1

POVEŢELE BĂTRÂNILOR
ŞI APLICAREA LOR ÎN PASTORAŢIE

„Ascultă pe tatăl tău care te-a născut şi nu dispreţui pe

mama ta când ea a ajuns bătrână!” (Pilde 23, 23)
Tema nu face distincţie între bătrâni: tată/mamă; profesor/filozof;
bunic/bunică sau moş Gheorghe/lelea Floarea, aşa că o vom aborda la modul general
spre a mulţumi pe toată lumea.
Dar, cine mai ascultă astăzi de bătrâni?
Cine-i mai ia în seamă? Priviţi cu atenţie viaţa
socială şi veţi vedea că, în loc de ascultare şi de
poveţe, sunt marginalizaţi, devin povară pentru
urmaşii lor, dar nu aici stă necazul. Necazul stă
în faptul că bătrâneţea începe la 65 de ani, fix la
65 de ani, adică atunci când eşti pensionat şi cel
în cauză constată că nu mai are nimeni
trebuinţă de el!
Ce poveţe?! Mi se pare că subiectul a fost formulat doar pentru a arăta că
bătrânii rămân permanent o sursă de înţelepciune şi că în sfârşit cineva a înţeles că
îndepărtarea lor prin pensionare a fost o greşeală. Uitați, pun nişte întrebări pentru
care răspunsul vi-l veţi da întorcându-vă acasă:
-Când a scris Ilie Miniat predicile sale, în activitate sau după ce „a fost
pensionat?” Sau, altfel spus, a fost pensionat?!
-Când a scris Părintele Cleopa învăţăturile şi predicile sale?
-Când a scris Părintele Galeriu lucrările sale? Dar Părintele Stăniloae? Ce
vreu să spun cu asta? Vreau să spun că au fost puşi în valoare toată viaţa lor, dar mai
cu seamă au devenit celebri după acei nenorociţi de 65
de ani! Vreţi o mostră de învăţătură din partea
Înţelepciunii?! Iată ce zice Solomon: „Fiul meu, ia
aminte la graiurile mele; la poveţele mele pleacă-ţi
urechea ta!... Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice,
căci din ea ţâşneşte viaţa. Leapădă din gura ta
orice cuvinte cu înţeles sucit, alungă de la buzele
tale viclenia. Ochii tăi să privească drept înainte şi
genele tale drept înainte să caute!” (Pilde 4, 20 – 25)
Nu ştiu dacă a spus aceasta înainte sau după
65 de ani, dar cu siguranţă a spus-o când înţelepciunea ţinea şi loc de vârstă, adică aşa
cum spune cineva: „Înţelepciunea ţine loc de părul alb, dar părul alb nu ţine loc
de înţelepciune!”
 2

Probabil pensionarea la 65 de ani a preoţilor are legătură cu ultimul cuvânt

pomenit mai înainte: „părul alb nu ţine loc de înţelepciune,” aşa că trebuie pensionaţi
cei cu părul alb, dar... „dacă printre ei sunt 50, 40, 30, 20 sau 10 drepţi (înţelepţi,
Geneză 18, 26 – 32), vor fi pensionaţi şi aceştia?!
Da, avem nevoie de poveţele bătrânilor şi vă dau un exemplu de bună
practică: „Regele Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră sfetnici pe lângă
Solomon şi le-a zis: Cum mă sfătuiţi? Şi i-au răspuns: Dacă tu vei fi slugă astăzi
poporului acestuia şi-i vei sluji, dacă le vei face gustul
lor şi le vei vorbi cu blândeţe, atunci ei îţi vor fi robi
în toate zilele!
Însă el n-a ţinut seamă de sfatul bătrânilor şi a
făcut sfat cu cei tineri... şi a zis: Ce mă sfătuiţi să fac?...
Şi i-au grăit oamenii cei tineri: Aşa să spui poporului
acestuia ... Degetul meu cel mic este mai gros decât
mijlocul tatălui meu (adică mai puternic), dacă tatăl meu
v-a împovărat cu jug greu, eu şi mai greu voi face jugul
vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, eu vă voi
pedepsi cu scorpioane!..” (III Regi 12, 6 – 15).
Care a fost urmarea că Roboam a ascultat de glasul tinerilor? S-a dezbinat
regatul! Roboam a vrut să meargă cu război asupra fratelui său Ieroboam, dar „a fost
cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu şi i-a zis: Spune-i lui
Roboam... Aşa zice Domnul: Să nu mergi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri,
fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost
aceasta!...” (III Regi 12, 22 – 24).
Din cele relatate desprindem faptul că trebuie să fim mai atenţi la sfatul
bătrânilor şi că tema care ne provoacă la o întoarcere în vremurile când bătrânii
însemnau ceva este binevenită şi ne aduce speranţa că mai poate fi ceva bun şi din
prezenţa bătrânilor în viaţa societăţii şi a Bisericii.
Pastoraţia nu însemnează să citeşti o predică bine întocmită şi frumos
interpretată, ca apoi să crezi că ai făcut destul pentru a culege roade. Pastoraţia
însemnează implicare în viaţa
oamenilor, şederea la sfat cu
cei bătrâni, cu credincioşii care
au păstrat sfintele tradiţii ale
Bisericii din moşi – strămoşi.
Ei, bătrânii, au o teologie a lor
şi aceasta izvorăşte din
practica vieţii. Nu degeaba
spunea Petre Ţuţea prin anii
 3

