Dimensiunea religioasa a existentei

Elev: Rotaru Ioan Profesor coordinator: Ienceanu Alexandru

Cuprins I. Definitia religiei II. Rolul religiei in existenta oamenilor: - nastere - casatorie - moarte - sarbatori - necazuri III. Rolul religiei - in politica - in invatamant IV. Calitatile estetice ale cartilor religioase in limba romana: - Cazania lui Varlaam - psaltirea in versuri dosoftei - Biblia de la Bucuresti
Didahiile Lui Antim Ivireanul Descrierea Moldovei de D. Cantemir ( Religia moldovenilor) Concluzii: Importanta dimensiunii religioase a existentei Bibliografie Anexe

I. Definitia religiei
Religia este credin a n supranatural, sacru sau divin, i codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile i instituiile asociate cu aceast credin. n cursul dezvoltrii sale religia a luat un imens numr de forme n diverse culturi sau persoane.

Religia ca expresie simbolic

Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolic a unei ncrederi n existena unei realiti absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Aceast ncredere este credina. Ea permite omului s se orienteze n labirintul marilor ntrebri ale vieii i d omului un sens existenei sale care depete viaa sa biologic.[1]

Religia ca tip de comportament uman

Religia este un tip de comportament uman (credine, ritualuri) referitor la fiine, fore i puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a aprut i exist nc pentru c ea ndeplinete anumite funciuni:

1.

Func ia cognitiv: Religia este o form de explicare a lumii, n condiiile lipsei unei cunoateri tiinifice. Ca modalitate de cunoatere, specific religiei este forma preteoretic, mitologic. Ea are o marcat orientare antropomorfic, proiectnd caracteristicile existenei umane (prima existen la care cunoaterea uman a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenei. n aceast perspectiv, antropologul social englez E. B. Taylor [2] ofer o prim teorie sistematic, fundamentat pe o mare cantitate de date. Taylor consider ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a aprut din ncercarea omului primitiv de a explica o serie de experiene ca aceea a viselor, transei i morii.

2.

Func ia ac ional: Religia este o form de extensie a capacitilor umane limitate de aciune. James Fraser [3] argumenteaz c omul primitiv a ncercat s abordeze lumea, n completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul ncearc s realizeze scopurile sale controlnd forele supranaturale). Religia a aprut cnd omul a realizat c magia este ineficace. n loc s ncerce s controleze forele supranaturale prin descntece, formule, ritualuri, omul ncearc s nduplece, s solicite ajutorul acestora, subordonndu-se lor.

3.

Func ia de reducere a anxiet ii: Latinii spuneau acum dou milenii c spaima inventeaz zeii (primus in orbe deos fecit timor). Bronislaw Malinowski [4] explic c magia i religia sunt instrumente de reducere a anxietii n situaiile care depesc posibilitile efective de control ale omului. Religia reprezint deci o "sacralizare a crizelor vieii umane". Ea este un rspuns la tragediile vieii umane, la conflictul dintre proiectele umane i realiti.

4.

Func ia social (structurant): mile Durkheim [5], spune c funcia religiei este de a afirma superioritatea moral a societii asupra membrilor ei, meninnd astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva dect clanul nsui. n religie, societatea se sacralizeaz pe ea nsi.

5.

Func ia compensatorie: n societile stratificate social, Karl Marx [6] i Friedrich Engels [7], identific o funcie compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un

protest neputincios, ea fcnd tolerabil lumea real n sperana ntr-o compensaie n lumea iluzorie de dup moarte; ea are din aceast cauz i o funcie de stabilitate, meninnd organizarea social care favorizeaz clasele dominante. n plus, societile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social n contrast cu cele arhaice, n ele acionnd procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se ntorc contra individului. O surs n plus de anxietate, pentru care religia devine o dat n plus o reacie compensatorie.

6.

Func ia identitar: Studii recente demonstreaz valoarea religiei de puternic instrument al constituirii i prezervrii identitii unor comuniti etnice sau chiar a unor comuniti constituite exclusiv prin aderena la o credin religioas. Religia este deci un liant al vieii sociale i un instrument de cretere a coeziunii sociale.[8]

Religia explicat de ctre antropologie i biologie

La ntrebarea de ce a aprut i exist nc religia, antropologia i biologia ofer, n contrast cu sociologia, un rspuns care d cont de cauzele fundamentale ale fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi dect biologice. Acest subiect este tratat separat, pe pagina dedicat, anume Explicaia biologic a religiei

timologie
Cuvntul religie vine din limba latin, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, dup Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legtura cu Dumnezeu). Religiapoate fi definit ca un sistem bazat pe ncercrile oamenilor de a explica universul i fenomenele lui naturale, adesea implicnd una sau mai multe zeiti sau alte fore supranaturale, sau ca un sistem de cutare a scopului sau nelesului vieii. n mod obinuit, religiile evolueaz din/ctre mitologie i au drept caracteristici necesitatea credinei i un mod specific de a gndi i a aciona pe care credincioii sunt ndemnai s le respecte. Religiile cretine socotesc cuvntul "religie" ca "legtura liber i contient a omului cu Dumnezeu". [modificare] tiin a

i religia

Educa ia (1890), fragment central al unui vitraliu aflat la Universitatea Yale, creat de Louis Comfort Tiffany i Tiffany Studios. Sunt reprezentate n armonie tiina (personificat prin Devotament, Munc, Adevr, Cercetare i Intuiie) iReligia (personificat prin Puritate, Credin, Speran, Veneraie i Inspiraie), prezidate de personificarea central a LuminiiIubiriiVieii.

Cunoaterea religioas, conform practicanilor religiei, poate fi obinut de la lideri religioi, texte sacre (scripturi), i/ori prin revelaie personal. Unele religii consider aceast cunoatere ca nelimitat i capabil s rspund tuturor ntrebrilor; alii vd cunoaterea religioas ca jucnd un rol

mai limitat, adeseori ca un complement la cunoaterea obinut prin observare fizic. Unii oameni religioi consider c cunoaterea religioas obinut n acest mod este absolut i infailibil. Metoda tiinific presupune dobndirea cunoaterii testnd ipotezele pentru a dezvolta teorii care permit explicarea faptelor s-au evaluarea experimentelor i rspunde doar ntrebrilor despre universul fizic. Ea dezvolt teorii ale lumii care se potrivesc evidentelor observate fizic. Toat cunoaterea tiinific este subiectul ajustrilor ulterioare n faa evidenelor adiionale. Teoriile tiinifice care dispun de o preponderen a evidenelor favorabile sunt adesea considerate ca fapte (de exemplu teoria gravitaiei ori evoluiei). De-a lungul secolelor tiina a fost criticat cu nverunare (i nc este) de ctre religie. n cadrul tiinelor naturii, cel mai elocvent i actual exemplu este dezbaterea privind creaionismul, privind compatibilitatea ntre istoria biblic a facerii lumii i teoriile tiinifice ale cosmologiei i biologiei evoluioniste. Un exemplu mai vechi este reacia Vaticanului fa de "falsificarea" de ctre Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. tiinele sociale i ele au fost inta unor atacuri din partea religiei din motive ce in de diverse rezultate i concluzii ale acestora. ntruct pentru credincios, dogma este prin definiie adevrat, unii credincioi (de exemplu fundamentalitii islamici sau cretini) pstreaz o interpretare literal a textelor biblice. De obicei apar conflicte ntre afirmaiile cu caracter tiinific i cele cu caracter religios prin faptul c fiecare vizeaz niveluri diferite. Astfel,teoria creaiei din Biblie tematizeaz raportul dintre Dumnezeu, lume i om, ns nu i tiina despre natura observabil (empiric) a lucrurilor (vezi i exegeza i hermeneutica biblic). Fapt rmne totui c prea des atunci cnd Biblia pretinde a spune adevruri despre "raporturile dintre Dumnezeu, lume i om ", ea practic un discurs, care prin definiia (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiz a acesteia din urm, tot aa cum atunci cnd vorbete despre obiecte, fiine sau categorii reale (om, lume, animale, fenomene naturale, etc.), ea i expune n mod inevitabil afirmaiile criticii legitime a tiinei. Chestiunea este deci departe de a fi simpl, iar sferele celor trei activiti umane sunt departe de a fi att de simplu de separat. [modificare]Filozofia

i religia

Toate ntreprinderile umane pot degenera i i pot rata raiunea de a fi i toate pot deveni astfel maladii: dragostea se poate topi n gelozie, imaginaia ne poate face s pierdem sensul realitii iar abuzul de raiune ne poate face insensibili. Nici religia nu scap acestui destin, cci i ea poate degenera. Adevrurile religiei nu pot fi nelese dintr-o dat i o dat pentru totdeauna: ele rmn subiect etern de aprofundare. Pericolul bntuie permanent deci, fcndu-ne s lum o etap n aceast dinamic a dezvoltrii drept "punctul de sosire". Antropologii ne spun c acest blocaj poate lua diverse forme: Gndirea magic: Confundm adesea gndirea religioas cu gndirea magic. Copilul care se roag la "micul Isus" s fie sntos i s creasc mare sau adultul care i cere "bunului Dumnezeu" s-l scape de un necaz, practic amndoi gndirea magic. Aceasta se caracterizeaz prin credina c putem aciona de manier indirect asupra fenomenelor naturale sau asupra altuia, manipulnd puterile spirituale superioare prin rugminile noastre fierbini. Astfel, superstiia nlocuiete gndirea critic. Gndirea magic se deosebete de gndirea religioas prin aceea c ea vrea s manipuleze divinul n loc s i se supun. [9] Confuzia discursului: O alt form de degenerare a religiei este confuzia discursului. Este o confuzie atunci cnd percepem discursul religios ca pe o descriere a realitii, a unei stri a lumii. Ne separm astfel de dimensiunea simbolic a religiei, plasndu-ne n contradicie cu ceea ce ne spun tiinele.

Aceast confuzie ne oblig s alegem ntre una sau cealalt, sau mai bine zis una contra celeilalte n detrimentul amndurora. n aceast form de degenerare a religiei afirmaiile religioase sunt luate n sens propriu, valoarea lor simbolic fiind evacuat. Aceast confuzie denot ignorarea sensului mitului ca sum de simboluri al crui adevr st n utilitatea lui psihologic i nu n exactitatea sa empiric. Astfel, tot ce scrie n Biblie, de exemplu, apare literalmente exact. Dac Biblia afirm c omul a fost creat de un suflu divin i c lumea a aprut n 7 zile, de ce s ne preocupm de teoria evoluiei, care n mod necesar e fals i nociv? Integrismele: Exist ns i alte forme de degenerare a religiei, anume integrismele. Acestea confund simbolul Absolutului cu forma pe care acesta a putut s-o mbrace de-a lungul epocilor sau n mod particular ntr-o epoc dat (anume aceea "a Revelaiei"), refuznd orice schimbare a formulei adevrului religios. Astfel, integrismele rateaz s disting ntre esenial i accesoriu. El vede de aceea o trdare a spiritului catolicismului n oficierea mesei n francez i nu n latin, uitnd c limbile primilor cretini au fost arameica sau greaca. Pentru integrist, tradiia trebuie acceptat aa cum este, fr modificare. Altfel spus integrismul transpune pe teren religios un conservatorism radical, producnd o alian ntre refuzul istoriei i nostalgia dup trecut. Doar ca istoria ne arat c inexorabil lucrurile se schimb... Fanatismul O ultim form de degenerare a religiei este i fanatismul. Acesta din urm uit un principiu epistemologic care e att simplu ct i fundamental: o convingere, orict de profund ar fi ea, nu poate garanta adevrul unei afirmaii. Nu putem aadar justifica impunerea ei altui individ. Fanatismul exclude posibilitatea ca o aceeai experien poate utiliza n descriere simboluri diferite, c mai multe drumuri pot duce la aceeai destinaie, i c experienele religioase pot diferi de la o persoan la alta, de la o cultur la alta. El nu poate nelege c Absolutul nu a fost niciodat total accesibil omului, i c el nu este nici azi nc total accesibil, astfel d.p.d.v. uman neputnd s susinem c l cunoatem deasupra oricrei ndoieli. Fanaticul se percepe aadar ca unicul deintor al adevrului confruntat cu o lume de erezii. El este acel "alege crucea sau mori" sau acel "Allah e mare" al unora care folosesc girul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul. (traducere i sintez dup text de Claude Paris i Yves Bastarache din lucrarea "Gndire critic i argumentaie" (ditions C.G. Qubec (Canada) 1995), cap. 3 ("Privire asupra religiei"), p. 69/70.) [modificare]Religia

ca supersti ie

Istoric vorbind, superstiia a fost ntotdeauna credina celui de-o religie diferit de aceea a celui care o judec. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiii, aa cum i religiile celorlali au fost definite ca fiind superstiii. [10] Se pare deci c i eticheta de superstiie face parte din mai numeroasa familie de manifestri ale antropocentrismului: o credin, o valoare sau o practic diferit de aceea specific culturii n care ne-am nscut este automat (fr o analiz temeinic adic) perceput ca ceva inferior, demn de dispre i ridiculizare. D.Ex.-ul definete superstiia ca fiind "o prejudecat care decurge din credina n spirite bune i rele, n farmece i vrji, n semne prevestitoare, n numere fatidice sau alte rmie ale animismului i ale magiei". Nu e de mirare deci c credincioii i-au aruncat reciproc, dintotdeauna, aa cum s-a menionat mai sus, invectiva de superstiie pentru a respinge religia celuilalt, cci dup cum se poate constata toate religiile prezint aceast credin n "spirite bune sau rele", cci zeii, ngerii sau demonii sunt definii i ei a fi astfel de entiti imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului "spirit": "n filozofia idealist i n concepiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de baz al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; fiin imaterial supranatural, duh."). De altfel Dicionarul Enciclopedic Romn ediia 1966 precizeaz c "ntre superstiie i

