UNIVERSITATEA ECOLOGIC BUCURETI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENTA

COORDONATOR
Conf.univ.dr. NECULAI ZAMFIRESCU
STUDENT
PELTEA ( COPAE ) AURORA

- 2013 -

UNIVERSITATEA ECOLOGIC BUCURETI

FACULTATEA DE DREPT

DETECTAREA COMPORTAMENTULUI
SIMULAT LA POLIGRAF

COORDONATOR
Conf.univ.dr. NECULAI ZAMFIRESCU
STUDENT
PELTEA ( COPAE ) AURORA

2013

Cuprins
Capitolul I. DETECTAREA COMPORTAMENTULUI SIMULAT LA POLIGRAF
1.Notiuni introductive
1
2.Poligraful o tehnica subiectiva 7
2.1.Prezentare istorica ..7
2.2. Poligraful si utilizarea lui in Romania .............12
2.3. Modalitatea de functionare a aparatului ..15
3. Etapele detectarii comportamentului simulat la poligraf ...................17
3.1. Discutia pre-test17
3.2. Examinarea propriu-zisa 21
3.3. Discutia post-test. 31
3.4. Interpretarea rezultatelor obtinute la poligraf 32
3.5. Reexaminarea.. 35
Capitolul II. POLIGRAFUL CA MIJLOC DE PROBA
1. Probele.Mijloacele de proba... 37
1.1.Concept 37
1.2.Posibilitatea incadrari poligrafului in codul de
procedura penala. 39
1.3.Raportul de constatare a rezultatelor poligraf si incadrarea lui la
articolul 112 c pr.pen 54
1.4. Concluzii. 60
2. Prezumtia de nevinovatie si aplicabilitatea sa in domeniul poligraf ...................... 66
2.1.Prezumtia de nevinovatie in lumina Conventiei Europene a
Drepurilor Omului 66
2.2. Prezumtia de nevinovatie in lumina examinarii cu
tehnica poligraf. 69
2.3.Concluzii 72
3. Tehnica poligraf o modalitate de constrangere a suspectului. 73
3.1.Poligraful mijloc de constrangere psihica a persoanei... 73
3.2.Integritatea demnitatii umane fata in fata cu tehnica poligraf.. 77
3.3.Drepul la aparare al suspectului in fata tehnicii subiective... 78
4. Cocluzii generale... 80
Bibliografie .

82

CAPITOLUL I

DETECTAREA COMPORTAMENTULUI SIMULAT LA

POLIGRAF

1. Noiuni introductive
Pornind de la titlul acestei lucrari, se observa ca am incercat in primul rand sa
analizam aici posibilitatea ca acest instrument de investigatie criminalistica, sa fie inclus
printre mijloacele legale de proba, admise de instanta in formarea convingerii sale intime cu
privire la solutionarea unei cauze prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti. In acest sens
am evidentiat atat argumentele pro, cat si cele contra formulate in doctrina si practica si am
incercat apoi sa tragem linia si sa formulam o concluzie pertinenta in privinta acestui subiect
controversat.
In cursul efectuarii acestui studiu am remarcat, printre altele, deficienta terminologiei
folosite in legatura cu aparatul poligraf, utilizarea si scopul sau. In primul rand reactia
fireasca la contactul cu acest subiect e minima cand se vorbeste despre poligraf; pe cand
atunci cand se face referire la detectorul de minciuni majoritatea poate opina. Dupa parerea
noastra denumirea de detector de minciuni e inexacta si nestiintifica lasand loc la supozitii
si interpretari superficiale, plasand aparatul undeva la limita intre stiinta si parapsiholgie.
Instrumentul este astfel aruncat in sfera hazardului, fiind considerat mai mult spectaculos si
senzational, ca divertisment, decat ca instrument de investigatie in ancheta penala. De aceea
am vrea ca in aceasta lucrare sa lamurim in primul rand faptul ca poligraful nu detecteaza
minciuna, ca atare, ci stresul emotional al persoanei testate, manifestat prin diferitele
modificari ale unor parametrii psihofiziologici.

Evident ca prin interpretarea lor se determina aparitia stresului ce insoteste

denaturarea de catre subiect a adevarului si deci se poate concluziona ca acesta nu spune
adevarul, deci minte. Insa si de aceasta data terminologia ni se pare inadecvata si neclara,
ambigua pentru omul de rand. Nu trebuie sa cadem in capcana inselatoare a termenilor
inexacti sau prea generali, caci inevitabil, acestora urmeaza denaturari in legatura cu scopul
si utilizarea aparatului, fie exagerari, fie din contra subestimari ale valorii sale stiintifice si
practice.
De altfel este inevitabil sa eviti discutiile filosofice pe acest taram nesigur intre
adevar si neadevar. De aceea am considerat necesara o incursiune in stiinta cuvintelor si a
gandirii pentru a clarifica notiunea de adevar in sine.
Abordarea conceptului de adevar s-a facut prima data, evident, sub aspect filosofic,
fiind apoi extrapolate si conturat si in alte domenii, cum ar fi: religie, justitie, logica,
matematica, etc.
Astfel, inca din antichitate, filosofii au incercat definirea adevarului trimitand la ideile
de obiectivitate, comunicabilitate, unitate1. Apoi de-a lungul timpului dezvoltand ideea,
adevarul s-a conturat cand ca accord sau corespondenta intre propozitiile noastre si starea de
fapt a lucrurilor, cand ca potrivire sau concordanta a unei judecati nou emise cu multimea
judecatilor anterior acceptate. S-au conturat astfel principalele teorii sau epistemologii asupra
naturii sau structurii adevarului respectiv:
teoria corespondentei;
teoria coerentei;
teoria pragmatica;
abordarea instrumentalista;
conceptia sintetica2.
Din punct de vedere religios, adevarul biblic sau ecleziastic 3 cum a mai fost denumit,
se rezuma in principiu la notiunea de Dumnezeu, echivalent al adevarului absolute. De aici
apoi se continua rationamentul si se determina minciuna sau neadevarul.
Adevarul juridic e sinonim cu conceptual de dreptate, adica conformitate totale cu
normele legale in vigoare la un moment dat intr-un stat, dar si cu cele morale. In esenta e
1

I. Maxim Danciu, Adevar si interes, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2001, pg.94;

pentru detaliere vezi I. M. Danciu, op. cit., pg. 110-114;
3
Valentin Muresan, Despre adevar, Ed. Punct, Bucurest, 2000, pg. 19-22;
2

simplu a determina adevarul din punct de vedere juridic, insa din analogia de mai sus se
desprinde un nou semn de intrebare, si anume dreptatea in sensul in care a fost definita
inseamna respectarea unui ansamblu de reguli instituite de o autoritate centrala 4 alcatuita
dintr-un numar de cetateni alesi si care are atributii in acest sens.
Si nu e atunci paradoxal ca adevarul sa fie inventat si transat de o mana de oameni
pentru a fi apoi respectat de zeci de mii de indivizi. Asertiune aceasta e partial reala; normele
de drept isi au sorgintea in cutuma si practica, surse originare ale adevarului absolute, de
unde apoi restul a fost munca de creatie in conformitate cu nevoile si evolutia societatii.
Cu toate acestea adevarul din perspective juridical nu difera de conceptual general de
adevar, cu precizarea ca anumite particularitati determinate evident de domeniul de aplicare.
Pornind de la conceptul de adevar, prin opozitie s-a definit minciuna sau neadevarul
ca fiind o contrafacere motivata si supradeterminata de dorinte, de interese a realului 5.
Minciuna este asadar un instrument de implinire a scopului, care poate fi dintre cele mai
diverse: pentru a ataca pe cineva, pentru a se disculpa, din nevoia de protectie, din placere,
pentru a ascunde un adevar dureros, pentru a apara pe cineva sau a se apara pe sine, etc.
In studiul de fata ne intereseaza mai mult minciuna ca si contrafacere pentru eludarea
normativelor sociale si a normelor de drept, contrafacere ce se realizeaza prin disimulare
(ascunderea adevarului) si respectiv simulare (prezentarea ca reale a unor fapte neadevarate).
E stiut faptul ca minciuna este un act public, cu rezonante socio-culturale. Actul de a
minti este unul complex, ce presupune:
a) o anumita capacitate proiectiva, ideationala, prin care sa se treaca dincolo de
prezent;
b) cunoasterea adevarului, dar si abtinerea de a-l spune si exprima;
c) fructificarea efectiva a avantajului de a sti mai mult decat alt subiect, de a i-o lua
inainte.
Editarea unei minciuni presupune o dedublare a fiintei umane, o dezvoltare minimala
a limbajului (nu ne referim aici doar la limbajul verbal), dedublare care la un moment dat si
intr-o anumita masura poate fi descoperita si evidentiata si un mijloc in acest sens il
reprezinta chiar testul la poligraf.

Vezi Manual Filosofie, cls. XII, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1998, pg. 76-77;
Constantin Cucos, Minciuna, contrafacere, simulare, Ed. Poliram, Iasi, 1997, pg. 13 si urm.;

Am mai spus ca poligraful nu evidentiaza in concret minciuna sau neadevarul fiind

nevoie de un intreg complex de determinari, interpretari, deci o munca stiintifica si detaliata
in urma careia se urmareste obtinerea unor rezultate care sa se apropie cat mai mult de
realitate sau presupusa realitate.
In concluzie cunoasterea adevarului in totalitate e imposibila, deci nici cu ajutorul
poligrafului nu se poate realiza acest deziderat de secole al omului.
Se pot obtine in schimb importante informatii ce vor fi extrem de utile in ghidarea
investigatiilor organelor penale, in sensul facilitarii lor.
Folosirea tehnicii poligraf in ancheta penala poate fi extrem de utila daca se pastreaza
in limitele mijloacelor de investigatve, ca o metoda eficienta de detectare a urmelor
memorie, cum se exprima la un moment dat A. J. Barry Fischer, cand incerca o clasificare a
probelor oferite de criminalistica6.
Poligraful (denumit impropriu, dar n mod obinuit, i detector de minciuni) este un
dispozitiv care msoar i nregistreaz un numr de parametri fiziologici ai unui subiect
uman, aa cum ar fi tensiunea arterial, pulsul, respiraia i conductivitatea pielii, n timp ce
acestuia i se pun o serie de ntrebri. Se presupune c aceste msurtori sunt indicatori ai unei
stri de anxietate care s-ar manifesta odat cu spunerea unui neadevr. Cu toate acestea, dac
subiectul manifest anxietate din alte motive sau i poate controla n mod voluntar nivelul
anxietii, atunci msurtoarea poate duce la rezultate total neconcludente sau chiar diametral
opuse.
Poligraful nu inregistreaza minciuna ca atare, ci modificarile fiziologice ale
organismului in timpul variatelor stari emotionale care insotesc simularea. Constiinta
vinovatiei, mobilizatoare a unei stari emotive care poate fi mascata cu dificultate, il
determina pe subiect sa reactioneze emotional, ori de cate ori i se prezinta un obiect sau i se
adreseaza o intrebare in legatura cu infractiunea comisa. O minciuna spusa constient, pe
langa efortul mental pe care-l necesita, produce si o anumita stare de tensiune emotionala.
Persoana vinovata reactioneaza cand minte, deoarece intrebarile relevante ale testului
provoaca emotii sau trairi care au existat in momentul comiterii infractiunii.

vezi Sorin Alamoreanu Criminalistica- note de curs, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2000, pg.4.

2. Poligraful o tehnic subiectiv ?!

2.1 Prezentare istoric
Aflata intr-o continua schimbare si perfectionare, fenomenul infractional, a necesitat
si dezvoltarea corelativa a unor mijloace de investigare mai performante, in vederea realizarii
rolului coercitiv si preventiv-educativ al pedepselor (sanctiunilor). Elaborarea unor tehnici
moderne de contracarare a infractionalitatii a presupus o colaborare interdisciplinara intre
mai multe stiinte care urmarea sa convearga in vederea obtinerii rezultatului scontat. Printre
tehnicile elaborate in acest sens se numara si tehnica poligraf, prin care se urmareste
stabilirea sinceritatii sau nesinceritatii declaratiilor suspectilor necesara in desfasurarea
ulterioara a anchetei penale si ghidarea acesteia intr-o anumita directie.
Astfel inca din antichitate se utiliza de catre judecatorii persani asa-numita proba a
orezului7. Procesul consta in aceea ca persoana supusa investigatiei tehnice sa ingereze o
anumita cantitate de orez incat dupa fiecare declaratie sau raspuns la intrebarea
anchetatorului, fiind in prealabil instruita ca datorita Vointei Divine persoana care da
declaratii false nu poate trece proba si deci, era vinovata de crima. Cu toate ca la prima
vedere pare naiva, aceasta metoda a dat rezultate in multe cazuri. Ulterior, in urma unei
analize obiective stiintifice a cazului, s-a demonstrat ca, in fapt, metoda chiar avea un
fundament stiintific8: si anume o stare de activare emotionala intensa, are ca efect, printre
altele si scaderea secretiei salivare, astfel ca inghitirea unei cantitati de orez este greu de facut
intr-o atare situatie. O alta metoda de obtinere a marturiei practicata in trecut, in special de
justitia ecleziastica, a fost tortura; aceasta a ramas in istorie pentru cruzimea sa fara margini.
Cercetarile intreprinse in vederea detectarii simularii au plecat de la faptul ca starile de
tensiune psihica aparute in momentele de nesinceritate, provoaca unele modificari ale
parametrilor fiziologici, ca: paloarea sau hiperemia faciala, modificari ale amplitudinii,
frecventei tonului fundamental al vocii, modificari ale ritmului cardiac si respirator, spasmul
glotic,

sudoratia

palmara,

etc.

Observarea

si

incadrarea

lor

intr-un

profil

Pentru detalii vezi H. J. Eyseck, Sense and nonsense in psychology, Pengium Books, Suffock, Great Britain, 1958,
p. 74-75.
8
Vezi capitolul IV Investigarea psihologica a comportamentului simulat, sectiunea 1.2.3 Poligraful oglinda
comportamentului simulat elemente de psihofiziologie.

psihocomportamental necesita insa cunostinte de psihofiziologie. In urma experientelor

efectuate in acest domeniu s-a evidentiat faptul ca atunci cand o persoana vinovata de
savarsirea unei infractiuni este examinata la poligraf sunt evidentiate toate manifestarile la
nivelul sistemului sau cognitiv, manifestarii relevante pentru sinceritatea/nesinceritatea
subiectului. Daca este respectata intocmai metodologia in cauza, rezultatele sunt garantate.
Referindu-ne la evolutia acestui aspect, caci de-a lungul timpului el a cunoscut
numeroase imbunatatirii, se cunoaste ca poligraful este de origine europeana. Inca in
perioada 1881-1895 s-a manifestat un interes deosebit pentru detectarea stiintifica minciunii,
care a culminat cu descoperirea in 1895 de catre Cesare Lombroso a unui instrument,
denumit hidrosfimograph, care permitea inscriptia pe un tambur afumat a variatiilor de
puls din bratul suspectului in timpul interogatoriului9. Deoarece acest instrument inregistra
doar o singura variabila a fost denumit doar graph. Ulterior, Angelo Mosso, fiziolog italian
si colaborator al lui Lombroso, a descoperit ca in timpul audierii au loc modificari si in
pattern-urile respiratorii ale subiectilor testati. In 1904 psihologii germanii Wartheimer si
Klein propun utilizarea acestor modificari respiratorii in investigatia criminalistica. In final
Vittorio Benussi va fi cel care va inregistra pentru prima data variatiile respiratorii:
inspiratie/expiratie in functie de sinceritatea persoanei anchetate; descoperirea sa
reprezentand piatra de temelie pentru dezvoltarea tehnicii poligraf, in adevaratul sens al
cuvantului. Se naste astfel poligraful cu incriptor in cerneala 10 , creatie a cardiologului
britanic James Mackenzie, aparat utilizat apoi ca model in vederea perfectionarii tehnicii. Se
dezvolta astfel tehnica americana in domeniu, separat de cea eupopeana, dar bazandu-se pe
acesta din urma.
Hugo Musterberg, psiholog germano-american, va initia actuala tehnica de detectare a
simularii raportandu-se la o multitudine de variabile psihologice si fiziologice incluzand
pneumograful, pletismograful, activitatea inimii si activitatea electodermala. In 1915, W.M.
Marston descopera ca schimbarile presiunii sistolice a sangelui sunt asociate cu minciuna,
utilizand aceasta in rezolvarea cazurilor de spionaj militar. In 1920, in urma unei colaborari
intre psihiatrul John A. Larson si profesorul de psihologie Robert Gisele a rezultat un aparat
9

procedeul consta in introducerea mainii suspectului intr-o cuva umpluta cu apa; Modificarile pulsului erau
transmise apei, iar modificarile apei erau transmise unui tambur cu aer, prevazut la capat cu o penita aflata in cantact
cu un tambur rotitor. Modificarile organice inregistrate grafic permiteau o analiza detaliata in timpul audierii vezi J.
Bus, Psihodetectia comportamentului simulat , op. cit., pg. 20;
10
in engleza The ink polygraph.

poligraf care inregistra tensiunea arteriala, pulsul si respiratia. In timp aparatul devine si unul
portabil, adaugandu-se si un canal pentru inregistrarea reactiei electrodermice.
Anul 1925 reprezinta anul modernizarii tehnicii prin realizarea poligrafului Keller11,
utilizat ulterior in afaceri si mai ales pentru a rezolva cazurile de furt. Imbunatatirile
continua, John E. Reid stabilind in 1945 legatura intre activitatea musculara neobservata si
tensiunea arteriala si punand bazele asa-numitului poligraf Reid care inregistra : tensiunea
arteriala (pulsul, respiratia, reactia electrodermica si reactivitatea neuromusculara. Utilizarea
poligrafului a cunoscut apoi o expansiune puternica ajungand ca in perioada 1938-1941 sa fie
efectuate in jur de 1130 de testari, culpabilitatea fiind relevata in circa 84% din cazuri. Startul
lent s-a accelerat treptat, incat in 1970 opt departamente guvernamentale aveau
disponibilitatea utilizarii poligrafului, numarul lor ajungand in SUA la 14 12. Concomitent cu
aceasta expansiune s-au infintat tot mai multe scolii de pregatire in domeniul poligraf

13

si au

prins contur si diferite organizatii cu specific : in 1977 s-a infintat Asociatia Americana a
Utilizatorilor Poligraf din Polette (AAPP) organizatie profesionala dedicata investigatiilor
criminalistice si examinarilor de detectie al comportamentului simulat al cadrelor militare,
avand aproximativ 700 de membri. A aparut apoi din fuziunea mai multor organizatii de
profil, Asociatia Americana Poligraf (APA)14 organizatie profesionala creata de practicienii
Polygraph Detection of Deception (PDD) din guvern, justitie si sectorul privat. Mult mai
tarziu, la 13 septembrie 1997, prin sentinta civila numarul 651 a Tribunalului Municipiului
Bucuresti, sectia contencios administrativ civil, a hotarat admiterea cererii prin care se
solicita infintarea si acordarea personalitatii juridice Asociatiei Romane Poligraf (ARP), cu
sediul in Bucuresti. Scopul ARP 15, asa cum a fost el definit la infiintare, este acela de a
promova si perfectiona metodologia testarii cu tehnica poligraf, de a forma specialisti in
domeniul expertizei poligraf, de a dezvolta reteaua poligraf in sistemul politiei judiciare.
Dovedindu-si utilitatea practica, in primul rand ca, cu ajutorul poligrafului se poate
determina cu acuratete prezenta minciunii si in al doilea rand, instrumentul, testul si
11

engl. Keller Polygraph, Keller fiind unul dintre studentii lui Larson;
este vorba de : The Army, Air Force, Navy, Marine Corps, FBI, CIA, NSA, The US Postal Service. The Secret
Service, The Drug Enforcement Administration, The Bureau of Alcohol, Tabacco and Fire Arms, The US Marshalls
Device, The US Customs Office, The Defence Investigative Device;
13
in SUA exista pe putin 30 de scoli de pregatire profesionala in domeniul poligraf si acreditate de APA;
14
Engl. American Polygraph Association care numara printre cei 3000 de membrii ai sai si 7 specialisti din tara
noastra , ca o recunoastere a valorii scolii romanesti de tehnica poligraf;
15
In luna aprilie 1998, ARP era deja afiliata Uniunii Juristilor din Romania;
12

procedurile insotitoare poseda un mare efect psihologic, astfel incat persoanele vinovate sunt
foarte usor convinse sa faca marturisiri complete, poligraful si actiunea acestuia a fost si este
privit cu deosebit interes atat de stiinta, in general, cat si de justitie. De aici se explica si vasta
lui raspandire, astazi fiind peste 25 de tari care folosesc in mod curent aceasta tehnica.
In SUA , unde dezvoltarea si apoi aplicarea poligrafului a cunoscut o evolutie rapida
si fulminanta, activitatea in acest domeniu se concentraza in jurul APA si este coordonata de
aceasta. Testarea poligraf, in acesta tara, vizeaza activitatea guvernamentala, judiciara si
privata; examinarile fiind autorizate

16

atunci cand sunt in acord atat cu legile statului, cat si

cu politicile interne ale unor anumite agentii. Examinarea este utilizata in SUA si in procesul
de selectie a personalului, descoperindu-se ca este extrem de utila (eficienta) in identificarea
cu un risc ridicat pentru o anumita profesie. Astfel, in urma unui studiu recent in patru state
americane, (Ohio, Illinois, Maryland si Florida) s-a descoperit ca in 3576 de angajatii ai
politiei care au fost testati in vederea selectiei de personal, 58% au fost identificati ca
prezentand risc ridicat pentru aceasta meserie. Ulterior s-a descoperit implicarea lor in
diverse fapte penale: talharie, luare de mita, trafic de droguri, etc. Tot in SUA, tehnica
poligraf a fost utilizata de administratia Reagan in vederea asigurarii securitatii nationale, atat
pentru verificarea loialitatii angajatilor fata de agentiile guvernamentale, cat si pentru selectia
personalului in cadrul acestora. Astfel ca laboratoarele speciale pentru efectuarea unor
asemenea teste s-au raspandit pe teritoriul intregului stat, ajungand astazi sa-si desfasoare
activitatea la nivelul fiecarui stat american.17
Tehnica s-a internationalizat treptat si bazandu-se pe modelul american este practicata
azi si de catre expertii canadieni, pregatiti la inceput in scolile americane, iar apoi in propriile
scoli specializate in acest domeniu, dupa modelul instituit de Departamentul American al
Apararii. In Canada, poligraful este folosit, in special, pentru investigatiile criminalistice,
selectia personalului in industrie si supraveghere guvernamentala, insa rezultatele nu sunt
admise ca proba de catre Curtea de Justitie, desi valoare lor investigativa este larg
recunoscuta.
Una dintre primele tari in afara Americii care utilizeaza oficial detectia stiintifica a
minciunii, ca o rutina, in investigatiile criminalistice, este Japonia. Pana in 1963 s-au efectuat
16

Pentru detalii in ceea ce priveste autorizarea si situatiile in care trebuie solicitata si aprobata vezi I. Bus,
Psihodetectia, op cit., pg. 26-27;
17
o statistica in sensul raspandirii testarii poligraf pe teritoriul SUA, vezi. I. Bus, op. cit., p. 25-26;

10

4215 testari, eficienta acestora fiind de 96,4%. In 1964 deja prefecturile japoneze de politie
dispuneau de 99 tehnicieni specializati in utilizarea aparatului si interpretarea diagramelor. In
prezent, Institutul National al Politiei Stiintifice din Tokyo, efectueaza cele mai multe
cercetari din lume in domeniul detectarii comportamentului simulat. Examinatorii sunt
licentiati in psihologie, iar rezultatele obtinute sunt supuse tribunalelor si opiniei publice,
fiind admise ca mijloace de proba.
Turcia este iarasi un exemplu pentru rapiditatea cu care o tara preia si utilizeaza cu
succes tehnica poligraf. Daca in 1984 nu avea nici un examinator specializat, astazi numara
peste 65, toti pregatiti in scolile americane si folosindu-se de cea mai recenta tehnica si
echipament. Deasemenea tehnica este utilizata curent si in Coreea de Sud si la fel si-n Israel.
Acest din urma stat nu admite insa rezultatele astfel obtinute, ca mijloc de proba, insa ele
sunt luate in considerare de procuror. Tehnica din Israel este si una inovatoare in domeniu,
prin folosirea unor dispozitive electronice in functionarea canalelor de detectie inregistrare
a aparatului.
Nici in India nu se recunoaste valoarea de proba a rezultatelor poligraf, insa Curtea de
Justitie le accepta daca acestea sunt efectuate de catre experti in beneficiul apararii. In
laboratoarele indiene, in perioada 1974-1987 s-au efectuat peste 3000 de examinari,
indicandu-se o validitate a acuratetei testarii intre 90 si 98%. Poligraful a fost utilizat, de
pilda, in examinarea suspectilor asasinarii lui Mahatma Ghandi.
In Iugoslavia, respectiv Croatia, poligraful are o istorie mai indelungata. La inceput
testarile se efectuau in secret, deoarece doctrina socialista avea o atitudine negativa fata de
acesta tehnica, considerata un mijloc inchizitorial capitalist pentru atribuirea vinovatiei 18.
Tot astfel, din motive ideologice, examinatorilor nu li s-a permis specializarea in strainatate.
Rezultatele obtinute cu acesta metoda de investigare si mai ales mediatizarea acestora a dus
la popularizarea tehnicii astfel ca in 1967, Curtea de Justitie din Croatia a opinat in legatura
cu statutul legal al poligrafului, acceptand intr-un caz de omor, rezultatele testarii ca mijloc
de proba. Astazi insa legislatia Croata nu le mai admite ca probe certe, ci doar ca mijloc de
investigatie criminalistica.
Raspandirea metodei este atat de ampla incat ea a ajuns sa fie utilizata chiar si de
Politia Regala Malayeziana. Amploarea fenomenului nu reprezinta insa si neaparat faptul ca
18

vezi I. Bus, op. cit., p. 30;

11

aparatul este infailibil si ca rezultatele pe care le da sunt absolut adevarate si de netagaduit.

