UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “SIMION BĂRNUŢIU” SIBIU

CURS MASTERAT:
„ŞTIINŢE PENALE - BOLOGNA”
DISCIPLINA: „FENOMENOLOGIA
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE”

REFERAT: „Principalele forme de manifestare a

criminalităţii organizate în lumea contemporană”

ANUL 1 SEM. 2 – AN UNIVERSITAR 2009/2010

TITULARUL DISCIPLINEI,
Prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI

MASTERAND,
 - 2010 -

PRINCIPALELE FORME DE
MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII
ORGANIZATE ÎN LUMEA
CONTEMPORANĂ

2
 CUPRINS

1. Noţiuni generale. Scurt istoric ………………………………. pag. 3

2. Caracteristicile crimei organizate …………………...……… pag. 5

3. Formele de manifestare a criminalităţii organizate în lumea

contemporană
…………………………………………………………………. pag. 6

3.1. Traficul de droguri ………...……………….………………… pag. 6

3.1.1. Drogurile şi organizaţiile criminale ……….……….……….. pag. 7
3.1.2. Consumul şi dependenţa de droguri din perspectiva socio-
psihologică …………………………………………………… pag. 8
3.2. Traficul de arme ……………………………..………………. pag. 9
3.3. Traficul cu autoturisme furate ………………………..……. pag. 11
3.4. Traficul de carne vie ……………………………….……….. pag. 13
3.5. Crima organizată şi terorismul ………………………….…. pag. 14
3.5.1. Aspecte socio-psihologice privind autorii atentatelor teroriste
…………………………………………………..…………… pag. 15
3.5.2. Organizarea grupurilor teroriste …………………………. pag. 16
3.5.3. Corelaţia terorismului cu crima organizată ...…….………pag. 16
3.6. Crima organizată şi spălarea mondială a banilor ……...…. pag. 17
3.7. Crima organizată şi corupţia ……………………...……….. pag. 20

4. Dispoziţii finale ...…………………………………………… pag. 20

Bibliografie ……………………………………………………… pag.21

3
 PRINCIPALELE FORME DE MANIFESTARE A
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ÎN LUMEA
CONTEMPORANĂ

1. Noţiuni generale. Scurt istoric.

Ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, geoistoric condiţionat,

cauzalitatea criminalităţii, constelaţia surselor socio-umane ale crimei şi criminalităţii,
identifică componentele şi conţinutul cauzelor şi condiţiilor socio-umane ale fiecărei
infracţiuni în parte cât şi a diverselor categorii şi grupe de infractori, se numeşte
criminologie.
Prin crimă organizată, în accepţiunea proiectului de lege promovat în Parlament,
se înţelege: “activităţile desfăşurate de orice grup constituit din cel putin trei persoane,
între care există raporturi ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogăţească
sau să controleze teritorii, pieţe ori sectoare ale vieţii economice şi sociale interne sau
străine, prin folosirea şantajului, intimidării, violenţei ori coruperii, urmărind fie
comiterea de de infracţiuni, fie infiltrarea în economia reală.1“
În accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel: “comiterea
cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe
persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind
sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de
afaceri, prin folosirea violenţei sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea
unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau
economice.”
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte “MAFIE”,
acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale lumii.
Principalele ţări unde există grupuri de infractori sub denumirea de “MAFIE”
sunt:

Italia: - Cosa Nostra Siciliană Camorra

- ’Ndrangheta
- Sfânta Coroană Unită

Franţa: - Mafia siciliană

- Camorra

Anglia: - Mafia italiană

- Triada chineză
- Mafia Roşie (rusă)
1
Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de vest Timişoara

4
 - Grupurile criminale jamaicane
S.U.A: - Cosa Nostra
- Mafia Siciliană
- Camorra Napolitană
- ’Ndrangheta Columbiană
- Sfânta Coroană Unită
- Triade chinezeşti
- Boryukudan din Japonia

Australia: - ‘Ndrangheta din Calabria

- Familiile cu bazele în Griffith (un district agricol la vest de Sidney)

Brazilia: - Escadroanele Morţii

- Mafia italiană
- Bicheiros

Canada: - Triada chineză

- Mafia italiană
- Cartelurile columbiene

Columbia: - “La Costena” (de-a lungul Atlanticului)

- Antioquia şi Cauca Valley ( din zonele centrale şi estice)
- Cartelul Medellin
- Cartelul Cali
- Coast Cartel
- Asse del Caffe
- Norte del Valle
- Ibaque
- Santander
- Orgota

Japonia: - Yacuza (joc de cărţi japonez)

- Boryokudan “familia”

Mexic: - Cartelul din Golf

- Cartelul Pacificului
- Cartelul Tijuana

Rusia: - Mafia cecenă

- Georgienii
- Armenii
- Mafia caucaziană

5
 În Europa Centrală şi de Est, criminalitatea a atins cote alarmante cu deosebire în
spaţiul C.S.I.- Iugoslavia, Albania şi Bulgaria (Comunitatea Statelor Independente). Forţa
crimei organizate este pusă în evidenţă mai ales prin influenţa ei deosebită în planul
destabilizării situaţiei interne care a cunoscut transformări esenţiale : trecerea de la
economia centralizată la cea de piaţă, de la regimul politic autoritar la cel democratic şi
de la un sistem centralizat de securitate la un sistem naţional de securitate independent.
Peste tot în aceste teritorii, inclusiv România, ordinea civilă s-a degradat, inflaţia
a înregistrat un salt extraordinar, criminalitatea a crescut alarmant, piaţa neagră este o
prezenţă cotidiană, la vedere. Deschiderea frontierelor în toată această regiune a facilitat
mişcarea persoanelor şi a mărfurilor, impulsionând piaţa liberă dar şi criminalitatea.
Folosind forţa financiară de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat foarte
rapid democraţiile aflate în faza incipientă, au corupt oficialităţile politice şi
guvernamentale, de regulă reprezentate de persoane voluntariste, slab pregătite pentru a
conduce, uşor influenţabile.
O stare puternic dezechilibrată s-a instalat şi adâncit fără ca autorităţile să
intervină, acceptând jocul grupărilor criminale, care şi-au pus în aplicare întregul arsenal,
mai rafinat sau mai brutal, de mijloace şi metode de acţiune.
Procesul de privatizare care s-a declanşat în absenţa unei reglementări clare şi a
unei minime strategii a fost benefic pentru lumea interlopă, produsă de orânduirea de tip
comunist, precum şi pentru fosta nomenclatură, care a avut la dispoziţie de la început
forţa financiară necesară pentru a acoperi importante părţi din capitalul scos la
privatizare.
Fiecare din ţările Europei Centrale, de Sud şi de Est îşi are propria istorie a acestei
perioade, dominate de o puternică instabilitate şi o reală ofensivă a crimei organizate.
Sunt foarte multe elemente componente comune tuturor acestor ţări, dar fiecare
dobândeşte particularităţi şi caracteristici ce le individualizează traiectoria în zone foarte
apropiate de epicentrul crimei organizate tradiţionale2.

