MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE „ȘTEFAN CEL MARE”

Referat
la disciplina:
PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA JUDICIARĂ

Tema: Strategii psihosociale de prevenirea și

combaterea criminalității

A efectuat: Avram Ion,

Grupa 531(taxă),

A verificat: Șef catedră

„Ştiinţe Manageriale şi Socio-umane”
Doctor in psihologie,
Conferențiar universitar,
Comisar – principal

Bivol Aliona

Chișinău - 2018
 Planul:
Introducere

1. Definirea conceptului de prevenire a criminalităţii.

2. Clasificarea prevenţiei criminale şi rolul ei

3.Obiective şi recomandări
4. Studiul de caz

Concluzie

Bibliografie
 Introducere
Noile evoluţii contemporane demonstrează pericolul criminalităţii pentru
dezvoltarea socială, dreptul cetăţenilor de a trăi în securitate şi, ca o consecinţă,
elaborarea unei strategii pe termen lung pentru a evita mersul spre o societate
terorizată.
Peste tot in lume, statisticile oficiale arată creşteri importante ale
criminalităţii dar si eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face faţă atât la nivel de
stat cât mai ales la nivel comunitar. Deşi serviciile de poliţie rămân în continuare
esenţiale pentru combaterea şi prevenirea criminalităţii, cetăţenii şi comunităţile
devin din ce în ce mai vizibile în domeniul atât de complex al ordinii sociale şi al
creşterii calităţii vieţii.
Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute -
corupţia, sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crima
organizată, degradarea mediului urban precum şi factori subtili ca abuzurile,
discriminările, absenţa controlului, promovarea violenţei prin mass-media. Toţi
aceşti factori se conjugă, desigur, cu cei particulari unei ţări sau unei regiuni
amplificând vulnerabilitatea socială şi costurile criminalităţii. Grupurile care suferă
cel mai mult din cauza unei rate înalte a criminalităţii, rămân mereu aceleaşi:
tinerii, vârstnicii, femeile, persoanele singure, cei care trăiesc în cartiere
marginalizate. Deşi riscurile imediate par urgente, ameliorări de durată apar doar
când sunt abordaţi factorii indirecţi: sărăcia, incultura, şomajul, lipsa perspectivei,
etc.
3
 1.Definirea conceptului de prevenire a criminalităţii.
Scopul şi sarcinile măsurilor de prevenire.
Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate statele prin măsuri concrete,
deopotrivă de prevenire cît şi de constrîngere, cu aplicare sancţiunilor penale.
Problema criminalităţii persistă în toate statele, iar lupta împotriva acesteia este
inspirată de politica penală, comportînd soluţii la nivel naţional.
Prin conceptul de prevenire, se înţelege luarea unor măsuri care să conducă la
împiedicarea comiterii crimelor.
Conceptul de prevenire şi combatere a criminalităţii comportă 2 determinări:
1. Prevenirea post-delictuală;
2. Prevenirea pre-delictuală.
Prevenirea post-delictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a
celor care au suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat
competente să pună în executare pedeapsa penală (cînd pedeapsa se execută în
detenţie), de organele penitenciare, fie de colective de oameni (cînd pedeapsa se
execută prin muncă), în vederea evitării recidivei.
Prevenirea pre-delictuală, care desemnează un proces social neîntrerupt, care
implică un ansamblu de măsuri sociale, luate în temeiul legii de organele de stat, în
primul rînd de organele M.A.I. şi Ministrului Justiţiei, în strînsă conlucrare cu
diferite asociaţii, organizaţii, în vederea preîntîmpinării şi eliminării riscurilor
eventuale de comitere de infracţiuni, prin identificarea, neutralizarea şi înlăturarea
surselor socio-umane, subiective şi obiective, care pot să determine ori să
favorizeze comiterea de fapte anti-sociale, măsuri destinate să contribuie în mod
esenţial la educarea permanentă a tuturor membrilor societăţii, în spiritul
respectării legii penale şi a ordinii de drept.1
4.
 Prin activitatea de combatere a criminalităţii înţelegem un ansamblu de
măsuri juridico-penale, luate de organele de stat specializate, în temeiul legii,
pentru realizarea scopului procesului penal şi anume constatarea la timp şi în mod
complet, a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a
săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată penal, potrivit vinovăţiei sale, şi nici o
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Prevenirea criminalităţii înseamnă preîntîmpinarea săvîrşirii primare a acelor
acţiuni ori inacţiuni umane, pe care societatea le consideră dăunătoare pentru
valorile sale, din care motiv aceste comportamente au fost sancţionate de legea
penală.
Obiectivul primordial al prevenirii îl constituie ansamblul de factori care
determină sau favorizează comiterea faptei infracţionale.
Prevenirea criminalităţii reprezintă un sistem multilateral de măsuri orientate
asupra următoarelor:
a) Relevării şi înlăturării sau reducerii ori neutralizării cauzelor criminalităţii, a
unor tipuri separate ale ei, precum şi a condiţiilor care o favorizează.
b) Relevării grupurilor de persoane cu un grad sporit de risc criminal şi reducerea
acestuia.
c) Relevării şi înlăturării situaţiilor din anumite spaţii geografice sau dintr-un
anumit mediu, care motivează sau provoacă nemijlocit comiterea infracţiunilor.
d) Relevării persoanelor, comportamentul cărora indică asupra posibilităţii reale
de a săvîrşi infracţiuni precum şi influenţa corectivă asupra lor.2

