CLASA a VII-a

Tematica a fost stabilită în conformitate cu programa şcolară în vigoare, disciplina religie-cultul
ortodox, clasa a VII-a, aprobată prin O.M. nr. 3393/28.02.2017, încadrându-se în următoarele repere: 

Tematica pentru etapa locală

1.  Viața omului și asemănarea cu Dumnezeu
2.  Lucrarea Duhului Sfânt în lume
3.  Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime
4.  Sfintele Taine în viața creștinilor
5.  Darurile Duhului Sfânt
6.  Credința în primele comunități creștine
7.  Praznicele împărătești

Tematica pentru etapa judeţeană

1.  Viața omului și asemănarea cu Dumnezeu
2.  Lucrarea Duhului Sfânt în lume
3.  Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime
4.  Sfintele Taine în viața creștinilor
5.  Darurile Duhului Sfânt
6.  Credința în primele comunități creștine
7.  Praznicele împărătești
8.  Comuniunea credincioșilor în Biserică
9.  Biserica - lăcaș de închinare și de sfințire a omului

Tematica pentru etapa naţională cuprinde temele precizate pentru etapa judeţeană la care se
adaugă:
1.  Biserica în istorie
2.  Manifestarea bucuriei în viața omului

Viața omului și asemănarea cu Dumnezeu

Cartea Facerea ne spune că omul nu a fost creat asemenea celorlalte făpturi: Dumnezeu a zis și s-a
făcut, ci printr-o lucrare deosebită, ca urmare a sfatului între Persoanele Treimice. Astfel, la crearea omului,
Dumnezeu Tatăl S-a sfătuit cu Dumnezeu Fiul și cu Dumnezeu Duhul Sfânt zicând „Să facem om după
chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate
vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul! ” (Fc. 1, 26), iar în versetul următor scrie: „Şi a făcut
Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie ”.
Observăm că nu a mai adăugat „și după asemănarea”
Înțelegem că expresia chipul lui Dumnezeu se referă la ceva ce avem deja de la creație, pe când
expresia asemănarea cu Dumnezeu este ceva ce dobândim pe parcursul vieții pământești, prin conlucrarea
noastră, prin alegerea noastră liberă.
Chipul lui Dumnezeu NU se referă la caracteristici ale trupului, pentru că Dumnezeu nu are trup, ci
se referă la cele trei principale însușiri ale sufletului prin care omul se deosebește de animale și de
întreaga făptură. Duh fiind Dumnezeu, chipul Lui în om se referă la natura spirituală a omului: rațiune,
voință, sentiment, acestea sunt folosite de-a lungul vieții în mod conștient și liber spre luminarea minții,
întărirea voinței și cultivarea sentimentelor alese. Deși chipul lui Dumnezeu nu se referă propriuzis la trup,
pentru că Dumnezeu nu are trup, totuși trupul participă oarecum la însușirile sufletului prin forma sa, prin
poziție (verticală) și prin posibilitatea de a exprima stările sufletești. De aceea, deși chipul lui Dumnezeu se
referă în mod direct la însușirile sufletului, se poate spune că întreg omul, trup și suflet, a fost creat după
chipul lui Dumnezeu. Chipul se referă la gândire/rațiune, la voință morală liberă, la simțire/sentimente.
Asemănarea cu Dumnezeu se referă la scopul către care tinde omul: dezvoltarea și perfecționarea lui
morală, asemănarea cu Dumnezeu în virtute atât cât este posibil. Asemănarea este starea de sfințenie și de
dreptate câștigată prin efortul personal (credință statornică practicarea virtuții, fapte bune) și prin ajutorul
harului lui Dumnezeu (harul sporește credința, întărește pe om în lucrarea faptelor bune, luminează pe om
să discearnă faptele bune de cele rele, etc).
Viața omului pe pământ este cel mai de preț dar de la Dumnezeu, este locul și timpul în care omul
poate câștiga viața veșnică. Omul dăinuiește pe pământ prin iubirea și puterea Creatorului. Spre deosebire de
