UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN-CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”

IAȘI
TEOLOGIE PASTORALĂ

Adevărul credinței este ireductibil la rațiune

Coordonator: Diac. Lect. Sorin Mihalache

Student: Andrei Ignat
Grupa a 3-a

Iași, 2021
 Cuprins

1. Introducere .................................................................................................
1
2. Adevărul credinței în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul și a
Sfântului Grigorie Palama ..........................................................................
2
3. Rațiunea creației .........................................................................................
4
4. Concluzie ................................................................................................... 5
5. Bibliografie ................................................................................................ 6
 1. Introducere

Întemeiată pe infrastructura raţiunilor divine, lumea nu este doar bine articulată şi

frumoasă – în diversitatea ei vie –, ci şi grăitoare, conducând neîncetat către sursa acestei
frumuseţi, a acestui discurs întrupat/plasticizat. Armonia lumii trimite către Logosul/Cuvântul
sau Fiul Tatălui, care a elaborat raţiunile lucrurilor dinainte ca lumea să fie. Invers, această
situaţie implică faptul că numai raportându-se constant la modelele lor din Dumnezeu se pot
constitui părţile universului într-o inefabilă armonie şi, de aici, într-o grandioasă scară a lui
Iacob, pe care omul poate urca spre a se regăsi şi împlini în Dumnezeu. Prin lume crește omul
la înălțimea cunoașterii de Dumnezeu și a capacității de partener al Lui. Lumea este pedagog
spre Hristos. Desigur, ea poate fi și cale spre iad. Ea e pomul cunoștinței binelui și a răului,
pomul de încercare.

Desprinderea rațiunilor din natură și legătura lor cu Rațiunea divină se realizează pe

calea discursivă a formării de noțiuni și de deducții de la cele ce se văd, la cauza lor ultimă,
sau se realizează printr-o intuiție mai rapidă? Scolastica tomistă nu admite o altă cale de
cunoaștere a rațiunilor din lucruri și a lui Dumnezeu din lume, doar pe cea discursiv-
deductivă, care după ea este singura cale de cunoaștere. Sfinții părinți și teologii ortodocși mai
noi susțin că pătrunderea în adâncimile spirituale de dincolo de lumea naturală nu se poate
face pe cale rațională. Structurii de simbol a lumii îi corespunde o cunoaștere simbolică,
deosebită de cea rațională. Categoriile rațiunii definesc, adică pun margini, deosebesc de
altceva. De aceea ele sunt aplicabile numai realităților mărginite care se disting între ele.1

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea Ortodoxă. Ascetica și Mistica, Ed. Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., 1992, p. 167.

1
 2. Adevărul credinței în viziunea Sfântului Maxim
Mărturisitorul și a Sfântului Grigorie Palama

Scriitorii și Părinții Bisericii au excelat în arta raționalității teologice, a argumentelor și

a silogismelor, însoțite de credința biblică în Dumnezeu cel Viu care S-a revelat ca experiență
a iluminării și a mântuirii pentru evanghelizarea popoarelor, formularea dogmelor creștine.
Raționalitatea teologică s-a evidențiat în arta de a demonstra logic în categoriile gândirii
clasice, prin argumente raționale.

„Îl vom cunoaște ca pe Rațiunea însăși și ca pe Dumnezeu care e totul în toate și care
le-a făcut toate proprii ale Sale din pricina bunătății, pe cele inteligibile, trup, iar pe cele
sensibile, veșmânt.”2 După spusele sfântului Maxim Mărturisitorul, „Rațiunea însăși” fiind
Dumnezeu, e cu prisosință rațiunii/gândirii umane de a înțelege credința. „Adevărul” (In. 14,
6) credinței se poate înțelege doar atât cât poate cunoaște omul despre Dumnezeu, cunoaștere
pe care o dobândește cu ajutorul revelației divine, sau cunoaștere „în duh”.

Același sfânt părinte susține că din cauza rațiunilor lucrurilor „cunoaștem că este
Făcătorul celor nevăzute, dar cum este El nu putem înțelege”. Din aceasta, precum și din rolul
pe care sfântul îl atribuie „rațiunii” în cunoașterea acestor aspecte ale lucrurilor, pe care de
asemenea le numește „rațiuni”, ar urma că această contemplare are un caracter rațional.
Apropierea de Dumnezeu a sufletului nu se realizează printr-un salt în afara rațiunii, ci după
un îndelungat exercițiu al rațiunii în cunoașterea sensurilor lucrurilor. „Existența lumii însăși
ca drum spre Dumnezeu nu e un act irațional, ci suprarațional, adică nu se realizează prin
renunțarea prematură la rațiune, printr-un slat direct în afara rațiunii, ci prin depășirea
rațiunii, la un nivel care nu o desființează, ci o implică, după activarea și folosirea tutror
resurselor ei, după exercitarea cea mai deplină a puterilor ei.”3

