Călin Drob – Anul II, Psihologie ZI

Religiozitatea și spiritualitatea sunt componente active ale naturii umane,

reprezentând puncte cheie ale evoluției și dezvoltării noastre ca specie. Am putea spune că
formează apanajul naturii omului, fiind chestiuni ce conferă sens vieților noastre. Sigur,
filozofia s-a străduit să ofere de-a lungul existenței omenirii diverse explicații pentru
divinitate/spiritualitate și implicațiile pe care le are acest concept (în esență foarte profund)
asupra noastră, de la lucrările lui Augustin până la explicațiile oferite de către Nietzsche
împotriva divinității. Subiectul este, deci, unul de foarte mare amploare și de interes pentru
umanitate.
Cu privire la relația dintre religiozitate/spiritualitate (RS) și sănătatea mentala, plaja
de studii psihologice aduce atât argumente pro, cât și argumente contra. Există studii care
demonstrează asocieri importante între religiozitate și stare de bine. Credințele religoase
reprezintă mecanisme importante de coping cu situațiile stresante de zi cu zi (Dein, Cook,
Powell, Eagger, 2010). Însă, literatura de specialitate este dominată de spiritualitatea definită
prin credințe religioase (Baetz, Toews, 2009), implicit prin apartenența la un cult religios.
Pentru a înțelege mai bine pe ce s-au axat cercetătorii de-a lungul anilor, este foarte
important să definim termenii relației pe care o analizăm.

Putem înțelege religiozitatea ca fiind un ansamblu de credințe și practici care

formează o experiență spirituală (John E. Fetzer Institute, 1999; Idler et al., 2003)

Hackney și Sanders (2003), care au elaborat o meta-analiză a studiilor pe această

temă, definesc religiozitatea/spiritualitatea ca fiind un concept cu mai multe fațete,
incorporând aspecte cognitive, motivaționale, emoționale și comportamentale. De asemenea,
ei menționează și că toate aceste fațete au fost examinate de mai mulți cercetători,
problematica fiind care dintre acestea reprezintă esența religiozității. Una dintre abordările
comune este aceea toate fațetele menționate mai sus formează și susțin religiozitatea într-o
manieră unică, aflându-se în strânsă relație. Tocmai de aceea, dacă aceasta este ipoteza,
înseamnă că diferite aspecte ale religiozității vor corela cu variabile precum sănătatea
mentală.
Tot în meta-analiza creată de cei doi cercetători se pune problema găsirii variabilelor
ce formează constructul de sănătate mentală. Astfel, aflăm că de-a lungul timpului,
cercetătorii au definit sănătatea mentală prin mai multe moduri. Din articol reiese că unele
studii s-au focusat pe aspectele negative ale ajustării psihologice (de exmplu depresie,
anxietate, vină, dispoziție negativă) încercând să explice aspectele benefice ale religiei. Alte
studii au adoptat perspectiva fericirii sau a satisfacției, a optimismului, a sentimentului de
auto-actualizare, etc.. Spre exemplu, Pajevic, Sinanovic & Hasanovic (2005) consideră că
sănătatea mentală nu reprezintă numai absența bolilor psihice, ci mai degrabă atingerea unor
standarde înalte în funcție de potențialul psihic.
E important să înțelegem diferențele de abordare ale cercetătorilor în studiul acestor
chestiuni, întrucât diferențierile de conceptualizare pot duce și la diferențe de cuantificare și
emitere de ipoteze.
În acord cu autorii meta-analizei, susțin ideea sporirii sferei de cercetare asupra
interacțiunii fațetelor fiecărui construct.
De reținut este că urmărim să analizăm două constructe complexe ce trebuie înțelese
ca un întreg format din părți ce se manifestă într-un mod unic.

