Predică în duminica a 27-a după Rusalii

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh...

„Iar Iisus văzând-o, a chemat-o la sine și a zis: Femeie ești dezlegată de

neputința ta. Și și-a pus mâinile asupra ei și ea îndată se îndreptat și slăvea pe
Dumnezeu.” (Evanghelia după Luca capitolul 13 versetele 12 și 13).1

Preacucernice părinte profesor, preacucernici părinți, dragi colegi în

Evanghelia de astăzi este prezentată una dintre numeroasele vindecări pe care
Domnul nostru Iisus Hristos le-a făcut în mijlocul poporului evreu. Însă de această
dată observăm ceva cu totul deosebit, și citind cu atenție textul Evangheliei
observăm faptul că Iisus „văzând-o” deci în viață de zi cu zi, Iisus ne vede pe
fiecare dintre noi, vede suferința și necazul nostru, dar și bucuria și fericire.
Mergând mai departe, Iisus „văzând-o, a chemat-o” ce înțelegem noi prin această
chemarea a Domnului? Oare mai noi suntem chemați de Dumnezeu? Auzim noi
oare glasul Domnului care neîncetat ne cheamă la el? și vă spun cu tărie că îl
auzim, fiindcă glasul Domnului este cel care ne-a adunat aici în acest sfânt locaș.

Poate sunt unii dintre noi care nu merg frecvent la biserică sau care au ajuns
aici doar pentru anumită împrejurare: un botez, o nuntă, un parastas; fiecare dintre
acestea sunt o chemare a Mântuitorului, fiindcă: „Iată stau la ușă și bat, și de va
auzi cineva glasul meu și va deschide ușa, voi intra la el, și voi cina cu el, și el cu
mine” (Apocalipsă capitolul 3 versetul 20)2. Această bătaie la ușa sufletului nostru
nu se oprește decât numai când trecem în viața de dincolo. Mereu și mereu,
Dumnezeu stă și bate la ușa noastră, uneori bătaia este mai ușoară printr-o

1
Evanghelia după Luca capitolul 13 versetele 12 și 13
2
Apocalipsă capitolul 3 versetul 20
întâmplare fericită, alteori este mai apăsată, printr o boală sau o suferință; și dacă
stăm și analizăm fiecare dintre noi când trece printr-o încercare, ridică ochii spre
cer și cere de la Domnul izbăvire, aleargă la Sfânta Biserică și face rugăciuni. De
fiecare dată când suntem încercați, tindem să căutăm biserica, să căutăm preotul, să
îl căutăm pe Hristos; acest lucru îl facem pentru că am auzit bătaia de la ușa
sufletului nostru.

Revenind la Evanghelia de astăzi, observăm faptul că răspunzând pozitiv la

chemarea Domnului primim: izbăvire, vindecare, iertare de păcate; deoarece citim
încă o dată textul: „Iisus văzând-o, a chemat-o, și a zis: Femeie ești dezlegată de
neputința ta”, de aceea de multe ori nu este nevoie decât de a răspunde chemării lui
Hristos, de a-L primi în sufletul nostru, de a ne împărtăși cu el; precum și femeia
cea gârbovă, fără să ceară a primit tămăduire. Așa de multe ori și noi fără să cerem
sau fără să fim vrednici să cerem, primim nenumărate daruri de la Hristos: ocrotire,
pace, înțelegere, dragoste; și dacă suntem atenți la viața noastră, primim la fiecare
pas, fiindcă Domnul Iisus Hristos este mereu cu noi și ne poartă de grijă.3

În legătură cu purtarea de grijă pe care o are Dumnezeu față de noi, vă voi

spune o pildă, o istorioară... Era un om cu viață deosebită care trăia în pustie, și
care se ruga mult Lui Dumnezeu să îi descopere cum anume este prezent la fiecare
pas al omului și cum îi poartă de grijă. Se ruga tare mult pentru acest lucru și nu își
pierde nădejdea că va primi un răspuns. Călugărul în pustie avea nevoie de apă și
ar pentru a o dobândi, avea de făcut o oarecare distanță până la pârâul de unde își
luă apă. Era o căldură covârșitoare, fiind o zi foarte însorită, uitându-se în urma lui
observă că rămâneau în spate două perechi de urme de pași. Tare se bucura că vede
că este însoțit de Domnul și prinzând putere, a continuat călătoria, dar se simțea tot
mai obosit, și se gândea că nu mai reușește să continuie. Se simțea tot mai ostenit

3
Predică Preasfințitul Benedict Bistrițeanul
de drum și pe deasupra cea de a doua pereche de pași dispăruse. Se necăji în sinea
lui că a fost părăsit de Domnul și nu mai ajunge să își sfârșească călătoria, cu greu
ajunge la pârâul de unde lua apă, și, fiindcă deja se înserase se pune să se roage
Domnului. În gândul său Îl certa oarecum pe Domnul, zicându-i că atunci când îi
era mai greu la părăsit, și adormit omul acela, iar în vis îl vede pe Domnul care-i
spune: Când vedeai două urme de pași eram lângă tine și te ocroteam, dar când ai
văzut că acestea dispăruseră, te-am luat în brațe și te-am adus aici până lângă
pârâu.4

Vedeți voi acum care este purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi?
Când simțim că Dumnezeu ne-a părăsit, de fapt atunci este cel mai aproape de noi;
totodată cu cât încercăm să ne apropiem mai multe El conștientizăm de fapt cât
departe suntem noi de El, cât de căzuți în noroiul păcatelor. De aceea trebuie să ne
curățim prin dfânta spovedanie și să ne împărtășim cu Hristos atât prin sfintele
Taine cât și cu trupul și Sângele Acestuia5.

În ultima secvență a versetului asupra căruia ne-am oprit astăzi scrie așa:
„Și a pus mâinile asupra ei, și ea îndată se îndreptat, și slăvea pe Dumnezeu”.
Această îndreptare este atât una trupească vizibilă pentru ea, cât și pentru cei din
jurul acesteia, însă ceea este mai important, este îndreptarea sufletească, aceasta
fiind slăvirea Lui Dumnezeu. Mereu când Îl slăvim pe Cel ce a dat viață, suntem
mai îndreptați sufletește, fiindcă ne ridicăm ochii de la cele lumești și trecătoare
spre cele cerești și veșnice.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!

4
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare Duhovnicești, sfânta Mănăstire Sihăstria
5
Idei din predica Înalt Preasfințitului și Mitropolit Andrei