5.
 2. Clasificarea prevenţiei criminale şi rolul ei
În opinia unor autori, Shilling, Pinatell, lupta împotriva criminalităţii trebuie
realizată pe 2 căi, şi anume:
a) O cale preventivă, de împiedicare a comiterii de crime;
b) O cale represivă, de pedepsire a celor care comit crime.
În opinia lui Traian Pop, există 2 forme de prevenire a criminalităţii:
Prima formă se referă la prevenirea apariţiei sau existenţei unor cauze sociale, ori
individuale, care pot conduce la crimă. De exemplu: sărăcia, criza economică,
conflictele între oameni, crizele individuale.
A doua formă se referă la prevenirea directă a crimei. De exemplu: în situaţia
existenţei unui grup de recidivişti care comit mereu crime, împotriva acestora pot
interveni organele de poliţei care supraveghează acest grup şi în acest caz,
împiedică să comită crime.
După volumul şi teritoriul prevenirii şi profilaxiei criminalităţii, deosebim
următoarele măsuri:
1. Generale, care sunt îndreptate spre descoperirea, înlăturarea, neutralizarea
cauzelor şi condiţiilor, care pot genera comiterea actului infracţional. Aceste
măsuri pot fi îndreptate faţă de grupurile mari de persoane, de exemplu: în lupta
împotriva traficului de droguri, traficului de persoane, traficului de arme, etc.;
2. Măsurile speciale, care sunt orientate spre anumite categorii de infracţiuni sau
grupuri de infractori. De exemplu: consumatori de droguri, prostituate;
3. Măsurile individuale. Sunt măsurile care se aplică faţă de persoane concrete,
care se află în pragul comiterii unei crime.3

