de
metode,dar efectele asupra comportamentului si personalitatii copiilor nu sunt
aceleasi.Cercetarile arata ca,atunci cand mamele apeleaza in mod constant la metodele orientate
spre dragoste,proprii lor copii tind sa deszvolte un simt puternic al responsabilitatii pentru
conduita si sa fie marcati real si autentic de sentimentele de vinovatie si regret cand comit
abateri.Daca asemenea metode nu dau rezultate,mamele recurg la cea de-a doua categorie,care in
mod obisnuit presupune utilizarea agresiunii fizice.Si daca acest apel,la randul lui,devine relativ
constant,printe cele mai frecvente urmari care pot sa apara se numara conturarea si
manifestarea,intr-un mod progresiv,a agresivitatii fata de alti copii,rezistenta la cooperare si
exteriorizarea unor comportamente ostile.Cresterea in durata si in intensitate a utilizarii
metodelor agresive pot determina retragerea si evitarea interactiunii sociale cu altii,certuri si
disensiuni frecvente,exprimarea deschisa a agresiunii cand sunt provocati de altii.
In ceea de priveste nivelul de varsta,unele cercetari au aratat ca pedepsele si restrictiile
folosite de mama pot avea o mai mare influenta asupra gradului de dependenta a
comportamentului copiilor mai mari(scolari de exemplu) decat a celor din perioada
prescolara.Cu cat gradul de control creste si sanctiunile sunt mai severe,cu atat copiii mai mari
se orienteaza mai mult spre alte persoane din afara familiei.Cand metodele si mijloacele sunt
punitive-agresive sunt utilizate de catre tata,care este perceput ca avand o mult mai mare
autoritate si putere sociala,consecintele asupra comportamentului si personalitatii copiilor sunt
mult mai accentuate cum ar fi,de exemplu, aparitia unor tulburari nevrotice,retragerea
sociala,timiditatea excesiva,certuri frecvente cu colegii,agresivitatea exagerata manifestata mai
ales intre baieti.Mult mai mult decat decat in cazul in care mama foloseste mijloace
sanctionatorii,daca tatal manifesta fecvent agresivitate fata de copil,folosind mai ales drept
procedeu maltratarea fizica,exista probabilitatea ca acesti copii sa reactioneze, la randul
lor,agresiv in raport cu altii.In asemenea caz,conduita parintelui apare ca un model de agresiune
pentru copil,care este interiorizat si transferat in in relationarea cu cu alte persoane,in special cu
colegii si cu cei de-o varsta cu ei,invatand sa exprime emotiile de suparare si ura in afara acestui
mediu.
Urmari deosebit de grave asupra personalitatea copilului(fetitei) il are incestul,asemenea cazuri
fiind,din,nefericire,foarte frecvente.Astfel, dupa afirmatiile lui K.H.H.Green (1971),la spitalul de
copii din Washington, cazurile de “rele tratamente” de ordin sexual sunt mai frecvente decat
fracturile osoase sau operatiile de amygdale.De altfel abuzurile sexuale comise de tata asupra
ficei minore fac parte din categoria mai larga a molestarii sexuale a copilului care poate fi
considerate ca o forma a violului deoarece victimele sunt foarte tinere si legal nu sunt capabile sa
isi de-a consimtamantul.