credina religioas nu exist o deosebire de esen." i pe bun dreptate se afirm asta, cci latura superstiioas a religiilor nu se limiteaz doar la faptul c toate postuleaz existena unor spirite bune i rele, ntruct la majoritatea dintre ele gsim i credina n vrjitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit n textele lor sacre despre vrjitoare, cum este cazul, de exemplu, cu cretinismul i iudaismul (n Biblie, n "Ieire" mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor i cretinilor cere acestora s ucid vrjitoarele: "Pe vrjitoare s n-o lai s triasc".). Dar mai mult, exist de asemenea numeroase exemple n care credincioii cretini manifest credina n semne prevestitoare (de ex. povestea cretin despre mpratul Constantin cruia dumnezeul cretinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numere fatidice (exist o lung istorie a ateptrii sfritului lumii i a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie dect s citim despre milenarism sau apocalipticism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18) unde se vorbete despre "numrul fiarei", 666)). Ct despre trsturile magice ale religiei, acest aspect a fost deja detaliat n seciunea Filozofia i religia, unde s-au comentat maladiile religiei, printre care i gndirea magic manifestat n cretinism prin rugciune (n special ceea ce n ortodoxie se numesc "rugciune de cerere"[11][12] i n catolicism "de graie" sau "intercesiune".). i pentru antici echivalena superstiie-religie era valabil: Cicero, de ex., definea superstiia ca fiind "o van team de zei" (De divinatione, I). Tot el spunea c "cunoaterea ntregii naturi ne scap de superstiie, ne elibereaz de spaima de moarte []" (De finibus, I, xix, 63). Lucreiu spunea despre religie: "Ignorana i frica, iat fundamentele oricrei religii (Lucreiu, Bunul Sim, x). Opinia lui va fi preluat mai trziu i de baronul d'Holbach. i Tacit, n scrierile sale, definete adesea ca superstiii toate cultele asiatice care se rspndeau pe atunci n inima imperiului, printre care i cretinismul (Tacit, Istorii, iv, LIV, 4). Cretinii au preluat i ei aceast viziune despre religia celuilalt, astfel c Lactaniu spune: "Religia este cultul adevratului Dumnezeu, superstiia fiind aceea a unui fals dumnezeu". Ali cretini au fost chiar mai precii, astfel c Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) i Origen (Contra Celsum, iii, 79) definesc religia evreilor i ereziile cretine ca fiind i ele superstiii.[13]Pentru Augustin chiar i caracterele mistice fac parte din superstiie (De doctrina christiana, xx). Pentru Toma dAquino, mai perspicace i deci mai rezervat, cci realizeaz faptul c religia i superstiia se opun pe un acelai teren, superstiia este excesul de religie, superstiiosul aducnd un cult divin celui cruia nu trebuie s-i aduc sau aducnd un cult cui trebuie, dar de maniera n care nu trebuie.[14] Tot sfntul Toma ne spune c exist i un ghicit acceptabil pentru cretinism, care se difereniaz de ghicitul superstiios, prin faptul c acesta nu apeleaz la demoni i c prin actul ghicirii nu se ncalc libertatea lui Dumnezeu de a rndui viitorul dup bunul plac. El vede astfel, se pare, "demn de elogii", astrologia, care face parte din aceast categorie virtuoas de ghicire, ntruct ea "se refer la lucruri naturale care se ntmpl n mod necesar, funcie de dispoziia atrilor"(Summa, qu. xcv, art. 5).[15]. Aceast viziune relaxat a lui Toma d'Aquino despre superstiie va antrena n perioada Renaterii o acceptare a multor feluri de superstiii, printre care i idolatria. Adepii Reformei nu vor ntrzia s numeasc catolicismul superstiie. Calvin este ct se poate de clar, declarnd cultul Fecioarei Maria i a sfinilor ca fiind o superstiie (Instituia religiei cretine, i, IV, 3). Pentru protestani, superstiie este orice rit care nu este cerut i aprobat formal de Dumnezeu, adic de Scriptur. Francis Bacon, asociaz superstiia cu teologia, atunci cnd definete cele 3 surse de eroare i fals filozofie. [16]. Pentru Spinoza "toate religiile sunt superstiii care nva oamenii s dispreuiasc natura i raiunea []."[17].

Pentru Hobbes, printele filozofiei politice occidentale, diferen a ntre supersti ie i religie este de ordin sociologic i politic; el explic c "teama de o putere invizibil imaginat pe baza povetilor acceptate public se numete religie, pe cnd aceeai team dac se datorete unor poveti despre puteri invizibile imaginate dar care nu sunt acceptate public, se numete supersti ie."[18]. Constantin Franois de Chassebuf, conte de Volney spunea, parc repetnd cuvintele lui Lucreiu: "Frica i speran a fac principiul oricrei idei religioase." (De Volney, Ruines). Pentru Kant declaraia de credin, ritul, ascetismul i rugciunea sunt toate forme de nebunie superstiioas (Religia n limitele simplei raiuni, iv, 2). Pentru el orice tentativ de a place lui Dumnezeu alta dect intenia moral este nebunie religioas (Religia n limitele simplei raiuni, iv, 2). Pentru Bergson, superstiia este religia socializat i instituit (Cele 2 surse ale moralei i religiei). Psihanaliza, ncepnd cu fondatorul ei, Sigmund Freud, vede n orice religie o iluzie, fcnd caduc orice opoziie de natur ntre religie i superstiie.[19]. Konrad Zucker (Psihologia superstiiei) ncearc s discearn trei tipuri de superstiie, primele dou putnd include religia. Superstiia mistic este astfel credina n sacrificii, prezicerea viitorului,profe ia, ghicitul i astrologia. Superstiia magic este credina n deochi, amulete, talismane, vrjitoare i lycantropie (credin a n existen a oamenilor ce se pot transforma n lupi). i n aceast categorie gsim deci credina n vrjitoare, prezent n iudaism i cretinism i deja comentat anterior.[20]. n acest sens, merit adugat, poate, faptul c aceast credin n existena vrjitoarelor a antrenat sacrificarea inutil a mii i mii de victime omeneti, n aa-numitele "vntori de vrjitoare". Mark Twain spunea: "Mult timp au existat vrjitoare. Aa ne spune Biblia. i Biblia ne explic c nu trebuie s le permitem s triasc. De aceea Biserica, dup opt sute de ani n care i-a fcut datoria cu lene i indolen , i-a adunat n fine la urile, cletii de strivit degetele i lemnele de rug, i i ncepu sfnta munc cu seriozitate. i munci ea zi i noapte timp de veacuri, bgnd n pucrii, torturnd, spnzurnd i arznd pe rug hoarde i armate-ntregi de vrjitoare, cur ind cretintatea de prezena lor mizerabil. Apoi se descoperi c nu exist i nici n-au existat vreodat vrjitoare. Acum nu tim dac s rdem sau s plngem Cine a descoperit c nu exist vrjitoare? Preotul, parohul? Nu, tia n-au descoperit niciodat nimic. La Salem parohul a inut patetic de text chiar i dup ce mirenii l-au abandonat cu remucri i lacrimi pentru crimele i cruzimea cu care acesta i-a convins s acioneze pn atunci. Parohul voia mai mult snge, mai mult ruine, mai mult violen; sunt mirenii cei care l-au oprit. n Scoia parohul a ucis vrjitoarea dup ce judectorul a declarat-o inocent; i dup ce parlamentul s-a ndurat s nlture oribila lege contra vrjitoarelor din Codul penal, tot parohul a fost acela care cu lacrimi i rugmin i implora s fie men inut. Textul despre vrjitoare rmne n Biblie, numai practica s-a schimbat. Focul Iadului s-a dus, dar textul rmne. Mai bine de 200 de articole de Cod penal s-au dus din legislaie, dar textul care le-a autorizat rmne." (Mark Twain, Predarea Bibliei i practica religioas).

Religii moderne
Religii moderne majore
Cretinism

Ortodoxie Catolicism Romano-Catolicism Greco-Catolicism Protestantism Biserica Reformat Confesiuni neoprotestante Biserica Adventist de Ziua a aptea Biserica Baptist Biserica Penticostal

Islam Hinduism Taoism Budism Sikhism Spiritism Iudaism Bah' Jainism intoism Religia slavic Zoroastrism

Religii moderne minore

Asatru Wicca Satanism Druidism

Cretinism
Cretinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alturi de iudaism i islam. Considernd mpreun catolicii, protestanii i ortodocii sub eticheta global de "cretini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai important din punct de vedere numeric. Islamul,

cealalt religie monoteist derivat din tradiia religioas iudaic, este a doua ca pondere numeric a adepilor n lume. Cretinismul mbin tradi ii din iudaism, pe care le mbogete cu mrturia Noului Testament. Ca motenitor alturi de islam i iudaismul contemporan al tradi iei religioase orientale, cretinismul perpetueaz pn n ziua de astzi credine i mituri nscute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.[1] Ca orice monoteism, cretinismul a manifestat n bimilenara sa istorie o apreciabil cantitate de intoleran att de tipic acestei forme speciale de religie.[2] Cuvntul "cretin" vine din limba latin popular, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat n religia cretin ca fiind Mesia i fiul lui Dumnezeu. Cuvntul "Hristos", n limba greac Christs, "cel uns", este traducerea din limba ebraic a cuvntului Maiah (arab Mash). Instituia specific cretinismului este Biserica. Autoritatea doctrinal este Sfnta Scriptur sau Biblia, la care se adaug, n ortodoxie i catolicism, tradi ia Bisericii, iar pentru catolicism i Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei. Cretinismul este religia acelora care mrturisesc credin a n Iisus Hristos i purttor al unui mesaj universal de mntuire propovduit de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie neleas aici n sensul dat ei de ctre cretini, cci ea este veche, precednd cretinismul. Astfel, despre mpratul roman Augustus se spunea c este Fiul lui Dumnezeu pentru c era fiul adoptat al lui Iulius Cezar, mprat zeificat de ctre romani. SavaniiMircea Eliade i Ioan Petru Culianu pun la ndoial faptul c Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") acelai n eles pe care mai trziu cretinii i-o vor da. [3] Aceast religie i crezul ei este n continuitate cu iudaismul primului secol, revendicndu-se ca mplinire a legmntului ncheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) n Palestina secolului I e.n., care potrivit mrturiei biblice nfptuia miracole pe unde trecea.[4] n Imperiul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal i nimic strin atmosferei timpului i locului, despre maetrii stoici i cinici ai vremii spunndu-se acelai lucru. Numeroi fctori de minuni evrei pot fi compara i cu Iisus. Astfel, Talmud-ul relateaz despre minunile nfptuite de diveri rabini, de exemplu rabinul Honi ha-Meaggel, tritor n secolul I .e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa, un contemporan al lui Iisus. n contul acestui rabin tritor n aceeai perioad cu Iisus este pus, de altfel, un miracol de-o asemnare frapant cu unul dintre miracolele pe care textul sacru cretin l pune n contul lui Hristos, anume vindecarea fiului unui slujba la Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin, anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca i alte religii antice, considera c miracolele fac parte din ordinea lucrurilor. Vechiul Testament conine numeroase relatri de intervenii ale lui Dumnezeu n favoarea poporului care credea n el, dar n Biblia evreiasc gsim i miracole nfptuite de oameni sfin i, precum profetul Ilie i Elisei, un numr important de relatri miraculoase ale Noului Testament fiind influenate de aceste relatri ale Vechiului Testament.[4] Cretinismul, aadar, i are originea la ceea ce pentru credincioii cretini reprezint evenimentul i misterul lui Hristos (adic viaa, cuvintele, ptimirea, moartea sa pe cruce, nvierea sa din mori, nlarea la cer i trimiterea Mngietorului n ziua de Cincizecime). Se caracterizeaz prin monoteismul su, conform, de altfel, matricei originare ebraice, asta dei totui o alt religie din aceeai matrice, anume islamul, percepe cretinismul ca fiind o form depoliteism (srk), iar istoricii religiei situeaz cretinismul pe o pozi ie aparte n raport cu religiile monoteiste cu caracter exclusiv (absolut) precum islamul i iudaismul, din cauza no iunii specific cretine de Treime, adic "trei persoane de-o unic substan", fapt ce claseaz cretinismul n categoriamonoteismelor pluriforme alturi de religiile primitive, care prin expresia unui monoteism pluriform (mai muli zei sunt

considerai a fi manifestri ale unui unic zeu) ncearc s rspund aceleiai probleme ca i dogma trinitar, anume a coexistenei unitii divine i a pluriformitii divine (multiplicitii de manifestri ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adorat de pstorii nilotici nuer.[5] Dubla natur a uneia dintre manifestrile dumnezeului cretin, anume a lui Iisus, divin i uman, nu face dect s complice i mai mult situaia cretinismului din punctul de vedere al sistematicii istoriei religiei. De altfel, Biblia cretin, att Vechiul ct i Noul Testament, nu conine afirmaii sau speculaii trinitare, n ea aprnd doar formule liturgice triadice.[6] Nucleul fundamental al credinei cretine const n afirmarea lui Dumnezeu creator al universului (i, prin urmare, al omului), fiin plin de iubire i de grij printeasc (ntr-adevr, Crezul cretin enun: cred ntr-unul Dumnezeu, Tatl atotiitorul, Fctorul cerului i al pmntului, al tuturor celor vzute i nevzute), constituit n trei persoane distincte n rela ie, dar egale n natur. n Iisus Hristos este recunoscut o dubl natur: divin i uman, fiecare dintre ele deplin. Credin a cretin c dup moartea sa pe cruce Iisus Hristos a nviat din mor i, se constituie n teologia cretin ca dovad a acestei duble naturi. Istoric vorbind, chestiunea naturii lui Iisus Hristos a fost un motiv de mari dispute ntre adepii si nc de la nceputurile cretinismului i punctnd cu crize i dispute istoria acestei religii pn astzi. Majoritatea denominaiunilor cretine afirm fidelitatea sa fa de esena cretinismului primordial, n ciuda formei schimbate. Cele trei mrturisiri de credin (crezuri) ale cretinilor sunt: Simbolul apostolic (anul 50);

Simbolul niceeano-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) i Constantinopol (381); Simbolul atanasian (sec. IV-VIII?), ce explic amnunit dogmele cretine de baz, comune celor mai multe tendine i confesiuni cretine. Din predicarea lui Iisus (adic a evangheliei buna vestire c Dumnezeu a mplinit promisiunile sale cf. Lc 2, 35u.), conform cretinismului, izvorte nu numai vestea mntuirii finale a omului i a universului, dar i angajarea personal n dinamica unei morale contrasemnat de iubire fa de aproape i a unei vie i trit n rela ie personal cu Dumnezeu. Biblia spune c Dumnezeu era n Hristos, mpcnd lumea cu Sine (2 Cor. 5:19,20). Pentru unii cretini, Logosul este a doua persoan din Sfnta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare n Sfnta Scriptur), care se ntrupeaz, devenind n acelai timp Isus Hristos/Iisus Hristos/Isus Christos, fcndu-se om adevrat i rmnnd n acelai timp Dumnezeu adevrat. Pentru cretini, omul se mntuie prin moartea i nvierea lui Iisus Hristos. Potrivit teologiei temeliilor, Iisus moare pe cruce pentru a plti Tatlui preul de rscumprare a pcatelor omenirii, apoi nvie, urmnd ca toi oamenii s nvie la sfritul istoriei. Potrivit, ns, teologiei liberale, omul se mntuie doar prin aderarea la Hristos.[necesit citare] n cretinism, fundamental este i referin a la dimensiunea comunitar: ntr-adevr, cei care cred n Iisus Hristos sunt chemai s participe direct la viaa comunitii. Cretinismul mai poate fi definit ca religia cr ii, datorit importan ei textelor sacre i a referin ei la aceste texte ale revelaiei adunate n Biblie, dar aceast etichetare (religia crii) a fost fcut de reprezentani ai islamului, cretinismul fiind religia lui Hristos, cel nviat.

Totui con inuturile doctrinare esen iale care l caracterizeaz au fost elaborate n decursul secolelor i au dus la apari ia multor confesiuni religioase, care n diferite feluri i exprim legtura lor cu acest patrimoniu doctrinar comun. De-a lungul timpului, principalele divergene s-au manifestat: n legtur cu natura real a lui Iisus Hristos; n legtur cu gradul de libertate a omului n interiorul planului divin de mntuire; n legtur cu modul de organizare instituional a comunitii cretine; n legtur cu raporturile cretinismului cu puterea politic.

n jurul acestor probleme de fond s-au manifestat, n plus, divergene ntre cretini i n legtur cu: interpretarea corect a textelor revelate, a sacramentelor, a riturilor liturghiei i a codificrii normelor morale.

