Predică la praznicul Întâmpinării Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Dreptmăritori creștini,
Potrivit Legii iudaice, orice femeie, la patruzeci de zile după naştere,
trebuia să se prezinte la Templu ca să primească curăţirea prin rugăciunea
preotului. Pentru aceasta, ea trebuia să aducă ca dar„un miel de un an ca ardere
de tot şi un pui de porumbel sau o turturea, ca jertfă pentru păcat, iar dacă
mamei pruncului nu-i va da mâna să aducă un miel, să aducă atunci două
turturele sau doi pui de porumbel” (Levitic XII, 6-8).
De asemenea, tot cu acel prilej era rânduiala ca fiecare nou − născut de
parte bărbătească să fie închinat Domnului în amintirea eliberării evreilor din
robia egipteană. Toate jertfele care se aduceau la Templu aveau menirea să
menţină în popor conştiinţa trează a vinovăţiei lor înaintea lui Dumnezeu, ele
nefiind capabile să restabilească pacea deplină între Creator şi creatură. Voind
„să plinească toate după Legea lui Moise” (Luca II, 22), Sfânta Fecioară şi
bătrânul Iosif, la patruzeci de zile după Naşterea după trup a Domnului, au luat
pe Pruncul Iisus şi s-au dus la Templul din Ierusalim pentru a-L închina
Domnului, şi apoi a-L răscumpăra şi a plini toate cele rânduite pentru curăţirea
Maicii Sale.
Fiind oameni săraci, ei au adus pentru răscumpărare şi curăţire două
turturele sau doi pui de porumbel. Din istorisirea Sfintei Evanghelii aflăm că la
Templul din Ierusalim trăia un om drept şi temător de Dumnezeu, pe nume
Simeon. Vârsta acestuia depăşea cu mult măsura vârstei unui muritor. O veche
tradiţie ne spune că Simeon era unul dintre cei şaptezeci de bărbaţi învăţaţi care
pe vremea lui Ptolemeu Filadelful a fost însărcinat să traducă Sfânta Scriptură a
Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă. Când a ajuns cu
traducerea la proorocia lui Isaia, unde acesta vestea Naşterea lui Mesia dintr-o
fecioară: „Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele
Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia VII, 14), Simeon
a avut o mare nedumerire cum poate ca o fecioară să nască prunc și în loc de
fecioară a scris femeie. Atunci, i s-a arătat un înger şi i-a spus să traducă textul
integral și corect, înştiinţându-l că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii lui
pe Pruncul şi pe Fecioara care-L va naşte.
Au trecut anii, oamenii se năşteau, creşteau, îmbătrâneau, mureau, dar
dreptul Simeon nu se trecea cu vârsta. Dumnezeu i-a întărit viaţa peste rânduiala
firii ca să se poată încredinţa de realitatea proorociei lui Isaia. Şi într-adevăr, „la
plinirea vremii” acesta a văzut în braţele neprihănitei Fecioare pe Pruncul cel
mult aşteptat, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Atunci, i s-a deschis inima şi cu
puterea minţii a cunoscut toată taina mântuirii. A simţit şi a văzut dinainte jertfa
sângeroasă de Răscumpărare a neamului omenesc, chemarea neamurilor păgâne
la mântuire şi suferinţa grea a Maicii Sale. Inspirat de Duhul Sfânt şi cuprins de
un simţământ tainic, acesta s-a apropiat de Maica Domnului şi a luat în braţe
pruncul, exclamând: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul
1
Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei
tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău,
Israel” (Luca II, 29 − 32). În cuvinte simple şi puţine, dar de un sens adânc şi de
o frumuseţe negrăită, asemenea marilor profeţi din Vechiului Testament, el
vesteşte misiunea Fiului lui Dumnezeu în lume. Acesta va fi lumina prin care
neamurile vor putea cunoaşte pe Dumnezeu, „fiind pus spre căderea şi ridicarea
multora din Israel, ca un semn ce va stârni împotriviri” (Luca II, 34).
Într-adevăr, în aceşti două mii de ani, mulţi L-au hulit, L-au duşmănit şi
L-au batjocorit pe Hristos, neînţelegând scopul şi misiunea Lui de salvare,
înnoire şi transfigurare a lumii. Tot atunci, Dreptul Simeon i-a vestit Sfintei
Fecioare Maria că prin sufletul ei va trece sabie, anticipând astfel durerea pe
care o va trăi la vederea Fiului ei, bătut, schingiuit şi răstignit pe cruce.
Alături de Dreptul Simeon l-a întâmpinat şi o femeie văduvă proorocită
Ana, fata lui Fanuel din neamul lui Aşer, „în vârstă de 84 ani, care nu se depărta
de la Templu, slujind noaptea şi ziua în post şi rugăciune”. Venind şi ea în acel
moment şi văzând pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, a recunoscut în El pe
Mântuitorul lumii, grăind despre dânsul „celor ce aşteptau mântuirea în
Ierusalim”. După ce au plinit toate acestea, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea,
în cetatea lor, Nazaret.
Privind acum cu ochii minţii şi ai inimii la acest minunat eveniment din
istoria mântuirii, ne întrebăm şi noi astăzi: Oare, putem să-L întâmpinăm şi să-L
primim pe Mântuitorul Iisus Hristos aşa cum L-au primit şi întâmpinat Dreptul
Simeon şi proorocită Ana?
Desigur, sunt nenumărate căi prin care noi putem ieşi întru întâmpinarea
Domnului şi-L putem primi pe Hristos în inima noastră. Fiind Dumnezeu
adevărat şi Om adevărat, El este pretutindeni şi întregul univers se face mesager
al măreţiei Lui: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o
vesteşte tăria” (Psalmul XVIII, 1).
De asemenea, fiecare avem sădit prin creaţie în sufletul nostru conştiinţa
morală, care ne mustră atunci când săvârşim răul şi ne produce alese bucurii
când facem binele, dându-ne astfel mărturie despre Dumnezeu. Întâlnirea cu
Hristos o putem face şi atunci când cercetăm şi mângâiem pe un bolnav, ajutăm
pe un sărac, îndreptăm pe un păcătos sau săvârşim o faptă bună faţă de semenii
noştri, după cum Însuşi Hristos ne mărturiseşte: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi
făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut” (Matei XXV,
40).
Dreptul Simeon şi proorocița Ana L-au aşteptat toată viaţa pe Mesia şi nu
L-au găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râvnei lor, Domnul i-a
învrednicit nu numai să-L vadă, ci să-L şi poarte pe braţe în casa lui Dumnezeu.
Dreptmăritori creștini,
Urmând exemplul lor, să păşim cu credinţă sinceră şi cu smerenie în
Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, unde avem
posibilitatea întâlnirii şi primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom

2
fi în măsură nu numai să-L purtăm în braţe, ci şi în sufletul nostru şi în viaţa
noastră de zi cu zi, devenind astfel purtători de Dumnezeu și de Hristos.
Nu ne rămâne astfel decât să ne supunem şi să ne predăm lui Dumnezeu,
aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel: „Înfăţişaţi-vă pe voi lui
Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui
Dumnezeu” (Romani VI, 3). Purtându-L pe Hristos în noi, El ne va deveni
ocrotitor, mângâietor şi sprijinitor în viaţă, oferindu-ne posibilitatea de a
dobândi viaţa cea veşnică. Dumnezeu să vă ajute și să fiți sănătoși! Amin!