1.

REVELATIA DUMNEZEIASCA

Revelatia dumnezeiasca cuprinde totalitatea evenimentelor si adevarurilor

de credinta prin care Dumnezeu Si-a descoperit voia Sa oamenilor, ca
acestia sa-L cunoasca

Dumnezeu Si-a descoperit oamenilor voia Sa pe doua cai principale :

-pe cale naturala
-pe cale supranaturala.
Revelatia pe cale naturala este cunostinta despre Sine pe care Dum-
nezeu ne-o da din insasi firea lucrurilor, a lumii si, mai presus de
toate, capacitatea de a cunoaste pe care Dumnezeu ne-o da in insasi
structura fiintei umane.

Sfantul apostol Pavel spune ca: "cele nevazute ale Lui se vad de la
facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si
dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare" (Rom. 1, 20).

Revelatia supranaturala este descoperirea pe care Dumnezeu o face prin

oameni sau direct. Aceasta s-a dat treptat, in trei etape principale :

1) Revelatia primordiala, data primului om in paradis si pastrata prin

urmasii lui pana la Avraam ;
2) Revelatia speciala facuta poporului evreu;
3) Revelatia dumnezeiasca absoluta si universala, data prin in-
susi Fiul lui Dumnezeu-intrupat.

Revelatia dumnezeiasca supranaturala este unitara, fiindca unul este

Dumnezeu cel ce S-a revelat. Acest lucru il spune sfantul apostol Pavel
astfel : "Dupa ce Dumnezeu, odinioara, in multe randuri si in multe
chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de
pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate
si prin Care a facut si veacurile" (Evr., 1, 1-2).

Revelatia divina supranaturala ni s-a transmis pe doua cai : Sfanta

Scriptura si aceea a Sfanta Traditie. Pastratoarea, propovaduitoarea si
interpretul infailibil al Revelatiei divine este Biserica.
2. CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU

Cunosterea lui Dumnezeu se realizeaza pe cale naturala si supranaturala.

Potrivit traditiei patristice, exista o cunoasterea naturala a lui Dumnezeu,
catafatica, ce porneste de la creatie catre Creatorul ei.

Prin apofatism se evita reducerea lui Dumnezeu la mintea naturala a

omului si se cauta sa se adapteze mintea omului la realitatile vietii si
comuniunii dumnezeiesti ale Sfintei Treimi.

Cunoasterea rationala a lui Dumnezeu nu se poate confunda cu

cunoasterea apofatica a lui Dumnezeu, dar intre ele exista o
complementaritate. Cel ce are o cunoastere rationala a lui Dumnezeu si-
o completeaza cu cea apofatica, iar cel ce are o experienta apofatica
inalta, cand se exprima, recurge la termenii celei rationale. Chiar daca
cunoasterea catafatica nu poate clarifica adancimea tainei lui Dumnezeu,
ea nu spune ceva contrar lui Dumnezeu

Daca cunoasterea intelectuala, este un produs mai mult al gandirii

teoretice, iar cea apofatica un rezultat al experientei duhovnicesti,
cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarile vietii are mai mult un
caracter practic. Fiecare om Il cunoaste pe Dumnezeu din mustrarile
constiintei pentru relele savarsite, din necazurile trecatoare sau mai
indelungate, din bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmare a relelor
savarsite. Insa omul mai cunoaste pe Dumnezeu si din aju- torul pe
care-l primeste de la El pentru a birui necazurile si suferintele pe care
le are de indurat si care sunt un mijloc de intarire spirituala sau
desavarsire morala
3. ATRIBUTELE DIVINE

Dumnezeu este prezent in lume si poarta grija de ea si de om prin

lucrarile sau energiile Sale divine, necreate si vesnice. Lumina acestora
este proiectata in lume si intr-un fel cunoscuta si traita de om.