1. Unul dintre studiile care cercetează relația dintre RS și sănătate mentală este cel
realizat de către Mattis, Fontenot, Hatcher-Kay, Grayman & Beale (2004). Aceștia
urmăresc religiozitatea, optimismul și pesimismul în cadrul afro-americanilor.
Privind optimismul ca fațetă a constructului de sănătate mentală, autorii afirmă ca
este acceptată ideea că religiozitatea este asociată cu un grad de optimism mai
mare și cu un grad de pesimism mai mic. Studiul abordează multe probleme de
interes, de exemplu subiectivitatea religiozității și a spiritualității, percepția
relației cu Dumnezeu (dihotomia dintre pozitiv/negativ), influențele nivelelor
economice și de educație asupra pesimismului/optimismului, etc.. Conform
datelor oferite de către autori, principalele măsurători efectuate au fost asupra:
Early religious involvement (ERI), Current church attendance (CCA), Subjective
religiosity (SR), Subjective spirituality (SS), Positive (empowering/authentic)
relationship with God (P-RWG), Negative (dissapointing/punishing) relationship
with God (N-RWG), Dispositional optimism, Dispositional pessimism.
Rezultatele studiului confirmă, printre altele, că există o relație aproape
inexistentă între optimism/pesimism și involvement religios (însemnând
participarea la practicile aferente). În același timp, din studiu înțelegem că
variabila ERI este un predictor puternic pentru pesimism.
2. Într-un studiu focusat pe problemele cauzate de către COVID-19, Kranz, D.,
Niepel, C., Botes, E., & Greiff, S. (2020) urmăresc relația dintre religiozitate și
anxietatea față de noul virus, având ca eșantion peste 1000 de cetățeni din SUA.
S-au utilizat scale noi de măsurare pentru anxietatea față de COVID-19, iar
religiozitatea cu scala IRMS (Intrinsic Religious Motivation Scale). Una dintre
concluziile studiului este aceea că refuzul restricțiilor anti COVID de către
anumite grupuri religioase poate fi cauzat de un nivel înalt de anxietate somatică
(vizând atât componenta emoțională, cât și pe cea comportamentală). De
asemenea, autorii menționează că este nevoie de mai multe studii care să
evidențieze beneficiile religiozității în încercările de coping cu greutățile aduse de
pandemie. Deși consider acest studiu ca având multe limitări, de la eșantionul ales
și până la interpretarea obiectivă a rezultatelor cuantificate, este bine să observăm
perspective diferite în studiul religiozității în raport cu elementele ce țin de
sănătate mentală. Totodată, reprezintă una dintre lucrările care abordează acest
subiect în contextual pandemiei.

3. Testoni, I., Russotto, S., Zamperini, A. and Leo, D.D. (2018) propun un studiu
care vizează dependența de droguri, religiozitatea și suicidul în cadrul oamenilor
străzii. Acesta este un studiu calitativ foarte interesant ce studiază date colectate
de la 55 de oameni ai străzii. Rezultatele ne spun că religiozitatea funcționează
până la un punct pentru acești oameni, iar din acel punct când credințele religioase
devin „unworkable”, se recurge la abuz de substanțe. Studiul este și el, de
asemenea, limitat, având un eșantion foarte mic, însă face o trecere subtilă prin
postulatele TMT (Terror Management Theory), încercând să explice că, în unele
cazuri, aspectele religioase devin un mecanism puternic de coping cu gândurile
suicidale. Mai specific, beneficiile sunt potențate de către integrarea acestora în
comunități (funcția religiei de a facilita relații sociale).