viața animalelor, dominată de instincte și iraționalitate, viețuirea omului pe pământ poartă amprenta
însușirilor sufletești ale omului, fiind dominată de rațiune, voință, simțire folosite în deplină libertate.
Viața veșnică înseamnă viața în unire permanentă cu Dumnezeu, izvorul vieții. Este viața celor
care au dobândit deja asemănănarea cu Dumnezeu, sfințenia, mântuirea. Hristos o definește: „Și
aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care
L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Cunoașterea lui Dumnezeu în viața aceasta pământească aduce începutul și
pregustarea vieții celei veșnice. Cunoaște pe Dumnezeu omul care împlinește mereu voia Lui din iubire, în
mod liber și caută să fie mereu în comuniune cu Dumnezeu. „A nu te mai sătura de vederea lui Dumnezeu, a
fi mereu cu Dumnezeu, întru uimire și bucurie de negrăit prin cuvânt, întru laudă și bunătate neîncetată – nu
este aceasta viața îngerilor și a drepților din lumea cealaltă? Nu este viața aceasta întru cunoașterea lui
Dumnezeu?” (Sf Nicolae Velimirovici).
Creștinul se mântuiește prin credință statornică, prin cunoașterea învățăturii de credință, prin
cultivarea valorilor morale și spirituale (iubirea, respectul, cinstea, modestia, sinceritatea, altruismul,
prietenia, curajul, cumpătarea, perseverența, etc) și prin ajutorul harului dumnezeiesc. „Mântuirea este în
același timp și lucrarea lui Dumnezeu și a noastră” (Sf. Ioan Gură de Aur). A lui Dumnezeu pentru că fără
ajutorul harului lui Dumnezeu nu putem face nimic. A noastră pentru că dacă noi nu vrem, Dumnezeu nu ne
mântuiește cu de-a sila.
Fericirea este o stare de mulțumire și împlinire sufletească intensă și deplină. Acest ideal de
împlinire/satisfacție deplină, oamenii încearcă îl atingă prin realizări pe plan material, profesional, spiritual.
Creștinul nu poate fi deplin fericit, nu poate simți starea de deplină împlinire decât prin comuniunea cu
Dumnezeu, începând din viața de aici și continuând în veșnicie.
Omul este călăuzit pe calea cea dreaptă/mântuitoare de Biserică prin harul Duhului Sfânt/Duhului
Adevărului, care se revarsă în sufletul omului la sfintele slujbe.
Progresul spiritual /creșterea spirituală se realizează prin harul dumnezeiesc primit la sfintele slujbe
și prin efortul personal de dezvoltare a virtuților cu ajutorul rugăciunii, postului, milosteniei și a faptelor
bune. Virtuțile teologice sunt: credința, nădejdea și dragostea. Virtuțile morale cardinale sunt: smerenia,
curajul, dreptatea, bunătatea, răbdarea, milostenia, cumpătarea, etc). Orice virtute se dezvoltă și se
desăvârșește prin încercare, exercițiu.
Modelul suprem în viață este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a spus despre Sine
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Alte modele care e ghidează, motivează, stimulează și ne
ajută să creștem în viața de zii cu zi și în „urcușul” către Dumnezeu: Maica Domnului - Născătoarea de
Dumnezeu, sfinții din Vechiul și Noul Testament, Sfinții părinți,, îngerii, părinții trupești și duhovnicești,
rude, prieteni, diverși oameni de bine, etc.
Exemple de sfinți – sunt bune oricare exemple din cultura voastră generală. În manual aveți ca
exemple pe Sfinții Mucenici Epictet preotul și Sfântul Astion. Aceștia s-au desăvârșit în viața pământească
urcând treptele viețuirii creștine, învredicindu-se de darul facerii de minuni (au vindecat mulți bolnavi) și
mărturisind adevărul de credință cu prețul vieții (au fost martirizați ca urmare a persecuției Impăratului
roman Dioclețian).

