Adevă rul şi adevă rul juridic

Scurt istoric
Adevă rul cu primul sens a fost definit de că tre Aristotel în “Despre Interpretare”, operă
în care analizează formarea propozițiilor logice, adică pă rțile de discurs susceptibile de
a fi adevă rate sau false. O propoziție este adevă rată câ nd în ea se spune despre ceva că
este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. Este falsă câ nd în ea se spune despre
ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Acest tip de adevă r se mai
numește adevă r corespondent și este folosit cu referire la cercetă rile științifice. Această
concepție este foarte realistă , pentru că noi spunem despre propoziția “pisica este pe
covor” că este adevă rată deoarece ea este pe covor și nu invers.
Problema este ceea ce se înțelege prin corespondență . Este o propoziție adevă rată
pentru că este asemă nă toare cu ceea la ce se referă ? Nu, pentru că respectiva
propoziție este formată și din cuvinte care nu corespund faptelor. Asta înseamnă că
propoziția exprimă o anumită parte din realitate; problema acestei teorii este însă cum
este aceasta posibilă .
În ciuda teoriei sale a silogismului, se pare că Aristotel nu a știut să distingă primele
două sensuri ale adevă rului. Această deosebire apare în logica stoică , expusă de Sextus
Empiricus în lucrarea sa “Schițe Pironiene”. Analiza stoică a implicației permite
validarea propozițiilor ca “dacă pă mâ ntul are aripi, el zboară”. Cele două pă rți ale
implicației sunt efectiv false, dar raționamentul este valid.
Adevă rul cu sensul al doilea este un
tip de adevă r folosit în metafizică și
teologie. Acesta consistă din
deducerea dintr-un ansamblu de
ipoteze sau de cunoștințe
dobâ ndite prin experiență , a unei
cocluzii necondiționate. Dumnezeu,
ideile, inima, începutul absolut al
lumii, și chiar și conștiința ca
fundament al cunoașterii în
idealism, sunt exemple ale unor
asemenea concluzii ontologice.
Adevă rul cu sensul al treilea se
referă la justificarea unei credințe
sau a unei opinii, de exemplu a
credinței morale, care nu este nici o
certitudine, nici o coerență internă
a unui discurs logic. Este o opinie
sau doxă care nouă ni se pare a fi
veritabilă . Cineva poate să nu fie de
acord întru totul cu aceasta. Este
totuși susținută de gâ ndirea de tip
relativist. O obiecție clasică este
faptul că o informație ficționară
poate fi coerentă , fă ră să aibă o
legă tură destul de mare cu
realitatea.
 Valori de adevă r
Valoarea de adevă r este expresia gradului de certitudine a corespondenței
judecă ții (propoziției logice) cu starea de fapt vizată de judecată . Valoarea
de adevă r originează în incapacitatea spiritului omenesc de a reproduce în
sine ceea ce este în afară de sine manifestată print-o ră mâ nere în urmă față
de realul exterior sieși. Este implicit recunoașterea relativită ții capacită ții
de cunoaștere individuală și colectivă a omului. Această situație ar fi
exclusă în cazul unei reflectă ri absolute în spirit a realită ții vizate câ nd ar
putea exista o singură valoare a judecă ții fă cute și anume adevă rul. Pentru
subiectul cunoscă tor, extrem de riguros, dinamica cunoașterii s-ar
desfă șura numai între două valori: adevă rul și falsul. Practica vieții umane
impune o relativitate în evaluarea cunoștinței extinzâ nd valorile de adevă r
de la două la trei valori: adevarul, falsul, probabilul. În acest mod ia naștere
studiul judecă ților cu trei valori, adică logica trivalentă .
 Teoriile adevă rului
Teoria pragmatistă
Definiție dată de William James: „O
propoziție este adevărată dacă este
utilă”.
Teoria deflaționistă
Teoria deflaționistă a adevă rului spune
că nu există nici o diferență în a zice că
o propoziție p este adevă rată și a zice că
p este falsă . Adevă rul, din acest punct
de vedere, nu are nici un aport în ceea
ce afirmă m. În consecință , dacă spunem
că cerul este albastru, aceasta implică :
acesta este cazul în care cerul este
albastru.
 Teoria asupra originii adevăratului și
falsului