[modificare]Cretinismul

primar

Cretinismul n Europa anului 600

Primelor comuniti cretine de origine ebraic ivite ca urmare a predicii lui Iisus Hristos i a apostolilor si foarte curnd li s-au alturat i comunit ile de origine pgn nscute (mai ales) din apostolatul lui Saul din Tars, care a purtat, a inserat cretinismul ntr-un context mai amplu, att geografic ct i cultural. Acest fenomen n-a ntrziat s provoace conflicte delicate n interiorul diferitelor comuniti, conflicte despre care vorbesc Faptele Apostolilor i chiar Scrisorile lui Pavel. Specific cretinismului primar este aadar amploarea diversit ii de opinii i credin e n numeroase chestiuni teologice, fapt provocat iniial de caracterul oral al transmisiei mesajului lui Hristos, i mai apoi de amploarea numrului de scrieri care i fixau spusele, ndemnurile i credin ele. Acest fapt, care n-a ntrziat s produc dispute intestine n rndul micrii, a pus n eviden necesitatea clarificrii doctrinare (acordul asupra Crezului), a stabilirii setului de cri inspirate (apariia Canonului biblic) i a fizionomiei institu iei menite s vegheze la pstrarea valorilor comune (nfiin area bisericii).

Aadar, rspndindu-se n tot bazinul mediteran, n sec.I, cretinismul primar a avut la nceput o fizionomie predominant urban: centrele mai importante erau: Antiohia, Corint, Efes, Alexandria i Roma. Aceast rspndire n aria geografic mediteranean a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului cretin att n limba greac ct i n limba latin. n primele trei secole ale erei cretine (e.c.), n pofida apari iei crizelor interne (pe teme doctrinare: gnosticismul, marcionismul, maniheismul,docetismul, nestorianismul, montanismul, pelagia nismul .a.), crize care au dus la apari ia unor Biserici cu caracter autonom, cretinismul a continuat rspndirea sa att n imperiu ct i n afara lui. Aceast rspndire n-a fost oprit nici mcar de persecuiile dezlnuite de unii mprai romani, motivate de refuzul cretinilor de a recunoate divinizarea mpratului, dei proclamau fidelitatea lor fa de legile civile (reprezentativ este de exemplu Acta martyrum Sicillitarum). ntre principalele persecuii au fost cele de sub domnia lui Nero (64-67), Decius (249251), Valerian (257-258) i Diocletian (303-311). Din a doua jumtate a secolului al II-lea, n faa criticii elitelor culturii pgne, n special al filozofilor, a nflorit apologetica adic, autoaprarea cretinismului pe plan cultural i moral (de ex. Iustin Martirul i Filozoful, Tertulian, Clement din Alexandria, Origene, Eusebiu din Cezareea .a.). Cu Edictul de la Milano (313), mpratul Constantin cel Mare (306-337), i cu Edictul de la Tesalonic (380), mpratul Teodosie (346-395), cretinismul a sfrit prin a deveni o realitate mai nti tolerat, iar mai apoi constitutiv a Imperiului Roman. Tradiia a reuit s mpmnteneasc chiar i n cultura laic ideea c Edictul de la Milano, proclamat de Constantin i Licinius este actul prin care se instituie tolerana fa de cultul cretin, dar monografiile istorice precizeaz c Galerius a emis un edict de toleran n 311.[7] Odat cooptat n angrenajele puterii, cretinismul se va transforma rapid ntr-un crud persecutor al celorlalte culte i religii, dar i al filozofiei vremii, fapt care se va materializa n interzicerea practicrii oricrei alte religii n afar de cretinism dar i cu nchiderea colilor de filozofie att de preuite de ctre lumea clasic. n acest proces au existat, desigur, i numeroase victime omeneti, de la membrii ai clerului i simplii credincioi ai diverselor religii "pgne", pn la filozofi. mprailor le-au fost recunoscute, din ce n ce mai mult, ample spaii de intervenie n viaa Bisericii, inclusiv convocarea de Concilii Ecumenice, care n acele secole au avut de nfruntat diferite controverse, mai ales cele care au sfrit n erezii trinitare i cristologice. n urma acestor controverse cretinismul a ajuns la formulri riguroase a adevrurilor de credin (dogmele), cuprinse n crezul de la Niceea (numit i Crezul apostolic) i mai apoi n Simbolul (Crezul) niceno-constantinopolitan (sec al IV-lea). Istoria prin care s-au decantat ns aceste formulri dogmatice nu este una panic, adesea conflictul ntre teologi i taberele lor de sus intori atingnd forme extreme, de violen fizic i psihologic, n chiar timpul i slile unde s-au desfurat anumite sinoade (concilii) ecumenice. n acest context mpraii, ca reprezentani ai puterii seculare i deci garani ai ordinii publice, au simit de datoria lor s intervin prin impunerea poziiei unei tabere, ca i prin masarea de trupe n oraele n care se ineau aceste sinoade, i unde din aceast cauz tabere de susintori ai diverselor puncte de vedere teologice n confruntare se ncierau pe strzi. Caracteristica cretinismului din aceast perioad a fost i dezvoltarea reflec iei doctrinare condus de teologii vremii numii mai apoi i Prinii Bisericii (Augustin de Hipona, Ambroziu de Milano, Atanasie din Alexandria, Ioan Gur de Aur, Ioan Damaschinul, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz .a.).

n sec. al V-lea, Bisericile popoarelor armean, asirian, copt i alte cteva Biserici locale n-au primit deciziile dogmatice cu privire la natura lui Christos, definit n Conciliul din Efes (431) i cel dinCalcedon (451) i rmnnd legate de nestorianism sau de monofizism au dat natere acelor comuniti cretine cunoscute astzi cu numele de Bisericii antice. Biserica Mar Thoma, fr niciun sinod ecumenic; Biserica Asirian, cu 2 sinoade ecumenice; Bisericile celor trei concilii;

[modificare]Cretinismul

n Evul Mediu

Integrarea ntre cretinism i puterea imperial se ntrerupe n Occident odat cu invaziile popoarelor barbare, a supravieuit ns n Imperiul Bizantin, n forme i coninuturi care denotau tendinele unei sacralizri crescnde a figurii mpratului, deintor al puterii politice i religioase. Chiar i popoarele barbare, care au invadat Occidentul, erau deja cretine, dar n form arian. De aici efortul intens al Bisericii romane care, n lipsa puterii provocat de cderea imperiului, progresa cptnd o crescut relevan i civil pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitar.

n aceste mprejurri, cretinismul a luat n regatele romano-barbare, importan a politic. A sprijinit constituirea unor monarhii cu care a pstrat pentru foarte mult timp o strns legtur i deci un nou pol al dezvoltrii cretinismului. ntre sec. al III-lea i al IV-lea i-a fcut apari ia monahismul (prin ii din deert: Antonie Pustnicul, Pahomie, Vasile cel Mare, Ioan Cassian .a.), care monahism s-a cristalizat n sec. al V-lea n Occident n monahismul Benedictin. Pe fondul prelungitei cderi economice i politice produse de invaziile barbare, n Evul Mediu trziu mnstirile au devenit singurele centre de iradiere nu doar spiritual, dar i a tradi iei culturale a Occidentului; au oferit structura economiei medievale ncadrnd populaiile n ferme agricole stabile i au contribuit la opera progresiv a defririi i a cultivrii terenurilor agricole. Rentoarcerea la modelul constantinian de colaborare ntre stat i biseric, verificat n epoca carolingian, n-a schimbat substanial lucrurile. Mai important ns a fost schimbarea intervenit n bazinul mediteranean din sec. al VII-lea, odat cu cucerirea arab i cu islamizarea definitiv a nordului Africii. Astfel, cealalt jumtate a Imperiului roman, dei va supravie ui nc o vreme, i va vedea i ea diminuat substan ial suprafa a, populaia i puterea economic, fapt care nu va face dect s faciliteze viitoarele pierderi produse de ctre cretintatea oriental n fa a islamului, pierderi care vor culmina cu desfiin area imperiului ortodox n 1453. Istoricii amintesc printre cauzele slbirii Bizanului i ndelungata lupt intestin din cretinism (lupta cu ereziile), mai precis se indic spre faptul c o parte a popula iei din partea estic, asiatic i nord-african a imperiului, care afia un cretinism considerat eretic de ctre puterea central, era supus permanent presiunilor din partea acesteia, i uneori era inta masacrelor, fapt care a sfrit prin a desolidariza aceast mas de cet eni de interesele statului. Probabil sub influena noii religii semite, controversa iconoclast iscat n chiar rndurile ortodocilor dar care prezint i ea o linie de falie etnic evident ntre popula ia european, greac, a imperiului, deschis (cel puin ncepnd cu sec. II e.n.) spre expresia plastic (artistic) a sentimentului religios i masele de origine semit din partea lui asiatic, nchistate ntr-un aniconism fr compromis, va duce i ea la alte victime omeneti. Tot cam n aceeai perioad au fost cretinate i popoarele slave, spre care s-a

ndreptat activitatea misionar a bizantinilor Chiril i Metodiu, n a doua jumtate a sec. al IX-lea, fapt care se va dovedi mai trziu salvator pentru cretintatea oriental, cnd Rusia se va constitui n aprtoarea credinei ortodoxe.. [modificare]Divizarea

Bisericii

Marea Schism, anul 1054

Diferitele dezvoltri istorice ale imperiului Oriental i-ale celui Occidental (romano-barbar), cu trecerea timpului, au accelerat un proces de difereniere tot mai mare ntre cele dou comuniti cretine. Aceste diferenieri atingeau att aspecte doctrinare, ct mai ales formule liturgice i criterii disciplinare interne. O atare tensiune se manifestase deja n criza iconoclast din sec. al VIII-lea, provocat de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea aa-ziselor sectoare ale cretinismului bizantin (iconoclasmul), i apoi n schisma verificat ntre papa Nicolae I i patriarhul Constantinopolului, Fo ie (sec. al IX-lea). Ruptura definitiv s-a produs n 1054, cu reciproca excomunicare a celor dou Bisericii: Roma i Bizan. Din acest moment cretinismul bizantin (cunoscut cu numele de Ortodox) se va dezvolta accentund caracterul su organizatoric conciliar i autocefal (autonomia deplin a fiecrei Biserici naionale, etnice), ns ntr-un cadru doctrinar i liturgic comun (de ex. Biserica ortodox rus, etc). Cu toate acestea n Orient au rmas i biserici n comuniune cu Roma, sau biserici care au revenit la aceast comuniune ca urmare a raporturilor organice cu Cetatea etern (ex. Bisericile Orientale i cele numite Uniate: armean, copt, caldee, ucrainean). n Biserica romano-catolic, spre deosebire de cea bizantin, caracterizat de o accentuare crescnd a figurii papei i a institu iei politico-statale a Sfntului Scaun (Statul Papal), au fost repetate micri de contestare pe tot parcursul Evului Mediu, micri ce au condus la ulterioare desprinderi, mai mici n comparaie cu aa-zisa Mare Schism oriental, dar nu lipsite de importan. Ele sunt de amintit la afirmarea treptat (n Occident) a idealurilor teocratice, care au coincis cu tentativa de ncretinare absolut (cu for a) a societ ii i cu afirmarea primatului puterii temporale a papei, chiar i n compara ie cu puterea mpratului. Rezistena n faa acestor dezvoltri (a puterii i a primatului) precum i a degradrii progresive a obiceiurilor morale ale clerului au fost cluzite de diferite micri att din interiorul Bisericii romane

(ex. noile ordine religioase: franciscani, dominicani etc.), ct i din afara bisericii, de ctre schismaticii i/sau de eretici, mpotriva crora n-au lipsit repercusiunile sngeroase (sec. al XI-lea pn n sec. al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.). Crescndul amestec ntre Biserica catolic i puterea politic (numit bra ul secular al bisericii) a stat la originea ulterioarelor fapte traumatice, cum ar fi de ex. proclamarea cruciadelor pentru eliberarea rii Sfinte, transferarea sediului papal la Avignon, schisma Occidental dintre 1378-1417. Ruptura cea mai important i cu grave urmri pentru ntreaga cretintate a avut loc ns n sec. al XVI-lea, cu afirmarea Reformei protestante, provocat de starea grav de decdere religioas i moral a Scaunului Romei i favorizat de instan ele de rennoire prezente n umanismul cretin (ex. Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus), pe lng multe alte ncercri de reform catolic i de rentoarcere la puritatea credinei prin fondarea unor noi Ordine religioase sau prin rennoirea celor existente deja (ex. Francisc de Paolo). Reforma protestant a gsit n opera lui Martin Luther i n situa ia german deosebit originile sale imediate, dar aceast reform foarte repede a implicat tot centrul i nordul Europei, chiar dac aceast implicare a fost cu caracteristicii specifice legate de diferitele condiii naionale (ex. formarea Bisericii Anglicane, predicarea lui Jean Calvin, cea a lui Henrich Zwingli .a.). Procesul de divizare a cretinismului occidental a atins toate planurile: pe cel teologic, cu controversatele interpretrii asupra libertii omului n faa harului i a condamnrii (aa numitele controverse cu privire la predestinare); pe plan liturgico-sacramental, controversele asupra sacramentelor, ndeosebi asupra Euharistiei i a prezen ei reale a lui Christos sub speciile pinii i vinului; pe plan ierarhic i disciplinar, raporturile dintre magisteriu i libera interpretare a Scripturii, structura episcopatului, problema celibatului ecleziastic; pe plan organizatoric, cu refuzul de a recunoate autoritatea (pn atunci incontestabil) a papei. Pus n faa unei crize att de grave, Biserica Catolic a reacionat n cele din urm cu micarea cunoscut mai apoi cu numele de Contrareform i, mai ales, cu opera Conciliului din Trento (15451563); un rol foarte mare (dup prerea unor istorici: decisiv) l-a avut n aceast reacie Societatea lui Isus (Iezuiii), fondat de sf. Ignaiu din Loyola, n 1534. Odat cu cderea Constantinopolului sub dominaie turc (1453), stindardul cretinismului ortodox a trecut n minile Bisericii de la Moscova, ridicat la rang de Patriarhat n 1589, devenit prima aliat a arilor rui. A nceput astfel procesul de identificare naional ntre Biseric i stat i de reluare a cezaropapismului bizantin. n timp ce Biserica i arul se prezentau (i ntr-o oarecare msur erau) protectorii ortodoxiei, n mod deosebit a Bisericilor din Balcani czute sub dominaie otoman, s-a elaborat i ideea Moscovei ca a treia Rom, chemat s revitalizeze ntregul cretinism. [modificare]Cretinismul

n epoca modern

ncepnd din sec. al XVI-lea diviziunile cretinismului occidental s-au ncruciat cu confruntrile politico-militare ntre statele naionale i imperiu, dnd astfel o conotaie aparte ntregii istorii europene: epoca rzboaielor religioase sau Rzboiul de 30 de ani. Aceste sngeroase confruntri s-au ncheiat cu Pacea de la Westfalia (1648). Dup Pacea de la Westfalia dezvoltarea cretinismului a fost tot mai influen at de dou elemente: expansiunea misionar n America i Asia;

afirmarea, n sec. al XVIII-lea, a curentelor culturale precum iluminismul, care tindea spre o reconsiderare critic a ntregului fenomen religios cretin, independent de diferen ele dintre confesiunile religioase.