Lucrarea Duhului Sfânt în lume

Duhul Sfânt este una din cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul:
nu are început sau sfârșit, a existat împreună cu Tatăl și Fiul dintotdeauna , are aceeași putere putere și
dumnezeire ca și celelalte Persoane. Este invocat de obicei după Tatăl și după Fiul, nu pentru că ar fi mai
mic, ci pentru că orice lucrare a lui Dumnezeu pornește de la Tatăl, este înfăptuită de Fiul și desăvârșită
de Duhul Sfânt. El a continuat lucrarea mântuitoare a Fiului.
Lucrarea Duhului Sfânt începe de la facerea/crearea lumii (Facerea 1, 2 „și Duhul lui Dumnezeu Se
purta pe deasupra apelor) și nu se sfârșește niciodată.
 El Și-a făcut simțită prezența:
1. În Vechiul Testament prin
a. Teofanii = descoperiri/arătări ale lui Dumnezeu, exemplu: S-a arătat Patriarhului Avraam la
stejarul Mamvri alături de celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi
b. inspirație divină – a descoperit profeților venirea în lume a Mîntuitorului și a inspirat autorii
cărților Sfintei Scripturi, sau cum spunem în Simbolul credinței El este Cel care „a grăit prin prooroci”
c. revărsarea harului – prin harul Duhului, Adam a știut cum să numească fiecare dintre animale, și
că Eva va fi mama tuturor celor vii, prin harul Duhului a înțeles scopul său în viață, etc.El i-a întărit pe
drepții Vechiului Testament să-și păstreze vie credința, etc.
2. În Noul Testament:
a. teofanii:: La Bunavestire: a contribuit la întruparea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioara.
Îngerul Gavriil îi descoperă Fecioarei că întruparea va avea loc astfel: „Duhul lui Dumnezeu Se va pogorî
peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1, 35) La Botezul Domnului – s-a arătat în chip de
porumbel; La Schimbarea la față, Duhul S-a arătat în chipul unui nor luminos; La Cinzecime – S-a
pogorât peste Apostoli în chip de limbi de foc
b. lucrarea harului: a călăuzit pe magi și pe păstori să-L descopere pe Mântuitorul;
c. inspirație divină: a insuflat pe dreptul Simeon și pe proorocița Ana să recunoască și să
mărturisească despre Pruncul Iisus că este Mântuitorul lumii; a inspirat fiecare carte a Noului Testament
Scopul trimiterii Duhului Sfânt: acela de a continua opera de mântuire săvârșită de Fiul.
Harul divin – este o putere, o energie divină dăruită omului, este lucrarea dumnezeiască necreată care
izvorăște din ființa divină a celor trei ipostasuri și care se revarsă prin Duhul Sfânt, asupra oamenilor în
scopul mântuirii și sfințirii lor. Conlucrarea cu harul divin face posibilă cunoașterea lui Dumnezeu, dă putere
omului să urce pe treptele virtuților. Creștinul primește prin Sfintele Taine anumite haruri deosebite,
superioare celor pe care le avea omul de la creație sau drepții și profeții din Vechiului Testament. Prezența
harului Sfântului Duh se arată până azi în oameni prin dragostea, bucuria, răbdarea, bunătatea, blândețea și
alte virtuți oglindite in relațiile cu semenii. Sf Vasile cel Mare spune că Duhul Sfânt revarsă peste toți
oamenii harul întreg însă fiecare se împărtșește de el după măsura și capacitatea sa.
Rugăciunea „Împărate ceresc” reflectă teologia despre Sfântul Duh în modul cel mai desăvârșit, este
rostită la începutul fiecărei slujbe sau rugăciuni particulare
Astfel, Duhul Sfânt este numit:
-Împărate ceresc – întrucât este de o ființă cu celelalte persoane treimice – asemenea lui Hristos
care este Împărat al cerurilor
-Mângâietor – pentru că a luat locul Mântuitorului după înălțare și a continuat opera Mântuitorului,
îndrumă, încurajează, alină, mijlocește
-Duhul adevărului – pentru că va mărturisi despre dumnezeirea Fiului „Acela vă va călăuzi la tot
adevărul” (Ioan 16, 13)
- Care pretutindenea ești – atotprezența Sa
- și pe toate le plinești – aceasta este o însușire personală a Duhului, diferită de a celorlalte Persoane
treimice: Duhul Sfânt este trimis în lume de Mântuitorul pentru a împlini adică desăvârși lucrarea de
mântuire a neamului omenesc. Duhul Sfânt este Desăvârșitorul și Sfințitorul oamenilor și al lumii.
- Vistierul bunătăților - deoarece prin El, oamenii primesc de la „Părintele Luminilor” toată darea
cea bună și tot darul cel desăvârșit (Iacov 1, 17)
Dătătorule de viață – pentru că în El viază întreaga creatură (Psalmul 103, 31), El este Cel care dă
viața spirituală și trupească
În aceeași rugăciune Ii sunt adresate Duhului Sfânt trei cereri:
- Să locuiască în inimile oamenilor
- Să curățească pe om de toată întinăciunea
- Să mântuiască sufletele oamenilor.
Exemple de Biserici cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt – orice Biserică cu acest hram cunoscută de voi; în
manual biserica mănăstirii Dragomirna, Suceava. Aceasta a fost ctitorită de Mitropolitul Anastasie Crimca
în 1602, în contextul unirii Principatelor Române sub Mihai Viteazul.
 Pogorârea Duhului Sfânt la Cinzecime

