Sunteți pe pagina 1din 1

Test religie

Subiectul I

Se dă textul:
„Suntem după chip prin creație, iar după asemănare ajungem prin noi înșine, prin
voința noastră liberă. În creație am primit posibilitatea de a deveni asemenea lui Dumnezeu
și, dându-ne această posibilitate, Dumnezeu ne-a făcut pe noi înșine lucrătorii asemănării
noastre cu El, spre a ne dărui răsplată pentru activitatea noastră” (Sfântul Grigorie de Nyssa).
Pornind de la textul de mai sus, alcătuiește o compunere de minim o pagină despre
modul în care creștinul poate dobândi viața veșnică, răspunzând la următoarele cerințe:
1. Precizează ce înseamnă „după chipul” și „după asemănarea” lui Dumnezeu.
2. Definește viața veșnică și viața pe pământ.
3. Arată cum poate creștinul să se mântuiască.
4. Explică ce este fericirea pentru creștini.
5. Arată cine îl călăuzește pe creștin pe calea mântuirii.
6. Prezintă cum se realizează progresul spiritual.
7. Menționează câteva modele pe care le are omul pentru împlinirea scopului său.
8. Exemplificați pornind de la viața unor sfinți cunoscuți.
Subiectul II
Citește cu atenție textul următor: Te întreb, care bunătate din cele ce alcătuiesc
mântuirea noastră nu s-a înfăptuit prin Duhul Sfânt ?(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pornind de la textul de mai sus, răspunde la următoarele cerințe:


1. Cine este Duhul Sfânt?
2. Când a început lucrarea Sa în lume?
3. Cum Și-a făcut Duhul Sfânt simțită prezența în Vechiul și în Noul Testament?
4.Ce este harul divin și cum ne ajută el pe calea mântuirii?
5. Care sunt numele Duhului Sfânt potrivit rugăciunii Împărate Ceresc și de ce este
numit așa?
6. Cum se descoperă prezența harului Duhului Sfânt în om?
7. Menționați cel puțin o biserică închinată sărbătorii „Pogorârea Duhului Sfânt” și
prezentați câteva date istorice despre ea.

S-ar putea să vă placă și