Autor: Mîrza Melania Camelia

Grupa 6

Conștiința ca ipostază a psihicului

De-a lungul timpului, rolul conștiinței a fost discutat de nenumărate ori. Cele două tabere

adversare, introspectionistii si behavioristii aveau pareri diferite despre constient, astfel ca

introspectionistii intensificau rolul constiintei dupa premisa ca toata viata este constienta iar

behavioristii negau necesitatea sa in psihologie considerand ca ea apartine altor domenii.

In prezent avem certitudinea ca rolul constientului este de a intruchipa fenomenele pe care

oamenii raportează că le experimentează, inclusiv sentimentele, conţinuturi mentale ce variază

de la percepţie senzorială şi somatica, la imagini mentale, discurs interior, intenţii de acţiune,

amintiri reaccesate, vise, halucinaţii, sentimente, emoţii, o forma suprema, subiectivă de

organizare a vietii psihice.

Conceptiile, convingerile si teoriile marilor psihologi au generat interpretari diferite in definirea

constiintei. Istoria psihologiei a identificat trei abordari ale constiintei. Pentru modelul topic

Wiliam Wundt interpreta constiinta ca fiind o “sinteza creatoare”. Karl Buhler concepea

conştiinta ca „efect de iluminare". Pentru modelul dinamic, Wiliam James interpreta constiinta

ca “un torent al starilor psihice haotice”, mai précis fapte psihice prin care individul infaptuieste

modificari asupra constientului. Modelul constructivist surprinde constiinta intr-o continua

miscare. Acest model a fost sustinut de Lev Vîgotski care vede constiinta ca o miscare

organizata, nu haotica, o ,,constructie” treptata, gradata, evolutiva.

Constiinta se delimiteaza in sase stari respectiv normala, activa, hiperactiva, extatica, hipoactiva

si calma. Primele patru apartin starii de veghe iar ultimele doua starii detasarii fata de realitate.

Complexitatea constiintei este demonstrata de procesele si functiile ei caracteristice. Procesarea

cu stiinta reflecta functia informational cognitivă, procesarea cu scop evidentiaza functia

finalistă, procesarea anticipativă evidentiaza functia anticipativ-predictivă, procesarea planificată

exprimă functia reglatorie iar procesarea transformativă desemneaza functia sa creativ-

proiectivă.

Dupa părerea mea, conștiința ca ipostază a psihicului reprezintă forma cea mai evoluată a

omului, o entitate separată de orice altceva, complexitatea sa fiind demonstrată de functiile si

procesele sale și care are un rol definitoriu în cunoașterea mediului și a sinelui.

Concepte cheie: constiinta, ipostaza psihicului, procesari, functii, abordari

Concepte relationate: forma supremă de organizare, stari constiente

Bibliografie:

Zlate, M. (2009). Fundamentele psihologiei. Bucureşti: Polirom.

Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Iaşi: Polirom.