Ce este Dumnezeu in Sine, adica fiinta Sa, ne ramane necunoscut. El

ni Se face cunoscut si trait numai prin lucrarile Sale care izvorasc din
fiinta Sa. Prin lucrari, Dumnezeu intra in relatie cu lumea, cu creaturile
Sale, si prin fiecare lucrare Dumnezeu produce sau sustine un anumit
aspect al realitatii care isi are cauza in ceva corespunzator, adica, intr-
un sens tainic, in Dumnezeu.

Infinitatea lui Dumnezeu

Simplitatea sau unitatea lui Dumneeu
Eternitatea lui Dumnezeu
Supraspaţialitatea şi omniprezenţa lui Dumnezeu

Atotputernicia lui Dumnezeu

Dreptatea lui Dumnezeu
4. INVATATURILE BISERICII DESPRE SFANTA TREIME

Tatăl, principiul și cauza tuturor; nu s-a născut din cineva; singurul care există
necauzat și nenăscut; este făcătorul tuturor. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-
Născut, Fiul Său, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și
purcedătorul prea Sfântului Duh.

Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din
Tatăl înainte de toți vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut nu făcut, deoființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când
spunem că Fiul este mai înainte de toți vecii, arătăm că nașterea Lui este în afară
de timp și fără de început.

Sfântul Duh, Domnul și făcătorul de viață, care purcede din Tatăl și se odihnește în
Fiul, împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul, ca fiind de aceeași ființă și
coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul
înțelepciunii, al vieții și al sfințeniei. El este și se numește Dumnezeu împreună cu
Tatăl și cu Fiul; nezidit, desăvârșit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic,
nemărginit în purtare
8. ECLEZIOLOGIA

Biserica este Trupul lui Hristos, comuniune divino-umană (teantropică - gr. Θεαντροπια)
între Iisus Hristos și poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este Hristos. Biserica este un
obiect al credinței, în sensul că ortodocșii cred în Biserică. Credința tradițională a Bisericii
este mărturisită în Crezul niceo-constantinopolitan: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească
(catolică - gr. καθολικη) și apostolească Biserică". Sensul acestei afirmații este că Biserica
este:

una : una singură, nedespărțită în mai multe Biserici

sfântă : sfințită și pusă deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu
sobornicească / catolică : desăvârșită și caracterizată prin deplinătate și universalitate
(καθολικη înseamnă în grecește în același timp deplinătate și universalitate)
apostolească : Biserica are drept caracteristică fundamentală mărturisirea și
propovăduirea Evangheliei și botezarea tuturor neamurilor (Matei 28,18-20).

Întrucât Biserica este Trupul lui Hristos, ea este și templul și locul asupra căruia odihnește
Duhul Sfânt. Ea este o permanentă Cincizecime.

9. SFINTELE TAINELE

Botezul
Mirungerea
Sfânta Împărtășanie
Mărturisirea
Sf. Maslu
Căsătoria
Preoția
10. ESHATOLOGIA

Eshatologia [gr. eshaton = ultim, final] este învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii,

adică despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu sau viaţa veacului ce va să vină, ca
încoronare a operei răscumpărătoare a lui Hristos-împăratul, care se manifestă la sfârşitul
istoriei, plin de slavă, să judece viii şi morţii (Efeseni 1, 20—23 ; I Tesaloniceni 5, 1—11).
Eshatologia nu trebuie confundată cu «sfârşitul lumii» şi nici nu trebuie limitată la
descrierea evenimentelor care însoţesc a doua venire a lui Hristos, adică Parusia: învierea
morţilor, judecata, raiul şi iadul. Eshatologia se referă la o nouă ordine de existenţă, la o
stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, stare care este obiectul rugăciunii şi
speranţei sau nădejdii creştine : «Vină împărăţia Ta» (Matei 6, 10), dar care este deja
prezentă aici şi acum, şi care confruntă istoria actuală : «împărăţia lui Dumnezeu este în
mijlocul vostru» (Luca 17, 21).