6.
PREVENIREA GENERALĂ
Este un proces multi-fazic-complex, format din elemente interdependente.
Astfel, dezvoltarea pozitivă a societăţii, perfecţionarea instituţiilor economice,
politice, sociale, ar contribui activ la prevenirea generală a criminalităţii. În acelaşi
timp, scopul prevenirii criminalităţii nu este îndreptat direct spre schimbarea
situaţiei economice, dar acestea influenţează un şir de manifestări negative, ca:
– Sărăcia;
– Şomajul, etc.,
Totodată, lupta împotriva criminalităţii nu urmăreşte în mod direct ridicarea
culturii populaţiei, dar acestea, evident, influenţează comportamentul, interesele şi
motivaţia faptelor umane, iar în consecinţă, alegerea dintre bine şi rău, între un
comportament legal şi unul ilegal.
Această formă de prevenire, adică prevenirea generală a criminalităţii, cuprinde
principalele domenii ale vieţii sociale, ca de exemplu: domeniul economic,
administrativ, cultural, etc. Datorită existenţei aspectelor specifice acestor domenii
de activitate, acestea pot genera cauzele săvîrşirii infracţiunilor.
Această complexitate a situaţiilor criminogene, l-a determinat pe Enrico Fairy
să susţină că folosirea numai a pedepselor nu este suficientă în lupta împotriva
criminalităţii. Asta deoarece, după Enrico Fairy, este necesară şi lupta cu motivele
sociale care o generează, creşterea rolului educaţiei, perfecţionarea administraţiei,
perfecţionarea condiţiilor economice, etc.
Prevenirea generală în perspectivă, trebuie să aibă un caracter de lungă durată,
trebuie să cuprindă toate sferele vieţii umane. De exemplu: în sfera economică,
dezvoltarea producerii şi utilizarea tehnologiilor performante, micşorarea inflaţiei,
crearea unor noi locuri de muncă, ridicarea nivelului salariului la nivel european, în
sfera socială crearea clasei sociale de mijloc, întărirea relaţiilor de familie, etc.
7.
PREVENIREA SPECIALĂ
Prevenirea specială este acea formă de prevenire care vizează împiedicarea
directă a comiterii infracţiunii. În cazul prevenirii speciale a infracţiunilor, este
vorba despre fapte concrete, de infracţiuni pe cale de a se comite şi care pot fi
împiedicate şi prevenite. În acest context, poliţia are un rol important în prevenirea
specială prin atribuţiile speciale care-i revin.
Măsurile care împiedică comiterea anumitor infracţiuni, în cazul prevenirii
speciale, pot fi următoarele:
1. Avertizarea cetăţenilor despre locurile în care se pot săvîrşi infracţiuni;
2. Protejarea automobilelor cu instalaţii de alarmă, etc.
Prevenirea specială a criminalităţii are un caracter cu mult mai concret decît
prevenirea generală. Astfel, potrivit art. 2, Cod Penal al R. M., prin prevenirea
specială, putem înţelege prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.
Prevenirea specială a criminalităţii în cel mai direct mod, are strînse legături cu
prevenirea generală, doar că, măsurile prevenirii speciale sunt cu mult mai concrete
şi au limite în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Totodată, prevenirea generală
acţionează în cadrul întregii societăţi, cuprinde multiple sfere, şi anume:
economică, socială, politică, culturală, educativă, etc.
Măsurile juridice de drept pot fi parte componentă atît a prevenirii generale,
cît şi a celei speciale.
Măsurile de prevenire specială a criminalităţii, sunt şi ele extrem de diverse, şi pot
fi clasificate după mai multe criterii, şi anume:
– Juridice;
– Economice;
– Educative, etc.
8.
1. După tipul realizării, deosebim următoarele etape de prevenire specială:
a) Etapa pre-infracţională;
b) Etapa infracţională propriu-zisă;
c) Prevenirea recidivismului.
2. După caracteristica juridică, deosebim:
a) Măsuri preventive speciale, şi anume:
- Măsurile bazate pe normele de drept, dar nereglementate de acestea, ca de
exemplu: popularizarea studiilor şi cunoştinţelor juridice, în scop educativ-
preventiv;
- Măsurile care sunt reglementate direct de normele juridice.
3. După mecanismele de aplicare a măsurilor speciale, putem evidenţia:
a) Sesizări ale organului de urmărire penală în cauza penală.
PREVENIREA INDIVIDUALĂ
Vizează cercul de persoane care încă nu au comis crime, dar în viitorul
apropiat, le pot comite. Acest tip de activitate preventivă, este îndreptat asupra unei
persoane concrete şi a micro-mediului său social. Aşadar, prevenirea individuală
trebuie să fie îndreptată, ca şi în cazul prevenirii speciale, nemijlocit, asupra
persoanei şi a particularităţilor ei negative, asupra micro-mediului, care participă
cel mai activ, la formarea personalităţii, precum şi asupra cauzelor şi condiţiilor
care pot genera, ori favoriza, comiterea crimei.
Scopul prevenirii individuale constă în depistarea acestor persoane,
exercitarea unei influenţe pozitive asupra lor, precum şi asupra micro-mediului din
care fac parte, de a se abţine de la comiterea crimelor sau de a înlătura cauzele şi
condiţiile care o pot genera.4

9.
 3.Obiective şi recomandări în acest sens:

1. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitive asupra

cauzelor infracţiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea. În ultimii
ani, două modalităţi sunt cele mai utilizate în lume: prima este prevenirea socială,
care, apelând la educaţie, prin intermediul instituţiilor şi specialiştilor, împiedică
evoluţia indivizilor spre inadaptare şi antisocialitate. A doua, este prevenirea
situaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi bunurilor cu ajutorul
poliţiştilor şi experţilor în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren, instruiesc
cetăţenii, instalează dispozitive.
2. Sentimentul de securitate personală este condiţia de bază a calităţii vieţii
şi este cel mai mult alterat de criminalitate. Deseori, presa de senzație joacă un rol
important în percepţia pericolelor de către cetăţeni. Statul coordonează întreaga
activitate şi asigură prevenirea situaţională prin norme de securitate, legi pentru
alcool şi arme, reglementari urbane privind amenajarea spaţiului, iluminatul public
şi alte măsuri asemănătoare.
3. Doar prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acţionează
asupra tinerilor inadaptaţi în contextele sociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup
de prieteni, cartier, localitate. În acest sens, acţiunile preventive au o dublă
orientare: pe de o parte, spre factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a
persoanei şi a familiei sale şi, pe de altă parte, spre comunitatea în care trăiesc
aceştia. În mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă programe de ameliorare
precoce a competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale,
de creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei, de
îmbogăţire a mediului educativ în care trăiesc minorii (pre) delincvenţi.
10.
A te purta civilizat, a nu ţipa, a-ţi controla violenţa, a respecta regulile, a-ţi impune
să fii bun cu cei din jur, a-ţi oferi ajutorul, a face faţă fricii, a-i preţui pe cei
apropiaţi, nu sunt achiziţii atât de facile pe cât par la prima vedere.
Cu cât vulnerabilitatea socială a copiilor şi părinţilor este mai mare, cu atât
riscul apariţiei şi menţinerii conduitelor antisociale este mai amplu. Când eşti
convins că nu ai valoare şi nici viitor, conduita morală devine un lux inutil.
4. Problematica actuală a prevenirii criminalităţii este complexă şi
impune
clarificări teoretice, investigaţii de teren şi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică
din ţară şi străinătate. Iată o serie de asemenea probleme ce trebuie abordate în
cuprinsul proiectului de strategie naţională de prevenire: tendinţele criminalităţii în
timp şi spaţiu, cauzele acesteia, sursele vulnerabilităţii sociale, crearea unei culturi
adecvate ideii de prevenire, sursele tradiţionale ale ordinii sociale, limitele
sistemului penitenciar, domeniile şi principiile care fundează acţiunile şi
programele de prevenire, necesitatea acţiunilor proactive.
5. Elementele componente ale strategiei propuse de noi spre realizare
Ministerului Justiţiei, sunt următoarele:
- programe de prevenire;
- studii şi cercetări;
- Institutul Naţional de Criminologie (există deja);
- informarea şi educarea publicului;
- formarea specialiştilor;
- centru de documentare;
- fond de investiţii în prevenire;
- fundaţie publică pentru prevenire.

11.
 6. Conducerea şi coordonarea activităţilor de prevenire trebuie desfăşurată la
două nivele: la nivel naţional - Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii,
conferinţa primarilor privind prevenirea, conferinţa comitetelor de părinţi din
sistemul şcolar etc. iar la nivel local - consiliul judeţean, consiliul local, comitete
de cetăţeni, comitete de întreprindere, parteneriate.
7. Întreaga strategie naţională de prevenire are în centrul său o diversitate de
programe pentru copii şi familie, pentru şcoli şi comunităţi, pentru victime, pentru
minorităţi şi imigranţi, pentru deţinuţi, etc., dar şi programe înalt specializate în
domeniul toxicomaniei, corupţiei, crimei organizate, mediului natural şi construit,
ş.a.
Programele preventive, de orice natură ar fi ele, implică întotdeauna o mare
parte de negocieri cu toate părţile interesate.
8. Un capitol aparte ar trebui consacrat instituţiilor şi organizaţiilor implicate
direct în prevenirea criminalităţii: ministere, organizaţii non-guvernamentale,
întreprinderi, persoane particulare benevole. De asemenea, este necesar să fie
abordate sursele dificultăţilor pentru activităţile de prevenire (cele care provin din
partea indivizilor, cele care derivă din varietatea infracţiunilor, cele care ţin de
costurile programelor).
9. De obicei populaţia localizează cauzele criminalității în alcool, droguri,
şomaj, influenţa prietenilor sau în violenţa promovată prin presă. Soluţiile de
reducere a stării infracţionale sunt considerate diminuarea sărăciei, ameliorarea
prevenirii, creşterea severităţii sentinţelor şi a numărului de poliţişti. Deşi
identificarea şi prevenirea riscurilor are deseori o conotaţie politică, ministerele şi
asociaţiile societăţii civile ar trebui să aibă o largă autonomie pentru a duce
lucrurile la bun sfârşit.