Dealtfel, au existat tari care s-au opus utilizarii acestei tehnici reusind sa-i inhibe dezvoltarea
pe teritoriul lor. Esta cazul Germaniei, unde in anul 1954, Curtea Suprema de Justitie a
introdus o lege conform careia poligraful nu putea fi utilizat pentru a obliga o persoana sa
dezvaluie adevarul impotriva vointei acesteia, prin aceasta violandu-se libertatea individuala,
concluzand Curtea. In 1982, psihologii germani au reluat problema, dar fara nici un folos.
Iarasi in fosta Uniune Sovietica tehnica a fost considerata un instrument pentru represiunea
proletariatului si prin urmare utilizarea i-a fost suprimata.Este paradoxal cum tarile cu cele
mai represive regimuri, nazist, respectiv bolsevic, care utilizau in ancheta judiciara ca mijloc
investigativ tortura, s-au impotrivit atat de vehement folosirii poligrafului, pe motiv ca este
un instrument de obtinere a informatiilor ce contravine vointei subiectului19.
2.2 Poligraful si utilizarea lui in Romnia.
Si in Romania la fel ca si in restul statelor lumii si mai ales ca si in statele fostcomuniste din sud-estul Europei, utilizarea poligrafului s-a facut realmente relativ tarziu.
Abia in 1971 a avut loc prima testare poligraf din tara noasra, testare efectuata mai mult intrun cadru pedagogic, la Catedra de psihologie a Universitatii Babes- Bolyai Cluj-Napoca.
Poligraful utilizat, modelul Stoelting a fost achizitionat din SUA de catre profesorul
Alexandru Rosca si folosit in studiile sale experimentale in domeniul psihofiziologiei20.
In domeniul judiciar, poligraful este utilizat abia incepand cu anul 1975 si indeosebi
in cazurile de omor. Tudorel Butoi21, autor si absolvent al Facultatii de Psihologie Bucuresti,
a fost printre primii experti care a folosit aparatul in acest domeniu, in vederea detectarii
comportamentului simulat al suspectilor din cercul de banuiti intocmit de organele judiciar
penale. Bineinteles ca si utilizarea poligrafului la acest nivel s-a facut gradual. Initial, au
predominat examinarile cu caracter experimental, efectuata pe subiecti in cazul carora
disimularea adevarului era controlata. In cea de-a doua etapa cercetarile obtinute

19

vezi I. Bus, op. cit., p.32;

I. Bus psiholog si autor al unor lucrari in domeniu, fiind student al Facultatii de Psihologie la acea data, a efectuat
experimente pentru a evidentia rolul factorului emotional asupra performantei scolare. Rolul testarilor era strict
experimental in domeniul psihofiziologiei;
21
T. Butoi a fost si printre cei 7 specialisti romani in tehnica poligraf, care au fost primitii ca membrii ai APA.;
20

12

experimental au fost coroborate cu testarea efectiva a unor subiecti suspectati de a fi comis

fapte infractionale.
Ulterior si in tara s-au infiintat laboratoare de tehnica poligraf functionand in structura
inspectoratelor de politie a unor judete si a municipiului Bucuresti, aflate sub coordonarea
Institutului de Criminalistica al Inspectoratului General de Politie din cadrul Ministerului de
Interne. Astazi, in Romania, functioneaza 10 laboratoare22 interjudetene de detectie a
comportamentului simulat, in care activeaza un numar de 12 specialisti. Metodologia folosirii
poligrafului este unica, si anume tratatul lui John E. Reid si Fred E. Inbau Truth and
Deception, the Polygraph Technique, metodologie aprobata de Ministerul de Interne si
cuprinde urmatoarele paradigme de testare: CQT (Control Question Test) si GKT (Guilty
Knowledge Test) care vor fi detaliate in acest capitol.
Urmarind o statistica putem observa ca in perioada 1990-1998 poligraful de la IPJ
Cluj a fost solicitat de 1266 de cauze penale, fiind testate un numar de 3586 persoane. Dintre
acestea 73% s-au determinat a fi fost sincere, respectiv 27% nesincere. Dintre acestea din
urma 27% au recunoscut faptele comise in timpul examinarii, iar restul de 73%, ulterior pe
parcursul anchetei. In procent de 2% persoanele testate au fost apreciate ca inconclusive,
adica examinatorii s-au aflat in imposibilitatea de a formula o concluzie cu privire la
sinceritatea sau nesinceritatea subiectului. Tragand linia s-a putut remarca acuratetea
testarilor poligraf in proportie de 98%.
Prezentam in continuare unul din cazurile de omor solutionate de Inspectoratul de
Politie al judetului Cluj cu ajutorul Poligrafului : 23
La 4 noiembrie 1980 este gasita decedata in apartamentul sau privat din municipiul
Cluj-Napoca, L.D. in varsta de 32 de ani. Cadavrul victimei se afla pe dusumea langa o
canapea, cu capul inspre fereastra camerei, prezentand multiple leziuni in zona capului.
Obiectele din camera erau stropite cu sange. In camera in care se afla victima, s-au gasit un
fier de calcat cu manerul rupt, un ciocan din plastic cu miez metalic, un taburet de bucatarie
distrus, toate cu urme de sange si un lampadar cu trei brate, rasturnat, unul din abajururi fiind
spart. Toate acestea duceau la concluzia ca intre agresor si victima avuse loc o lupta. Raportul
de expertiza medico-legala a constatat ca leziunile de pe corpul victimei s-ar fi produs prin
22

este vorba de Laboratorul din Cadrul Institutului de Criminalistica Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Constanta, Bacau,
Brasov, Braila, Prahova;
23
cazuistica a fost preluata din lucrarea Psihodetectia comportametului simulat, I. Bus, p. 39-42, idem, lucrarea
Psihohologia judiciara, acelasi autor, p. 182-184;

13

loviri active, multiple, aplicate cu diferite corpuri dure. S-a emis ipoteza ca autorul faptei ar
putea fi din randul persoanelor cunoscute victimei care o vizitau la domiciliu, plecandu-se de
la faptul ca usa apartamentului nu era fortata, iar la plecare autorul a inchis usa fara a folosi
cheia.
Identificarea autorului s-a facut dupa doua luni. La aceasta intarziere, a contribuit si
conduita simulata pe care a adoptat-o initial autorul omorului in timpul anchetei. Autorul
omorului, desi a fost inclus printre suspecti, din lipsa de probe, nu a fost retinut.
In urma verificarilor afectuate in cauza s-a luat masura arestarii preventive a unuia
dintre suspecti, T. J., o cunostinta apropiata a victimei, care periodic o vizita si avea si o cheie
a apartamentul acesteia. Ulterior, T.J. a recunoscut ca, in data de 3 noiembrie 1980 a fost in
apartamentul victimei si a gasit-o decedata, fara a sesiza undeva cele constatate. Dosarul
intocmit lui T.J. nu continea insa probe suficiente pentru a fi trimis in instanta. In aceasta
situatie, procurorul criminalist a dispus prin ordonanta testarea la poligraf al acestuia. In
urma interpretarii diagramelor subiectului T.J. s-a concluzionat cu certitudine ca acesta nu
este autorul omorului.
Continuindu-se cercetarea si in privinta altor suspecti, s-a dispus testarea la poligraf a
lui G.V., fostul sot al victimei. Subiectul G.V. in timpul testarii a dat raspunsuri negative
la toate intrabarile incriminatorii. Rezultatul testarii la poligraf a confirmat, in mod cert, ca
G.V. este autorul omorului. Audierea acestuia, in cadrul activitatilor post-test, cu prilejul
comunicarii rezultatului testarii, l-a determinat sa recunoasca savarsirea omorului, facand in
acest sens declaratii amanuntite.
Rezultatele poligraf, in acest caz, au fost apreciate ca fiind deosebit de utile in
probarea vinovatiei autorului, fapt confirmat si in rechizitoriul intocmit in cauza.
In cadrul testarii in vederea stabilirii reactivitatii psihoemotionale a inculpatului au
fost inregistrati 3 parametrii psihofiziologici: ritmul respirator, reactia electrodermica si
tensiunea arteriala-puls.
Datele inregistrate de aparat, concretizate in inregistrarea concomitenta a traseelor
parametrilor amintiti, se desprind din diagramele poligraf ce constituie anexele raportului de
investigare a comportamentului simulat, date pe baza carora s-a concluzionat ca modificarile
de dinamica si evolutie constatate au pus in evidenta prezenta unei puternice si permanente
stari emotionale in raspunsurile negative date de inculpat la intrebarile relevante ale cauzei.

14

S-a subliniat ca reactiile psihoemotionale cele mai ample si constante au rezultat la

raspunsurile negative legate de intrebarile daca a omorat-o pe L.D., daca a lovit-o cu scaunul,
ciocanul din plastic, cu fierul de calcat. Specialistul psiholog a conchis ca prezenta
reactivitatii psihoemotionale a reprezentat indicele nesinceritatii raspunsurilor pe care le-a dat
G.V. la intrebarile relevante24 ale cauzei.
Datele obtinute cu testarea poligraf au fost deosebit de valoroase, in ziua de 27
decembrie 1980, inculpatul G.V. recunoscand savarsirea omorului asupra lui L.D.
Din anul 1980 au fost testate la noi in tara, prin aceeasi tehnica peste 7000 de
persoane, suspectate de savarsirea de diferite infractiuni, cu rezultate deosebit de
promitatoare si utile pentru desfasurarea anchetei penale.
2.3. Modalitatea de funcionare a aparatului.
Poligraful, cunoscut si sub denumirea de detector de minciunii este unul dintre cele
mai performante aparate utilizate in detectarea comportamentului simulat. Poligraful nu este
altceva decat un inregistrator mecanic sau electronic, ce preia pneumatic modificarile de
tensiune arteriala, puls, respiratie, suplimentat de un sistem pentru inregistrarea rezistentei
electrodermice25 si a micromiscarilor musculare.
Poligraful nu detecteaza nicidecum minciuna, ca atare, cum gresit se considera de
catre unii, ci reliefeaza modificarile fiziologice determinate de emotiile care insotesc
comportamentul simulat. Intreaga tehnica se fundamenteaza stiintific pe urmatoarea aspecte :
in savarsirea unei fapte penale, subiectul participa cu intreaga sa personalitate, mobilizandusi pentru reusita infractionala intregul sau potential cognitiv, motivational si afectiv.
Acest lucru face ca actul infractional sa nu ramana pe o achizitie intamplatoare
periferica a constiintei, ci sa se integreze in aceasta sub forma unei structuri infractionale
stabile cu continut si incarcatura afectiv-emotionala specifica, cu un rol motivational bine
diferentiat. Cu privire la explicarea fenomenului ce sta la baza reactiilor psihofiziologice s-au
formulat, in doctrina, trei teorii26 motivational emotionale; si anume:
24

pentru detalii vezi sectiunea 2, din prezentul capitol al lucrarii;

indicatiile cele mai sigure cu privire la existenta conduitei simulate a subiectului le ofera chiar raspunsul
electrodermic; aproximativ in 70-80% din cazuri se poate stabili pe baza de GSR, daca subiectul spune adevarul vezi
I. Bus, op. cit., p. 76 si N. Mihofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op. cit. , p.207-208;
26
I. Bus, Psihodet... , op. cit. , p. 64-65;
25

15

1.Teoria raspunsului conditionat sustine ca raspunsul fiziologic nu e altceva, decat

consecinte ale unei activari emotionale determinate de un stimul conditionat. Cand un stimul
dat este asociat cu o emotie puternica, un raspuns amplu va fi expectat. Teoria insa nu explica
de ce detectarea comportamentului simulat are loc in conditii cu motivatie scazuta si mai
putin amenintatoare;
2.Teoria conflictului potrivit acesteia atat motivatia de a mintii, cat si dorinta de a
spune adevarul se regaseste la nivelul aroussalului fiziologic. Cu cat conflictul e mai intens
cu atat mai amplu va fi raspunsul. Teoria nu poate explica detectia simularii in cazul testului
cu cartonase 27;
3.Teoria pedepsei sustine ca aroussalul fiziologic in timpul simularii este activat de
frica de consecinte (Fear of consequences FOC) in cazul in care ar fii detectat.
S-au conturat si alte opinii in ceea ce priveste explicarea originilor reactiilor
psihofiziologice inplicate in comportamentul simulat. Este vorba de:
a.Teoria prezumtiei de vinovatie 28 sustine ca reactia psihofiziologica va fi
evidentiata la intrebarea relevanta, datorita faptului ca subiectul este constient de vinovatia
lui.
b.Teoria focalizarii atentiei29 s-a descoperit ca raspunsul psihofiziologic la un stimul
reflecta gradul in care stimulul este expectat.
c.Teoria dihotomizarii30 potrivit acesteia putem distinge intre doua categorii
distincte de stimuli, si anume cei relevanti si cei irelevanti. Subiectii care detin informatii in
legatura cu fapta penala pentru care sunt anchetati se vor concentra doar pe un singur aspect
al stimulului prezentat, ignorandu-se totodata celelalte aspecte ale stimulului, care
informeaza anchetatorul cu privire la gradul de simulare al subiectilor.
La oricare din aceste teorii ne-am ralia, exista un nivel la care acestea converg,
respectiv la faptul ca reactiile psihofiziologice apar cu certitudine atunci cand o persoana
ascunde adevarul, este deci nesincera. Asadar rezulta ca nu putem vorbi de determinarea
vinovatiei sau nevinovatiei persoanei prin tehnica poligraf, deci nu putem folosi rezultatele
astfel obtinute, ca o proba de culpabilitate a persoanei. Practic, tehnica depisteaza emotia in
mod indirect prin surprinderea reactiilor activatorii generale si care implica mecanisme
27

Pentru detalii vezi sectiunea 2 din acest capitol Alte metode de detectare a comportamentului simulat;
a fost introdusa pentru prima data in 1960 de catre psihologul Lykken;
29
initiata in 1981, de specialistul Weid;
30
aceasta a fost dezvoltata de un grup de cercetatori din Ierusalim;
28

16

psihofiziologice centrale si periferice, ce surprinse de detector vor face obiectul conversiunii

bioinformatiilor31.
Cum aceste aspecte vor fii analizate intr-un capitol separat al prezentei lucrari, ne
vom referi in continuare la functionarea poligrafului din perspectiva tehnico-stiintifica.

3. Etapele detectrii comportamentului simulat la poligraf

3.1. Discuia pre-test
Ca orice metodologie de aplicare a unei tehnicii si examinarea poligraf parcurge mai
multe etape, ce trebuie respectate intocmai pentru a nu compromite astfel rezultatele obtinute.
Avem in vedere, in primul rand, discutia pre-test si obtinerea consimtamantului la examinare
a persoanei ce urmeaza sa se supuna testului poligraf, examinarea propriu-zisa, discutia posttest, interpretarea si valorificarea rezultatelor si reexaminarea atunci cand este necesara; toate
vor fi detaliate in cele ce urmeaza.
In primul rand, orice examen poligraf se poate desfasura numai in conditiile existentei
consimtamantului expres si liber exprimat al persoanei ce va fi testata. Despre existenta
acestuia se va face referire si in raportul de constatare tehinco-stiintifica privinde detectia
psihologica a comportamentului simulat. Subiectului i se prezinta chestionarul cu intebarile
la care va raspunde in timpul testarii, i se aduce la cunostinta ca are dreptul sa refuze
testarea32, acesta semnand o declaratie echivalenta cu consimtamantul la testare.
Examinarea poate continua in conditiile existentei consimtamantului cu discutia pretest care are caracter obligatoriu. Pe parcursul acesteia examinatorul va trebui sa obtina date
exacte cu privire la faptele si circumstantele care constituie baza suspectarii ori investigarii
persoanei ce urmeaza a fi examinata. Examinatorul poate sa le obtina chiar din observarea
directa a persoanei inca din momentul in care aceasta intra in laborator si pana la terminarea
examinarii. In timpul interviului pre-test, care este estimat la aproximativ 15-20 de minute
31

vezi in acest sens N. Mihofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op. cit., p. 260-261. Potrivit acestora conversiunea
bioinformatiilor este operatiunea de transformarea bioinformatiilor in mijloace de proba, care confirma sau infirma
comportamentul subiectului, validandu-l ca simulat sau nesimulat;
32
Daca subiectul nu este deacord cu testarea, examinatorul va incheia un proces-verbal de consemnare a refuzului si
motivul acestuia. Persoana in cauza poate reveni asupra refuzului initial, urmand a fi ulterior examinat. Asa cum a mai
fost denumita aceasta etapa a examinarii, vezi I. Bus, Psihodet..., p. 92;

17

persoanei ce urmeaza a fi examinata i se aduce la cunostinta scopul examinarii, modul de

functionare al aparatului, punandu-se accent pe principiile fundamentarii stiintifice ale
metodei si nu in ultimul rand rezultatele ce pot fi obtinute la final. Se urmareste sporirea
preocuparii persoanei nesincere asupra detectarii posibile si linisteste persoana sincera.
Pentru reusita testarii este absolut necesar ca specialistul in tehnicile de detectie sa se
familiarizeze in mod detaliat cu cauza respectiva. De aceea atunci cand in cauza au lucrat mai
multi anchetatori ei vor fi chestionati separat, in caz contrar existand riscul de a se obtine o
versiune deformata a faptelor. Pana cand examinatorul nu va fi edificat complet despre caz, el
nu va fi in masura sa efectueze convorbirea pretest cu individul supus examinarii si deci nici
testarea propriu-zisa. Este bine pentru examinator sa cunoasca de la inceput cat mai multe
despre persoana respectiva, inclusiv antecedentele ei

33

. Astfel de informatii inlesnesc

interogarea pre-test, inclusiv examinarea propriu-zisa. Tot in vederea unei bune desfasurari a
testarii, ori de cate ori circumstantele o permit persoana sau persoanele ce trebuie testate vor
fi informate intr-un interval rezonabil de timp inaintea examenului, pe scurt, despre faptul ca
vor fi examinate, despre maniera in care se desfasoara examinarea si despre scopul acesteia.
Aceasta fiindca, prin discutia pre-test se urmareste si crearea unui sentiment de siguranta si
incredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat. Nerealizarea acestui sentiment poate
compromite testarea.
In realizarea acestui scop se mizeaza pe faptul ca in timpul discutiei un subiect sincer
se va racori3, in sensul ca va manifesta un comportament in care se pot observa indicii
naturaletii si dezvinovatirii, subiectul va fi mai mult curios de cauza decat infricosat,
exprimand pareri proprii, raspunzand prompt si corect la intrebari. In contrast, subiectul
nesincer nu coopereaza, nu se angajeaza prea mult in dialog pentru a nu se trada sau incurca
in versiuni, este lipsit de initiativa si spontaneitate. Cand i se aduce acestuia in discutie
problematica critica , raspunsurile obisnuite, stereotipe vor fi evazive si impersonale, fara
inflorituri, de genul nu stiu, nu-mi explic, nu-mi amintesc. Acestea vor fi insa dublate
de manifestari inaparente ale comportamentului simulat, pe care poligraful le surprinde.

33

avem in vedere ca examinarile se dispun fie de catre organele insarcinate cu supravegherea infaptuirii justitiei fie de
catre instanta de judecata prin incheiere sau de organele de urmarire penala; prin rezolutie motivata. De asemenea se
inainteaza examinatorului si o sinteza asupra cauzei insotita de o caracterizare cunostere a persoanei care face
obiectul examinarii;
3
T. Butoi, Crima sub lupa ... , op. cit. , p.46-47;

18

Pe de alta parte subiectul sincer, nefiind implicat in cauza cercetata, dispune de

capacitatea psihica de comutare a atentiei catre problematica discutiei pre-test pe care o
accepta cu interes. Subiectul nesincer nu dispune de aceasta capacitate de comutare, discutia
despre fapta avand un caracter inhibant asupra subiectului4.
Un aspect deosebit de important in cazul pre-testarii si a intregii examinari il
reprezinta atitudinea examinatorului, care trebuie sa fie una de calm care sa induca si sa
asigure comfort subiectului testat, inlaturand astfel orice cauza care ar putea afecta
investigarea cauzei. Atitudinea acestuia trebuie sa fie rezervata si obiectiva, sa se manifeste
impartial in privinta sinceritatii sau nesinceritatii persoanei: El este un examinator si
nicidecum un anchetator5 postat pe o pozitie superioara celui investigat. De aceea, pe tot
timpul testarii, vocea examinatorului trebuie sa fie sub un control absolut.
In esenta, dupa cum concluzioneaza si alti autori6 instrumentul, adica interviul pretest, prevede obligatia subiectului de a raspunde la toate intrebarile numai prin da sau nu,
de a nu face nici o miscare pe tot timpul testarii, de a nu incerca sa denatureze in vreun fel
rezultatele printr-un efort de autocontrol si de a fi linistit. Tot in aceasta faza preliminara a
testarii se vor elimina persoanele inadecvate testarii, ca de exemplu: cele de o varsta
inaintata, minorii, gravidele, alcolicii cronici, persoanele bolnave psihic, etc.
Din punct de vedere metodologic, discutia pre-test se desfasoara dupa urmatorul
algoritm, exemplificat aici7 :
1. Ai auzit despre folosirea detectorului de minciuni la noi in tara ?
2. Ai mai fost supus unui test cu detectorul de minciuni ?
3. Stii ca acest test face parte din ancheta cu privire la descoperirea autorului ?
4. Daca dumneata ai comis aceasta fapta voi stii imediat dupa terminarea examinarii.
5. Dumneata stii cine a comis aceasta fapta ?
.................................................................................
11. Crezi ca va fi descoperit autorul acestei fapte ?
.................................................................................
13. Cum crezi ca se simte acum autorul acestei fapte ?
.................................................................................
4

I. Bus, Psiholog judiciara, op. cit. , p. 188-189;

I. Bus, Psihodetectia..., op. cit. , p. 95;
6
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op. cit., p. 206;
7
vezi in acest sens I. Bus, Psihodetectia ..., op. cit. , p. 92-93;
5

19

15. Care crezi ca va fi rezultatul acestui test in privinta dumitale ?

Acelasi autor crede ca prin intermediul acestor intrebari, pe langa faptul ca se creeaza
o ambiata de incredere reciproca si colaborare ulterioara intre examinator si testat, se va
atinge si scopul propriu-zis al examinarii, anume acela de a provoca raspunsuri verbale si
nonverbale, care vor oferi examinatorului indicii asupra sinceritatii sau nesinceritatii
subiectului, fara a-l face sa-si diminueze inutil starea de tensiune si fara ca examinatorul sa se
angajeze intr-un dialog acuzator in dorinta de a obtine o marturisire a vinovatiei.
Permitandu-ne o observatie personala la cele relatate mai sus, si dupa o analiza mai
atenta, a chestionarului folosit in interviul pre-test (vezi mai ales intrebarile 3 si 4) suntem de
parere ca examinatorul inevitabil isi desfasoara activitatea si pe taramul anchetei judiciare si
ii creaza intentionat subiectului o stare de tensiune emotionala echivalenta cu aceea cand
persoana se afla in fata anchetatorilor judiciari. Avem in vedere mai ales intrebarea numarul
4, care suna intr-adevar ca o amenintare, parand ca rezultatul testarii este infailibil si ca el
examinatorul oricum va cunoaste adevarul, ceea ce e doar partial adevarat.
Ni se pare ca tehnica recurge la un moment dat si la constrangerea psihica a
subiectului, care in unele situatii, oricat de nevinovat ar fi in fapt acesta, intimidat fiind ar
putea sa actioneze intr-un fel care i-ar compromite rezultatul testarii.
O alta critica pe care am putea s-o aducem acestui chestionar si profesionalismului
cu care se intocmeste si se realizeaza el. In sprijinul afirmatiei, avem in vedere intrebarile
numarul 1 si 2 si formularea acestora cu privire la detectorul de minciuni si nu cum ar fi
corect in opinia noastra poligraful mai ales ca in aceasta faza a examinarii, subiectul e pus
in tema si familiarizat cu tot ce inseamna testarea propriu-zisa. Folosirea incorecta a
termenilor este de natura a influenta negativ persoana supusa testului, care are temerea ca-i
va fi detectata nesinceritatea chiar da el spune adevarul. Apoi, cum am mai spus, noutatea
situatiei, lipsa obisnuintei de a mai fi supus unui asemenea test ii creaza o stare de neliniste
care se manifesta exterior si interior ca si cum subiectul ar simula, de unde rezulta si
dificultatea de a le interpreta corect si de a le integra intr-un profil adecvat.
Dupa parerea noastra si acest aspect introductiv ar putea fi imbunatatit pe viitor,
pornind pentru inceput de la aspectul terminologiei inadecvate in sensul inlocuirii formularii
detectorului de minciunii cu aceea de poligraf sau eventual aparat de detectie a sinceritatii.

20

3.2. Examinarea propriu-zis la poligraf

Aspecte tehnice ale examinrii
In primunl rand trebuie sa avem in vedere in cadrul metodologiei de examinare la
poligraf contextul in care acesta are loc. Ne referim aici in principal la camera de examinare 8,
pentru a inlatura orice factor extern care ar putea denatura testarea. Asadar testerea trebuie
efectuata intr-o camera separata, linistita, zgomotele precum soneria unui telefon sau
conversatiile altor persoane din camerele alaturate putand sa compromita rezultatele
expectate. Este necesara in acest o camera special echipata si mobilata. Adica incaperile
respective sa fie izolate fonic, telefoanele sa aiba prize decuplabile, un bec avertizor aprins in
exterior pe tot parcursul examinarii, usile si ferestrele sa fie capitonate, peretii sa aiba tapet
de panza de o culoare odihnitoare, iluminarea si temperatura sa fie optime, geamurile
exterioare capitonete, iar in privinta mobilierului, acesta sa fie cat mai sumar si mai simplu,
fara inflorituri, de genul poze, tablouri, perdele, etc.
Exista pareri9 care sustin ca ar trebui sa existe si o a doua camera anexa a camerei de
examinare, o camera de observatie similara multor laboratoare de psihologie judiciara; si
anume o camera mai mica in peretele careia sa fie montata o oglinda cu dublu sens, un panou
de sticla speciala si care sa permita si altor persoane 10 , in afara examinatorului sa observe
desfasurarea testarii fara a stingheri examinarea. Camera trebuie sa fie echipata cu o instalatie
de microfonie pentru ca persoanele din camera de observatie sa poata auzi discutiile ce se
poarta in camera de examinare. Aceasta amenajare a fost gandita pe de o parte pentru a
respecta conditiile de izolare, dar si de a evita eventualele situatii de abuz din partea
examinatorului, singur si izolat cu cel testat, dar si in sensul protejarii acestuia de posibilele
reactii neprevazute ale celui examinat.
Examinarea propriu-zisa, consta in adresarea de catre examinator a bateriei de
intrebari, intocmite anterior si raspunsul corelativ al subiectului surprins pe diagrama
8

in alta opinie se vorbeste de camera de detectie, vezi T. Butoi, Crima sub lupa ..., op. cit. , p. 47-48;
vezi T. Butoi, Crima sub lupa ..., op. cit. , p. 47;
10
este vorba doar de persoane autorizate si al caror prezenta ar fi in scopul elucidarii cauzei, avem in vedere :
procurorul, aparatorul persoanei supuse testarii, anchetatorul cauzei. Nicidecum, nu trebuie admisa prezenta altor
persoane cum ar fi: reprezentanti ai presei sau initiati in tehnica poligraf ca stusdenti la psihologie ai caror prezenta sa
fie in pur scop experimental-pedagogic, prezenta oricarei persoane din exterior fiind posibila doar cu acordul celui
examinat si cu consimtamantul aparatorului.;
9

21

poligrafului. Testarea se efectueaza, din punct de vedere legal in baza rezolutiilor motivate
sau a ordonantelor dispuse de organele de cercetare penala si la cererea expresa a apararii.
Acesta este un moment initial al anchetei si fiind si un mijloc de investigatie trebuie sa fie
solicitata. Se vor trece in revista, inainte de inceperea efectiva a examenului indeplinirea
conditiilor initiale legate de existenta consimtamantului subiectului testat, de efectuarea
discutiei pre-test, de conditiile11 privitoare la persoana ce este supusa testului.