4. Cercetarea condusă de către Eliassen, Taylor, Lloyd (2005) adresează o întrebare

fundamentală acestei sfere de cercetare: a fi religios te face mai puțin predispus
spre depresie? În acest context, autorii studiază relațiile dintre religiozitatea
 subiectivă, expunerea la stres și depresia. Una dintre ideile demonstrate de studiu
este aceea că nivelul de depresie este mai mare la persoanele moderat religioase,
față de cei foarte religioși sau deloc religioși. Privind această relație și din
perspectiva genului, autorii observă că ecuația se aplică în mod special femeilor.
De asemenea, femeile din eșantionul ales de cercetători înregistrează, în medie,
niveluri mai mari ale religiozității și ale depresiei. La fel ca în studiul ce vizează
problemele cauzate de pandemie, această lucrare de cercetare susține influențele
cadrului socio-economic din care fac parte indivizii atât asupra nivelului de
religiozitate, cât și asupra nivelului de depresie. Punctul central al studiului este
influența religiozității subiective în faza de tranziție spre viața de adult, eșantionul
fiind format din 1803 adulți tineri din SUA. Rezultatele ne mai spun că în
momentele de expunere la stres, indivizii mai religioși tind să înregistreze scoruri
mai mici ale nivelului de depresie.
5. Lilly, Howell & Graham-Bermann (2014) abordează religiozitatea în contextul
femeilor supraviețuitoare ale violențelor domestice. Conform articolului, nivelul
religiozității este crescut la femeile care au fost afectate de IPV (Intimate Partner
Violence) și care sunt în recuperare. Există deja puternice relații între IPV și
PTSD, iar autorii caută să observe legătura dintre religiozitate și IPV. Ai & Park
(2005) menționează că spiritualitatea poate reprezenta o modalitate de auto-
control și de reglare emoțională. De asemenea, Ai & Park (2005) descopră că
nivelul de religiozitate scade în timp, pe măsură ce se reglează emoțional și
recapătă control asupra situațiilor din viețile lor. Sumarizând, studiul
demonstrează că religiozitatea corelează pozitiv cu PTSD-ul, fiind un mecanism
util de coping cu situațiile stresante, chiar cu expunerea la violență.
6. Studiul condus de către Leondari și Gialamas (2009) urmărește relația dintre
nivelul de religiozitate al indivizilor și starea psihologică de bine. Autorii
menționează bazându-se pe literatura de specialitate că există o asociere pozitivă
între practicarea unei religii și starea psihologică de bine. Interesant este că acest
studiu se focusează mai degrabă pe practici religioase, decât pe ideea de
spiritualitate, în mod direct (numai un item care face referire la divinitate este
utilizat). Eșantionul care este studiat este alcătuit din 83 de bărbați și 280 de
femei, diferența proporțională fiind una intenționată. În orice caz, rezultatele ne
arată că femeile (procentual) sunt mai religioase decât bărbații; ele se implică în
activități religioase mai mult. Mai mult, religia poate reprezenta un mecanism de
 auto-reglaj și, în același timp, un potențator al relațiilor sociale, implicit un bun
mediu pentru networking și suport.
În urma studiilor menționate mai sus, nu putem nega existența unei relații profunde a
religiozității cu aspectele ce țin de sănătate mentală. Am ales studii care ilustrează
situații specifice pentru a înțelege mai bine cazurile particulare în care putem studia
conceptele discutate. În urma research-ului făcut de mine, consider că ar trebui să
existe mai multe studii care să abordeze stabilitatea emoțională ca parte a sănătății
psihice și cum ar influența religiozitatea acest aspect. În același timp, am observat că
unii autori fac o puternică distincție între religiozitate și spiritualitate, în sensul
definirii religiozității ca practicând anumite ritualuri dogmatice. Am mai remarcat și
faptul că indivizii tind să folosească religiozitatea (sau religia/practicile
dogmatice/etc.) ca un puternic mecanism de coping (însă în cazul oamenilor străzii nu
se aplică decât parțial). Sigur, există limite ale acestor studii, de la centrarea pe o
anumită credință/populație în studiul efectelor religiozității (o populație cât mai
diversă ar putea ridica gradul de generalizare, întrucât apar și influențe socio-
economice diferite), până la emiterea unor ipoteze și concluzii, însă putem afirma cu
tărie că există o relație profundă între RS și sănătatea mentală, în toate formele în care
se manifestă aceste doua concepte. Ce am reținut este că e important să studiem în
continuare profunzimile acestei relații, ținând cont de complexitatea fațetelor
constructelor, pentru a înțelege mai bine cum să îmbunătățim sănătatea mentală și, în
esență, să cunoaștem mai bine natura umană.

Bibliografie:
Hackney, C. H., & Sanders, G. S. (2003). Religiosity and Mental Health: A Meta-
Analysis of Recent Studies. Journal for the Scientific Study of Religion, 42(1), 43–55.
doi:10.1111/1468-5906.t01-1-00160
 John E. Fetzer Institute. (1999, October). Multidimensional measurement of
religiousness/spirituality for use in health research: A report of the Fetzer Institute/National
Institute on Aging work- ing group. Kalamazoo, MI: Author

Izet Pajević, Osman Sinanović & Mevludin Hasanović - “RELIGIOSITY AND

MENTAL HEALTH” - Psychiatria Danubina, 2005; Vol. 17, No. 1–2, pp 84–89

Dein, S., Cook, C. C. H., Powell, A., & Eagger, S. (2010). Religion, spirituality and mental
health. The Psychiatrist, 34(02), 63–64

Baetz, M., & Toews, J. (2009). Clinical Implications of Research on Religion, Spirituality,
and Mental Health. The Canadian Journal of Psychiatry, 54(5), 292–301

Mattis, J. S., Fontenot, D. L., Hatcher-Kay, C. A., Grayman, N. A., & Beale, R. L. (2004).
Religiosity, Optimism, and Pessimism Among African Americans. Journal of Black
Psychology, 30(2), 187–207

Kranz, D., Niepel, C., Botes, E., & Greiff, S. (2020). Religiosity predicts unreasonable
coping with COVID-19. Psychology of Religion and Spirituality. Advance online publication

ELIASSEN, A. H., TAYLOR, J., & LLOYD, D. A. (2005). Subjective Religiosity and
Depression in the Transition to Adulthood. Journal for the Scientific Study of Religion, 44(2),
187–199

Lilly, M. M., Howell, K. H., & Graham-Bermann, S. (2014). World Assumptions, Religiosity,
and PTSD in Survivors of Intimate Partner Violence. Violence Against Women, 21(1), 87–
104

Leondari, A., & Gialamas, V. (2009). Religiosity and psychological well‐being.

International Journal of Psychology, 44(4), 241–248
 Testoni, I., Russotto, S., Zamperini, A. and Leo, D.D, (2018), "Addiction and
religiosity in facing suicide: a qualitative study on meaning of life and death among homeless
people", Mental Illness, Vol. 10 No. 1, pp. 16-24