Psihologie Religioasă Aplicată

-Portofoliu-

Student:
Teologie Ortodoxă – Pastorală
Anul 2 Grupa a 3-a

Tema Nr. 1
 Emoția este definită ca o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă,
însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față
de realitate.
Emoția poate fi clasificată ca un sistem de apărare, întrucât psihologic emoția afectează
atenția, capacitatea și viteza de reacție a individului dar și comportamentul general.
Cuvântul emoție provine din latinescul emotis, în traducere impulsul care aduce reacții.
În psihologie este definit ca o modalitate de a percepe elementele și relațiile dintre realitate și
imaginație, exprimată fizic prin funcții fiziologice, cum ar fi expresia facială sau ritmul cardiac și
care duce la reacții comportamentale precum agresiunea sau plânsul. Emoțiile sunt studiate și
înțelese de psihologi și, mai recent, de oamenii de știință în domeniul inteligenței artificiale.
Există o dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naștere emoțiile. Unii
susțin că emoțiile sunt fenomene automate care se declanșează pe cale biologică, fără ca
mecanismele psihologice să contribuie la apariția lor. Acest punct de vedere se bazează mai ales
pe observația ca emoțiile (și mai ales modificările fiziologice care le însoțesc) apar extrem de
repede, adesea înainte ca persoana să conștientizeze existența emoției.
Alți cercetători afirmă că emoțiile sunt rezultatul evaluării de către persoană a situațiillor prin
care trece și, ca urmare, consideră că emoția e mai mult un fenomen psihic decît unul biologic.
Punctul acesta de vedere se bazează pe constatarea că una și aceeași situație, în funcție de modul
în care este percepută și evaluată de catre persoană, va duce la emoții diferite sau la absența
emoției. De exemplu, în preajma unui cîine agresiv o persoană anxioasă va resimți teamă, dar un
dresor experimentat va rămîne totuși stăpîn pe sine.
Emoţiile sunt declanşate cel mai adesea de către motive, sau mai bine zis de gradul de
concordanţă sau neconcordanţă între motivele şi aspiraţiile unei persoane şi situaţiile concrete
prin care trece. Astfel, cînd obţinem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie vom resimţi
emoţii pozitive. Dacă nu putem obţine ceea ce dorim vor rezulta emoţii negative precum tristeţea
sau frustrarea.
Emoţiile pot fi produse şi prin condiţionare. Dacă asociem de multe ori un obiect sau o
situaţie cu o emoţie, reîntîlnirea situaţiei sau a obiectului respectiv va fi suficientă pentru a
produce emoţia. De exemplu, dacă prezentăm unui bebeluș de mai multe ori un iepuraș alb și
însoțim prezentarea iepurașului cu un zgomot puternic, ulterior bebelușul se va speria numai la
apariția iepurașului.

Cum se exprimă emoțiile

 Diferitele emoții care apar la om pot fi recunoscute în general pe baza modificărilor
expresiei feței, care variază în funcție de tipul emoției. Cu toții ne putem da seama după expresia
facială dacă cineva e bine dispus sau trist, plictisit sau nervos.
Studiile realizate pe subiecți orbi din naștere (care deci nu au putut să învețe de la ceilalţi
cum să îşi exprime emoţiile) au arătat că expresia facială a emoțiilor este aceeași la toate
popoarele lumii, fiind o însușire cu care ne naștem.
De asemenea, studiile realizate pe nou-născuţi au arătat că expresiile emoţionale sunt înnăscute:
variind gustul hranei oferite nou-născuţilor cercetătotii au putut să le inducă acestora expresii
emoţionale asemănătoare cu ale adulţilor.
Cu toate că expresia facială a emoţiilor este programată biologic, individul are totuşi
destul control asupra modului în care îşi manifestă emoţiile. Expresia facială a emoţiei poate fi
mascată, atenuată sau neutralizată. În plus, fiecare cultură îşi formulează reguli specifice în ceea
ce priveşte exprimarea emoţiilor.
S-a demonstrat că exprimarea facială a emoţiilor poate să influenţeze sau să modifice
starea generală de spirit sau chiar emoţia însăşi. Astfel, contracţiile musculaturii faciale care apar
în timpul emoţiilor negative precum frica sau furia generează, după caz, o creştere a impresiei
subiective de frică sau furie ori deznădejde.
Acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor pozitive. Deci, dacă adoptăm o expresie veselă vom
putea trece mai uşor peste momentele dificile.

Tema Nr. 2

Rezumat Acest studiu și-a propus să investigheze dimensiunile „Credință” și „Înțeles /