2. Caracteristicile crimei organizate3

Nivelul înalt de profesionalizare a grupărilor criminale care au adoptat şi

perfecţionat principiile de organizare şi regulile de acţiune ale structurilor de tip mafiot.
De asemenea, se manifestă tendinţe de intelectualizare a grupărilor criminale prin
absorbţia, în interiorul acestora de persoane ce ocupă funcţii oficiale în domeniul
finanţelor, comerţului, băncilor, administraţiei, justiţiei dar şi a unor reputaţi avocaţi,
experţi şi tehnicieni în cadrul comunicaţiilor şi logisticii.
Afacerile ilegale de amploare – contrabandă, evaziune fiscală, traficul de
armament, de droguri, de materiale radioactive, taxa de protecţie şi “recuperările de
debite”- nu se pot derula şi finaliza fără realizarea unui parteneriat între infractorii
autohtoni şi cei ce acţionează pe teritoriul altor state.
Se înregistrează în prezent tendinţa de “folosire a funcţiei publice” pentru
realizarea afacerilor, în spatele sau pe spatele căreia se derulează afacerile.
2
Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de vest Timişoara
3
L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei
organizate, Ed. Sitech, 2008

6
 Deja se poate vorbi de “piaţa drogurilor“ în marile centre urbane şi universitare
din România. (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Timişoara, ş.a.). Aproape zilnic, sunt
depistaţi traficanţi şi consumatori de droguri, mare parte fiind cetăţeni străini sau cetăţeni
români, cu precădere, elevi şi studenţi.
Sunt numeroase situaţiile care demonstrează că în România criminalitatea de
înaltă violenţă, tinde să fie o componentă de bază a crimei organizate. Edificatoare sunt
conflictele dintre arabi, chinezi, pentru supremaţia în angrouri şi respectiv în cartiere.
Economia subterană, economia paralelă, se alimentează şi se dezvoltă dintr-o
mare diversitate de afaceri ilegale care produc o imensă masă monetară necontrolată.
Principalele surse de alimentare sunt: contrabanda, evaziunea fiscală, munca la
negru, taxa de protecţie, etc.
Fiecare ţară dispune de o economie subterană dar depinde foarte mult
dimensiunea acesteia. Ea este estimată la: 5% din PIB în Japonia, 8% din PIB în Marea
Britanie, 8,5% în S.U.A, 9% în Franţa, Olanda, Canada şi Germania, 11,5% în Italia,
13% în Belgia, 30% în China şi peste 50% în Rusia4.

3. Formele de manifestare a criminalităţii organizate în lumea

contemporană

Criminalitatea organizată în lumea contemporană se manifestă sub diferite forme5:

 Traficul de droguri
 Traficul de arme
 Traficul de autoturisme furate
 Traficul de carne vie
 Crima organizată şi terorismul
 Crima organizată şi spălarea mondială a banilor
 Crima organizată şi corupţia

3.1. Traficul de droguri

Una dintre formele cele mai active de manifestare a crimei organizate

transnaţionale o reprezintă producţia şi traficul de droguri. Profiturile realizate din
această activitate - care devansează cu mult afaceri legale, inclusiv din domeniul
industriei petroliere, au făcut ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să
apară numeroase grupări şi bande criminale, care pun în prim planul preocupărilor lor
producţia şi traficul de droguri sau de precursori ai acestora.
Trebuie menţionat şi tratat cu toată atenţia faptul că în unele ţări, acest
fenomen se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale guvernanţilor care acceptă tacit
şi contra cost să permită derularea unor astfel de activităţi pe teritoriul naţional.
Organizaţiile criminale angrenate în aceste activităţi îşi permit astfel să
deţină în posesie mii de hectare de terenuri agricole pe care cultivă plantele
necesare, să întreţină zeci de mii de angajaţi care asigură tot procesul de fabricaţie al

4
C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001
5
S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –Napoca 2005

7
drogurilor, adevărate armate pentru protecţia activităţilor şi să angajeze numeroşi
specialişti din domeniul chimiei, biologiei, finanţelor şi informaticii, care să
contribuie la bunul mers al acestui tip de afacere.
Sistemul legislativ permisiv din aceste ţări, care acordă pedepse extrem de
mici pentru infracţiunile legate de activitatea de producţie şi/sau trafic de droguri, sau nu
incriminează acest gen de activităţi neaderarea la tratatele internaţionale privitoare
la droguri, reprezintă factori care determina stabilirea unor baze de acţiune ale
organizaţiilor criminale. De asemenea, sunt expuse statele ale căror teritorii sunt
grevate de războaie civile, activităţi teroriste de amploare, conflicte interetnice,
marcate de instabilitate politică cronică ce împiedică exercitarea controlului
guvernamental pe unele părţi din teritoriul naţional şi unde sistemele de control vamal,
financiar şi judiciar nu funcţionează eficient.
Se remarcă, de asemenea, că dacă în trecut se puteau face deosebiri nete
între ţările producătoare şi cele consumatoare de droguri, acum este evident că
asemenea diferenţieri nu mai au importanţă, pentru că marea majoritatea ţărilor
consumatoare au devenit şi producătoare, într-o măsura mai mare sau mai mica şi
invers, iar termenul de "ţări de tranzit" şi-a pierdut din semnificaţia iniţială, acestea
devenind de regulă consumatoare şi în final chiar producătoare.

3.1.1. Drogurile şi organizaţiile criminale6

Heroina este un drog din clasa A, extras din opium de mac şi se prezintă sub
formă de pudră de culoare maro sau albă. Pentru a fi injectată este tratată cu acid
clorhidric, transformându-se în clorhidrat de heroina.
Termenii de argou folosiţi pentru acest drog sunt : aroma, skag, zahar maro,
"H", Henry.
Principalele centre de cultivare ale macului opiaceu şi extragere a heroinei
sunt: Triunghiul de Aur - în Asia de Sud-Est, care include Myanmar, Thailanda şi
China şi Cornul de Aur, care include Afganistanul şi Pakistanul.
Triadele chinezeşti deţin monopolul traficului de heroină către S.U.A., iar
organizaţiile criminale turceşti controlează traficul acestui drog către Europa. Triadele
chinezeşti sunt recunoscute pe plan mondial şi pentru traficarea heroinei pure sau a
"Albului de China".
Cannabisul7 - Cannabis Sativa este o plantă care creşte în multe regiuni de pe
glob fiind cultivată şi valorificată într-o serie de ţări. Sub formă de droguri,
cannabisul este traficat şi consumat ca marijuana (iarba), haşiş (răşină) şi ulei
vegetal.
Principalele zone de producere a marijuanei sunt Africa de Vest, Caraibe şi
America de Sud, iar ţările de destinaţie ale acestui drog sunt cele vest-eropene şi
S.U.A. Traficul acestui drog este monopolizat de grupările criminale din Africa de
Vest şi cartelurile mexicane şi columbiene din America Centrala şi de Sud. Traficarea
haşişului, care provine mai ales din Maroc şi Pakistan ., este monopolizată de
grupările criminale turce şi cele asiatice, ţările de destinaţie fiind cele din Europa
Occidentală.

