Erorile de argumentare.

Sofismele
P10
 Definiţie
• Erorile de argumentare sunt încălcări ale
regulilor de argumentre corectă

Obs. O argumentare corectă presupune argumente

adecvate și adevărate și o relație adecvată între
argumente și teză
 Clasificarea erorilor de argumentare (1)

În funcţie de criteriul intenţionalităţii, distingem

între
• paralogisme (= erori neintenţionate, comise
din ignoranţă)
şi
• sofisme (= erori intenţionate, comise pentru a
înșela interlocutorii)
 Clasificarea erorilor de argumentare (2)

În funcţie de sursa erorii, distingem între

• erorile de limbaj (= erori cauzate de imprecizia
sau ambiguitatea expresiilor folosite)
şi
• erorile de întemeiere (= erori care decurg din
încălcarea regulilor de fundamentare a tezelor)
 Tipuri de erori de limbaj (1)
1. Echivocul termenilor are două forme:
1.1. obscuritatea sensului (sensul nu este clar):
a) compunerea arbitrară a termenilor. Ex. „gripaj
conceptual“.
b) utilizarea indistinctă a unui nume ca semn al unui
obiect din realitate, dar şi ca semn pentru el însuşi poate să
creeze confuzii. Ex. Platon – filosoful, „Platon” – numele.
c) accentuarea diferită a aceluiaşi cuvânt. Ex. copii,
torturi, lături etc.
d) trecerea succesivă, în acelaşi univers de discurs, din
planul relaţiei întreg-parte în planul relaţiei gen-specie
Ex. : „Omul a ajuns pe Lună. Socrate este om. Deci
Socrate a ajuns pe Lună”
 Tipuri de erori de limbaj (2)
1.2. ambiguitatea termenilor sau polisemia (utilizarea
unui termen cu mai multe înţelesuri).
Ex. Este greu de găsit doi adepţi ai unor ideologii politice
opuse care să folosească cu acelaşi înţeles termeni precum
„democraţie“, „drepturile omului“, „liberal“, „conservator“,
„comunist“, „imperialist“ sau „alegeri libere“.
2. amfibolia enunţurilor (ambiguitatea generată de structura
gramaticală greşită a enunţului). Sunt două tipuri:
a) topica improprie. Ex. „Avem brânză de vacă grasă“ în loc
de „Avem brânză grasă de vacă “.
b) folosirea defectuoasă a semnelor de punctuaţie
(îndeosebi a virgulei) şi a pronumelor. Ex. „Învăţaţi
prudenţa, naivilor!“ şi „Învăţaţi prudenţa naivilor!“
 Tipuri de erori de întemeiere
Există următoarele categorii de erori de întemeiere:
I.ignorarea tezei