Pace” ale evaluării funcționale a terapiei cu boli cronice - scara de bunăstare spirituală (FACIT-
Sp-12) în relație cu strategiile de combatere, anxietatea și depresia și să analizeze relația dintre
FACIT-Sp-12 și scala de experiență spirituală zilnică la pacienții cu cancer de sfârșit de viață. Au
fost implicați un eșantion de 152 de participanți.
Experiențele spirituale zilnice au corelat cel mai mult cu subscala „Credință”. Mai mult
decât atât, confruntarea religioasă, depresia și experiențele spirituale zilnice au dus la „credință”
indicatori importanți, în timp ce depresia, anxietatea, distragerea de sine, redresarea pozitivă și
dezangajarea comportamentului au fost predictori semnificați ai subscalei „Înțeles / Pace”.
Aceste descoperiri au evidențiat impactul considerabil al experiențelor spirituale zilnice
asupra bunăstării spirituale a pacienților.
 Atunci când discutăm despre spiritualitate, este important să facem o distincție între acest
concept și cel religios. Deși s-a susținut că spiritualitatea nu poate exista decât la oameni profund
religioși (Koenig 2008; Koenig et al. 2012), o mulțime de studii au propus o distincție teoretică
între aceste două construcții (Hill et al. 2000; Sulmasy 2006). Din această perspectivă,
religiozitatea este definită ca participarea la activități sancționate inițial din grupuri religioase
specifice, legate de credințe care sunt de asemenea sancționate instituțional, în timp ce
spiritualitatea este mai frecvent definită ca sentimentul care decurge din legătura persoanei cu
dimensiunea transcendentă a existența, adică sensul sau sensul scopului (Peterman și colab.,
2002).
În plus, spiritualitatea este un concept cultural. Fiecare cadru cultural influențează
spiritualitatea, care poate fi considerată ca expresia particulară a relației dintre oameni și
transcendent. Așa cum afirma Koenig în Manualul religiei și sănătății (2012), „Spiritualitatea se
distinge de toate celelalte aspecte ale umanismului, valorilor, moralei și sănătății mintale prin
conexiunea sa cu ceea ce este sacru - transcendentul. Transcendentul este ceea ce este în afara
sinelui și, totuși, și în interiorul sinelui; în tradițiile occidentale, se numește Dumnezeu, Allah,
HaShem sau o Putere Superioară. În tradițiile estice, acesta poate fi numit Brahma, Buddha, Dao
sau adevărul / realitatea finală. " Există dovezi, din studiile din America de Nord, ale diferențelor
dintre populațiile caucaziene, latine și afro-americane, în modul în care conceptualizează
spiritualitatea (Selman și colab., 2011).
Cercetările asupra bunăstării spirituale au descoperit că distincțiile în credințele
religioase pot reflecta diferențele culturale, rasiale și etnice la pacienții cu cancer (Moadel și
colab. 2007; Simon et al. 2007; Murphy et al. 2010). Aceste descoperiri sugerează că cultura
trebuie luată în calcul la evaluarea spiritualității. În schimb, în ceea ce privește diferențele
culturale, literatura de specialitate a arătat că, la apropierea morții, nevoile spirituale de sfârșit de
viață devin universale (Milligan 2004). Starea de bine spirituală este considerată un factor
determinant care influențează calitatea vieții pacienților (QoL) și, ca concept multidimensional,
înțelege diferite dimensiuni, cum ar fi credința, sensul vieții și liniștea sufletească (Dong et al.
2017). Unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru a evalua bunăstarea spirituală
experimentată de pacienții de la sfârșitul vieții este evaluarea funcțională a terapiei cu boală
cronică - bunăstarea spirituală (FACIT-Sp-12) (Brady et al. 1999) .
Acest chestionar este compus din două scări: prima este legată de existența pacientului,
de căutarea propriului sens personal al vieții și de simțul păcii și scopului în viață (Spilka și
McIntosh 1996; Nelson și colab. 2002 ) și poate fi înțeles ca „experiența personală a
transcendentului” (Spilka și McIntosh 1996), iar cea de-a doua este definită ca „prezența la
credință, ritualuri și activități ale religiei tradiționale” (Elkins et al. 1988 ) și, prin urmare, este
legat de credință și religie (Spilka și McIntosh 1996; Nelson și colab., 2002). FACIT-Sp-12 a
fost validat intercultural și tradus în paisprezece limbi, în diferite țări și populații cu tradiții
religioase diferite și cu spirit spiritual (Akturk et al. 2017). Așa cum a menționat o recenzie
recentă asupra instrumentelor de evaluare a spiritualității utilizate în cercetările clinice, FACIT-
Sp-12 a apărut drept cel mai validat chestionar (Monod și colab. 2011).
Evaluarea stării de bine spirituale a apărut ca un factor relevant pentru QoL și sănătatea
pacienților. Datorită naturii multidimensionale a spiritualității, literatura prezintă multe studii,
referitoare la: asocierea dintre bunăstarea spirituală și QoL (Brady et al. 1999; Mytko și Knight
1999; Bai și colab. 2015; Bovero et al. 2016; ; Munoz et al. 2015; Rabow and Knish 2015),
relația dintre spiritualitate și depresie (Nelson și colab. 2009; Bekelman și colab. 2010; Brown și
colab. 2015), rolul credinței în ajustarea cancerului (Pargament et al. 2004; Ramirez și colab.,
2012; Harris și colab., 2013; Trevino și colab., 2014) și efectul înfruntării spirituale asupra QoL
(Tarakeshwar et al. 2006; Vallurupalli și colab., 2012).
Aceste studii au explorat spiritualitatea la mai multe tipuri diferite de pacienți, și anume,
pacienți cu cancer avansat, pacienți cu un diagnostic actual sau trecut de cancer, bolnavi bolnavi
de cancer terminali, supraviețuitori de cancer, pacienți cu cancer care primesc atât îngrijiri
oncologice cât și paliative, pacienți cu infecție HIV sau SIDA, ambulatori cu insuficiență
cardiacă cronică, pacienți cu hemodializă, pacienți în vârstă bolnavi medical și adulți în vârstă cu
boală cronică avansată.

Tema Nr. 3
A. Un copil de 7 ani