Morcov (Ionita) Ioana-Isabela

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Specializarea:Psihologie
An ll ,Semestrul ll
Materia:Psihologia religiei

Dezbateți într-un eseu de minim 5 pagini, unul dintre

aceste câmpuri comune de interes ale științei
(Psihologiei) și religiei, la alegere.

1
Pentru Jung, (2003; Stevens, 2006; Fordham, 1998; Palmer, 1999), Dumnezeu este un arhetip al
inconştientului colectiv, fiind, astfel, comun tuturor oamenilor, cel puţin la nivel inconştient. Iar
diferenţele constatate la nivel de religie, nu fac decât să reflecte contextul diferit în care este
activat acest arhetip. Consecinţa faptului că Dumnezeu pentru Jung este o formă arhetipală este
că acesta face parte din constituţia psihică a fiecărui om2 . În procesul de individuaţie, care
înseamnă integrarea în conştient a conţinuturilor inconştiente (Jung, 2003; Stevens, 2006;
Fordham, 1998), proces care are loc pe tot parcursul vieţii, integrarea conştientă a arhetipului
Dumnezeu este un lucru necesar. Am putea afirma, o dată cu Palmer (1999) că la Jung, prezenţa
ideii de religie nu este patologică, dimpotrivă, absenţa ei ne poate semnala o anumită tublurare.
Comportamentul religios este descris din perspectiva axiomei logice, ca terț inclus și anume, ca
rugăciune, rit, sacrificiu și crearea de mituri. Dacă ne referim la comportamentul religios ca fiind
terțul inclus, atunci comportamentul religios unește. Comportamentul religios devine limbaj.
Comportamentul religios, văzut ca atitudine, înțeles că trăire și faptă, față de sacru, poate fi un
limbaj, un trans-limbaj, deoarece, acesta face posibil dialogul între ființele umane prin raportare
la sacru. Omul poate deveni o ființă unificată în sine și cu sine, doar prin și după integrarea
sacrului. Comportamentul religios este abordat și din perspectiva axiomei ontologice, iar în acest
context acesta asigură intrarea persoanei în Terțul Ascuns, prin contemplarea - meditaţia
prezența sacrului și prin sfinţenie sau viață mistică.
În studiile lor, Batson şi Ventis (1982) au comparat religia ca scop şi religia ca şi căutare,
explorând consecinţele ambelor modalităţi de a fi religios.
Explicaţiile teoretice oferite de Allport şi Ross (1967) privind legătura dintre orientarea
intrinsecă şi toleranţă, precum şi dintre orientarea extrinsecă şi prejudecată se regăsesc în mare
măsură în publicaţiile anterioare ale lui Allport (1959, 1963, 1966). Pe scurt, cei doi afirmă că:
„o persoană cu orientare religioasă extrinsecă utilizează concepţiile sale religioase pentru a-şi
asigura securitatea, consolarea, statutul sau suportul social – religia nu este o valoare în sine, ea
serveşte drept mijloc pentru satisfacerea nevoi şi este o formaţiune pur şi simplu utilitaristă. De
asemenea, prejudecata este şi ea o formaţiune „utilă”: ea asigură de asemenea securitate,
consolare, statut şi suport social. O viaţă care este dependentă de suportul oferit de religia
extrinsecă este foarte probabil dependentă şi de suportul oferit de prejudecăţi.[…] Dimpotrivă,
orientarea religioasă intrinsecă nu este un mecanism instrumental. Nu este nicio simplă formă de
conformism, nici sprijin, nici consolare, nici o tentaţie pentru statut. Toate nevoile sunt
subordonate unui angajament religios supraordonat. Internalizând toate principiile religiei sale,
individul internalizează în mod necesar valorile acesteia de atitudine umilă, compasiune şi iubire
faţă de aproape. Într-o asemenea viaţă (în care religia reprezintă o valoare intrinsecă şi
dominantă) nu există loc pentru respingere sau dispreţ faţă de semeni.”
Fiind lipsit de rafinament cultural si civilizator samanul este crud si neiertator cu persoana sa si
cu .ceilalti,este un gen de sadic (mai ales cu Sine-le), dar niciodata nu decade în postura de
criminal sau vampir.

