semestrul al II-lea, 2019-2020

1. Apelul la autoritate
• Facem această greșeală logică atunci
când luăm de bun cuvântul cuiva doar
fiindcă este o autoritate, adică este o
persoană renumită, sau este
recunoscută pentru priceperea ori
performanța într-un domeniu.
• E eroarea celor ignoranți, creduli sau
obișnuiți să se supună, să lingușească,
să extindă autoritatea cuiva în zone
irelevante ori nepotrivite.
 1. Apelul la autoritate
Cum evităm eroarea? Verificăm dacă:
•persoana cu autoritate are competențe
recunoscute pe subiectul în cauză;
•opinia sa se bazează pe cunoștințe
suficiente și complet împărtășite;
•are ceva de câștigat din informația oferită;
•informația e însoțită de argumente
verificabile.
Exemplu: un medic recomandă un anumit
vaccin...
 2. Apelul la majoritate
• Este o eroare de argumentare prin care
cineva consideră că o concluzie /o
opinie este fondată doar dacă multă
lume o consideră adevărată, sau pentru
că este foarte populară.
• Este o eroare a „spiritului de turmă”, fie
în forma pozitivă (alegi să crezi ceea ce
majoritatea oamenilor cred), fie în forma
negativă (respingi o idee pentru că o
resping cei mai mulți).
 2. Apelul la majoritate
Cum evităm eroarea de argumentare:
•să gândim rațional, independent de opinia
majorității / de ideea foarte populară;
•să cântărim faptele pe baza experienței
trecute și a elementelor nou apărute;
•să evaluăm consecințele adoptării acelei
opinii majoritare sau populare;
•să ne asumăm răspunderea opiniei proprii.

Exemplu: „bărbații adevărați rezistă la băut”.

 3. Argumentul „sau － sau”
(Falsa dilemă)
• Această eroare de argumentare conține
o supoziție (presupunere) falsă ce
produce o bifurcație: că, într-o problemă
anume, există doar două variante, două
opțiuni posibile.
• Cel ce argumentează prin falsa dilemă
(„sau － sau”) consideră ori sugerează
în mod eronat că rezolvarea stă numai în
alegerea uneia dintre variante.
 3. Argumentul „sau － sau”
(Falsa dilemă)
• O altă formă a falsei dileme este să se
argumenteze că un anumit rezultat va
apărea indiferent dacă cineva alege o
cale sau opusul acesteia. De obicei, cel
care argumentează astfel are anumite
intenții, dorește să-și justifice o alegere
sau să obțină o anumită reacție din
partea interlocutorului, fie în mod
deschis, declarat, fie într-o manieră
manipulatoare.
 3. Argumentul „sau － sau”
(Falsa dilemă)
Cum evităm falsa dilemă:
•să chestionăm alternativa propusă de
falsa dilemă și să cântărim variantele;
•să explorăm intențiile din spatele falsei
dileme constrângătoare;
•să avansăm ipotetic către alte variante
posibile.
Exemplu: „ori plec eu din birou, ori o dați
afară pe ea, altfel nu se mai poate”.
 4. Argumentul circular
• E o eroare de argumentare neintenționată
sau intenționată, dată de incapacitatea de
a distinge fie din ce premise decurge o
concluzie cunoscută, fie ce concluzie este
implicată logic de anumite premise date;
se confundă teza de demonstrat sau de
argumentat cu premisele ce ar fi trebuit
deja acceptate, nemaiștiindu-se ce
reprezintă fiecare sub aspect logic; sau se
încearcă explicarea a ceva reformulând
același lucru în cuvinte similare.
 4. Argumentul circular
Cum evităm argumentul circular:
•ne concentrăm asupra implicației logice,
pentru a separa ce este de argumentat de ceea
ce este deja acceptat;
•căutăm ceea ce poate sprijini, cu un surplus
de relevanță și de noutate, teza de argumentat;
•investigăm dacă circularitatea argumentului a
fost intenționată sau nu.
•Exemplu: „partidul nostru a pierdut alegerile
din cauza voturilor prea puține.”
 5. Argumentul irelevant
• Este o eroare de argumentare prin care
cineva plasează, într-o discuție sau într-
un discurs, un argument care doar pare
să aibă legătură cu ideea susținută, dar
care mută atenția pe altceva.
 5. Argumentul irelevant