6
S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –Napoca 2005
7
Internet

8
 Cannabisul, sub formă de ulei vegetal, este mai puţin consumat în Europa,
ponderea deţinând-o S.U.A.
Cocaina este un drog verificat din clasa "A" care se obţine din frunzele
arborelui de coca. Regiunea andină a Peru-ului, Boloviei şi Columbiei este cea mai
mare producătoare de cocaină din lume.
Din punct de vedere istoric, cartelurile columbiene au fost principalele
producătoare de cocaină în regiune, însă, în prezent, Bolovia şi Peru deţin
întâietatea. Cartelurile columbiene au rămas, însă, principalele exportatoare de
cocaină pe plan mondial, controlând întreaga producţie din zona latino-americana.
Drogurile sintetice fabricate în laboratoare de produse chimice, sunt
clasificate în trei grupe principale: stimulente, halucinogene şi depresive.
Consumul de droguri sintetice în Europa de vest a devenit ceva obişnuit, acestea
nefiind considerate mai periculoase decât alcoolul. Dintre drogurile sintetice cele mai
folosite menţionăm: amfetaminele, L.S.D., extasz, M.D.A. ("Eva"), metaamfetamina
cristalizată ("ice-gheaţa"), produsă de Yakuza japoneză.

3.1.2. Consumul şi dependenţa de droguri din perspectiva socio-psihologică8

Consumul de droguri reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu
care se confruntă societăţile contemporane. Considerat în majoritatea manualelor de
criminologie şi sociologie a devianţei ca o "crimă fără victime", care nu aduce
prejudicii societăţii, în ansamblul său, ci doar indivizilor implicaţi, consumul de
droguri reprezintă un adevărat flagel care deteriorează sănătatea a milioane de
oameni, sporind costurile asistenţei medicale şi determinând amplificarea altor
probleme sociale.
Consumul de droguri constituie deci o importantă problemă socială, care are
multiple consecinţe economice, juridice, criminologice şi medicale, pe termen lung, care
influenţează negativ atât viaţa indivizilor, cât şi a comunităţilor. Din punct de vedere
psihologic sau fiziologic, consumul de droguri determină dependenţa individului de
anumite substanţe chimice utilizate pentru a produce efecte agreabile ori pentru a
evita durerea şi disconfortul. Aceasta dependenţă are însă, un caracter nociv,
producând individului modificări fizice şi psihice ireversibile care îi afectează
profund starea de sănătate.
Din perspectiva psihologică explicaţiile consumului şi dependenţei de droguri
vizează personalitatea consumatorului şi individului dependent. Noţiunea de dependenţă
însăşi este definită în diverse moduri. Unii psihologi pun accentul pe dorinţa
psihologică necontrolabilă de administrare a drogului, alţi psihologi accentuează
dependenţa fiziologică faţă de un drog particular.
Din punct de vedere sociologic, dependenţa faţă de droguri trebuie
explicată, mai degrabă, ca un proces social, decât ca o relaţie între proprietăţile fizice
ale drogului şi impactul acestora asupra organismului uman.
Ocupându-se de procesul de dependenţă faţă de opiacee, în special de
morfină şi heroină, John Clausen a subliniat faptul că această dependenţă reprezintă
produsul unui proces de învăţare socială rezultat din interacţiunea sau asocierea cu
alţi indivizi, ei înşişi dependenţi.
8
Internet

9
 Făcut accesibil, cel mai adesea de un grup de prieteni, drogul nu are iniţial
altă funcţie decât aceea a căutării unei experienţe inedite. Utilizarea drogului este
dependenţa de disponibilitatea sa la nivelul iniţiaţilor grupului. Ulterior, consumatorul
ocazional devine un consumator "de carieră", prin descoperirea unei surse mai stabile
de aprovizionare. Aici intervine rolul traficanţilor, al organizaţiilor criminale, care
fac posibilă ajungerea drogului la aceşti consumatori.

3.2. Traficul de arme

Dezvoltarea pieţei internaţionale a drogurilor s-a făcut în paralel cu aceea a

vânzărilor ilegale de arme. Fabricanţii din toate ţările dezvoltate vând toate tipurile de
arme mişcărilor de rezistenţă şi chiar guvernelor din lumea a treia prin intermediul
marilor traficanţi, a comercianţilor, oamenilor de afaceri şi serviciilor secrete, care
înregistrează profituri considerabile de pe urma acestor activităţi, profituri comparabile
cu cele obţinute din comerţul ilicit de stupefiante.
Apariţia unor conflicte armate, la început în Asia şi America Latină, mai târziu în
Orientul Mijlociu şi Africa, iar mai aproape de zilele noastre chiar în sud - estul Europei,
au determinat dezvoltarea rapidă a industriei de armament şi în paralel extinderea
pieţelor ilegale şi legale de materiale de război.
Astfel, între anii 1970-2000, cheltuielile militare în ansamblul ţărilor lumii au
crescut de mai bine de patru ori, atingând un nivel de aproximativ 800 miliarde de
dolari anual, în prezent acestea depăşind 1200 miliarde. Concomitent au crescut de
circa 8-9 ori exporturile de armament, paralel cu operaţiunile legale,
dezvoltându-se piaţa neagră a livrărilor ilegale de arme, majoritatea operaţiunilor de
acest fel vizând ţările lumii a treia.
Restricţiile severe şi embargourile asupra vânzărilor de arme impuse de
ţările occidentale, concomitent cu sistemele de autoritate şi control adoptate de
statele producătoare, au dat naştere unor tendinţe tot mai puternice de eludare a
acestora, tendinţă transformată în prezent într-o puternică impulsionare a
tranzacţiilor ilegale şi dezvoltării pieţei ilegale de armament. Pe lângă cei trei mari
exportatori de arme din perioada postbelica, respectiv S.U.A., U.R.S.S. şi Anglia, în
ultimii ani au apărut alţi mari producători, cum sunt Israel, Franţa, Germania şi Italia,
urmate de India, China, Brazilia şi Ucraina. Numai în anul 2004, Rusia,
moştenitoarea U.R.S.S., a vândut conform unor statistici în materie, armament în valoare
de 80 de miliarde de dolari9.
Unul dintre factorii cheie, responsabil pentru creşterea tranzacţiilor de
armament, este faptul că guvernanţii şi elitele politice ale Lumii a treia care au
ajuns la putere, au început să-şi construiască propria maşinărie militară,
caracterizată prin introducerea tehnologiei moderne de război şi adoptarea unor sisteme
de securitate cât mai bine puse la punct.
De cele mai multe ori, chiar după venirea la putere, guvernele naţionale au fost
confruntate cu mişcări interne de forţă şi chiar conflicte cu statele din jur, pe motive
etnice, religioase sau teritoriale, fiind nevoite să recurgă deseori la forţă pentru a se
impune, fapt ce a ridicat mult cererea permanentă de arme, determinând astfel puterile