- Evenimentul a fost făgăduit de Mântuitorul înainte de jertfa Sa: „Eu voi ruga pe Tatăl și alt
Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan, 14, 16). Înainte de înălțare Hristos le-a
poruncit Apostolilor să nu se depărteze de Ierusalim ci să aștepte împreună făgăduința pe care au
primit-o. „Și veți lua putere și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea până la
marginile pământului” (Fapte, 1, 4-8)

Sfintele Taine în viața creștinilor

GENERALITĂȚI:
Fiinţa Tainelor:
Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de către Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se
împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea credincioșilor.
Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos: „Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul
prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1); Apostolii sunt: „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor 4; 1 Petru 4).
Partea văzută: Este rânduiala sau slujba stabilită de Biserică pentru săvârşirea ei, cuprinzând:
1. Materia;
2. Actele făcute;
3.Cuvintele rostite de săvârşitor.

Partea nevăzută: Este împărtăşirea harului divin celor care le primesc.

Scopul Tainelor fiind sfinţirea oamenilor, harul ce se împărtăşeşte prin ele se numeşte har sfinţitor.
Fiecare Taină are un săvârşitor şi un primitor.
Validitatea Tainei nu depinde de vrednicia morală a săvârşitorului, deoarece principalul şi
adevăratul săvârşitor este Iisus Hristos.
Necesitatea Tainelor: Sfintele Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului divin în mod
real. Tainele sunt absolut necesare pentru mântuirea şi sfinţirea credincioşilor.
Numărul Tainelor: şapte. Sf.Scriptură nu precizează nicăieri numărul Tainelor, dar conţine dovezi
despre fiecare Taină în parte. Sf.Tradiție nu precizează numărul Tainelor, la început noţiunea de Taină în
sens restrâns nefiind precis delimitată, prin acest termen înţelegându-se şi alte lucrări sfinte sau ierurgii.
Importanța Sfintelor Taine:
a) prin ele ni se împărtăşeşte harul divin, har ce renaşte şi ridică la viaţa suprafirească în Hristos; prin
ele, Mântuitorul Hristos e prezent activ, prin Sf. Duh, în Biserică; prin ele se lucrează mântuirea şi sfinţirea
credincioşilor: prin Botez, Mirungere şi Euharistie se realizează încorporarea continuă a credincioşilor în
Hristos şi în Biserică; prin Pocăinţă şi Maslu credincioşii îşi redobândesc sănătatea sufletească şi trupească;
prin Hirotonie se nasc slujitori, care continuă întreita slujire a Mântuitorului, până la sfârşitul veacurilor;
prin Nuntă se perpetuează şi se înmulţeşte neamul omenesc.
b) Botezul e important deoarece creştinul renaşte la o nouă viaţă în Hristos; Mirungerea e importantă
deoarece întăreşte şi sporeşte în noua viaţă; Euharistia e importantă deoarece dă creştinului hrana
duhovnicească şi arvuna vieţii veşnice prin unirea cu Hristos; Pocăinţa e importantă deoarece curăţeşte de
păcate şi reînnoieşte sufletul creştinului; Hirotonia, deoarece prin ea creştinul devine preot al lui Hristos;
Nunta e importantă deoarece prin ea creştinul se uneşte pentru convieţuire şi înmulţirea neamului omenesc;
Maslul e important pentru că prin el credinciosul dobândeşte vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti,
precum şi iertarea de păcate.
 c) În plus, prin harul pe care-l revarsă asupra credincioșilor, Sfintele Taine au o importanță multiplă
în viața acestora:
1. În primul rând, prin faptul că harul divin înnoiește, creează din nou ființa credinciosului, din rob