Daca

aceste conditii nu sunt indeplinite se poate efectua testarea trecandu-se la partea de continut a
discutiei si se invita persoana sa se aseze in fotoliul din completul tehnicii de detectie. Se va
trece la atasarea tubului pneumograf, persoana fiind intrebata periodic daca se simte
comfortabil din punct de vedere fizic, pentru ca in caz contrar aparatura trebuie ajustata pana
va ajunge intr-o pozitie comfortabila. Tot astfel electrozii pentru reactia electrodermica si
obtinerea GSR vor fi atasati mainii stangi.
Examinatorul pe parcursul conectarii subiectului la aparat nu va face nici un
comentariu, insa va fi atent la tot ce spune persoana ca reactie fata de aparat sau de testul
insusi. Dupa atasarea tubului pneumograf, a electrozilor si a mansonului de tensiune arteriala,
examinatorul se va aseza pe un scaun in lateral fata de subiect pentru a nu-l intimida in vreun
fel si pentru a lua note scrise asupra oricaror comentarii ale acestuia sau atitudinii. De
asemenea in aceasta perioada de fixare a aparatului, examinatorul trebuie sa raspunda concis
intrabarilor pe care subiectul i le pune cu privire la aparat, insa nu trebuie sa incurajeze
evantualele comentarii sau discutii in acest sens sau in incercarea persoanei de a se disculpa.
Aceasta in primul rand ca testarea se efectueaza contratimp

12

si in al doilea rand ca prin

tragerea de timp, o persoana mincinoasa poate sa se relaxeze de sub tensiunea minciunii si sa

scape detectiei a aparat.
Se trece apoi la punerea intrebarilor si obtinerea raspunsului. Cu cateva zile inainte de
investigare, examinatorul va studia in detaliu dosarul cauzei si va lua in considerare si
discutia pre-test, urmand ca pe baza acesteia sa intocmeasca cele mai adecvate intrebari. In
nici un moment al examinarii si prin intrebarile formulate examinatorul nu trebuie sa
11

Persoanele supuse testarii trebuie sa indeplineasca conditiile: 1. Sa nu fi fost supuse unei anchete obositoare anterior;
2. Sa fi avut o alimentatie corespunzatoare; 3. Sa nu fie amenintate cu tehnica poligraf; 4. Sa nu se afle sub influenta
bauturilor alcoolice; 5. Sa nu fie sub influenta medicamentelor cu actiune asupra SNC; 6. Sa nu fi fost duse in campul
infractional; 7. Sa nu fi participat la confruntari, reconstituiri; 8. Sa nu fi fost prezentate pentru recunoastere din grup si
sa nu le fi fost prezentate persoane pentru recunoastere I. Bus , Psihodetectia ..., op. cit., pg. 91-92;
12
avem in vedere faptul ca in cazul unei testarii prelungite poate interveni oboseala fizica si psihica a subiectului testat,
ce se va reflecta pe diagrama poligraf;

22

urmareasca obtinerea unei marturisirii de vinovatie a persoanei. O persoana acuzata de

examinator de a fi comis infractiunea sau interogata ca si cum ar fi responsabila de aceasta,
nu mai reprezinta un subiect indicat pentru un test de poligraf la acest examinator 13. Daca
este o persoana sincera ar putea fi tulburata de acuzare sau interogatoriu in asa fel incat sa
manifeste reactii false la mincuni pe diagrame.
Revenind la intrebari14, am amintit deja faptul ca examinatorul le formuleaza in
prealabil avand in vedere tipul lor si numarul de teste ce-i vor fi aplicate suspectului.
Conform metodologiei in domeniu pot fi utilizate 7 tipuri de teste: Testul intrebarilor
obisnuite, Testul de stimulare, Testul intrebarilor intercalate, Testul Complexului de
Vinovatie, Testul varfului de tensiune, Testul cu raspuns in gand si Testul Da. Fiecare
dintre acestea prezinta caracteristici specifice, specialistul psiholog urmand sa aleaga dintre
ele in functie de caz. De exemplu, la testul cu raspuns in gand, i se cere subiectului ca la
intrebarile puse sa raspunda in gand si nu cu voce tare.
Se mizeaza pe sinceritatea absoluta a persoanei avand in vedere ca practic ea nu
marturiseste cuiva, ci siesi. In practica s-a remarcat insa ca un este neaparat si cel mai eficient
putand fi controlat. Testul Da inseamna ca subiectul sa raspunda la toate intrebarile ce i se
adreseaza, doar cu da, unele dintre raspunsuri, desi indentice in aprenta, vor determina
reactii psihofiziologice ale subiectului, ce vor fi surprinse de poligraf. Facandu-se o
comparatie intre intrebarile cu incarcatura emotionala si celelalte si mai ales intre
raspunsurile la poligraf la aceste intrebari se poate trage o concluzie cu privire la sinceritatea
sau nesinceritatea persoanei. Totusi cea mai veche si considerata si cea mai eficienta metoda
este testul intrebarilor relevante sau irelevante. Acest test consta in utilizarea a doua tipuri de
intrebari, dupa cum ii spune si denumirea: relevante si irelevante (neutre). Intrebarile
relevante vizeaza direct sursa investigatiei, avand un caracter incriminatoriu, ca de exemplu:
Dumneata l-ai impuscat pe X? si intrebarile irelevante care n-au legatura cu incriminarea,
permitand un raspuns sincer din partea subiectului, ca de exemplu: Ai peste 25 de ani?.
Majoritatea criticilor sustin ca acuratetea acestor teste nu este suficienta, permitand un numar
de falsi pozitivi. Ar mai fi testul intrebarii de control la care pe langa intrebarile relevante
si irelevante se mai adauga si intrebarile de control si apoi testul varfului de tensiune, la
13

T. Butoi, Crima sub lupa ... , op. cit. , p. 53;

pentru detalii vezi sectiunea urmatoare al acestui capitol : 2.2.2 Intrebarile utilizate in examinare la poligraf a
suspectului;
14

23

care subiectului ii sunt adresate un set de intrebari relevante cu posibilitati multiple de

alegere cerandu-i-se un raspuns specific la fiecare item, adica simpla lui identificare15.
Formularea intrebarilor, oricare dintre tipurile de teste ar fi ales de catre examinator se
face cu minutiozitate, urmand gradual desfasurarea evenimentelor si mai ales provocarea
graduala a emotiilor subiectului. De asemenea dupa ce sunt pregatite, intrebarile vor fi citite
persoanei mai intai, pentru intelegerea lor perfecta si numai apoi ii vor fi adresate pentru a
provoca (obtine) raspuns la ele. Scopul prinicpal al aducerii la cunostinta a intrebarilor test
inainte de inceperea efectiva a testarii, este de a risipi orice teama din partea persoanei
examinate ca i se vor pune intrebari tratand despre o alta problema, fara legatura cu cea in
cauza, care ar putea sa o incurce. Se evita totodata riscul unor interpretari gresite ale acestora,
exprimate prin inflexiuni sau pauze ale vocii. Tot privitor la formularea intrebarilor, acestea
vor fi scurte pentru a asigura spontaneitatea raspunsului si vor fi simple ca si continut pentru
a fi usor intelese. Se raspunde a intrabari numai cu DA si NU, in mod curent fiind suficiente
3 sau 5 diagrame pentru a pune un diagnostic cat mai exact.
Insa se vor folosi, in principiu, trei feluri de teste dintre cele enumerate mai sus,
pentru aceasi ratiune, dar ele vor continua aceleasi intrebari importante (relevante). De
obicei, primul test cuprinde intrebari generale, si trebuie sa fie cat mai amplu posibil si sa
indice legatura subiectului de infractiunea cercetata. Daca in urma acestuia se releva o
constiinta neincarcata a persoanei se va trece la chestionarea asupra detaliilor, la fel se
procedeaza si daca se observa existenta unei constiinte incarcate, insa se va insista succesiv
asupra lor. Astfel, in functie de situatie se vor executa si testele complexul de vina si cel al
varfului de tensiune.
Pe parcursul testarii vocea examinatorului va fi mereu sub control absolut. Acesta nu
va face sublinieri de cuvinte, expresii sau propozitii. Pentru testele clasice examinatorul va
adresa intrebarile aproximativ din 10 in 10 secunde, iar subiectul va raspunde doar afirmativ
sau negativ. In momentul adresarii intrebarii, aparatul poligraf o va si nota pe diagrama,
adaugand apoi, in functie de raspunsul afirmativ sau negativ + sau - in dreptul numarului
corespunzator intrebarii adresate. De asemenea, examinatorul, va mai nota pe diagrama si
alte aspecte incidente testarii: miscarii, comentarii, tuse, oftat, etc. La sfarsit, pe baza acestor
notite interpretarea diagramelor si se va obtine rezultatul, ce va fi cuprins in raportul de
15

acestea vor fi detaliate in sectiunea urmatoare

24

investigare a comportamentului simulat prin tehnica poligraf, ce va fi inaintat organelor de

cercetare penala care au dispus initial examinarea.
Specialistii

16

in domeniu considera ca este necesar ca pentru a obtine rezultate

relevante sa fie efectuate cel putin 3 teste diferite cu ocazia primei examinari, prin alternarea
diverselor metode putandu-se reliefa mai bine reactiile subiectului la anumite intrebarii
considerate critice.
Intrebrile utilizate in examinarea la poligraf a suspectului
Dupa cum am amintit deja este util si necesar sa se faca cel putin trei teste la poligraf
pentru a putea trage o concluzie asupra sinceritatii persoanei. Intr-adevar aceasta necesita o
munca mai complicata in sarcina examinatorului daca avem in vedere ca un chestionar
contine in medie 10 intrebari, numerotate de la 1 la 10, ordine care corespunde si pe
diagrama poligraf. Intrebarile formulate intr-o baterie de acest fel se vor referi doar la un
singur aspect, insa, cu toate acestea ele se diferentiaza in urmatoarele categorii:
a) intrebarile relevante17 sunt propozitii interogative, adresate subiectului de catre
examinator in mod nemijlocit, concis si clar, atat in cadrul interviului pre-test, cat si ulterior
in timpul testarii, ele vizand direct implicarea sau savarsirea de catre acesta a infractiunii,
obiect al investigatiei, intrebari apte sa produca modificari in activitatea psihoemotionala a
persoanei in cauza. In functie de complexitatea cauzei cercetate, aceste intrebari pot include
si intrebari interogatorii sau de detaliu. Si acestea sunt propozitii interogative formulate
ipotetic in vederea identificarii unor posibile reactii psihoemotionale si care sa permita unor
indicii cu privire la existenta unor coparticipanti, tainuitori sau favorizatori, respectiv locurile
unde se afla corpurile delicte, instrumentele utilizate la savarsirea infractiunii, precum si alte
aspecte legate de cauza pe care subiectul le-ar ascunde.
b) intrebarile neutre sunt propozitii interogative simple, care n-au legatura cu
incriminarea si permit reechilibrarea psihica a subiectului dupa efectul intrebarilor relevante.
Scopul lor este de a obtine in diagrama poligraf un segment etalon pentru reactivitatea
psihoemotionala obisnuita a subiectului. In discutia pre-test examinatorul va face referire la
faptul ca bateria de intrebari ce-i vor fi adresate cuprinde diferite tipuri de intrebari,
16

vezi I. Bus , Psihologie judiciara , op. cit. , p. 191, T. Butoi Crima sub lupa ..., p. 58, N. Mitrofan, V. Zdrenghea,
T. Butoi, p. 207;
17
ele au mai fost denumite si incriminatorii, acuzatorii sau antice, avand in vedere mai ales incarcatura lor emotionala.

25

amestecate in principiu cele relevante cu cele nonrelevante, printre care si intrebarile

neutre. Fiecare dintre intrebarile neutre trebuie sa trateze despre un fapt cunoscut si nu despre
o situatie bazata numai pe o posibilitate18. Intrebarile neutre sunt folosite si pentru a calma
subiectul aflat intr-o stare tensionata puternica in urma intrebarilor relevante, deci pentru a
contrabalansa efectul acestora din urma.
c) intrebarile de control sunt propozitii interogative la care aprioric se cunoaste ca
subiectul va raspunde nesincer. Scopul acestora este de a obtine un anumit nivel al
reactivitatii psihoemotionale necesar efectuarii comparatiilor cu nivelul reactivitatii
psihoemotionale obtinute la intrebarile relevante. Se determina astfel asa-numitele varfuri
de tensiune care vor aparea sau nu si la intrebarile incriminatorii, facand astfel posibila o
concluzie de sinceritate sau nesinceritate a subiectului testat. Aceste varfuri de tensiune sunt
usor evidentiabile pe diagrama poligraf, daca ele sunt considerate comparativ, si anume
segmentele de diagrama corespunzatoare raspunsurilor la intrebarile incriminatorii si cele
incriminatorii conexe si respectiv raspunsurile la intrebarile neutre.
In urma administrarii unei baterii de intrebari ce cuprinde cele trei feluri de intrebari
amintite se obtin asa-zisele simetrii de tip orizontal (la nivelul aceleasi functii) si simetriile de
tip vertical (la nivelul tuturor functiilor); simetrii care au o cauza unica sentimentul de
culpabilitate conservat de matricea infractionala ce se evidentiaza diferit pe biograma.
Cat priveste felul intrebarilor si modalitatea lor de constructie trebuie avut in vedere
si tipul de test la care se opreste examinatorul in cazul fiecarui suspect supus testarii. Cum
am mai spus anterior, exista mai multe tipuri de teste, dintre care insa le vom detalia pe cele
mai relevante si prin urmare cele mai uzitate in tehnica poligraf.
Este vorba despre Testul intrebarilor de control (CQT) 19. Noutatea acestui test
consta in faptul ca, pe langa intrebarile relevante si cele irelevante, se introduce si intrebarea
de control20. Aceasta are un rol deosebit de important in faza de interpretare a rezultatelor
obtinute la poligraf, printr-un studiu (analiza) comparativ cu celelalte intrebari putandu-se
stabili sinceritatea sau nesinceritatea subiectului testat. Procedura isi bazeaza reusita pe faptul
ca intrebarile irelevante au rolul de a reechilibra psihoemotional persoana testata si respectiv
daca se constata ulterior ca raspunsul la intrebarea de control este mai ampla decat la
18

in acest sens T. Butoi, Crima sub lupa ..., op. cit., p. 56-57;
Control Question Test, in engl. , test introdus pentru prima data de John E. Reid;
20
Un exemplu de intrebare de control este: Te-ai gandit vreodata sa impusti pe cineva ? ;
19

26

intrebarea relevanta se va formula o concluzie de sinceritate, iar in cazul in care raspunsul la

intrebarea relevanta este mai amplu decat la intrebarea de control, concluzia va fi una de
nesinceritate. Cu toate ca aceasta procedura a devenit in ultima vreme cea mai utilizata in
investigarea comportamentului simulat, s-au adus si critici la adresa ei, de genul ca:
a) evaluarea examinatorilor nu are rigoare stiintifica;
b) printre specialistii-examinatori sunt prea putini psihologi sau oameni de stiinta
competenti sa efectueze testarea;
c) nu exista pattern-uri de raspuns fiziologic si comportamental care sa indice
minciuna.
Aceste critici, practic, nu vizeaza doar investigarea la poligraf pe baza CQT, ci
vizeaza investigarea cu acest aparat in general; fiind criticata modalitatea in sine de cotare si
interpretare a raspunsurilor la poligraf, evidentiindu-se mai ales subiectivitatea procedurii. De
asemenea, s-a insistat asupra faptului ca interpretarea rezultatelor, in ciuda subiectivismului
determinat de factorul uman, trebuie totusi infaptuita de psiholog, fiind ca o simpla si rapida
tehnica computerizata fiind prea sintetica nu ia in calcul toti factorii sau influenteaza testarea.
Este evident ca pana la a contura o metodologie de interpretare, succesul procedurii consta
intr-un set de presupuneri controversate asupra manifestarilor fiziologice si comportamentale
relationate cu minciuna, respectiv abilitatea personala a fiecarui examinator de a infiera
nesinceritatea in raspunsuri si capacitatea propriu-zisa a CQT de a scoate in evidenta
deosebirii fiziologice intre raspunsurile sincere si cele nesincere. Insa, experimental, s-a
dovedit ca examinatorii pot biasa propria lor apreciere pentru a reduce numarul subiectilor
vinovati, diagnosticati ca sincari (falsii negativi). Aceste studii au scos in evidenta o rata a
falsilor pozitivi pentru CQT de 50%, cu o medie de 30% 21. Avand in vedere o marja de eroare
atat de ridicata a acestei proceduri, era necesar perfectionarea acesteia cu elemente
inovatoare si care sa tinda spre o acuratete de 100% a testului.
Asa, in 1959, Lykken a dezvoltat o noua tehnica de investigatii criminalistice (GKT)
Testul varfului de tensiune22. In cadrul acestei proceduri subiectului ii sunt administrate un set
de intrebari relevante cu posibilitati multiple de raspuns, cerandui-se un raspuns specific la
fiecare item, adica o data cu identificarea lui. De exemplu, se va urmari modificarea
psihofiziologica intervenita la subiect, in cazul unor intrebari relevante ca L-ai impuscat cu
21
22

vezi I. Bus, Psihodet ... , op. cit. , p. 105-106;

Guilty Knowledge Test (engl.);

27

un pistol ?, urmata de intrebarea L-ai impuscat cu o arma de vanatoare ? si intrebarile pot

continua daca raspunsul este unul negativ. Suntem practic in prezenta unor intrebari relevante
investigatorii, dar care nu sunt concepute expres pentru depistarea complexului de vinovatie
a persoanei, ci a unui element de fapt care, pentru ipoteza necunosterii savarsirii infractiunii,
permit identificarea unor situati de stres la nivelul psihicului subiectului testat ce deschid
calea spre probe de netagaduit si chiar marturisiri complete. Dupa cum remarcau specialistii 23
in domeniu, intrebarile incriminatorii in discutie sunt specifice fiecarui caz in parte si fiecarui
tip de infractiune. De exemplu, in cazul disparitiei persoanei cu suspiciune de omor,
intrebarile investigatorii var urmari locul in care se afla persoana disparuta. Practic tehnica e
una din aproape in aproape, in sensul ca subiectul este provocat treptat in legatura cu
infractiunea determinandu-i-se gradual reactia psihoemotionala la diferitii stimuli si mai ales
in legatura cu anumite elemente de fapt relevante pentru cauza. Metoda a fost folosita cu
succes si in cauzele unde nu s-a descoperit arma crimei, respectiv modalitatea efectiva de
savarsire a ei. Inserandu-se in chestionar, progresiv intrebari de genul: Ai lovit victima cu
un scaun ?, apoi Ai injunghiat victima cu cutitul de bucatarie ?, Ai violat victima ? se
vor observa modificarile obisnuite pe diagrama si se vor putea obtine noi piste in vederea
definitivarii anchetei penale.
Acest test se bazeaza in concluzie pe legatura ce exista intre elementele specifice
crimei si persoana vinovata, apreciindu-se ca itemii vor produce o activare fiziologica doar
la persoanele care vor recunoste in acestea aspecte specifice crimei, pornind de la faptul ca
ele sunt stocate undeva in subconstientul persoanei si ca vor iesi la suprafata in prezenta
stimulilor indusi prin examinare. Cu toate ca si-a dovedit eficienta, aceasta tehnica nu e larg
utilizata in domeniul investigarii comportamentului simulat datorita conditiilor de aplicare a
testului:
1. de a se pastra secretul cu privire la detaliile importante ale cazului ;
2. examinatorul detaliaza circumstantele crimei, aspecte cunoscute doar de persoana
vinovata si uneori de examinator.
Riscul de a fi desconspirate unele detalii ale cazului, ar putea avea un efect negativ
pentru desfasurarea ulterioara a anchetei judiciare si chiar sa o compromita, uneori
iremediabil. Asemenea cazuri au fost intalnite foarte des in practica. Avem in vedere un caz
23

N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op. cit., p. 215;

28

celebru: omorul comis asupra lui Ioan Luchian Mihalea. La cercetarea la fata locului a
organelor abilitate s-a descoperit pe pieptul victimei urma impresiunii bocancului unuia
dintre agresori, fapt care a fost dat public. Evident ca infractorul a distrus orice proba in acest
sens, arzandu-si bocancii, astfel una din probele incriminatorii importante in cauza a fost
compromisa. In cauza nu s-a folosit detectarea comportamentului simulat cu tehnica poligraf,
insa este relevanta pentru evidentierea faptului ca orice scurgere de informatii in cursul
anchetei penale poate influenta negativ desfasurarea acesteia, pana la a o compromite total.
Cele doua paradigme de investigare, analizate aici, au fost sursa unor dispute
stiintifice 24.
De exemplu, cea mai frecventa critica adusa sistemului GKT se refera la modalitatea
de administrare a acestuia pentru ca este nevoie de dezvoltarea unui numar adecvat de itemi
pentru a surprinde vinovatia persoanei, iar pe de alta parte este necesara ca detaliile crimei sa
nu fie date publicului, prin aceasta evitandu-se si transmiterea sentimentului de vinovatie
persoanei inocente, alt risc care ar putea aparea. Ca raspuns la aceste critici, adepti GKT au
atacat la randul lor procedura CQT. Ei sustineau faptul ca interviul pre-test folosit in aceasta
tehnica induce o anumita stare de stres psihic, care lipseste in cazul GKT 25. De asemenea s-a
subliniat faptul ca in cazul CQT de multe ori nu se poate face o distinctie clara intre
intrebarea relevanta si cea de control, aceasta din urma confundandu-se cu prima. In apararea
lor adeptii CQT sustin ca nu trebuie folosite niciodata metode care ar supraactiva subiectul,
examinatorul trebuind sa actioneze conform principiului de nevinovatie. De asemenea este
necesar sa existe un etalon comparativ pentru pronuntarea unei solutii, care se obtine prin
utilizarea intrebarilor de control.
Oricum, ambele teste urmaresc aceasi facilitate, inregistrarea raspunsurilor fiziologice
ale subiectului atat la intrebarile cu incarcaturilor emotionale ca-i sunt adresate, chiar daca
ele difera ca forma. Astfel GKT e o forma standardizata de test, intrebarile fiind dezvoltate pe
baza informatiilor investigatiei, nedepinzand de interactiune examinat-examinator. In schimb
CQT nu poate fi standardizat, deoarece dezvoltarea intrebarilor de control depinde de
interviul pre-test, ce difera de la un caz la altul si de evolutia pe care o va avea testarea,
intrebarile de contol luand nastere din mers in functie de raspunsurile primite. De
asemenea se poate evidentia individualitatea mai accentuata in cazul GKT, decat la CQT.
24
25

vezi pentru detalii I. Bus , Psihodet ..., op. cit. , p. 108-110;

avem in vedere ca in cazul procedurii GKT, interviul pre-test lipseste cu desavarsire;

29

Ca o concluzie, putem sublinia identitatea dintre aroussalul evocat la persoana

vinovata de catre intrebarile relevante si la persoana inocanta de intrebarea de control (CQT)
si aroussalul autonomic evocat la persoana vinovata in cazul utilizarii paradigmei GKT.
Asadar, ambele tehnici sunt utile, prevalenta uneia asupra celeilalte fiind data de
particularitatile unor situatii concrete.
Evidentiem in cele ce urmeaza o parte a unui chestionar utilizat in tehnica poligraf
pentru a concretiza cele afirmate mai sus. Pornim de la un caz de omor cu scop de jaf,
victima find injunghiata mortal, dupa care criminalul a furat ceasul de aur al acesteia, bani si
alte obiecte de valoare. Iata exemplificarea unei baterii de intrebari, dintre cele utilizate in
cursul examinarii26 :
1. Te numesti Marin? intrebare neutra-irelevanta;
2. Ai mai mult de 21 de ani? intrebare neutra;
3. Ai furat ceasul de aur al lui C. s`mb`t` noaptea? intrebare relevantaincriminatorie;
4. Locuiesti in orasul B. acum? intrebare neutral;
5. L-ai injunghiat pe C. sambata seara? intrebare relevanta;
6. Ai furat vreodata ceva? intrebare de control;
7. Ai frecventat vreodata scoala? intrebare neutral;
8. Ale tale au fost urmele de picior de langa cadavru? intrebare relevanta;
9. Stii cine l-a omorat pe C.? intrebare relevanta;
10. Ai furat vreodata ceva de la locul de munca? intrebare de control.
Se observa acum mult mai bine alternanta celor trei tipuri de intrebari si mai ales
modalitatea in care se succed. La inceput predomina intrebarile nerelevante pentru a induce
calmul persoanei testate intre care se intercaleaza o intrebare incriminatoare. Dupa ce
tensiunea atinge maximul la intrebarea numarul 5, examinatorul relaxeaza din nou atmosfera
prin doua intrebari irelevante (6 si 7), pentru ca apoi presiunea sa creasca din nou spre sfarsit.
In exemplu dat ne-am rezumat la 10 intrebari, cat contine de obicei o baterie de intrebari.
Insa la raspunsul subiectului la intrebarile de control Ai furat vreodata ceva? sau Din
copilarie ai mai furat vreodata ceva? sau Ai furat vreodata din apartamente?, etc. De aceea

26

caz preluat din T. Butoi , Crima sub lupa ..., op. cit. , p. 53-57;

30

subliniam mereu ca in mare parte reusita unui asemenea test depinde in foarte mare parte si
de psihologul-examinator.
3.3 Discuia post - test
Orice examinare cu tehnica poligraf se incheie cu un interviu post-test, la fel cum
debuteaza intotdeauna cu o discutie pre-test. Dialogul ce se stabileste intre examinat si
examinator se realizeaza cu respectarea regululor generale privind audierea invinuitului sau
inculpatului, metodic, logic, argumentat, calm, tinandu-se seama de particularitatile fiecarui
caz in parte, dar si de nivelul de instruire si de cultura al acestuia.
Examinatorul trebuie sa-l convinga pe subiect sa incerce sa-si explice starile emotive
incarcate in timpul testarii, asa cum le-a perceput el si cum le stie reda. In functie de situatie
interviul post-test, poate continua in biroul de ancheta de catre cel ce instrumenteaza cauza.
Acesta este momentul initial al valorificarii diagramelor obtinute in urma testarii si
primul pas pe calea interpretarii rezultatelor obtinute si respectiv pe calea inversiunii
informatiei de natura psihofiziologica in informatii de natura juridica, materializata in
mijloace de proba28.