12.
 10. „Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci ea solicită efortul
tuturor. Dincolo de recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o schimbare de
mentalităţi... O societate unde se reînnoadă comunicarea, unde constrângerile
rămân suple, unde omul este luat constant în consideraţie, va refuza violenţa.
Refuzând această sfidare, se va naşte o lume nu fără violenţă, dar mai
liniştită”(Răspuns violenţei, tomul 1,Presses Pocket, Paris, 1977, pag, 222). Ea se
adresează unor ample categorii de oameni, nebănuite la prima vedere: corpului
profesoral din toate categoriile de şcoli, arhitecţilor care trebuie să proiecteze
imobile/spaţii de locuit uşor de supravegheat şi care să încurajeze viaţa
comunitară, persoanelor care pot deveni victime atrăgătoare pentru delincvenţi,
martorilor întâmplători care asistă la scene conflictuale, familiilor tinere care au
dificultăţi, poliţiştilor al căror rol pacificator devine din ce în ce mai amplu ,
personalului din penitenciare şi tuturor deţinuţilor, portarilor şi chelnerilor din
baruri, discoteci şi restaurante, responsabililor cu iluminatul străzilor...
11. Activitatea de prevenire a criminalităţii nu va fi eficientă în orice
condiţii: în primul rând este nevoie de o legislaţie adecvată, de statistici uniforme,
de o reflectare obiectivă în mass-media, de evaluarea corectă a nevoilor locale, de
implicarea cetăţenilor şi a sectorului privat. În toate acestea, Ministerul Justiţiei are
un rol major de jucat.
12. Diversele soluţii avute în vedere pentru prevenirea criminalităţii, pun în
balanţă problema drepturilor omului, a libertăţilor şi responsabilităţilor individuale
cu necesitatea de a proteja populaţia în general, şi mai ales, grupurile cele mai
expuse, pe primul plan fiind minorii; pentru aceasta este nevoie de reglementări
juridice riguroase şi o prezentare clară a principiilor care conduc acţiunile
prioritare. 5

13.
 4. Studiul de caz

La data de 14.04.2004 F.N, fost condamnat pentru huliganism, consuma

sistematic bauturi alcoolice, iar seara, cind se intorcea acasa, isi maltrata mereu
sotia. In una din seri acesta i-a declarat sotului ca s-a adresat cu o plingere la
organele de politie, prin care a solicitat interventia organelor de drept pentru a lua
masuri fata de el. Auzind aceasta , F.N a luat un cutit de bucatarie si i-a aplicat
sotiei doua lovituri in regiunea abdomenului, dupa care a parasit locuinta. Victima
ramase fara supraveghere a decedat. Expertiza medico-legala a constatat ca
moartea victimei s-a produs din cauza unei complicatii septice, survenite in urma
loviturilor de cutit aplicate in regiunea toracic-abdominala.

