UNIVERSITATEA ,,Dunărea de Jos” din GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

DREPT- IFR

Doctrine juridice

̴ Concepția despre stat și drept în opera lui Platon ̴

STUDENT:

NANE EDUARD-DĂNUȚ

DREPT-IFR

Anul I

Grupa II

GALAȚI
2021
 CUPRINS

pag

I. Noțiuni introductive ...................................................... 3

II. Generalități .................................................................... 4

III. Definiție și caracteristici ............................................... 5-6

A. Concepția despre Drept ............................................ 5-6
A.1. Definiție ........................................................ 5
A.2. Rolul legii ..................................................... 6
A.3. Scopul și obiectul.......................................... 6

B. Concepția despre Stat ................................................ 7

Concluzie ........................................................................ 8

Bibliografie ..................................................................... 9

2
 I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Se spune că trăim din ce în ce mai mult sub imperiul dreptului pentru că insituțiile sale
jurdice se succed în viața noastră ca un cortegiu nesfârșit de când ne naștem și până murim.

Instituțiile juridice nu au apărut însă dintr-o dată în știința dreptului, ci pot fi considerate ca
fiind rezultatul cristalizării gândirii juridice.

Instituțiile juridice nu apar din eter, ci reprezintă rezultatul unui proces de acumulare și de
refundamentare neîntreruptă a teoriilor și curentelor care stau la baza lor.

În literatura de specialitate au existat trei mari preocupări, și anume:

 Definirea dreptului sau ceea ce se cheamă ontologie juridică (provenind de la

cuvîntul grecesc ”ontos” care înseamnă existență);
 Preocuparea legată de izvoarele dreptului și care se numește metodologie juridică
(provenind de la grecescul ”methodos” care înseamnă cale);
 Stabilirea valorilor dreptului cunoscută sub numele de axiologie juridică (vine de la
grecescul ”axios” care înseamnă valoare).

II. GENERALITĂȚI
3
 Doctrina modernă a apărut în secolul al XX-lea și este preocupată să pună în discuție probleme
noi de drept nelimitându-se doar la studiul textelor legale.
Astfel că a apărut o nouă categorie de doctrină și anume nota sau comentariul de
jurisprudență.
În ceea ce privește locul și rolul doctrinelor juridice în sistemul știintei dreptului trebuie a fi
analizate două categorii de relații:
a) Relația doctrine juridice – teoria generală a dreptului. Dacă teoria generală a dreptului este
preocupată de studiul dreptului pozitiv, adică de studiul dreptului actual în vigoare (descrie
și sintetizează fenomenul juridic actual), doctrinele juridice nu reprezintă doar o simplă
descriere a curentelor și teoriilor juridice care au stat la baza formării dreptului (și care stau
la baza formării dreptului) pentru că în cadrul lor se emit judecăți de valoare cu privire la
aceste teorii. Astfel, docrinele se consideră că reprezintă o completare și o continuare
firească a teoriei dreptului, accentul fiind însă pus pe analiză față de sinteză.

b) Doctrinele juridice și filosofia (filosofia dreptului). Trebuie să facem o distincție între

filosofia dreptului elaborată de filosofi și filosofia dreptului elaborată de juriști. Filosofia
dreptului filosofilor este o filosofie aplicată în sensul că se aplică dreptului principiile
generale ale filosofiei clasice.
Filosofia dreptului juriștilor este fondată pe experiența juridică.

În ceea ce privește doctrina juridică, aceasta nu reprezintă o cronologie sau o istorie a

principalelor școli de drept pentru că ele arată evoluția dreptului, fiind emise interpretări și judecăți
de valoare asupra școlilor de drept.

III. DEFINIȚIE ȘI CARACTERISTICI

4
 Dreptul și Justiția din antichitate curprind două mari momente extrem de importante: Grecia
Antică și Roma Antică.

Doctrinele politice din Grecia antică se caracterizează prin speculativism, normativism şi

finalism.

Speculativismul constă în aceea că doctrinele politice sunt expresia directă a ideilor religioase
sau filosofice;

Normativismul este reliefat de faptul că aceste doctrine vizează nu cercetarea faptelor politice
ca atare, ci impunerea unor formule regulative ale vieţii sociale, arătându-ne nu ce este viaţa
politică, ci cum ar trebui ea să fie;

Finalismul face ca discursul politic să se orienteze către realizarea scopului propus de acesta şi
nu spre analiza concretă a vieţii politice.

Platon (429-347 î.Hr.)1 este gânditorul care a dat filosofiei greceşti forma sa exemplară şi a
elaborat idealul celei mai bune guvernări. Ideile sale filosofice, ca şi cele politice, au fost expuse în
celebrele dialoguri, în număr de 42, dar exegeza istorică, filologică şi filosofică consideră drept
autentice numai 29. De asemenea, de la Platon ne-au parvenit mai multe scrisori, dar se pare că nu
toate sunt autentice. Dintre lucrările lui Platon, prezintă un interes direct pentru sfera politicii
îndeosebi Republica şi Legile (operă neîncheiată).

A. CONCEPȚIA DESPRE DREPT

A.1. Definiție. Platon a avut preocupări legate în principal de definiția dreptului. El
spunea că este important să definim termenul. La el, definiția dreptului este legată de două noțiuni.
Pe de o parte, noțiunea de just și în al doilea rând noțiunea de rost al juristului în societate. 2 Just
este înțeles ca fiind tot ceea ce ține de a fi corect, de a fi rezonabil, iar rolul juristului este mult mai
extins de ceea ce înțelegem astăzi pentru că juristul nu se limitează doar la a aplica legea.3
În consens cu liniamentele unei viziuni asupra lumii, Platon lansează programul elaborării
ideilor sale politice. A fi drept, susţine el, este în interesul omului, dar în lumea reală nu putem
identifica principiile acţiunii drepte; acestea pot fi identificate numai în condiţiile ideale ale unui
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon.

