Crezul

Cred întru Unul Dumnezeu,

Dumnezeul credinței creștine este un Dumnezeu Treime de persoane, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt.
Persoanele Sfintei Treimi au aceeași ființă dumnezeiască trăind în iubire reciprocă având aceeași
putere și slavă, de aceea nu vorbim de trei dumnezei, ci de un singur Dumnezeu întreit în persoane.
Persoanele nu constituie împreună un Dumnezeu, ci fiecare este Dumnezeu adevărat, Dumnezeu
deplin fără să contrazică unicitatea lui Dumnezeu (trei lumânări unite răspândesc o singură lumină
așa cum o singură lumină este răspândită de o lumânare.

Dumnezeu Treimea, din iubire cheamă la existență pe îngeri, pe oameni și întreg universul
ca să se poată împărtăși de bucuria și iubirea care se află în sânul Sfintei Treimi și se revarsă în
afară asupra lumii. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu; are rațiune ( cunoaște binele), are
voință ( dorește binele), are sentimente( iubește binele) și este chemat să devină asemenea lui
Dumnezeu în bunătate, în dreptate, în iubire. Omul tinde în mod firesc spre Părintele său, orientarea
sa spre Dumnezeu se numește credință.
Credința este mai mult decât convingerea; credem în Dumnezeu fără să ne silească nimeni, credința
vine din inima omului, din adâncul ființei lui. Noi credem într-un singur Dumnezeu întrucât mintea
noastră n-ar putea accepta existența mai multor Dumnezei care s-ar opune unul altuia și față de care
ne-am manifesta iubirea în moduri inegale.
Dumnezeu este Creatorul tuturor realităților vizibile și invizibile din nimic. Creația din
nimic dezvăluie puterea nemărginită a lui Dumnezeu care poate crea fără a avea nevoie de ceva.
Dumnezeu crează lumea văzută în șase zile care pot fi socotite șase etape temporale
indefinite.Alături de lumea vizibilă Dumnezeu crează lumea nevăzută a îngerilor după cuvântul
Scripturii care zice că „atunci când Dumnezeu a hotărât măsurile pământului toți îngerii
sărbătoreau„ (Iov 38, 5-7). Acceptarea existenței lumii nevăzute este la fel de limpede ca evidența
realităților nevăzute din viața noastră (gândurile, sentimentele de dor, de iubire, de ură). Dumnezeu
cheamă lumea la existență pentru a se împărtăși de iubirea și de viața Lui care nu are sfârșit.

Tatăl Atotțiitorul,
Dumnezeu nu doar crează lumea, ci o conservă, îi poartă de grijă. Dumnezeu a pus în univers legi
de funcționare pe care omul trebuie să le înțeleagă și să se bucure de tot ceea ce-i oferă Dumnezeu
în și prin univers. Omul este preotul universului și are vocația ( menirea) de a proteja universul. În
măsura în care omul abuzează de resursele universului tulbură legile acestuia,iar dezastrele nu arată
nepurtarea de grijă a lui Dumnezeu față de creația Sa, ci acestea sunt cauzate de lăcomia omului.

Inechitățile sociale politice, economice sunt generate de libertatea omului care se opune
voinței lui Dumnezeu și scopului pentru care a fost creat (de a răspunde iubirii lui Dumnezeu cu
iubirea sa umană manifestată în rugăciune și fapte bune). Dumnezeu nu intervine imediat în
favoarea victimelor sau pentru restaurarea nedreptăților de orice natură pentru că Dumnezeu
evaluează starea lumii nu doar în sfera vieții pământești. Dumnezeu dă posibilitatea oamenilor ca ei
să se pocăiască până la sfârșitul vieții, să se îndrepte , iar eventualele nedreptăți Dumnezeu le va

1
repara în viața de după moarte prin judecata fiecărui om și în veacul viitor prin judecata universală
când Dumnezeu va compensa și va repara cu dreptatea Sa întreaga istorie a umanității.

Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii.
Dumnezeu Tatăl este izvorul unic al dumnezeirii și naște din eternitate și în permanență
pe Fiul așa cum lumina se naște din lumină. Fiul lui Dumnezeu care există din veșnicie și este egal
cu Tatăl în putere și în slavă se naște ca om în timp rămânând Dumnezeu adevărat și devenind prin
întrupare Om adevărat. Modul în care Fiul lui Dumnezeu se naște din Tată fără mamă, iar ca om se
naște din mamă fără tată pământesc este o taină de nepătruns pentru mintea noastră. Fecioara Maria
a fost adumbrită de puterea lui Dumnezeu și a primit pogorârea Duhului Sfânt devenind mai
încăpătoare decât cerurile în înțelesul că în pântecele ei s-a sălășluit Fiul lui Dumnezeu prin care a
fost creat întreg universul. Din această perspectivă Iisus Hristos nu este făcut, adică nu este creat, ci
El se naște din Dumnezeu Tatăl cel nenăscut. Ca om adevătat primește numele de Iisus, adică
Salvator, Mântuitor, iar numele de Hristos, cuvânt grecesc care în românește înseamnă Uns arată
menirea cu care a fost trimis(uns) de Tatăl Său în lume și anume aceea de a mântui lumea din păcat
și din moarte.