• Eroarea poate fi produsă neintenționat,

din neatenție sau din incapacitatea de a
menține firul logic al argumentării, dar
poate fi și un sofism care ascunde
intenții manipulatoare: evitarea unei
situații incriminatoare, ascunderea unei
probleme, influențarea auditoriului prin
apel la emoții, bagatelizarea unei crize
etc.
 5. Argumentul irelevant
• Exemple:
• „Poate că X a furat, dar nu e chiar hoț,
pentru că, de-a lungul timpului, a dat mulți
bani săracilor”.
• „Credeți-mă că știu formula ariei cercului
pentru că am dat meditații la matematică.”
• „Eu știu mai bine... pentru că nu m-am
născut ieri.” (clișeu)
• „Cred că lucrurile stau așa... pentru că așa
vor mușchii mei.” (zeflemea)
 5. Argumentul irelevant
• Exemple din procesul lui Jan Hus
(Konstanz,1415):
• „Nu înseamnă nimic pentru o gâscă să fie
curățată și friptă. Am început s-o curățăm,
haideți să o și frigem astăzi!”
• „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, Hus
să fie ars!”
• „Nu există om care să nu poată fi înlocuit,
de aceea, niciun om nu reprezintă o
pierdere ireparabilă pentru lume...”
 5. Argumentul irelevant
Cum să evităm argumentul irelevant:
•Să cântărim conținutul ideatic al
argumentului si să evaluăm dacă are
legătură cu ideea pe care vrem să o
susținem prin el sau nu;
•Să nu ne lăsăm conduși de afecte,
impulsuri și prejudecăți;
 6. Apelul la noutate
• Această eroare de argumentare constă
în a considera, în mod nepotrivit sau
pripit, că o anumită teză este corectă,
acceptabilă sau superioară altora numai
pentru că este nouă. Este o tentație a
gândirii progresiste care, deși
repudiază orice ține de vechime, tradiții,
status quo, totuși rămâne tributară unei
prejudecăți: noul e superior vechiului.
 6. Apelul la noutate

• Greșeala stă în faptul că acea noutate e

clamată în cazuri în care raportul vechi-
nou nu este relevant, ori în cazuri în care
nu este încă probat beneficiul acelei
noutăți. De pildă, în domeniul moral nu
ar fi loc de „inovații” care să
argumenteze că „nu se mai poartă bunul
simț, ci astăzi e la modă tupeul”; sau că
„suntem postmoderni, așadar să
relativizăm morala creștină”.
 6. Apelul la noutate
Exemple:
•„Bunul simț e demodat.”
•„Academiei i-ar prinde bine o întinerire.”
•„Globalismul a exercitat o fascinaţie religioasă
asupra liderilor din trecut, făcându-i să-şi ignore
propriul interes naţional.”(Donald Trump leagă
„globalismul” de trecut, pentru a crea, prin
contrast, impresia că ideologia lui e o noutate,
ceva progresist, care a depăşit „erorile trecutului”.
În final, trage concluzia dorită din capul locului:
„Viitorul nu le aparţine globaliştilor. Viitorul le
aparţine patrioţilor”).
 6. Apelul la noutate
Cum evităm apelul la noutate ca
argument fals:
•verificăm când contextul este nepotrivit;
uneori, a aduce în discuție, ca pe un
avantaj, noutatea, e nepotrivit, deoarece
aceasta nu ar constitui o valoare în sine
(în anumite aspecte morale ori religioase
e rareori loc de „inovație”).
7. Eșantionul insuficient / Small sample