9
L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei
organizate, Ed. Sitech, 2008

10
aliate, să le vândă armamentul necesar, uneori însă apelând şi la puterile adverse, de
la care s-au aprovizionat de regulă, prin intermediul pieţei ilicite, a traficului ilegal cu
arme şi muniţii.
În felul aceasta, cele peste 450 confruntări între statele neeuropene,
îndeosebi pe teritoriul Africii, Orientului Mijlociu şi Americii Latine, ce au avut loc
în ultimele două decenii au determinat un aflux de armament şi tehnologie militară
sofisticată, fiind dezvoltată o necunoscută şi nebănuită piaţă ilegală, un adevărat rai pentru
comercianţii şi traficanţii veroşi. Spre exemplu, numai războiul dintre Irak şi Iran a
ocazionat o cerere de echipament militar în valoare de aproape 100 miliarde dolari,
cerere ce a fost onorată cu furnituri ale industriilor militare din 400 de ţări, din care o
parte ar reprezenta-o tranzacţiile ilegale.
Traficul ilegal cu arme şi muniţii a luat amploare deosebită în perioada
post comunista (după anul 1990) în multe din statele din estul Europei, îndeosebi
cele desprinse din URSS, fiind create condiţii favorabile sustragerii şi comercializării de
arme şi muniţii din depozitele armatelor naţionale.
În acest sens este edificatoare situaţia din armata rusă, care s-a confruntat şi se
confruntă cu o stare de indisciplină dezastruoasă şi mai ales cu pierderea poziţiei
deosebit de influente în societate, concomitent cu compromiterea şi ca urmare a
incompetenţei manifestată în acţiunile militare desfăşurate în Afganistan şi în
Cecenia. Datorită acestor cauze, mulţi conducători din armată se simt frustraţi,
confruntaţi fiind şi cu o scădere drastica a veniturilor salariale, fapt pentru care se simt
îndreptăţiţi să-şi îmbunătăţească situaţia financiară prin manopere dolosive. Asemenea
persoane cu funcţii de comandă şi chiar structuri din armata rusă, acţionează
asemănător crimei organizate, fiind edificator în acest sens un raport al Procuraturii
militare ruse, care atrăgea atenţia că multe cadre de marcă ale armatei sunt implicate
în activităţi economice ilegale. Legat de situaţia din Rusia scoatem în evidenţă şi
permisiunea ce s-a acordat unor oameni de afaceri şi băncilor de a-şi constitui
structuri de pază şi apărare dotate cu armament, în care sens li s-a dat dreptul de a
obţine licenţe de comerţ pentru unele categorii de armament de autoapărare, multe din
acestea luând drumul „pieţei negre". La toate acestea se adaugă şi aprecierea că peste
două treimi din armele care circula în Rusia şi în fostele state sovietice, sunt arme
furate din armată.
De asemenea, trebuie amintit conflictul armat din fosta Iugoslavie, care ani de
zile a măcinat importante cantităţi de material militar, începând de la pistoale, pistoale
mitralieră, până la tancuri, avioane şi rachete sofisticate. Este clar că în condiţiile
embargoului total, impus tuturor părţilor aflate în conflict, armele, muniţiile şi tehnica
militară au fost procurate, în buna parte, de pe piaţa neagră, prin intermediul marilor
traficanţi.
La acest început de mileniu se prefigurează un nou ,,cavaler al apocalipsului",
mai periculos decât traficul cu droguri şi cel cu arme, acesta fiind întruchipat de
traficul de materiale radioactive. Deja unele cazuri au fost descoperite în Polonia,
Ungaria şi România, însă campioană rămâne tot Rusia.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că resursele materiale reduse şi fondurile foarte
mici alocate energiei nucleare şi sectorului de cercetare creează un pericol potenţial
pentru securitatea obiectivelor dar şi a societăţii; mulţi angajaţi din domeniu şi chiar
savanţi nu-şi mai execută corespunzător sarcinile de serviciu, recurgând chiar la

11
sustrageri de materiale strategice pentru a-şi completa veniturile. Este dat exemplu un om
de ştiinţă, a cărui identitate nu a fost dezvăluită şi care a fost arestat de Serviciul Federal
de Securitate, pentru faptul că, folosind o tehnică proprie, a produs în laboratoarele
Institutului din Krasnoiarsk cel putin 1 kg de material nuclear cu dublă utilizare,
inclusiv militară, pe care 1-a transportat ilegal peste graniţă.
Pericolul deosebit constă în faptul că ţări cu regimuri dictatoriale sau care duce o
politică de înarmare, precum Iranul, Irakul, Libia, Coreea de Nord şi Pakistanul
procura materiale radioactive pe orice cale, pentru constituirea bombei atomice, nefiind
exclusă nici posibilitatea ca organizaţii criminale să fie tentate în confecţionarea de arme
nucleare, îndeosebi pentru ameninţare sau şantaje.

3.3. Traficul cu autoturisme furate10

Creşterea traficului de autoturisme furate in ultimii ani a devenit dramatică, în

majoritatea ţărilor europene reprezentând un serios segment al crimei organizate, după
traficul de droguri. Astfel, în Germania în anu1 2003 s-au reclamat 165000 de
autoturisme furate, fiind recuperate doar 46%, în Franţa în anul 2004 s-au furat
335.647 autoturisme, fiind recuperate doar 225.232 iar în Italia s-au înregistrat
264514 furturi de autoturisme, din care doar aproximativ 45% au fost descoperite.
Se detaşează însă organizaţiile criminale care transferă maşinile furate
înspre beneficiari din spaţiul fostei U.R.S.S., mulţi dintre aceştia, îmbogăţiţi peste noapte
preferând în special maşini de lux. Această ocupaţie le permite înregistrarea de
profituri considerabile. Rezultă de aici că furtul de autoturisme a devenit o afacere
deosebit de rentabilă, mai ales că, pentru infractor, riscul de a fi prins în momentul
comiterii furtului sau imediat după aceea este foarte redus.
În acest domeniu se disting două tipuri de bande organizate:
- cele care se ocupă de furtul autoturismelor de lux (Mercedes, Audi,
Porsche, Ferrari), care au desfacere în ţările sud-est europene, Rusia şi ţările ex-
sovietice şi în ţările arabe;
- cele care s-au specializat în furturile de autovehicule de categorie mijlocie,
care se cer în ţările din Europa Occidentala, Centrala şi de Est. Aceste bande sunt
organizate, la rândul lor, în grupuri criminale specializate pe diferite activităţi
corespondente fiecărei porţiuni din lanţul infracţional, în rândul acestora acţionând cu
fermitate regula că fiecare infractor să nu cunoască decât pe cei care participă
împreună cu el nemijlocit la executarea unor fapte ilicite, practică ce limitează
foarte mult numărul deconspirărilor, în cazurile în care reţeaua sau reţelele sunt
descoperite de poliţie.
Pentru a explica mai bine modul de organizare al bandelor criminale ce se
ocupă cu furtul de autoturisme, trebuie descrise mai întâi principalele activităţi ale
lanţului infracţional în cauză, activităţi desfăşurate de infractori specializaţi şi grupaţi în
raport cu această specializare:
- grupa de recunoaştere, care se ocupă cu identificarea
maşinilor corespunzătoare scopului urmărit, membrii ei stabilind de regulă unde şi cât
timp stau parcate autoturismele ori identifică societăţile care închiriază autoturisme
şi documentele de însoţire ale acestora;
10
Internet