1.Analiza prin actiune cifre , fapte

Data: 14.04.2004 , ora 20.00, virsta faptuitorului -38, virsta victimei -35.
Infractiunea comisa de faptuitor o calificam ca: art.145 “Omor Intentionat,,,
alin(2), lit.(m,o) C.P.al R.M
2. Gindirea din prisma emotiilor ( prin prisma victimei si a faptuitorului)
Emotiile infractorului- curajos,increderea in sine,impulsiv.
Emotiile victimei- stare de stres,frica,axietate,suparare,tristete.
3. Descoperirea pontetialului pozitiv (plusurile situatiei)
Un plus poate sa fie ca victima a alertat organele de drept ca sotul ei o maltrata,
sotul e primul suspect de comiterea omorului. Ajutor pentru urmarirea penala.
4. Modul de gindire creative (pedeapsa,relatiile, contact psihologic)
Aceasta persoana poate fi supusa masurii de constringere cu character medical in
urma unei expertize.
14.
5.Descoperirea pasilor negative a infractiunii
Faptuitorul este o persoana agresiva avind antecedente penale anterior. Copilul
ramine fara parintii si poate ramine o pata psihologica pentru acel copil.

6. Aspecte Psihocomportamentale ale infractorului

La savirsirea acestei infractiuni se observa ca faptuitorul are un comportament
agresiv fata de sotia sa prin maltratarile care le aplica si dupa omorul cu deosebita
cruzime. Faptuitorul nu si-a putut controla emotiile posibil din cauza alcoolului.
7. Aspecte Psihocomportamentale ale victimei
Victima la aceasta infractiune este o persoana linistita si disperata care a dorit sa se
simte in siguranta in casa ei. Femeia a fost neajutorata,stresata,depresie.
8. Factorii provocatorii a infractiunii
Consumul de alcool
Dependenta
9. Consecintele psihosociale ale victimizarii
Frica
Depresia
Stresul

15.
 Concluzie
Prevenirea criminalităţii, în special a celei organizate, devine un imperativ al
acestei perioade şi pentru ţara noastră, obiectivele principale fiind ordinea socială,
consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legilor, formarea şi
solidarizarea publicului la acţiunile preventive, supravegherea şi evaluarea
riscurilor în timp şi spaţiu.
Republica Moldova, ca oricare altă ţară din lume, se confruntă cu
diversitatea crimei organizate, respectiv, traficul de persoane, traficul de droguri,
traficul de copii, migraţia ilegală, fabricarea şi punerea în circulaţie a valutei false,
criminalitatea informatică, traficul internaţional cu autovehicule furate şi spălarea
banilor proveniţi din aceste activităţi ilicite etc.
Dimensiunile crimei organizate reprezintă un risc la adresa securităţii
statului, prin afectarea majorităţii domeniilor de manifestare ale mediului
economic şi social, ceea ce impune elaborarea unei strategii adecvate,
fundamentată pe analiza de stare a crimei organizate şi a tendinţelor de manifestare
a fenomenului.
Studierea datelor statistice pe parcursul ultimilor ani denotă faptul că,
comiterea infracţiunilor de către grupurile criminale organizate este în permanentă
creştere. Astfel, în anul 2008 au fost comise 34 infracţiuni de către grupurile
criminale organizate, iar în anul 2010 – au fost înregistrate 60 cazuri (+87,5%).

16.
 Bibliografie
1. http://lex.justice.md/md/339171/
2.https://dreptmd.wordpress.com/cursuriuniversitare/criminologie/prev
enirea-criminalitatii-criminologia-preventiva/
3. http://radiochisinau.md/strategia-nationala-de-prevenire-si-
combatere-a-crimei-organizate-este-extinsa-pana-in-2019---44738.html
4. http://cj.md/uploads/Criminologia_preventiva.pdf
5. https://ru.scribd.com/document/215025743/Strategii-de-Prevenire-Si-
Combatere-a-Criminalitatii
6. http://politia.md/ro/content/strategia-nationala-de-prevenire-si-
combatere-crimei-organizate-fost-extinsa-pentru-anii
7. http://www.moldova.md/ro/content/strategia-nationala-de-prevenire-
si-combatere-crimei-organizate-fost-extinsa-pentru-anii
8. http://agora.md/stiri/27336/strategia-nationala-de-prevenire-si-
combatere-a-crimei-organizate-a-fost-extinsa--dupa-ce-s-a-constatat-ca-nu-e-
indeplinita-integral
9.http://academy.police.md/assets/files/pdf/2009_15_octombrie_Recesiu
nea_economica.pdf
10. http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Prevenirea-
criminalitatii-teorie-si-practica-Rezumat.pdf

17.