Epistola Pastorală la Slăvitul și Luminosul Praznic

al Învierii Domnului din Anul Mântuirii 2022

TU EȘTI DUMNEZEU CARE TE-AI POGORÂT LA IAD

ȘI AI DEZLEGAT DURERILE CELOR FERECAȚI

† SILUAN

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori
care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, părintești binecuvântări,
dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns să prăznuim, încă o dată, Învierea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să ne bucurăm de lumina ce răzbate, ca dintr-un izvor,
din mormântul în care S-a culcat Biruitorul păcatului și al morții. Dar învierea Domnului mai
are și o altă denumire: Pogorârea la iad. De aceea, preotul rostește, tămâind altarul, înainte
de fiecare Sfântă Liturghie: În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca Dumnezeu; în rai cu
tâlharul și pe tron ai fost, Hristoase, împreună cu Tatăl și cu Duhul, toate plinind, ca Cel
necuprins.
 
 Moartea și învierea lui Hristos nu-L privesc, însă, doar pe El, ci ne privesc pe toți și,
mai ales, pe cei care, întru nădejdea învierii și a vieții veșnice, au adormit, acestea însemnând,
pentru ei, eliberarea din legăturile și durerile morții, după cum cântăm și la slujba
înmormântării: Tu ești Dumnezeu Care Te-ai pogorât la iad și ai dezlegat durerile celor
ferecați. Iar canonul Paștilor (la cântarea a 5-a) spune: Nemăsurată milosârdia Ta văzând-o,
Hristoase, cei ținuți în legăturile iadului spre lumină au alergat, cu vesele picioare, Paștile
Cel veșnic lăudând. Iar la irmosul cântării a 6-a, cântăm: Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de
jos ale pământului şi încuietorile cele veșnice ai zdrobit, ce îi țineau pe cei legați, Hristoase.

Pogorârea la iad a Fiului Omului înseamnă biruința Sa asupra iadului și eliberarea din
legăturile lui a celor care spre Domnul nădejdea și-au pus, spre Făcătorul și Ziditorul și
Dumnezeul nostru. Pe aceasta se întemeiază și rugăciunea noastră pentru toți cei trecuți în
veșnicie și pentru iertarea păcatelor lor. Dar mângâierea și mai mare ne vine din aceea că
pogorârea la iad a Domnului nu rămâne un fapt izolat, nu rămâne în trecut, ci, prin petrecerea
Mântuitorului Hristos cu noi – în toate zilele, cf. Mt 28, 20 –, ea este lucrătoare, și astăzi, atât
în plan general, cât și în plan personal.

În plan personal, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos Cel mort și
înviat, Acesta Se pogoară în întreaga noastră ființă, cuprinzând și biruind iadul și întunericul
păcatului ce își află sălaș în noi. În măsura în care noi chemăm Numele Domnului, în orice
stare ne-am afla – chiar și de iad – Mântuitorul nostru și Biruitorul iadului ne răspunde, ne
întărește și ne luminează, cu prezența Sa. Și acest lucru este confirmat și de cuvintele
psalmistului care zice: Durerile iadului m-au înconjurat, întâmpinatu-m-au laţurile morţii. Şi
când mă necăjeam, am chemat pe Domnul, şi către Dumnezeul meu am strigat. Auzit-a din
lăcaşul cel sfânt al Său glasul meu, şi strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui (Ps.
17, 6-7). Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au aflat; necaz şi durere am
aflat, şi Numele Domnului am chemat (Ps. 114, 3). Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, Dumnezeul
meu, din toată inima mea, şi voi slăvi Numele Tău în veac, căci mila Ta mare este peste mine şi
ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos (Ps. 85, 12-13). Iar, la slujba vecerniei, auzim
cuvintele: Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu; fie
urechile Tale cu luare aminte spre glasul rugăciunii mele (Ps. 129, 1-2).

Domnul și Dumnezeul nostru nu stă și privește, cu indiferență, „de la distanță”,

necazurile și frământările noastre, nici pe cele din plan personal, nici pe cele din plan general,
ci este, după cum a făgăduit, împreună cu noi, chiar și în iadul cel mai de jos. De aceea, bine
este să fie încredințat tot omul și să-și sădească în inimă, ca pe o certitudine, cuvintele
psalmistului care zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va primi
(Ps. 48, 16). Că de mă voi pogorî la iad, Tu de față ești (Ps. 138, 8).