3.4. Interpretarea rezultatelor obtinue la poligraf

Interpretarea rezultatelor obtinute in urma testarii poligraf sau interpretarea
diagramelor este poate partea cea mai dificila si totodata si cea mai importanta a intregii
operatii de testare poligraf. Procesul interpretarii este o desfasurare de rationamente in care se
impleteste intuitivul cu stiintificul si care se intemeiaza pe cunostiinte de psihologie
experimentala, psihofiziologie si o bogata experienta in domeniu.La baza interpretarii
diagramelor stau procesele de comparatie, sinteza, analiza atat in general, cat si in detaliu,
corelatiile facandu-se pe de o parte intre caracteristicile calitative ale traseelor raspunsurilor
unor intrebari distincte si pe de alta parte intre parametrii cantitativi (amplitudine, frecventa,
28

pentru o discutie contoversata in acest sens vezi Capitolul III Poligraful ca mijloc de proba, al acestei lucrari;

31

durata, etc.) ale acelorasi caracteristici de traseu, avand deci la baza rationamente de tip
inductiv, educativ si analogic pe structura sindromului relevant29.
Intr-o opinie30 interpretarea diagramelor are cateva faze distincte, si anume:
A)Faza primara ce cuprinde:
a)stabilirea segmentelor de traseu31 care evidentiaza raspunsurile sincere, adica
cele lipsite de emotivitate si care corespund intrebarilor neutre, fara incurcatura;
b)vor fi apoi determinate particularitatile segmentelor de traseu ce evidentiaza
raspunsurile nesincere (adica acolo unde pe diagrama sunt semnalate varfurile de tensiune),
respectiv la intrebarile cu incarcatura incriminatorie, direct acuzatoare;
c)urmeaza decelarea selectiva a caracteristicilor segmentelor de traseu la
intrebarile investigatorii conexe si depistarea celor care evidentiaza starea de tensiune
emotionala.
d)in final se identifica trasaturile specifice segmentelor de traseu ce evidentiaza
raspunsurile nesincere (in care e prezenta tensiunea emotionala) la intrebarile de contol cu
incarcatura generala si anume cele ce prezinta reactivitatea normala in conditii de test32.
B) Faza secundara :
Dupa stabilirea in prima faza a existentei unor bioinformatii pozitive 33 se procedeaza
la compararea segmentelor relevante cu cele neutre si a celor de detaliu cu cele neutre
concluzionandu-se astfel, pe baza analizei grafice dintre aceste segmente sau inexistenta
comportamentului simulat. Se compara totodata segmentele corespunzatoare intrebarilor de
control cu cele neutre si se stabilesc diferentele si in ce masura acestea se coroboreaza cu
segmentele relevante.
In aceasta faza are loc un proces minutios de depistare a celor mai sensibile
modificari in traseele functiilor testate, tragandu-se si primele concluzii de ordin calitativ. De
asemenea se trece la prelucrarea efectiva a datelor cu sesizarea tuturor variatiilor
semnificative care apar in parametrii constituienti ai acestora ca: amplitudine, latenta, durata,
frecventa, etc., rezultand astfel concluzii cantitative de aceasta data.
29

vezi T. Butoi, Crima sub lupa ..., op. cit. , p. 59-60 si V. Zdrenghea, N. Mitrofan, T. Butoi, op. cit. , p. 219 si
urmatoarele;
30
V. Zdrenghea, N. Mitrofan, T. Butoi, op. cit. , p. 219;
31
se au in vedere toate cele 5 trasee evidentiate pe diagrama : respirator, puls, reactie electrodermica si EEG;
32
T. Butoi , Crima sub lupa ... , op. cit. , p. 59;
33
bioinformatia pozitiva = este biodiagrama obtinuta in cazul unei persoane care a dat reactii de stres emotional la
intrebarile incriminatorii si investigatorii conexe-optime, V. Zdrenghea, N. Mitofan, T. Butoi, op. cit. , p. 217;

32

Parametrii urmariti de examinatorul-psiholog in vederea interpretarii corecte a

diagramei poligraf sunt, intr-o opinie34, urmatorii:
*Latenta raspunsului presupune existenta duratei de timp intre pronuntarea
cuvantului stimul si raspunsul efectiv al subiectului de peste 4 secunde;
*Absenta raspunsului presupune intarzierea raspunsului subiectului la cuvantul
stimul, de peste 30 de secunde;
*Reactia absurda e schimbare a directiei, voluntar introdusa de persoana
examinata in cursul asocierilor;
*Asociatia superficiala anormala cand subiectul da o asociere superficiala,
banala, in mijlocul unor asocieri intrinseci corect stabilite;
*Repetarea cuvantului stimul este o metoda de a castiga timp in plus pentru
prepararea unui raspuns considerat de catre subiect dificil;
*Repetarea cuvintelor de raspuns semnifica o conotatie specifica a cuvantului
repetat pentru subiect;
* Perseverarea35.
C) Faza tertiara:
In aceasta etapa finala a interpretarii se stabileste un diagnostic pentru diagrama care
poate fi unul din urmatoarele:
biodiagrama pozitiva apta pentru conversiunea in probe de vinovatie;
biodiagrama negativa inapta pentru aceasta conversiune, dar apta pentru probe
de neculpabilitate;
biodiagrama incerta nu ofera posibilitati de conversie in probe.
In urma incheierii etapei interpretarii rezultatelor are loc si discutia post-test, separat
de aceasta. Dupa cum am mai spus, este o etapa in care interactioneaza iar subiectul testat cu
examinatorul, insa raporturile se inverseaza, subiectul testat urmand a-si exprima parerea cu
privire la testare si la rezultatelor biodoagramei, care i se infatiseaza cu acest prilej. Este si o
ocazie ca subiectul sa faca marturisiri, fapt ce se intampla adesea, in special daca i se arata
propria-i biograma pozitiva. In caz contar, pentru ca rezultatele pozitive sa fie folosite in
ancheta judiciara, deci daca exista o contradictie intre biodiagrama pozitiva si discutia posttest negativa se va recurge la conversiunea informatiilor din complexul bioinformational,
34
35

vezi T. Butoi, Alex Buboi, Theodora Ioana Buboi, op. cit. , p. 59-60;
aceste semnale sunt mult mai pregnante in cazul Metodei asocierii libere ce va fi tratata ulterior;

33

procedeu ce l-am prezentat in capitolul destinat investigatiei psihologice a comportamentului

simulat.
Alti autori36 au apreciat ca in vederea prelucrarii si interpretarii valorilor parametrilor
fiziologici inregistrati pe diagrama poligraf se poate folosi Sistemul de evaluare numerica.
In cadrul acestei metode se urmareste evidentierea diferentelor de amplitudine si lungime (de
ordinul milimetrilor) a modificarilor fiziologice, obtinute in raspunsurile date de subiect la
intrebarile relevante si de control. Pentru aceasta, autorii amintiti, psihologi si specialistii in
domeniul detectiei comportamentului simulat au luat in considerare patru parametrii
psihofiziologici, si anume: respiratia toracica si cea abdominala, reactia electrodermica si
tensiunea articulara-puls.
In privinta traseului respirator toracic, evaluarea numerica a scorului la acest nivel s-a
facut luandu-se in considerare primele 4 creste ale traseului (avem in vedere urma lasata de
penita poligrafului pe diagrama si formele pe care aceasta le creeaza), s-a masurat distanta in
milimetri a amplitudinii fiecareia si apoi s-a facut suma lor. Se masoara si distanta dintre
prima si ultima creasta pe orizontala, urmand ca suma amplitudinii celor patru creste obtinuta
anterior sa fie impartita la aceasta valoare. La fel se procedeaza pentru fiecare dintre traseele
corespunzatoare intrebarilor relevante si de control. In functie de valoarea obtinuta pentru
cele 4 intrebari se ierarhizeaza reactiile pe orizontala, acordandu-se ponderi de la 1 la 4 (de
asemenea se marcheaza cu + ponderile intrebarilor relevante si respectiv cu - cele pentru
intrebarile de control). Dupa pondere, valorile obtinute se insumeaza algebric. Daca exista
doua valori egale se acorda ranguri intermediare. Acelasi procedeu se urmeaza si in cazul
traseului respirator abdominal.
Pentru evaluarea numerica a scorului la nivelul reactiei electrodermice se insumeaza
lungime si inaltimea maxima pentru fiecare din sinusoidele aferente intrebarilor relevante,
respectiv de control, urmand a se acorda ponderi de la 1 la 4, in functie de marimea valorii
obtinute. La fel, dupa ponderare, valorile obtinute se insumeaza algebric.
In cazul traseului tensiune arteriala-puls evaluarea numerica se face astfel: pe traseul
grafic al discutiei se marcheaza orizontal 50 mm, din locul corespunzator momentului
adresarii intrebarii (moment marcat de examinator pe diagrama poligraf in timpul testarii), se
masoara apoi distanta (in milimetri), intre marcaj si amplitudinea maxima a reactivitatii (pe
36

I. Bus, Psihodetectiaop.cit., p. 131-133 si Daniel David si I. Bus , Interventie psihologica in practica judiciara,
Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999, p. 125-130;

34

verticala) pentru fiecare intrebare in parte, acordandu-se si de aceasta data ponderea de la 4 la

1, in functie de marimea acestora. Valorile obtinute se insumeaza algebric.
In final, pentru a concluziona asupra sinceritatii sau nesinceritatii subiectului testat se
vor insuma algebric scorurile pe verticala pentru fiecare din traseele luate in calcul, daca
valoarea reactivitatii totale e pozitiva, atunci subiectul e apreciat ca nesincer si invers.
Asadar aceasta etapa a examinarii la poligraf este insusi temeiul si ratiunea utilizarii
poligrafului si mai ales a utilizarii lui in activitatea organelor de cercetare judiciar-penale. De
profesionalismul cu care este dusa la bun sfarsit depinde in mare parte masura si desfasurarea
anchetei penale, in multe dintre cazuri si nu in ultimul rand depinde consacrarea acestei
metode printre mijloacele de investigare folosite in judiciar si de ce nu poate in viitor printre
mijloacele de proba legal admise in sistemul nostru de drept.
3.5 Reexaminarea
Reexaminarea poate constitui o etapa a testarii poligraf ca si celelalte etape
intotdeauna obligatorie. De obicei se organizeaza o noua examinare la poligraf a persoanei,
daca in urma administrarii testelor stabilite nu s-a reusit elaborarea unui diagnostic precis de
sinceritate sau nesinceritate. Este vorba de acele situatii in care in urma interpretarii
rezultatelor se obtine o biodoagrama incerta, asa cum am detaliat anterior.
Practic si metodologic, subiectul primeste urmatorul instructaj37: Testele dumitale
indica reactii. Pentru o lamurire o sa-ti cer sa te intorci pentru o reexaminare. Pana atunci
gandestete la intrebarile pe care ti le-am adresat si cand vei reveni sa-mi spui ce te preocupa.
Daca ai comis fapta ar fi indicat sa marturisesti acum, pentru ca oricum acest lucru se va
stabili la reexaminare. Daca ai ceva pe constiinta in legatura cu fapta, desi nu ai comis-o
dumneata, cand vei reveni sa-mi dai detalii. Orice imi vei relata cu privire la preocuparile
dumitale conform codului deontologic te asigur de confidentialitatea informatiilor furnizate.
Se stabileste apoi de comun acord data si ora cand se va prezenta pentru reexaminare.
Dupa parerea noastra, in primul rand instructajul trebuie reformulat sub unele aspecte,
fiindca se tinde la constrangerea psihica a subiectului la un moment dat. Apoi, iarasi si din
punct de vedere al metodologiei de testare, trebuie sa avem in vedere doua aspecte legate de
reexaminare. Odata ca aceasi procedura se reia, aproape in aceasi forma dand posibilitatea
37

vezi I. Bus , Psihodet ..., op. cit. , p. 99-100;

35

subiectului sa se antreneze in sensul autocontrolarii emotiilor si sa induca in eroare aparatul,

reusind sa fie detectat ca sincer chiar daca nu e. Apoi un subiect sincer, obosit in urma unei
proceduri de acest fel, si in acelasi timp fiindu-i teama ca va fi detectat de aceasta data, in
mod gresit, ca nesincer ar putea sa compromita testarea (reexaminarea).
In cazul de fata, credem ca aceasta tehnica nu mai poate avea aplicabilitate
consecutiv.
Se va considera ca o situatie in care poligraful a fost ineficient, ca mijloc de
investigatie.

CAPITOLUL I
POLIGRAFUL CA MIJLOC DE PROBA ?!
1. Probele. Mijloacele de prob.
1.1. Concept

In vederea realizarii scopului final al procesului penal, respectiv judecata 34 trebuie

administrate probele in vederea formarii concluziei judecatorului, care trebuie sa se bazeze
pe elemente de fapt si de drept, ce au fost dovedite, constatate si reflecta adevarul. Apare
astfel esentiala importanta documentarii, a probatiunii in procesul penal.
34

Adica hotararea prin care se rezolva conflictul de drept penal substantial-Traian Pop, Drept procesual penalPartea generala-Acte, termene, nulitati si masuri procedurale.Probele, vol. III, Tipogrfia Nationala, S.A., Cluj, 1947,
pg.157 ;

36

Probatiunea cuprinde doua elemente esentiale si indisolubil legate intre ele, si

anume: a)probele (probationes) si b)mijoacele de proba (instrumenta probandi). Pornind de la
aceasta delimitare si coroborand-o cu art. 63, alin.1, Cod procedura penala, concluzionam ca
probele reprezinta acele35 elemente de fapt ce servesc la constatarea existentei sau
inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea
imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei. Rezulta deci ca probele sunt nervul
principal al procesului penal36.
De-a lungul timpului notiunea de proba a capatat mai multe acceptiuni 37 si pe langa
aceasta, pornind de la textul legal, si-au adus aportul la intelegerea cat mai cuprinzatoare a
conceptului si alti autori. Cei mai multi nu formuleaza o definitie ci explica scopul,
functiunea sau procedura probei. Astfel, dupa Chivenda, a proba inseamna a forma
convingerea judecatorului asupra existentei sau inexistentei faptelor relevante in proces; dupa
Redenti, a proba inseamna a induce pe judecator in convingerea de a considera ca adevarate
sau neadevarate anumite fapte pe care isi intemeiaza deciziunea sa; dupa Cernelutti, a
proba indica o activitate a spiritului indreptata spre verificarea unei judecati. Doctrinarii
romani, ca E. Florian cred ca prin proba se intelege tot ceea ce in proces poate procura in
stabilirea elementelor de fapt si de drept necesare judecatii; dupa prof. V. Dongoroz toate
elementele de informatiune create sau prilejuite de firea lucrurilor si care pot arunca lumina
asupra faptuitorului infractiunii sau existentei acesteia, reprezinta probe sau dovezi; dupa
prof. P. Vasilescu a dovedi inseamna aducere de mijloace in proces privitor la constatarea
faptelor de care atarna realizarea dreptului pretins, potrivit randuielilor stabilite de lege; si
definitiile in acest mod ar putea continua38.
Potrivit lui Traian Pop probele au un dublu caracter, si anume: acela de instrument de
cunoastere, care ajuta organul penal la aflarea adevarului si repectiv acela de instrument de
dovedire, fiind folosita in scopul dovedirii tuturor sustinerilor si argumentelor ridicate intr-un
proces penal. In contextul subiectului analizat in prezenta lucrare, ne punem firesc intrebarea

35

formularea legala este orice;

Traian Pop, op. cit., pg. 157;
37
astfel prin probe se inteleg elementele de fapt informative sau documentare; se inteleg mijloacele de probatiune; se
inteleg dovezile produse adica efectele probatiunii; se intelege forta sau valoarea probanta; se intelege activitate
procesuala de administrare a probelor; se inteleg elementele de convingere ale judecatorului-Traian Pop, op. cit., pg
158;
38
vezi in acest sens Traian Pop, op. cit., pg. 158-159;
36

37

daca poligraful reprezinta intr-adevar un instrument de cunoastere in sensul amintit de

prestigiosul autor, si daca da atunci care este valoarea reala a adevarului astfel obtinut?39
Mergand mai departe cu rationamentul rebuie sa definim si mijloacele prin care este
procurata efectiv proba; este vorba bineinteles de mijlocul de proba40-modalitatea practica
prin care se realizeaza proba in procesul penal. Si in acest caz abunda definitiile juristilor si
docrinarilor; dupa prof. V. Manzini mijloacele de proba sunt acele elemente care pot servi
pentru a obtine certitudinea judecatoreasca, dupa criteriul adevarului real; dupa prof. E.
Atavilla mijloacele de proba sunt actele cu care organele probei aduc la cunostinta
judecatorului un fapt sau o stiinta; dupa E.Florian mijlocul de proba priveste modul si actul
prin care este produsa si achizitionata in proces notiunea si cunoasterea unui obiect de
proba; in sfarsit prof. Traian Pop considera mijloace de proba orice mijloace, elemente care
pot servi la cunoasterea obiectului probei ai astfel la stabilirea adevarului real41.
Cu toate acestea, si desi sistemul probator din sistemul nostru de drept este guvernat de
principiul libertatii probelor42, totusi textul legal cuprinde o limitare exemplificativa a
mijloacelor de proba admisibile, la art. 64, Cod procedura penala. Pe langa cele enumerate
insa, sunt posibile orice alte mijloace de proba care nu sunt oprite de lege. Pot fi incluse
aici: 1) cele expres oprite de lege, cum ar fi ascultarea ca martori a unor persoane exceptate
potrivit art. 79, 81, 82, C.p.p; 2) cele incompatibile cu sistemul nostru de procedura penala;
3) cele contrare moralei si ordinii publice; 4) cele care ar produce alteratiunii in stare fizica
sau psihica a persoanei, chiar daca nu sunt susceptibile de efecte patologice relevante,
exceptand cazul cand cel interesat isi da consimtamantul, daca poate sa-l dea in mod valabil;
4) mijloacele pe care stiinta nu le recunoaste ca susceptibile de a ne da certitudine, cum sunt
telepatia, hipnoza, poligraful, etc.- eventual acestea din urma ar putea cel mult sa constituie
indici de sugestie in constatarea adevarului.
In acelasi sens unii juristi43, fundamentandu-si teoriile privind aflarea adevarului pe
filosofii agnostice, sustin teza aflarii unui adevar judiciar in procesul penal, ceea ce coincide
39

pentru distinctie vezi cap.I: Notiuni ntroductive, din prezenta lucrare;

mijloacele de proba sunt informatiile pe care le furnizeaza o proba prin continutul sau .Nu pot fi confundate proba
cu mijlocul de proba, deoarece acesta din urma constituie o cale legala prin care proba este administrate in procesul
penal-Dr. Theodor Mrejeru, Drept procesual penal, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999, pg. 66;
41
vezi Traian Pop, op. cit., pg. 182-183;
42
adica libertatea administrarii si aprecierii probelor; sunt admise toate probele daca conduc la aflarea adevarului in
cauza si cu conditia san u aiba valoare dinainte stabilita, aprecierea lor facandu-se de instanta potrivit propriei
convingeri si potrivit art. 63, C.p.p;
43
vezi Ion Neagu-Tratat de drept procesual penal, Ed. Pro, Bucuresti, 1997, pg. 257;
40

38

cu un anumit grad de probabilitate in cunoasterea aspectelor cauzelor penale; in acest fel

certitudinea judiciara comportand in mod necesar un anumit procent de nesiguranta. Astfel ca
in sitemul probator se folosesc tehnici noi, socotite eficiente in aflarea adevarului ca:
narcoanaliza, detectorul de minciuni, hipnoza, etc.; insa aceste metode au fost deja combatute
asa ca asupra admisibilitatii lor planeaza inca incertitudinea.
1.2 Posibilitatea incadrrii poligrafului la art. 63, din Codul de procedur penal
Pornind de la prevederile art. 63, alin.1, C.p.p: constituie proba orice element de fapt
care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea
persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a
cauzei si avand in vedere metodologia si scopul utilizarii tehnicii poligraf, ce au fost
prezentate pe larg in capitolul anterior, consideram necesare unele precizari si interpretari.
Astfel incadrarea poligrafului la art. 63, alin.1, C.p.p. s-ar putea face pornind de la
faptul ca in acest fel, in urma testarii e posibila identificarea persoanei care a savarsit
infractiunea si mai putin s-ar putea constata existenta sau inexistenta infractiunii sau a
imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei. De altfel obiectivul examinarii cu
tehnica poligraf vizeaza persoana suspectata de savarsirea infractiunii si mai exact un fapt de
constiinta44, o categorie speciala de urme materiale.
Asadar in lumina art.63, C.p.p., in sens larg, testarea poligraf, isi gaseste locul si
justificarea legala printre probele admise in procesul penal roman. Aceasta are ca element
central si implicit ca subiect de lucru persoana, respectiv cercul de banuiti 45 intr-o cauza
penal concreta. De altfel dupa cum s-a si spus tehnica poligraf furnizeaza date pe baza carora
pot fi obtinuti indici ce permit: eliminarea suspectilor ce se dovedesc a nu fi implicate in
cauza si respectiv identificarea autorilor de infractiuni, indiferent de felul acestora.

44

poligraful este un mijloc de detectare a urmelor psihice ale unui eveniment, urme ce sunt inmagazinate sub forme
de amintiri (clisee cognitive) la nivelul sistemului cognitiv al unei personae. Amintirile nu pot fi detectate in mod
direct, dar organismul reactioneaza la ele, aceste reactii fiind inregistrate de poligraf oricat de slab ear fi-Bus Ioan,
Psihodetectia comportamentului simulate, Ed. Ingram, Cluj-Napoca, 2000, pg. 85-86;
45
am folosit aceasta terminologie pentru ca testarea poligraf are loc de cele mai multe ori in faza actelor
premergatoare, cand nefiind inceput procesul penal nu putem vorbi despre invinuit sau inculpat-vezi in acest sens,
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciara, Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1992,
pg. 231;

39

Este necesar insa, dupa cum am mai precizat, ca mijloacele de evidentiere a probelor
sa fie in primul rand legale 46. Revenim astfel la art.64, C.p.p. care contine o enumerare a
mijloacelor de proba admise de legea noastra penala si anume: declaratiile invinuitului sau
ale inculpatului, declaratiile partii vatamate si ale partii civile si ale partii responsabile
civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile,
mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si
expertizele. Dupa cum se observa, tehnica poligraf nu este cuprinsa in aceasta enumerare,
insa textul legal nu trebuie privit restrictiv, mai ales ca mijloacele de proba sunt intr-o
continua evolutie tinand pasul cu dezvoltarile tehnice si stiintifice.
Atunci ne intrebam se poate include poligraful printre mijloacele de proba, avand
aceasta privire in extensor asupra subiectului din perspectiva procesual penala? Este
intrebarea la care ne-am propus sa raspundem in acest studiu, fapt pentru care vom prezenta
in cele ce urmeaza opinii pro si contra si vom incerca o concluzie viabila si mai ales legala
pentru aceasta problema controversata.
Dupa cum am mai precizat prin intermediul poligrafului se poate determina stresul
emotional al subiectului supus testarii si prin interpretarea diagramei specifice obtinute se
poate determina veridicitatea afirmatiilor persoanei, respectiv sinceritatea sau nesinceritatea
ei in raport cu intrebarile formulate. Testarea propriu-zisa este efectuata de un psihologexaminator, o persoana care are studii de specialitate, care insa nu e organ de urmarire penala
abilitat si cu competente asemanatoare 47. Cu toate acestea rolul sau se apropie foarte mult de
acela al unui organ penal avand in vedere continutul si felul examinarii pe care o face.
Nu de putine ori s-a afirmat ca examinarea la poligraf nu reprezinta altceva decat o
ascultare a persoanei, fapt care reiese si din modul in care se desfasoara: intr-o camera izolata
si cu instruirea prealabila a persoanei; de asemenea intrebarile care sunt adresate care au
acelasi continut si urmaresc aceeasi finalitate ca si cele din cursul ascultarii propriu-zise. Nu
mai putin evidente sunt deosebirile dintre aceste doua procedee: de la cel ce efectueaza
testarea care trebuie sa aiba pregatire speciala in domeniul psihologiei, pana la faptul ca se
utilizeaza un aparat special, poligraful, plus ca mai sunt unele diferente procedurale, cum ar
fi lipsa aparatorului 48 de la testarea poligraf, o conditie esentiala pentru acuratetea examinarii
46

in acest sens Ion Doltu-Drept procesual penal, Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2001, pg. 259;
Ioan Bus, op. cit., pg. 84;
48
se pune problema in acest sens arepectarii dreptului la aparare al persoanei, fapt ce-l vom discuta pe larg in lucrare;
47

40

fiind aceea a desfasurarii ei intr-o camera complet izolata si fara participarea vreunei
persoane din exterior. Rezulta deci pe cale de consecinta ca testarea nu poate fi asimilata
ascultarii de invinuit sau inculpat49, deoarece persoana testata nu are aceasta calitate
procesuala, fiind doar un simplu suspect, ce urmeaza a fi eliminat sau nu din cercul de banuiti
ai politiei.
Aceasta din urma concluzie ridica si problema momentului procesual in care are loc
examinarea poligraf. In opinia lui Tudorel Butoi 50, psiholog si specialist in domeniul
testarilor poligraf, analiza comportamentului simulat al persoanei face parte din activitatea
specifica actelor premergatoare51 si arareori din cadrul urmaririi penale, cand aceasta a fost
declansata prin activitati procedurale corespunzatoare52. Spre deosebire declaratia de invinuit
sau inculpat se poate face numai dupa inceperea procesului penal, adica inceperea urmariri
penale sau a inceperii urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale. De asemenea
ascultarea invinuitului si a inculpatului cunoaste si alte reguli procedurale specifice, si care
nu sunt aplicabile in cazul examinarii la poligraf.
In primul rand, ascultarea poate avea loc si in faza de judecata, de catre instanta, pe
cand examinarea la poligraf vizeaza doar faza actelor premergatoare sau a urmaririi penale.
Apoi testarea in discutie urmareste eliminarea unor persone din cercul de suspecti, pe cand
ascultarea este legata de inceperea procesului penal53. De asemenea, in urma ascultarii se
obtin declaratii judiciare, adica acele declaratii date in fata organelor penale sau instantei, pe
cand testarea poligrat se efectueaza doar in fata psihologului-examinator. Insa cea mai
importanta deosebire o reprezinta valoarea lor probanta: declaratiile obtinute cu prilejul
ascultarii sunt printre mijloacele legale de proba expres prevazute in art.64, C.p.p.; nici
acestea nu au o valoare probanta absoluta, ci una conditionata de coroborarea acesteia cu alte
probe. Rezultatele obtinute la poligraf nu sunt expres prevazute de lege printre mijloacele de
proba si nici nu pot fi incluse fortat printre cele oprite de lege. Aceste rezultate nu sunt
49

este invinuit potrivit art.229, C.p.p.: persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa in
miscare actiunea penala impotriva sa. Este inculpat potrivit art.23, C.p.p.: persoana impotriva careia s-a pus in
miscare actiunea penala, acesta fiind parte in procesul penal;
50
vezi Butoi I. Theodora, Butoi Alexandru, Butoi Tudorel-Psihologia comportamentului simulat-investigatia
duplicitatii suspectilor in interogatoriul judiciar, Ed. Enmar, Bucuresti, 1999, pg. 121-122;
51
pentru detalii vezi Gheorghita Mateut, Procedura penala.Partea speciala, ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1997.
52
Vezi art.200+art.228, C.p.p.;
53
Trebuie precizat ca punerea in miscare a actiunii penale, precum si judecata pot avea loc numai in personam, adica
daca este invinuit sau inculpate in cauza este deci mai mult decat o banuiala cu privire la persoana respectiv, pentru
aceste din urma activitati procedurale fiind nevoie sa existe probe certe si sigure la dosar ce incrimineaza persoana.

41

decat simple raspunsuri la intrebarile care in mod normal ar face obiectul unui interogatoriu,
punand la socoteala si reactiile psihofiziologice specifice care le insotesc si pe care le
analizam in aceasta lucrare. De aceea suntem de parere, alaturi de alti autori 54, ca examinarea
poligraf este o tehnica auxiliara folosita in etapele de initiere ale ascultarii invinuitului. 55
Pentru multe persoane neavizate tehnica poligraf este inteleasa ca avand loc pe tot parcursul
ascultarii invinuitului si absolut in toate cazurile.Practica tuturor tarilor care utilizeaza acest
mijloc investigativ au aratat insa ca nu aceasta este realitatea. In multe cazuri dimpotriva
tehnica detectarii stresului emotional nici nu-si gaseste justificarea, solutionarea acestora
facandu-se in conformitate cu procedurile si probatiunea clasica. Exista,insa pe de alta parte
in practica, o serie de cauze in care probatoriul este foarte sarac si in plus invinuitul dispune
de reale capacitati de simulare comportamentala si denaturare a adevarului in tentativa sa de
a ascunde fapta pentru care este cercetat. La polul opus se situeaza cauzele in care datorita
jocului coincidentelor si a unor conjuncturi intamplatoare o persoana care in realitate nu are
nimic de a face cu savarsirea unei fapte penale, este indicata totusi ca vinovata datorita
indicilor obiectivi si a manifestarilor sale comportamentale. In asemenea cazuri pe parcursul
anchetei vor aparea o serie de contradictii intre cele declarate de invinuit si respectiv cele
constatate prin celelalte mijloace de proba utilizate in speta. Pentru a le da o solutionare justa
si in conformitate cu legea, pe langa mijloacele de proba expres admise de codul de
procedura penala, dar care se dovedesc insuficiente prin ele insele, se poate utiliza in cauza
tehnica detectarii stresului emotional la poligraf; in sensul confirmarii sau nu a veridicitatii
lor. Trebuie inteles insa ca rezultatele obtinute astfel nu vor putea fi utilizate ca mijloc de
proba in procesul penal56, ci vor oferi activitatii de ascultare indicii orientativi meniti a
clarifica aspectele problematice ridicate de desfasurarea ascultarii.
S-a pus si problema determinarii momentului tactic cel mai adecvat folosirii tehnicii
poligraf. Acelasi autor57, afirma ca potrivit art.72, C.pr. pen. Acest moment ar fi acela al
punerii intrebarilor cu privire la fapta. In functie de raspunsurile la aceste intrebari se poate
discuta despre verificarea sinceritatii raspunsurilor subiectului cu privire la diferitele aspecte
54

Vezi T. Butoi, Crima sub lupa detectorului de minciuni, Edit Press Mihaela SRL, Bucuresti, 1997, pg.67;
la aceeasi concluzie a ajuns si Fred E. Inbau, in dizertatia sa Some avoidable lie-detector mistakes, publicata in
The Journal of Criminal Law and Criminology, No.4, vol.89, summer 1999, USA, pg. 1376, afirmand ca tehnica
poligraf, cand este folosita corect, reprezinta un adevarat ajutor in munca investigativa a organelor judiciare, si atunci
cand e folosita de investigatori cu experienta;
56
Vezi T.Butoi, op.cit.,pg. 65;
57
Vezi T. Butoi,op. cit., pg.65;
55

42

ale cauzei, detectandu-se indirect indicii orientativi asupra sinceritatii sau nesinceritatii
subiectului. Momentul in discutie trebuie sa fie cat mai apropiat de primele etape ale
ascultarii, inaintea confruntarilor, perchezitiilor, sau a reconstitirilor, prntru o mai mare
eficienta a rezultatelor, pentru ca subiectul sa nu fie alterat sau incarcat

de reactiile

emotionale ce insotesc de regula anchetele penale.

