Procesul atribuirii

 Atribuirea este procesul prin care oamenii realizează

inferenţe în privinţa cauzelor comportamentelor sau
evenimentelor.

 Teoria atribuirii studiază mecanismele psihologice prin

care subiectul, în viaţa cotidiană, îşi explică modul de
producere şi desfăşurare a evenimentelor şi
comportamentelor, încercând astfel să prezică şi să
stăpânească realitatea;
 Prin atribuirea cauzalităţii se realizează implicit :

 un proces de cunoaştere a realităţii, de

„inducere de sensuri” care asigură
inteligibilitatea acelei realităţi,

 ceea ce permite totodată elaborarea unor

prognoze asupra desfăşurării unor procese,
evenimente, sau comportamente sociale.
 F. Heider (1958) a fost primul psiholog ce a
deschis drumul cercetărilor asupra atribuirii.

 Preocupat de descoperirea unor mecanisme prin

care interpretăm comportamentul propriu şi al
altora şi prin care atribuim anumite intenţii sau
tendinţe, atât nouă înşine cât şi celorlalţi, autorul
considera că, omul obişnuit este motivat de două
nevoi de bază.
 Care sunt aceste nevoi care ne jalonează
procesul cunoaşterii realităţii sociale ?

 În primul rând, nevoia de a avea o viziune coerentă

asupra lumii în care trăim
 În al doilea rând, nevoia de a avea control asupra
mediului

 Atunci când putem explica şi prezice acţiunile celorlalţi

vom avea o viziune de ansamblu coerentă asupra lumii
şi extrem de controlabilă faţă de situaţia în care nu am
avea nici o idee faţă de intenţiile, dispoziţiile şi
comportamentul semenilor.
 Eroarea fundamentală de atribuire
(fundamental attribution error)
 Este tendința generală de a atribui explicația anumitor
comportamente și evenimente mai curând cauzelor
psihologice, interne (trăsături și dispoziții emoționale) specifice
celeilalte persoane, chiar și atunci când nu există suficiente
dovezi care să justifice o astfel de atribuire, și în special atunci
când există dovezi asupra faptului că ceva anume din mediu
sau din context a cauzat acel comportament sau eveniment.

 Deci, constă în subestimarea factorilor cauzali situaționali,

chiar și când aceștia sunt evidenți, precum și în
supraestimarea nejustificată a factorilor cauzali interni .
La ce se refera termenul de bias
 Bias – termen preluat din limba engleză,
traducerea fiind „tendențiozitate”, „părtinire”,
„idee preconcepută”.

 În contextul analizei și explicării unor mecanisme

specifice cunoașterii sociale, cea mai potrivită
traducere/ conotație/ semnificație are
următoarea echivalență: bias = preconcepție
(idee preconcepută).
 Tipuri de erori de atribuire
cauzală
 A.Eroarea atribuirii instrumentale (self-
serving bias)

 Atunci când rezultatele acțiunilor noastre sunt

favorabile, ne autogratificăm simbolic prin atribuirea
reușitei unor cauze interne („am fost inteligenți,
activi, energici”), iar când acțiunile noastre au
consecințe nefaste, le atribuim unor cauze externe
(„am fost lipsiți de șansă”, „sarcina a fost exagerat
de dificilă, nimeni nu ar fi putut-o realiza”)
 Oamenii acceptă responsabilitatea pentru succesul lor,
întrucât ei se așteaptă să aibă succes; dacă se
străduiesc în mod deosebit și investesc timp și resurse
variate, atunci ei vor supraestima corelația dintre efortul
depus și succes, astfel încât să aibă sentimentul faptului
că au controlat efectiv succesul, chiar dacă acest lucru
nu s-a întâmplat în realitate.

 Acest tip de eroare justifică și o așa-numită „iluzie a

controlului” (credința potrivit căreia avem controlul
asupra lumii în care trăim și asupra lucrurilor care ni se
întâmplă, mai mult decât avem de fapt în realitate).
 Tip de eroare de atribuire
instrumentala : - Eroarea legata de
atribuirea succesului şi eşecului
 Oamenii par a fi mai degrabă înclinaţi să atribuie
succesul propriu unor cauze interne (aptitudini,
talent, trăsături de personalitate, inteligenţă,
perseverenţă, tenacitate, farmec personal), în timp ce
eşecul este cel mai adesea atribuit unor cauze
externe, situaţionale sau atitudinii şi
comportamentului celuilalt sau celorlalţi.
 Atunci când un elev are un succes deosebit,
profesorul tinde să minimalizeze contribuţia
acestuia în propria-i performanţă, considerând
că sursa succesului o constituie exclusiv metoda
sa de predare şi calităţile de pedagog de
excepţie.