• În cercetarea științifică, extragerea

eșantionului (unei părți dintr-un întreg)
și studierea lui constituie principala
metodă pentru cunoașterea realităților
pe care cercetătorii nu le pot accesa
direct și complet; de pildă, o populație,
o comunitate, o societate, un grup, sub
anumite aspecte.
7. Eșantionul insuficient / Small sample

• Pentru ca proprietățile descoperite la

nivelul eșantionului să poată fi
generalizate la nivelul întregului
(populației), trebuie ca el să fie
reprezentativ pentru întreaga populație,
în două aspecte: cantitativ (volumul
eșantionului să fie suficient de mare);
și calitativ (structura eșantionului să fie
similară cu structura populației).
7. Eșantionul insuficient / Small sample
• În cunoașterea științifică, eșantionul e
întotdeauna statistic reprezentativ și,
totodată, aleator (ales întâmplător).
• Din păcate, în cunoașterea comună,
greșim trăgând concluzii pe baza unor
eșantioane mici, nereprezentative, a
unor dovezi reduse, restrânse ca
relevanță; ridicăm experiența personală
sau de grup, care este inevitabil
particulară, la rang de experiență
general valabilă.
7. Eșantionul insuficient / Small sample
Exemple:
• Din faptul că, într-un orășel, robotizarea
producției unei fabrici a dus la concedieri și
la reducerea personalului, îl face pe cineva
să argumenteze greșit că „robotizarea nu e
bună, pentru că produce peste tot șomaj”.
• „Alimentația naturistă e de evitat, pentru că
multora le produce disfuncții digestive”.
• „Mersul desculț e totdeauna bun, eu mereu
mă simt bine când merg desculț.”
7. Eșantionul insuficient / Small sample
Cum evităm eroarea eșantionului insuficient:
• Să detectăm situațiile când cineva atribuie
anumite opinii sau percepții unor grupuri
mari (chiar maselor), fără o cercetare pe
baze științifice, mai degrabă dorind să
impună altora acele opinii sau percepții;
• Să realizăm complexitatea oricărei
populații prin diversitatea de valori,
preferințe, interese, scopuri etc. ce-i animă
pe membrii ei; să înțelegem că lumea largă
este mult mai diversă decât lumea
cunoscută de noi, la un moment dat.
7. Eșantionul insuficient / Small sample
Cum evităm eroarea eșantionului insuficient:
• Dacă oamenii sunt ignoranți cu privire la
caracterul științific cerut de o eșantionare
corectă, atunci ei pot greși chiar într-un
mod naiv sau comic pentru alții.
• Astfel, putem identifica ironiile din presă la
adresa lor: „X e un scriitor foarte citit, mai
ales de vecinii din bloc”; „Y e un artist
genial, așa spun toate mătușile lui!”;
„Evitați cititul, poate dăuna ignoranței! A
fost un caz și la Chitila!”
 9. EROAREA CAUZEI DISCUTABILE
• Cauza discutabilă, cu varianta în latină
cum hoc ergo propter hoc, vizează
eroarea prin care cineva consideră că un
anumit fenomen este cauza producerii
altuia numai pentru că s-a produs
împreună sau în același timp cu acesta
și, eventual, pentru că simultaneitatea
celor două s-a repetat atât cât să se
suspecteze că este vorba de o relaţie
cauzală (adică primul fenomen să fie
cauză pentru al doilea, care ar fi efectul).
 9. Eroarea cauzei discutabile
Exemple:
• „Dacă transpiri, înseamnă că ai febră”;
• În vechime, necunoscându-se cauzele
fazelor lunii, se credea că luna scade pe cer
pentru că o devorează niște vârcolaci,
periodic, iar ea se reface.
• Antropologul Claude Lévi-Strauss relata ca
aborigenul căruia-i cade în cap un șarpe
când trece pe sub un copac anume va gândi
că, de fiecare dată când va trece pe acolo,
se va repeta fenomenul (gândire simbolică).
9. Eroarea cauzei discutabile
Cum evităm eroarea:
• Prin educarea gândirii critice, deoarece
