Sunteți pe pagina 1din 3

Elementul subiectiv (vinovatia), component a laturii subiective a

infractiunii (faptei incriminate).

a) Elementul subiectiv al laturii subiective este constituit din formele si


modalitatile vinovatiei, adica reflecta atitudinea psihica a
faptuitorului fatade fapta sa exprimata in forma de vinovatie ceruta
de lege pentru ca acel tip de fapta sa constituie infractiune.

Cu toate acestea, asa cum s-a subliniat in doctrina penala, nu trebuie pus
sub semnul egalitatiiintre vinovatie , ca trasatura esentiala a conceptului
de infractiune, si elemental subiectiv, ca o component a laturii
subiective a continutului generic al faptei incriminate.1

Vinovatia, ca trasatura esentiala a infractiunii presupune acea


atitudine psihica a faptuitorului exprimata in forma ceruta de norma de
incriminare oentru existenta acelei fapte incriminate. Ca urmare, este posibil
sa existe vinovatie ca trasatura esentiala, nu ca si element subiectiv al faptei
incriminate. De exemplu, in cazul infractiunilor pentru a caror existenta este
necesara vinovatia sub forma intentiei, nu are relevanta imprejurarea ca fapta
este savarsita din culpa, adica in aceasta forma de vinovatie. De exemplu,
pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual se cere ca faptuitorul sa
actioneze cu intentie daca acesta a comis fapta din culpa, existand vinovatie ca
trasatura esentiala, dar nu ca element subiectiv al acestei fapte incriminate. 2

De asemenea poate exista vinovatie ca element subiectiv, far sa existe


vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii. De exemplu, in cazul faptelor
savarsite in stare legitima de aparare ori in stare de necesitate sau sub
impreiul constrangerii fizice sau morale, poate sa se identifice in fapta comisa
elemental subiectiv characteristic continutului infractiunii,dar este exclusa
vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii.

Elementul subiectiv nu este descries decat rareori in continutul normei


de incriminare a unei fapte determinate. Pentru a suplini aceasta lipsa
legiuitorul a reglementat vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii,

1
V. Dongoroz si COLAB. VOL III, p.11
2
C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal roman. Partea Generala, Bucuresti 2002.
formele si modalitatile acesteia, si a instituit doua reguli generale potrivit
carora se procedeaza la identificarea vinovatiei ca element subiectiv al
infractiunii dupa modalitatea sub care se infatiseaza elemental material al
fiecarei infractiuni, care poate consta intr-o actiune sau o inactiune.

De aceste reguli se va tine seama la formularea oricarei norme de


incriminare.

b) Stabiliea vinovatiei ca element subiectiv la faptele incriminate


savarsite prin actiune(comisive). Ori de cate ori in norma de
incriminare se descrie continutul unei fapte comisive fara a se
face referire la elemental subiectiv, se intelege ca fapta
respective, pentru a constitui infractiune, trebuie sa fie
savarsita cu intentie care poate fi directa sau indirect.

Majoritatea infractiunilor descrise in legea penala sunt comisive, ca


urmare elemental subiectiv consta din intentie ( furt, talharie, omor,
inselaciune delapidare, falsul material etc.)
In ipoteza in care legiuitorul a dorit sa incrimineze anumite fapte
comisive sic and sunt savarsite din culpa, el a prevazut in mod
explicit elemental subiectiv (culpa). Faptul ca s-a voit ca fapta
comisiva sa fie infractiune si cand este savarsita din culpa rezulta cel
mai adesea, din denumirea marginala a infractiunii, de exemplu:
uciderea din culpa si vatamarea corporala din culpa.

c) Satbilirea vinovatiei ca element subiectiv la faptele incriminate


savarsite prin inactiune (omisive).

Daca in continutul juridic al unei infractiuni omisive nu se face nicio


precizare, in legatura cu elementul subiectiv, aceasta poate avea atat
forma intentiei, cat si a culpei, indiferent de modalitatile acestora.

Cand legiuitorul a inteles sa incrimineze o fapta omosiva numai cand


aceasta este savarsita cu intentie , el a prevazut acest lucru in continutul
normative al acelei fapte, prin folosirea a doua expresii, adaugate dupa
descrierea elementului material, si anume: “cu stiinta” sau “cu rea-credinta”.

d) Identificarea faptelor incriminate al caror element subiectiv il


constituie intentia depasita. Dupa cum se stie, intentia depasita
este o forma mixta de vinovatie , ceea ce caracterizeza activitatea
infractionala in care se intalneste aceasta forma mixta de vinovatie
este imprejurrarea ca faptuitorul savarseste o fapta care constituie
elemental material al unei infractiuni, prevazand urmarind sau
acceptand producerea unui anumit rezultat, dar din cauza conditiilor
in care se savarseste acea fapta, se produce un rezultat mai grav, fata
de care autorul a avut o atitudine psihica specifica culpei.
Pentru regelemntarea acestor situatii, in legislatia penala, activitatile
de acest fel au fost incriminate fie ca infractiuni de sine statatoare
(vatamarea corporala grava, lovirile sau vatamarile cauzatoare de
moarte) fie ca variante agravate ale unor infractiuni (violul care a
avut ca urmare moartea victimei, talharia care a avut ca urmare
moartea victimei).
Din aceste exemple rezulta ca legiuitorul pentru a preciza ca la o
anumita fapta forma de vinovatie este intentia depasita, foloeste in
continutul normei expresia: “ daca fapta avut ca urmare…” ori “daca
fapta a produs”. Pentru a se stabili ca forma a vinovatiei intentia
depasita, trebuie sa se constate ca fapta s-a savrasit in variant tip, dar
din cauza conditiilor in care s-a savarsit, a avut ca urmare moartea
victimei, rezultat fata de care faptuitorul a actionat din culpa.