REVELATIA DIVINA

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU

 Revelaţia– este acţiunea prin care Dumnezeu descoperă oamenilor voinţa şi
planurile Sale în legătură cu lumea şi cu oamenii.
(lat. Revelo, revelatio = a descoperi, descoperire);

- prin revelaţie Dumnezeu se coboară la om, împărtăşindu-i acestuia, pe măsura

înţelegerii lui, cunoştinţe despre Sine, despre voinţa şi planurile sale;

- scopul revelaţiei – este de a-l ajuta pe om să îndeplinească scopul ultim al

vieţii sale (dobândirea fericirii veşnice) aşa cum rezultă din textul următor: „Şi
aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul şi adevăratul Dumnezeu
şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan XVII,3).
• REVELAȚIA NATURALĂ:
omul descoperă adevărurile despre Dumnezeu din observarea vieţii
interioare proprii, din ceea ce vedem că se petrece în societate, în istorie şi în
lume, lucruri care ne dovedesc că toate aceste realităţi nu pot fi produsul
întâmplării, nu pot exista de la sine, nu se petrec oricum, ci se desfăşoară
după anumite legi, ce sunt opera unei fiinţe superioare omului;
• REVELAŢIA SUPRANATURALĂ:
• - este aceea în care Dumnezeu se face cunoscut prin mijloace mai presus
de fire şi nu poate fi primită şi înţeleasă decât prin credinţă;
• - este externă când vine direct de la Dumnezeu sau prin organele Sale
(îngeri prooroci etc.) şi este însoţită de semne externe (minuni sau profeţii);
• - este internă când se produce în sufletul celui căruia Dumnezeu i se
adresează luminându-i mintea şi împărtăşindu-i acestuia cunoştinţe,
sentimente şi îndemnuri pe care altfel nu le-ar fi avut.
 SFÂNTA SCRIPTURĂ (grec. βίβλίον, βίβλία = carte, cărţi)
- este o colecţie de cărţi sfinte, scrise de prooroci,
apostoli şi alţi oameni aleşi, sub inspiraţia Duhului Sfânt
şi cuprinde adevăruri de credinţă, norme de purtare şi
relatări istorice, pe care Dumnezeu le-a descoperit spre
Sfânta a fi scrise, păstrate şi transmise credincioşilor în scopul
mântuirii;
Scriptură - - are două părţi:

unul dintre Þ VECHIUL TESTAMENT – înfăţişează istoria revelaţiei

de la Adam până la Hristos şi are 39 de cărţi canonice,
izvoarele la care se adaugă 13 cărţi sau fragmente de cărţi
necanonice (anaghinoscomena), dar bune de citit, fiind
revelației ziditoare de suflet;
Þ NOUL TESTAMENT – cuprinde descoperirea
divine dumnezeiască făcută de însuşi Fiul lui Dumnezeu şi
transmisă de Sfinţii Apostoli şi are 27 de cărţi canonice.
SFÂNTA TRADIŢIE
- este cel de-al doilea izvor al revelaţiei dumnezeieşti, prin ea înţelegându-
se totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta
Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul şi Sfinţii
Apostoli, fiind consemnate ulterior în scris şi păstrate de către Biserică
până în zilele noastre;

- se deosebeşte de tradiţia în sens profan, care reprezintă totalitatea

învăţăturilor, datinilor, practicilor, creaţiilor spirituale şi materiale ale unui
popor, moştenite de la o generaţie la alta;
Criteriile revelaţiei autentice

Minunile:

- sunt fenomene neobişnuite mai presus de puterea omului şi ordinea naturii,

având drept cauză pe Dumnezeu şi ca scop adeverirea revelaţiei;
- într-o minune legea este suspendată nu şi desfiinţată; ele producându-se prin
derogări de la legi, pentru că sensul lor este spiritual;
- minunea adevărată se deosebeşte de minunea falsă prin faptul că are un
caracter supranatural şi un scop religios-moral;
•Profeţiile:
• este prezicerea sau prevederea lămurită şi precisă a unui eveniment viitor, care nu poate fi cunoscut pe cale
naturală, ci numai din descoperirea dumnezeiască;

•- nu trebuie confundată cu vechile oracole, cu prezicerile aşa zişilor vizionari, ori cu ale ghicitorilor de
meserie, pentru că acestea sunt lipsite de claritate şi nu privesc un interes obştesc sau o conduită morală;
•prevederile ştiinţifice, bazate pe calcule precise, cum sunt eclipsele de soare sau lună, ivirea unei comete, etc.
nu sunt profeţii, pentru că sunt deduse cu certitudine din cunoaşterea exactă a legilor naturii.