Asadar, poligraful, poate detecta culpabilitatea unui subiect si poate amana unele greseli
sau tergiversari in ancheta. Poate releva de asemenea si inocenta unui suspect si sa confirme
exactitatea declaratiilor sale. Tot in acest sens au afirmat si specialistii polonezi in domeniu,
in urma experimentelor efectuate in aceasta materie, subliniind importanta

tactica a

momentului utilizarii in ascultare a tehnicii poligraf: utilizarea sa intr-o etapa timpurie a

unei cauze poate sa scurteze timpul de cercetare, sa reduca costurile si sa urmareasca
eficienta actiunilor politiei. De altfel in tarile cu traditie in domeniu (ca Japonia) locul si
momentul utilizarii poligrafului au fost stabilite printr-o serie de directive pentru interogarea
cu ajutorul poligrafului, emise in 1971 de catre Directia politiei judiciare japoneze si prin
care aceasta tehnica investigativa a fost conceputa ca o parte integranta a functiei generale a
politiei judiciare din aceasta tara.
Pornind de la cele analizate mai sus si de la faptul ca examinarea poligraf determina si
recunoasteri, asigurand marturisiri de o reala forta probanta, metoda ca atare ar putea pe
viitor sa devina un mijloc de proba recunoscut de lege 58, ramanand la latitudinea legiuitorului
sa prevada expres aceasta posibilitate, iar practica judecatoreasca sa-i consolideze
valabilitatea. Cu toate acestea obtinerea unei recunoasteri din partea suspectului supus testarii
nu poate fi privita ca o simpla marturisire in conditiile art.69, C. pr. pen., crede T. Butoi 59.
Potrivit acestui autor60, si avand in vedere elementele de psihofiziologie, in mod special
conversiunea bioinformatiilor obtinute ca rezultat al testarii, analiza poligraf are o arie mult
mai larga de aplicabilitate decat recunoasterea, conducand uneori chiar la identificarea
autorilor unor infractiuni. In consecinta crede acelasi autor, valorificarea biodiagramelor
obtinute in urma testarii poligraf este intr-o relatie nemijlocita si cu obiectul probatiunii, asa
cum este acesta definit la art. 63, C.pr. pen.
58

vezi Ioan Bus, Psihodetectia comportamentului simulat, op. cit., pg.88;

vezi Tudorel Butoi, Butoi Alex., Butoi Theodora, Psihologia comportamentului criminal, Ed. Enmar, Bucuresti,
1999, pg. 82;
60
jurist si psiholog, din Servicil Crminalistic al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, specialist in
domeniul testarilor poligraf in tara noastra;
59

43

Se observa o reorientare a acestui autor in ceea ce priveste afirmatiile sale cu

privire la valoarea probanta a rezultatelor obtinute cu detectorul de minciuni. Daca in
lucrarea sa aparuta in anul 1997, Crima sub lupa detectorului de minciuni, recunostea
utilitatea practica a poligrafului, limitand-o insa la investigarea orientativa a organelor penale
si considerand ca rezultatele investigatiei nu vor servi ulterior ca mijloc de proba, ulterior in
lucrarea sa Psihologia comportamentului criminal, editata in anul 1999, statua ca prin
conversiunea operanta61 nu se schimba continutul informatiei psihofiziologice, ci i se da doar
forma ceruta de lege pentru a fi considerata proba de culpabilitate sau neculpabilitate dupa
caz. De asemenea tot potrivit lui T. Butoi, cauza stresului emotional se afla in proba de
vinovatie. Pe de alta parte, din perspectiva obiectiva a juristului, conchide ca: prin ea insasi
starea de stres emotional constatata si consemnata de biodiagrama si de documentul de
analiza, interpretare si concluzionare, incheiat de psiholog cu ocazia testarii, nu inseamna in
sistemul procesual penal probatiune. De aici porneste practic intreaga discutie, precum si
dilema care se incearca a fi solutionata. Problema discutata e o continua disputa intre
psihologi62 care sustin fundamentarea stiintifica a acestei metode de investigare a
comportamentului simulat si juristi pe de alta parte care pun sub semnul intrebarii
veridicitatea si conformitate rezultatelor ei cu adevarul.
Aceasta indoiala este pe deplin justificata, dupa parerea noastra, argumentele
nefiind putine in nici o tabara. In primul rand exista o motivatie psihologica a raspunsului
specific al organismului testat la stimuli (intrebarile relevante ale examinatorului, in
principal), respectiv a raspunsului ce tradeaza stresul emotional al persoanei. Stresul
emotional poate fi motivat, asa cum a rezultat si din practica testarilor, nu numai de
sentimentul culpabilitatii penale, ci si de alte cauze ce se situeaza in afara oricarui raport al
subiectului cu cauza supusa anchetei judiciare. De aceea anchetatorul trebuie sa fie foarte
atent cand interpreteaza rezultatele obtinute in urma testarii si determina implicit cauza
stresului. Este stiintific demonstrat si stiut ca diferiti oameni reactioneaza diferit la aceeasi
stimul si in aceleasi conditii de stres. Si in acest caz o persoana vinovata, dar care reuseste sa
se controleze perfect (sunt cunoscute cazurile unor criminali sau spioni straini, in special
agenti KGB in acest sens) si sa treaca testul poligraf, fapt ce echivaleaza cu nevinovatia
61

este vorba de conversiunea bioinformatiilor intr-o entitate juridica-proba in sens procesual penal, T.Butoi,
Psihodetectia.. , op., cit., pg. 81;
62
vezi T. Butoi, Ioan Bus, Ion Anghelescu, op. cit., pg. 81-82, 64-68, 19-20;

44

subiectului sau mai bine zis cu sinceritate declaratiilor sale; iar pe de alta parte sunt persoane
mai emotive sau excesiv de emotive, care sub presiunea momentului si uneori la vederea
unor scene terifiante de la locul faptei clacheaza emotional si in consecinta sunt detectate ca
nesincere la poligraf. Acest aspect e avut in vedere chiar de psihologi care sustin ca emotiile
sunt incontrolabile de la un anumit punct, fapt de la care s-a si pornit in utilizarea tehnicii
poligraf in detectarea stresului emotional. In aceasta din urma situatie, cand se pune
problema considerarii unei persoane ca nesincere cand de fapt realitatea e alta, ne intrebam
unde raman principiile de drept cu privire la aflarea adevarului ori prezumtia de nevinovatie.
Ca sa continuam argumentarea indoielii ce planeaza asupra acuratetei detectorului
de minciuni, avem in vedere activitatea psihologului-examinator. Pornind de la bivalenta
functiei pe care o detine si exercita examinatorul la testul poligraf trebuie sa aiba pe de o
parte o pregatire profesionala in domeniul psihologiei, iar pe de alta parte sa aiba cunostinte
temeinice de drept, avem in vedere contextul juridic in care se desfasoara testarea. Evident
examinatorul trebuie sa cunoasca si modalitatea de functionare a aparatului, cunostinte
tehnice fara de care experienta in celelalte domenii ar devenii inutila, mai ales ca aceasta
tehnica presupune si o munca de interpretare a rezultatelor obtinute, munca posibila numai in
masura stapanirii temeinice a tehnicii in discutie.
Pornind de la cele afirmate anterior si luand in considerare si practica existenta in
domeniu, putem remarca ca atat cerintele exploatarii aparatului, cat si cele impuse de
metodologia de testare nu pot fi pe deplin satisfacute decat de un specialist licentiat in
psihologie63, cu o solida pregatire in tehnicile de investigatie ale comportamentului uman si o
bogata experienta in munca de ascultare a invinuitilor. Dar cum am mai precizat in lucrare,
examinarea la poligraf nu e altceva decat o ascultare a persoanei banuite, putand fi usor
asimilata cu ascultarea propriu-zisa a invinuitului sau inculpatului, reglementate in C. pr. pen.
In sensul celor afirmate aici vom analiza personalitatea si competenta profesionala
a anchetatorului judiciar aplicabila si psihologului-examinator cu tehnica poligraf. Se
cunoaste ca anchetatorul, in desfasurarea activitatii sale, vine in contact cu diferite tipuri de
infractori si respectiv infractiuni, acestea fiind inepuizabile sub aspectul ineditului, al
amplitudinii consecintelor. Aflat intr-o asemenea retea de solicitari, anchetatorul, modeleaza
o configuratie speciala, proprie personalitatii sale. In literatura de specialitate se spune ca
63

vezi T. Butoi, op.cit., pg. 190;

45

anchetatorul ideal, cel care ar putea sa satisfaca atat societatea civila, cat si cerintele statului
de drept si cerintele de ordin profesional si sociomoral, ar trebui sa posede intelepciunea
proverbiala a biblicului Solomon, rabdarea crestineasca a lui Isus, logica lui Aristotel,
rigurozitatea stiintifica a lui Pasteur si creativitatea lui Edison 64. Desi asemenea calitati sunt
necesare profilului deontologic al examinatorului poligraf ele nu sunt si suficiente pentru a
constitui o garantie a succesului profesional al acestuia. Exista o calitate mai presus de
aceasta si anume creativitatea asociata cu responsabilitatea in aplicarea legii si care se
concretizeaza in: o logica subtila, putere de esentializare, perspicacitate, intuitie, fler, spirit de
observatie, promptitudine in luarea deciziilor, capacitate mare in a conversa si a se adapta
limbajului la nivelul de cultura al celui ascultat; de asemenea trebuia sa posede capacitatea de
anticipare si de detasare efectiva de caz pentru a putea analiza obiectiv si la rece rezultatele
obtinute. Important in acest sens, in privinta utilitatii si acuratetei testarii poligraf este
specializarea examinatorului in sensul stapanirii problemelor fundamentale de psihologie si
psihofiziologie, a comportamentului uman in general si al persoanei in cauza, in special65.
Cu toate acestea nucleul personalitatii anchetatorului il constituie competenta
profesionala, fapt care, in primul rand, ii cere o cunoastere aprofundata a legii penale si
procesual penal, pentru a putea fi aplicata in spiritul si finalitatea ei. Activitatea
examinatorului presupune si o solida stapanire a tehnicii si tacticii judiciare integrate stiintei
criminalisticii. Statutul profesional al acestuia este reglat si de marile valori perene ale
colectivitatii, ca si: BINELE, ADEVARUL, DREPTATEA, DEMNITATEA, etc.- activitatea
psihologului-examinator desfasurandu-se in jurul si cu respectarea acestora, precum si in
sensul descoperirii oricaror atingeri aduse lor.
Dupa cum am mai spus anchetatorul trebuie sa aiba si creativitate si imaginatie in
sensul reconstituirii unei intregi actiuni, pornind adesea de la cateva neinsemnate repere, si
imaginatie anticipativa si intuitiva. Toate acestea se opun unor trasaturi de personalitate,
incompatibile cu deontologia specifica profesiei sale: atitudinea rutiniera, banuiala excesiva
impertinenta, aroganta, impulsivitate prin violenta. Rezulta astfel ca anchetatorul trebuie sa-si
orienteze comportamentul in functie de adevar, de spiritul legii, sa utilizeze numai tehnicile si
mijloacele admise de legislatia noastre in vigoare si cu respectarea principiilor de drept.

64
65

Martian Iovan-Studii de psihologie judiciara, Ed. Vasile Goldis, University press, Arad, 2000, pg. 215-216;
Vezi I. Bus, op. cit., pg.88;

46

Solutionarea cauzelor trebuie sa se faca cu respectarea acestor cerinte si cu evitarea oricaror

abuzuri66.
Studiind mai departe problematica psihologica a raportului dintre anchetator si cel
anchetat, fapt ce ne intereseaza in mod deosebit, si avand in vedere rolul sau crucial in
examinarea poligraf, putem afirma ca relatia interpersonala ce se stabileste intre acestia in
timpul anchetei, pune in evidenta in primul rand trairea emotionala generata de contactul
direct a celui anchetat cu reprezentantul oficial al statului. Atitudinea oficiala, autoritara,
politicoasa dar rezervata a anchetatorului, care solicita lamuriri, chestioneaza, precizeaza,
creaza astfel un fond difuz emotional pentru cel anchetat. Datorita acestui fapt majoritatea
anchetelor se desfasoara intr-o anumita tensiune emotiva sau nervoasa, cel interogat
apreciind de multe ori, in mod hiperblizat si deci gresit anumite fapte, gesturi, expresii. Din
motive diferite (in principal lipsa obisnuintei de a se afla in fata autoritatilor statului, precum
parerile deformate cu privire la relele tratamente sau caracterul represiv al anchetei judiciare)
persoana in cauza manifesta teama 67. Iata de ce cunostintele de psihologie devin obligatorii
pentru anchetatorul judiciar, psihologia venind sa cenzureze penalul, in sensul benefic al
aflarii adevarului68.
Rezumand caracterizarea facuta anterior anchetatorului judiciar este necesar sa
evidentiem si deficientele acestui sistem subiectiv si nu rareori, dupa parerea noastra, de
intimidare. Din practica rezulta clar faptul ca de exemplu lipsa de obisnuinta a persoanelor de
a se afla in fata autoritatii intr-un raport evident de subordonare fata de acestea, dublata de
rigurozitatea specifica acestui raport induce persoanei stres emotional si teama, care se
manifesta dupa cum vom vedea intr-un mod specific. Ce ne intereseaza este faptul ca nu
rareori aceasta inhibitie emotionala este interpretata ca indiciu al vinovatiei, iar
comportamentul persoanei calificat ca fiind simulat-astfel se incalca, in opinia noastra
prezumtia de nevinovatie. Unii psihologi 69 cred ca aceste stari emotionale ale persoanei
anchetate pot fi controlate prin creearea unui climat de siguranta, de incredere reciproca si
dialog deschis intre parti. Dupa parerea noastra acest fapt este partial realizabil, chiar daca
66

Martian Iovan, op. cit., pg. 219-220;

67

C-tin Aionitoaiei, T. Butoi- Ascultarea invinuitului sau inculpatului, vol. Tratat de criminalistica, Ed. Carpati,
bucuresti, 1992, pg. 109-122;
68
T. Butoi, Butoi The., Psihologie judciara, Tratat universitar, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001,
vol. I, pg. 240;
69
vezi T. Butoi, Butoi Alex., Butoi The., op. cit., pg.241;

47

implica o marja mica de eroare; si aceasta deoarece sunt persoane care fiind labile emotional
nu reusesc sa-si controleze emotiile nici macar in aceste conditii, chiar cu eforturile
anchetatorului de a creea un climat de relativ calm. In aceste conditii ne intrebam cine isi
asuma riscul nevinovatiei acestor persoane care cu siguranta vor fi apreciate ca nesincere in
urma testarii lor la poligraf?
Unde ramane atunci conformitatea cu adevarul a rezultatelor testarii poligraf? Putem
oare sa inculpam o persoana numai pentru ca este excesiv de emotiva? - pentru ca in final la
aceasta s-ar rezuma examinarea in conditiile evidentiate mai sus. Cu toate argumentele
psihologilor si in ciuda competentei lor profesionale si a pregatirilor de specialitate, credem
ca e necesara o analiza mult mai profunda a tuturor aspectelor problemei pentru a putea
formula o concluzie in acest domeniu.
Asadar, o deficienta a examinarii se datoreaza si anchetatorului. Personalitatea acestuia
poate influenta in mod negativ desfasurarea anchetei, prin trasaturi ca: vanitate, orgoliu, lipsa
rabdarii, teama de esec, optimismul necontrolat si nemotivat, etc.70 Trebuie luata in
considerare si asa-numita deformatie profesionala71, oarecum normala, dar care
necontrolata este foarte bogata in posibilitati de erori judiciare regretabile. De exemplu, dupa
un numar de ani de experienta in domeniu si avand succese notabile, anchetatorul poate
aluneca pe panta empirismului profesional, bazat pe o disproportionata si nestintifica
incredere in sine, bine camuflata in spatele intuitiei. Aceasta implicit determina o atitudine
de superficialitate si de superioritate, care se bazeaza mai putin pe realitate. Experienta
inseamna doar o garantie mai mare in gasirea justei solutii mai repede, si nu neaparat si un
grad inalt de profesionalism, ci cautarea ei se realizeaza conform regulilor de stiinta si
practica. Cea mai periculoasa forma a deformatiei profesionale este banuiala excesiva.
Persoana prin simplul fapt ca se gaseste in camera de ancheta e considerata un delincvent
particular si tratata ca atare. Asa stradania anchetatorului se concretizeza in sensul dovedirii
culpabilitatii persoanei si nu neaparat in sensul aflarii adevarului. Cea mai nevinovata fapta
poate capata astfel o importanta fatala, care nu-i apartine insa. Din contra anchetatorul are
obligatia sa indeparteze toate coincidentele, imprejurarile si indiciile, precum si tendintele
subconstiente, profesionale de a inclina in favoarea versiunii celei mai usoare si in mod
inselator si cea mai veridica. Anchetatorul nu se poate baza insa numai pe niste indicii
70

Ioan Bus, Psihologie judiciara, Presa universitara clujeana, Cluj-Napoca, 1997, pg.144;
Bogdan Tiberiu, Curs de psihologie judiciara, Tipografia invatamantului Bucuresti, Bucuresti, 1957, pg. 382;

71

48

intamplatoare, simple banuieli72. Tot in sfera deformatiei profesionale intra si autosugestia

din partea examinatorului, in sensul ipotezei emise asupra infractiunii, acesta influentand fara
sa-si dea seama pe cel anchetat, fie el invinuit sau martor.Avem in vedere in acest sens
intrebarile vadit tendentioase adresate de acesta subiectului chestionat.
Pe de alta parte urmarind antecedentele banuitului si obtinand o imagine
nefavorabila moralmente a acestuia, anchetatorul inclina sa confunde aceasta cu delincventa
reala a persoanei in cauza, incalcand in acest mod prezumtia de nevinovatie. O anumita
suspiciune e normala si are chiar un rol preventiv, insa persoana nu trebuie nicidecum
considerata vinovata, pana la proba contrara.
Toate aceste situatii sunt realizabile daca avem in vedere caracterul nepublic, care
marcheaza incorectitudinea organelor de urmarire penala, in anumite limite bineinteles73, pe
cand judecatorul este obligat, sub controlul publicitatii procesului penal, in faza de judecata
sa adopte o linie justa74.
O alta cauza de denaturare a depozitiei persoanei rezida in comportarea voita sau nu
a organului judiciar fata de audiat si care capata forma sugestiei. Aceasta se face simtita mai
ales atunci cand depozitia ia forma interogatoriului si cu atat mai mult cu cat persoana
ascultata e mai sensibila la influentele exterioare. Intrebarile ce pot sugera un anumit raspuns
dorit de anchetator sunt denumite in literatura procesuala intrebari tendentios sugestive. E
vorba de acele intrebari care fie insinueaza, fie provoaca un anumit raspuns scontat de
examinator, fie ingradesc libertatea de optiune la una sau la alta dintre alternativele date de
anchetator75.
Potrivit unui alt psiolog76, care s-a preocupat de aceasta chestiune, sugestia conduce
la acceptarea fara examen critic a ideilor unei alte persoane; astfel ca cel anchetat, sub
aceasta influenta, afirma nu ceea ce in mod real a perceput, ci ceea ce i s-a sugerat, ajungand
72

Acestea, dupa parerea prof. Taian Pop, nu sunt fictiuni (situatii imaginare considerate reale), fiindca nu se substituie
prin lege sau prin drept o stare imaginara realitatii; nu sunt nici prezumtii, fiindca nu se pe premise corecte, serioase si
cu caracter de multa probabilitate si deci pe anumite stiinte; ele snut simple combinatii, reflectiuni, deductiuni
neverosimile sau de prea putina verosimilitate, hazardate, exagerate; prin urmare ele nu pot fi folosite de judecator
pentru a trage concluzii si a-si forma convingerea.Simplele banuieli nu pot fi considerate ca indicii suficiente, cerute
de lege pentru indelinirea unor acte personale-Drept procesual penal-Acte, termene, nulitati si masuri procesuale.
Probele, vol. III, Tipografia Nationala SA, Cluj-Napoca, 1947, pg.449-450;
73
avem in vedere faptul ca in cursul urmaririi penale,aparatorul, aredreptul sa participe la efectuarea tuturor actelor
procesuale; de asemenea organele de urmarire penala, la sfarsitul acestei faze procesuale au obligatia de a prezenta
invinuitului/inculpatului materialul de urmarire penala, etc.
74
vezi Bogdan Tiberiu, op. cit., pg. 386;
75
Aurel Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Ed. Junimea, Iasi, 1979, pg. 146;
76
Alexandru Rosca, Psihologia martorului, Ed. Institutului de psihologie Cluj, Cluj-Napoca, 1934, pg. 71;

49

sa creada ca ce i s-a indus este real. Intrebarile tendentios sugestive au un caracter evident
deliberat. Intr-adevar exista si posibilitatea ca unele intrabari sa aiba acelasi efect si sa rezulte
din actiuni nedeliberate, nevoite.
Sugestia poate sa rezulte si din intonatia cu care au fost rostite anumite intrebari,
accentul pus pe unul sau pe altul din termenii intrebarii, atitudini ce se reflecta in mimica sau
gesturile anchetatorului. Efectul lor sugestiv pentru mersul anchetei este si mai pregnant
avand in vedere faptul ca aceste interogatorii adeseori se sustrag cenzurii organului judiciar.
In ultimul timp acest lucru e tot mai rar, interogatoriile fiind inregistrate video pentru o mai
buna aparare a celui ascultat si pentru a fi aplicabil principiul impartialitatii organului
judiciar77.
In concluzie putem afirma ca, desi este recunoscuta competenta examinatorilor in
domeniul poligraf ca si specialisti in domeniul juridic si psihologic, pe de alta parte, dupa
cum afirma chiar parintele utilizarii tehnicii poligraf, Fred E. Inbau78 chiar si cel mai
experimentat examinator in detectarea la poligraf poate gresi la un moment dat si ca urmare
sa formuleze o concluzie gresita cu privire la sinceritatea persoanei anchetate. Bineinteles ca
greselile se pot datora si subiectilor supusi anchetei, din diferite motive, cum ar fi
hiperemotivitatea lor, boala fizica sau psihica, etc. 79 Potrivit aceluiasi autor, un examinator nu
trebuie sa cunoasca doar cum functioneaza aparatul ca atare, ci trebuie sa stie sa-l utilizeze in
adevaratul sens al cuvantului. Pentru aceasta in tarile in care utilizarea poligrafului e
frecventa si unde ii este recunoscuta utilitatea practica, o persoana pentru a deveni
examinator cu tehnica poligraf urmeaza cursuri specializate in domeniu care dureaza minim
sase luni. Studiul vizeaza, in principal, dobandirea de cunostinte de psihologie si juridice, dar
si in psihofiziologie, practica si participarea efectiva la testari pentru dobandirea de
experienta personala in acest domeniu sub suprevegherea unui instructor calificat si apoi
interpretarea rezultatelor personal, de catre aplicant. Un interes deosebit in pregatirea de
cadre specializate in acest domeniu l-au avut in ultimul timp japonezii. In anul 1964,
77

A. Ciopraga, op. cit.,pg. 148-149;

este vorba de dizertatia acestui autor cu titlul: Unele erori ale poligrafului ce pot fi evitate, titlul original: Some
Avoidable Lie-Detector Mistakes, publicata in The Journal of Criminal Law and Criminology, vol.89, no.4, summer
1999, SUA, pg. 1371-1376;
79
este de remercat ca biodetectia-testarea la poligraf-nu-si poate valorifica potentialul stiintific decat lucrand cu
pacienti sanatosi din punct de vedere medical, si nu ca in situatia exprimata pe larg in analiza cazului Armeanca
Emilian, in acest sens vezi Rev. Criminalistica, an I, iulie 1999, nr.3, Bucuresti, pg. 22-Poligraful nu s-a lasat
drogat de criminal, de Vladimir Alexandrescu si Nicoleta Daniela Braun;
78

50

prefecturile de politie japoneze dispuneau de 99 de tehnicieni specializati in utilizarea

poligrafului si interpretarea diagramelor. Acesti tehnicieni sunt in primul rand titulari ai
diplomei de invatamant superior in psihologie80.
Totusi in cadrul acestor pregatiri de specialitate, e necesar sa li se aduca la
cunostinta aplicantilor si faptul ca examinarea poligraf are anumite limite si ca nu trebuie
utilizata intr-un proces penal ca si cum rezultatele obtinute astfel ar fi infailibile. Trebuie
avuta in vedere aproximarea81 pe care o face aparatul fiindca oriunde intervine factorul uman,
intervine si subiectivismul si deci eroarea.
In ciuda competentei si experientei examinatorului, tehnica poligraf este si ramane
un util mijloc de investigatie in procesul penal, supus intr-adevar subiectivismului uman, deci
imperfectiunii82.
Un alt aspect pe care trebuie sa-l avem in vedere in analiza pe care o efectuam in
prezentul capitol este legat de conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o proba, in
general, pentru a putea fi luata in considerare de organul judiciar penal in formarea propriei
convingeri si care sta la baza hotararii finale a instantei judecatoresti.
In orice proces penal se pune problema daca imprejurarile date in vileag cu ajutorul
probelor, adica obiectul probei, are sau nu corelatie cu obiectul probatiunii in cauza si daca
deci faptele, datele, intamplarile certe a caror dovedire se solicita sau incearca sunt de natura
a ajuta la solutionarea cauzei. Aceasta corelatie se examineaza diferit, ridicand problema
admisibilitatii, pertinentei, concludentei sau utilitatii probelor83. Alti autori84 considera ca
probele, aduc informatii ce conduc la rezolvarea tuturor problemelor pe care le ridica fondul
cauzei, trebuie sa fie pertinente, concludente si utile, admisibilitatea lor decurgand implicit
din celelalte conditii.
Asadar, proba trebuie sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu solutionarea
procesului penal, cu faptele si imprejurarile ce trebuie dovedite intr-o anumita cauza; de
exemplu: relatarea de catre un martor ocular a modului in care inculpatul a lovit victima. Insa
nu orice proba pertinenta contribuie la aflarea adevarului si solutionarea cauzei, pentru
80

T. Butoi, Butoi The., op. cit., pg. 303;

Fred E. Inbau, op. cit.,pg. 1375;
82
vezi in acest sens National Journal, sptembrie 9, 2000, pg. 2800-Polarized over polygraphs, Elizabeth Frater;
83
Nicolae Volonciu-Drept procesual penal, vol.I, Tipografia universitara sin Bucuresti, Bucuresti, 1987,pg.25;
aceleasi conditii sunt esentiale si in opinia lui Gheorghita mateut-Procedura penala, vol.I, Ed.Fundatiei Chemarea,
Iasi, 1997, pg. 159;
84
de pilda Ion Neagu-Tratat de procedura penala, Ed. Pro, Bucuresti, 1997, pg.264-265;
81

51

aceasta ea trebuie sa fie si concludenta. Particularizand si in cazul poligrafului, se poate

considera ca informatiile pe care le furnizeaza sunt pertinente, avand in vedere ca ele sunt in
legatura cu elementele de fapt ce privesc cauza anchetata urmarind in primul rand
descoperirea identitatii infractorului, conform cu art.63, alin.1, C. pr. pen.
Dupa cum am mai subliniat nu e suficient numai ca proba sa fie in legatura cu
pricina, trebuie ca ea sa fie edificatoare si esentiala, contribuind hotarator la solutionarea
procesului85. Ori in chestiunea care ne intereseaza se pune problema veridicitatii rezultatelor
poligraf, caz in care, testarea in sine, ca mijloc de proba, nu poate fi hotaratoare la
solutionarea procesului, ci doar eventual sa traseze niste linii dupa care sa se ghideze
cercetarea penala. Contributia sa la aflarea adevarului, atata timp cat asupra ei planeaza
incertitudinea poate fi considerata, mai degraba, aleatorie si lasata la libera apreciere a
organelor competente. Poligraful indeplineste doar conditia pertinentei, dar nu si pe aceea a
concludentei ei. Acest fapt decurge din interpretarea per a contrario a art.67, alin.2, C. pr.
pen., in care se arata ca cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa daca
proba e concludenta si utila86.
Cat priveste utilitatea probei, aceasta se manifesta prin necesitatea probei respective
pentru solutionarea cauzei. Toate probele utile sunt si concludente, prin urmare, de aici
rezulta faptul ca examinarea poligraf, prin deductie, ar fi o proba inutila; inca o conditie
generala pe care nu o indeplineste, dintre cele necesare. Terminologic vorbind ceea ce nu e
hotarator pentru cauza nu poate fi in nici un caz necesar pentru acea cauza.
Dupa cum am evidentiat deja, unii autori87enumera printre conditiile ce trebuie
indeplinite de o proba admisibilitatea acesteia, adica conformitatea ei cu legea - respectiv
atunci cand legea o interzice expres. In ce priveste poligraful, s-au purtat o serie de discutii in
doctrina pe tema admisibilitatii acestuia ca mijloc de proba. Majoritatea autorilor au subliniat
faptul ca, nefiind enumerat printre probe la art.64, C. pr. pen., nu poate fi inclus printre
acestea. Exista si alte pareri care conchid ca in primul rand enumerarea din lege nu e una
limitativa restrictiva, ci una enuntiativa. Si in al doilea rand nefiind interzisa exprea de lege,
per a contrario, ar trebui admisa88. Insa pentru aceleasi ratiuni ar trebui admise ca mijloace de
85

xxx- Drept procesual penal.Partea generala, Ed. Continent XXI, Bucuresti, 1994,pg.104;
Ion Neagu, op. cit., pg.264-265;
87
Ghe. Mateut, N. Volonciu, Ghe. Nistoreanu, Mihai Apetrei, op. cit;
88
T. Butoi, Crima, op. cit., pg.68;
86