În contradicție cu Sfântul Maxim, am putea spune că este filozoful Immanuel

Kant care afirmă că: „Pentru o religie concepută în limitele rațiunii, credința
religioasă pură este singura care poate întemeia o biserică universală, dat fiind că
este o credință rațională, ce poate fi comunicată tuturor prin convingere.”4

2
Sfântul Maxim Mărturisitrul, Ambigua, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., 1983, p. 131.
3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 169.
4
Immanuel Kant, Religia doar în limitele rațiunii. Opere, trad. Rodica Croitoru, Ed. All, Buc., 2007, P. 39.

2
 Sfântul Grigorie Palama, folosind un text din Sfântul Maxim Mărturisitorul
defineşte limpede faptul că Harul îndumnezeirii este absolut inteligibil şi nu există
vreo facultate anume omenească care să-L poată percepe, pentru că altfel n-ar mai fi
Har, ci o manifestare a funcţionării unei capacităţi fireşti. Dumnezeu se manifestă pe
Sine conform capacităţii fireşti a fiecărui om. Îndumnezeirea nu este o lucrare a firii,
ci un dar al lui Dumnezeu oferit celor ce s-au pregătit pentru a-l primi. Aşadar, Harul
îndumnezeirii este deasupra firii, virtuţilor şi a cunoaşterii şi, desigur, toate aceste
lucruri sunt cu mult mai prejos decât el. Virtuţile şi imitarea lui Dumnezeu îl fac pe
om potrivit pentru actul unirii „dar numai prin lucrarea Harului se realizează această
unire inefabilă”. De aceea, nu prin lucrarea virtuţilor se capătă unirea cu Dumnezeu, ci
cu ajutorul energiilor îndumnezeitoare ale Domnului. Aceasta este adevărata
antropologie ortodoxă, care nu este izolată şi străină de Dumnezeu. Antropologia
ortodoxă este teantropocentrică. De aceea, a ne gândi la o viaţă mai bună şi morală
fără ca să existe raţiuni pentru îndumnezeirea omului, care nu se realizează prin
gânduri bune, raţionale şi nici prin concepte, ci cu ajutorul energiilor îndumnezeitoare
divine, este un lucru antiortodox şi antitradiţional. Şi acest lucru trebuie afirmat în
cadrul condiţiilor prealabile esenţiale de participare la lucrările de îndumnezeire
divine, şi anume: curăţia inimii, iluminarea minţii şi îndumnezeirea, care reprezintă
etape ale desăvârşirii spirituale, metoda ortodoxă plină de evlavie şi însăşi tradiţia ei
sfântă.5

Sfântul Grigorie Palama afirmă faptul că în viața creștină credința este o formă de
înțelegere mai presus de înțelegere. Cunoașterea lui Dumnezeu este viața în comuniune cu El,
este vorba despre o prezență reală, care în cazul sfinților ajunge să fie vizibilă și care
împlinește și depășește cele descoperite despre El în creație și în Scripturi. „Teologia
Ortodoxă, prin Sf. Grigorie Palama, afirmă deopotrivă valoarea teologiei faptelor și a
contemplației, punând deopotrivă accentul pe apofatismul dumnezeiesc și pe caracterul real,
nonsimbolistic al lucrărilor Sale în om, ca realități inteligibile necreate, prezente în mod
fenomenologic.”6

5
Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, trad. de Prof. Paul Bălan, Ed.
BUNAVESTIRE, Bacău, 2000, pp. 268-269.
6
Coord: Adrian Lemeni, Pr. Răzvan Ionescu, Diac. Sorin Mihalache, Cristinel Ioja, Apologetica Ortodoxă, vol.
I, Ed. Basilica, Buc., 2013, p. 32.

3
 3. Rațiunea creației

Contemplarea lui Dumnezeu în natură este, pentru Sfântul Maxim ca și pentru

Evagrie, treapta premergătoare a contemplării Lui nemijlocite. Pentru amandoi, dar
mai ales pentru Sfântul Maxim, această treaptă este neapărat necesară, așa de necesară
ca și legea pozitivă decretată de Dumnezeu. Precum legea este un pedagog spre
Hristos, așa omul, cât e copil cu înțelegerea, e îndrumat de oglinzile și ghiciturile lumii
create, spre cunoașterea lui Dumnezeu. Rațiunile din ea țin loc de vederi care fac
posibilă o înțelegere parțială a înțelepciunii lui Dumnezeu. Rațiunea lucrurilor din
lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor
ajuta să înțelegem fecunditatea Rațiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, așa
cum razele soarelui sunt o exemplificare și o manifestare a luminii Lui. Desigur,
atunci vom privi direct la Soarele dreptății, sau la lumina Lui și numai indirect la
rațiunile lucrurilor. Când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla
rațiunile lucrurilor în El însuși, nu în lucuri, ca acum.7