 a) Ct privete activitatea misionar, ndat trebuie remarcat c ncretinarea Americii s-a nfptuit strict dependent de echilibrul politic pe care statele europene l-au impus pe acest pmnt nou. n pmnturile colonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (rspndit cu precdere n America central i meridional), iar n teritoriile dependente de suveranii protestan i s-a rspndit protestantismul (cretinismul n forma lui reformat; preponderent n America de Nord). Rspndirea cretinismului spre Asia (coroborat numai trziu de tot cu cuceriri teritoriale) s-a revelat dimpotriv foarte, foarte dificil. Continentul asiatic a rmas n mod substanial impermeabil penetrrii cretinismului. b) Ct privete, ns, noua cultur iluminist, ea a contribuit la nceperea unui proces de descretinare (secularizare), care mai nti a atins clasele culte, apoi burghezia, nobilimea i n sfrit, clasele populare. Iluminismul a influenat profund politica ecleziastic a statelor, care n numele binelui comun au afirmat propriul drept de a interveni n domeniul religios (despotismul luminat, iozefinismul, jurisdicionismul). Renaterea precedase i pregtise Iluminismul prin Umanism, retrezind interesul elitelor culte ale Europei pentru comorile culturii clasice "pgne" i pentru studiul obiectiv i metodic ("ad fontes") al acestora i de fapt al oricrui alt text, fapt care n-a ntrziat s afecteze reputa ia Bisericii catolice a crei autoritate asupra ntregului Occident ("Donaia lui Constantin") a fost demonstrat de ctre umaniti a se baza pe un fals. Ra ionalismul, curentele post-scolastice din filozofie, inveniile tehnologice (tiparul) i descoperirile geografice erau i ele parte dintr-un curent care va modifica raportul de fore ntre cretinism i stat, cretinism i filozofie, cretinism i tiin, i astfel ntre viaa cretin aa cum fusese ea pentru secole i viaa omului modern. Cderea vechiului regim chiar i numai pentru un moment i nu n toate statele a pus capt simbiozei dintre biseric i puterea politic, iar rspndirea culturii ra ionaliste i tiin ifice a contribuit la prezentarea cretinismului ca fiind una dintre multiplele forme de a tri i fiind una dintre concep iile despre lume, alturi de tradiiile culturale i religioase de pe celelalte continente. Revoluia francez (1789) a adus cu sine urmri foarte grave pentru cretinism, mai ales pentru Biserica Catolic, creia i-au fost nchise seminariile i institutele de formare a preo ilor, conventurile i mnstirile, i-au fost risipi i clugrii i clugri ele (cei care au mai scpat cu via , deoarece muli au fost ghilotinai), i-au fost confiscate proprietile materiale, i-au fost retrase i negate privilegiile i, cel mai grav, ea a dus la laicizarea (descretinarea) ideilor i moravurilor. Confiscarea imenselor proprieti ale bisericii de ctre statul francez nu este ns o premier n istoria Europei, Anglia procednd la o msur similar cu secole naintea Revoluiei franceze, cnd Henric al VIII-lea confisc proprietile funciare ale bisericii catolice pentru a le acorda mai trziu diferiilor membrii ai aristocraiei. Pe de alt parte, decizia de confiscare a proprietilor bisericii ine de procesul mai larg de prbuire treptat a rela iilor feudale pe continent i ridicarea unei societ ii liberale, burgheze, i el s-a produs inclusiv n Romnia, ceva mai trziu, cnd Domnul rii, Alexandru Ioan Cuza, a confiscat n 1863 imensele proprieti ale Bisericii ortodoxe, care la acel moment reprezentau un sfert din ntreaga suprafa a rii, Biserica ortodox romn fiind pe atunci cel mai mare exploatator i latifundiar al Romniei.[8] Dovad c confiscarea imenselor proprieti ale bisericii cretine ine de procesul mai larg al destrmrii rela iilor feudale, de servitute, este i faptul c secularizarea fcut de "Domnul Unirii" a fost precedat cu puin timp de abolirea sclaviei n cele dou principate romne (Moldova (1844) i ara Romneasc (1847)), fapt ce a dus i la eliberarea

sclavilor deinui i exploatai de biseric ("robii igani", sau "robii mnstireti" - existau sate ntregi de robi pe ntinsele proprieti ale bisericii). Pierderea puterii economice i astfel a influen ei politice de ctre Biserica cretin a provocat drept contra-reacie o intens micare de rennoire, caracterizat de multe ordine i institute religioase, active mai ales n cmp social (sf. Ioan Bosco, sf. Iosif Cotolengo, Monsenior Vladimir Ghika .a.), alturi de acestea s-au nregistrat i o mare dezvoltare a unor noi forme de devo iune religioas (ex. Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus). n snul protestantismului, n sec. al XVII-XIX-lea s-au nregistrat diverse micri de rennoire sau de trezire cretineasc. n 1600 baptismul - a refuzat s mai boteze pruncii, n favoarea unei credin e rod al alegerii personale -, i pietismul - cretinul ca om nou i cretinismul ca via a cea nou. n 1700, metodismul - marea micare de evanghelizare popular cu accentuarea puternic a sfin irii personale i a formrii laicilor (mirenilor). Alte denumiri, precum cea adventist, au reluat motivele milenariste prezente n cretinismul primar, insistnd asupra importanei celei de-a doua veniri a lui Cristos, sau a rentoarcerii/revenirii sale. n alte formaiuni religioase, cum ar fi de ex. cea a mormonilor, (aprut n prima jumtate a sec. al XIX-lea, n Statele Unite ale Americii), elementele cretine coexist cu altele provenite (luate) din alte revelaii dect cea biblic. n fine, Martorii lui Iehova (aprui n a doua jumtate a sec. al XIX-lea, tot n Statele Unite ale Americii), insist asupra ntregului coninut al Bibliei ca fiind singura autoritate n materie de credin; consider predicarea evangheliei esenial pentru fiecare cretin; manifest puternice componente apocaliptice. n snul catolicismului roman a aprut o nou confesiune: Vechii Catolici (Uniunea Catolicilor de la Utrecht), care refuz dogma infailibilitii papei, definit la Conciliul Vatican I n 1870. n timp ce pretutindeni n jur se nmulesc semnalele de rennoire (trezire cretineasc) spiritul rennoirii ncepe s mite i confesiunile tradi ionale: micarea biblic, rennoirea liturgic, aten ia fa de problemele sociale etc. n sec. al XIX-lea cretinismul a trebuit s se confrunte i cu nenumrate doctrine politice precum liberalismul i socialismul (care se afirmau din ce n ce mai intens) nso ite n diferite feluri de cultura pozitivismului, laicismului i chiar cea atee. n aceast epoc cretinismul s-a rspndit mult n rile extra-europene, mai ales n Africa i Asia, dar nici aici n-a scpat de legturile i de condi ionrile de tip politic, ncrucindu-se strict cu colonialismul statelor europene. [modificare]Cretinismul

n sec. al XX-lea

La sfritul sec. al XIX-lea i n sec. al XX-lea cretinismul a trebuit s se confrunte, n primul rnd, cu fenomenele provocate de marile schimbri ale revoluiei industriale, crora li s-au adugat problemele anexe ale urbanizrii i apari ia societ ii de mas, ca i a introducerii noilor tehnologii de comunicare social i de informare. Relaiile diferitelor Biserici locale cu statele declarate laice au devenit din ce n ce tot mai delicate i mai dificile. Dificil a fost i procesul de adaptare la democra iile moderne. Istoria cretinismului n sec. al XX-lea, din acest punct de vedere, poate fi citit ca istoria unei confruntri delicate cu modernismul i cu laicizarea, secularismul.

n general ns, este vorba de o reluare viguroas a vieii cretine care a strbtut toate confesiunile cretine, propunnd noi sinteze teologice (deosebit de bogat este filonul spiritualit ii i al teologiei protestante iniiat de Sren Kierkegaard n sec. al XIX-lea i urmat de Karl Barth, Rudolf Bultmann, Dietrich Bonhoeffer, Paul Tillich, Jrgen Moltmann .a.) i noile perspective de spiritualitate i de organizare care au marcat chiar i lumea aa-zis laic (n ambient catolic: "Institutele seculare", "Aciunea Catolic"). Specific epocii este diversitatea pe trm filozofic i teologic, co-existena unei teologii conservatoare, fundamentaliste, care ine la interpretarea tradiional a nvturilor cretine, alturi de o teologie liberal, gata s aplice principiile tiin ifice (diversele metode ale criticismului) i s trag concluzii pe baza acestui efort. Biserica Romei n-a putut continua s ignore rezultatele acestor evoluii i Conciliul Vatican II reprezint un moment istoric, cu aceast ocazie catolicismul acceptnd c Biblia suport interpretri n lumina fiecrei epoci, confirmnd astfel decizia mai veche de acceptare limitat a studiului tiin ific al Bibliei (criticismul). Acceptarea ideii de libertate religioas este o alt decizie care punea cretinismul catolic n acord cu practicile moderne. Tradiionalitii catolici condamn ns evoluia pe care Biserica Romei a luat-o odat cu Conciliul Vatican II, ei prefernd mai degrab deciziile primului Conciliu (1869), la care au fost condamnate curentele sau ideologiile moderne ale raionalismului, liberalismului i materialismului. n Rusia, dup Marea Revoluie din octombrie 1917, regimul comunist a dezlnuit o persecuie crunt mpotriva cretinismului (n-a fost scutit - ba, dimpotriv - nici chiar Biserica Ortodox): confiscarea (naionalizarea) bunurilor, nchiderea aproape a tuturor bisericilor i mnstirilor. Persecuia s-a atenuat numai pe perioada celui de-al doilea rzboi mondial, cnd Stalin - n numele efortului politic comun - a nceput o politic parial de concesii (doi pai nainte, unul napoi). Consecinele celui de-al Doilea Rzboi Mondial i-au determinat pe cretini s-i revad anumite poziii, chiar dac dezaprobrile publice au fost cam rare (de ex. a nceput s se vorbeasc - i azi este o seciune a teologiei dup Auschwitz, n sensul c Biserica cretin a regndit i revizuit discursul asupra vinoviei evreilor n procesul lui Isus, i ncearc s-i dea seama ct de mult a contat discursul/predica cretin despre responsabilitatea evreilor n suferin ele lui Christos i antisemitism). Atitudinea majoritii cretinilor a fost ovitoare i uneori ambigu n ceea ce privete luarea de poziii i combaterea nclcrilor att de grave ale drepturilor omului, ndeosebi n faa persecuiei i exterminrii evreilor. La iniiativa unor persoane mai curajoase, uneori chiar dintre clericii cretini (preoi, episcopi, pastori) au fost i cretini care s-au implicat mai ales n asisten a material i spiritual a celor persecuta i. Muli cretini au contribuit la nsufleirea Rezistenei n cele mai diferite forme, inclusiv aceea de supravieuire n lagre (Martorii lui Iehova - triunghiurile violete); semnificativ a fost, de ex., experiena ecumenic forat ce-i drept, dar trit n lagrele de la Dachau de peste 2700 de preoi, pastori, i clugri de toate na iile i confesiunile; sau Die Weisse Rose micarea de rezisten prin sabotarea mainii de rzboi naziste, rezisten fcut de chiar tineri nem i din Bavaria, i care au pltit cu viaa lor curajul de a se opune i sabota tirania. Din anii 70, cretinismul s-a gsit naintea unor noi provocri, care mai caracterizeaz nc prezentul. Mai grav apare provocarea pus de proliferarea i rspndirea sectelor de cele mai variate forme, uneori bazate chiar pe o reelaborare a elementelor cretine pe lng i mpreun cu cele din religiile orientale. Nu poate fi trecut cu vederea nici nsemntatea pe care a luat-o fundamentalismul religios, ncepnd cu cel islamic, dar prezent i n cretinism (mai ales n cel protestant nord-american). Toate aceste probleme cu care se confrunt cretinismul actual constituie teme ale dialogului ecumenic i inter-religios, ecumenismul n rndurile cretinilor devenind astzi, ntr-o lume n care cea

mai numeroas biseric cretin (catolic) a cedat deja ntietatea n lume n ce privete numrul de credincioi Islamului, o urgent necesitate. Preoi, pastori, religioi i laici (mireni) din toate confesiunile cretine au fost activi (mai sunt nc) pe acest front; unii dintre acetia au primit chiar recunoatere interna ional, cum ar fi de ex.: Premiul Nobel pentru Pace: Albert Schweitzer, luteran; Martin Luther King, pastor baptist; Maica Tereza de Calcuta, catolic; Desmond Tutu, episcop anglican sud-african; Ximens Belo, episcop catolic de Timor. Alii au fost persecutai i chiar au devenit martiri ai acestei cauze: ex., Martin Luther King, episcopul Romero din San Salvador, Aleksander Man, preot ortodox n Rusia. Pe acest plan nu poate fi subevaluat sau trecut cu vederea importana pontificatului papei Ioan Paul al II-lea (a crui rol n cderea i dizolvarea regimurilor comuniste va trebui s fie clarificat de acum), cum nu se poate neglija i faptul c aceast prbuire a regimurilor comuniste a deschis Bisericii Ortodoxe posibilitatea unei reluri a activitii sale. La trecerea n cel de-al III-lea mileniu n pofida problemelor enumerate cretinismul continu s exercite o puternic atracie asupra unei mari pri a omenirii, fapt evident din prezena pe glob a peste dou miliarde de cretini. [modificare]Rela ia

cre tinismului cu alte religii

Datorit istoriei sale schimbtoare este dificil s nelegem nivelul actual al relaiilor cretinismului cu alte religii. Acestea variaz de la regiune la regiune. Partea urmtoare reflect unele din aceste relaii: [modificare]Iudaismul n istorie, relaia dintre iudaism i cretinism a fost tensionat. n trecut, cretinii erau nvai c evreii l-au ucis pe Iisus Hristos, crim pentru care ar fi trebuit pedepsii. Antisemitismul are o legtur destul de mare cu cretinismul. Totui, dup Holocaust, diverse discuii au ca scop reconcilierea cretino-iudaic i rela iile dintre cele dou religii s-au mbunt it. Iudaismul privete cretinismul ca fiind o eroare: originar, adic n iudaism, Mesia este un om, un rege evreu ateptat de ctre to i, care dei va nfptui multe lucruri greu de fcut de altcineva (reconstruirea Templului, aducerea pcii mondiale, o credin universal n dumnezeul evreilor, nvierea morilor), rmne totui o fiin uman i att (vezi intrarea "jewish eschatology" de pe wikipedia englez pentru mai multe detalii), care doar are concursul deplin al unicului creator care este Dumnezeu. [modificare]Islamul Adepii Islamului s-au referit n istorie la evrei, cretini i la ei nii ca la ,,Oamenii Cr ii, datorit faptului c cele trei religii se bazeaz pe anumite cri de origine divin. Doctrinar ns, cretinismul este perceput de ctre islam ca o form de politeism (asociaionism, "srk" - n arab "politeism"), aa cum este reflectat de chiar textul sfnt islamic (Coranul), n surata ("capitolul") 5, versetul 73, care spune textual c "este blasfemie curat s pretinzi c Dumnezeu este unul din trei ntr-o Trinitate". Versetul continu, spunnd c Dumnezeu (Alah) va pedepsi aspru o astfel de credin. Surata 5, continu i ea n aceeai direc ie, sus innd c Iisus Hristos a fost un simplu om, un profet (surata 5, verset 75), iar versetul 77 spune c cei care cred altfel sunt nite rtci i. Se poate gsi o mai ampl cercetare a viziunii islamice despre cretinism n lucrarea "Islamul interdic iilor" al islamologului AnneMarie Delcambre, capitol 7, paginile 55 la 62. Conceptul srk (n englez "shirk") este i el discutat la intrarea omonim din Wikipedia englez. Cretinii i ei, nu recunosc Coranul ca fiind o carte de origine divin, i nici nu sunt de acord cu faptul cIisus este un simplu profet ca i Mahomed, cum nu pot accepta nici faptul c Mahomed este profet, i c astfel cartea lui sfnt reprezint un mesaj veridic al Creatorului.

