Taina Sfântului Botez

Sfântul Chiril al Ierusalimului Cateheze

Cateheza I
În seara botezului, creştinii intrau în pridvorul baptisteriului, întorşi cu faţa
la apus şi ascultau lepădările. Apoi li se poruncea să întindă mâna şi să se lepede
de satana ca şi cum ar fi fost de faţă.
Acestea au fost preînchipuite în istoria vetero-testamentară.
Când «faraon, tiranul cel aspru şi foarte crud» ţinea sub robie poporul evreu,
Dumnezeu trimite pe Moise să’l elibereze pe acesta de sub jugul egiptean (Ieşire 3,
1-10).»
Pragurile uşilor de la case au fost unse cu sângele mielului» ca să fugă
îngerul morţii «de la casele ce aveau semnul sângelui» (Ieşire 12, 3-13).
«Poporul evreu a fost eliberat în chip minunat». Cu toate acestea însă,
duşmanul neţinând seama de cele întâmplate, «a înaintat călcând pe urmele lor şi
deodată a ajuns sub apă, înecându’se în marea Roşie».
De la preînchipuirea Vehiului Testament ne îndreptăm către adevărul
Noului Testament:
VECHIUL TESTAMENT NOUL TESTAMENT
Moise a fost trimis de Dumnezeu în Hristos a fost trimis de Tatăl în lume
Egipt
Moise să izbăvească poporul din Egipt Hristos să izbăveasă pe cei robiţi în
lume de păcat
Sângele mielului îndepărta pe nimicitor Sângele Mielului celui nevinovat, al
lui Iisus Hristos, pune pe fugă pe
demoni
Tiranul a alungat acel popor până la Pe tine (pe cel nou-botezat) acest
mare demon îndrăzneţ, neruşinat şi
izvoditor al răului, te urmăreşte chiar
până la apa cea mântuitoare
Acela s’a înecat în mare Acesta piere în apa cea
mântuitoare

• Sunt rostite cu faţa spre apus şi cu mâna întinsă înspre demon (ca şi
cum ar fi de faţă) cuvintele: «Mă lepăd de tine, satano!». Apusul este locul
întunericului în această lume. Satana este întuneric şi lucrează întru întuneric. De
aceea, catehumenul privind în chip simbolic spre apus, se leapădă de stăpânitorul
întunericului.

1
 • A doua formulă: «Şi de toate lucrurile tale». Aceste lucruri sunt
păcatele (fapte şi gânduri săvârşite împotriva dreptei raţiuni).
• A treia formulă: «Şi de toată trufia lui». Această trufie constă în toată
deşertăciunea lumească (pasiunile pământeşti pentru teatru, desfrâul pântecelui şi
cel trupesc, competiţii, jocuri lumeşti, sărbători idoleşti etc.).
• «Şi de toată slujirea lui». Aceasta este rugăciunea făcută în templele
idoleşti sau aprinderea tămâii la izvoare şi râuri, ghicirea viitorului, vrăjitoriile,
talismanele etc.
• După ruperea oricărei legături cu vrăjmaşul şi cu vechile lui învoieli, se
deschide raiul lui Dumnezeu care a fost sădit spre răsărit, din care a fost izgonit
Adam pentru călcarea poruncii. Acest lucru închipuieşte întoarcere spre ţinutul
luminii. Acest fapt este urmat de rostirea cuvintelor: «Cred în Tatăl, în Fiul şi în
Sfântul Duh şi în botezul pocăinţei».
• În timpul dinaintea botezului moartea avea putere, dar în timpul băii
sfintei renaşteri, este înlăturat plânsul pentru că cel botezat a fost dezbrăcat de
omul cel vechi. El trebuie să sărbătorească îmbrăcarea hainei mântuirii, îmbrăcarea
lui Hristos Iisus Domnul nostru.
• Toate aceastea s-au săvârşit în pridvor.
Cateheza II
Dezbrăcarea hainelor înseamnă dezbrăcarea de omul cel vechi împreună cu
toate faptele lui. Faptul că au rămas goi, imitând pe Hristos care a fost răstignit gol
pe cruce, prin goliciunea Sa, Domnul «a dezbrăcat domniile şi stăpânirile»,
triumfând pe cruce. De acuma, omul nu trebuie să mai poarte acea veche haină,
adică aceea a celui stricat prin poftele înşelăciunii.
Dezbrăcaţi fiind au fost unşi cu untdelemn exorcizat din creştetul capului
până la picioare, prin aceasta devenind părtaşi măslinului celui bun, ai lui Iisus
Hristos (au fost tăiaţi din măslinul cel sălbatic şi altoiţi la măslinul cel bun,
devenind părtaşi grăsimii adevăratului măslin). Untdelemnul exorcizat este simol
al participării la grăsimea lui Hristos, punând pe fugă orice urmă a lucrării celei
potrivnice, prin invocarea lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Apoi au fost conduşi la sfânta colimvitră, precum Hristos a fost dus de pe
cruce la mormântul ce era alături. Fiecare a fost întrebat de credinţa în Prea Sfânta
Treime, iar aceştia au mărturisit mântuitoarea mărturisire. Apoi au fost cufundaţi
în apă de trei ori şi au fost scoşi afară de trei ori, precum a stat Hristos în pântecele
pământului trei zile şi trei nopţi. Prin cea dintâi scoatere din apă este simbolizată
cea dintâi zi a lui Hristos în pământ, iar prin cufundarea în apă este indicată
noaptea. În aceeaşi clipă au şi murit, dar s’au şi născut, iar acea mântuitoare apă
este şi mormânt şi mamă.