Lumină din Lumină,

Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, născut, iar nu făcut;
Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut;
Carele pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara,
Și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Mântuitorul a fost răstignit în timpul lui Pilat guvernatorul Pontului arătându-se prin aceasta
realitatea istorică a răstignirii. Mântuitorul Iisus Hristos a pătimit fără să fi avut păcat, El ispășește
și repară greașeala omului față de Dumnezeu căci Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât pe
unicul Său Fiu l-a dat (oferit) spre moarte ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață
veșnică(In 3,16). Adam și prin el toți oamenii neascultând de Dumnezeu se îndreaptă spre moarte.
De aceea Hristos, Noul Adam se face ascultător de Dumnezeu până la culme (pătimind moarte).
Hristos, prin ascultarea Sa, răspunde iubirii lui Dumnezeu care îi cheamă pe oameni la viața
veșnică. Trupul și sufletul omenesc ale lui Iisus Hristos prin unirea cu firea dumnezeiască se umplu
de dumnezeire și prin urmare orice om care crede în El, care se împărtășește cu Trupul și Sângele
Său, primește în trupul și sufletul său dumnezeirea lui Hristos. Prin credință adevărată, rugăciune și
fapte bune omul intră în comuniune cu Hristos și se face părtaș iubirii fără de sfârșit la care
Dumnezeu îi cheamă pe oameni.

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Iisus Hristos înviază din morți prin puterea Sa dumnezeiască zdrobind moartea. Prin învierea Sa,
Hristos nu desființează moartea trupului, ci desființează moartea sufletească. Până la Hristos orice
om, oricât de drept ar fi fost nu putea scăpa de moartea sufletească (existența de după moarte era

2
marcată de tristețe și lipsită de comuniunea cu Dumenezeu). Prin Înviere se deschid porțile raiului și
oamenii care se deschid prin credință lui Dumenezeu trăiesc după moarte în lumina, iubirea,
bucuria lui Dumnezeu și a sfinților Săi („Cel ce crede în mine, chiar de va muri, viu va fi”)

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Iisus Hristos după Înviere se înalță la ceruri deoarece rămânând pe pământ i-ar fi silit pe oameni
prin prezența Sa dumnezeiască minunată să creadă în El. Hristos se înalță la ceruri, dar prin Duhul
Sfânt se sălășluiește în inimile celor care cred în El (prin citirea și ascultarea Scripturii, rugăciune,
fapte bune, împărtășirea cu Trupul și Sângele Său). Hristos se înalță la ceruri ca să pregătească loc
de sălășluire în împărăția Sa dumnezeiască celor ce cred în El.

Și iarași va să vină cu slavă, să judece viii si morții,

A cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Iisus Hristos s-a înălțat cu trupul la cer, cu trupul cu care s-a născut din Fecioară, cu care a pătimit,
s-a răstignit și a înviat. Cu acest trup creștinii se împărtășesc la Sfânta Liturghie. La sfârșitul lumii
Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat va veni să judece lumea și să restaureze nedreptățile prin care
oamenii au rănit iubirea lui Dumnezeu și iubirea semenilor. Sfânta Scriptură ne învață că sfinții vor
judeca lumea în înțelesul că oamenii care au disprețuit Evanghelia lui Dumnezeu vor fi puși față în
față cu oameni care au trăit în aceleași condiții de viață, dar care au reușit să împlinească în viața lor
poruncile Evangheliei. De exemplu doi oameni la fel de săraci, pentru a supraviețui, unul alege să
fure, altul rabdă și muncește chiar dacă e plătit foarte puțin.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul,

Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit,
Carele a grăit prin prooroci.
Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi este Cel care i-a inspirat pe oamenii sfinți și a inspirat
Sfintele Scripturi (Biblia) prin care Dumnezeu ne descoperă care este voia Lui în raport cu noi.
Duhul Sfânt este numit Dătătorul de viață în înțelesul că orice formă de viață îngerească, umană,
animală sau vegetală izvorăște și este susținută de Duhul Sfânt.

Întru Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică;

Biserica este comunitatea tuturor celor care cred în Hristos și doresc să se împărtășeasccă de viața
veșnică. Biserica este Sfântă pentru că Sfânt este Capul ei, Hristos. Biserica cheamă la sfințenie,
adică la separarea de păcat întrucât păcatul sub orice formă este o fugă din fața lui Dumnezeu și se
opune dreptății Lui, iubirii Lui, bunătății Lui. Biserica este sobornicească, adică în orice spațiu s-ar
afla și oricât de mult sau puțini credincioși ar avea o comunitate ca esență se identifică cu Biserica
de pretutindeni. Biserica este apostolică pentru că se întemeiază pe credința și mărturia apostolilor
care l-au văzut pe Hristos cu ochii lor, l-au auzit, la-au atins (I Ioan 1,2).

Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;

3
Botezul este actul de naștere spirituală prin care omul devine candidat la împărăția fără de sfârșit a
lui Dumnezeu. Botezul aduce iertarea păcatelor, împăcarea cu Dumnezeu, iar efectele lui se
reînnoiesc prin taina pocăinței, prin taina spovedaniei.

Astept invierea mortilor;

Si viata veacului ce va sa vie.
Orice creștin constată că viața lui fără Dumnezeu nu are consistență, că bucuriile sunt efemere, că
necazurile se adâncesc în boli și moarte.El descoperă totodată că doar viața trăită în Dumnezeu îl
izbăvește de tristețe, de frică, de perspectiva sumbră a morții și așteaptă cu bucurie si înfrigurare
învierea morților și viața veacului ce va să vie când va putea să-i revadă pe toți cei dragi și va
începe o viață fără durere, fără întristare, fără chin. Oamenii duopă moarte rămân vii cu sufletul,
însă la învierea universală ei vor învia și cu trupul pentru ca să trăiască existența nesfârșită de după
moarte în integralitatea ființei lor. Cât timp trăiește pe pământ omul face bine sau rău și cu sufletul
și cu trupul. De aceea, existența veșnică va fi fericită sau nefericită pentru om în deplinătatea lui,
suflet și trup.

Amin!
Se traduce prin așa săfie și exprimă dorința de a pecetlui ceea ce s-a mărturisit.