Musulmanii consider c Biblia i Tora, crile sfinte ale Cretinismului i Iudaismului au fost interpretate greit i distorsionate de ctre credincioii respectivelor religii. Baza i pe aceast credin , musulmanii vd n Coran corectarea greelilor fcute de cretini. De exemplu, musulmanii resping existena Trinitii i a ideii c Iisus Hristos este Dumnezeu. ntre cele dou religii au existat dese controverse i conflicte (Cruciadele fiind un exemplu), chiar dac au existat i rela ii de n elegere i pace. Scrierile teologului Toma de Aquino citeaz i anumi i filozofi musulmani (cum ar fi Ibn-Rushd). La data de 6 mai 2001, Papa Ioan Paul al II-lea, primul Pap care s-a rugat ntr-o moschee, a declarat n Moscheea Omeyazilor din Damasc c ,,Este important ca musulmanii i cretinii s continue explorarea ntrebrilor filozofice i teologice, pentru a putea ob ine o cunoatere mai obiectiv i o cunoatere inter-religioas. O mai bun cunoatere ntre cele dou religii va conduce, la nivel practic, la o nou modalitate de a prezenta religiile noastre, nu n opoziie, cum s-a ntmplat foarte des n trecut, ci n asociere, pentru binele umanitii. [modificare]Cretinismul

din perspectiva filozofiei i tiinei

Articol principal: Cretinismul din perspectiva filozofiei i tiinei .

Cretinismul la etapa actual (rou nchis, state n care este religia majoritar)

Filozofia, datorit caracterului ei raional, nu putea dect s intre n conflict cu cretinismul, o religie n care adevrurile sunt revelate i impuse dogmatic. Dei exist incontestabil o influen reciproc ntre filozofia greac i ideile religioase ale evreilor, pr ile au intrat n conflict, i invectivele de-o parte i alta n-au lipsit deloc. Cnd au cptat putere i numr, cretinii au lichidat filozofia pe care o percepeau ca fiind pgn, nchiznd colile de filozofie, hr uind sau omornd filozofii vremii. Logica i raiunea nu este ns nici pgn, nici cretin. n consecin , la un moment dat, o parte dintre cretini (anume cretintatea occidental) a redescoperit filozofia i ra iunea "pgn" prin contactul cu civilizaia arab. Europenii practic i gseau astfel rdcinile culturale istorice, greceti i romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducnd la o scdere treptat a for ei religiei, iniial filozofia eliberndu-se de sub tutela religiei, ulterior aprnd i tiin a (n sens modern al termenului), fapt care ns n-a dus la dispariia conflictelor cu cretinismul. Filozofia reproeaz cretinismului i religiei n general lipsa gndirii critice i a libert ii de gndire (dogmatismul), n timp ce tiin a, n afar de a fi discreditat istoric anumite afirma ii ale cretinismului, are ca obiect de studiu, prin diverse discipline ale ei, chiar cretinismul i religia, ori analiza acestuia din urm nu-l face deloc mai adevrat dect oricare alt religie studiat. Acest fapt nu a rmas fr consecine, cci printre elitele intelectuale gradul de adeziune la dogmele cretine este cel mai sczut. Astfel, n iulie 1998, revista britanic Nature publica rezultatele unui sondaj despre credin la intelectuali. Conform acestui sondaj numai 40% (25% credincioi i 15% agnostici) din membrii

comunitii tiinifice cred ntr-un dumnezeu personal (cum este acela al religiilor monoteiste precum cretinismul, islamul i iudaismul), n timp ce doar 7% dintre membrii elitei comunit ii tiin ifice (cum sunt, de exemplu, membrii Academiei Naionale de tiine a S.U.A.) cred n existena aceluiai tip de dumnezeu. Rezultatele sondajului demonstrau practic o inversiune a raportului credincioinecredincioi fa de popula ia general, la care procentul de persoane care cred n existen a unui dumnezeu personal se ridica la peste 70 de procente. Rezultatele sondajului trebuie considerate n funcie de definiiile dogmatice ale credinei cretine i ale agnosticismului. Sondajul, realizat pe tiparele introduse de James H. Leuba n 1914, permite i evaluarea tendin ei n timp a atitudinii religioase: n 1914 aprox. 27 la sut dintre oamenii de tiin declarau c cred n existena unui dumnezeu personal, n 1933 procentajul cznd la 15, pentru a cdea n continuare la 7 la sut n 1998. O verificare a rezultatelor privitoare la existena unui dumnezeu personal a fost realizat cu ntrebarea referitoare la existena sufletului, constatndu-se o corelaie strns a rspunsurilor: n 1998, doar 7 procente dintre savanii de valoare credeau n imortalitatea sufletului. Un fapt demn de menionat este c nu cu mult timp naintea publicrii studiului amintit, pe fondul disputei provocat de ctre fundamentalitii cretini din S.U.A. pe tema predrii teoriei evolu iei, preedintele forului academic suprem al rii, anume Bruce Alberts, a declarat public c mai mul i biologi care consider just teoria evoluiei sunt foarte religioi. Motivul ieirii sale pe scena public este evident, anume calmarea spiritelor. Ori printre membrii N.A.S., biologii sunt acea seciune academic cel mai puin nclinat s cread n existena lui Dumnezeu, scorul n ce-i privete fiind de aprox. 5 procente. Contradicia dintre declaraie i realitatea statistic revelat de sondaj nu face dect s confirme valoarea pur retoric a declaraiilor de acest gen, menite s nu alieneze i mai mult franja de populaie fundamentalist. Tentativele retorice care ncearc s concilieze tiina cu religia sunt discursuri care, cert, pot fi propagate din bun intenie, dar care nu corespund realitii statistice: trebuie distinse anecdotele despre credincioenia cutrui savant de rezultatele unui eantion statistic bine construit i care permite msurarea tendin ei reale care prevaleaz n snul unei popula ii. Ori datele demonstreaz clar c oamenii de tiin sunt n general mult mai pu in credincioi dect ansamblul populaiei din care fac parte. Este probabil chiar existena unei corelaii negative ntre credina ntr-un dumnezeu personal i nivelul de educaie. n definitiv, poate nu este din ntmplare c biserica catolic s-a opus att de mult timp colii obligatorii.[9]
eu vd ntreaga credin ca pe o psihoz colectiv. De fapt este un delir, dar nu este considerat drept boal care ine de psihiatrie, deoarece att de muli oameni sufer de acesta. Zic asta oarecum n glum, dar nu ar fi de mirare c se atribuie caliti reale unei chestii care nu este ntemeiat pe realitate? Dac cineva ar prezenta astfel de simptome ntr-un alt domeniu, n calitate de terapeut a nota pe fia de observaie un cod din DSM-IV: delir sever.[10] Anna Enquist

II. Rolul religiei in existenta oamenilor

NASTEREA:
Nasterea de copii este cea mai mare datorie a sotilor, care se unesc prin Sfanta Taina a Cununiei. Nasterea de copii formeaza cea mai mare bucurie si adevarata temelie a familiei; ea consolideaza si desavarseste casnicia si este izvor de sanatate pentru ambii parinti. Pentru a fi corecti si onesti, inainte de a vorbi despre nasterea de copii, Ierurghiile si Sfintele taine care se administreaza pruncilor, mai intai ar trebui sa vorbim despre familia crestina binecuvantata de Dumnezeu prin Sfanta Taina a Cununiei. Nasterea, ca un prim moment din viata omului, constituie premiza unui obicei deosebit, la care, alaturi de familie, participa intreaga colectivitate. In zonele rurale, in mod special, chiar si in prezent, nasterea este urmata de o multitudine de obiceiuri dintre cele mai variate care se refera atat la copil cat si la proaspata mama. Practicile urmaresc in general inlaturarea fortelor malefice si asigurarea unui cadru propice cresterii nounascutului. Astfel, in unele zone, imediat dupa nastere, mama este unsa cu unt de oi si cu spirt si este incinsa cu un brau lat de lana. Prima baie a copilului este un moment semnificativ cand pruncului i se fac "ursitele". In scalda i se pune un ban de argint pentru purificare apei, precum si busuioc. Apa rezultata din scaldatoare este aruncata deasupra unui par ascutit sau la radacina unui pom pentru a nu calca nimeni pe ea. Dupa aceasta, copilul este masurat cu o sfoara de canepa care apoi este ascunsa in partea de deasupra a tocului usii pentru a nu putea fi calcata in picioare si copilul sa ramana totdeauna sanatos. Dupa caderea buricului, acesta se strange fiind pus la o grinda, iar la implinirea varstei de 7 ani i se da copilului sa desfaca ata pentru a se putea prevedea viitorului lui: daca se va descurca sigur in viata sau va avea nevoie de ajutor. Femeia care a nascut nu are voie sa iasa din casa timp de 40 de zile, pentru ca nu este "curata", perioada pentru care vecinii si prietenii vin in vizita aducad diverse cadouri si urand viata imbelsugata copilului si mamei. Dupa 40 de zile, femeia merge la biserica, unde i se face molifta. Obiceiurile sunt numeroase si difera de la regiune la regiune, insa cel mai important moment din viata copilului crestin, este considerat a fi botezul. Din clipa in care a venit pe lume un copil, indiferent de apartenenta lui culturala, isi incepe viata prin respectarea anumitor traditii si obiceiuri ce tin, in cea mai mare masura, de religie. Romanii ca popor crestin ortodox, isi boteaza copiii, acest act fiind prima introducere in viata spiriatuala si o binecuvantare pentru om. Marea majoritate a romanilor au credinta ortodoxa si isi boteaza copiii dupa datina romaneasca, chiar daca exista si familii mixte in care se practica si religii de un alt rit. Se spune ca dupa cum intram in curte prin poarta si in casa prin usa, tot asa omul intra in Imparatia lui Dumnezeu prin sfantul botez. De aceea, parintii bisericesti din vechime, in scrierile lor, au numit taina botezului "usa mantuirii", iar in Sfanta Scriptura, botezul crestinesc se numeste inca "nasterea cea de a doua" sau "baia

nasterii celei de a doua". Aceasta deoarece in lumea vazuta si simtita, omul vine prin nastere fireasca din parinti trupesti, iar pentru Imparatia lui Dumnezeu omul se naste prin sfantul botez. Cuvntul botez vine din greceste si nseamna scufundare n apa. Odata cu scufundarea n apa de trei ori (partea vazuta a botezului), n numele Sfintei Treimi, si rostirea cuvintelor : Boteaza-se robul lui Dumnezeu. n numele Tatalui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfntului Duh, amin.; acum si pururea si n vecii vecilor, amin, se coboara n mod nevazut harul Duhului Sfnt asupra celui caruia i se administreaza taina.Celui botezat i se iarta pacatul stramosesc si toate pacatele personale daca a fost botezat mai trziu de nastere. Practic botezul semnifica o renastere duhovniceasca, prin care cel botezat devine membru al Bisericii crestine.Apa care se foloseste la Taina Sfntului Botez trebuie sa fie naturala, curata, si sa nu fie amestecata cu nimic. Botezul poate fi nfaptuit numai de episcopi si preoti, deoarece lor le-a ncredintat Mntuitorul Iisus Hristos puterea de a savrsi Sfintele Taine. La ortodocsi, botezul este taina prin care omul prin intreita afundare in apa sfintita de catre preot, in numele Prea Sfintei Treimi, dobandeste iertarea de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Deci, cel dintai dar al botezului este considerat iertarea pacatelor. Dar de ce se iarta in taina botezului? Daca omul se boteaza la varsta prunciei, i se iarta pacatul stramosesc, ce se trage ca o pecete a blestemului de la stramosii nostrii Adam si Eva, care de la inceput au calcat porunca dumnezeiasca. Pe langa iertarea pacatelor, cel ce se boteaza primeste si darul Duhului Sfant. Taina botezului ortodox poate fi primita de toti copii nascuti din parinti crestini ortodocsi sau nacuti din casatorii mixte. Mai pot fi botezati tinerii care din unele motive nu au fost botezati la timp ca si cei de alta religie care se intorc la ortodoxie de buna voie si marturisesc dreapta credinta. Nu pot primi botezul ortodox copiii avortati sau care se nasc morti. La fel copiii nascuti din parinti atei sau sectanti si de alta religie pana nu devin maturi si cer botezul de voia lor. Nu pot fi botezati nici oamenii maturi de alta religie, fara voia lor si cererea lor staruitoare si nici cei bolnavi mintal, care nu-si pot spune dorinta inimii si marturisi dreapta credinta. Botezul se savarseste numai de preot si episcop la cel putin opt zile dupa nastere si pana la 40 de zile daca pruncul este sanatos. Daca se naste bolnav, se face imediat. Slujba botezului se face numai in biserica si numai in cazuri speciale, acasa sau la spital. Numele pruncului se pune de catre parinti cu binecuvantarea preotului si nu mai poate fi schimbat pana la moarte decat prin tunderea in monahism. Lumea satului romanesc ascunde incredibile traditii legate de nastere. Ele nu numai ca s-au pastrat in constiinta seculara a neamului nostru, dar sunt practicate inca, dand acestui eveniment din viata noastra, conotatia unui moment, in care realitatea se imbina intr-un mod extrem de poetic si mirific cu un tip de imaginatie naiva izvorata din sufletul omului simplu de la tara, care dintotdeauna s-a raportat la un spatiu spiritual cosmic. Pornind pe urmele acestor traditii, am sa va prezint cateva dintre ele, in care se evidentiaza foarte mult si rolul MOASEI, care si-a imbinat armonios destinul cu spiritualitatea poporului roman din cele mai vechi timpuri. URSITOARELE Credinta in URSITOARE, in puterea lor de a croi soarta fiecarui om, a fost si mai este inca raspandita si inradacinata in sanul poporului roman, ea fiind mostenita de la romani. Sunt 3 asa numite ZANE care vin in noptile fara sot (3,5,7) din prima saptamana de viata a copilului nou-nascut si-i menesc soarta. Se zice ca

in timpurile stravechi, aceste ursitoare, erau vazute si auzite cum ursesc, de MOASELE care privegheau nou-nascutii si pe mamele acestora, in aceste zile si chiar de parintii copilului. Din pacate pentru ca moasele au destainuit acest secret, in zilele noastre ele nu mai au acest dar. Legat de ursitoare, in Transilvania exista inca traditia, ca MOASA care ajuta la nasterea copilului, chiar daca acesta s-a nascut in spital, sa-i puna in camera unde el va sta, imediat dupa ce ajunge acasa, pe o panza alba noua un "blid" cu faina de grau cernuta, sare, o paine, un banut si un caier de lana. Dupa 3 zile si 3 nopti daca ursitoarele au venit, moasa si parintii copilului vor vedea urma lasata de ursitoare pe faina In Banat, Moldova si Tara Romaneasca, la 3 zile dupa nasterea copilului, se intinde o masa mare cu mancaruri alese: paine, o gaina, vin si 3 banuti, asa numita "cina a ursitoarelor", existand credinta ca ele trebuie sa fie bine ospatate si platite pentru a fi multumite si a ursi o soarta buna copilului In Bucovina, MOASA, cum se ingana ziua cu noaptea, pune in camera copilului o lumina, pentru a arde toata noaptea, considerandu-se ca ursitoarele sunt multumite cand gasesc aceasta lumina si ii ursesc copilului o soarta mai buna. Traditia MOASEI legat de botezul copilului mai este foarte puternica la romani. In traditia romanilor din Transilvania, Banat si Oltenia, rolul MOASEI la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserica si spune "duc un pagan si voi aduce un crestin", iar la intoarcere spune "am dus un pagan si am adus un crestin". Nasii cand iau copilul de la moasa pun un ban de argint jos pentru a o plati. In Oltenia, traditia merge mai departe, pentru ca MOASA copilului merge apoi in ziua de Sf. Vasile la casa copilului cu un colac si un ban de argint, cadouri pentru copil si parinti, si cu colacul pus pe capul copilului il da de grinda, urandu-i acestuia sa creasca mare, sanatos si cuminte. Apoi MOASA este asezata la masa si ospatata cu toata cinstea.