 Astfel succesul elevului sporeşte „nimbul”

profesorului, antrenând unul din efectele erorii
de atribuire, (cel puţin parţial) şi pe care am
putea-o numi atribuire „de transfer”.
 B. Eroare de atribuire de tip proiectiv.
 Se referă la situaţia în care atribuirea cauzalităţii
unui comportament se face prin extrapolarea
comportamentului propriu ca fiind tipic pentru
anumite situaţii şi pe considerarea faptului că în
situaţii similare, ceilalţi se comportă tot aşa cum te-ai
comporta tu însuţi.

 Cu alte cuvinte, individul autocentrat şi ancorat în

propriile-i cogniţii se aşteaptă din partea celorlalţi să
gândească şi să reacţioneze în acelaşi fel cu el,
excluzând alte posibilităţi ce ţin de diferenţă.
 Raportul conştient-inconştient creează în acest caz
o situaţie specială care „încurcă” relaţia de
comunicare.

 Astfel, X atribuie lui Z ceea ce este presant în el dar

refulat în inconştient, Z devenind ecran de proiecţie
pentru acele „complexe comportamentale şi
pulsionale” pe care deşi le conţine la nivelul
inconştientului, le împiedică să se manifeste, le
ascunde.

 Şi cu cât le reprimă mai mult în inconştient, cu atât

proiectarea şi atribuirea acestora altor persoane
devine mai frecventă, creându-se un fals context al
interacţiunii.
 Acest tip de eroare de atribuire justifică
tendinţa individului de a explica
comportamentul celorlalţi în baza
comportamentului şi opiniilor proprii, astfel
încât el să-şi poată menţine stima de sine la
un nivel dacă nu ridicat, cel puţin acceptabil.

 Uneori, oamenii, fără să ţină seama de

informaţia reală fac atribuiri conform unor
modele personale, din diferite raţiuni cognitive
şi motivaţionale .
 C. Eroarea de atribuire etnocentrică
 Procesul atribuirii cauzale nu este doar individual sau
interpersonal, ci este semnificativ influenţat şi de relaţiile,
acţiunile şi fenomenele intragrupale, colective.

 În numeroase situaţii, indivizii sunt percepuţi şi evaluaţi

în baza apartenenţei la un anumit grup social.

 În baza dimensiunii etnocentrice, membri unui grup sau

ai unei categorii sociale favorizează propriul grup şi
defavorizează celelalte grupuri. Discriminările de tot felul
îşi au sursa în această tendinţă spontană.
 Modalităţile de atribuire a cauzalităţii
comportamentelor în context social se reflectă în
ideologiile care explică diferenţele intragrupale şi au
un caracter mai curând spontan şi intuitiv, bazat pe
economicitate în adaptare.

 Oamenii caută mai puţin informaţia completă şi

obiectivă atunci când elaborează curent anumite
concluzii şi interpretări. Ei sunt tentaţi să opereze
mai curând cu informaţiile subiective, dobândite din
experienţele lor, care le uşurează controlul,
adaptarea sau predicţia în anumite situaţii şi
interacţiuni sociale, chiar cu riscul practicării şi
repetării unor erori.
Euristici și bias-uri în cunoașterea socială

 Termenul euristic (heuristic) era utilizat în limba

greacă (heuriskein),precum și în limba latină
(heuristicus) cu sensul de a căuta, a descoperi.

 Euristic sau euristică sunt termeni utilizați în mod

curent pentru a defini acel procedeu de luare a
deciziei (sau de găsire a unei soluții) care nu
analizează toată cantitatea de informație disponibilă
în acest sens.
 Euristica – „scurtătura” în gândire
 Având de procesat multe informații într-un timp foarte scurt,
sistemul nostru cognitiv a devenit rapid și s-a specializat în
crearea de „scurtături” mentale.

 Ne formăm impresii, judecăți și căutăm explicații cu o ușurință

remarcabilă. Facem asta cu ajutorul euristicii, strategie de
gândit eficientă și simplă.