Privitor la aceasta categorie de de victimizare a copilului,A.Thio in urma unei sinteze a
diferitelor cercetari evidentiaza urmatoarele:-intre 9 si 54 procente pentru femei si intre 3 si 9
procente pentru barbate au fost,in perioada copilariei,victimele unei maltratari sexuale;O ancheta
efectuata in San Francisco de catre Diana Russel indica faptul ca molestarea fetitelor mici este de
aproape la fel de comuna precum violul pentru femei adulte (38 de procente in primul caz si 44
procente pentru cel de-al doilea caz);
Toate situatiile arata ca fetitele sunt in mai mare masura molestate sexual decat barbatii iar
majoritatea covarsitoare a celor molesteaza sunt mult mai mult barbate decat femei.8

Metode de prevenire a victimizării copilului

Părinții/reprezentanții legali, trebuie să țină cont de următoarele:
 Să ia toate măsurile de supraveghere, de creştere şi educare specifice fiecărei vârste a
copilului în parte;
 Să instruiască copilul prin exemplul propriu să respecte regulile minime de siguranţă atât
când se află singur la domiciliu, cât şi în stradă, la joacă, etc.;
 Să suprevegheze permanent copilul Dumneavoastră, însă acţionaţi cu discreţie pentru a nu
lăsa impresia că îi controlează activitatea la orice pas;
 Să suprevegheze ce activităţi desfăşoară copilul pe reţelele de socializare, cu cine
comunică, ce site-uri accesează şi utilizează;
 Dacă intenţionează să plecei pe un termen mai mare de 3 luni peste hotarele ţării, iar copii
rămîn în Republica Moldova, să infermeze în prealabil autoritatea tutelară locală despre
persoana în grija căreia rămîn copiii, conform alin. 4 art. 13 al Legii nr.140 din 14.06.2014
privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc.
Se recomandă să se adreseze la autoritatea tutelară locală (primarul din localitate, specialistul
pentru protecţia copilului sau asistentul social) pentru a asigura supravegherea copilului şi
8
Nicolae Mitrofan,Voicu Zdrenghea,Tudorel Butoi-Psihologie Judiciara-Casa de editura si presa “Sansa”-
S.R.L.,Bucuresti ,1984
încredinţarea copilului unui membru al familiei rămas în ţară sau rudă, care îşi asumă
responsabilitatea completă pentru securitatea lor.
Procedura este una simplă şi trebuie începută cu depunerea unei cereri la primărie. Neglijarea
de către părinţi a acestei obligaţiilor şi lăsarea copiilor în custodia persoanelor în etate,
neputincioşi sau care nu au autoritatea necesară, poate avea consecinţe nefaste, începînd cu
cazuri de fuga de la domiciliu al copiilor şi pînă la comiterea de către copii sau contra lor a
infracţiunilor grave, cum ar fi vătămări corporale, violuri, accidente rutiere, etc.
Dacă s-a stabilit că copilul nu este la domiciliu şi este admites faptul că acesta a plecat de
acasă, este foarte important să fie sesizată poliţia şi prezentate datele care să ajute la depistarea
copilului: semnalmente, semne particulare, comportamentul anterior; să fie prezentată o
fotografie recentă a copilului.
În cazul când copilul a fost victima unei infracţiuni, este binevenit să se apeleze la servicii de
suport psihologic şi sprijin emoţional din domeniul protecţiei copilului.
Copii, trebuie să țină cont de următoarele:
 Să refuze orice invitaţie propusă de un necunoscut într-un local, la o petrecere sau la
o plimbare cu maşina;
 Să refuze orice cadou care vine din partea unui necunoscut;
 Să nu facă autostopul;
 Dacă un străin îl forţează să intre într-o maşină, casă, etc. să strige după ajutor;
 Dacă este urmărit pe stradă, să intre într-un magazin, instituţie, organizaţie şi să
solicite ajutor;
 Să evite accesul persoanelor necunoscute în casă când este singur, indiferent cine
spun ei că sunt;
 Să nu poarte telefonul mobil la gât şi să nu îl lase fără supraveghere;
 Să țină geanta în partea din faţă a corpului, lipită de haină, iar portofelul într-un
buzunar interior şi aveţi să aibă grijă de banii şi lucrurile personale, mai ales în
mijloacele de transport, pe drum;
 Să meargă întotdeauna însoţit de un prieten atunci când parcurge drumul casă-şcoală;
 În staţia de autobuz, să astea alături de grupul de prieteni, este mai sigur şi mai
plăcut;
 Dacă în timp ce merge spre casă/şcoală, cineva încearcă să intre în vorbă cu el/ea, să
se îndepărteze de respectiva persoană şi să povestească această întâmplare unui adult
în care are încredere (părinte, profesor).