al păcatului făcându-l o făptură nouă în Hristos, conferindu-i acestuia forțe morale deosebite, care îl fac
capabil de o noua viață morală. Față de omul aflat în robia păcatului, care recunoaște: Că nu fac binele pe
care-l vreau, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc (Romani 7), creștinul reînnoit prin har poate
spune: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește (Filipeni 4).
2. În al doilea rând, dacă creștinul a devenit prin har o faptură nouă în Hristos, el dobândește nu
numai posibilitatea, ci în același timp și obligația de a duce o viață nouă: Dacă trăim în Duhul, în Duhul să
și umblăm (Galateni 5).
3. În al treilea rând, deoarece, atât înainte, cât și după săvârșirea și primirea Sfintelor Taine, atât
săvârșitorul cât și primitorul trebuie să aibă o pregătire trupească și sufletească corespunzatoare, prin
aceasta stimulându-se efortul de ridicare morală a vieții creștinului: Să se cerceteze însă omul pe sine, și
așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, își mănânca și își
bea osândă (1 Corinteni 11).

1. SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI e Taina inițierii creștine, taină fundamentală și

indispensabilă pentru mântuire, prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei
Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, dobândind harul
Duhului Sfânt și curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele făcute până atunci și devenind
membru al Bisericii.
Alte numiri: Baia naşterii a doua, naştere de sus, naștere din apă și din Duh, renaştere, luminare,
sfinţire, apa vieţii veşnice.
Instituirea: înainte de Înălţarea Mântuitorului la cer: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-
le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28:19). Materia: e apa naturală, curată, iar din
Tradiție s-a moştenit ca ea să fie sfințită.
Formula: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al
Sfântului Duh. Amin. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Săvârşitorul: e preotul sau episcopul hirotonit canonic, în caz de nevoie poate fi şi diaconul sau
chiar un creştin ortodox care n-a decăzut de la dreapta credinţă.
Primitorii: sunt toţi cei nebotezați (necreștini sau eretici ce nu cred în Sfânta Treime – Biserica
recunoaște botezul în numele Sfintei Treimi prin can.19, sin.I ec.), care au: dorința de a se boteza, credință,
pocăință, cunoașterea elementară a adevărurilor de credință (pentru prunci, pentru aceste condiții garantează
nașii).
Importanța:
ne-o arată diferitele numiri care i se dau: baia nașterii celei de a doua, ușa de intrare în
creștinism și în Biserică, etc., fiind în același timp și condiție necesară pentru primirea celorlalte
Taine.
Prin Botez se face începutul mântuirii subiective a creștinului, deoarece prin el, cel
botezat primește și harul celor trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea, prin care
creștinul se ridică la viața suprafirească în Hristos.
În același timp însă, Botezul ne face și mădulare ale trupului tainic al lui Hristos, care
este Biserica.
Botezul este Taina răstignirii și îngropării noastre împreună cu Hristos. Dar dacă
prin Botez am murit păcatului, ne revine datoria ca după Botez să umblăm întru înnoirea vieții. De
aceea, Sf. Apostol Pavel îndeamnă pe cei botezați: Așa și voi socotiți-vă a fi morți păcatului și vii
pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos Domnul nostru (Romani 6).

