Formele comunicĂrii, exemple de utilizare eficientĂ în EFS/SPM

CUCU PAULA
AMARIEI DANA
COJOCARU MARIAN
MOTTO:

"Omul este singura fiinţă

creatoare, deoarece este singura
fiinţă care a izbutit să-şi folosească
gura nu numai pentru a consuma
natura, ci şi pentru a comunica idei,
depăşind vederea prezentului cu
ajutorul vorbirii despre viitor"
(Henry Wold).
 Definirea conceptului
“comunicare”

 “Comunicarea este trimiterea şi primirea

mesajului de la o persoană la alta”.
Ston Decoven
 “Comunicarea este procesul împărtăşirii cu
o altă persoană sau cu alte persoane a
cunoştinţelor, intereselor, atitudinilor,
opiniilor, sentimentelor şi ideilor”.
Larry A. Samvar, Jack Milts
 “Comunicarea este un proces,

de regulă, intenţionat de transfer

de informaţie şi înţelesuri între

indivizi, grupuri, niveluri sau
subcomponente organizaţionale şi
organizaţii în întregul lor”.
Şerban Iosifescu
 Comunicarea verbală
 Comunicarea umana se ocupa de sensul informației verbale, prezentata in forma orala sau
scrisa si de cel al informației non verbale, reprezentata de paralimbaj, mișcările corpului si
folosirea spațiului.
 Comunicarea poate fi verbala si nonverbala. La rândul sau comunicarea verbala poate fi
orala si scrisa.
 Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentale
(confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o
necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea
de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii
de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a
comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele
de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni,
care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa.
 După natura partenerilor, vorbim de comunicare: intrapersonala (cu sine),
interpersonala (intre doua sau mai multe persoane), comunicare in grup mic (este
cazul unei relații grupale de tip "fata in fata") si in public (auditoriul este un public
larg, în relație directa sau indirecta cu emițătorul).
-monologul, conferința, expunerea, prelegerea, relatarea, discursul, toastul
alocuţiunea, povestirea,pledoaria, intervenţia, predica,interpelarea, dialogul
dezbaterea, seminarul, interviul.

 Pe baza relațiilor directe se pot structura următoarele forme de comunicare:
 Comunicarea intrapersonala: presupune un dialog al persoanei cu sine. Este
cadrul in care o persoana se afla fata in fata cu conștiința sa, se recunoaște si se
analizează, rezolva probleme, reflectează asupra mesajelor pe care vrea sa le
transmită sau asupra comportamentului sau in diferite situații, se raportează
critic la faptele si la realizările sale, le înfrumusețează, se încurajează sau se
amăgește. Acest gen de comunicare este foarte important pentru echilibrul
psihic si emotional al persoanei.
 Comunicarea interpersonala: se realizeaza intre doua sau mai multe persoane
aflate in situatie de proximitate (familie, prieteni, colegi). Este cadrul in care
persoanele interactioneaza, se influenteaza reciproc, isi comunica pareri,
ganduri, sentimente, isi satisfac nevoia de acceptare, isi formeaza o imagine
despre sine, formuleaza si accepta critici. Acest gen de comunicare ajuta
persoana sa-i cunoasca atat pe ceilalti cat si pe sine.
 Comunicarea de grup: se realizează in colectivități specifice vieții profesionale si
sociale. In acest cadru se rezolva probleme, se împărtășesc cunoștințe si experiențe, se
verifica opinii, se ajunge la situatii conflictuale sau se rezolva conflicte.
 Comunicarea publica: reprezintă o prezentare, o expunere făcută de o persoana in fata
unui auditoriu. Poate sa vizeze obiective diferite (transmiterea unor informații,
influențarea opiniilor si acțiunilor persoanelor care constitui auditoriul).
 Comunicarea mediata tehnologic: se realizează intre grupuri umane mai puțin
numeroase, iar medierea este asigurata de suporturi cu diferite complexități din punct
de vedere tehnologic.
  Comunicarea de masa: se realizează prin ziare, reviste, cărți, radio, TV, calculator.
 Comunicarea orala sau verbala : înseamnă a înțelege mesajele primite
in limba in care se lucrează, a se exprima oral in diferite medii profesionale si
a-si adapta discursul la nivelul interlocutorului. Sub aspectul noțiunii de
comunicare orala se afla in același timp elemente ce țin de expresia sonora a
vocii umane si elemente care țin de sensul cuvintelor. In acest sens se poate
face o distincție intre doua tipuri de limbaj, diferite ca natura dar intim
conectate :
  limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunica prin voce (volum
intonatie, ritm, tonalitate, accent, pauze) si prin manifestări vocale fără
conținut verbal (rasul, dresul vocii, oftatul, urlete, țipete, etc) ;
limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunica prin rostirea si
descifrarea înțelesului cuvintelor. Limba este un sistem de comunicare,
alcătuita din sunete articulate, specifice omului, prin care acesta își exprima
gândurile, sentimentele si dorințele. Vorbirea este actul de utilizare
individuala si concreta a limbii in cadrul procesului complex al limbajului.
Limbajul oral indica starea efectiva si disponibilitățile cognitiv-operaționale
ale individului. Intre limba si limbaj trebuie făcută aceasta diferențiere.
 Și în sport, ca și în viață de zi cu zi comunicarea este esențială, fie ea în diferite

forme ( de la cea verbală, la cea nonverbală). Într-o organizație sportivă, este

importanta comunicarea atât la nivelul managerilor, a antrenorului, a jucătorilor cât şi a
fanilor, atât pe teren, cât şi în afara acestuia. Toți trebuie să cunoască limba, limbajul,
canalul şi să existe feedback.
Comunicarea verbală poate fi de două feluri negativă pozitivă ,