cauza discutabilă este o eroare tipică
persoanelor neinstruite, care gândesc pe
baza obișnuinţei, sau care au o logică
deficitară și sunt tributare unor superstiţii,
prejudecăţi, viziuni magice etc. care
„scurtcircuitează” logica naturală a minţii.
(ex.: „cine probează o rochie de mireasă,
nu se mai mărită”; „când iți iese popa în
cale, ai ghinion.”)
 10. CAUZA FALSĂ (post hoc
ergo propter hoc)
• Acolo unde nu deţine o explicaţie logică
pentru un anume fenomen, mintea umană
neinstruită caută printre coincidenţe,
similarităţi, aspecte ieșite din comun etc.,
pe acela care este potenţiala cauză,
numai pentru că s-a produs înaintea
fenomenului pe care îl consideră efectul
ei.
 10. CAUZA FALSĂ
Exemple:
• „Fulgerul produce tunetul”;
• „Apusul soarelui aduce răsăritul lunii”;
• La începutul sec. al XIX-lea, în Viena, se
considera că femeile mureau frecvent după
naștere din pricina bolii numite „febra
lăuzelor”; în realitate, febra era doar efectul
cauzei infectării cu microbi, la naștere;
adesea, ei erau transmiși chiar de către
medici, care nu descoperiseră încă
existența acestor microorganisme nocive
pentru sănătate și nu-și spălau mâinile.
10. CAUZA FALSĂ
Exemple:
• (În 1847, Ignaz Semmelweis, un medic
maghiar din spitalul din Viena, a constatat o
creștere semnificativă a mortalității materne
într-o secţie a spitalului în care medicii și
studenţii asistau la nașteri imediat după
finalizarea autopsiilor, fără o igienă
riguroasă. La recomandarea sa, a fost
introdusă dezinfectarea mâinilor înainte de
contactul cu pacienţii și rata mortalităţii a
scăzut semnificativ.)
10. CAUZA FALSĂ
Cum evităm falsa cauză:
• Să avem o minte deschisă, lucidă;
• Să verificăm relația dintre presupusa
cauză și efectul vizat;
• Dacă relația e mai complexă, să căutăm
informaţie pertinentă și actuală
(eventual, în știință, sau la surse
competente, în presa credibilă, în
lucrări cu bibliografie etc.)
 11. FALSA ANALOGIE
• Falsa analogie sau analogia defectuoasă
constă în folosirea incorectă a schemei
argumentative a analogiei fără a fi
îndeplinite condiţiile unei comparaţii corecte.
• „Puterea unei analogii stă în faptul că poate
convinge oamenii să transfere sentimentul
certitudinii avut cu privire la un subiect
asupra unui alt subiect, despre care s-ar
putea să nu-și fi format o opinie.”
 11. FALSA ANALOGIE
Exemple:
• Să mergi pe un drum e ca atunci când
urmărești cu ochii o hartă;
• Să insiști pentru ceva e cum ai „bate fierul cât e
cald”;
• Piramidele sunt niște mormane mari de pietre;
• Dacă un depanator consultă manualul de
funcţionare al unui electrocasnic și un astronaut
consultă manualul instrucţiunilor de zbor, atunci
și un student poate consulta cursul când are de
rezolvat o problemă într-un examen.
 Cum depistăm falsa analogie:
• Într-o analogie validă se arată cum două
obiecte, concepte sau evenimente, despre
care s-a convenit că sunt similare, pot
avea în comun mai multe proprietăţi
relevante pentru subiectul care a inspirat
analogia.
 11. FALSA ANALOGIE
Cum depistăm falsa analogie:
Să realizăm că falsa analogie constă în
presupunerea că lucrurile care sunt similare într-
un aspect sunt automat similare și în altele. Astfel,
analogia falsă apare atunci când se afirmă ca fiind
validă o comparaţie făcută între lucruri care nu
sunt suficient de similare pentru a justifica
respectiva comparaţie. „Ori de câte ori cunosc o
asemănare între două lucruri, oamenii obișnuiesc
să afirme despre amândouă, chiar și în laturile în
care ele diferă, ceea ce au găsit adevărat despre
un singur lucru.” (R. Descartes)
 12. APELUL LA TRADIȚIE