2.SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII este Taina prin care se împărtășesc noilor botezați puterea
și darurile Sfântului Duh necesare pentru creșterea, sporirea și întărirea credincioșilor în viața cea nouă,
dobândită prin Botez.
Alte numiri: Ungerea mântuirii, împărtăşirea Duhului, confirmare, desăvârşire, „Taină a punerii
mâinilor” (modul în care se administra la început).
 Instituirea: nu se cunoaşte momentul instituirii, dar Biblia vorbește de importanţa acestei Taine: „Iar
cel ce ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi” (2 Cor. 1); „Să
nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării” (Efes. 4);
Materia: e Sfântul și Marele Mir (untdelemn curat de măsline, amestecat cu aromate – arată
mulțimea și felurimea darurilor și puterilor Sf. Duh – fiert în primele trei zile din Săptămâna Patimilor și
sfințit de arhierei în Joia Mare; nu e simbol, ci conține în chip real energiile Sf. Duh);
Formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin”, rostită de mai multe ori, de fiecare dată când
preotul unge cu Sf. Mir, în chipul Sf. Cruci, diferite părți ale corpului (frunte, ochi, nări, gură, urechi, piept,
spate, mâini, genunchi).
Importanța:
Raportul între efectele acestei Taine și efectele Botezului e asemănător cu raportul
dintre creșterea trupească și naștere: precum copilul, dupa naștere, are nevoie de o îngrijire deosebită
ca să crească, tot astfel noul botezat, are nevoie să fie întărit prin noi daruri spre a crește în noua viață
duhovnicească, al cărei început l-a facut Botezul.
Harul ce se dă prin Mirungere este al creșterii și dezvoltării spirituale a celui
botezat, de aceea, unii Sf. Părinți spun că noul botezat, abia dupa primirea Mirungerii e vrednic să
poarte numele de creștin. Dacă cel botezat e om matur, prin Taina Mirungerii el primește tăria de a
mărturisi credința pe care a primit-o și de a deveni luptător pentru Hristos.
Prin Mirungere primim darurile Cincizecimii (Sf. Duh pogorât ca porumbel peste
Iisus îndată după Botez – de aceea Biserica administrează Taina Sf. Mir îndată după Botez – și ca
limbi de foc peste apostoli). Aceasta Mirungere este pecetea lui Hristos, prin ea devenim unși.

3. SFÂNTA TAINĂ A EUHARISTIEI (euharistie = mulţumire – Mântuitorul Hristos, înainte

de a institui Taina la Cina cea de Taină, a mulţumit lui Dumnezeu prin rugăciune) este Taina prin
care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului,
prezente în mod real prin prefacerea elementelor (pâinea şi vinul) la jertfa euharistică de la Sfânta
Liturghie.
Alte numiri: Cina Domnului, Ospăţul Stăpânului, Frângerea pâinii, Paharul binecuvântării, Paharul
mântuirii, Ospăţul iubirii, Dumnezeieştile şi înfricoşătoarele Taine, Împărtăşanie, Cuminecătură, etc.
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea în mâinile
Sale, a mulţumit şi a binecuvântat, a frânt şi a dat Sfinţilor Săi Apostoli, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este
trupul Meu…, apoi luând paharul şi mulţumind, a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al
legii celei noi...” (Matei 26, Marcu 14, Luca 22). Apoi le-a zis: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”
(Luca 22).
Materia: este pâinea şi vinul – pâinea trebuie să fie de grâu curat, dospită, iar vinul de asemenea
curat, din struguri, amestecat cu puţină apă. Momentul prefacerii este acela în care preotul liturghisitor
rosteşte epicleza sau rugăciunea de chemare sau invocare a Duhului Sfânt peste darurile euharistice şi le
binecuvântează, pentru ca Duhul Sfânt să le prefacă în Trupul şi Sângele Domnului.
Formula: „Se împărtășește robul lui Dumnezeu (N) cu Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al
Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și viața de veci”.
Efecte:
Unirea celui ce se împărtăşeşte cu Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi cel ce
bea sângele Meu petrece întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6)
curăţirea de păcate şi arvuna vieţii veşnice
garanţia învierii şi a nemuririi.
Importanța:
Este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin celelalte Taine creştinul
primeşte numai harul divin, prin Sfânta Euharistie el se împărtăşeşte cu însuşi izvorul harului, cu Domnul
Iisus Hristos întreg.
Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii: „căci o pâine, un trup suntem cei mulţi;
căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10).