52

proba hipnoza si alte mijloace de proba ce folosesc tehnici de intimidare si care nu se

incadreaza expres la art.68, alin.1, C. pr.pen89.
Discutia inceputa aici e pur ipotetica, deoarece majoritatea inclina sa considere tehnica
poligraf un mijloc de investigatie complementar, fara valoare probanta proprie in procesul
penal. Asadar, in momentul de fata, chiar daca s-ar numara expres printre mijloacele de
proba, poligraful n-ar indeplini conditiile cerute pentru ca o proba sa contribuie la
solutionarea cauzei: adica pertinenta si concludenta.
1.3. Raportul de constatare a rezultatelor poligraf si ncardrarea lui la art.112,C.
pr. pen.
In incercarea de a determina un cadru legal al desfasurarii examinarii la poligraf s-a
emis si ipoteza ca aceasta ar putea sa fie incadrata in randul constatarilor tehnico-stiintifice,
expres prevazute la art.64, C. pr. pen. Acest text de lege trebuie insa coroborat cu art.112-115,
din C. pr. pen.
Constatarea tehnico-stiintifica90 reprezinta procedeul probatoriu care consta din
examinarea unor mijloace de proba sau situatii de fapt, prin folosirea unor cunostinte tehnice
sau de specialitate, pentru a constata existenta unor elemente de fapt, susceptibile de a servi
ca probe in procesul penal. Practic procedeele probatorii, in general, sunt moduri de a scoate
la lumina probele pe care le contin mijloacele de proba, printre acestea enumerandu-se si
constatarea tehnico-stiintifica, reglementate la art.64, C. pr. pen. 91 Dupa cum reiese de aici,
aceste constatari trebuie in mod obligatoriu efectuate de specialisti din diferite domenii, fapt
care in cazul testarii poligraf este acoperit dupa cum am mentionat anterior. Fiind astfel
efectuate de persoane calificate, actele procesual si cele procedurale dau dovada de
obiectivitate stiintifica, producand o mare incredere, atat in randul organelor judiciare, cat si
fata de opinia publica 92.Totusi este posibil ca aceste mijloace de proba sa nu reflecte
realitatea, fie datorita incompetentei examinatorului, fie datorita anumitor imprejurari; de
aceea ele fac dovada in procesul penal numai coroborate cu alte mijloace de proba. Aceasta
89

articolul se refera la interzicerea intrebintarii de violente,amenintari, ori alte mijloace de constrangere, precum si
promisiuni si indemnuri, in scopul obtinerii de probe;
90
aceasta este definitia cuprinsa in Dictionarul juridic penal, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, pg.77;
91
Ion Doltu- Drept procesual penal , Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2001, pg. 201;
92
XXX- Drept procesual penal, Ed Continent XXI, Bucuresti, 1994, pg.134;

53

ar fi o solutie juridica si in cazul rezultatelor obtinute la poligraf, respectiv sa aiba rol

orientativ si nicidecum unul absolut transant in speta.
Revenind la prevederile art.112 si urmat., C. pr. pen. se observa si conditiile in care
se poate efectua o constatare tehnico-stiintifica in cursul procesului penal. Asadar, aceasta
examinare tehnica este determinata in primul rand de necesitatea lamuririi urgente a unor
fapte sau imprejurari ale cauzei, atunci cand exista pericolul disparitiei unor mijloace
materiale de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt. Deci pentru a se putea dispune de
catre organul judiciar efectuarea unei asemenea constatari, trebuie indeplinite cumulativ,
urmatoarele conditii:
1) prin efectuarea activitatii sa se realizeze o anumita constatare;
2) constatarea sa presupune cunostintele unui specialist sau tehnician in domeniul
respectiv;
3) sa existe pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor
situatii de fapt cu privire la imprejurarile supuse constatarii;
4) lamurirea faptelor sau imprejurarilor in discutie sa reclame urgenta93.
Raportand aceste conditii la subiectul care ne intereseaza, observam ca primele doua
conditii sunt indeplinite, respectiv specialistul psiholog constata in cursul examinarii poligraf
sinceritatea sau nesinceritatea subiectului supus testarii. In ce priveste urgenta, aceasta ar
putea exista daca avem in vedere principiul celeritatii procesului penal, dar care nu poate fi
totusi asimilat urgentei asa cum a fost perceputa aceasta de catre legiuitor in textul legal.
Semnul de intrebare se ridica de fapt in privinta celei de-a treia conditii enumerate mai sus:
sa existe pericolul disparitiei sau schimbarii imprejurarilor si situatiilor de fapt, dar in
realitate prin intermediul poligrafului se constata nu imprejurari faptice, ci aspecte legate de
persoana94. Rezulta, in concluzie, ca sub acest aspect putem considera examinarea poligraf ca
o constatare tehnico-stiintifica, in sensul prevazut de art.112, C. pr. pen.95

93

vezi I. Doltu, op. cit., pg. 330 si N. Volonciu, op. cit., pg. 256;
Emilian Stancu- Criminalistica, vol.II, Ed. Actami, Bucuresti, 1995, pg. 151;
95
Aceesi parere o exprima si Ioan Bus, psiholog. El precizeaza faptul ca nu este indeplinit obiectul constatarii tehnicostiintifice de catre testul poligraf; iar pe de alta parte avand in vedere prevederile art.113, alin.2: constatarile tehnicostiintifice se efectueaza asupra materialelor si datelor puse la dispozitie sau indicate de organele de urmarire penala.
De asemenea desi s-ar putea admite existenta pericolului de disparitie sau schimbare a imprejurarilor de fapt ca de
exemplu: starea sanatatii presupusului infractor, o asemenea examinare ar fi irelevanta, deoarece ar presupune
normalitatea psihofiziologica a subiectului- I. Bus, op. cit., pg. 86-87;
94

54

In aceeasi ordine de idei mai putem argumenta ca obiectul examinarii nu-l reprezinta
mijloacele materiale de proba, materialele si datele puse la dispozitie sau indicate de catre
organul de urmarire penala, ci persoana, mai exact un fapt de constiinta, o categorie speciala
de urme, de natura imateriala96. Din punct de vedere al momentului procesual 97 examinarea
se efectueaza in faza actelor premergatoare, pe cand constatarea tehnico-stiintifica se dispune
numai in cursul urmaririi penale excluzand asadar faza actelor premergatoare98 si in concluzie
constituind inca un argument contra considerarii actului procedural incheiat cu ocazia
examinarii poligraf, ca fiind o asemenea constatare.
Inevitabil atunci se pune intrebarea prin ce act procedural se materializeaza totusi
rezultatele poligraf, daca nu printr-un raport de constatare tehnico-stiintifica?
Astfel in practica de detectare, interpretare si concluzionare asupra rezultatelor
obtinute la poligraf, exista doua principale nelamuriri, si anume:
a) in privinta denumiririi documentului care incorporeaza aceste operatiuni de testare;
b) in privinta naturii sale juridice, in raport cu sistemul mijloacelor de proba prevazute
in C. pr. pen.
In opinia unora99, bioinformatiile relevante obtinute la poligraf nu constituie probe in
sens procesual penal, in consecinta documentul ce le materializeaza nu poate primi
denumirea de raport de constatare tehnico-stiintifica si nici aceea de expertiza. In acest din
urma caz, argumentele ce fundamenteaza ideea exprimata, sunt multiple. Pornind de la faptul
ca sunt efectuate de un expert, concluziile acestuia fiind hotaratoare in solutionarea
cauzei100.
Apoi trecand peste alte aspecte procedurale specifice expertizei 101, daca am admite
ca testarea poligraf reprezinta o expertiza criminalistica, atunci exista si posibilitatea, la
cerere, de a realiza si o contraexpertiza, ce ar urma aceeasi procedura, efectuata insa de alt
psiholog-examinator. Problema care apare este aceea ca printre conditiile de acuratete a
acestei metode se numara si aceea potrivit careia subiectul trebuie sa fie odihnit si relaxat si
sa nu fi fost supus anterior unei indelungate ascultari sau interogatorii. De aici rezulta si
96

E. Stancu,op. cit., pg. 152;

Grigore Theodoru- Drept procesual penal.Partea speciala, Ed. Cugetarea-Fundatia pentru cultura si stiinta
Moldova, Iasi, 1998, pg.99;
98
T. Butoi, The. Butoi,op. cit., pg. 120;
99
vezi T. Butoi, The. Butoi, op. cit., pg.120;
100
N. Volonciu, op. cit., pg.258;
101
vezi in acest sens bibliografie de Drept procesual penal. Probele.
97

55

contradictia, si faptul ca intr-o atare situatie ar fi nevoie sa treaca o anumita perioada de timp
intre cele doua testari si s-ar ajunge la prelungirea inutila a procesului si mai ales fara a avea
certitudine.
Iata inca un motiv pentru care testarea poligraf nu poate fi incadrata la art. 64, C. pr.
Pen., ca mijloc de proba, respectiv ca expertiza criminalistica.
Suntem de acord ca in cazul testarii in vederea detectarii comportamentului simulat se
aplica regulile de la ascultarea invinuitului sau inculpatului si ca testarile se efectueaza
anterior inceperii urmaririi penale. Din aceste considerente, colonelul psiholog Butoi
Tudorel, considera ca cea mai potrivita denumire a documentului in discutie ar fi aceea de
raport de investigatie a comportamentului simulat102. Autorul amintit aduce si argumente in
favoarea afirmatiilor sale. Astfel, in primul rand, activitatea desfasurata de psihologulexaminator impreuna cu lucratorul de politie sau de procuratura, este aceea de diagnosticare a
comportamentului persoanelor suspecte, daca acest comportament este sincer sau nu referitor
la intrebarile adresate. Prin urmare este vorba despre o activitate de investigare de tip
introspectiv, prin intermediul biodetectorului si a biodiagramelor pe care aparatul le
furnizeaza in legatura cu subiectul testat; in al doilea rand, investigarea vizeaza
comportamentul simulat al subiectului si nu vinovatia acestuia, care este de altfel o chestiune
de ordin juridic si nu psihologic sau psihofiziologic; in operatiunile de testare subiectului
examinat i se comunica de catre examinator faptul ca urmeaza a fi verificat in legatura cu
posibila sa implicare intr-o fapta penala, cu mentiunea ca pana la administrarea probelor
corespunzatoare beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, deci i se comunica si totodata
determina pozitia procesuala posibila.
Raportul de ivestigatie cuprinde in principal rezultatele testarii, precum si
interpretarea acestora prin procedeul de conversiune a bioinformatiilor in probe de vinovatie
sau nevinovatie. Din punct de vedere structural, raportul cuprinde o parte introductiva,
continutul, concluziile si rezultatul conversiunii despre care vorbeam. In partea introductiva
se mentioneaza organul judiciar ce a solicitat efectuarea testarii, data cand acesta s-a efectuat,
numele si prenumele psihologului examinator, locul unde s-a desfasurat, obiectul ei, datele de
identitate ale persoanelor implicate si motivele ce au determinat dispunerea masurii.

102

T. Butoi, The. Butoi, op. cit., pg. 121;

56

Continutul raportului e reprezentat de datele de identitate ale subiectului testat,

rezultatul discutiei pre-test, consimtamantul la testare, rezultatul obtinut in urma ei103.
Urmeaza apoi concluziile testarii, practic esenta acesteia, in care este cuprins si
diagnosticul comportamentului subiectului in raport cu interpretarea biodiagramei, precum si
posibilitatile de conversiune a bioinformatiilor in probe. La final se prezinta rezultatul,
obtinut in urma operatiei de interpretare.
Acest raport de investigare, dupa cum ii spune si numele, nu va fi anexat la dosarul
cauzei intocmit la sfarsitul urmaririi penale si deci nu este trimis nici procurorului care
supravegheaza urmarirea si nici instantei de judecata. Cu toate acestea, la cererea
procurorului si a instantei, documentul poate fi inaintat, avand un rol de orientare.
Concluzioneaza T. Butoi104 raportul de investigare a comportamentului simulat desi
necesita realizarea sa de catre un specialist in domeniul psihologiei, respectiv operatiunilor,
manoperelor si demonstratiilor specifice constatarilor tehnico-stiintifice, nu implica si
necesitatea juridica a promovarii sale ca mijloc de proba.
In ciuda celor afirmate mai sus, suntem totusi in prezenta unui document care nu
cunoaste o reglementare legala si deci intocmirea lui n-are o justificare legala.Aruncand o
privire peste un asemenea raport, si avand in vedere cele deja afirmate in acest sens,
observam ca totusi se face trimitere la cateva texte de lege, cum ar fi art. 112, 113, 115,

C.

pr. pen., cu precizarea ca in baza rezolutiei motivate si in conformitate cu art, am procedat

la testare subiectului - se da astfel o justificare cat de cat a acestei activitati in conformitate
cu dispozitiile legii.
Insa textele respective fac referire la constatarile tehnico-stiintifice si procedura
corespunzatoare acesteia si am aratat deja ca in cazul de fata nu suntem in prezenta unei
asemenea constatari asa cum este ea reglementata in C. pr. pen. Atunci intelegem de ce se
utilizeaza oficial aceste texte de lege. Sa fie pentru a accentua credibilitatea rezultatelor
obtinute?
De asemenea raportul de investigatie, in acelasi context, face trimitere si la art.259,
alin.2 si art.260, din C.pen.105. Nu vedem temeinicia invocararii acestor texte de lege. In
103

vezi Cap.II al prezentei lucrari, vizand metodologia testarii la poligraf;

impreuna cu Th. Butoi, op. cit., pg. 190;
105
e vorba de reglementarea legala a infractiunii de denuntare calomnioasa art.259.,alin.2 : producerea ori ticluirea de
probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte se pedepseste si respectiv infractiunea de marturie
mincinoasa;
104

57

primul caz, cel al infractiunii de denuntare calomnioasa aceasta s-ar savarsi in ipoteza data,
de catre psihologul examinator. Insa art.259, alin.2, vorbeste despre probe mincinoase si
dupa cum am vazut, rezultatele poligraf nu sunt recunoscute pe cale legala drept probe. Iar in
cazul in care, eventual, psihologul examinator ar fi de rea-credinta in interpretarea
rezultatelor, realizand latura obiectiva a infractiunii in discutie, cum ar putea cineva sa-i
determine vinovatia, avand in vedere modalitatea in care se face ascultarea subiectului,
respectiv fara prezenta vreunei persoane, intr-o camera izolata si fara inregistrarea audiovideo a discutiei106, iar subiectul activ al infractiunii trebuie sa fie unul calificat: martor,
expert sau interpret. In cel de-al doilea rand, nu se pune nici problema aplicarii art.260
C.pen., cu referire la marturia mincinoasa. Singura referire posibila din text il priveste tot pe
psihologul examinator107. Astfel examinatorul ar putea face afirmatii mincinoase ori a nu
spune tot ce stie cu privire la anumite imprejurari, ce rezulta in urma testatarii. Insa art.260
C.pen. face referire la fapta martorului, ori specialistul examinator nu este chemat ca
martor in proces si nici nu poate participa in aceasta calitate la proces. Constatarile sale sunt
remise organului de urmarire penala sau instantei de judecata pentru apreciere.
In final, observam ca trimiterile facute la lege, in raport, nu sunt justificate, deci
testarii poligraf ii lipseste cadrul legal, o alta bresa in argumentarea legalitatii acestei metode
de investigare. De lege ferenda, mai ales avand in vedere rezultatele obtinute de-a lungul
timpului in laboratoarele de detectare a comportamentului simulat si rolul lor, de multe ori
hotarator, in orientarea activitatii de investigare a organelor judiciar penale, ar fi necesara o
reglementare speciala a acestei modalitati in cadrul fazei procesuale a actelor premergatoare,
asa cum se cunoasc in legislatia noastra si alte cazuri 108. Ar fi o modalitate de consacrare a
unei tehnici utile, avand baze stiintifice si in acelasi timp s-ar elimina astfel posibilitatea unor
abuzuri sau a unor interpretari eronate.

106

avand in vedere in acest sens posibilitatea manipularii, in diferite modalitati, a subiectului de catre examinator,
precum si posibilitatea lipsei de experienta a acestuia. Se mai adauga si posibilitatea existentei altor factor frenatori, pe
care i-am amintit in prezenta lucrare;
107
nu putem vorbi de marturia mincinoasa a subiectului testat, fiinca avem in vedere momentul procesual al testarii, in
faza actelor premergatoare, cand nu se puna problema ascultarii martorilor in cauza si calitatea subiectului testat,
acesta face parte din cercul de suspecti intr-o cauza si nicidecum nu este martor. Argumentam in sensul afirmatiilor
noastre si din punct de vedere terminologic, exprimarea din textul analizat este: [...]in deplina cunostinta de
dispozitiile art.260 C.pen.[] am procedat la testarea subiectului;
108

vezi Ghe.Mateut, op.cit., pg.30;

58

1.4. Concluzii
In legatura cu valoarea probanta a concluziilor desprinse in urma testarii poligraf, s-a
scris mult in literatura de specialitate din strainatate, avand in vedere faptul ca poligraful a
aparut si a fost utilizat aici inca din anul 1971.
Trebuie luat in considerare faptul ca problema analizarii testarii poligraf ca mijloc
de proba nu s-a pus nici o data in alte cazuri, in care s-a incercat detectarea nesinceriatii
persoanelor asculatate sau chiar detectarea nevinovatiei. Ne referim la mijloace precum:
hipnoza, electrosocul sau narcoanaliza, care sunt inadmisibile in primul rand din punct de
vedere etic si apoi si juridic, incalcand principiul demnitatii umane, dreptul la aparare al
persoanei, precum si dreptul libertatii exprimarii persoanei, care in toate aceste situatii este
constrans. De pilda in cazul narcoanalizei se apeleaza la substante psihofarmaceutice, cum ar
fi preparatele barbiturice (amestec de bromhidrat de scopolamine cu clorhidrat de morfina).
Cunoscute si sub denumirea de serul veritatii, preparatele barbiturice au ca efect
obnubilarea cenzurii constiente a vointei, provocand o stare de semi inconstienta
(automatism oniric109).
In ceea ce priveste detectia comportamentului simulat, care are o baza realmente
stiintifica, trebuie precizat faptul ca rezervele exprimate in legatura cu acceptarea veridicitatii
rezultatelor obtinute astfel si implicit acceptarea lor ca mijloace de proba, pentru moment, se
indreapta in doua directii principale110:
a) Din punct de vedere psihologic, se apreciaza ca actualele reglemetari in domeniul
poligraf sunt imperfecte; indicatorii utilizati in detectia nesinceritatii fiind dependenti de
manifestarile emotive, de forma simularii si de calea periferica a evidentierii ei. De altfel este
cunoscut faptul ca stresul emotional apare uneori si numai datorita faptului ca persoana este

109
110

Pierre Bouzat, Jean Pinatel Traite de droit penal et criminologie, Ed. Dalloz, Vol.2, Paris, 1970;
Emilian Stancu, Criminalistica Ed. Actami, Bucuresti, 1995, pg.150;

59

supusa testarii, aflandu-se fata in fata cu reprezentatii autoritatii si deci pe o pozitie

subordonata acestora111.
b) De asemenea, literatura de specialitate evidentiaza o serie de factori, asa-numitii
factori frenatori, care pot sa influenteze negativ detectia simularii, mai ales ca acestia pot
aparea si la persoanele sincere, inocente 112. Analizand acestea, rasare aceeasi intrebare: putem
sau nu sa ne bazam pe veridicitatea metodei poligraf, ca metoda stiintifica? Se stie ca stiinta,
este prin esenta obiectiva, si deci, in consecinta, reprezinta cea mai apropiata cale de adevar.
Intrand putin in profunzimea subiectului, cum nimic nu este absolut, credem ca trebuie sa
primeze umanul, fiindca in alta situatie cineva ar trebui sa isi asume eroarea respectiv de a
considera o persoana pe nedrept vinovata de savarsirea unei anumite infractiuni;
c) Din punct de vedere juridic, problema este un pic mai controversata. Astfel, se
poate face o delimitare a argumentelor pro si contra in sensul adminisibilitatii sau nu a testarii
poligraf ca mijloc de proba.
Avand in vedere argumentele contra113 putem mentiona urmatoarele:
*Testarea poligraf nu face parte din mijloacele de proba prevazute in art.64 C.pr.pen.,
mijloacele de proba fiind limitative enuntate de lege: declaratiile invinuitului sau ale
inculpatului, declaratiile partilor responsabile civilmente, declaratiile martorilor, in scrisurile,
mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si
expertizele114. Observam de asemenea, ca testarea tip poligraf nu poate fi asimilata
modalitatilor de ascultare a invinuitului sau inculpatului prevazute la art.69-72 din C.pr.pen.,
din considerentele enuntate anterior de noi.
*Testarea poligraf nu este nici o constatare tehnico-stiintifica din considerentul ca
potrivit art.112 din C. pr. pen. aceasta este dictata de necesitatea lamurii urgente a unor fapte
sau imprejurari de fapt, atunci cand exista pericolul disparitiei sau schimbarii unei situatii
date. De asemenea, daca am considera-o ca si constatare tehnico-stintifica, potrivit art.113
din C. pr.pen. organul de urmarire penala ar trebui, pentru efectuarea ei, sa puna la dispozitia

111

rev. Time, articolul: The fine art of cateling for liars; a quick know-to-course for those who are frequently
deceived de John Loe, aprilie 2000, pg.59
112
vezi cap.III, din prezenta lucrare.
113
Acestea au fost exprimate, printre altii si de Dr. Vasile Berchesan, in studiul Unele consideratii privind valoare
probanta a testarii tip poligraf in activitatea organelor de urmarire penala, publicat in rev. Criminalistica nr3, 1999,
pg. 14-15;
114
vezi I. Neagu, op.cit., pg 170;

60

specialistului materiale si date necesare, dar testarea poligraf se efectueaza in realitate

asupra persoanei banuitului, care nicidecum se incadreaza in categoriile mentionate mai sus.
*Desi nu este strict interzisa de lege, examinarea poligraf echivaleaza cu o incalcare a
prezumtiei de nevinovatie115, prevazuta de art.66 din C.pr.pen.si printre principiile de drept
enuntate in Constitutie.
*Testarea poligraf constituie in schimb o valoroasa metoda de investigare extra
judiciara care ofera o serie de indici importanti cu privire la diferite aspecte ale cauzei si in
principal, cu privire la identitatea persoanei si respectiv gradul ei de implicare in savarsirea
unei infractiuni116.
Ar mai fi si alte argumente in sensul inadmisibilitatii ca proba a rezultatelor obtinute la
poligraf. De pilda, se pierde foarte mult timp in controversa ce apare in legatura cu acest
subiect si astfel se pierde esenta lui, ajungandu-se mai mult la o lupta intre orgoliile
specialistilor si autorilor in domeniu, decat la o evaluare obiectiva si pertinenta a faptelor.
Apoi in sistemul de drept American e necesar ca juratii sa evalueze corect si fara a fi
constransi faptele si probele ce le sustin, evitand situatiile incerte ce ar conduce la un verdict
gresit. Tot in sistemul de jurati, acestia, avand in vedere lipsa pregatirii lor juridice, ar fi
tentati sa achieseze la punctul de vedere al examinatorului care in fata lor si a instantei ar
aparea ca specialist in domeniu, deci credibil si de necontestat 117.
Fara indoiala ca au fost si autori care au sustinut necesitatea recunoasterii juridice a
valorii testarii cu detectorul de minciuni. Iata argumentele lor:
1)In primul rand, art.64 din C.pr.pen., nu are caracter limitativ. Mijloacele de testare
au un profund suport stiintific si sunt procedee prin care se ajunge la descoperirea unor
probe. De exemplu, in urma activitatilor specifice testarii poligraf se ajunge la descoperirea
autorului118 faptei, rezultatul acesteia, putand fi admis ca punct de plecare in identificare.
2)Testarea foloseste mijloace tehnico-stiintifice necontestate; interpretarea art.113,
C.pr.pen., fiind relativa in opinia autorului citat anterior. De asemenea se considera ca prin
115

vezi sectiunea 2 din prezentul capitol;

E. Stancu, op.cit, pg.152; T.Butoi si I.The.Butoi, op.cit., pg.300; articolul Polygraph evidence in federal courts:
Should it be admissible? de David Gallai, publicat in American Criminal Law Review, winter 1999, pg. 87;
117
vezi articolul He said | she said how to keep liars out of Court de Jonathan Marin, publicat in American
Criminal Law Review, winter 1999, pg. 89;
118
autorii vorbesc despre descoperirea faptuitorului infractiunii ni se pare total eroanata si lipsita de legalitate
afirmatia, aceasta incalcand flagrand prezumtia de vinovatie. Semnalam si contradictia din fraza: se ajunge la
descoperirea autorului [] ca punct de plecare in identificare, T.Butoi si I.The.Butoi, op.cit. pg. 300;
116

61

materiale si date trebuie intelese nu numai obiectele in materialitea lor ci si toate indiciile
in cauza, inclusiv cele legate de persoana banuitului. De altfel, crede T.Butoi, descoperirea
autorului face parte, fara dubii, din activitatile de prima urgenta ale cauzei, fiind chemata sa
duca la lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei (adica descoperrirea autorului si
probarea vinovatiei sale). Trecerea timpului fara descoperirea autorului faptei conduce
evident la modificari in situatia de fapt existenta la momentul savarsirii infractiunii si chiar la
disparitia unor mijloace de proba. Semnalam si de aceasta data o contradictie in exprimare.
Desi autorul se eschiveaza in a afirma ca testare ar putea fi considerata o constatare tehnicostiintifica in temeiul prevederilor C.pr.pen., acest lucru reiese evident din cele argumentate de
domnia-sa. Ne surprinde inconsecventa acestuia care, in lucrarea sa publicata in 1999
respinge categoric aceasta calificare, facand in acelasi timp o propunere de lege ferenda in
sensul denumirii rezultatelor obtinute in urma examinarii precum si cuprinderea lor intr-un
inscris final denumit raport de investigatie a comportamentului simulat; pentru ca apoi in
lucrarea sa publicata in 2001, acelasi autor sa afirme ca metodologia de testare e admisa de
lege, nefacand parte din ansamblul tehnicilor prohibite de aceasta: o proba devine
inadmisibila in masura in care legea o interzice in mod expres. De asemenea vorbeste
despre raportul de constatare tehnico-stiintifica elaborat de psihologul examinator, raport
care este supus apoi liberei aprecieri a organului judiciar competent. Se acorda o valoare
absoluta si o interpretare larga a art.68 C.pr.pen. 119 in acceptiunea autorului citat anterior, tot
ce nu este interzis expres de lege este admisibil, deci si examinarea poligraf ar putea fi
inclusa printre mijloacele de proba.
3)Trimiterea la dispozitiile art.66, C.pr.pen. este fortata. Admitand ca cel testat la
poligraf este obligat, daca rezulta nesinceritatea sa, sa isi probeze nevinovatia, aceasta ar
insemna ca si alte activitati procesuale precum ascultarea, confruntarea, reconstituirea 120 ar
incalca prezumtia de nevinovatie, lucru care este inexact, se mentioneaza si faptul ca
utilizarea poligrafului se face numai cu consimtamantul subiectului testat si se insista inca
odata asupra competentei specialistilor examinatori.