II. fundamentul fals

III. fundamentul nedovedit

IV. fundamentul irelevant

 I. Ignorarea tezei
Ignorarea tezei este eroarea comisă de cei care
ocolesc subiectul discuţiei, deplasând disputa
argumentativă spre o altă temă.
• Sintagma latină este ignoratio elenchi.
• Are atât forma schimbării brutale a subiectului
discuției cât și forme mai subtile de deplasare a
atenției spre aspecte secundare ce nu sunt direct
relevante pentru teză.
• Ex. Un avocat care nu poate răspunde dovezilor
zdrobitoare privind vinovăţia clientului său va căuta să
susţină teza că acesta se află într-o situaţie demnă de
milă.
 II.Fundamentul fals
Fundamentul fals este eroarea care provine din
caracterul fals al cel puţin unei premise.
• Aşa cum s-a precizat, o teză este bine argumentată, numai
dacă legătura acesteia cu premisele este validă (sau corectă
din punct de vedere formal) şi toate premisele sunt
adevărate. O singură premisă falsă este suficientă pentru a
suspenda valabilitatea întemeierii tezei.
•Ex. Teza „Eşti fascist“ nu poate fi întemeiată pe premisele
„Eşti fascist sau eşti comunist“ şi „Nu eşti comunist“,
întrucât premisa compusă este, evident, falsă. Faptul că
legătura dintre premise şi concluzie este corectă din punct
de vedere formal nu face argumentarea mai acceptabilă.
 III. Fundamentul nedovedit
Fundamentul nedovedit este eroarea legată de absenţa
oricăror date privind valoarea de adevăr a uneia sau a mai
multor premise.
• Sofismele de acest gen îi înşeală, cu precădere, pe oamenii
naivi şi pe cei avizi de scandal. Ex. Teza „X este imoral“ pe
temeiul premisei „X nu îşi achită datoriile“ deși nu există nici o
probă în acest sens.
• Un caz aparte al fundamentului nedovedit este susţinerea
eronată a unei teze pe considerentul că nu a fost demonstrată
teza opusă (apelul la ignoranţă sau „ad ignorantiam”) este
deseori folosit în pseudo-argumentările de ordin filosofic.
Astfel, sofiştii teişti susţin că Dumnezeu există, întrucât nimeni
nu a dovedit că nu există, în timp ce sofiştii ateişti afirmă că
Dumnezeu nu există, dat fiind că nimeni nu a dovedit în mod
categoric că există.
 IV. Fundamentul irelevant
Presupune argumente ce pot fi adevărate dar care nu constituie
un temei suficient pentru teză. Principalele forme sunt:
1.circularitatea
2.generalizarea pripită
3.caricaturizarea sau falsa reprezentare
4.falsa dilemă
5.înclinaţia fatală
6.înclinaţia spre grandoare
7.invocarea autorităţii
8.atacul la persoană
9.falsa analogie
10.cauza falsă
11.invocarea majorităţii
12.invocarea forței.
 1. Circularitatea
1. Circularitatea este greşeala de ordin logic prin care
cineva justifică o teză folosind ca temei chiar teza.
• Printre raţionamentele circulare se numără
construcţii hilare de felul „Cosorul lui Moceanu se
numeşte aşa, fiindcă a fost inventat de Moceanu”, dar
şi sofisme mai subtile, în care teza apare ca premisă
sub o formă mascată. Întemeierea concluziei „X nu
este căsătorit“ pe premisele „X este celibatar“ şi „Nici
un celibatar nu este căsătorit“ este circulară,
deoarece ea se bizuie pe sinonimia numelor
„celibatar“ şi „necăsătorit“.
• Se mai numește și petitio principii.
 2. Generalizarea pripită
2. Generalizarea pripită constă în formularea unei
judecăţi categorice universale pe baza unor cazuri
particulare atipice.
• Ex. Astfel, existenţa unui mare număr de români săraci, nu
justifică teza că toţi românii sunt săraci.
• Trecerea de la particular la universal este acceptabilă numai
dacă se poate dovedi că situațiile investigate sunt
reprezentative.
• Ex. Este suficient să disecăm un singur şoarece pentru a
conchide că, în mod normal, fiecare şoarece are un ficat
pentru că prezenţa organelor de felul ficatului nu variază în
interiorul aceleeaşi specii.
• Atunci când nu putem dovedi caracterul reprezentativ este
bine să punem teza universală sub semnul probabilităţii.
 3. Caricaturizarea
3. Caricaturizarea sau falsa reprezentare este
sofismul de respingere prin care combaterea unei
teze este sprijinită pe simplificarea sau radicalizarea
acesteia.
• Multe idei filosofice, religioase sau politice au fost
discreditate de o manieră sofistică prin eliminarea tuturor
nuanţelor.
• Un exemplu sugestiv în această privinţă este respingerea
valorilor civice euro-atlantice pe baza asimilării lor cu
promovarea consumerismului şi a imoralităţii. La drept
vorbind, liderii de opinie care promovează această falsă
reprezentare se fac vinovaţi de imoralitate.
 4. Falsa dilemă
4. Falsa dilemă constă în afirmarea ideii că într-o
împrejurare dată există doar două posibilităţi, numai
una dintre ele fiind dezirabilă.
Ex. Un mesaj politic de tipul „Votezi cu noi sau votezi
cu criptocomuniștii”.
• Mesajul transmis este simplu şi înşelător: alegătorul
trebuie să aleagă între două partide (chiar dacă oferta
electorală este mult mai variată), dar este de la sine
înţeles că el nu are cum să prefere partidul
cripto-comunist. Ergo, toţi alegătorii responsabili vor
vota singura alternativă rezonabilă care a rămas, adică
partidul în cauză.
 5. Înclinația fatală
5. Înclinaţia fatală este eroarea care îşi află sursa în
stabilirea unei asemenea legături arbitrare între fapte,
astfel încât acestea devin etape ele unui drum ce
conduce inevitabil către o catastrofă.
• Ex.1. Cel din povestea lui Ion Creangă despre prostia
omenească, și anume exemplul cu drobul de sare.
• Ex. 2. Unii indivizi au susţinut teza că prin construcţia
