Asumarea Crucii și Urmarea lui Hristos

Predică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

(Marcu 8, 34-38; 9,1.)
Iubiți frați și iubite surori,
Evanghelia acestei duminici conține o mulțime de învățături care se referă la scopul vieții
noastre pe pământ. Hristos ne învață că grija cea dintâi pe care trebuie sa o aibă omul în viața
pământească este mântuirea sufletului, care este mai de preț decât orice bun trecător din lumea aceasta.
În acest înțeles, Evanghelia ne arată taina mântuirii ca fiind asumare a crucii din viața personală,
lepădare de sine și urmare a lui Hristos.
Suntem chemaţi să spunem, sufletelor noastre mai întâi şi apoi celor care vor să ne asculte, că
Mântuitorul ne vrea întru Împărăţia Sa. Ucenici, tâlhari pocăiţi, păcătoşi întorşi la viaţa duhovnicească,
duşmani întorşi întru dragoste.... pentru toţi este loc în Rai, dar în Rai nu se poate intra decât purtând
Crucea Mântuitorului. Am auzit că Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit celor ce voim să-L
urmăm că fiecare să-ți poarte crucea sa. Şi care sunt cele mai obișnuite cruci pe care le poartă
oamenii? Crucea căsniciei, crucea creșterii copiilor, crucea fecioarelor, crucea văduvelor, a bătrânilor,
a bolnavilor, a pustnicilor și a tuturor necăjiților. Căci fiecare om își are pe pământ crucea sa de dus,
își are partea sa de suferință. Iar de felul cum își duce crucea sa depinde însăși mântuirea sufletului
său.
Crucea înseamnă și a ne duce până la capăt intențiile bune, a nu ne accepta nouă înșine
jumătăți de măsură, a nu mai face compromisuri și, mai ales, a nu ne mai căuta scuze. Asumarea
Crucii o realizăm având curajul să fim ai lui Hristos tot timpul. Nu numai la Biserică, în Adunare sau
nu numai în intimitatea noastră. Nu putem fi niște creștini “parțiali”, “dedublați’ sau “cu jumătate de
normă”. Crucea ne cheamă să fim aceiași mereu și în toate privințele: și în suflet, și în trup, și în
ascuns, și la arătare, și în gânduri și în limbaj, și în preocupările cotidiene, și în modul în care ne
îmbrăcăm, ș.a.m.d. Prin toate alegerile noastre, mari sau mici Îl putem mărturisi pe Hristos sau,
dimpotrivă, ne rușinăm, ne lepădăm de El. Iar El, Domnul și Stăpânul vieții noastre, care S-a urcat pe
Cruce și S-a dat pe Sine morții pentru noi, ne vrea ai Lui integrali și cu toata ființa. Iar dacă acest lucru
n-ar fi posibil, nu ni l-ar fi poruncit atât de categoric.
Crucea nevăzută, spirituală și tainică pe care trebuie s-o purtăm cu toții, aceasta este suferința
și osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mântuitorul nostru Iisus Hristos care a purtat crucea
văzută pe Golgota, cât și pe cea nevăzută a suferințelor pentru a noastră mântuire, ne-a învățat și pe
noi să răbdăm crucea vieții, zicând: „Cine rabdă până la sfârșit acela se va mântui” (Mt. 10, 22; 24, 13;
Mc. 13, 13). Satana urăște foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci Crucea este arma cea nebiruită cu
care Hristos l-a biruit și a golit iadul. De aceea satana îndeamnă pe cei rătăciți de la adevăr, să
hulească și să urască Crucea lui Hristos. Căci precum câinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa
și diavolul fuge de Crucea lui Hristos care îi amintește că prin ea a fost lovit și biruit. Adevăratul
creștin ortodox cinstește Crucea care s-a sfințit cu mâinile lui Hristos pe Golgota și se închină ei cu
toată evlavia și smerenia. La fel cinstește și crucea cea nevăzută a suferințelor vieții în Hristos pe care
a răbdat-o și Mântuitorul până la moarte, și încă moarte pe cruce (Filip. 2,8). Dar și aceasta să
cunoască creștinul ortodox că: crucea nevăzută a suferințelor Sale este de multe feluri și fericit este
acel creștin care cu credință în Dumnezeu și cu multă răbdare își duce crucea suferințelor pe pământ în
dragostea lui Hristos, spre mântuirea sufletului său.