119

art.68, alin.1, C.pr.pen. : este oprit a se intrebuinta violente, amentintari ori alte mijloace de constrangere, precum
si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe
120
aceste proceduri sunt supuse reglementrilor legale specifice actelor procedurale, cu respecatrea principiilor de drept
si a drepturilor omului, asa cum sunt ele consecrate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

62

4)Se recunoaste valoarea ei extrajudiciara, dar se remarca faptul ca in urma testarii

se obtin indicii pretioase cu privire la elementele constitutive ale infractiunii argument care
pledeaza pt includerea acesteia in randul mijloacelor de proba.
Se mai precizeaza tot in sensul admiteri poligrafului ca mijloc de proba, ca la data la
care a intrat in vigoare Codul de procedura penala (1 ianuarie 1969), tehnica poligraf nu era
introdusa la noi in tara si deci este normal ca legiuitorul nostru de atunci sa n-o fi avut in
vedere. Insa de la data respectiva au trecut totusi 30 de ani, timp in care legislatia Romaniei,
incluzand si codul de procedura penala, a fost si este in continua schimbare.
Dupa parearea noastra, rezultatele obtinute in urma conversiei bioinformatiei,
reprezinta un pas important penstru stiinta in vederea cunoasterii psihicului uman si a
reactiilor sale diferite la diversi stimuli din exterior, deci beneficiaza de acreditarea
psihologilor si psihofiziologilor. Pe de alta parte insa, este o stiinta tanara inca si mai ales
subiectiva, datorita multiplilor factori ce influenteaza acuratetea rezultatelor obtinute si deci
este nevoie de timp si de munca de cercetare ptentru ca pe viitor sa se elimine tot mai mult
marja de eroare care exista in prezent si care lasa loc pentru intamplator. In domeniul juridic,
unde se vorbeste despre adevar si dreptate, despre vinovatie si nevinovatie, despre
condamnare sau libertate, despre om in esenta si destinul acestuia, intamplatorul nu isi
poate gasi loc. Daca n-ar fi asa, o persoana ar trebui sa se bazeze prea mult pe propriul noroc
in fata organelor judiciare daca luam in considerare si imperfectiunile sistemului nostru de
drept121.
Ar reiesi de fapt ca sistemul nostru de drept este o loterie. Insa, procesul penal se
desfasoara inca de la inceput numai cu respectarea reglementarilor cuprinse in codul penal si
de procedura penala, precum si a principiilor de drept consacrate; dar intodeauna si in orice
situatii pot aparea imperfectiuni, si atunci rolul organelor care aplica legea este si acela ca,
pe cat posibil , sa le elimine mai degraba decat sa aproximeze pe baza lor. In acest mod
percepem utilizarea poligrafului ca mijloc investigativ in procesul penal si nicidecum ca
mijloc de proba.
Referindu-ne in continuare la probabilitatea pe care o instituie testarea cu detectorul de
minciuni, avem in vedere statisticile care s-au facut in domeniu.
121

Avem in vdere aici in primul rand faptul ca, judecatorul roman hotareste potrivit normelor legale aplicabile in
fiecare materie in parte care trec insa prin filtrul intimei sale convingeri. Si dupa cum am mai spus propria
convingere tine de subiectivismul fiecarui magistrate in parte.

63

E vorba de o marja de eroare de 10- 20% in privinta acuratetei rezultatelor obtinute, in

concluzie inseamna 80-90% sansa ca un vinovat sa fie identificat inca din faza actelor
premergatoare. Insa tot la fel inseamna ca cei 10-20% de nevinovati detectati totusi ca
nesincer, sa fie judecati si poate chiar condamnati intr-un proces pentru o fapta pe care nu au
savarsit-o. Asta este in fapt problema care se ridica din punct de vedere juridic in legatura cu
utilizarea poligrafului lasand la o parte admiratia pe care, pe drept cuvant o incerca
majoritatea pentru o tehnica noua care a reusit sa invinga omul. Nu se poate creea drept
numai pe baza entuziasmului unor specialisti in domeniu ci se pot doar trasa niste linii pana
unde ne putem folosi, legal, de acest mijloc. Fiindca in cazul unei erori judiciare regretabile,
si care a avut la baza condamnari rezultate din folosirea poligrafului, ne intrebam oare cine
isi va asuma riscul nevinovatiei unei personae condamnate?
Totodata, avand la dosar o proba de vinovatie sau nevinovatie de acelasi fel si aflanduse in fata unei cauze lipsite de alte probe (simple coincidente), judecatorul va trage usor o
concluzie si va hotari fara a analiza mai bine si celelalte probe stranse la dosar, fie ele
insuficiente. Si in acest caz se observa finalitatea mai degraba daunatoare decat folositoare a
tehnicii poligraf, privita din perspectiva probatoriului penal.
Parerea majoritara este ca deocamdata tehnica poligraf este inexacta si cel mult
putin mai convingatoare decat sansa; fapt pentru care majoritatea statelor lumii, in care se
foloseste poligraful in cursul procesului penal, nu este admisa ca mijloc de proba. Spunem
majoritatea fiindca au fost si cazuri de exceptie, de exemplu in SUA in 20 de state prin legi
federale s-a admis utilizarea poligrafului in cursul urmariri penale122. De asemenea in
Japonia, unde este utilizat frecvent poligraful, instantele au tinut seama in solutiile pronuntate
de rezultatele obtinute de aceasta tehnica. Chiar si in Romania avem situatii in care testarea
poligraf a fost admisa pentru formarea convingerii intime a instantei 123.
Desi ramane inca o problema controversata, tehnica poligraf poate fi utilizata, dupa
parerea noastra, in sprijinul justitiei insa doar in sens orientativ; in situatii speciale pentru a
largi cadrul de investigare in ancheta penala; bineinteles cu respectarea legii si a principiilor
de drept.

122

Articolul Pandoras box de David E. Kaplan, rev. US News & World Report, iunie 11, 2001, pg.20;
vezi sentinta penala nr. 127|1977 a Tribunalului Cluj;

123

64

2. Prezumia de nevinovie si aplicabilitatea sa in domeniul poligraf

2.1. Prezumia de nevinovie in lumina Conveniei Europene a Drepturilor Omului
Prezumtia de nevinovatie a fost instituita pentru prima data ca regula de drept in
secolul al XVIII-lea in legislatia SUA si apoi consacrata definitiv in Declaratia drepturilor
omului si cetateanului din anul 1789. Ulterior a fost inscrisa in Declaratia Universala a
Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU, din 10 decembrie 1948, cu
recomandarea de a fi inserata in legislatiile nationale ale statelor. Art. 11 din acest act prevede
ca: orice persoana invinuita a fi savarsit o infractiune este prezumata nevinovata atata timp
cat vinovatia sa nu a fost stabilita intr-un proces public cu asigurarea garantiilor necesare
apararii.
Ulterior prezumtia de vinovatie a fost inclusa in mai multe documente 124. Este vorba
de Pactul International cu privire la drepturile civile si politice 125, din 16 decembrie 1966
adoptat de Adunarea Generala a ONU; apoi in 1950 Consiliul Europei adopta Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; prezumtia de nevinovatie a
mai fost recunoscuta si de al VI-lea Congres International de drept penal, reunit la Roma in
1953.
Conventia Europeana de la Strasburg, elaborata ca o expresie a statelor europene de a
asigura respectarea principiilor enuntate in Declaratia Drepturilor Omului din 1948, prevede
in art.6, pgh.2: orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata, pana ce
vinovatia sa va fi legal stabilita.
Acest principiu de drept a primit si o consacrare interna, e vorba de cuprinderea lui in
codul de procedura penala la art.66, care prevede ca: invinuitul sau inculpatul nu este
obligat sa probeze nevinovatia sa. De asemenea Constitutia Romaniei la art.28, alin.28
statueaza ca: pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana
este considerate nevinovata.
Dar prezumtia de nevinovatie nu reprezinta o simpla regula de probatiune, cum
reiese din formularea art.66, C.pr.pen. si nici nu poate fi rezumata doar la garantarea libertatii
124
125

Adrian St. Tulbure Prezumtia de nevinovatie. Contributii la integrarea Europeana, Ed. Red, Sibiu, 1996 pg. 46;
acest act a fost ratificat de Romania prin Decretul nr. 212|1974;

65

persoanei, fapt care ar rezulta din art.23, din Constitutie, ci reprezinta un drept fundamental 126
si o garantie procesuala ce asigura integritatea persoanelor cercetate si realizarea celorlalte
drepturi fundamentale ale omului. Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatiei ca principiu de
baza a dreptului procesual penal se produc o serie de restructurari ale procesului si ale
conceptiei organelor judiciare. Avem in vedere127:
a) vinovatia se stabileste in cadrul unui proces si cu respectare garantiilor procesuale,
pentru ca simpla invinuire nu inseamna si vinovatia persoanei ;
b) sarcina probei revine organelor judiciare, interpretarea dovezilor facandu-se in
fiecare etapa a procesului penal;
c) la adoptarea unei hotarari definitive de condamnare, prezumtia de nevinovatie este
rasturnata cu efecte erga omnes.
Privita tot din perspectiva principiilor de drept procesual penal, prezumtia de
nevinovatie garanteaza respectarea libertatii si integritatii persoanei, astfel incat invinuitul
sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, iar cand exista probe de vinovatie
are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
Prezumtia de nevinovatie protejeaza persoana in procesul penal impotriva arbitrariului,
in stabilirea si tragerea ei la raspundere penala. Principiul nu trebuie considerat ca o atestare a
pozitiei morale a unei persoane, intrucat ar fi lipsit de temei si opus uneori realitatii ca o
norma juridica sa confere onestitate ireprosabila cuiva. Practic, se ofera garantarea juridica a
faptului ca nimeni nu va fi tras la raspundere penala si sanctionat discretionar, iar atunci cand
este invinuit de savarsirea unei infractiuni se va urma o procedura judiciara prin care sa se
stabileasca existenta sau inexistenta vinovatiei sale. De asemenea, in procesul penal, trebuie
sa se acorde protectie juridica invinuitului sau inculpatului, pentru ca aceasta sa nu fie pus
intr-o pozitie de inferioritate nici fata de organele judiciare si nici fata de celelalte parti in
proces.
De fapt codul de procedura prin instituirea aceastei prezumtii nu a incercat sa-l
incurajeze pe cei care incalca legalitatea prevederilor sale si nici sa duca la concluzia ca
aceasta presupunere ar putea sa fie mentinuta si in cazul unor situatii deplin dovedite, in

126

A.St.Tulbure, op.cit. pg.66;

A.St.Tulbure, op.cit. pg.72-72;

127

66

conditiile legii128. Din contra prezumtia de nevinovatie fiind o prezumtie relativa 129 e admisa
proba contrara respectiva dovedirea vinovatiei. Dovedirea vinovatiei se poate face numai cu
probe certe in lipsa acestora inculpatul neputand fi condamnat. Lipsa probelor sigure poate
duce la situatii de indoiala, aplicandu-se in acest sens regula de drept consacrata deja in
dubio pro reo, respective ca indoiala profita inculpatului; aceasta pe buna dreptate, deoarece
pentru a retine vinovatia unei persoane si a pronunta condamnarea ei, instantele trebuie sa se
bazeze pe niste probe neindoielnice, categorice. La pronuntarea unei hotarari instanta nu se
poate bizui pe probabilitate, ci doar pe certitudine 130. In caz contrar, dupa cum afirma Dr. A.
St. Tulbure131, persoana nevinovata ar putea sa fie astfel victima unor abuzuri din partea
organelor judiciare si sa fie supusa unor represalii nedrepte in lupta societatii impotriva
criminalitatii.
Asa apare ca absolut necesara nevoia reglementarii si aplicarii practice a prezumtiei de
nevinovatie. O ratiune suplimentara in sprijinul acestei idei se deduce dintr-o constatare ce se
refera la opinia publica. Asta pentru ca, orice persoana cercetata apare in ochii celor din jur
cel mai adesea ca vinovata si de aici decurg o serie de consecinte care merg de la respingere,
izolare de colectivitate pana la acte de reprobare prin limbaj sau chiar violenta.
Ar insemna in aceste conditii ca prezumtia de nevinovatie sa atraga o activitate
unilaterala de invinuire cu convingerea preconceputa a vinovatiei persoanei banuita,
convingere, care nu ar putea fi inlaturata decat prin dovedirea neindoielnica de catre invinuit
a nevinovatiei sale; nestiinta sau lipsa de interes a acestuia poate conduce la nerealizarea
disculparii sale132.
Din cele reliefate mai sus rezulta ca exista o contradictie intre afirmatia nevinovatiei
invinuitului pana ce nu se dovedeste vinovatia sa133 potrivit legii si respectiv obligatia
organului de cercetare de a incepe urmarirea penala impotriva unei persoane, daca are date
128

Nicolae Volonciu, Drept procesual penal, Universitatea din Bucuresti, Vol.1, Bucuresti, 1987 pg. 59-60;
vezi in acest sens: Gr. Theodoru si Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti
1979, pg. 123-124; Doru Pavel Consideratii asupra prezumtiei de nevinovatie, Revista romana de drept, anul
XXXIV, nr.10, 1978, pg. 10; Ion Neagu, Tratat de procedura penala, Ed. Pro Bucuresti, 1997 pg. 264; Petre Buneci,
Drept procesual penal, Ed Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2001, pg. 118; Ghe Mateut op.cit. pg. 42;
130
Matei Basarab, Drept procesual penal, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de drept, editia a II-a, Cluj Napoca,
1973, pg. 77;
131
vezi op.cit pg. 34;
132
Gr. Theodoru Principiul procesual al prezumtiei de nevinovatie, revista Studii si cercetari juridice anul 24, nr. 1,
1979, pg. 36;
133
vezi Ghe. Mateut, op. cit., pg. 42-43, in legatura cu xceptia de neconstitutionalitate ridicata cu privire la prevederile
art. 40, alin. 4, din Legea nr. 23/1969;
129

67

suficiente in acest sens. Cum ar putea atunci procurorul sa-l considere vinovat pe invinuitul
trimis in judecata tocmai pe considerentul ca s-a convins de nevinovatia sa? Insa prezumtia
de nevinovatie nu cere asa ceva, ci doar ca vinovatia celui adus in fata instantei sa fie
dovedita.
In sensul absurditatii prezumtiei de nevinovatie s-a exprimat si autorul Italian V.
Manzini, in lucrarea sa Trattato di diritto processuale penale italiano, statuand ca aceasta
constituie o stranie absurditate a spiritului galic si nimic mai paradoxal si irational.
Acelasi autor explica ca admiterea regulii potrivit careia sarcina dovedirii vinovatiei revine
acuzatorului, se intemeiaza nu pe prezumtia de nevinovatie, ci pe o regula generala, potrivit
careia cel ce sustine o pretentie in justitie trebuie sa o si dovedeasca134.
In acelasi sens, afirmand ca in procesul penal nu exista prezumtie de nevinovatie, ci
reguli stricte de probatiune se exprima si autorii Vasile Dongoroz si Ion Tanoviceanu 135.
Contradictia despre care vorbeam anterior formeaza si obiectul unei dispute la nivel
conceptual. Este vorba despre conceptia liberala care sustine in legatura cu prezumtia
inocentei136, ca e mai bine sa scape 100 de vinovati decat sa fie condamnat un singur
nevinovat, si conceptia autoritara care pune interesele societatii mai presus decat cele ale
individului.
Ne raliem conceptiei liberale si celor care implicit sustin principiul prezumtiei de
nevinovatie, fiindca altfel s-ar ajunge la o eroare judiciara absoluta; condamnarea unui
nevinovat.
Pornind de la aceasta ultima idee vom discuta in continuare daca testarea la poligraf
respecta sau nu prezumtia de nevinovatie, consacarata si in legislatia noastra ca un principiu
fundamental de drept.
2.2. Prezumia de nevinovie in lumina examinrii cu tehnica poligraf
Pornind de la art.6, pgh.2, CEDO, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a definit
notiunea de prezumtie de nevinovatie in cauza Minelli vs Elvetia (1983)137. Astfel: fara ca
134

Gr. Theodoru, op. cit., pg. 38;

vezi Tratat de drept si procedura penala, vol V, Bucuresti, 1927, nr. 54247, pg.66;
136
vezi Traian Pop, Drept procesual penal. Partea introductiva, vol. I, Bucuresti, 1946, pg. 350-351;
137
in aceasta cauza petitionarul s-a plans de faptul ca i-ai fost inputate 2/3 din cheltuielile ocazionate de instructia si
desfasurarea unui process penal care s-a suspendat ulterior deoarece s-a constata ca actiunea era prescrisa. Minelli a
considerat ca pedeapsa aplicata lui s-a bazat pe suspiciune si nu pe stabilirea vinovatiei sale, fapt ce a dus la incalcarea
prezumtiei de vinovatie. Curtea a fost de acord si a admis cererea; vezi in acest sens Doina Micu, Garantarea
135

68

vinovatia unei persoane sa fie stabilita in mod legal si fara ca acea persoana sa fi avut prilejul
de a exercita dreptul sau la aparare, o hotarare judecatoreasca referitoare la ea reflecta
sentimentul ca este vinovata.
De asemenea Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a enumerat criteriile necesare
aprecierii respectarii dispozitiilor art.6(2), din CEDO, in cauza Barbera Messegue si Jabardo
vs Spania (1988)138: membrii tribunalului nu pornesc de la ideea preconceputa ca cel
invinuit a savarsit actul incriminat; sarcina probei revine acuzarii, iar dubiul profita celui
acuzat. In afara de aceasta, ii revine acuzarii sa indice celui interesat despre ce indatoriri este
vorba, in scopul de a-i da prilejul sa isi pregateasca si prezinte apararea si sa infatiseze probe
suficiente pentru a constitui temeiul unei hotarari de declarare a vinovatiei.
Raportandu-ne la subiectul care ne interseaza, testarea poligraf, si privindu-l din
perspectiva prezumtiei de nevinovatie, se pot formula doua opinii contrare. Una, ca
exprimarea nu incalca prezumtia si in sustinearea care se porneste in principal de la ideea ca
poligraful, in primul rand, detecteaza sinceritatea sau nesinceritetea subiectului si nici decum
vinovatia sau nevinovatia sa. De asemenea, nefiind un mijloc legal de proba, nu se pune
problema folosirii rezultatelor astfel obtinute in instanta deci nu exista pericolul de a viola
vreun principiu de drept. Si apoi mai exista si alte situatii care ar putea fi considerate drept o
incalcare a prezumtiei de nevinovatie, cum ar fi imbracamintea la care este obligat arestatul
preventiv sau catusele pe care acesta trebuie sa le poarte chiar anterior condamnarii sale.
Dupa cum am precizat deja, aceste metode au fost declarate neconstitutionale si deci prin
asimilare am putea sa le extrapolam si in domeniul poligraf.
Insa testarea la poligraf reprezinta un mijloc de investigatie in cursul unei anchete
penale si nu acuzare, deci subiectul supus examinarii nu este obligat la proba contrariului139.
In realitate insa examinarea poligraf, de cele mai multe ori, este considerata o veritabila
proba de vinovatie140. Folosirea poligrafului duce la inversarea sarcinii probei, deoarece
acuzatorul e descarcat de obligatia care incumba in mod normal, aceea de a cauta probe, fapt
ce vine in contradictie cu prevederile CEDO. Practic, prin aceste mijloace asa-zis stiintifice,
banuitul furnizeaza indicii pe baza carora se autoacuza, fapt care nu este prevazut de nici un
drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti 1998, pg. 79-80;
138
Doina Micu, op.cit. pg. 80;
139
in acest sens T.Butoi, Alex. Butoi, I.The.Butoi, op.cit. pg. 10;
140
T.Butoi se exprima in sensul ca: cauza stresului emotional se afla in proba de vinovatie, dupa cum in proba de
nevinovatie se afla si cauza stresului emotional al persoanelor nevinovate;

69

text legal141. Si din punct de vedere psihologic se cunoaste ca in cabinetul de ancheta, fata in
fata cu reprezentatii autoritatii o persoana isi manifesta stresul emotional in mod vadit. A
socoti aceasta manifestare drept semn de vinovatie inseamna a face o mare gresala, tot asa
de mare ca si atunci cand am afirma ca siguranta de sine, promtitudinea, corectitudinea
raspunsurilor date sunt indicii de nevinovatie142.
Un alt aspect al problemei vizeaza refuzul persoanei de a se supune testarii poligraf,
fapt ce rezulta din posibilitatea banuitului de a-si da sau nu consimtamantul la examinare.
Intrebarea pe care ne-o punem in legatura cu acest aspect este daca intr-adevar o persoana
care refuza sa se supuna testului indiferent de motive, nu va fi considerata automat vinovata
sau suspectata ca fiind vinovata in cauza? In aceste conditii consimtamantul ei la examinare
nu mai are nici o valoare, din contra constituie o autoacuzare, chiar daca acest fapt nu este
legal sau moral. Raspunsul nostru este intra-adevar un refuz echivaleaza cu o autoacuzare,
fapt ce contravine reglementarilor nationale si internationale in materie; un rol determinant in
acest caz avandu-l si opinia publica, de cele mai multe ori neinstruita juridic si care din
aceasta cauza da un verdict pripit si nefundamentat, care are insa o influenta negativa asupra
mersului si finalitatii procesului penal. De aceea consideram cel putin periculoasa
posibilitatea refuzului testarii, desi ni se pare singura modalitate de admisibilitate a tehnicii
ca mijloc de investigatie in procesul penal.
Dupa parerea noastra invocarea prezumtiei de nevinovatie prin examinarea la poligraf
nu poate fi justificata nici de aplicarea principiului subsidiar in dubio pro reo.
Pentru ca aceasta regula sa fie aplicabila se cere sa existe cu adevarat o indoiala. Exista
astfel indoiala atunci cand din coroborarea tuturor probelor apare posibila atat existenta
vinovatiei, cat si a nevinovatiei, fara insa ca una dintre aceastea sa se desemneze cu
certitudine. De asemenea e prezenta indoiala cand textul legii e supus mai multor intelesuri.
Este modalitatea prin care, aplicand principiul prezumtiei de nevinovatie, judecatorul alege
solutia nevinovatiei, ca o aplicatie a conceptiei liberale de care am amintit.
In consecinta nu se poate vorbi de indoiala atunci cand faptele nu sunt dovedite sau
cand exista dovezi contrare. Judecatorul nu poate hotari decat bazandu-se pe probe certe si
neindoielnice143. Asadar eventuala indoiala, care s-ar naste in cazul; examinarii la poligraf si
141

vezi A. St. Tulbure, op.cit. pg. 159;1

Bogdan Tiberiu Curs de psihologie judiciara, Litografia Invatamantului Bucuresti, 1957, pg. 165;
143
in sprijinul acestei idei vezi Doru Pavel op.cit., pg. 13, Gr. Theodoru, articolul citat, Traian Pop op.cit. pg. 349;
142

70

care este prezenta in toate situatiile, ar trebui sa profite celui suspectat. Insa, acest principiu
nu e aplicabil in cazul de fata, dat fiind faptul ca legiuitorul il foloseste in legatura cu probele
si dupa cum am conchis anterior, poligraful nu e mijloc de proba in codul nostru de
procedura penala. Si, oricum, daca s-ar aplica in speta, ar duce practic la inutilitatea
poligrafului ca metoda stintifica de investigare in proces, deoarece rezultatele obtinute sunt
intodeauna indoielnice.
2.3. Concluzii
Suntem de parere ca, adoptandu-se prezumtia de nevinovatie, vinovatia unei persoane
nu se poate stabili in concret pe o probabilitate mai mare sau mai mica de vinovatie, fiind
necesara certitudinea absoluta144. Si dupa cum am vazut aceasta este imposibil de atins prin
utilizarea tehnicii poligraf.
Ne raliem astfel opiniilor potrivit carora testarea poligraf incalca prezumtia de
nevinovatie, deoarece simpla invinuire, suspiciune sau sustragere de la testare nu echivaleaza
cu stabilirea vinovatiei, ci asupra acesteia se va statornicii numai printr-o hotarare definitiva a
intantei de judecata.
Daca nu am accepta acest punct de vedere am fi practic intr-o situatie similara cu aceea
petrecuta in perioada comunista cu privire la prezumtia de nevinovatie145.
Astazi insa, sistemul juridic a cunoscut o evolutie pozitiva, in sensul acordarii prioritatii
drepturilor si libertatilor individuale in detrimentul statului; asadar nu se mai poate vorbi azi
de o justitie elaborata anticipat. Consideram insa ca utilizarea tehnicii poligraf nu tine cont in
totalitate de principiile fundamentale de drept si respectiv de masura care stiinta
contemporana poate servi la demonstrarea fara echivoc a adevarului146.