 Euristica ne permite să trăim și să luăm decizii de rutină cu

minim de efort. Din punct de vedere biologic, scopul gândirii
este mai degrabă axat pe supraviețuire decât pe luarea de
decizii corecte.
 Euristica reprezentativității

 De multe ori, în procesul cunoașterii sociale, indicam că

operăm cu așa numite scheme cognitive.

 Acestea au rolul de a

 prescurta și simplifica prelucrarea informației și

 țin de o economicitate a proceselor psihice,
 însă pot fi adesea adevărate capcane pentru înțelegerea
adecvată a realității sociale
 Categorizarea este o astfel de schemă cognitivă și
constă în gruparea unor persoane într-o anumită
categorie, în baza atributelor și caracteristicilor
acestora ce par a fi similare cu ceea ce este
reprezentativ pentru membrii acelei categorii.

 Euristica reprezentativității evidențiază acea

scurtătura cognitivă în urma căreia oamenii sunt
amplasați în spațiul mental al individului într-o
anumită categorie, în urma similarității sau
asemănării cu acea categorie
 Andrei este un vecin, cu vârsta în jur de 35 de ani, este
o persoana care vorbește încet, săritor atunci când
este nevoie și întotdeauna are la el și citește cărți de
psihologie. Dacă ești pus în situația de a ghici
ocupația/ profesia lui, ai fi tentat să spui ca este
psiholog 

 Această supoziție ar putea fi adevărată (întrucât

euristica reprezentativității funcționează în unele
cazuri și presupunerea se poate transforma în
confirmare); cu toate acestea, această supoziție ar
putea fi și falsă și să ne inducă în eroare.
 De pildă, Andrei ar putea fi și manager într-o
companie (statistic există mai mulți manageri decât
psihologi, deci, în realitate, șansele statistice potrivit
cărora Andrei lucrează ca manager sunt mai mari
decât cele potrivit cărora lucrează ca psiholog).

 Dacă nu ai ști absolut nimic despre Andrei, cu

excepția faptului că are în jur de 35 de ani,
probabilitatea de a spune despre el că e manager, și
nu psiholog, ar fi mai mare.
 Ce este capcana conjuncției?
 Este acea tendință de a nu acorda suficientă atenție
informației de bază (informația princeps), ca urmare a
activării euristicii reprezentativității.

 De pildă, Andrei are la el mai tot timpul saci de gunoi, din

aceia mari de plastic, și preferă să meargă cu bicicleta decât
să conducă.

 Acestea, împreună cu celelalte trăsături ale lui Andrei, te-ar

duce cu gândul la faptul că, în afara profesiei de psiholog, el
este și un ecologist convins. Acest lucru se întâmplă întrucât
el pare că este reprezentativ pentru ambele categorii.
 Conjuncția (afirmația potrivita căreia respectivul face
parte din două categorii) este cea care va fi indicată în
primul rând (adică Andrei este un psiholog ecologist),
față de încadrarea într-o singură categorie (Andrei este
psiholog sau Andrei este un ecologist).

 Din punct de vedere logic acest lucru nu este,

bineînțeles, corect – întrucât dacă una dintre cele două
afirmații este neadevărată, atunci conjuncția este
neadevărată (dacă Andrei nu este psiholog sau dacă
Andrei nu este ecologist, atunci Andrei nu este un
psiholog ecologist).
 Euristica disponibilității
 Euristica disponibilității se referă la următoarea situație:
atunci când emitem raționamente sau anumite judecăți vor
conta doua aspecte – cât de disponibilă este o anumită
informație sau o idee în mintea noastră și cât de fluent și de
repede este aceasta accesată.

 Desigur, rolul emoției este unul esențial, acest exemplu

demonstrând cum ea poate preceda raționamentul și
judecata logică, inducând astfel o serie de confuzii.

 Euristica disponibilității demonstrează indirect și rolul extrem

de important al dispoziției emoționale în procesul amplu al
cunoașterii sociale, precum și în cel al atribuirilor cauzale.
 Sistemul 1 și Sistemul 2 (Daniel Kahneman)
 Kahneman descrie două moduri de gândire specifice procesării
informației, dar și procesului de cunoaștere socială; două sisteme a
căror dinamică generează deopotrivă descifrare de sensuri, dar și
erori și interpretări iluzorii.