4. SFÂNTA TAINĂ A MĂRTURISIRII este Taina prin care creştinul, pocăindu-se de păcatele
săvârşite şi mărturisindu-le înaintea preotului duhovnic, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea
preotului, iertarea păcatelor, fiind reaşezat în starea harică din care a căzut prin păcat.
 Instituirea: anunțată prin cuvintele: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi
dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18) și instituită în Duminica Învierii, când, arătându-Se
apostolilor, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi
cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20).
Momente:
1. căința:
2. mărturisirea păcatelor (sinceră, completă, de bună voie, dreaptă);
3. hotărârea de a nu repeta păcatele;
4. dezlegarea de păcate și îndeplinirea canonului.
Formula: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul şi cu îndurările iubirii Sale de
oameni, să te ierte pe tine, fiule/fiică (N) şi să-ţi lase toate păcatele. Iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu
puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh. Amin”.
Efecte: Curăţirea de păcate şi împăcarea omului cu Dumnezeu, uşurare sufletească şi apropiere de
Dumnezeu. Importanța:
Importanța acestei Taine:
- pentru viața creștină e cu atât mai mare cu cât, Botezul nemaiputându-se repeta, e necesară o
altă Taină prin care să i se ierte creștinului păcatele săvârșite după Botez.
- Prin Taina Botezului i se iartă celui botezat numai vina și pedeapsa păcatului, dar
urmările lui rămân: înclinarea spre păcat sau concupiscența. Astfel, creștinul păcătuiește și după
Botez, făcând nu numai păcate ușoare, ci și păcate de moarte, prin care pierde harul dumnezeiesc. De
aici necesitatea de a se folosi de această Taină ori de câte ori a săvârșit păcate grele și deci a rupt
legătura cu Dumnezeu, decăzând din starea harică. De aceea Pocaința e Taina însănătoșirii sufletești
a creștinului.
- Pe de altă parte, din punct de vedere psihologic, orice mărturisire înseamnă o
ușurare, căci o greutate sau suferință pe care o împărtășești altuia, prin însuși acest fapt se
micșorează. Dar oricât de binefăcătoare ar fi efectele psihologice ale mărturisirii asupra sufletului
omenesc, numai dezlegarea preotului dă mărturisirii caracterul de taină. De aceea, cel ce a făcut o
mărturisire sinceră în fața preotului, s-a căit de păcatele sale și a făgăduit că nu le va repeta, după ce
a primit dezlegarea de la duhovnic, se simte ușurat de povara acestora, eliberat din robia lor și
capabil să pornească pe calea virtuții.
- Astfel, prin Taina Pocăinței se manifestă pedagogia divină pentru întoarcerea
fiului rătăcit și primirea cu bucurie de către Părintele ceresc (Luca 15).