144

A.St. Tulbure, op.cit. pg. 44;

in acea perioada temeiul oricarei desfasurari a procesului penal era anihilat practic de un sistem procesual care nega
dreptul de aparare in faza de urmarire penala si ii punea pe judecatori in fata unor dosare cat se poate de minutios
pregatite Victor Duculescu, Protectia juridical a drepturilor omului mijloace interne si internationale, Ed.
Lumina lex, Bucuresti 1998, pg. 41;
146
Prezent si perspectiva in stiinta criminalistica, M.I., I.G. al Militiei, Institulul de criminalistica, Serviciul editorial
si cinematografic, Bucuresti, 1979, pg. 19;
145

71

3. Tehnica poligraf o modalitate de constrngere a suspectului?

3.1. Reprezint poligraful un mijloc de constrngere psihic a persoanei?
Aproape toate sistemele juridice si din ce in ce mai mult practica infaptuirii justitiei
in speta si activitatea de ascultare a invinuitilor (inculpatilor) consacra cu fermitate un loc
important respectului demnitatii, drepturilor si libertatilor persoanei umane.
Astfel in conformitate cu art.68, C. pr. pen.: este oprit a se intrebuinta violente,
amenintari, ori alte mijloace de constrangere in scopul de a se obtine probe.
Metodologia de investigatie cu ajutorul tehnicilor de detectie ofera azi serioase
argumente juridice potrivit carora nu exista nici un fel de motive care sa justifice incadrarea
acesteia in legislatiile care stipuleaza ca prohibite mijloacele de constrangere. Astfel, nu se
pot face apropieri intre tehnicile de detectie ale stresului emotional si violentele,
amenintarile, relele tratamente ori alte mijloace de constrangere similare intrucat acestea din
urma sunt exercitate in mod constient in scopul infrangerii volitive a invinuitului realizand
mecanisme ale durerii fizice si ale suferintei psihice a acestuia pana la caderea si
abandonarea sa in incapacitatea de a nega faptele. Din acest punct de vedere utilizarea
tehnicilor poligraf ni se pare a fi ocrotita de lege, caci continutul art.68, nu contine implicit
sau expres specificarea de interdictie a tehnicilor de detectie.
In acceptiunea expresiei ori alte mijloace de constrangere tehnica de detectie
poligraf nu poate fi inclusa din doua motive:
a) aceasta expresie trimite catre modalitati si mijloace de felul celor in mod expres
mentionate , anume violente, amenintari, care credem ca in textul de lege au tocmai caracter
exemplificativ;
b) apoi tehnicilor de detectie a comportamentului simulat nu le poate fi proprie
constrangerea, intrucat se cuvine a se sti ca examinarile de acest gen nu se pot realiza decat in
urma obtinerii consimtamantului scris al invinuitului; participarea voluntara a acestuia la
testare fiind o conditie care intereseaza nu numai juridicul, dar si tehnicul, metodologia de
testare neputand fi aplicata decat cu acesta conditie, respectiv a realizarii unui dialog liber
intre subiect si examinator. Consimtamantul trebuie sa fie rezultatul adeziunii subiectului la

72

metoda, astfel ca examinatorul este obligat sa-i explice anterior inceperii efective a testarii
modul de functionare a aparatului, fundamental stiintific al metodei, scopul examinarii, sa-i
citeasca intrebarile ce-i vor fi puse si sa-i dea orice alte explicatii necesare bunei desfasurari a
testarii.
Deci, ca si in celelalte cazuri si cu privire la acest aspect al problemei exista pareri pro
si contra. Vom incepe prin a le evidentia pe acelea potrivit carora, prin tehnica poligraf, nu
sunt lezate valori umane importante si deci nu se pune problema constrangerii subiectului
testat. Este vorba bineinteles despre constrangerea psihica a persoanei si nu despre cea fizica.
Dupa cum am precizat deja exista voci147 care sustin ca prin utilizarea poligrafului se incalca
dispozitiile art.68, C. pr. pen. Argumentele juridice potrivit carora nu exista nici un motiv
care sa justifice incadrarea acesteia in prevederile articolului mentionat le-am evidentiat
anterior. Autorul in cauza insista asupra faptului ca fara consimtamantul persoanei testate nu
putem vorbi de o testare poligraf valabila nici juridic si nici metodologic.
Din punct de vedere juridic darea consimtamantului constituie temeiul conform caruia
persoana dispune libera, nesilita si neinfluentata in vreun fel, in deplina cunostinta de cauza
si a propriilor sale drepturi148. Consimtamantul persoanei ar putea fi insa viciat, prin
explicatiile examinatorului, daca acestea sunt incomplete si tendentios neclare; adaugand la
aceasta si faptul ca, desi valabil si necesar, consimtamatul persoanei, in virtutea faptului ca
poligraful n-are valoarea unei probe, este irelevant sub acest aspect; dupa parerea noastra
rolul acestuia fiind exagerat.
Un alt argument in favoarea legalitatii metodei il reprezinta faptul ca aceasta tehnica e
incapabila de a dirija in vreun fel capacitatile volitive, cognitiv-afective si de autocontrol ale
subiectului, mai precis nu se recurge la sugestia psihica a persoanei de catre examinator, la
fel ca in cazul altor metode ca: hipnoza, narcoanaliza, etc. Subiectului nu i se sugereaza
raspunsurile ci dimpotriva, i se indica sa raspunda asa cum voieste el, dispunand dupa bunul
plac de disponibilitatile fondului intern al constiintei sale. Se considera chiar ca orice
apropiere intre tehnica detectarii comportamentului simulat si metodele de constrangere
psihica este fortata si tendentioasa. Poligraful nu poate fi considerat nici un mijloc de
intimidare, care ar putea sili persoana sa marturiseasca, sub efectul acestei constrangeri, fapte
147

vezi T. Butoi, Crima sub lupa detectorului de minciuni, Edit press Mihaela SRL, Bucuresti, 1997, pg. 71-74;
anterior in cadrul discutiei pre-test, examinatorul ii comunica subiectului toate drepturile de care dispune chiar si
posibilitatea de a-si retrage consimtamantul in orice etapa a desfasurarii examinarii, cu efectul incetarii acesteia;
148

73

pe care altfel nu le-ar fi recunoscut, fapte neadevarate. Aceste acuzatii la adresa poligrafului
sunt nefondate stiintific. In opinia lui T. Butoi, poligraful este un mijloc de detectare a
urmelor biologice ale unui eveniment, urme ce sunt inmagazinate sub forma de amintiri
(clisee cognitive) la nivelul sistemului cognitiv. Amintirile nu pot fi detectate in mod direct,
dar organismul reactioneaza la ele, aceste reactii fiind inregistrate la poligraf oricat de mici si
neaparente ar fi ele.
Rigurozitatea metodologiei depinde insa si de factorii frenatori, despre care vom vorbi
in lucrare la capitolul privind aspecte psihologice legate de detectia comportamentului
simulate la poligraf. In situatiile mentionate acolo actul de vointa este deformat, fiindca s-a
produs sub imperiul constrangerii.
In procesul de determinare a vointei subiectului a intrat deci ca o forta inhibitiva
precumpanitoare, starea psihica provocata prin amenintare, adica temerea ca raul care
amentinta se va produce. Sub imboldul acestei stari de tulburare psihica, vointa nu s-a mai
putut determina in conditii normale, procesul volitiv a fost deformat prin constrangerea
fireasca pe care a exercitat-o groaza, frica sau disperarea celui amenintat, automatizate si
galvanizate de instinctul de conservare149. E stiut faptul ca in timpul ascultarii, ca act
procesual, examintorul poate folosindu-se de sugestie sa dirijeze raspunsurile persoanei. Este
si aceasta o forma de constrangere psihica a persoanei.
Faptul ca acest lucru prin extrapolare se petrece si in cazul examinarii la poligraf , nu
trebuie, dupa parerea noastra sa fie expres prevazut de lege. Si nici atat prin orice alte
mijloace de constrangere legiuitorul nu s-a gandit sa le infazeze pe cele deja enumerate, ci
din contra a mers cu rationamentul mai departe, la eventualele metode de obtinere a unor
declaratii, care probabil prin evolutia fireasca a stiintei si tehnicii vor aparea. Intr-adevar, ni
se pare ca investigarea prin tehnica poligraf e una din aceste metode vizate indirect de catre
legiuitor la intocmirea art.68, C.pr.pen. Nu intodeauna functioneaza principiul conform careia
tot ce nu e interzis expres de lege e admisibil. La fel si in domeniul poligraf, chiar daca
aceasta nu este prevazut expres in art.68, la momentul intocmirii acestuia tehnica poligraf
nici nu aparuse in Romania, deci este imposibil ca ea sa fi fost reglementata legal la acea
data.

149

Vintila Dongoroz Drept penal, Asociatia Romana de Stiinte Penale si Ed. Sociatatii Tempus, Bucuresti, 2000, pg.
350;

74

Darea consimtamantului celui testat capata o valoare absoluta in sensul interpretarii

examinarii ca un mijloc perfect legal si in conformitate cu prevederile CEDO 150 si cele din
dreptul international. In realitate pot exista imprejurari de asa natura incat consimtamantul sa
fie viciat, adica persoana sa nu cunoasca cu adevarat obiectul si metodologia examinarii, desi
aceasta intra in atributiile obligatorii ale examinatorului. Se insista iarasi pe nonstresul
subiectului testat deci in consecinta asupra acuratetii rezultatelor obtinute. Dupa parerea
noastra acest fapt e cel putin idealist si nu constientizeaza pe deplin miza testarii atat pentru
subiect luat individual cat si pentru desfasurarea ulterioara a procesului penal.
Sustinand teza ca poligraful e un mijloc de intimidare a persoanei si deci de
constrangere psihica a acesteia, iata si alte opinii in acest sens. Spicuim din revistele
europene si americane: cinicii spun ca poligraful este folosit doar pentru a-i intimida pe
suspecti. Scopul examinarii este de a demonstra ca aparatul nu poate fi pacalit si pe de alta
parte de a-i face pe oameni sa creada ca nu au nici o sansa de scapare decat sa marturiseasca
ceea ce li se cere de examinator 151. S-a vehiculat si opinia potrivit careia informatiile
obtinute la poligraf, prin frica sau intimidare, sunt practic compromise, mai ales daca
suspectul percepe testarea ca pe un procedeu infailibil. De asemenea potrivit Societatii
Profesionale a Oamenilor de Stiinta si Inginerilor

152

poligraful nu este folosit pentru

mentinerea securitatii si a identificarii spionilor ci mai degraba ca un instrument prin care se

exercita controlul politic prin intimidare153. Potrivit altei opinii, metoda poligraf se deda
arbitrariului aducand totodata atingere si demnitatii umane.
Asadar, in urma analizei argumentelor pro si contra in materie de constrangere, credem
ca desi nu este expres prevazut in art.68, C.pr. pen. printre mijloacele de constrangere
prohibite de lege, detectorul de minciuni, prin modalitatea sa specifica de utilizare, lasa loc
posibilitatii folosirii diferitelor forme ale constrangerii psihice asupra subiectului testat.
Acestea se resfrang automat si asupra veridicitatii si implicit a legalitatii metodei poligraf.

150

vezi in acest sens art.3 din Conventie;

vezi articolul Nowhere to hide de John McCrone, publicat in rev. New scientist, iunie 9 2001, pg. 24;
152
in engl. Society of Professional Scientists & Engineers
153
se face referire la cazul cand presedintele SUA R. Reagan, in 1985 a ordonat ca membrii Cabinetului sau sa fie
supusi unui test poligraf, context care George Shultz a refuzat amenintand cu demisia si afirmand ca aceasta inseamna
a conduce prin intimidare si frica personalului si ca nu reprezinta nicidecum o modalitate de promovare a cinstei si
securitatii de stat;
151

75

3.2 Integritatea demnitii umane fa in fa cu tehnica poligraf

Demnitatea umana reprezinta o trasatura dominanta a personalitatii umane, avand in
vedere functiunile sale in sistemul general de valori. Privite astfel se impun cateva
consideratii de ordin semantic si general in incercarea de a-i preciza sensul de care face uz
dupa cum urmeaza154:
a)demnitatea ca valoare fundamentala a unei conceptii cu implicatii de fond in existenta
umana dominand regulile de comportare, devine principiul moral;
b)demnitatea ca idee generala, ca nume dat unei notiuni care reflecta insusirile esentiale
si generale ale unei categorii care, filozofic vorbind, se distinge de alte categorii printr-un
grad superior de generalitate, devine concept;
c)demnitatea ca element de baza sau punct de plecare, pe care se intemeiaza o teorie, un
sistem politic sau social, din punct de vedere sociologic devine principiu al unui domeniu de
activitate;
d)demnitatea privita ca regula obligatorie, ca exercitiu al functiunii, ca o norma fixate
prin lege sau uz si a carei autoritate este asigurata de drept, de traditie sau de opinia publica,
ea devine o chestiune juridica.
Ca principiu moral si sub aspect juridic ne intereseaza conceptul de demnitate umana.
Demnitatea este in esenta un atribut innascut al fiecarei persoane, ea insumand onoarea,
reputatia, consideratia, stima, fiind in acelasi timp ocrotita si reglementata de legea penala.
Demnitatea este asadar ocrotita sub ambele aspecte atat ca bun moral cat si ca valoare
sociala. Practic ceea ce legea ocroteste nu este onoarea insasi, ci parerea celor din jur si care
formeaza profilul moral al unei persoane155.
T. Butoi considera ca tehnica insasi nu lezeaza in nici un fel sanatatea si demnitatea
persoanei fiind in exclusivitate de uz extern, similara unor manopere medicale de explorari
functionale (de exemplu prelevarea de probe de sange). Firele si electrozii aparatului nu
afecteaza cu nimic integritatea sau demnitatea individului, acesta conservand toate calitatile
sale volitive nefiind necesar de exemplu sa se dezbrace. Cu privire la acest aspect avem in
vedere si alte proceduri admise de lege si care pun persoana in situatii jenante creandu-le
trairi psihice dezagreabile cum ar fi recoltarile de fecale, lichid seminal, fire de par din
154

Victor Popescu Demnitate umana, Ed. Macarie Targoviste, 1998, pg. 13;
Corneliu Turianu Infractiuuni contra demnitatii persoanei, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974, pg. 12 si 18, 19;

155

76

diferite parti ale corpului, perchezitia corporala, etc. Prin comparatie ne dam seama ca
metoda poligraf nu aduce atingere demnitatii umane.
Exista insa si parerea contrara156. In opinia acestor autori, in dreptul nostru procesual
penal nu sunt admise procedeele de ascultare care aduc in vreun fel atingere demnitatii
umane. Este vorba de procedeele prevazute la art.68 printre care dupa cum am mai afirmat
s-ar incadra si detectorul de minciuni.
Nedemnitatea rezulta din infrangerea rezistentei fizice si psihice care il determina pe
acuzat sa faca declaratii impotriva vointei sale. Dar metoda poligraf nu este una de ascultare
si deci nu se pune problema admisibilitatii rezultatelor sale in acest aspect. Prin urmare,
demnitatea umana e lezata atunci cand se intra abuziv in forul interior al persoanei si acest
lucru este posibil in unele cazuri si in cadrul metodologiei poligraf.
Eventual ar putea fi considerate in acest sens, intrebarile ce vizeaza intimitatea
persoanei, precum si acuzarile tendentios-malitioase cu privire la persoana interogata
(exemplu: viata sexuala, profesiunea, calitatile personale, etc.); dar acest lucru este posibil si
in cazul ascultarii, confruntarii sau altor acte procedural penale consecrate legal.
3.3 Dreptul la aprare al suspectului in faa tehnicii subiective
Solutionarea justa a cauzelor penale, prin mijlocirea procesului penal, presupune ca
partile aflate in conflict sa aiba in cursul procesului dreptul de a se apara, de a sustine si a
proba temeinicia sau netemeinicia unei invinuiri sau a unor pretentii. Dreptul de aparare
reprezinta unul din drepturile fundamentale ale cetatenilor. Acest drept a fost consacrat si in
legislatia noastra interna, in art. 24 din Constitutie, care prevede: dreptul de aparare este
garantat si, in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau
numit din oficiu. Acest aspect e reluat si in art. 7 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca. In C.pr.pen. este inserat la art.6, modificat prin Legea nr.32/1990, potrivit
caruia: dreptul de aparare este garantat invinuitului, inclupatului si celorlalte parti in tot
cursul procesului penal. Aceasta prevedere este in conformitate si cu CEDO (art.6, pgh.3 ).
Prin exercitarea dreptului de aparare a unei persoane se intelege ca in cursul
procesului penal, organele judiciare sai aduca la cunostinta invinuitului, in mod obligatoriu,
156

vezi Gr. Theodoru si Lucia Moldovan, op.cit. pg. 124 si A.St. Tulbure op.cit. pg 158-159;

77

despre fapta ce i se imputa, despre dreptul de a fi asistat de un aparator sau de a se apara el

insusi. De asemenea organele judiciare au obligatia de a-i asigura invinuitului sau
inculpatului posibilitatea de a-si pregati si exercita apararea.
Avand in vedere continutul dreptului de aparare si privit din perspectiva respectarii
acestuia prin utilizarea tehnicii poligraf concluzionam urmatoarele: obligatia de a-l
incunostiinta pe banuit, subiect al testarii, despre fapta care face obiectul ei, obligatie care
este indeplinita in cazul nostru. In discutia pre-test examinatorul, printre altele, ii aduce la
cunostinta fapta si incadrarea juridica a acesteia pentru ca persoana sa cunoasca continutul
interogatoriului si pentru ca posibilul element surpriza, care ar putea compromite testarea, sa
fie eliminat.
Cat despre posibilitatea subiectului de a-si pregati apararea, aceasta este relativa
avand in vedere timpul efectiv scurt in care se deruleaza procedura. Singura modalitate prin
care acesta isi poate pregati si exercita dreptul de aparare este acela de a-si da sau nu
consimtamantul la testare. Consideram aceasta pentru ca, odata supus examinarii, suspectul,
desi are drept de aparare personal sau prin aparator datorita metodologiei testarii in cursul
acesteia nu poate fi asistat de avocat.
In camera de ancheta se afla doar examinatorul si subiectul. O alta prezenta ar
compromite rezultatele testului. Problema care se ridica este ca examinarea nici macar nu
este inregistrata videofonic; fapt care s-ar impune daca avem in vedere orice ascultare de
invinuit sau inculpat este astfel controlata impotriva abuzurilor organelor judiciare. Se
impune o asemenea masura cu atat mai mult in sensul respectarii drepturilor persoanei, si a
dreptului de aparare in special.
Chiar daca apararea poate fi facuta personal, in situatia noastra acest lucru nu este
posibil obiectiv vorbind. Banuitul nu poate sa administreze o contraproba in apararea sa
conform art.66 din C.pr.pen., in primul rand ca dreptul de aparare e stirbit si de faptul ca
persoana supusa testarii de cele mai multe ori se autoacuza fara macar a avea cunostinta de
aceasta si a putea in consecinta sa se apere. In al doilea rand, dupa cum am remarcat anterior
poligraful nu e recunoscut ca mijloc de proba in sistemul nostru de drept.
Vorbim asadar de o partiala aplicabilitate a principiului ce garanteaza dreptul de
aparare al persoanei, ceea ce nu este in conformitate cu reglementarile legale in domeniu.
Dreptul de aparare are si trebuie sa aiba o aplicabilitate absoluta in toate cazurile.

78

4. Concluzii generale
Am incercat in acest capitol sa dam un raspuns unei probleme actuale si
controversate, atat in practica, cat si in doctrina, respectiv daca tehnica poligraf este sau nu
un procedeu probatoriu apt sa releve, probe certe si neindoielnice in solutionarea procesului
penal. Pornind de la acelasi aspect am vizat si impactul pe care l-ar avea admisibilitatea unui
asemenea mijloc de proba asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cu efect
imediat in aplicarea legii.
Facand o sinteza a celor analizate in acest capitol, conchidem ca tehnica poligraf,
desi o metoda avand baze stiintifice, este inca inexacta, neputand furniza informatii sigure.
De aceea poate fi plasata in categoria metodelor de investigatii, ca furnizand indicii nu de
putine ori pretioase in desfasurarea ulterioara a anchetei penale. Insa, poligraful, dupa cum
am vazut, nu are valoarea juridica a unei probe in intelesul Codului de procedura penala. Este
o tehnica subiectiva care admite o marja de eroare suficienta pentru a nu putea fi considerata
veridica si pentru care nu se poate asuma riscul unei erori judiciare, care mai devreme sau
mai tarziu s-ar produce.
Legat de acest aspect al certitudinii absolute, suntem de parere ca in cazul in care
examinarea poligraf ar fi admisa ca mijloc de proba ar fi lezate atat prezumtia de nevinovatie,
de care beneficiaza orice persoana suspectata sau acuzata, cat si dreptul de aparare al
persoanei. Fara a ne mai repeta, consideram ca tehnica poligraf este deocamdata inadmisibila
deoarece in cazul refuzului de a fi examinat, cel banuit va aparea atat in fata autoritatilor cat
si in fata opiniei publice mai mult decat o persoana care isi cunoaste drepturile si doreste sa
le apere, va aparea ca un vinovat sau in cel mai bun caz ca si cel mai plauzibil vinovat cu
toate consecintele ce decurg din aceasta. Privitor la dreptul de aparare ne-am exprimat opinia
anterior in sensul ca el nu poate fi exercitat in plenitudinea sa de catre o persoana supusa
testarii poligraf.
Am atins in prezenta lucrare si problema existentei constrangerii in cazul examinarii
la detectorul de minciuni si implicit aceea a atingerii aduse demnitatii, ca valoare morala a
persoanalitatii umane. In privinta constrangerii psihice am ajuns la concluzia ca aceasta
exista in mod inevitabil in cazul de fata, avand in vedere si raporturile de putere ce se

79

stabilesc intre subiectul testat si autoritate, reprezentata prin psihologul examinator, fara insa
a intruni continutul legal al vreunei infractiuni prevazute de Codul penal. Pe de alta parte
avem in vedere miza foarte mare pe care o implica testarea sau mai bine zis care i se induce
persoanei implicate. In aceste conditii subiectul este intimidat si deci stresat, fapt ce are
consecinte negative asupra acuratetei rezultatelor obtinute in cauza. Dupa parerea noastra, ar
putea fi inclus printre alte mijloace de contrangere asa cum se exprima art.66, C.pr.pen.
Cat despre demnitatea umana si atingerea adusa acesteia in cursul examinarii cu
detectorul de minciuni, suntem de parere ca ea poate avea loc, dar nu decurge in mod implicit
din metodologia de testare. Exista posibilitatea savarsirii de abuzuri de catre examinator,
abuzuri care ar aduce atingere demnitatii persoanelor testate, insa din punct de vedere
functional, aparatul fiind de uz extern n-ar putea leza aceasta valoare umana.
Remarcam ca in urma analizei noastre din punct de vedere juridic al utilitatii si
folosirii poligrafului in procesul penal roman nu putem decat sa ne intoarcem la motto-ul
acestei lucrari: Traim intr-o lume probabilistica. Nu putem decat sa estimam157

Bibliografie :

157

vezi articolul The fine art of cateling liars; a quick know-to-course for those who are frequently deceived de John
Leo, publicat in rev. Time, aprilie 22, 2000, pg.59.

80

1. Codul de procedura penala, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2001.

2.Traian Pop-Drept procesual penal. Partea generala. Acte, termene, nulitati si masuri
procedurale, vol. III, Tipografia Nationala S. A., Cluj-Napoca, 1947.
3. Theodor Mrejeru Drept procesual penal, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999.
4. Ion Neagu Tratat de drept procesual penal, Ed. Pro, Bucuresti, 1997.
5. Ioan Doltu Drept procesual penal, Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta,
2001.
6. Gheorghita Mateut Procedura penala. Partea speciala , Ed. Fundatiei Chemarea,
Iasi, 1997.
7. Constantin Aionitoaiei, Tudorel Butoi Ascultarea invinuitului sau inculpatului, vol.
Tratat

de

criminalistica,

Ed.

Carpati,

Bucuresti, 1992.
8. Aurel Ciopraga Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Ed. Junimea, Iasi,
1979.
9. Alexandru Rosca Psihologia martorului, Ed. Institutului de psihologie din Cluj, ClujNapoca, 1934.
10. Nicolae Volonciu Drept procesual penal, Tipografia Universitara din Bucuresti,
Bucuresti, 1987.
11. XXX Drept procesual penal. Partea generala, Ed. Continent XXI, Bucuresti, 1994.
12. XXX - Dictionar juridic penal, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.
13. Grigore Theodoru Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. CugetareaFundatia pentru cultura Moldova, Iasi, 1998.
14. Pierre Bouzat, Jean Pinatel Traite de droit penal et criminologie, vol. II, Ed. Dalloz,
Paris, 1970.
15. Adrian Stefan Tulbure Prezumtia de nevinovatie. Contributii la integrarea
europeana, Ed. Red, Sibiu, 1996.
16. Grigore Theodoru si Lucia Moldovan Drept procesual penal, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1979.
17. Doru Pavel Consideratii asupra prezumtiei de nevinovatie, Revista Romana de
Drept, an XXXIV, nr. 10, 1978.

81

18. Matei Basarab Drept procesual penal, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de

Drept, editia a 2-a, Cluj-Napoca, 1973.
19. Petre Buneci Drept procesual penal, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti,
2001.
20. Revista Studii si cercetari juridice, articolul: Principiul procesual al prezumtiei de
nevinovatie, de Gr. Theodoru, an 24, nr.1,
1979.
21. Ion Tanoviceanu Tratat de drept si procedura penala, vol. V, Bucuresti, 1927.
22. Doina Micu Garantarea drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998.
23. Victor Duculescu Protectia juridica a drepturilor omului mijloace interne si
internationale, Ed. Lumina lex, Bucuresti, 1998.
24. XXX Prezent si perspectiva in stiinta criminalistica, M. I., Inspectoratul General al
Militiei, Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1979.
25. Vintila Dongoroz Drept penal, Asociatia Romana de Stiinte Penale si Ed. Societatii
Tempus, Bucuresti, 2000.
26. Victor Popescu Demnitatea umana, Ed. Macarie, Targoviste, 1998.
27. Corneliu Turianu Infractiunile contra demnitatii persoanei, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1974.
28. Carmen-Silva Parachiv, Anca-Lelia Loricz, Mircea Damaschin Drept procesual
penal. Garantarea dreptului de aparare, Ed. Pro Transilvania,
Bucuresti, 2001.
29. Neculai Zamfirescu Investigarea stiintifica a infractiunilor de omor ramase cu autori
neidentificati, Ed. Nationala, Bucuresti, 2000.
30. Sorin Alamoreanu Criminalistica-note de curs, Ed. Risoprint, 2000, Cluj-Napoca.
31. Emilian Stancu Criminalistica, Ed. Actami, Bucuresti, 1995.
32. Ioan Bus Psihodetectia comportamentului simulat, Ed. Ingram, Cluj-Napoca, 2000.
33. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi Psihologie judiciara, Casa de
editura si presa Sansa S. R.
L., Bucuresti, 1992.

82

34. T.Butoi, Alexandru Butoi, Ioana-Theodora Butoi Psihologia comportamentului

criminal-investigarea duplicitatii suspectilor in interogatoriul judiciar, Ed.
Enmar, Bucuresti, 1999.
35. Tudorel Butoi Crima sub lupa detectorului de minciuni, Edit Press Mihaela S. R.
L., Bucuresti, 1997.
36. Rev. The Journal of Criminal Law and Criminology, articolul Some avoidable liedetector mistakes, de Fred E. Inbau, nr. 4, summer 1999, vol. 89, S.U.A.
37. Martian Iovan Studii de psihologie judiciara, Ed. Vasile Goldis Univesity Press,
Arad, 2000.
38. Tudorel Butoi, I. The. Butoi Psihologie judiciara, vol. I, Ed. Fundatiei Romania de
maine, Bucuresti, 2001.
39. Ioan Bus Psihologie judiciara, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1997.
40. Tiberiu Bogdan Curs de psihologie judiciara, Tipografia Invatamantului Bucuresti,
Bucuresti, 1957.
41. Rev. Criminalistica, articolul Poligraful nu s-a lasat drogat de criminal, de Vladimir
Alexandrescu si Nicoleta Daniela Braun, an I, nr.3, Bucuresti,
iulie 1999.
42. Rev. Time, articolul The fine art of cateling liars; a quick know-to-course for those
who are frequently deceived, de John Leo, aprilie 22, 2000.
43. Rev. Criminalistica, articolul Unele consideratii privind valoarea probanta a testarii
tip poligraf in activitatea organelor de urmarire penala, de
Vasile Berchesan, nr. 3, Bucuresti, 1999.
44. Ioan Ciofu Comportamentul simulat, Ed. Academia, Bucuresti, 1974.
45. XXX Tratat de psihofiziologie, Ed. Academiei, vol. I, Republica Socialista
Romania, 1978.
46. H. J. Eysenck Sense and nonsense in psychology, Penguin Book, Suffolk, Great
Britain, 1988.
47. Petre Pandrea Psihanaliza judiciara, Cultura romana S. A. R., Bucuresti, 1934.
48. Sheila Heyward Biopsihologie, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1999.
49. Constantin Georgiade Originile magice ale minciunii si geneza gandirii, Imprimeria
nationala, Bucuresti, 1938.

83

50. Mircea Miclea Stres si aparare psihica, Ed. Presa Univesitara Clujeana, ClujNapoca, 1997.
51. Mircea Miclea Mecanisme psihice de autoreglare in conditii de stres, teza de
doctorat, Cluj-Napoca, 1995.
52. Ioan Bus Valoarea si limitele tehnicii poligraf in detectarea comportamentului
simulat, teza de doctorat, Cluj-Napoca, 1999.
53. Adriana Baban Rolul mediatorilor psihologici in evaluarea si adaptarea la stres, teza
de doctorat, Cluj-Napoca, 1997.
54. XXX Manual de filosofie, cls. XII, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1998.
55. I. Maxim Danciu Adevar si interes-din perspectiva sociologiei cunoasterii si
antropologiei filosofice, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2001.
56. Valentin Muresan Despre adevar, Ed. Punct, Bucuresti, 2000.
57. Constantin Cucos Minciuna, contrafacere, simulare, Ed. Polirom, Iasi, 1997.
58. Dan Perju-Dumbrava Expertiza medico-legala in practica judiciara, Ed. Argonaut,
Cluj-Napoca, 1999.
59. Constantin Gorgos Vandemecum in psihiatrie, Ed.Medicala, Bucuresti , 1985.
60. Cesare Lombroso Omul delincvent, Ed. Maiastra, vol. I, Bucuresti, 1992.
61. www. fas. org./ spg/ othergov/ polygraph/ ota/ index. html articolul Nowhere to
hide, de John McCrone, si articolul Polazired over polygraph, de Elizabeth Frater.
62. www. users. Interport. Net/ jonmarin/ polygraph 1. html articolul Polygraph
evidence in federal courts: Shoud it be admissibile?, de David Gallai si articolul He said/
She said. How to keep liars out of court, de John Marin.
63. www. careerpubnic.com/ samples/ law.pdf

84