2
  Imitarea este în închipuire, dar mântuirea este în realitate. Noi nu am
participat la patimile şi moartea lui decât prin imitare, dar noi câştigăm cu
adevărat mântuirea, fără să suferim, fără să ne doară.
 Botezul nu dăruieşte numai iertarea păcatelor, precum botezul lui Ioan,
ci şi harul înfierii. Botezul este curăţitor de păcate şi pricinuitor al darului Sfântulu
Duh, dar şi antitip al patimilor lui Hristos (participarea prin imitare la adevăratele
patimi ale lui Hristos).
 Toate câte a suferit Hristos pentru noi şi mântuirea noastră, le-a pătimit
în chip real şi nu în aparenţă (Romani 6, 5 – «asemănarea morţii»).
Cateheza III
După primirea botezului în Hristos, catehumenii sunt îmbrăcaţi cu Hristos,
ajungând la asemănarea Fiului lui Dumnezeu, fiind ei înşişi numiţi unşi. Au ajuns
unşi pentru că au primit Sfântul Duh, imitând botezul lui Hristos de la râul
Iordan, ieşind din apa colimvitrei, au primit ungerea, antitipul aceluia prin care a
fost uns Hristos – Sfântul Duh. Hristos a fost uns de către Tatăl, cu untdelemnul
spiritual al bucuriei, cu Sfântul Duh, care este numit untdelemnul bucuriei, pentru
că El este pricinuitorul bucuriei duhovniceşti. Catehumenii au fost unşi cu mir şi
au ajuns părtaşi ai lui Hristos.
Acest mir nu este un mir simplu, căci după invocarea Sfântului Duh devine
dar al lui Hristos şi al Sfântului Duh şi lucrează prin prezenţa Dumnezeirii lui.
Trupul (fruntea şi celelalte simţuri) se unge simbolic cu mir material, dar se
sfinţeşte sufletul prin Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh.
Pe •Pentru a fi sloboziţi de ruşinea pe care o purta pretutindenea cel
frunte dintâi om
•Pentru a privi ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului.
La •Pentru a dobândi urechi să audă tainele dumnezeieşti
urechi
La nări •Pentru a putea spune după aceasta: «Printre cei ce se mântuiesc
suntem în Dumnezeu, buna mireasmă a lui Hristos» (II Cor. 2, 15)
Pe piept •Pentru a putea sta împotriva uneltirilor diavolului, după îmbrăcarea
cu platoşa dreptăţii (Ef. 6, 11, 14)