Casatoria religioasa

Sf. Taina a Cununiei este lucrarea sfanta prin care se desavarseste - prin har - intelegerea dintre doua persoane, prin care acestea incheie casatoria. Ca binecuvantare religioasa a casatoriei, cununia se mai numeste in sens cu totul general si casatorie religioasa, desi casatoria, chiar binecuvantata de Biserica, sau casatoria religioasa, nu se reduce numai la Sf. Taina a Cununiei ci ea este formata si dintr-o parte nereligioasa sau profana, care consta in intelegerea fireasca, care se stabileste prin consensul persoanelor care incheie casatoria. Potrivit atat randuielilor religioase, cat si celor juridice, ale Bisericii, savarsitorii Sf. Taine a Cununiei pot fi numai episcopul si preotul, se intelege, acestia avand hirotonia valida sau preotia lucratoare, adica nefiind pusi sub o pedeapsa, care sa-i opreasca de la savarsirea Sfintelor Taine. O alta conditie pentru savarsitor este ca el sa fie prezent, adica de fata cu persoanele carora le administreaza Sf. Taina a Cununiei. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca candidatul la casatorie pot fi impartite: in patru categorii si anume: religioase, morale, fizice si sociale. Principalele conditii religioase sunt: a) Credinta ortodoxa sau dreapta credinta ; b) botezul valid ; c) calitatea de membru al Bisericii cu toate drepturile, adica persoana in cauza sa nu fie excomunicata, data anatemei sau supusa vreunei alte pedepse, care ar opri-o de la primirea Sf. Taine a Cununiei, cum ar fi de pilda simpla oprire de la Sf. Impartasanie; d) nici una din cele doua persoane sa nu fie logodita, bisericeste cu alta persoana ;

e) sa nu fie casatorita (bisericeste sau civil); f) iar daca a fost vreuna din ele casatorita sa fi obtinut divortul bisericesc, in cazul ca a fost si cununata, sau divortul civil in cazul ca fusese casatorita numai civil; g) nici una sa nu fi fost casatorita de trei ori; h) persoanele sa nu se afle in legatura de inrudire spirituala sau religioasa in astfel de grade in care este oprita casatoria dupa legile bisericesti ; i) nici una din ele sa nu fie de alta religie sau confesiune, nici eretica sau schismatica; j) barbatul sa nu fie hirotonit in vreo treapta a preotiei. k) nici una din persoane sa nu fi depus voturile monahale; Principalele conditii morale pe care trebuie sa le indeplineasca, primitorii Sf. Taine a Cununiei sunt : a) Sa aiba constiinta de sine ; b) Sa aiba facultatea de a consimti in mod liber sau de a pronunta in mod liber consensul pentru incheierea casatoriei, acesta nefiind prejudiciat de nimic; c) persoanele cu care se casatoresc candidatii la preotie, sa fie fecioare Principalele conditii fizice, pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii Sf. Taine a Cununiei. a) Sa nu fie de acelasi sex; b) sa fie sanatos, adica sa nu sufere de boli, care ar primejdui sanatatea celuilalt sau care ar primejdui sanatatea urmasilor c) sa aiba varsta stabilita ca majorat matrimonial, adica varsta pe care o stabilesc legile de stat si cele bisericesti pentru ca cineva sa poata incheia o casatorie, d) sa fie prezente in mod fizic la incheierea casatoriei, ca si la administrarea Sf. Taine a Cununiei; e) sa nu existe intre ele legatura de inrudire fizica, adica de sange sau de cuscrie, in astfel de grade in care Biserica nu le permite casatoria. Principalele conditii sociale pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii Sf. Taine a Cununiei sunt : a) Sa fie cetateni ai statului in care vor sa incheie casatoria si sa aiba liberul exercitiu al drepturilor civile, nefiind loviti de vreo interdictie, b) sa incheie in prealabil casatoria civila si sa prezinte dovada acesteia, c) sa aiba dispensele trebuitoare in cazurile necesare si posibile. Randuielile canonice cu privire la modul in care se administreaza Sf. Taina a Cununiei sunt urmatoarele : a) Persoanele care vor sa se casatoreasca, sa se marturiseasca in prealabil si sa primeasca dezlegare de pacate; b) Inainte de incheierea casatoriei, ca si inainte de savarsirea cununiei, sa se faca asa zisele vestiri, in locul unde aceasta se practica. Prin ele se intelege anuntarea consecutiva in trei duminici sau sarbatori a hotararii de a se casatori a celor in cauza, cu scopul de a se da posibilitate, sa fie oprita incheierea acelor casatorii, in calea carora ar exista impedimente grave si necunoscute sau de la care nu s-a obtinut dispensa; c) cununia sa nu se savarseasca in vreme de post; d) sa se savarseasca in biserica; e) sa se savarseasca dupa ritualul prescris de biserica.

SURSA 02
Dupa taina botezului care certifica increstinarea, probabil ca nunta este taina cea mai importanta care se poate savarsi asupra unui mirean, prin care omul pune inceput vietii de familie. La inceput barbatul si femeia au fost una, si prin taina cununiei ei devin din nou una. Aceast unire este incuviintata si binecuvantata de Dumnezeu. Zice Sf Apostol Pavel: "Uniriea dintre barbat si femeie este mare iar eu o aseman cu taina unirii lui Hristos cu Biserica." Prin aceasta unire binecuvantata, facerea de prunci capata alta dimensiune, este un act de creatie, care continua creatia lui D-zeu, asigurand viitorul. (Nunta crestina) Biserica acorda o deosebita importanta nasilor pe care-i priveste ca pe niste parinti spirituali. Nasii trebuie sa ghideze mirii pe calea credintei si ar trebui sa fie constienti ca isi asuma o mare raspundere. Treburi pamantesti In functie de cat de aglomerata este biserica unde doriti sa faceti cununia, faceti rezervarea din timp. Vorbiti cu preotul cu cel putin o luna inainte si asigurati-va ca a notat data in catastiful bisericii. Pentru bisericile mari, din centru nu aveti sanse sa rezervati decat cu 6-7 luni inainte. Conditii: - Mirii trebuie sa fie botezati in cadrul Bisericii Ortodoxe (in cazul casatoriilor mixte trebuie obtinuta aprobarea Episcopului sau a preotului paroh) - Mirii nu trebuie sa fie inruditi sau incuscriti - Nasii trebuie sa fie botezati si cununati in cadrul Bisericii Ortodoxe - Ar trebuie ca mirii sa se fi spovedit si impartasit inainte de cununie - O persoana nu se poate cununa religios mai mult de trei ori - Trebuie sa aveti certificatul de casatorie - Taxele difera de la o parohia la alta (300.000 - 2.500.000 lei) si se achita in general de catre nasi - Pentru slujba va trebuie sa aduceti: lumanarile de nunta, vin, piscoturi, un prosop

SURSA 03

Una dintre cele mai importante taine ale Bisericii este cea a casatoriei. Din punct de vedere teologic, Taina Cununiei este definita ca fiind lucrarea sfanta prin care se desavarseste intelegerea dintre doua persoane, finalizandu-se in casatorie. De-a lungul timpului, traditia a impus oficierea casatoriei religioase, considerandu-se ca aceasta sta la baza societatii si familiei. Generatiile tinere ignora adesea semnificatia certificatului de casatorie, considerandu-l o simpla hartie fara importanta. Este adevarat ca actul, singur, este departe de a garanta armonia in viata de cuplu pana la adanci batraneti. Societatea de astazi priveste in mod diferit Taina Casatoriei. Daca in Occident, toti mai multi tineri prefera sa traiasca impreuna fara legaminte in fata altarului, la noi, foarte multi se duc in fata preotului pentru a-si marturisi iubirea. Numai ca foarte multi care apeleaza la ritualul religios al casatoriei o fac doar pentru ca traditia familiei le impune asta. "Pentru mine, personal, casatoria religioasa este un fapt care implineste iubirea dintre mine si sotul meu, dar majoritatea prietenilor mei considera ritualul Bisericii doar o formalitate pe care trebuie sa o faca", crede baimareanca Cristina Doru (24 de ani). Altii sunt de parere ca daca nu exista intelege si iubire intre cei care doresc sa-si uneasca destinele, degeaba se mai merge in fata preotului. "Sunt de parere ca daca Dumnezeu a pus scanteie divina in iubirea dintre doi oameni, atunci nu e necesar ca acestia sa ajunga in fata altarului. Daca nu exista iubire, nici o mie de cununii religioase nu pot face nimic", marturiseste Elena Pop (59 de ani). Haos moral Reprezentantii Bisericii sustin ca, fara casatorie, relatia dintre un barbat si o femeie care se iubesc, este destinata destramarii. Mai mult, oamenii nu privesc ritualurile Bisericii in esenta lor. Parintele Emanuel aitos, preot paroh greco-catolic din Ferneziu, considera ca oamenii cocheteaza doar cu partea romantica a religiei. "Ne plac scenariile de genul celui cand Romeo si Julieta au fost casatoriti de un preot in secret, insa cand Biserica ne cheama sa participam activ la tainele ei, atunci ea este anacronica si depasita", a precizat parintele aitos. Totodata, el a mai spus ca o societate din care ar disparea ritualul casatoriei ar ajunge sa traiasca intr-un haos moral si spiritual. Parintele Alin Coman, paroh greco-catolic in Remetea Chioarului, crede ca lumea nu va renunta niciodata la ritualurile Bisericii. "Nu cred ca se va ajunge ca sa dispara intru totul lucrurile ce tin de Biserica. Dumnezeu va gasi mijloace prin care oamenii sa-L redescopere", a marturisit parintele Coman. Cat priveste problema casatoriei religioase, el a spus ca nu se poate trai liber fara Dumnezeu, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, legatura dintre doi oameni, fara binecuvantarea divinitatii, va ajunge sa provoace raul. Sf. Taina a Cununiei este lucrarea sfanta prin care se desavarseste - prin har - intelegerea dintre doua persoane, prin care acestea incheie casatoria. Ca binecuvantare religioasa a casatoriei, cununia se mai numeste in sens cu totul general si casatorie religioasa, desi casatoria, chiar binecuvantata de Biserica, sau casatoria religioasa, nu se reduce numai la Sf. Taina a Cununiei ci ea este formata si dintr-o parte nereligioasa sau profana, care consta in intelegerea fireasca, care se stabileste prin consensul persoanelor care incheie casatoria. Potrivit atat randuielilor religioase, cat si celor juridice, ale Bisericii, savarsitorii Sf. Taine a Cununiei pot fi numai episcopul si preotul, se intelege, acestia avand hirotonia valida sau preotia lucratoare, adica nefiind pusi sub o pedeapsa, care sa-i opreasca de la savarsirea Sfintelor Taine. O alta conditie pentru savarsitor este ca el sa fie prezent, adica de fata cu persoanele carora le administreaza Sf. Taina a Cununiei. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca candidatul la casatorie pot fi impartite: in patru categorii si anume: religioase, morale, fizice si sociale. Principalele conditii religioase sunt: a) Credinta ortodoxa sau dreapta credinta ; b) botezul valid ; c) calitatea de membru al Bisericii cu toate drepturile, adica persoana in cauza sa nu fie excomunicata, data anatemei sau supusa vreunei alte pedepse, care ar opri-o de la primirea Sf. Taine a Cununiei, cum ar fi de pilda simpla oprire de la Sf. Impartasanie; d) nici una din cele doua persoane sa nu fie logodita, bisericeste cu alta persoana ; e) sa nu fie casatorita (bisericeste sau civil); f) iar daca a fost vreuna din ele casatorita sa fi obtinut divortul bisericesc, in cazul ca a fost si cununata, sau divortul civil in cazul ca fusese casatorita numai civil; g) nici una sa nu fi fost casatorita de trei ori; h) persoanele sa nu se afle in legatura de inrudire spirituala sau religioasa in astfel de grade in care este oprita casatoria dupa legile bisericesti ; i) nici una din ele sa nu fie de alta religie sau confesiune, nici eretica sau schismatica; j) barbatul sa nu fie hirotonit in vreo treapta a preotiei. k) nici una din persoane sa nu fi depus voturile monahale;

Principalele conditii morale pe care trebuie sa le indeplineasca, primitorii Sf. Taine a Cununiei sunt : a) Sa aiba constiinta de sine ; b) Sa aiba facultatea de a consimti in mod liber sau de a pronunta in mod liber consensul pentru incheierea casatoriei, acesta nefiind prejudiciat de nimic; c) persoanele cu care se casatoresc candidatii la preotie, sa fie fecioare Principalele conditii fizice, pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii Sf. Taine a Cununiei. a) Sa nu fie de acelasi sex; b) sa fie sanatos, adica sa nu sufere de boli, care ar primejdui sanatatea celuilalt sau care ar primejdui sanatatea urmasilor c) sa aiba varsta stabilita ca majorat matrimonial, adica varsta pe care o stabilesc legile de stat si cele bisericesti pentru ca cineva sa poata incheia o casatorie, d) sa fie prezente in mod fizic la incheierea casatoriei, ca si la administrarea Sf. Taine a Cununiei; e) sa nu existe intre ele legatura de inrudire fizica, adica de sange sau de cuscrie, in astfel de grade in care Biserica nu le permite casatoria. Principalele conditii sociale pe care trebuie sa le indeplineasca primitorii Sf. Taine a Cununiei sunt : a) Sa fie cetateni ai statului in care vor sa incheie casatoria si sa aiba liberul exercitiu al drepturilor civile, nefiind loviti de vreo interdictie, b) sa incheie in prealabil casatoria civila si sa prezinte dovada acesteia, c) sa aiba dispensele trebuitoare in cazurile necesare si posibile. Randuielile canonice cu privire la modul in care se administreaza Sf. Taina a Cununiei sunt urmatoarele : a) Persoanele care vor sa se casatoreasca, sa se marturiseasca in prealabil si sa primeasca dezlegare de pacate; b) Inainte de incheierea casatoriei, ca si inainte de savarsirea cununiei, sa se faca asa zisele vestiri, in locul unde aceasta se practica. Prin ele se intelege anuntarea consecutiva in trei duminici sau sarbatori a hotararii de a se casatori a celor in cauza, cu scopul de a se da posibilitate, sa fie oprita incheierea acelor casatorii, in calea carora ar exista impedimente grave si necunoscute sau de la care nu s-a obtinut dispensa; c) cununia sa nu se savarseasca in vreme de post; d) sa se savarseasca in biserica; e) sa se savarseasca dupa ritualul prescris de biserica.