12
 - grupa tehnică, ce se ocupă pe de-o parte cu fabricarea
documentelor false necesare (acte de proprietate, taloane, documente de identitate
etc.), iar pe de altă parte, alţi participanţi se ocupă de confecţionarea rapidă a dublurii
cheilor, numerelor de înmatriculare false şi uneori de falsificarea seriei de pe caroserie;
- grupa de transport, ai căror membri preiau autoturismul şi îl
duc la destinaţie. De regulă, primul transportator, care scoate autoturismul peste
graniţă, trebuie să fie cetăţean al statului de unde s-a comis furtul sau care este
rezident în ţara respectivă, pentru că un cetăţean străin nu poate trece frontiera
decât dacă pe documentele de proprietate este făcută menţiunea de export, posedă
număr de înmatriculare special pentru export şi el este proprietar;
- grupa de valorificare-comercializare este compusă din cei
care caută comenzi prealabile furtului (pentru furtul la comanda) sau identifică
potenţiali cumpărători din rândul celor cu posibilităţi financiare mari. Racolarea
cumpărătorilor se face, de regulă, în târgurile specializate în tranzacţii de acest fel;
- grupa de siguranţă este constituită, de regulă, în cadrul,
Organizaţiilor din Italia sau Bulgaria şi au ca sarcină supravegherea activităţilor ilicite în
toate fazele lanţului infracţional. Foarte important pentru gruparea infracţională este
cunoaşterea rapidă a interceptării acţiunii de către poliţie, reţinerea sau arestarea unui
transportator din reţea, pentru că, în felul acesta, pot şterge rapid urmele infracţiunii,
documentele compromiţătoare, probele şi mijloacele de probă ce îi pot incrimina şi
implicit evită căderea şi a altor membri al reţelei.
În general, furturile de autoturisme se comit prin următoarele moduri de
operare:
- furtul direct din stradă, din locurile de parcare sau garaje, prin
metode specifice de efracţie (spargerea geamurilor, forţarea încuietorilor, forţarea
blocului de contact-pornire), dar şi prin metode mai sofisticate, prin folosirea unui sistem
foarte eficient de confecţionare pe loc a cheilor false;
- furtul comis în înţelegere cu proprietarul maşinii, care, după o
perioadă de timp de la furtul aranjat, reclamă poliţiei dispariţia autoturismului, el
încasând atât cota parte ce-i revine de la gruparea infractoare, cât şi contravaloarea
asigurării autoturismului;
- furtul din magazine specializate în vânzarea autoturismelor. Nu
puţine au fost cazurile în care membrii unei bande criminale s-au infiltrat în
asemenea magazine, ca angajaţi, fapt ce le permitea să falsifice cheile de contact
confecţionând dubluri ale acestora. De asemenea, identificau în documentele societăţii
noii proprietari şi adresele acestora, după care alţi membri ai grupării executau furtul
propriu-zis şi valorificau maşinile furate;
- furtul maşinilor închiriate 11 , care sunt transportate apoi peste
frontieră, de regulă în ţări unde sistemele de evidenţă computerizată nu sunt puse la
punct, după care chiriaşii reclamă furtul autoturismelor în cauză.
Rutele principale folosite de infractori depind în mare măsură de ţările de
destinaţie şi de căile folosite, terestre sau maritime. Una dintre rutele terestre
începe din Germania, se continuă prin Austria, Ungaria, România şi Bulgaria. Calea

11
Internet

13
maritimă se foloseşte de obicei pentru autoturismele destinate unor cumpărători din
Orient12.

3.4. Traficul de carne vie

Este un fenomen cu o dezvoltare explozivă, ce beneficiază de modificările de

graniţe, slăbirea puterii autorităţilor şi extinderea fenomenului globalizării.
Proxenetismul şi prostituţia de masă capătă din ce în ce mai mult un caracter
organizat.
Proxenetismul, deşi nu este definit expres în legislaţia penala, a fost
interpretat de practica judiciară drept acţiunea de racolare de femei, în vederea
practicării de relaţii sexuale plătite. Se remarcă o dezvoltare rapidă a filierelor care
oferă minori de ambele sexe pentru astfel de relaţii. Racolarea se face de obicei prin
mijloace de constrângere psihică, dar şi prin folosirea forţei fizice.
Prostituţia de masă este amplificată într-un ritm îngrijorător de sărăcia şi
mizeria materială, care se extinde asuprea unei pături tot mai mari de populaţie, cu
precădere în ţările sărace, dar şi la periferia marilor oraşe din ţările bogate. Dorinţa de
câştig rapid şi facil a determinat nu numai persoane sărace să se prostitueze ci chiar
persoane de condiţie medie, cu pregătire intelectuală medie sau chiar superioară.
Multe prostituate active, după ce au acumulat capital, s-au asociat cu vechi proxeneţi
şi au devenit întreprinzători şi patroni ai unor societăţi comerciale de diferite profiluri.
În acest fel au obţinut un mijloc de "albire" a profiturilor ilicite obţinute şi un paravan
pentru activităţile de racolare şi plasare.
Traficul de persoane s-a accentuat odată cu deschiderea graniţelor şi
instituirea liberei circulaţii în statele Uniunii Europene, amplificat de exodul unor
populaţii pe teritoriul cărora au apărut conflicte armate.
A devenit o industrie foarte eficientă, aprovizionată de filiere complexe de
emigrare clandestină. Tinere şi minore din ţări ale Comunităţii Statelor Independente,
din foste ţări comuniste sunt aduse în Occident sub masca angajării în industria
prestărilor de servicii sau a celei de divertisment ajung până la urmă în diferite reţele de
prostituţie, care deservesc hoteluri, saloane de masaj, ori chiar clienţii la propriul
domiciliu. Sunt de notorietate cazurile în care reţelele de traficanţi de persoane s-au
organizat pentru a putea pune la dispoziţia sutelor de bordeluri apărute în zonele aflate
sub protecţia trupelor O.N.U din BosniaHerţegovina, Macedonia şi Kosovo "marfa"
căutată şi bine plătită de funcţionarii misiunilor umanitare şi de militarii din forţele de
menţinere a păcii staţionaţi în aceste zone.
Autorităţile din Europa Occidentala se confruntă cu reţele internaţionale, în
care proxeneţii de diferite naţii cooperează în vederea obţinerii monopolului asupra
unor teritorii sau oraşe, în scopul obţinerii unor profituri uriaşe.
Cu toate că în anul 1989 O.N.U. a adoptat Convenţia asupra drepturilor
copilului din care rezultă clar că minorii trebuie protejaţi împotriva exploatării
sexuale şi a molestărilor de orice fel, în fiecare an mii de bărbaţi americani şi
europeni călătoresc în Thailanda, Sri Lanka şi Filipine pentru a întreţine relaţii
sexuale cu copii. Prostituţia de la vârste fragede reprezintă în aceste ţări o tradiţie

12
C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001

14
îndelungată şi uneori singura sursă de subzistenţă a familiilor din care provin aceşti
copii.
În această activitate mafiotă, pe lângă prostituţie şi proxenetism, se practica şi
comerţul cu copii, destinaţi uneori transplantului de organe, sub paravanul
adopţiilor legale şi mai putin legale.