Pogorârea la iad este prefigurată, în Vechiul Testament, și de aruncarea în cuptor a

celor trei tineri credincioși lui Dumnezeu, Anania, Azaria și Misail (cf. Dan. 3), la care se

 
pogoară un „înger” ce îl preînchipuiește pe Domnul Cel pogorât la iad. Curajul și încrederea
celor trei tineri aruncați în cuptor ne sunt pilduitoare. De la ei putem învăța felul în care,
primind, cu pocăință, necazul ce vine peste noi, putem îndupleca mila lui Dumnezeu și ne
putem izbăvi din „cuptorul” încercărilor și suferințelor prin care trecem. Iată în ce fel primesc
cei trei tineri pedeapsa împăratului Nabucodonosor, zicând: Bine eşti cuvântat, Doamne
Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este Numele Tău în veci. Că drept eşti
întru toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte sunt căile Tale
şi toate judecăţile Tale adevărate. Şi judecăţile adevărului ai făcut după toate cele ce ai adus
asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că întru adevăr
şi judecată ai adus acestea toate asupra noastră pentru păcatele noastre. Că am păcătuit şi
am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit întru toate, şi poruncile Tale nu
le-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca bine nouă
să fie. Şi toate câte ai adus asupra noastră şi toate câte ai făcut nouă, întru adevărată
judecată le-ai făcut. (...) Nu ne da pe noi până în sfârşit, pentru Numele Tău, şi nu strica
legătura Ta, și nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac
robul Tău şi pentru Israil sfântul Tău. (...) Ci, cu suflet umilit şi cu duh plecat, să fim primiţi.
(...) Şi acum urmăm Ție cu toată inima şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta. Să nu ne
ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după blândeţile Tale, şi după mulţimea milei Tale. Şi ne scoate
pe noi, după minunile Tale, şi dă slavă Numelui Tău, Doamne (Cântarea celor trei tineri, 1-7;
11-12; 15; 17-19).

Pogorârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos, prefigurată de pogorârea îngerului

Domnului la cei trei tineri aruncați în cuptorul cel de foc al babilonienilor, constituie o mare
mângâiere pentru zilele noastre, atât în plan personal, cât și în plan general. Domnul Hristos
nu nesocotește, nici azi, chemarea Numelui Său, ce vine din inimile zdrobite și îngrijorate ale
celor încercați, strâmtorați, pribegi sau prigoniți. EL ESTE CU NOI și împreună-pătimește cu
fiecare suflet ce cheamă Numele Lui! Ba El compătimește cu TOT OMUL, adică cu întreaga
umanitate, dat fiind că, prin întruparea Sa, a asumat firea omenească în totalitatea ei,
recapitulând astfel și purtând în El întregul Adam. De aceea, biruința Domnului asupra
păcatului și a morții și, implicit, asupra iadului, este lucrătoare în tot sufletul care se unește
cu El și se face părtaș, prin nașterea din apă și prin duh și prin împărtășirea cu Trupul și
Sângele Lui, la moartea și învierea Lui. Așa cântă și canonul Paștilor (în al doilea tropar de la
cântarea a 3-a): Ieri, împreună m-am îngropat cu Tine, Hristoase, astăzi, cu Tine Cel înviat,
împreună-mă-scol. Primirea crucii încercărilor și a suferinței, în Numele lui Hristos, înseamnă
gustare din slava Sa cea fără de asemănare și fără de sfârșit: Ieri împreună m-am răstignit cu
Tine; Însuţi împreună mă preaslăvește, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta.

Toată încercarea ce vine peste noi poartă în ea taina mântuirii, a izbăvirii din moartea
cea veșnică, după cum cântăm: Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm învierii lui Hristos,
că iată, a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Fiecare încercare prin care ne este dat să
trecem nu este decât o „cruce” izbăvitoare de moartea cea dinăuntru și aducătoare de înviere

 
și înnoire. Să îndrăznim, așadar, și să urmăm prorocului Iona care, deși era înghițit de un pește
mare, nu contenea să strige către Domnul, cu nădejde în izbăvire: Strigat-am, întru necazul
meu către Domnul Dumnezeul meu, şi m-a auzit; din pântecele iadului strigarea mea, și a
auzit glasul meu (Iona 2, 3). Și noi, să ne obișnuim să chemăm, în toată vremea, Numele
Domnului nu doar peste noi și pentru ale noastre, ci peste tot omul și peste lumea întreagă, cu
inimă compătimitoare și cu durere frățească pentru toți fiii oamenilor cu care suntem
împreună-părtași la tot răul din lume și la urmările acestuia. Că aproape este Domnul de toți
cei ce-L cheamă pe El (Ps. 144, 19). Chemând Numele Domnului, ne facem părtași, pe noi
înșine și pe cei peste care-L chemăm, la milostivirea și la iertarea pe care Domnul le revarsă
peste toți cei care-L cheamă în ajutor, precum și la slava, la bucuria și la înnoirea, pe care ni
le aduce învierea Sa.

Învierea lui Hristos văzând – în această binecuvântată zi – să ne închinăm Sfântului

Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat! Că Aceluia Se cuvine toată slava, cinstea și
închinăciunea, împreună și Tatălui Celui fără de început și Preasfântului și bunului și de viață
făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu părintească îmbrățișare întru Hristos Cel înviat și cu arhierească binecuvântare

fiecăruia dintre voi, al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Dată la Reședința noastră de la Roma, la Luminatul Praznic al Învierii Domnului,

în Anul Mântuirii 2022, luna Aprilie, ziua a douăzeci și patra.