SURSA 02
Dupa taina botezului care certifica increstinarea, probabil ca nunta este taina cea mai importanta care se poate savarsi asupra unui mirean, prin care omul pune inceput vietii de familie. La inceput barbatul si femeia au fost una, si prin taina cununiei ei devin din nou una. Aceast unire este incuviintata si binecuvantata de Dumnezeu. Zice Sf Apostol Pavel: "Uniriea dintre barbat si femeie este mare iar eu o aseman cu taina unirii lui Hristos cu Biserica." Prin aceasta unire binecuvantata, facerea de prunci capata alta dimensiune, este un act de creatie, care continua creatia lui D-zeu, asigurand viitorul. (Nunta crestina) Biserica acorda o deosebita importanta nasilor pe care-i priveste ca pe niste parinti spirituali. Nasii trebuie sa ghideze mirii pe calea credintei si ar trebui sa fie constienti ca isi asuma o mare raspundere. Treburi pamantesti In functie de cat de aglomerata este biserica unde doriti sa faceti cununia, faceti rezervarea din timp. Vorbiti cu preotul cu cel putin o luna inainte si asigurati-va ca a notat data in catastiful bisericii. Pentru bisericile mari, din centru nu aveti sanse sa rezervati decat cu 6-7 luni inainte. Conditii: - Mirii trebuie sa fie botezati in cadrul Bisericii Ortodoxe (in cazul casatoriilor mixte trebuie obtinuta aprobarea Episcopului sau a preotului paroh) - Mirii nu trebuie sa fie inruditi sau incuscriti - Nasii trebuie sa fie botezati si cununati in cadrul Bisericii Ortodoxe - Ar trebuie ca mirii sa se fi spovedit si impartasit inainte de cununie - O persoana nu se poate cununa religios mai mult de trei ori - Trebuie sa aveti certificatul de casatorie - Taxele difera de la o parohia la alta (300.000 - 2.500.000 lei) si se achita in general de catre nasi - Pentru slujba va trebuie sa aduceti: lumanarile de nunta, vin, piscoturi, un prosop

SURSA 03
Una dintre cele mai importante taine ale Bisericii este cea a casatoriei. Din punct de vedere teologic, Taina Cununiei este definita ca fiind lucrarea sfanta prin care se desavarseste intelegerea dintre doua persoane, finalizandu-se in casatorie. De-a lungul timpului, traditia a impus oficierea casatoriei religioase, considerandu-se ca aceasta sta la baza societatii si familiei. Generatiile tinere ignora adesea semnificatia certificatului de casatorie, considerandu-l o simpla hartie

fara importanta. Este adevarat ca actul, singur, este departe de a garanta armonia in viata de cuplu pana la adanci batraneti. Societatea de astazi priveste in mod diferit Taina Casatoriei. Daca in Occident, toti mai multi tineri prefera sa traiasca impreuna fara legaminte in fata altarului, la noi, foarte multi se duc in fata preotului pentru a-si marturisi iubirea. Numai ca foarte multi care apeleaza la ritualul religios al casatoriei o fac doar pentru ca traditia familiei le impune asta. "Pentru mine, personal, casatoria religioasa este un fapt care implineste iubirea dintre mine si sotul meu, dar majoritatea prietenilor mei considera ritualul Bisericii doar o formalitate pe care trebuie sa o faca", crede baimareanca Cristina Doru (24 de ani). Altii sunt de parere ca daca nu exista intelege si iubire intre cei care doresc sa-si uneasca destinele, degeaba se mai merge in fata preotului. "Sunt de parere ca daca Dumnezeu a pus scanteie divina in iubirea dintre doi oameni, atunci nu e necesar ca acestia sa ajunga in fata altarului. Daca nu exista iubire, nici o mie de cununii religioase nu pot face nimic", marturiseste Elena Pop (59 de ani). Haos moral Reprezentantii Bisericii sustin ca, fara casatorie, relatia dintre un barbat si o femeie care se iubesc, este destinata destramarii. Mai mult, oamenii nu privesc ritualurile Bisericii in esenta lor. Parintele Emanuel aitos, preot paroh greco-catolic din Ferneziu, considera ca oamenii cocheteaza doar cu partea romantica a religiei. "Ne plac scenariile de genul celui cand Romeo si Julieta au fost casatoriti de un preot in secret, insa cand Biserica ne cheama sa participam activ la tainele ei, atunci ea este anacronica si depasita", a precizat parintele aitos. Totodata, el a mai spus ca o societate din care ar disparea ritualul casatoriei ar ajunge sa traiasca intr-un haos moral si spiritual. Parintele Alin Coman, paroh greco-catolic in Remetea Chioarului, crede ca lumea nu va renunta niciodata la ritualurile Bisericii. "Nu cred ca se va ajunge ca sa dispara intru totul lucrurile ce tin de Biserica. Dumnezeu va gasi mijloace prin care oamenii sa-L redescopere", a marturisit parintele Coman. Cat priveste problema casatoriei religioase, el a spus ca nu se poate trai liber fara Dumnezeu, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, legatura dintre doi oameni, fara binecuvantarea divinitatii, va ajunge sa provoace raul.

TAINA MORTII.
Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7). Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului. Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.". Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant. Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun. Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte? Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau

intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia,a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie. Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant. Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul). Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor. Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".

Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si: 1. Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor; 2. daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta; 3. cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva); 4. cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate. Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului. Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaitiva si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica. Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet. Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.". "Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara? Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a

inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti. Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii. Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii. Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe. Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului. Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik. Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de

otravuri, farmece, chemarea demonilor);a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte. Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor. Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale. Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua. Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi. Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii de Apoi - Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant, nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale. Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale. Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma. Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.

1 S 2 D

Sfantul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul Sfantul Proroc Avacum - Ap. II Corinteni VI, 1-10Ev. Matei XXV, 14-30glas 1, voscr. 4

Dezlegare la peste

Vindecarea orbului din Ierihon - Ap. II Corinteni VI, 1-10Ev. Matei XXV, 14-30glas 1, voscr. 4

3 L Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica 4 M Sfanta Mucenita Varvara 5 M Sfantul Sava cel Sfintit; Sfantul Mucenic Anastasie; Sfantul Cuvios Nectarie 6 J Sfantul Nicolae 7 V Sfanta Mucenita Filofteia 8 S 9 D Sfantul Cuvios Patapie Zamislirea Sfintei Fecioare Maria - Ap. Efeseni VI, 10-17Ev. Luca XIII, 10-17glas 2, voscr. 5
Dezlegare la peste

Tamaduirea femeii garbove - Ap. Efeseni VI, 10-17Ev. Luca XIII, 10-17glas 2, voscr. 5 10 L Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf
Post Dezlegare

11 M

Sfantul Daniil Stalpnicul; Sfantul Luca cel Nou Stalpnicul

la ulei si vin

12 M Sfantul Spiridon al Trimitundei 1 J Sfantul Ierarh Dosoftei 3 14 V Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie

Dezlegare la peste Post Dezlegare la peste

15 S Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana 1 D 6 Sfantul Proroc Agheu - Ap. Coloseni I, 12-18Coloseni III, 4-11Ev. Luca XIV, 1624glas 3, voscr. 6

Pilda celor poftiti la cina - Ap. Coloseni I, 12-18Coloseni III, 4-11Ev. Luca XIV, 16-24glas 3, voscr. 6 17 L Sfantul Proroc Daniil
Post Dezlegare

18 M Cuviosul Daniil Sihastru Sfantul Mucenic Bonifatie; Cuviosul Grichentie; Sfantul Trifon si Cuvioasa Aglaia Sfantul Mucenic Ignatie Teoforul Sfanta Iuliana; Sfantul Temistocle

la ulei si vin

19 M

Post Dezlegare

20 J 21 V

la ulei si vin

2 S Sfantul Ierarh Petru Movila 2 2 D 3 Sfintii 10 mucenici din Creta - Ap. Evrei XI, 9-1032-40Ev. Matei I, 1-25glas 4, voscr. 7

Post

Predica Duminica dinaintea Nasterii Domnului - Ap. Evrei XI, 9-1032-40Ev. Matei I, 1-25glas 4, voscr. 7 2 L Sfanta Mucenita Eugenia; (Ajunul Craciunului) 4 2 M Craciunul - Nasterea Domnului 5 26 M Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana 2 J Sfantul Arhidiacon Stefan 7
Harti

28 V 2 S 9 3 D 0

Sfintii 20.000 de Mucenici arsi in Nicomidia Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod Sfanta Mucenita Anisia - Ap. Galateni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 5, voscr. 8

Harti

Fuga in Egipt - Duminica dupa Nasterea Domnului - Ap. Galateni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 5, voscr. 8 3 L 1 Sfanta Cuvioasa Melania Romana

Calendar Ortodox: randuieli - 2012 Zile de post si posturi - Calendar Ortodox 2012 Miercurile si vinerile de peste an, afara de cele cu dezlegare, insemnate cu harti Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie ) Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul ( 29 august ) Inaltarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie ) Postul Sfintelor Pasti ( 26 februarie - 15 aprilie ) Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ( 11 iunie - 28 iunie ) Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august - 14 august ) Postul Nasterii Domnului ( 14 noiembrie - 24 decembrie ) Nu se fac nunti In toate zilele de post de peste an In zilele Praznicelor imparatesti si in ajunul acestora In saptamana lasatului sec de carne ( 19 februarie - 25 februarie ) In Postul Sfintelor Pasti ( 26 februarie - 15 aprilie ) In Saptamana Luminata ( 16 aprilie - 22 aprilie ) In Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel ( 11 iunie - 28 iunie ) In Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august - 14 august ) In postul Nasterii Domnului ( 14 noiembrie - 24 decembrie ) In perioada de la Craciun pana la Boboteaza ( 25 decembrie - 6 ianuarie )
Calendar - istoria calendarului ortodox Inainte de intruparea Domnului existau doua calendare: unul al egiptenilor - de 365 zile si altul al romanilor, de 355 zile. Anual, ramanea o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua calendare, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar. Imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr, aduce o indreptare a calendarului. Acest calendar, numit "calendarul iulian", a fost folosit de intreaga crestinatate, timp de 15 secole. Pe 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, iar de atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou". In anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian. Mentionam ca data Pastilor se calculeaza si in prezent pe baza calendarului iulian. De aici neconcordanta cu data Sfintelor Pasti din Biserica Catolica.

PASTELE
Pastele este o sarbatoare religioasa intalnita, cu semnificatii diferite, in crestinism si iudaism. Unele obiceiuri de Pasti se regasesc, cu semnificatie diferita, in antichitatea anterioara religiilor biblice.

Semnificatie Pastele reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori anuale crestine, care comemoreaza evenimentul fundamental al crestinismului, Invierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu in religiile crestine, in a treia zi dupa rastignirea Sa din Vinerea Mare. Data de inceput a Pastelui marcheaza inceputul anului ecleziastic crestin. Exista unele culte crestine care nu sarbatoresc Pastele. Data de inceput a Pastelui Pastele crestin este o sarbatoare religioasa variabila (nu incepe la o data fixa din calendarul civil), care incepe obligatoriu intr-o duminica (Ziua Domnului). Vechime istorica Data de inceput a Pastelui Pastele evreiesc este o sarbatoare anuala fixa din calendarul iudaic, care incepe in ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Pastele crestin, care incepe obligatoriu intr-o duminica, data de inceput a Pastelui evreiesc poate pica in orice zi a saptamanii. Nisan este a saptea luna a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide insa cu cel civil. In calendarul religios, Nisan, care dureaza de la luna noua din martie pana la luna noua din aprilie, dupa calendarul gregorian), este prima luna a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine: Luna aceasta va fi pentru voi cea dintai luna; ea va fi pentru voi cea dintai luna a anului. (Exodul 12,2). Conform traditiei ebraice, sarbatoarea Pastelui trebuie sa cada primavara. Calendarul ebraic este insa un calendar lunar, de aceea luna Nissan ar trebui sa inceapa cu 11 zile mai devreme in fiecare an solar. Pentru ca Nissan si Pastele sa pice primavara, si nu in alt anotimp, se adauga cate o luna suplimentara (numita Adar II) in anumiti ani. Dintr-un ciclu de nouasprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 si 19 au cate 13 luni lunare, in loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit si in prezent, a fost introdus in secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar si anotimpurile. Durata Pesah se celebreaza timp de opt zile, in perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele si ultimele doua zile impun respectarea stricta a regulilor religioase. Pentru crestini, Pastele contine un bogat simbolism profetic care arata spre Isus Hristos. Noul Testament invata in mod explicit ca sarbatorile israelite sunt umbra lucrurilor viitoare" (Col. 2:16-17; Evr. 10:1), adica rascumpararea prin sangele lui Isus Hristos. Sa retinem ca cele relatate in Exod, capitolul 12, ne reamintesc de Mantuitorul nostru si de voia Sa pentru noi. Inima si sufletul evenimentului de la Paste era harul mantuitor al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a scos pe Israeliti din Egipt nu fiindca erau un popor merituos, ci pentru ca El i-a iubit si a ramas credincios legamantului Sau (vezi Deut. 7:7-10). In mod asemanator, mantuirea pe care noi o primim de la Hristos ne vine prin harul minunat al lui Dumnezeu (vezi Efes. 2:8-10; Tit 3:4-5). Scopul sangelui stropit pe stalpii usilor era sa salveze de la moarte intaiul nascut al fiecarei familii; acest sange arata catre varsarea sangelui lui Hristos pe cruce, pentru a ne salva de la moarte si de mania lui Dumnezeu impotriva pacatului (Ex. 12:13, 23, 27; Evr. 9:22). Mielul de Paste a fost o Jertfa" (Ex. 12:27) care a indeplinit rolul de substitut pentru intaiul nascut; aceasta jertfa arata moartea lui Hristos ca substitut al mortii credinciosului (Rom. 3:25, ). Pavel il numeste, in mod explicit, pe Hristos Mielul nostru de Paste care a fost jertfit pentru noi (I Cor. 5:7). Mielul de parte barbateasca desemnat pentru moarte trebuia sa fie fara cusur" (Ex. 12:5); mielul prefigureaza neprihanirea lui Hristos, Fiul desavarsit al lui Dumnezeu (compara cu Ioan 8:46; Evr.