3.5. Crima organizată şi terorismul

Este aproape recunoscut că actualmente, pentru statele europene problemele

majore ale securităţii interne se structurează în jurul evoluţiilor alarmante ale
crimei organizate, extremismului politic şi terorismului, cu tot cortegiul de
ameninţări şi implicaţii negative care derivă din acestea.
Se afirmă în cercurile de specialişti, abia a sfârşit un ciclu istoric, respectiv cel
al Războiului Rece, un altul începe şi ca din starea haotică instaurată, cel puţin pentru
moment, în lume ia naştere o ameninţare considerabilă, construită din conjugarea
terorismului cu crima organizată. În timp ce lumea ieşea uşurată din Războiul Rece,
în teritoriile retrase, nebăgate în seama ale planetei s-au produs mutaţii. Astfel, în
unele ţări ale Lumii a treia, anumite formaţiuni partizane precum „guerilleros" din
America Latină sau mujahedinii din Afganistan, constituiau o adevărată mişcare, care nu
este şi nu poate fi inclusă în sfera politicului şi luptei politice. Ocupând teritorii pe
care forţele statale nu le mai pot administra şi ţine sub control, teritorii denumite drept
,,zone cenuşii" ale planetei noastre, aceste forţe constituie unul dintre cele mai mari
pericole ale viitorului apropiat, ele îmbinând acţiunile teroriste cu banditismul şi
crima organizată, pentru că în felul acesta îşi pot asigura finanţarea rapidă şi
îndestulătoare pentru procurarea de arme, mijloace tehnice şi, în ultimă instanţă, o
îmbogăţire rapidă şi sigură pentru membrii acestor organizaţii criminale.
În zilele noastre, terorismul îmbracă noi forme în ce priveşte organizarea,
compoziţia şi modalităţile de manifestare, apropiindu-se foarte mult şi chiar
combinându-se cu crima organizată13.
Pentru a înţelege bine situaţia actuală privind terorismul, tendinţele sale şi
corelaţia cu crima organizata, sunt necesare explicaţii privind definirea acestuia, cauzele
apariţiei sale, moduri de manifestare, concomitent cu descrierea principalelor organizaţii
teroriste ce acţionează în lume.
Noţiunea de „terorism" este din punct de vedere etimologic un derivat de la
,,teroare", cuvânt de origine latină. Însă înainte de romani, în mitologia greacă,
teroarea - Phobus -şi frica - Deimos, erau numele celor doi cai, care trăgeau carele
de luptă ale zeului Ares, zeul războiului, al violenţei instituţionalizate.
Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica, teama şi teroarea. Grecii
subliniau independenţa relativă dintre cele două concepte ce se inter-relaţionează. Frica
era cunoscută de ei şi ca o reacţie la lucruri noi şi ciudate, neaşteptate şi periculoase.
Încă din Antichitate, frica şi teroarea au reprezentat instrumentele convingătoare ale
voinţei. Violenta era calea cea mai des utilizată pentru realizarea unui scop politic.

13
L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei
organizate, Ed. Sitech, 2008

15
 3.5.1. Aspecte socio-psihologice privind autorii atentatelor teroriste
Creşterea constantă a fenomenului terorist în perioada modernă a determinat,
printre altele, realizarea şi publicarea unor studii referitoare la actele propriu-zise de
terorism, cât şi la autorii acestora. Lucrările autorilor americani Hans Miller şi Ernest
Evans au meritul de a încerca să portretizeze terorismul modern pe baza unor date
publicate cu privire la peste 250 de lideri şi membrii ai unor organizaţii teroriste din
Germania, Japonia, Irlanda, Turcia şi ţările arabe.
Unele din concluziile rezultate au relevanţă socio-psihologică certă, mai ales în
ceea ce priveşte măsurile de prevenire şi control asupra acestui fenomen.
1 ) Vârsta - vârsta membrilor grupărilor teroriste se plasează între 22 şi 31 de
ani, în timp ce liderii se situează între 45 şi 55 de ani.
2) Sexul - terorismul rămâne o preocupare predominant masculină,
majoritatea operaţiunilor teroriste (peste 80%) fiind concepute şi executate de
bărbaţi, femeile având în general, rol de sprijin.
3 ) Starea civilă - teroristul necăsătorit este preponderent faţă de cel căsătorit.
4) Mediul de provenienţă - teroriştii trebuie să cunoască la perfecţie terenul pe
care operează; în consecinţă ei sunt oameni ai locului, provenind din mediul urban
sau rural, în funcţie de grupul terorist din care fac parte.
5) Nivelul de instruire - majoritatea teroriştilor au cel puţin studii medii, cel mai
adesea fiind absolvenţi de instituţii de nivel universitar.
6) Profilul psihologic - Grupul terorist tinde să se formeze în contextul unor
situaţii de frustrare, fie că este vorba de sărăcie sau statut defavorizat din motive
politice, rasiale, etnice sau religioase. Orientarea lor extremistă porneşte de la
convingerea că nu-şi vor putea atinge niciodată ţelurile pe cale legală.
Acestor ţeluri li se acordă valoare absolută. Din acest motiv, apartenenţa la grupul
terorist le conferă posibilitatea autopreţuirii, căderii în mitul eroului salvator,
concomitent cu o anumită depersonalizare prin care devine posibilă înfruntarea
oricărui risc.
Reprezentanţii fanatici ai unei „cauze" sunt rezultatul unui proces de
diminuare a propriului Eu care se contopeşte într-un eu colectiv, adesea nebulos şi
absurd, care utilizează deviza, de asemenea absurdă, „distruge pentru a salva". Un
element esenţial ce conturează terorismul îl constituie faptul că se abordează o
strategie bazată pe un puternic impact psihologic. Psihologia teroristă prezintă trei
trăsături esenţiale:
- propaganda prin fapte;
- intimidarea;
- provocarea.
Propaganda prin fapte - presupune că orice acţiune teroristă este dovada mai
clară că ceva nu este în regula în societatea respectivă, actul terorist devenind
mesajul nevoii de schimbare a regimului. Propaganda urmăreşte de fapt atragerea
atenţiei opiniei publice asupra caracterului opresiv al puterii, asupra cauzei lor şi a
justiţiei acesteia.
Intimidarea - dacă în trecut ţintele atacurilor teroriste erau în majoritate
funcţionari guvernamentali sau personalităţi publice, în prezent se constată o
diversificare a categoriilor de persoane ce formează, cu predilecţie ţinte ale

16
atacurilor teroriste. În prezent intimidarea este aplicată în special neutrilor pentru a-i
forţa să ia o atitudine faţă de oficialităţi.
Provocarea - atentatele teroriste au drept replică din partea autorităţilor ample
acţiuni represive, combinate cu severe măsuri de securitate, ce afectează în primul
rând populaţia neimplicată, fapt ce are ca urmare scăderea popularităţii guvernului
respectiv.

3.5.2. Organizarea grupurilor teroriste

Rareori teroriştii oferă informaţii despre activităţile lor sau despre structura lor
organizatorică, astfel încât există destul de puţine informaţii despre specificul
grupurilor teroriste.
Structura celor mai multe organizaţii este concepută astfel încât să prevină
orice infiltrare în rândul organizaţiei, de persoane străine, aflate în slujba vreunei agenţii
de informaţii. Secretul este unul dintre elementele „cheie" ale succesului şi poate fi
păstrat numai printr-o bună organizare, o bună conducere şi suport masiv din
partea membrilor organizaţiei.
Caracteristicile cele mai importante pentru structura organizatorică a unui grup
terorist, pot fi prezentate ca fiind următoarele:
A. Liderii - cu mici excepţii (câteva grupuri anarhiste) toate organizaţiile
teroriste au un loc lider, sub o formă sau alta.
B. Cadrele active - sunt alcătuite din indivizi care duc la îndeplinire efectiv
ordinele primite de la comandanţii ierarhic superiori.
C. Suporterii activi - aceste persoane oferă suportul logistic, necesar pentru a
susţine operaţiunile teroriste, cum ar fi: mâncare, bani, arme, ajutor material etc.
D. Suporteri pasivi - acele persoane ce simpatizează cauza respectivă, dar
care stau departe şi nu iau poziţie, pentru a nu fi implicaţi în nici un fel, în vreo
acţiune cu caracter terorist.