• După ungerea cu Sfântul Mir, cei botezaţi pot fi numiţi creştini,

renaşterea acestora fiind confirmată şi de numele pe care’l poartă.
• Simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament, când Moisi îl
unge la porunca lui Dumnezeu, pe fratele său, înainte ca acesta să fie făcut
arhiereu. Şi acesta a fost numit hristos (uns), din princina ungerii preînchipuitoare.
Dar aceştia de acum nu au fost unşi în chip preînchipuitor, ci adevărat, pentru că
au fost unşi cu adevărat cu Sfântul Duh.
3
 • Această ungere este apărare duhovnicească a trupului şi mântuire a
sufletului. Odată ce primesc această ungere sfântă, creştinii trebuie să aibe grijă,
să’l păstreze nepătat şi neprihănit, sporind în fapte bune şi ajungând bineplăcuţi
Mântuitorului Hristos.
Cateheza IV
 Suntem pe deplin încredinţaţi că ne împărtăşim cu trupul şi sângele lui
Hristos. Aceasta şi datorită faptului că Mântuitorul Însuşi a declarat aceasta zicând
«Acesta este trupul Meu... Acesta este sângele Meu» (I Cor. 11, 23-25), cât şi
datorită faptului că a prefăcut la un semn apa în vin şi din aceasta înţelegem că
nu’i era cu neputinţă prefacerea vinului în sângele Său.
 Prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos se caută unirea
într’un trup şi sânge cu El, devenind purtători de Hristos, fiindcă trupul şi sângele
său se împart în mădularele noastre. Altfel spus, devenim părtaşi firii
dumnezeieşti.
 Dacă nu ne vom împărtăşi cu Hristos, nu vom avea viaţă în noi. (Ioan
6, 54)
 În Vechiul Testament aveam pâinile punerii înainte, dar aceastea au
luat sfârşit. În Noul Testament avem pâine cerească şi pahar al mântuirii, care ne
sfinţesc trupul şi sufletul. Pâinea corespunde trupului, iar Cuvântul este potrivit
sufletului.
 Nu judeca taina după gustare, ci încredinţează’te prin credinţă că te’ai
împărtăşit cu Hristos.
 «Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc pe mine»
(Ps. 22, 6). Această Împărtăşanie Sfântă este masa despre care vorbeşte împăratul
David, masă care ne face părtaşi lui Dumnezeu.
 «Uns’ai cu untdelemn capul meu» (Ps. 22, 7) – ungerea capului cu
untdelemn, pe frunte este pecetea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa.
 «Şi paharul Tău m’a îmbătat ca un puternic» (vinul) (Ps. 22, 7). Acesta
este paharul pe care Mântuitorul l’a luat în mâini şi mulţumind a zis «Acesta este
sângele Meu care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor»
 Şi Solomon face aluzie la acestea:
Ecc. 9, 7 – «Vino, mănâncă cu veselie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul
tău»;
9, 8 – «Şi untdelemn să se verse pe capul tău»; «Şi hainele tale să fie pururea
albe, (aluzie la ungerea cea tainică) 9, 7că au plăcut Domnului faptele tale», care
înainte să se apropie omul de har erau «deşertăciunea deşertăciunilor» 1, 2.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim îmbrăcaţi întotdeauna în alb, ci
pentru că este necesar să ne îmbrăcăm cu hainele cu adevărat albe, strălucitoare şi
duhovniceşti pentru a zice asemeni fericitului Isaia XLI, 10: «Să se bucure sufletul

4
meu de Domnul, că m’a îmbrăcat cu haina mântuirii şi a pus împrejurul meu
veşmântul veseliei»
 Împărtăşania trebuie să ne aducă veselie feţei sufletului şi să ne
întărească inima «Pâinea întăreşte inima omului spre a’i veseli faţa cu untdelemn»
(Ps. CIII, 17).’’
Cateheza V
 Spălarea pe mâini a preoţilor în timpul Sfintei Liturghii este simbol al
curăţirii de toate păcatele şi fără de legile. Mâinile sunt simbolul faptelor noastre.
Ps. 26, 6.
 Sărutarea din timpul Sfintei Liturghii este semn al unirii sufletelor şi
îndepărtarea din acestea a oricărei vrăjmăşii, Matei 5, 23-24. Sărutarea aceasta este
o împăcare, I Cor. 16, 20; I Petru, 5, 14.
 «Sus să avem inimile!». În acest ceas înfricoşător trebuie să avem inima
sus către Dumnezeu şi nu îndreptată jos la lucrurile cele pământeşti. Aceasta este
porunca de a lăsa în acest ceas toate grijile cele lumeşti. Totdeauna ar trebui să ne
gândim la Dumnezeu, dar fiindcă suntem neputincioşi, măcar în acest moment să
ne străduim să împlinim acest lucru.
 «Să mulţumim Domnului!». Avem datoria de a-i mulţumi lui
Dumnezeu pentru că ne-a chemat la un har aşa de mare, deşi nu eram vrednici,
pentru că am fost învredniciţi de înfierea Duhului; «Cu vrednicie şi cu dreptate»,
prin faptul că noi mulţumim, facem un lucru vrednic şi drept, pe când Dumnezeu
a făcut ceea ce era mai presus de dreptate, învrednicindu-ne de atâtea bunătăţi.
 «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!». Prin această laudă adusă lui
Dumnezeu, predată nouă de serafimi, suntem părtaşi cântării oştirilor celor mai
presus de lume.
 Rugăciunea pentru transformarea Darurilor.
 Apoi rugăciune pentru toată lumea, pentru pacea Bisericii, pentru cei
bolnavi etc., oferind această jertfă fără de sânge tuturor celor ce au nevoie de
ajutor.
 Pomenirea celor adormiţi şi pentru sfinţi, mucenici, profeţi etc. pentru
ca prin mijlocirea rugăciunilor lor Dumnezeu să primească cererea noastră. Pentru
cei adormiţi facem pomenire ca Dumnezeu să se milostivească de ei. Şi le oferim
pe Hristos care a fost junghiat pentru păcatele noastre, pentru a-L îmblânzi pe
iubitorul de oameni Dumnezeu, atât faţă de ei, cât şi faţă de noi.
 Apoi «Τatăl nostru care eşti în ceruri» prin ceruri poate să se înţeleagă
şi cei care poartă chipul celui ceresc, în care locuieşte şi umblă Dumnezeu.
 «Sfinţească’se numele Tău», adică prin aceasta numele lui Dumnezeu
care este sfânt, ne sfinţeşte şi pe noi şi prin el facem lucruri vrednice de sfinţenie.