În obținerea unei comunicări pozitive antrenorul este obligat să aibă un bagaj de

cunoștințe în afara cunoștințelor de specialitate, ca de exemplu: psihologie, pedagogie,
anatomie, biomecanică, filozofie etc. Un bagaj mare cultural din partea antrenorului,
este necesar, din prisma lucrului ca jucătorii sunt diferiți din punct de vedere intelectual
şi emoțional, iar el ca și șef al colectivului trebuie să fie înțeles de absolut toți sportivii.
Dacă acest lucru nu se realizează, exista posibilitatea interpretării greșite al mesajului
de către sportiv, lucru care poate afecta serios capacitatea de performanță a colectivului,
creând tensiuni şi distrăgând atenția de la principalele obiective. S-a demonstrat că
folosirea expresiilor pozitive de către antrenor în cadrul antrenamentului și chiar al unei
competi oferă un randament crescut, permiţându-i sportivului să ia o “gură de aer” şi să
îşi analizeze proprile greşeli sau erori de execuţie.
 În pricipiu, un antrenor bun este al treilea părinte, poate în multe cazuri

chiar primul. De aceea majoritatea sportivilor tineri apreciază abia mai târziu
unii antrenori pe care i-au avut, sau dimpotrivă, observa lipsa de profesionalism
de care au dat dovadă aceştia.
De aceea, comunicarea sportiv-antrenor este foarte importantă în mediul
sportiv, antrenorul trebuie să cunoască fiecare personalitate, fiecare trecut şi
ceea ce îi macină pe sportivii lui, trebuie să vadă dincolo de teren ca să îi poată
înţelege în teren. Trebuie să fie nu prea autoritar şi exigent, dar nici foarte calm
şi indiferent, trebuie să găsească echilibrul perfect pentru a păstra bunăstarea în
echipă
  Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a comunicării

umane.Caracteristicile mesajului scris sunt:

 - are anumite restricţii de utilizare;

 - să fie conceput explicit;

 - implică un control exigent privind informaţiile, faptele şi argumentele folosite ;

 - poate fi exprimat sub diferite forme ;

 - este judecat după fondul şi forma textului.

 Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când

nu există alt mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă în
comparaţie cu celelalte mijloace de comunicare şi, îndeosebi, întotdeauna este necesară
existenţa unei forme scrise.
 COMUNICAREA SCRISĂ
 Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a

comunicării umane.Caracteristicile mesajului scris sunt:

 - are anumite restricţii de utilizare;

 - să fie conceput explicit;

 - implică un control exigent privind informaţiile, faptele şi argumentele folosite ;

 - poate fi exprimat sub diferite forme ;

 - este judecat după fondul şi forma textului.

 Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală,

când nu există alt mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă
în comparaţie cu celelalte mijloace de comunicare şi, îndeosebi, întotdeauna este
necesară existenţa unei forme scrise.
 Obiectul comunicării îl formează: păstrarea relaţiilor existente şi convenabile
dintre oameni, dintre organizaţiile lor, dintre ei şi acestea, iniţierea, stabilirea
și desfăşurarea unor relaţii noi, modificarea şi stingerea relaţiilor vechi,
schimbul de ştiri, gânduri, informaţii, păreri şi idei care prezintă interes pentru
relaţiile lor, precizarea anumitor situaţii şi poziţii privind interesele reciproce,
clarificarea şi aplanarea eventualelor neînţelegeri care se pot ivi în cadrul
relaţiilor şi intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le
ridică desfăşurarea practică a raporturilor sociale care îi leagă.
 Concluzie 

 Toate formele de comunicare sunt importante şi se condiţionează reciproc. Pentru o

comunicare eficientă şi completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbale
cât şi nonverbale.
 Comunicăm nu pentru că aşa ar fi trebuit, ci pentru că firea omenească e făcută aşa
ca să necesite acest lucru. Doar trăim în societate şi nu în junglă, apoi nici nu-mi
imaginez viaţa fără posibilitatea de a vorbi, de a relata, de a asculta…Totuşi de
multe ori suntem înţeleşi greşit şi nu din motivul că am vrea lucrul acesta, dar
pentru că nu am ştiut cum să spunem ce avem de zis.
 Modul în care comunicăm cu ceilalți joacă un rol crucial pentru identitatea
noastră personală, având efect atât asupra vieții profesionale, cât și asupra
celei personale. De aceea, este necesar să acordați atenție modului în care
comunicați și să încercați constant să îmbunătățiți această abilitate.
 Decalogul comunicării:

1. Nu poţi să nu comunici.
2. A comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de
sine.
3. A comunica presupune cunoaşterea nevoilor celuilalt.
4. A comunica presupune a şti să asculţi.
5. A comunica presupune a înţelege mesaje.
6. A comunica presupune a da feed-back-uri.
7. A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei
relaţii.
8. A comunica presupune a şti să îţi exprimi sentimentele.
9. A comunica presupune a accepta conflictele.
10. A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.
 BIBLIOGRAFIE

 1.Chiriacescu, Adriana – Comunicare interumană. Comunicare înafaceri.

Negociere, Editura ASE, Bucureşti.
 2.Dinu, Mihai – Comunicarea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1997.

 3. Gomboş, L., (2012), Comunicare în activităţile sportive, Editura Casa Cărţii

de Ştiinţă, Cluj- Napoca
 4. Graur, E., (2001), Tehnici de comunicare, Editura Mediamira, Cluj-Napoca

5.Neculau, A., (2007). Dinamica grupului şi a echipei, Editura Polirom, Iaşi.