 Sistemul 1 operează automat și rapid, cu effort redus sau nul și fără

senzația de control voluntar, iar Sistemul 2 acordă atenția necesară
activităților mintale solicitante, printre care se numără calculele
complicate

 Sistemul 1 stă la originea impresiilor și senzațiilor care sunt

principalele surse ale opiniilor explicite și ale alegerilor deliberate ale
Sistemului 2. Operațiile automate ale Sistemului 1 generează structuri
de idei surprinzător de complexe, însă doar mai lentul Sistem 2 poate
să construiască gânduri, urmând serii ordonate de pași.
 Sistemul 1 este rapid, intuitiv și emoțional;
 Sistemul 2 este mai lent, mai deliberativ și mai logic.

 Împărțirea activității între Sistemul 1 și Sistemul 2 este foarte

eficientă – ea minimizează efortul și optimizează performanța.
Această relație între cele două sisteme funcționează de cele mai
multe ori în parametrii optimi, întrucât Sistemul 1 este în general
foarte bun în ceea ce face: modelele sale de situații familiare sunt
corecte, predicțiile sale pe termen scurt sunt de asemenea precise,
iar reacțiile sale inițiale față de provocări sunt rapide și de obicei
adecvate.

 Întrucât Sistemul 1 operează automat și nu poate fi oprit voluntar,

adesea erorile de gândire intuitivă își fac apariția, iar bias-urile nu
pot fi evitate.
 Sistemul 2 nu poate înlocui complet Sistemul 1 în luarea unor decizii
de rutină și, de aceea, cel mai bun lucru pe care l-am putea face
este un compromis, și anume să învățăm să recunoaștem situațiile
în care greșelile sunt probabile și să ne străduim mai mult să evităm
greșelile importante atunci când e vorba de mize majore.

 Oamenii care se lasă călăuziți de Sistemul 1 sunt mai susceptibili

față de bias-urile disponibilității.

 Sesizam rolul afectelor, dar și pe cel al încrederii în sine în ceea ce

privește euristica disponibilității (o încredere exagerată în sine
poate active Sistemul 1, deci poate să apară bias-ul disponibilității).
 De asemenea, simpla reamintire a unor momente când au reușit
sporește încrederea aparentă a oamenilor în propria intuiție,
situație care poate genera unele interpretări eronate.
 Euristica ancorelor

 Uneori o judecată inițială asupra unui anumit fapt, persoană

sau situație funcționează ca o ancoră pentru emiterea unor
judecăți ulterioare vizavi de aceleași aspecte.

 Se creează astfel un fel de scheme cognitive și de evaluare ce

dezvoltă un adevărat acroșaj pentru modul în care procesăm
informațiile, un fel de extrapolări automatizate. Acestea
constituie de multe ori surse de eroare în elaborarea
judecăților și pot influența raporturile sociale ale individului.
 Bias-ul informației negative
 Conotația, de tip pozitiv sau negativ, acordată anumitor
informații este extrem de importantă în prelucrarea
informației și se reflectă în procesul amplu al cunoașterii
sociale.

 Cercetările au arătat faptul că adesea informația negative

tinde să aibă o importanță sporită în percepția persoanei,
comparativ cu informația pozitivă (Fiske, 1980).

 Acest lucru se explică prin efectul mult mai rapid de captare al

atenției exercitat de informația negativă.
 Skowronski și Carlston (1989) au evidențiat că, în mod
particular, informația de tip negativ este mult mai distinctivă
în câmpul atenției în raport cu cea de tip pozitiv, în felul
acesta justificându-se și așa-numitul efect de target pe care îl
deține informația negativă.

 În momentul în care își exercită influența și impresia se

formează, este foarte greu să fie dezamorsat acest efect.

 Chiar și prezentând o multitudine de informații pozitive în

același context, acestea nu sunt suficiente pentru a inversa
efectul creat de informația negativă.
 Dintr-o perspectivă evoluționistă, faptul că omul este predispus
mai degrabă spre a vedea ceea ce este mai rău în semenii săi sau în
animale, evenimente și situații cu caracter periculos, a fost mai
întotdeauna un lucru extrem de util în evitarea bolilor, a situațiilor
în care putea fi ucis sau chiar mâncat.

 Dintr-o perspectivă culturală, explicația merge în sensul protecției

normelor și valorilor sociale prin detectarea, sancționarea și
înlăturarea elementelor (fie că e vorba de alți oameni sau de alte
situații) care pun în pericol existența și organizarea acestora.