Prima apariție a Adevă ratului și Falsului pare să -și aibă originea în

povestire; se spunea că o povestire este adevă rată , câ nd faptele apă rute în
ea s-au întâ mplat cu adevă rat; falsă , câ nd faptele apă rute în ea nu s-au
întâ mplat în niciun procent. Mai tâ rziu, filozofii au folosit cuvâ ntul pentru a
desemna acordul dintre o idee și un obiect; astfel, se spunea despre o idee
că este adevă rată dacă aceasta descria un obiect așa cum este el; se spunea
despre o idee că este falsă , dacă aceasta descria un obiect altfel decâ t cum
este el în realitate. Ideile nu sunt de fapt altceva ca povestirile sau relată rile
naturii prin spirit. Ș i de aici, lumea a început să desemneze asemă nă tor,
metaforic, lucrurile inerte. Astfel, câ nd spunem despre ceva că este
adevă rat sau fals, este la fel ca și cum acel lucru ne-ar spune ceva, care
poate să fie o descriere corectă sau nu.
Tipologia adevă rului se poate constitui după mai multe criterii:
a) după modalită țile fundamentale ale cunoașterii teoretice,
sistemice, specializate există adevă r științific, adevă r artistic, adevă r
filosofic etc.;
b) după un criteriu epistemologic, limitâ ndu-se la adevă rul propriu
cunoașterii științifice, putem deosebi adevă rul formal de adevă rul
factual.
Adevă rul formal este caracteristic teoriilor care nu au o referință
reală , în special logică și matematică .
Adevă rul factual reprezintă o relație între enunțuri și referenții lor.
El nu este definibil, ci doar caracterizabil, fiind valabil doar pentru
un domeniu limitat.
c) după ramurile științei, puten separa adevă rul logic, adevă rul
matematic, adevă rul moral, adevă rul juridic etc.;
d) aplicâ nd un criteriu logic de analiză tuturor adevă rurilor din
știință , putem separa adevă rul analitic (logic) de adevă rul sintetic
(empiric).
Adevă rul analitic este caracteristic acelor propoziții care sunt
adevă rate în virtutea înțelesurilor termenilor. Pentru asemenea
cazuri, criteriul veridicită ții este pur logic sau formal și nu necesită
recurgerea la corespondență . Adevă rul sintetic este propriu acelor
propoziții care redau experiența. El nu poate fi prezentat pe cale
logică și se recurge la fapte. De pildă , enunțul "autorul infracțiunii X
sau Y" se stabilește nu atâ t prin demonstrație logică câ t prin
confirmarea observațională , prin apelul la fapte.
 Adevă rul juridic
Din perspectivă gnoseologică adevă rul se constituie în cadrul
raportului dintre om și lume: omul, înțeles în calitatea lui de subiect
cunoscă tor și lumea înțeleasă ca obiect al cunoașterii, adevă rul
instituindu-se tocmai în procesul apropierii cognitive a lumii de
că tre subiectul cunoscă tor.
Dar există și o altă perspectivă , alta decâ t cea gnoseologică și anume
perspectiva axiologică , în cadrul că reia adevă rul ne apare ca unu
dintre valorile umane fundamentale, ală turi de bine și frumos. Prin
valoarea de adevă r oamenii se pot înscrie activ sau pasiv în cadrul
existenței sociale, ca luptă tori pentru descoperirea și promovarea
adevă rului (cum fac de pildă polițiștii și magistrații) sau pentru
estomparea și denaturarea lui (cum procedează infractorii).
În activitatea judiciară avem de-a face cu un obiect al cunoașterii
care în principiu este reprezentat de faptă și de fă ptuitor cu un
subiect cunoscă tor care nu este altul decâ t completul de
judecată . În ceea ce privește relația cognitivă aceasta se instituie,
mai ales, sub forma cercetă rii judecă torești, iar cunoștința este
reprezentată de rezultatul cu care se finalizează procesul.
Pornind de la caracterul obiectiv al adevă rului trebuie spus că și
sentința sau decizia dată de instanța de judecată cu privire la o
cauză se bazează pe fapte obiective. De aceea, una dintre regulile
activită ții de justiție este aceea că în acest domeniu trebuie să se
lucreze pe baza faptelor și să se evite presupunerile, ce pot duce
ușor la erori.
Astfel magistrații trebuie să dea întotdeauna o mare atenție
caracterului obiectiv al adevă rului probelor din dosarul
cauzei. În acest sens, încheierile de ședință , minutele,
hotă râ rile trebuie să fie precise, riguroase și corecte, să nu
lase loc fanteziei, fabulației, interpretă rilor subiective,
pentru ca beneficiarul acestora să -și afle dreptatea. În
elaborarea actelor juridice pe care le întocmesc, magistrații
trebuie să înlă ture tot ceea ce este vag și nedeterminat, tot
ceea ce este subiectiv, ră mâ nd pentru deliberare doar
datele care sunt confirmate prin probe.
 Tehnologia și adevă rul
Poligraful este un instrument care mă soară diverși
parametri fiziologici în încercarea de a detecta anxietatea
care s-ar manifesta odată cu spunerea unui neadevă r.
Proiectul PHEME își propune să analizeze veridicitatea
datelor, mesajelor, apelurilor și comunicațiilor, un fel de
uriaș detector de minciuni care se verifice în timp real
mesajele, să le compare cu datele existente în bazele de
date interconectate din întreaga lume și care să poată
emite, instataneu, o evaluare a veridicită ții mesajelor