Crucea mai poate fi și o durere prelungită în tot timpul vieții pentru că am pierdut o ființă
dragă, mai ales poate fi o văduvie de toata viața. În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputință
sau o suferință care marchează viața omului. Astfel, când Mântuitorul cheamă pe fiecare „să-și ia
crucea sa”, aceasta înseamnă: „Ia, acceptă, neputința ta și urmează-mi Mie! Adu la Mine durerea ta,
neputința ta, boala ta, nefericirea ta, lupta pe care o duci cu tine însuți și cu neputințele tale!”. Hristos
voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare
și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare. El, Dumnezeu - Doctorul, vrea să intre în viața noastră
pentru a ne vindeca de neputințele noastre sufletești sau trupești, pentru a ne dărui viața Sa divino-
umană, adică mântuirea. El vrea să ne ajute ca să putem purta Crucea suferinței spre a dobândi bucuria
Învierii. El dorește ca necazul, încercarea, neputința si suferința pe care le trăim să nu ne despartă de
Dumnezeu, sa nu ne înstrăineze de El, ci să le folosim pe toate acestea în așa fel încât să ne apropiem
mai mult de Dumnezeu. De fapt, necazurile sau suferințele nu ne lasă niciodată neutri. Oamenii care
trec prin suferință sau poartă o cruce grea nu mai rămân complet indiferenți. Suferința îi poate apropia
sau îndepărta de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne îndeamnă să luăm Crucea, să o asumăm,
sa o purtăm venind cu ea la Hristos și să facem din ea drum spre Înviere. Numai astfel calea Crucii
devine calea mântuirii.
Un alt înțeles duhovnicesc adânc al Crucii este „răstignirea” permanentă a omului între idealul
propus și rezultatul obținut. Despre această cruce, ca permanentă neîmplinire și luptă cu egoismul din
noi înșine, vorbește Sfântul Apostol Pavel când zice: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care
nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Rm. 7, 19). Aceasta este crucea sau neîmplinirea cea mai frecventă
din viața duhovnicească a celor ce luptă cu patimile și neputințele din firea omenească înclinată spre
păcat. Adesea omul își propune o înnoire duhovnicească și un început bun, un ideal înalt, dar constată
cu regret eșecul în împlinirea acestui ideal. Totuși, când constată că în această luptă are mare nevoie
de ajutorul lui Dumnezeu, înțelege mai bine ceea ce Mântuitorul Însușii spune în cuvintele: „Fără
Mine nu puteți face nimic” (In. 15, 5).
Dar crucea mai are și un alt înțeles, și anume ea este și dificultatea de a trăi cinstit și corect
într-o societate în care stăpânesc minciuna, necredința, nedreptatea și lipsa de iubire. În acest sens,
lepădarea de sine urmată de asumarea crucii înseamnă și lupta pentru a săvârși binele într-o societate
plină de răutăți. Astfel, fiecare creștin trebuie să poarte crucea nevoințelor pentru săvârșirea binelui, cu
gândul la Hristos și cerând ajutorul Lui.
A-I urma Lui Hristos nu este o glumă, nu este o chestiune numai de Biserică, de Adunare, de
duminică, de comoditate, de confort, nici pe departe. Hristos nu este un Dumnezeu al confortului,
Hristos este un Dumnezeu al luptei, al căutării, al neliniștii. Hristos este un Dumnezeu provocator,
care nu ne lasă să ne trăim viața într-un mod mediocru, ci ne vrea să participăm cu totul, pentru că
viața este una singură și nu mai există alte șanse după. Deci, a-ți lua crucea înseamnă a-ți asuma și
faptul că ești muritor, că moartea va veni și să te pregătești pentru acel moment. Să-ți asumi și faptul
că s-ar putea să vină asupra ta persecuții și ispite de tot felul.
Hristos Domnul Care cunoaște crucea noastră nu dorește ca noi să suferim, ci ne cheamă să ne
apropiem mai mult de El, să simțim ajutorul Lui, să transforme singurătatea și suferința noastră în
bucuria întâlnirii cu El, Cel răstignit și înviat. Sunt mulți oameni care, deși săraci material, sunt foarte
bogați în credință, speranță și iubire, au fețele senine și mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Însă
întâlnim și oameni bolnavi, revoltați, răzvrătiți, oarecum certându-se cu Dumnezeu, pentru că nu pot
da sens suferinței lor, în timp ce alți bolnavi se roagă lui Dumnezeu ca să-i ajute, să le curețe sufletul
de păcate și să-i mântuiască; sa le întărească iubirea de Dumnezeu și de semeni. Adesea cei care au
trecut prin suferință, sărăcie și necazuri înțeleg mai bine crucea altora, dar și cunosc mai bine ajutorul
lui Dumnezeu primit în vreme de încercare. Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să fim nu numai
închinători sau cinstitori ai Sfintei Cruci, ci și următori ai lui Hristos Care ne izbăvește de suferință și
ne cheamă la bucurie și pace sufletească. Amin.