 Rozin și Royzman (2001) au arătat faptul că informația negativă

(indiferent că se referă la oameni sau la evenimente) are un efect
de contagiune mult mai pregnant decât informația pozitivă,
generarea impresiilor fiind moderată de acest efect și adesea
evoluând spre distorsionări cognitive.
 Bias-ul retrospecției

 Bias-ul retrospecției reprezintă acea tendință a

oamenilor de a exagera cât de bine au putut prezice
finalul unui eveniment, după ce acesta s-a întâmplat.

 Subînscris sintagmei „am știut încă de la bun început

ca așa va fi”, bias-ul retrospecției creează impresia că
finalul evenimentului părea inevitabil, dar și
predictibil, după producerea acestuia.
 Indiferent de modalitatea în care se finalizează
(pozitiv sau negativ, final fericit sau trist etc.),
oamenii percep acel eveniment ca fiind o consecință
a așteptărilor lor.

 Roese și Olson (1996) au arătat că Bias-ul

retrospecției este mai probabil să apară atunci când
finalul sau consecințele unui eveniment sunt
negative (față de varianta când acestea ar fi
pozitive).
 Bias-ul de confirmare
 Oamenii au tendința de a căuta informații care să confirme convingerile
lor, mai degrabă decât informațiile care infirmă acele convingeri. Uneori
se merge până la ignorarea efectivă a acelor informații care contrazic
convingerile deja create. Acesta este bias-ul de confirmare și a fost
descris de Trope și Thompson (1997).

 În general, oamenii pun întrebări suplimentare pentru a-și confirma

expectațiile; caută informațiile menite să confirme lucrurile pe care ei le
cred despre alți oameni sau diferite evenimente.

 Bias-ul de confirmare activează o serie de constructe stereotipe, precum

și profeția autoîmplinită – self fulfilling prophecy (ce consta în selectarea
comportamentelor țintelor ce corespund expectațiilor deja formate).
 Evaluarea prin asociere
 Oamenii sunt adesea asociați cu cei care au trăsături și caracteristici
similare.
 Mintea umană realizează o serie de asocieri/ conexiuni între stimuli
percepuți a fi alăturați. Astfel, mintea noastră ne poate face să simpatizam
unele persoane și să antipatizam altele chiar și doar în funcție de stimulul
cu care sunt asociate acestea.

 Frecvent, rudele persoanelor bolnave psihic sau a celor supraponderale

experimentează stigmatul asocierii (tendința celor din jur de a-I evalua în
baza asocierii cu persoane stigmatizate social). Acest lucru se întâmplă
frecvent în cadrul grupurilor sociale ale copiilor, dar se regăsește și în
cadrul contextelor și relațiilor sociale ale adulților (Latner et al., 2007).

 Această asociere de multe ori nu are nicio logică, ea fiind realizată în baza
unor afecte puternice sau a unor atitudini discriminatorii.
 Natura asociativă a formării impresiilor joacă un rol
deosebit de important în procesul cunoașterii
sociale;

 în același timp însă reprezintă și o capcană pentru

percepția adecvată a relațiilor interumane și

 oferă adesea o poartă de acces discriminărilor din diferite

arii ale vieții.
 Gândirea magică
 Reprezintă acea modalitate de a gândi bazată pe asumpții
iraționale cu privire la interacțiunea sau intercondiționarea
dintre evenimente/ aspecte care sfidează adesea și legile fizicii.

 Una dintre aceste ipoteze complet absurde și ilogice este aceea

potrivit căreia atunci când se ating două obiecte își transmit
proprietățile (o așa-numită lege a contagiunii).

 O altă credință cu caracter irațional este acea conform căreia

obiectele care seamănă unele cu altele împărtășesc același
proprietăți fundamentale (o așa-numită lege a similarității).
Cunoașterea socială este și ea supusă uneori acestor tipuri de
gândire de tip magic.
 Rozin et al. (1986) au realizat un experiment în care au demonstrat
cum influențează ele comportamentul oamenilor.

 Spre exemplu, au arătat faptul că tricoul (spălat) care fusese purtat

înainte de o persoană dezagreabilă a fost mai puțin dorit decât
acela purtat anterior de o persoană agreabilă.

 De multe ori, nevoia oamenilor de control îi determină să vadă

conexiuni între evenimente, chiar dacă aceste legături sunt complet
nerealiste.

 Decât să accepte hazardul și impredictibilul din viața lor, oamenii

mai degrabă acceptă explicațiile cu caracter fantezist, în care
elementul irațional primează în fața celui rațional, iar fantasticul
sau magical înlocuiește realitatea.