2
Antropologie politică, în vol. „Filozofie şi Ştiinţe politice IV”,  Editura Universităţii „ Al.I. Cuza“, Iaşi, 2003, pp.
414-483.

3
Marius Dumitrescu, Platon în oglinda timpului. Periplu în antropologia filozofică; Editura EDICT, Iași, 2002, p.
324.

5
stat drept. Nu contează că un asemenea stat ideal nu este realizabil în practică; el este un model
indispensabil pentru oricine doreşte să acţioneze drept.

A.2. Rolul legii.

Platon subliniază că o lege injustă nu poate fi considerată drept.

Justiția are rolul de a da fiecăruia ceea ce este al său, ceea ce i se cuvine și de a menține un
echilibru între indivizii din societate și foloasele care li se cuvin.

A.3. Scopul și Obiectul de reglementare.

Scopul legii, în concepția lui Platon, îl reprezintă virtutea pentru că legea nu trebuie să fie
altceva, spunea el, decât ”o sumă a virtuților”.

În ceea ce privește obiectul de reglementare al legii, acesta îl reprezintă proprietatea,

contractele și bunele moravuri, spune el.

Tot el folosește termenul de „dikaion” pentru a defini dreptul, dar acest termen înseamnă în fapt
două lucruri: drept și justiție. Astfel, în viziunea lui, dreptul are ca misiune centrală educația.

Dreptul are rolul de a civiliza, de a disciplina comportamentul uman în societate prin faptul că
nu lasă la libera apreciere a fiecăruia ce comportament trebuie să adopte în relațiile sociale. Ceea ce
este însa interesant în concepția lui Platon este faptul că ”dreptul nu este un ansamblu de norme
juridice pozitive”.4 Scopul lui nu îl reprezintă îmbogățirea individuală sau generală și nici ordinea
sau securitatea juridică. Pentru că dreptul are ca scop și virtutea prin care se urmărește atât
civilizarea comportamentului uman, cât și sancționarea sau disciplinarea acestuia.

B. CONCEPȚIA DESPRE STAT

Prin raportare la regimul politic, Platon trasează niște linii clare, stabilind faptul că, statul ideal
este un construct care ţine de ordinea raţională, putând fi înţeles ca un principiu regulator al statului
real. Astfel, problema centrală a Republicii este aceea a justiţiei individuale şi colective, care
alcătuiesc un întreg unitar. Referinţa la justiţie permite respingerea punctelor de vedere utilitariste, a
interesului sau a compromisului; nu arsenalul militar sau zidurile puternice fac măreţia unei cetăţi:

4
Ibidem, p. 336.

6
nu în acest fel se măsoară valoarea unei politici, ci numai în raport cu ideea însăşi de justiţie, care
nu este decât adevărul şi binele aplicat comportamentului social.5

În Legile, Platon concepe un stat ideal în care aspectele vieţii sociale sunt reglementate prin legi,
preconizându-se astfel un stat ideal ce ar putea fi realizabil în plan practic. Starea de spirit din acest
dialog este mult mai religioasă decât în Republica. Legile trebuie să aibă o origine divină, iar zeul
trebuie să fie măsura tuturor lucrurilor. Statul imaginat va fi unul teocratic şi intolerant, de aceea
ateismul va fi sever condamnat. Dispoziţiile legale se amestecă permanent cu prescripţiile religioase
imperative care fac ca religia şi dreptul să se sprijine una pe alta.

Principiul care stă la baza Legilor, deşi este un dialog care acordă mai multă libertate
individului, este acela că individul nu poate dispune, după cum pofteşte, nici de familie şi nici de
bunuri; ele aparţin statului şi interesului public, trebuie să se afle totdeauna mai presus de voinţa
arbitrară a individului.6

CONCLUZIE

Cercetate în profunzimea lor, cele două dialoguri politice ale lui Platon – Republica şi Legile
– dovedesc că s-a avut în vedere elaborarea unei cetăţi perfecte, întemeiată pe Bine, Adevăr şi
Dreptate, şi nu o ideologie politică care există în realitate în stare să atenteze la demnitatea omului.

Fără îndoială, aşa cum au reliefat unele exegeze pertinente din secolul XX, şi în primul rând
aceea a lui Karl Popper, corelaţia dintre politică şi metafizică nu poate fi acceptată într-o manieră
strictă de cei care pun mai presus libertatea oamenilor şi consideră că omul nu poate fi făcut fericit
împotriva voinţei sale.

5
Ernst Cassirer, Eseu despre om, Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 93.

6
Leon Robin, Platon, Teora, Bucureşti, pp. 264-265.

7
 Bibliografie

A. Volume de autor

1. Antropologie politică, în vol. „Filozofie şi Ştiinţe politice IV”,  Editura Universităţii „ Al.I.
Cuza“, Iaşi, 2003.

2. Marius Dumitrescu, Platon în oglinda timpului. Periplu în antropologia filozofică; Editura

EDICT, Iași, 2002..

3. Ernst Cassirer, Eseu despre om, Humanitas, Bucureşti, 1994.

4. Leon Robin, Platon, Teora, Bucureşti.

8
B. Website

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon - accesat la data de 08.04.2021, ora 15:30