3.5.3. Corelaţia terorismului cu crima organizată

O problemă de mare interes practic este rezultatul simbiozei dintre terorism şi
crima organizată, fenomen deosebit de clar, cu o prezenţă cotidiană în ultima
perioadă.
Această simbioză s-a realizat, în primul rând din motive practice, materiale,
având drept explicaţie principală faptul că organizaţiile şi grupurile teroriste, fiind tot
mai puţin finanţate de unele state sau grupuri sociale interesate, au fost nevoite să-şi
caute fiecare surse proprii de procurare a sumelor necesare pentru dotarea cu armament
şi tehnică, plata membrilor asociaţiei, a informaţiilor şi altor cheltuieli. Ori, sursa cea
mai sigură, rapidă şi eficientă este crima organizată, numeroase grupări teroriste
obţinând sume imense din practici criminale, mafiote.
Totodată, grupările teroriste preiau, tot mai mult, experienţa, metodele şi
mijloacele folosite de organizaţiile criminale de tip mafiot, existând asemănări evidente
între răpirile practicate de organizaţiile mafiote din Italia, în vederea obţinerii de
răscumpărări şi răpirile executate tot mai frecvent în toata lumea, cu deosebire în America
Latină. La fel, aruncarea în aer a clădirilor, lucrărilor de artă, asasinatele, jafurile,
capturarea de ostatici şi apoi negocierea răscumpărărilor, de regulă, pentru sume

17
exorbitante, caracterizează latura obiectivă a terorismului, dar şi a criminalităţii feroce şi a
psihopaţilor.
În unele cazuri, grupuri teroriste, care şi-au pierdut idealurile şi obiectivele
politice, s-au transformat în organizaţii criminale de tip mafiot, iar în alte
împrejurări se realizează o reală întrepătrundere între organizaţiile teroriste şi cele
criminale, numeroşi infractori de drept comun, deosebit de abili şi calificaţi, sunt
racolaţi de organizaţiile teroriste, pentru ca în schimbul unor avantaje materiale
considerabile, să execute atentate cu caracter politic.
Prin corupţie, ameninţare şi intimidare, organizaţiile criminale teroriste,
cumpără sau atrag funcţionari de stat şi demnitari. Alături de acţiunile violente, ele
practică şi traficul de droguri, fraude, jocuri ilegale de noroc, trafic cu maşini
furate, trafic de carne vie, etc.
În aceeaşi ordine de idei, aşa cum grupurile teroriste urmăresc să execute
activităţi criminale, la rândul lor organizaţiile mafiote urmăresc tot mai mult scopuri
politice, ele implicându-se într-un mod deosebit de eficient în compromiterea şi
doborârea guvernelor care le stânjenesc afacerile murdare şi chiar în organizarea
alegerilor şi câştigarea acestora de către partide şi personalităţi care le pot ajusta
sau favoriza activitatea criminală.

3.6. Crima organizată şi spălarea mondială a banilor

Definirea conceptului de „spălare a banilor"

„Spălarea banilor" este o expresie tipic americană utilizată iniţial în
structurile crimei organizate pentru a desemna reinvestirea în afaceri licite a banilor
obţinuţi din afaceri ilicite, utilizând în acelaşi scop complicate circuite financiare
interne şi internaţionale.
Spălarea banilor se referă la un transfer de proprietate referitor la natura,
localizarea sau deţinerea proprietăţii, achiziţionarea sau utilizarea proprietăţii, ştiind că
proprietatea provine din activitate criminală. În mod evident, cea mai cunoscută sursă de
bani „murdari" este traficul de droguri, datorită faptului că prin el se generează la nivel
planetar, profituri anuale de multe miliarde de dolari, iar prin operaţiuni financiare şi
comerciale ilicite, aceste imense sume dispar dintr-un loc pentru a apărea multiplicate în
alte locuri, căpătând astfel aparenţa de legitimitate.
Profituri imense se obţin însă şi pe alte căi precum comerţul ilegal cu arme,
muniţii şi explozivi, traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul cu carne vie etc.
În Directiva Consiliului Comunităţii Europene nr. 91/308 din 10 iunie 1991, se
menţionează că „spălarea banilor" înseamnă următorul comportament, atunci când este
comis intenţionat:
- transformarea sau transferarea unei proprietăţi, ştiind că această
proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la
o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau mascării originii ilegale a proprietăţii
respective;
- ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, mişcări,
drepturi şi deţineri legate de proprietate, ştiind că acea proprietate este derivată dintr-o
activitate criminală sau dintr-un act de participare într-o astfel de activitate;

18
 - achiziţionarea, posesia sau folosirea unei proprietăţi ştiind că, în momentul
primirii ei, acea proprietate derivă dintr-o activitate criminală;
- participarea, asocierea la comiterea sau la tentativele de comitere, precum şi fapta
de a ajuta, facilita sau sfătui pe cineva în scopul comiterii oricărei activităţi menţinute în
paragrafele anterioare.
Subiecţi. În primul rând operaţiunea este făcută de subiecţii clasici,
respectiv traficanţii de droguri şi participanţii la infracţiunile ce reprezintă crima
organizată tradiţională.
Urmează în ordine escrocii, cu predilecţie cei care practică adevărate
strategii de fraudare a băncilor sau a altor instituţii, manipulatorii frauduloşi de bursă şi
cei care falimentează ilegal societăţile comerciale; în realitate sustrăgând fondurile
băneşti pe care le transformă sau transferă în alte locuri, în vederea sustragerii de
la impozite şi taxe ori de la obligaţiile ce le revin faţă de creditori.
Recurg la spălarea banilor cei care efectuează plăţi ilegale pentru obţinerea de
contracte sau licenţe, cei care mituiesc funcţionarii publici dar şi cei care îşi aduc
contribuţii ilegale la campaniile electorale, pentru ocuparea unor funcţii importante în
aparatul administrativ, judecătoresc sau legislativ, dar şi pentru obţinerea, în general, de
avantaje politice.
În ultima perioadă, spălarea banilor murdari este practicată la scară largă de noi
categorii de participanţi, între care se detaşează şantajiştii, răpitorii de persoane,
spărgătorii de bănci, contrabandiştii şi evazioniştii fiscali şi, nu în ultimul rând,
teroriştii şi spionii.
Obiective. Prin spălarea banilor, membrii organizaţiilor criminale urmăresc, în
principal, următoarele obiective:
- pentru legalizarea unor venituri care provin din surse ilegale (trafic de
droguri, de arme, de carne vie, jocuri de noroc etc.); acestea sunt investite în
construcţii imobiliare sau în achiziţii de imobile, după care, prin supraevaluarea lor ori
prin vânzarea lor la alte preţuri decât cele reale, se dă sumelor de bani
reprezentarea ca fiind câştiguri legitime;
- pentru sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului, se
practică manopere complet ilegale sau cu o oarecare aparenţă de legalitate. Din
prima categorie fac parte cumpărările directe, de pe piaţa bancară sau de pe piaţa
neagră de devize care sunt apoi scoase fraudulos peste graniţă şi folosite ori
depunerea în bănci din străinătate; din a doua categorie exemplificăm depozitarea
sumelor în cauză în conturi bancare din ţări în care nu se percep impozite şi taxe sau
acestea sunt mult mai mici decât în ţara de origine, investirea sumelor în titluri de
valoare (obligaţiuni, bonuri, CEC-uri etc.) la purtător, necontrolabile efectiv, cât şi
depunerea acestora în bănci care asigură secretul total asupra depunătorilor, acestea
fiind identificate numai printr-o parolă sau număr-cheie;
- pentru transformarea dolarilor în alte valute convertibile sau invers, de regulă
în cazurile schimbărilor ilegale de valută;
- spălarea banilor mai este practicată şi pentru investirea lor în obiecte de volum
mic având valoare foarte mare ori în obiecte de colecţie (aur, argint, tablouri,
monede etc.), dar şi pentru reluarea activităţilor infracţionale la niveluri superioare,
prin investirea sumelor în cumpărarea altor cantităţi de droguri, arme, muniţii etc., cât şi
a mijloacelor materiale sau tehnice necesare desfăşurării activităţii ilicite, precum

