Comunicarea organizațională

„Organizarea socială este imposibilă

fără comunicare (Miller, 1954)
 Comunicarea – funcție a organizației

• -Un nou context pentru studiul

comunicării organizaționale :
societatea (supra)informatizată,
globalizarea, tehnologia informației,
saturația informațională.
• Comunicarea organizațională
parcurge 3 etape :
1.CO- schemă simplificată de tip cibernetic
2.CO- fapt particular ce implică fenomene de
natură psihologică
 Avantajele modelului psihosocial al CO :

• includerea unor procese psihologice: filtrarea

mesajului de către emițător; crearea relației
de dependență\coordonare între E și R;
punerea în joc a atitudinilor reciproce ale E și
R ca urmare a obiectivului comunicării
• atitudinile intenționale, stările de
receptivitate, selecția informațiilor, pierderea
semnificațiilor.
Dezavantajele modelului psihosocial al CO :

• nu redă o serie de caracteristici ale personalității E &

R (istoria personală, sistemul de motivații, stările
afective trăite, nivelul intelectual și cultural, statutul
și rolurile sociale;
• nu precizează situația comună în care se află E & R
(situația inițială și evoluția ei) ;
• nu precizează scopurile comunicării (informare,
convingere, determinarea acțiunii, impunerea tăcerii,
instruire, eliberarea sentimentelor etc.).
3.CO- modelul psiho-managerial
 Avantajele modelului psiho-managerial
• Modelul conservă elementele de bază ale comunicării (E, R, M, C, Z),
procesele acesteia ((de)codarea, feedback-ul) și adaugă interacțiunea
câmpurilor experienței specifice E & R, contextul organizațional al
comunicării și competențele de comunicare.
• Autoarea modelului, Pamela Shockley-Zalabak, definește 4 competențe:
• 1. competența cunoașterii ( a înțelege mediul organizațonal);
• 2. competența senzitivității ( a simți/intui corect înțelesurile și
sentimentele celorlalți membri ai organiza]iei);
• 3.competența deprinderilor ( a analiza corect situațiile și a iniția și
consuma eficient mesajele organiza]ionale);
• 4.competența valorilor (asumarea responsabilității pentru comunicarea
eficientă).
 Tipurile comunicării organizaționale

• 1. Comunicarea formală
 Comunicarea descendentă - tematică
• implementarea scopurilor, strategiilor, obiectivelor ( pentru buna desfășurare
a activității sau a obținerii succesului organiza]ional);
• transmiterea normelor/instrucțiunilor/directivelor/comenzilor și a rațiunilor
acestora;
• furnizarea informațiilor cu privire la practici și proceduri (politica organizaței,
regulile & regulamentele existente , beneficiile & aranjamentele structurale);
• feedback-uri privind performanțele realizate (mesaje referitoare la evaluarea
rezultatelor obținute în muncă);
• motivarea (a-i motiva pe subordonați și a pune în acord misiunea organizaței
cu valorile ei culturale, astfel încât angajații să participe nu doar la activitățile
productive, ci și la ceremoniile organizate cu diferite prilejuri).
• PROBLEME : (ne) concordanța dintre intențiile șefilor și percepțiile
subordonaților; distorsionarea informațiilor pe măsura coborîrii în ierarhie.
 Comunicarea ascendentă : tematică
• transmiterea problemelor și excepțiilor ( informații referitoare la dificultățile
apărute, abaterile de la regulă, de la normal, ceea ce afectează productivitatea
organizației);
• furnizarea sugestiilor pentru îmbunătățirea activității (orice idee sau
propunere menită a contribui la perfecționarea activității);
• întocmirea și transmiterea rapoartelor de stare sau de performanăță
( managerii superiori sunt informați cu privire la nivelul cantitativ și calitativ al
performanțelor, la ritmul realizărilor);
• revendicări și dispute (nemulțumirile, plângerile, disputele și conflictele
angaja]ilor transmise în ideea considerării/cunoașterii și a soluționării lor);
• informa]ii contabile și financiare (costuri de producție, volumul vânzărilor ,
profitul anticipat, investițiile acoperite ).
• PROBLEME : interpretarea de către superiori a informațiilor transmise de către
subordonați (supraapreciere proprie & lipsă de sinceritate), caracter ocazional.
 Comunicarea orizontală : tematică
• rezolvarea problemelor intradepartamentale (mesajele
corespunzătoare se emit între membrii aceluiași
departament cu scopul de a facilita realizarea unor
sarcini curente);
• coordonarea interdepartamentală (mesajele țintesc spre
articularea proiectelor, rezolvarea sarcinilor comune);
• Instrucțiunile staff-ului pe linie departamentală (mesajele
circulă la specialiștii în operațiunile de cercetare,
finanțare sau computer-service, pe linia managerilor, cu
scopul descoperirii posibilităților de întrajutorare).
 Comunicarea informală
• Dacă, în comunicarea formală, normele și structurile
organizaționale oficiale sunt cele care reglementează
schimburile dintre membrii organizației, în comunicarea
informală, pe primul plan, trec nevoile psihologice ale
oamenilor, frecvența contactelor directe dintre ei, similaritatea
de vârstă, sex, timp petrecut împreună în organizație sau în
afara ei etc. Păienjenișul conexiunilor informale, neoficiale,
psihologice este uneori mult mai extins și mult mai puternic
decât structura rigidă și limitată a comunicării formale. În
comunicarea informală, informația circulă în toate sensurile și
în toate direcțiile (ascendent, descendent, orizontal, diagonal,
încrucișat) , sărind peste „nodurile ierarhice.
 Comunicarea informală- caracteristici
• rapiditatea cu care circulă informațiile ;
• ancorarea informațiilor transmise fie în sfera rezultatelor
organizației, fie în sfera vieții personale ;
• corectitudinea relativă sau parțială a informațiilor
transmise și receptate ;
• reputația proastă a comunicării informale în cazurile
extreme când informațiile sunt inexacte, fără nici o bază
reală și, mai ales, neverificabile ;
• potențialele efecte pozitive ale comunicării informale
pot fi amplificate de măsuri ameliorative.
Tipuri de comunicări informale