5. SFÂNTA TAINĂ A PREOŢIEI: e Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin
rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o
treaptă a ierarhiei bisericeşti, împărtăşindu-i acestuia puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a
săvârşi lucrările sfinte şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii.
Efecte: se împărtăşeşte celui hirotonit harul şi puterea de a împlini toate cele ce ţin de treapta în care
a fost sfinţit; se imprimă asupra celui hirotonit un caracter neşters, făcându-l membru al cinului preoţesc.
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul Hristos după Învierea Sa din morţi, atunci când, arătându-
Se Apostolilor, le-a zis: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat
asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt...” (Ioan 20).
Formula: „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le
împlineşte, hirotoneşte pe cucernicul ipodiacon/diacon/preot (N) în diacon/preot/episcop. Să ne rugăm dar
pentru dânsul, ca să vină asupra lui harul Sfântului Duh”.
Săvârşitorul: episcopul.
Primitorul: o persoană de parte bărbătească, de religie ortodoxă, care îndeplineşte condiţiile fizice,
morale şi intelectuale necesare, având o pregătire specială în acest sens. Taina Preoţiei se dă în trei trepte:
episcop, preot şi diacon, plenitudinea puterii preoţeşti primind-o episcopul.
Importanța:
- Dacă prin celelalte Taine se împărtășește credincioșilor harul divin, prin Taina
Hirotoniei Hristos se leagă ca subiect de o anumită persoană, consacrând-o într-o treaptă ierarhică,
pentru ca prin ea credincioșii să se poată împărtăși cu celelalte Taine.
 - Mai mult decât oricare altă Taină, Hirotonia e Taina coeziunii și unității Bisericii.
Ea are o importanță capitală pentru viața morală a credincioșilor. Pentru cel ce se hirotonește,
importanța ei stă în înalta chemare și demnitate pe care i-o conferă această taină, deosebindu-l de
ceilalți creștini, făcând din el lumina lumii și sarea pamântului, ceea ce îi pretinde acestuia o ținută și
conduită morală cu totul deosebită.
- Pentru credincioși, importanța stă în faptul că ei văd în cel hirotonit pe unsul
Domnului, pe părintele lor duhovnicesc de care trebuie să asculte și să-l urmeze în calitate de iconom
al tainelor lui Dumnezeu și slujitor al lui Iisus Hristos (1 Cor.4).
- De aici rezultă nu numai înalta demnitate și chemare a Preoției, dar în același timp
și greaua sarcină și responsabilitate a ei: Ia seama la tine însuți și la învățătură, stăruie în aceasta,
pentru că făcând aceasta, te vei mântui pe tine și pe cei ce te ascultă (1 Timotei 4).

6. SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI e Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât în
mod liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, de a se feri de
desfrânare și de a naşte copii, a-i creşte și a-i educa, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care
sfinţeşte legătura lor şi îi ajută la împlinirea scopului ei.
Formula: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
Însuşiri speciale: unitatea şi indisolubilitatea.
Importanța:
Instituită de Dumnezeu în rai, căsătoria a fost ridicată de Mântuitorul la rangul de Taină (nunta din
Cana Galileii), prin ea revărsându-se harul divin asupra celor ce se casatoresc, care devin amândoi un trup
(Efeseni 5: 31), această legătură fiind făcută după asemănarea legăturii dintre Hristos și Biserică. Același har
divin care se revarsă asupra lor va întări nu numai legătura și dragostea reciprocă dintre cei doi soți, ci și
iubirea și grija față de copiii lor, în care vor vedea o binecuvântare de la Dumnezeu și pentru care vor simți o
mare raspundere față de Dumnezeu și față de societate cu privire la modul în care îi vor crește și educa, spre
a fi buni creștini.

7. SFÂNTA TAINĂ A MASLULUI e Taina în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu
untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti,
precum şi iertare de păcate.
Dovezi: „Şi ieşind ei (Apostolii), au propovăduit tuturor să se pocăiască. Şi scoteau afară demoni
mulţi şi ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i făceau sănătoşi” (Marcu 6); „De este cineva bolnav între
voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor
ierta lui” (Iacov 5).
Materia: untdelemnul sfinţit printr-o ierurgie premergătoare ungerii.
Formula: este rugăciunea rostită de şapte ori asupra celui bolnav în timpul ungerii: „Părinte Sfinte,
doctorul sufletelor şi al trupurilor… tămăduieşte pe robul tău acesta de neputinţa trupească şi sufletească ce
l-a cuprins…”.
Săvârşitorii: sunt preoţii Bisericii, aşadar nu un singur preot.
Efectele: Vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti și iertarea păcatelor.
Importanța: Dacă bolnavul nu se însănătoșește totdeauna, Domnul, prin harul Său, aduce însă
totdeauna iertarea păcatelor celui bolnav, mângâiere, ușurare și întărire în suportarea bolii.
Astfel, Taina Sfântului Maslu îi dă bolnavului puterea să facă din suferință și răbdare o adevărată
scară ce duce la cer.