Dacă pentru sfântul Maxim fiinţa înseamnă raţionalitate, ordine, sens, părintele
Stăniloae realizează un pas mai departe, înţelegând raţionalitatea lumii ca premisă
pentru conştiinţă, fără a derapa, cum se întâmplă deseori în vremea noastră, spre
animism. De aici privirea conştiinţei omeneşti, şi a dialogului dintre conştiinţe, ca
actualizare deplină a raţionalităţii creaţiei. Conştiinţa creată e adusă la existenţă în
legătură ontologică cu raţionalitatea plasticizată a lumii, pe care Logosul, după creare,
continuă să o gândească eficient şi să o conducă spre starea în care conştiinţa umană
va putea să existe şi să funcţioneze în ea. […] Scopul creaţiunii se împlineşte astfel
prin aducerea la existenţă a persoanei conştiente create, pentru că şi Creatorul e
Persoană şi pentru că creaţiunea are ca scop realizarea unui dialog între persoana
supremă şi persoanele create.8

Lumea, deşi are un sens, nu este conştientă de acesta. Numai la nivelul omului
raţionalitatea creaţiei devine conştiinţă sau, altfel spus, numai omul este conştiinţa
lumii (creată ca şi ea) Doar prin om, şi mai ales prin efortul spiritual al acestuia,
devine lumea ceea ce trebuie să fie.

7
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 164-165.
8
Coord: Teodor Bakonsky, Bogdan Tătaru-Cazaban, Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, Ed. Anastasia,
Buc., 2003, p. 205.

4
5
 4. Concluzie

Ca să ajungem însă la evidența adevărului implicat în credință, la evidența

judecăților ce le facem pe baza ei, trebuie să ne fi exercitat mult în viața virtuoasă.
Această evidență clară e ceea ce se numește discernământ. Faptul că discernământul
stă pe de o parte în strânsă legătură cu înțelegerea rațiunilor din lucruri, apărând
deodată și dezvoltându-se paralel, dar pe de altă parte dă naștere acestei cunoașteri a
rațiunilor și nu invers. Discernământul se întemeiază pe o evidență mai largă decât cea
pe care o putem cuprinde în judecata sau în conceptul nostru. Căci ne dăm seama că
însăși rațiunea unei porunci sau rațiunea unui lucru nu poate fi cuprinsă întreagă și
exact într-o judecată a noastră, cu atât mai puțin, rațiunea sau sensul unei persoane.

Logosul divin e pentru noi sânul virtual al tuturor conceptelor și sensurilor. Dar
El rămâne mereu mai mult și altfel decât se poate cuprinde în concepte. Faptul că nici
un concept nu-L cuprinde adecvat nu ne poate opri, până ce n-avem pretenția de a viza
însăși ființa dumnezeiască, de a prinde din nou în concepte, câte ceva din rațiunile sau
din energiile Lui, concepte sau simboluri cu rol de definiții ce avem conștiința că pot fi
mereu depășite.9

Rațiunile pe care le contemplăm în lucrurile lumii sunt, după sfinții părinți,

ideile lui Dumnezeu. Mai bine zis, lucrurile ne trimit mintea spre ideile din
Dumnezeu, după care sunt făcute. Acestea sunt rațiunile Logosului divin și precum ele
formează în El un ansamblu unitar, așa și lucrurile sunt un asemenea ansamblu.
Înțelepciunea, sesizând adevărul unitar din toate lucrurile, sesizează ansamblul ideilor
divine ale Logosului.

9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 180.

6
 5. Bibliografie

1. Bakonsky, Teodor, Tătaru-Cazaban, Bogdan, Dumitru Stăniloae sau

paradoxul teologiei, Editura Anastasia, București, 2003.
2. Kant, Imamnuel, Religia doar în limitele rațiunii. Opere, traducere Rodica
Croitoru, Editura All, București, 2007.
3. Sfântul Maxim Mărturisitrul, Ambigua, traducere de pr. prof. Dumitru
Stăniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1983.
4. Mitropolit de Nafpaktos, Hierotheos, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul,
traducere de Prof. Paul Bălan, Editura BUNAVESTIRE, Bacău, 2000.
5. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitatea Ortodoxă. Ascetica și Mistica,
Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1992.