5
  «Vie împărăţia Ta», acest cuvânt îl poate spune numai cine este curat
cu sufletul, curăţit fiind în faptă, în gând şi în cuvânt.
 «Facă’se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ». Îngerii din ceruri fac
voia lui Dumnezeu. Când ne rugăm spunem aceasta cu tărie, ca după cum se
îndeplineşte voia lui Dumnezeu de îngeri, aşa să se îndeplinească şi de noi pe
pământ.
 «Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi». Pâinea obişnuită
nu este spre fiinţă. Pâinea Sfântă este spre fiinţă. Aceasta nu intră în pântece, nu se
aruncă afară, ci se răspândeşte în toată fiinţa celui ce o primeşte spre folosul
sufletului şi al trupului. Cuvântul «astăzi» înseamnă în fiecare zi.
 «Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri». Prin aceasta facem o învoială cu Dumnezeu, rugându-L să ne ierte
păcatele ca şi noi să iertăm greşelile celor ce ne-a greşit. Aşadar gândindu-ne la
aceasta să nu mai zăbovim în a ierta pe alţii. Cele pe care le fac alţii faţă de noi
sunt mici şi neînsemnată în comparaţie cu cele pe care le facem noi faţă de
Dumnezeu şi avem nevoie de iubirea Lui şi de iertarea Lui. Să avem grijă ca nu
cumva neiertând păcatele altora să nu fim iertaţi nici noi de Dumnezeu.
 «Şi nu ne duce pre noi în ispită». Aceasta înseamnă că’i cerem lui
Dumnezeu să ne ajute să trecem peste ispite fără a ne afunda în ele, întocmai ca
nişte înotători încercaţi care nu se îneacă. Aceasta nu înseamnă că cerem să nu fim
ispitiţi de loc, ci să trecem cu bine peste aceste încercări.
 «Ci ne izbăveşte de cel viclean!» Ne rugăm ca Dumnezeu să ne
izbăvească de diavol.
 Prin «Amin!», care înseamnă aşa să fie, pecetluim cele spuse în
rugăciunea pe care am învăţat-o de la Dumnezeu.
 «Sfintele Sfinţilor». Cele ce stau înainte sunt Sfinte pentru că au primit
Pogorârea Sfântului Duh. Sfinţi sunt aceia care au primit Tainele Dumnezeieşti,
pentru că au fost învredniciţi de Duhul Sfânt.
 «Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos». Unul singur este Sfânt, Acela
care este prin fire Sfânt. Noi nu suntem sfinţi prin fire, ci prin participare şi prin
rugăciune.
 Trebuie să ne împărtăşim cu grijă, fiind cu luare aminte ca nu cumva să
pierdem ceva din El. Căci aceasta ar fi ca şi cum am pierde ceva din propriile
noastre mădulare. Împărtăşania este mai presus decât aurul şi pietrele preţioase.
 Să nu stăm departe de împărtăşire, pentru ca nu cumva să ne lipsim
din pricina întinăciunii păcatelor, de aceste sfinţite şi duhovniceşti taine. Iar
Dumnezeu să ne sfinţească în întregime şi să păzească sufletele noastre întregi
până la venirea Sa.