'92: „Să vină un laureat al premiului Nobel ateu! Ce-o să-mi spună el? O babă care
cade în faţa icoanei Maicii Domnului străbătută de Absolut e om şi ăla e un dihor
laureat!”1 „Babele evlavioase merg la Absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind
silogisme ... nu se deosebeşte de un primitiv care, când trăsneşte şi fulgeră pe cer,
cade cu fundul în sus... Toţi ateii sunt jalnici!”2
Şi Petre Ţuţea era tot un bătrân care ne-a dat poveţe în pastoraţie!
De ce suntem trimişi dintr-o dată să-i căutăm pe bătrâni şi să ascultăm
poveţele lor?! Înclin să cred că ei „laudă întotdeanuna vremurile de altădată, de când
erau tineri şi învăţau de la bunicii lor”, în oglindă cu „tinerii care laudă prezentul” 3,
cum zice Iulia Haşdeu în versurile sale, parcă interpretând din Gheorghe Asachi:
Sosind omu-n bătrâneţe, plin de grijă-i totdeauna,
Pentru alţii osteneşte, pentru alt-averi adună,
El în toate-a sale dregeri cu glas merge cumpenit,
Plânge timpul cel de faţă, laudă pe cel fugit.
Orice dregre-a juniei el o critică şi ceartă,
Neputând gusta plăcerea, care anii n-o mai iartă!”
Prin titlul temei suntem chemaţi să ne reconsiderăm atitudinea faţă de
bătrânii noştri, fie preoţi sau mireni, care locuiesc în parohiile noastre, iar ca tineri să
ştim a ne folosi de sfatul lor, aşa cum ne propune cineva în versuri:
Ce ferice ar fi omul, o amicul meu iubite,
D-a lor experienţă dacă ar şti ca să profite!
Se vede însă că omul trebuie a căpăta,
Singur el experiinţă, ca să poată profita.”4
În ce mă priveşte, Dumnezeu mi-a rânduit prin bunăvoiţa regretatului Părinte
Arhiepiscop Pimen, ca să-i urmez tatălui meu şi să mă folosesc de sfatul lui sau de
sfatul cunoscuţilor lui, şi mă gândesc aici la venerabilul Domn Ing. Iulian Papuc, la
foştii epitropi Trifon Papuc şi Haralambie Sumanaru şi la alţii, întărindu-mă cu
gândul că „Un slujitor înţelept este mai presus decât un fiu aducător de ruşine. Acela,
adică slujitorul înţelept – preotul va împărţi moştenirea cu fraţii” (Pilde 17, 2), or
aceasta este familia mare a parohiei sale.
Concluzie: „Sfaturile bătrânilor luminează fără să încălzească, asemenea
soarelui în timpul iernii”5, spune Vauvenargues, deci în lumina acestui adevăr
socotesc din plin că încheierea cuvântului nostru se poate sprijini pe o poveste primită
de la un bătrân din sat care a citit cartea „Şiragul mărgăritarului”:

1
Petre Ţuţea, „Între Dumnezeu şi neamul meu,” Ed. „Anastasia” – Bucureşi 1992, p.100
2
Radu Preda, „Jurnal cu Petre Ţuţea,” Ed. „Humanitas” - Bucureşti 1992, pp. 142-143
3
„Coloana infinitului – Din gândirea română modernă” vol. II, Ed. „Cuget Românesc” – Bârda 2009, p. 75
4
Ibidem, p. 186, apud C. D. Aricescu „Scrieri” 25
5
Mitropolitul Nifon Criveanul, „Cugetări şi maxime pentru viaţă - Antologie,” Ed. „Cuget Românesc,” Bârda 2008, p.
17
 4