 În cazul unor incidente, să contacteze imediat Poliția.9

Concluzii și recomandări
Victimologia trebuie să-şi focalizeze studiile asupra profilurilor victimelor, asupra
modalităţilor de participare a acestora la actul criminal şi pe stabilirea responsabilităţii reale,
precum şi pe cercetarea factorilor de risc victimal şi a comportamentului victimei raportat în
special la relaţia victimă-agresor.
Scopul victimologiei judiciare trebuie să urmărească limitarea victimizării.
Cercetarea responsabilităţii victimei în cadrul relaţiei cu agresorul şi stabilirea poziţiei
acesteia în cadrul infracţiunilor trebuie să conducă la limitarea victimizării prin educarea
potenţialelor victime şi crearea unor strategii antivictimizare.
Este vorba de cercetarea obiectivă şi imparţială a responsabilităţii reale a victimei în
dinamica relaţiei cu agresorul - ne referim aici la responsabilitatea psihologică, pentru că din
punct de vedere juridic victima este absolvită de orice vină - ştiut fiind faptul că de multe ori
victima generează, întreţine şi consumă actul infracţional.
Activitatea de prevenire trebuie centrată pe victima potenţială care trebuie învăţată cum să
evite situaţiile agresive sau cum să reducă riscul agresiunii deoarece aceasta poate preveni prima
victimizarea. Luarea unor minime măsuri de protecţie de către victime poate duce la
neutralizarea unor acţiuni criminale. Bineînţeles că situaţia nu poate fi absolutizată deoarece
există infracţiuni care nu pot fi prevenite şi situaţii în care victima nu are nici o responsabilitate.
Propun definirea personalităţii minorului victimă, ca “ansamblul calităţilor
sociopsihologice şi bio-fizice, a căror manifestare în mediul înconjurător, determină
comportamentul tipic al persoanei minore, comportament care creează o potenţialitate mai mare
decât la persoanele obişnuite, de a suferi careva daune fizice, morale sau materiale în urma
acţiunilor infractorului”.
Propun definiţia completată şi precizată a comportamentului victimal al minorului faţă de
abuzul sexual drept “comportament prin care acesta provoacă, favorizează sau într-un alt mod
uşurează comiterea infracţiunii împotriva sa, determinat de dereglarea regulării spontane a
comportamentului şi realizării strategiilor ineficiente în situaţia unui posibil abuz sexual, care
contribuie la transformarea unei victime potenţiale în una reală”. Victimele minore manifestă
preponderent trei forme de comportament preinfracţional: neutru, imprudent şi provocator.

Bibligrafie
9
http://politia.md/sites/default/files/prevenirea_victimizarii_juvenile.pdf
1. Butoi T., Butoi I., Psihologie judiciară, Ed. Fundației ”România de mâine”,
București 2002
2. Dicționarul Enciclopedic Român, Editura Politică, 1962-1966
3. https://dexonline.ro/definitie/victim%C4%83
4. https://www.dex.md/intrare/victimizare/74610
5. Rotariu N., Rotariu I., Violenţa domestică în dreptul penal român. – Iaşi: Princeps
Edit, 2005.
6. Anastasia Oceretnîi. Raport, Cartografierea situaţiei cu privire la victimizarea
copilului prin abuz şi exploatare sexuală în RM, Chişinău, 2012.
7. Nicolae Mitrofan,Voicu Zdrenghea,Tudorel Butoi-Psihologie Judiciara-Casa de
editura si presa “Sansa”-S.R.L.,Bucuresti ,1984
8. http://politia.md/sites/default/files/prevenirea_victimizarii_juvenile.pdf