• Argumentul apelului la tradiţie, în formă

pură, se rezumă la a afirma că un lucru
este corect pentru că până acum așa s-a
făcut și nu altfel.
• Acest tip greșit de argumentare este un
inamic forte al descoperirilor noi – susţine
că ideea cuiva este greșită doar pentru că
nu are precedent în istorie.
12. APELUL LA TRADIȚIE
Exemple:
• Să ne imaginăm cum am fi fost dacă
strămoșii noștri geto-daci, care se
închinau la Zamolxe, ar fi rămas total
imuni la influenţa creștină, pe principiul:
„Rămânem la ce au făcut și crezut părinţii
noștri”?
• Într-o reclamă, un bătrân susține că ”tot
televizorul cu lămpi era mai bun”;
• „Pe vremea mea, oamenii erau mai...
serioși, mai inteligenți, mai harnici etc.”
 12. APELUL LA TRADIȚIE
Cum evităm apelul greșit la tradiție:
• Să observăm dacă argumentul vine dintr-o
nostalgie nefondată, inerție sau încăpățânare;
• Să constatăm că e nociv dacă îl susțin oameni
fără viziune, dar cu drept de decizie, cu
autoritate în domenii de larg interes, care pot
lipsi lumea de invenţii, soluții neconvenţionale,
inovații (radioul cu mecanism de ceasornic, al
lui Trevor Baylis, conceput pentru ţările sărace
din Africa, sau pantoful electric, care încarcă
bateria telefonului mobil în timpul mersului.)
 13. GENERALIZAREA PRIPITĂ

• Generalizarea este o operaţie a gândirii

(alături de particularizare, comparaţie,
analiză și sinteză, abstractizare și
concretizare) care constă în trecerea de la
particular la general. Prin intermediul
generalizării, înţelegem lucruri noi și
inaccesibile, depășind cadrul cunoașterii
directe și imediate: trecem de la indivizi la
clase, de la individual la categorie.
 13. GENERALIZAREA PRIPITĂ

• Generalizarea excesivă și improprie este însă

defectuoasă, iar istoria logicii o consemnează
ca sofism: o eroare logică ce constă în a trage
concluzii pripite, fără a avea dovezi suficiente: x
este adevărat pentru A, x este adevărat pentru
B, x este adevărat pentru C, înseamnă că x
este adevărat pentru D-Z.[1] Denumirea acestui
tip de sofism este variată: suprageneralizare,
eroarea logică a exemplului insuficient, eroarea
logică a cazului singular, salt la concluzii etc.
13. GENERALIZAREA PRIPITĂ
Exemple:
• Dacă o persoană proaspăt angajată de un
director tocmai face o gafă, unii ar putea
să spună: „E incompetentă, așa va face
mereu.”;
• „La donna e mobile”;
• „Tu niciodată nu mă asculţi!”
• „Mie mi se întâmplă numai lucruri rele.”
• „Oricine ar proceda astfel.”
• „Bărbaților le place fotbalul.”
 Cum evităm generalizarea pripită:
• Evaluând detașat și nuanțat fapte, idei,
fenomene, condiții, momente;
• Fiind atenţi la folosirea cuvintelor care
generalizează (toţi, oricine, nimeni,
niciodată, întotdeauna etc.)
• Evitând etichetările;
• Realizând că unele date și stări se pot
schimba în timp, în unele condiții;
• Admițând că unele lucruri scapă înţelegerii
noastre, la un moment dat.
VĂ MULȚUMESC!