„Se spune că într-un loc trăia un iudeu sticlar care avea un copil. Pentru
sporirea educaţiei sale l-a dus la un dascăl ca să deprindă limba şi obiceiurile iudeilor,
numai că ieşind odată de la dascălul său s-a întâlnit cu nişte copii creştini şi a început
să se joace cu ei. Era Joia Mare, pe la prânz, iar copiii au mers la biserică, dar copilul
le-a spus că merge la tatăl său ca să mănânce ... însă a renunţat şi a mers cu ei, iar la
biserică au luat anaforă şi vin sfinţit, fără ca
preotul să ştie că între copii era şi unul
dintre iudei. Ajungând la tatăl său mai
târziu, a fost întrebat de ce n-a venit la timp,
iar copilul i-a spus ce s-a întâmplat.
S-a mâniat cumplit tatăl său, l-a
luat pe copil şi l-a aruncat în cuptorul de
sticlărie în care tocmai ardea focul, după
care a plecat acasă. Şi auzind mama
copilului ce a făcut soţul său a alergat la
sticlărie cu groază că va găsi copilul ars pe deplin, dar ce să vezi? Copilul era sănătos
şi stătea în mijlocul focului. Scoţându-l de acolo, l-a întrebat cum de a ajuns acolo şi
cum de mai trăieşte, iar copilul i-a răspuns:
-Tatăl meu m-a închis în cuptor şi după ce a plecat mi s-a arătat o femeie
înveşmântată în strai de porfiră, care a stins jarul meu şi mi-a zis să nu-mi fie frică.
Iar mama s-a minunat şi a înţeles că era vorba despre Prea Sfânta Născătoare de
Dumnezeu! Aşa că a luat copilul şi s-a dus la patriarhul Mina de la care a primit
Sfântul Botez, apoi patriarhul i-a luat pe amândoi şi i-a împărtăşit.
S-a dus după aceia la iudeul sticlar, l-a mustrat, l-a cercetat şi i-a poruncit să
se încreştineze, dar nevoind acesta şi aflând împăratul de fapta sa, a poruncit să i se
taie capul!”6
Ce i-a lipsit acestui iudeu sticlar? I-a lipsit un
părinte care să-i spună: „Cinsteşte pe cei mai bătrâni
(mai cu seamă şi preot) şi se va coborî asupra ta
binecuvântarea buzelor lor”7, cum spunea Sfântul
Efrem Sirul, pentru că atunci „când tinereţea este
lăsată de capul ei şi nu ştie nici de frică, nici de ruşine –
doi paznici puternici ai tinereţii răzvrătitoare, atunci da,
atunci toate se pierd şi se nimicesc” 8, adaugă spune
Sfântul Asterie al Amasiei.
Ultimul cuvând asupra temei este o precizare
făcută de Pr. Prof. Ioan Buga, care a spus aşa: „ Preotul
6
Macarie, Patriarhul Antiohiei, „Şiragul mărgăritarului,” Ed. „Cuget Românesc,” – Bârda 2009, pp.160-161
7
Pr. Dr. Gheorghe Paschia, „Dicţionarul bunei-cuviinţe creştine,” Ed. „Cuget românesc” – Bârda 2010, p. 47.
8
Ibidem, p. 249
 5

trebuie să ştie să vorbească fiecărui om pe măsura inimii lui încât să-i poată răspunde
întrebării Mântuitorului pusă ucenicilor: Doamne, unde să ne ducem? Tu ai cuvintele
vieţii veşnice! (Ioan 6, 68)”9.
Vedeţi? „Cine n-are bătrân să-şi cumpere, cine are, să se folosească de
sfaturile lui chiar şi după ce el va fi pensionat din prea multă grijă ca să nu
obosească!”
............................................................................................
Vreţi o pildă care nu ţine de subiect? Dacă da, ascultaţi, o puteţi spune la
cununia cuiva:
„Un împărat îi spunea lui rabi Gamaliel:
-Dumnezeu vostru este un hoţ, deoarece stă scris: Dumnezeul cel Veşnic
făcu să se pogoare un somn adânc asupra lui Adam; el a adormit şi Dumnezeu i-a luat
una din coastele lui (Geneză 2, 21). Atunci fiica rabinului îi spuse tatălui său:
-Dă-mi voie să răspund eu. Apoi ea i se adesă împăratului cu următoarele
cuvinte:
-Vă rog să-mi puneţi la dispoziţie un poliţist, am o plângere! Şi împăratul i-a
adus un poliţist, care a întrebat-o:
-Ce s-a întâmplat? Iar ea a spus:
-Nişte hoţi au intrat la noi în timpul nopţii şi au furat o testea de argint, dar a
lăsat în locul ei una de aur. Şi împăratul a strigat:
-Mi-aş fi dorit eu un astfel de pungaş! Iar ea a zis:
-Aşadar, a fost un lucru minunat pentru
primul om și că s-a luat o coastă şi a primit în
schimb o femeie! De ce a fost aleasă o coastă
pentru crearea femeii? Iată:
Dumnezeu s-a întrebat din ce parte a
corpului să facă femeia, apoi şi-a zis: Nu voi alege
capul, pentru ca ea să nu ridice mândră propriul ei
cap; nici ochiul pentru a nu fi prea curioasă; nici
urechea pentru ca să nu se ducă să asculte pe la
uşi; nici gura ca să nu fie prea vorbăreaţă; nici
inima pentru ca ea să nu fie prea geloasă; nici piciorul pentru ca să nu plece prea
mult de acasă. O voi scoate dintr-o parte a corpului care rămâne ascunsă, pentru
ca ea să fie modestă!”10 În imagine vedem o variantă mai scurtă.

9
Pr. Frof. Ioan Buga, „Pastorala – Calea preotului,” Ed. „Sf. Gheorghe-Vechi,” – Bucureşti 1999, p. 145
10
A. Cohen, „Talmudul, Colecţia Judaica,” Ed. „Hasefer” – Bucureşti 2002, p. 238