centralelor nucleare se provoacă suferinţe umane
incalculabile, pe baza simplei speculaţii că, în mod
inevitabil, se vor înregistra accidente foarte grave.
• Se regăsesc și în alte domenii, cum ar fi cel politic:
„Votezi cu adversarii, iar politicile lor iraționale vor
provoca un dezastru economic”.
 6. Înclinația spre grandoare
6. Înclinaţia spre grandoare este reversul înclinaţiei
fatale. Autorii acestei erori corelează faptele ca „paşi“
ce duc inevitabil la măreţie.
• Ex. Ultimul lider comunist al României, Nicolae
Ceauşescu, interpreta situaţia foarte grea a ţării ca
semn al apropierii de „piscurile de aur ale
comunismului“. Normal ar fi fost să conchidă eşecul
regimului politic pe care l-a promovat.
• Nici politicienii contemporani nu se dau în lături de la
folosirea lui. Sloganul lui Donald Trump și „Make
America great again!” poate fi încadrat în această
categorie.
 7. Invocarea autorității
7. Invocarea autorităţii presupune a trimite către
afirmații ale unor oameni importanți sau celebri în locul
producerii de argumente în sprijinul tezei.
• Se numește și ad verecundiam (argumentul modestiei).
• Este o eroare de argumentare, dacă înlocuieşte premisele
potrivite pentru fundamentarea validă a tezei. Cel puţin în
context ştiinţific, butada medievală „Magister dixit!“ nu
este un temei suficient pentru teză.
• Ex. Nu putem accepta raţionamentul „Femeile nu scriu,
fiindcă ele pot plânge oricând“ pe considerentul că autorul
lui este Emil Cioran.
• Este de reţinut, totuşi, că sprijinirea unei teze pe
autoritatea celui care a formulat-o este dacă respectă
condițiile de valabilitate meționate în cursul anterior.
 8. Atacul la persoană
8. Atacul la persoană reprezintă respingerea unei teze
prin discreditarea persoanei care o susţine.
• Este reversul invocării autorității.
• Se mai numește și ad hominem.
• Ex. Argumentul de tipul: „Afirmaţia lui X, cum că
funcţionarul Y i-a cerut mită nu trebuie luată în seamă,
deoarece X este un mare mincinos“.
• Prin urmare, regula principlă a argumentării este acea
a respingerii pe bază de temeiuri a tezei adversarului și
nu discreditatea persoanei acestuia.
• Uneori poate fi legitim în context juridic, atunci când
sentinţa se bazează pe depoziţia unui martor, iar
onestitatea acestui martor este îndoielnică.
 9. Falsa analogie
9. Falsa analogie constă în justificarea unei teze prin
stabilirea unei comparaţii forţate între fapte care
aparţin unor domenii disparate.
• Ex. Sunt binecunoscute sofismele prin care unii lideri
politici au căutat să justifice persecutarea brutală a
opozanţilor sau războiul. În opinia lor, încălcarea
drepturilor omului este legitimă câtă vreme „nu poţi
face omletă fără să spargi ouăle“, iar războiul este
benefic, întrucât îndeplineşte rolul „luării de sânge“.
• Așa cum am mai precizat, argumentul prin analogie poate
fi legitim dacă sunt respectate condițiile indicate: număr
mare de cazuri analizate, asemănări mai multe și mai
importante decât deosebirile, concluzie modestă etc.
 10. Cauza falsă
10. Cauza falsă este eroarea de argumentare rezultată
din stabilirea unei legături cauzale incorecte între
fenomene. Acestea se pot prezenta: (a) în simplă
corelaţie accidentală, (b) ca efecte ale unei cauze
comune sau (c) în succesiune temporală întâmplătoare
(post hoc ergo propter hoc).
Ex. (a) S-a susţinut că vinul roşu provoacă afecţiuni
cardiace, dar şi că reduce riscul de infarct miocardic. (b)
S-ar putea afirma că înmulţirea numărului de biserici
antrenează înmulţirea numărului de discoteci. De fapt
ambele sunt efecte ale creşterii bunăstării. (c) Afirmația
că epidemiile sunt produse de comete pentru că au
apărut după apariția acestora.
 11. Invocarea majorității
11. Invocarea majorităţii constă în fundamentarea
eronată a unei teze pe asentimentul opiniei publice.
• Se mai numește și ad populum și presupune asumarea
unui tip de sprijinire a tezei pe ceea ce „se știe”, sau este
acceptat de către cei mai mulți.
• Cel puţin valabilitatea tezelor de ordin ştiinţific nu
poate fi stabilită printr-o simplă punere la vot. Pe de altă
parte, „simţul comun“ poate fi în unele cazuri înşelător.
• Spre exemplu, teza că soarele se învârte în jurul
pământului s-a sprijinit şi pe acordul majorităţii
oamenilor din trecut. Acest acord, însă, nu a avut nici o
relevanţă pentru valabilitatea tezei.
 12. Invocarea forței
12. Invocarea forței constă în impunerea unei teze nu
pe bază de argument, ci prin apelul la forță sau la
amenințarea cu utilizarea forței.
• Se mai numește și ad baculum și presupune de fapt
constrângerea interlocutorului pentru a accepta teza.
• Spre exemplu, în discursul unor state agresive cum ar fi
Rusia apare adesea referirea la eventualitatea utilizării
arsenalului militar (inclusiv nuclear) în susținerea
legitimității propriilor pretenții.
• În argumentare nu puterea fizică, militară sau
economică a interlocutorilor contează, ci temeinicia
argumentelor produse de aceștia.
 Observație
• La aceste tipuri de sofisme se adaugă și categoria
sofismelor formale sau a erorilor de logică ce
constituie abateri de la regulile de corectitudine
formală.
• Astfel de exemple sunt:
-încălcarea principiilor logice (ex. contrazicerea),
-negarea antecedentului implicației,
-afirmarea consecventului implicației,
-eroarea împătririi termenilor silogismului,
-convertirea simplă a universalei afirmative
-etc.