Sunteți pe pagina 1din 2
 

Laicizarea dreptului

 

Daca epoca crestina l-a plasat in centru pe Dumnezeu, pentru a formula conceptul de drept si intregul sistem al sau, aceasta perioada este urmata de un proces de laicizare, care este marcat de o mutare a centrului de interes de la Dumnezeu la om si anume, pe ratiunea umana.

 

Teoria contractului social si Teoria separatiei puterilor

 
 

Influentele asupra teoriei statului

 

Hugo Grotius

Thomas Hobbes

 

John Locke

J.J. Rousseau

Fondarea fiecarui stat este precedata de un contract social, prin care poporul transmite puterea guvernantilor si isi stabileste forma

Statul este creat in baza unui contract social pentru a se mentine pacea si siguranta in societate este nevoie de un astfel de contract social, deoarece „omul pentru om e lup”

Omul este natural sociabil, dar nu se afla intr-o stare de razboi, ca la Th. Hobbes. Starea de natura cuprinde, in schimb, mai multe drepturi fundamentale: dreptul la libertate, dreptul la munca, dreptul la proprietate privata. Contractul social la Locke are ca scop garantarea drepturilor naturale, in cadrul insa al dreptului pozitiv. Autoritatile publice ale statului sunt investite cu putere, dar trebuie sa garanteze aceste drepturi. In cazul in care autoritatile statale abuzeaza de puterea intrebuintata, poporul are legitimitatea sa-si ia inapoi suveranitatea sa. De aici rezulta caracterul bilateral al obligatiei politice: obligatia poporului de a se supune legilor pozitive ale statului, care se fondeaza pe obligatia statului de a respecta drepturile naturale ale omului (aceasta teorie in timp a dus la aparitia notiunii drepturilor fundamentale ale omului). La John Locke supunerea fata de puterea politica nu este neconditionata, pentru ca drepturile naturale ale oamenilor reprezinta o conditie permanenta a exercitarii puterii. Teoria sa fondeaza liberalismul politic. Astfel, pactul cu majoritatea inseamna de fapt, un contract cu intreaga societate. Astfel, un fond majoritar poate sa retraga unui individ (cetatean) dreptul inalienabil al proprietatii private. Cu privire la scopul statului, acesta nu este ca la Thomas Hobbes, ci reprezinta un maxim de libertate pentru individ.

Jean Jaques Rousseau sustine si el ca omul se afla intr-o stare de natura, nu este un animal social, ci un animal cu 2 tendinte: mila si perfectibilitatea, care il fac uman. El se asociaza cu altii, incheie un contract, prin care ii cedeaza totalitatea drepturilor sale naturale entitatii create prin contract, adica statul, care i le restituie imediat. Prin ratiunea contractului, drepturile sale naturale se transforma in drepturi civile. Pactul social are la baza totalitatea vointelor individuale care se contopesc intr-o vointa generala, ajungandu-se la o unitate politica prin fuziune. Vointa generala este ratiunea publica. Suveranul este reprezentat de ansamblul cetatenilor, daca vointa lor poate valora vointa politica. In schimb, guvernarea democratica este un ideal.

(„hommo

”),

iar starea naturala a oamenilor

sa de guvernamant (monarhie, republica). Ceea ce este important

este faptul ca, potrivit teoriei sale, dupa incheierea contractului social, poporul pierde dreptul de a-i pedepsi pe guvernanti. In ceea ce priveste forma contractului social, aceasta poate fi atat un tratat international si nu un simplu contract, el formeaza principiul fortei obligatorii a

precedenta statului este aceea de razboi „al tuturor impotriva tuturor” („bellum omnium contra omnes”). Statul este un izvor unic al dreptului, pentru ca numai el spune dreptul, il defineste, are puterea de comanda, pentru ca legea este un comandament. Oamenii cedeaza statului drepturile lor naturale in schimbul pacii. Statul la Th. Hobbes este totalitar, contractul se incheie intre stat si popor si nu intre suverani si popor. Puterea statului reprezinta un summum imperium, adica are caracter absolut si este suverana. Legile sunt facute de monarh, dar el nu este supus legilor, pentru ca el este „ex legem” si „supra legem”. La Th. Hobbes, justul nu este natural ci este legal, are forta normativa, fiind creat de om.

tratatelor internationale „facta

”.

pactul social are o valoare definitiva

si presupune obedienta poporului fata de suverani.

 

Definitia dreptului

 

Hugo Grotius

Thomas Hobbes

 

John Locke

J.J. Rousseau

Dreptul reprezinta un mijloc rational si natural de a asigura pacea. La el, dreptul are un caracter imuabil, atat de neschimbator incat ajunge sa afirme ca dreptul ar fi existat, chiar daca Dumnezeu nu ar fi existat. Omul este un animal social, astfel ca simpla lui sociabilitate este suficienta pentru crearea dreptului. La randul ei, sociabilitatea decurge din dreptul natural, pentru ca ea se realizeaza prin pactul/contractul social. In literatura de specialitate s-a apreciat ca, dreptul natural al lui Grotius se situeaza intre dreptul natural crestin care subordeanaza dreptului natural divin si curentul rationalist al dreptului natural modern, care tinde sa elimine complet dreptul natural divin ca ordine juridica.

   

Rolul de legiuitor apartine suveranului, care nu parteajeaza aceasta putere cu nimeni. Legea este cea care determina dreptul, astfel un act este legal daca este in conformitate cu legea facuta de suveran. S-a spus ca Thomas Hobbes s-ar apropia mai mult de pozitivismul juridic, dar in realitate, conceptia lui are 3 coordonate, care o separa de acesta:

Dreptul trebuie sa asigure libertatea individului, aceasta fiind principala lui misiune, pentru ca dreptul, prin tot ceea ce face, el comanda, prescrie, permite sau sanctioneaza

Legea este caracterizata de o generalitate selectiva, pentru ca ea nu poate avea valoare in afara pactului social colectiv. > dubla generalitate a legii: generalitate formala, care provine din autoritatea statala; generalitatea materiala, care pune in evidenta prescriptiile formulate. Acesta dubla generalitate presupune 2 consecinte:

1.

El sustine existenta unei legi naturale. Pe aceasta lege se fondeaza pacea si

stabilitatea, ordinea societatii, legea pozitiva nefiind altceva decat mijlocul prin care se atinge pacea. Legea pozitiva este inevitabil legata de legea naturala.

 

a)

Legea fiind un act de vointa generala nu

2.

Nu intalnim ideea limitarii puterii statului de catre drept, asa cum sustin pozitivistii,

poate sa se pronunte asupra particularilor. La revolutia franceza acest lucru s-a materializat in

pentru ca el sustine ca suveranitatea este absoluta, avand caracter indivizibil si

neputandu-se aduce atingere.

 

lege si decret.

3.

Intregul sau stistem politico-juridic este diferit de cel pozitivist, caracterizat prin

 

b)

Faptul ca legea este expresia vointei

neutralitatea dreptului. La Th. Hobbes, legile pozitive au ca scop suprem asigurarea pacii si a a sigurantei cetatenilor, dar sunt subordonate legii naturale care le arata ceea ce trebuie sa fie.

generale, inseamna ca ea este rationala si legitima in stat. Doar legea poate implini omul, pentru ca ea ii asigura pacea, libertatea si justitia.