2
Ariile de interes la momentul actual, în psihologia religiei, se referă la: - neurobiologia
experienței religioase, care se referă la legătura inseparabilă dintre experiența spirituală/
religioasă și arhitectura creierului; - virtuțile umane; printre virtuțile studiate, iertarea este
abordată în psihologia clinică, consiliere și psihoterapie; - religie, spiritualitate și sănătate164: de
pildă, participarea la slujbe religioase și rugăciunea au fost legate de capacitatea mai bună de a
gestiona stresul și cu o mai bună și rapidă recuperare după o boală și chiar longevitate; -
terorismul și violența motivate religios: această arie de studiu se referă printre altele și la
identificarea caracteristicilor psihologice ale teroristilor sinucigasi.
În opinia lui Vergote sacrificiul religios „interpune, un al treilea element între Dumnezeu şi om,
ca simbol al datoriei recunoscute.”247 În concluzie, sacrul sau jertfa este în același timp: -
suferință și împlinire - renunțare și dăruire - sfințenie și crimă - iertare și comuniune -
răscumpărare și încredere - regăsire și renunțare - supunere și comunicare.
Independenţa este poziţia conform căreia ştiinţa şi religia sunt independente una de cealaltă,
vizează domenii diferite ale vieţii omului, îşi pun întrebări diferite, iar metodele prin care caută
să răspundă la aceste întrebări sunt, de asemenea, diferite (de exemplu, ştiinţa se bazează pe date
concrete, observate şi pe raţiune, în timp ce teologia de bazează pe revelaţie) (Barbour, 2006).
Inclusiv limbajul folosit este diferit. Este ca şi cum am pune în compartimente diferite ale vieţii
cunoaşterea ştiinţifică şi religia. Astfel, ele nu intră în conflict. Dar într-un domeniu ştiinţific
cum este psihologia, constatăm uneori că, de fapt, preocupările ştiinţei se suprapun cu cele ale
religiei, cum este cazul preocupărilor faţă de valori, etică, sensul vieţii, iertare etc.
Alte modalităţi de a relaţiona personalitatea şi religiozitatea includ studierea orientării religioase,
a credinţelor religioase, a comportamentului religios, a experienţelor religiose, a diferenşelor
dintre sexe. Se constată diferenţe între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte religiozitatea. Femeile
sunt considerate a fi mai religioase din toate punctele de vedere. În adolescenţă şi după accea
femeile au un mai puternic sentiment de vină, ceea ce face ca femeile să fie într-o mai mare
proporţie membri ai biseicilor psihologia religiei fundamentaliste (Argyle, 2000)3. De asemenea,
Wright şi Cox (1967) susţin că femeile au o imagine a lui Dumnezeu ca fiind mai iubitor,
mângâietor, iertător şi vindecător, în timp ce bărbaţii îl văd pe Dumnezeu ca fiind puternic,
planificând şi controlând. Reich (1997) constată că feminitatea este un mai bun predictor al
religiozităţii chiar decât genul persoanei investigate. Cele mai mari diferenţe între bărbaşi şi
femei s-au constatat în ceea ce priveşte credinţele religiose şi mersul la biserică (Argyle, 2000).
Am ales sa vorbesc despre IERTARE,deoarece in opinia mea este cel mai puternic sentiment pe
care il poti exprima atat fata de tine cat si fata de ceilalti.In opinia mea iertarea inseamna
impacarea cu tine insuti si apoi cu cei din jur,inseamna vindecarea sufletului. Oamenii sunt ființe
supuse greșelilor și au nevoie de iertare divină, în timp ce Dumnezeu este entitatea supremă
capabilă să acorde o astfel de iertare (McCullough & Worthington). Oamenii se iartă reciproc
pentru a trăi în pace cu ei înșiși, dar și cu Dumnezeu.Procesul de iertare implica o schimbare