19
mijloace de transport (auto camioane, avioane, vapoare, bărci), construirea de depozite,
procurarea aparaturii de transmisiuni şi alte asemenea dotări.
Fazele spălării mondiale a banilor. Indiferent de activităţile criminale din care
provin banii murdari, spălarea lor pe plan internaţional presupune trei faze distincte,
după cum urmează:
a) Scoaterea banilor „murdari" proveniţi din acţiuni ilegale în afara ţării şi, dacă
se impune, depozitarea lor într-un cont dintr-o bancă din străinătate.
Scoaterea fizică a banilor se face de regulă prin curieri care trec sume peste
graniţă, prin contrabandă, uneori chiar prin evitarea punctelor de control vamal,
alteori prin ascunderea lor în mijloace de transport, în locuri dosnice sau
meşteşugit amenajate, sau în încărcătura vehiculelor ce tranzitează frontiera. Alteori,
sumele de bani sunt expediate prin colete poştale sau prin diferite obiecte de colecţie
ce se expediază peste graniţă.
Cel mai des uzitată, şi deosebit de eficace în cazul sumelor mari, este
scoaterea banilor murdari prin tranzacţii financiare. De regulă, membrii bandelor
criminale efectuează în ţara de reşedinţă operaţii financiare cu aparenţă de
legalitate, între care emiterea unor CEC-uri bancare, transferuri telegrafice,
acreditive, instrumente de bursă, acţiuni la purtători, în felul acesta, sumele ce
trebuie spălate ajung în conturile din străinătate.
b) A doua fază o reprezintă legitimizarea fondurilor în cauză, care se face
de regulă prin înregistrarea lor în conturile unor bănci din ţări, aşa-zis „paradisuri
financiare", foarte mult preferate de răufăcători pentru că băncile centrale sunt
slabe din punct de vedere al supravegherii generale a activităţii bancare, cu practici
permisive în materia operaţiunilor şi în care controlul acestora este slab sau
ineficient.
Legitimizarea se mai efectuează şi prin înregistrarea unor societăţi fictive sau
formale în străinătate, utilizate drept paravan al operaţiunilor de spălare a banilor
murdari, iar uneori sumele folosite în cadrul unor companii străine de investiţii,
cumpărări de terenuri şi construcţii de locuinţe, operaţiuni în care controlul realităţii
sumelor cheltuite este dificil de efectuat în orice ţară.
c) Faza a treia este repatrierea fondurilor, care se face prin aşa-zisa
„reîmprumutare a banilor" de la băncile sau firmele străine, care intrând în conturi
bancare devin aproape imposibil de controlat, cu privire la provenienţa lor, datorită
secretului operaţiunilor bancare sau comerciale.
Banii murdari sunt repatriaţi de regulă pentru a se putea realiza reciclarea lor,
respectiv investirea în alte activităţi criminale, de cele mai multe ori la niveluri
superioare, reciclare ce se realizează prin plăţi acreditive bancare, închirieri de
servicii fictive şi, nu în ultimul rând, efectuarea de plăţi excesive, respectiv la
preţuri ce depăşesc cu mult valoarea bunurilor livrate sau prestărilor efectuate.
Economia clandestină. Economia clandestină sau subterană include acele
tranzacţii financiare sau comerciale care nu lasă urme în documentele oficiale
contabile sau fiscale. Deosebirea esenţială dintre sumele de bani ce formează
economia subterană de cele ce reprezintă „bani murdari" este acea că primele
provin din activităţi legale şi nu din acte criminale, însă nu sunt introduse în
circuitul legal pentru a putea fi sustrase de la plata impozitelor şi taxelor legale, într-
un cuvânt ele formează obiectul „evaziunii fiscale".

20
 Această economie subterană devine o problemă deosebit de critică nu numai
pentru ţările în curs de dezvoltare, ci şi pentru ţările dezvoltate din Vest. De cele mai
multe ori şi sumele ce reprezintă aceste economii „subterane", „clandestine" sau
,,ilegale" se transformă în mase de capital internaţional speculativ pentru că ele,
provenind din evaziune fiscală, trebuie ascunse o perioadă, până când pot fi scoase la
iveala fără riscuri, operaţiune care se realizează tot mai mult prin aceleaşi filiere de
scoatere ilegală din ţara de reşedinţă şi revenirea lor ulterioară, după „spălare" prin
intermediul băncilor şi altor societăţi financiare sau comerciale.
Mai trebuie menţionat că atât spălarea banilor murdari cât şi tranzacţiile cu ,,banii
fierbinţi" proveniţi din economia subterană, în foarte multe cazuri căile ce trec prin ţările
cunoscute drept ,,paradisuri financiare", adică prin acele locuri unde pot fi efectuate
tranzacţii imense fără nici o posibilitate de control şi supraveghere din cauza absenţei
reglementărilor adecvate sau acolo unde reglementările sunt foarte permisive,
facilitând şi încurajând circulaţia financiară mondială ilegală (Panama, Insulele
Bahamas, Hong-Kong, Elvetia, Liehtenstein etc.).

3.7. Crima organizată şi corupţia

Impactul corupţiei asupra crimei organizate. Trebuie remarcat impactul

corupţiei asupra crimei organizate, acesta fiind un fenomen care reprezintă o
problemă dificilă pentru ţările din Lumea a treia, cu economii fragile şi în care
numărul tot mai mare de funcţionari necinstiţi provoacă grave destabilizări
financiare, în unele cazuri chiar ruinarea economică a unor state.
Astfel, s-a stabilit la nivelul Consiliului Europei, că pe lângă traficul de
droguri şi spălarea banilor murdari, corupţia este unul dintre cele trei mari pericole ce
ameninţă societatea. Corupţia reprezintă o ameninţare evidentă la adresa
democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului.

4. Dispoziţii finale
În concluzie, omul a sesizat destul de târziu că este în acelaşi timp, „creaţia şi
creatorul mediului său”. Specia umană, în goana după obţinerea de câştig material prin
exploatarea naturii, se îndreaptă cu o viteză uluitoare către distrugerea planetei si a ei
înseşi.

21
 BIBLIOGRAFIE

 L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si

documentare a infractiunilor in domeniul crimei organizate, Ed.

Sitech, 2008.

 D. Miclea, Cunoasterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, 2001.

 S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –

Napoca 2005

 V.Cioclei, Manual de criminologie, Ed.All, Bucureşti, 1999 sau

ediţiile ulterioare.

 R. Gassin , Criminologie, Ed. Dalloz, Paris, 2000 sau ediţiile

ulterioare

 F. Adler, G. Muller, W. Laufer, Criminology, Ed.Graw-Hill, Inc,

N.York, 1995 sau ediţii ulterioare

 C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti,

2001

 Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de

vest Timişoara

 Internet

22