3
emotionala de la senzatia de impovarare la senzatia de eliberare. Prin gândurile negative,
emoțiile tulburătoare, planurile de retribuție, obiceiul de a rumina, resentimentele și retrăirea
traumatică, obsesivă a ceea ce s-a întâmplat, tocmai cei care ne-au făcut rău rămân în centrul
vieții noastre interioare. Toate acestea ne transformă treptat din persoane complexe, deschise
spre experiențele viitoare, în victime captive ale unei întâmplări trecute care ne-a infuzat întreaga
existență și identitate. Dumnezeu este iubire, a creat lumea si pe om din iubire, i-a adus
mintuirea din iubire si din iubire ii poarta de grija, i-a rinduit Biserica Sa din iubire. Biserica fara
pata, fara pacate, nu insa fara pacatosi. Prezenta continua a pacatosilor in viata Bisericii
invedereaza necesitatea continua a iertarii. Catehismul observa cu adincime ca, cunoasterea si
puterea dumnezeiestii Evanghelii se cuprinde in cererea: “si ne iarta noua greselile noastre,
precum si noi, iertam gresitilor nostri”. In adevar, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat
si si-a dat singele Sau pentru iertarea faradelegilor si a pacatelor noastre. Tot spre iertarea
pacatelor a asezat si Sfintele Taine” . Pe temeiul acesta crestinismul a fost tot asa de bine definit
ca “religia iertarii”. In context evanghelic Dumnezeul iubirii este deopotriva si Dumnezeul
iertarii. Caci multe sint pacatele noastre si “de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne
inselam” (I loan I, 8) Persoana omeneasca pastreaza inca in inima amintirea sfinteniei pierdute, a
nevinovatiei pe care acum n-o mai are, dar pe care o cauta cu infrigurare. Din aceasta perspectiva
nimic nu i se poate intimpla fapturii omenesti mai maret decit iertarea.
Ne-iertarea devine un cerc vicios si ne consuma si ne slabeste. Doar un om puternic poate
ierta,poate gasi “scuza” sa treaca mai departe.A ierta nu te face mai slab ci din contra esti unul
dintre cei curajosi pentru ca iertarea este doar pentru cei puternici.
Iertarea celuilalt inseamana eliberarea ta de ceea ce iti face rau,te consuma,este alegerea ta pentru
vindecare ,pentru sanatatea ta.
Important este si faptul ca poti intelege motivele celuilalt pentru care te-au ranit. Abia atunci
când reușim să-l vedem pe cel care ne-a făcut rău în complexitatea sa, ca o persoană care se luptă
cu proprii demoni, putem să-l iertăm cu adevărat.
„A înțelege este singurul mod de a ierta“. (Jankelevitch, 1998)
Iertările mărunte ne antrenează pentru cele cu adevărat semnificative. A ierta persoana care ne-a
rănit cel mai mult se poate dovedi de o dificultate insurmontabilă, dar a ierta micile ofense
necesită mai puțin efort. Cu cât practicăm iertarea în situațiile cotidiene, cu atât devenim mai
capabili să iertăm rănile mai mari.
Ca abilitate care se poate învăța, iertarea reprezintă un travaliu emoțional și cognitiv pe care îl
resimțim ca pe un act inegal, oarecum nedrept. Ni se pare că iertarea oferită este întotdeauna mai
mare decât cea primită și că rana pe care am suferit-o este mai gravă decât cea pe care am
produce-o dacă ne-am răzbuna. De aceea motivația de a ne angaja în proces presupune costuri
4
subiective enorme. Rezultatul, însă, este pe măsura prețului plătit când povestea de durere se
schimbă într-una de renaștere care conturează sensul făurit al iertării. Iertarea nu înseamnă să
accepţi orice situaţie fără să reacţionezi, înseamnă să ai capacitatea să integrezi în istoria ta de
viaţă o situaţie trecută, faţă de care nu mai poţi interveni, însă faţă de care simţi nevoia imperios
să faci ceva negativ, cu speranţa că încărcătura ta emoţională va dispărea, neutralizându-se.
Iertarea nu poate fi forţată, grăbită, (auto)impusă.
Personal pentru mine iertarea inseamna starea de bine,eu iert foarte mult si sunt unul dintre cei
mai intelegatori oamenii,intotdeauana incerc sa gasesc samanta de adevar s-au scuza mea pentru
cineva care ma raneste este ca” Fiecare om este diferit si gandeste diferit de aceea nu il pot
judeca” Cred in iertare foarte mult deoarece acesta ester lucrul care ne face mai buni,mai
apropiati de Dumnezeu.

“Fii ingaduitor,caci toti avem nevoie de iertare.”-Seneca

“Cei slabi nu pot niciodata sa ierte.Iertarea este atributul celor puternici.”-Mahatma
Gandhi
“Nu exista iubire fara iertare si nu exista iertare fara iubire.”-Bryant H.McGill
“Cel bland nu inclina spre razbunare,ci mai mult spre iertare.”-Socrate

5
 BIBLIOGRAFIE
Dimensiuni ale orientării religioase: perspectiva lui Gordon W. Allport şi abordări actuale
Ion Mânzat PSmOLOGIA TRANSEI SAMANICE
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-
Napoca Facultatea de Studii Europene Școala doctoralǎ „Paradigma europeanǎ” TEZǍ DE
DOCTORAT Doctorand: Gabriela Ligia Popescu Conducǎtor de doctorat: Prof. Dr. Basarab
Nicolescu Cluj-Napoca 2014
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi
Asistenţă Socială Specializarea: Psihologie Psihologia religiei Anca MUSTEA
Jung și religia Curs de Psihologia religiei Prof.univ.dr. Alin Gavreliuc