4:15). Consumarea mielului ca hrana reprezenta identificarea comunitatii israelite cu moartea mielului, o moarte care ii salva de la moartea fizica, in mod asemanator, participarea la Cina Domnului reprezinta participarea noastra la moartea lui Hristos, o moarte care ne salveaza din moartea spirituala (I Cor. 10:16-17; 11:24-26). Ca si in cazul Pastelui, doar jertfa initiala, moartea Sa pe cruce, a fost o jertfa eficienta. Noi sarbatorim Cina Domnului ca un act comemorativ spre pomenirea Lui" (I Cor.11:24). Stropirea cu sange a stalpilor si a pragului de sus al usii a fost facuta in credinta plina de ascultare (Ex. 12:28, compara cu Evr. 11:28); acest raspuns al credintei a adus rascumpararea prin sange (Ex. 12:7, 13). Mantuirea prin sangele lui Hristos este obtinuta numai prin ascultarea credintei (Rom. 1:5, compara cu 16;26). Mielul de Paste trebuia sa fie mancat impreuna cu paine nedospita (Ex. 12:8). Deoarece in Biblie aluatul simbolizeaza, in mod obisnuit, pacatul si coruptia (vezi Ex. 13:7, nota; Mat. 16:6, nota; Marcu 8;15, nota), aceasta paine nedospita a reprezentat despartirea de Egipt a Israelitilor rascumparati, adica de lume si de pacat (vezi Ex. 12:15 ). In mod asemanator, poporul rascumparat al lui Dumnezeu este chemat sa se separe de lumea pacatoasa si sa se dedice numai lui Dumnezeu

CRACIUNUL:
Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) in fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice imparatesti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii. In anumite tari unde crestinii sunt majoritari, e de asemenea sarbatoare legala, si se prelungeste in ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun. De la debutul secolului al XX-lea, Craciunul devine si o sarbatoare laica, celebrata atat de catre crestini cat si de catre cei necredinciosi, centrul de greutate al celebrarii deplasandu-se de la participarea in biserica la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, "darurilor de la Mos Craciun". Cand Dumnezeu a hotarat sa izbaveasca lumea din pacat a trimis pe ingerul Gavriil in cetatea Nazaret, la Fecioara Maria. Si intrand ingerul la ea i-a spus ca a fost aleasa de Dumnezeu sa nasca pe Iisus Fiul Sau. Cand a sosit vremea nasterii Domnului, in Tara Sfanta se dadu porunca sa se inscrie fiecare om in localitatea sa de bastina. Feciora Maria si batranul Iosif,logodnicul ei, au plecat din Nazaret spre Betleem.Cand au ajuns la Betleem , se innoptase. Casele erau pline de oameni. S-au adapostit intr-o pestera de la marginea Betleemului. In linistea noptii sfinte Fecioara Maria a nascut pe Iisus Hristos. Nu departe de pestera se aflau niste pastori. Deodata, o lumina puternica cobori din cer si un inger al Domnului statu langa ei .Impreuna cu ingerul s-a vazut deodata o multime de oaste ingereasca, laudand pe

Dumnezeu .Dupa ce a plecat ingerul de la pastori, acestia, bucurosi de cele ce se aflasera, au mers in mare graba la Betleem. Au intrat in pestera si au gasit acolo pe Maica Domnului .S-au intors acolo cu mare bucurie la turmele lor,vestiind tuturor ce aflasera de la inger si ce vazusera cu ochii lor in pestera. Aceasta bucurie o traim si noi,crestinii, in fiecare an la 25 Decembrie, cand sarbatorim Nasterea Domnului sau Craciunul.

Obiceiurile culinare Timp de 40 de zile inainte de sarbatori crestinii respecta Postul Craciunului, care se incheie in seara de Craciun dupa liturghie. Taierea porcului in ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Craciunul. Pregatirea mancarurilor capata dimensiunile unui ritual stravechi: carnatii, chisca, toba, raciturile, sarmalele, caltabosul si nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Craciun, fiind la loc de cinste alaturi de vinul rosu pretuit de toata lumea. In primele doua secole crestine, a existat o puternica opozitie la celebrarea zilelor de nastere a martirilor si a lui Iisus. Numerosi Parinti ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul pagan de a celebra zile de nastere, cand, de fapt, sfintii si martirii trebuiau, in viziunea lor, sa fie celebrati la data matririului lor, adica la "data adevaratei lor nasteri" din prespectiva bisericii. Multi crestini ai primelor secole erau scandalizati si de veselia si festivismul celebrarii, pe care il vedeau ca fiind o reminiscenta a paganismului, in special al Saturnaliilor romane. Ei aveau dreptate sa afirme asta: plasarea sarbatorii nasterii lui Iisus Hristos din momentul in care aceasta a inceput sa fie celebrata de crestini, exact la finele lui decembrie sau inceputul lui ianuarie (adica 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii traditiilor pagane, caci Evanghelia nu da nici un detaliu despre data nasterii lui Iisus. Din motive politice, asa cum sugereaza istoricul Edward Gibbon, ierarhia crestina a considerat copierea sarbatorilor si a riturilor pagane ca fiind solutia raspandirii accelerate a cultului lor in mase, mase care pe atunci erau puternic atasate vechilor sarbatori si practici rituale pagane. Factorul pentru care primii crestini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nasterii zeului lor, a fost deci ca la aceste date, in lumea romana, germanica si orientala se celebrau diverse date de nastere ale altor zei. Povestea unui zeu salvator nascut din fecioara pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc noua, cele mai multe culte pagane ale vremii adorand cate un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstitiului egiptean, era celebrata revarsarea apelor Nilului si in "cultele misterelor" locale nasterea "eonului" din fecioara. Epifaniu, scriitor crestin, reda in lucrare sa ritul celebrarilor din 6 ianuarie si semnificatia acestuia la egipteni si la arabii "Petra"-ei (Eleusa, unde se serba nasterea pruncului-zeu Dusares din fecioara. Alt scriitor crestin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, in Grecia, se celebra tot atunci sarbatoarea misterelor, cand ierofantul exclama la nasterea pruncului sacru: "Fecioara care era grea a conceput si a nascut un fiu!". Tot pe 6 ianuarie grecii sarbatoreau nasterea zeului Dionisie, zeul care ca si Iisus, transforma apa in vin. Colindele de Craciun Sarbatoarea Craciunului este anuntata prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului. De asemenea, o veche traditie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de catre preotii comunitatii locale cu icoana Nasterii Domnului, binecuvantandu-se casele si crestinii. Colindele de iarna sunt texte rituale cantate,

inchinate Craciunului si Anului Nou. Originea lor se pierde in vechimile istoriei poporului roman. Evocand momentul cand, la nasterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a calauzit pe cei trei regi magi la locul nasterii, copiii - cate trei, ca cei trei magi - merg din casa in casa cantand colindul "Steaua sus rasare...", purtand cu ei o stea. Ajunul Craciunului incepe cu colindul "Buna dimineata la Mos Ajun!", casele frumos impodobite isi primesc colindatorii. Acestia sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si chiar bani. Unele cantece de colindat au fost realizate de compozitori de muzica culta, cum ar fi: "Iata vin colindatorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunata" de D.G. Kiriac, "Domnulet si Domn in cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creanga descrie in "Amintiri din copilarie" aventurile mersului cu colindele.

Despre necazuri, ascultare, osndire

Cnd avei un necaz, o ispit, o suprare sufleteasc, economic, trupeasc, fie c-i boal, fie ispit sau orice alt ru, ngenuncheai i rugai-v s se fac voia lui Dumnezeu i nu a voastr Domnul, Care a ngduit ispita, i d totodat omului i mijlocul prin care s o depeasc. n orice ispit am cdea, dac nu ngenunchem, dac nu ridicm minile i nu vrsm lacrimi de implorare, ispita nu se ndeprteaz Ajutorul l vom lua de la Hristos numai prin rugciune. Dac suntem nepstori i trndavi n nfruntarea ispitelor, acestea se ntresc, devin mai amenintoare, i pcatul devine mai primejdios. Rugciunile pe care le facem cu cldur, de bunvoie, cu durere i lacrimi vor fi ascultate. E cu neputin ca Dumnezeu s-l lase s piar pe omul pocinei i al rugciunii; e imposibil. Ceea ce vrea Hristos de la noi e s nelegem pctoenia noastr, s avem cunoatere de sine, s cerem iertare i s-L iubim sincer. Aceast iubire o cere Dumnezeu de la om, c altfel l iubim pe diavol i ne ducem n iad. Dumnezeu nu va nesocoti rugciunea smerit n duhul adevrului, ci se va ngriji i o va rsplti. Cnd rugciunea noastr este smerit, cnd este nsoit de faptele iubirii i milosteniei, Dumnezeu o va asculta i va rspunde.

Prin ispitele de folos trebuie s trecem ca s ne mntuim, dar s ne rugm la Dumnezeu s nu ne lase s trecem prin cele fr de folos i primejdioase.

Ascultare

Ascultarea druiete lipsa de griji, cci grija este o tuberculoz duhovniceasc, care ncet-ncet, precum microbul tuberculozei otrvete viaa omului, sufletul i trupul, i treptat aduce moartea.Aa face grija vieii, l macin pe om ca microbul i i ucide sufletul. Ascultarea se raporteaz la Hristos i nu la omul de care ascult cineva. i cnd ucenicul ascult fr gnduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioas naintea lui Hristos. S ascultm doar din iubire pentru Hristos, i astfel drumul nostru ctre Hristos va deveni statornic i fr povrniuri. Care om de pe pmnt nu a fcut greeli i nu a fost rnit n lupta cu diavolii, cu patimile i cu lumea? Nu e vorba despre aceste rni, ci despre faptul c trebuie s vedem ncontinuu locul unde trebuie s ajungem. Cu cele dou virtui, ascultarea din iubire pentru Hristos i rugciunea, vom reui s dobndim iubirea lui Hristos. i cnd iubirea lui Dumnezeu va veni n sufletul nostru, atunci vom primi lumin pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos ndeprteaz orice greutate i simim c suntem foarte fericii n via. Ascultarea l smerete pe om i smerenia alung orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mndrie i egoism, acolo i face apariia diavolul, ispitele i patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoas, deoarece l narmeaz pe om cu mult smerenie atunci cnd ascult din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.

Judecare Printele Ceresc a lsat judecata Fiului, ca Acesta s judece lumea, i Hristos ne spune s nu judecm. Vine omul i ia judecata lui Dumnezeu i judec. Fiul lui Dumnezeu nu judec, dar judec omul! Rdcina pcatului judecrii ncepe din egoism i mndrie, care sunt mari boli duhovniceti. Toate patimile, pcatele i cderile i au punctul de plecare n egoism. S nu judecm i s nu osndim, cci acesta este pcat nfricotor. Avem attea pcate asupra noastr, suntem att de mpovrai, avem attea greeli personale, i nu trebuie ca din cea mai mic pricin, cnd auzim ceva, s ncepem s brfim, i n felul acesta s-i dm diavolului dreptul de a scrie nvinuiri n catastiful greelilor noastre. S nu judecm lesne. Printele meu Iosif spunea: Omul care nu-l judec pe fratele su se va mntui. Cci dac i crmuiete cum se cuvine limba sa, nseamn c se crmuiete pe sine dup voia lui Dumnezeu. Mntuirea noastr este foarte important i este o lucrare plin de primejdii.

ROLUL I LOCUL VALORILOR RELIGIOASE N CRISTALIZAREA UNOR DOCTRINE POLITICE

A. Prolegomene la o doctrin social-politic a Bisericii 1. Preliminarii istorice 2.Constituirea doctrinei social-politice a Bisericii 2.1. Augustinismul politic 2.2. Gndirea social-politic a Bisericii n Evul Mediu B. Politic i religie n Bizan 1. Punerea problemei n constituirea Imperiului Roman de Rsrit 2. Cesaro-papismul i imagologia puterii 3. Gndirea social-politic n Bizan C. Revoluia medieval 1. Sfntul Toma din Aquino i marea sintez" 2. Politic i religie la Sfntul Toma Apariia cretinismului a produs o restructurare profund a raportului dintre religie i puterea politic. mpria mea nu este din aceast lume", spune Iisus Hristos i tlcul adnc al acestei maxime vizeaz transcendena sistemului de valori ale noii religii. Religie ai crei zei nu

mai fac parte din universul cotidian al cetii, nu l mai populeaz cu familiaritatea palpabil a corporalitii lor. Universul lor este transmundan: din el privesc relele lumii cu un ochi necrutor i cu o mn atotputernic. Clauza special a contractului pe care noua religie l-a impus lumii este salvarea de urmrile nefaste ale pcatului originar. Valorile noilor comuniti cretine sunt funcie de aceast aspiraie fundamental. Ele se instituie n jurul unei axe cu precdere moral: penitena, austeritatea, umilina. Ideea c aceste valori ntresc sufletul n lupt cu ispitele crnii, sediu al trupului i al pcatului, a constituit unul din elementele liantului coeziv al primelor comuniti cretine. nc din 1927, ntr-un studiu de o for metafizic extraordinar, Nae Ionescu observa c semnificaia uman a durerii omului Hristos, rstignit pe Cruce, este valorificarea ei n aciunea purificatoare asupra sufletului. Plecnd de la aceast valoare moral filosoful muntean stabilea o falie despritoare ntre terapeutica greco-indian de negare a durerii i cretinism care lichideaz idealurile lumii antice i care primete durerea ca o realitate" i prin care sufletele noastre se desprind de contingentele concretului, nlndu-se n sferele fericite ale libertii adevrate"[1]. Al doilea element care explic fora coeziv a acestora ine de raportul particular pe care ele lau promovat cu puterea politic. Interesul Sfinilor Prini ai Bisericii, Apostolul Pavel n primul rnd, apoi Tertulian, Celsius, Origene, Sfntul Ambrozie, Dyon Hrisostomul era de a evita orice conflict cu puterea pgn oficial pentru a ctiga timp, att de necesar ntririi comunitilor cretine, zguduite i aa de schisme i erezii. Ideea c orice putere vine de la Dumnezeu (Omnis potestas a Deo) se bazeaz pe ideea de funcie: braul secular al Prinului ncarneaz voina divin din care i provine, de fapt, ideea de autoritate. Prinul nu este dect un instrument al voinei divine. El poate fi bun sau ru; arbitrar n judecile sale i tiran n actul de conducere. n faa comportamentului despotic al prinului cretinul nu trebuie dect s se supun deoarece n cruzimea acestuia el nu trebuie s vad dect o pedeaps trimis de Dumnezeu pentru pcatul originar iar n acceptarea ei o condiie a ispirii.Prin caracterul su transcendent noua religie amplific valorile morale din primele comuniti cretine pn pe punctul de a face din ele o punte de legtur cu Divinitatea, astfel nct aspiraiile i comportamentul uman s fie contaminate de ncarnarea terestr a Verbului: La nceput era Cuvntul i Cuvntul era Dumnezeu i Dumnezeu era Cuvntul". Mesajul evanghelic nu este mai puin clar n aceast privin: Dai Cezarului ce-i al Cezarului i lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu" le rspunde Iisus Hristos ucenicilor la ntrebarea dac este bine ca zarafii care i expun marfa la intrarea n templu s plteasc impozit. Dup cum a interpretat Sfntul Ambrozie la sfritul secolului al IV-lea aceast pild, interpretare care va fi dezvoltat mai trziu de E. Renan n Viaa lui Iisus, accentul va cdea pe preponderena factorului moral asupra celui politico-statal. Prin rezonana lor integrativ, prin puritatea i plenitudinea aspiraiilor, valorile morale deschid o cale de acces spre transcendena. Dai Cezarului ce-i al Cezarului": dai-i gloria deart a acestei lumi, dai-i monedele cu efigia chipului su care vor fi mcinate de scurgerea timpului. n schimb, lui Dumnezeu dai-i lamura nemuritoare a sufletului care v apropie cel mai mult de mpria Lui. n aceast filier interpretativ, disocierea calitativ spirit-materie va mbogi cu noi elemente teoria ministeriatului" elaborat de Sfntul Pavel n Epistola ctre Romani. ncepnd cu Jean

Hrisostomul, Sfinii Prini ai Bisericii vor teoretiza explicit supunerea n faa puterii temporale, recunoscnd c arbitrariul puterii politice i dominaia economic se adreseaz trupului, crnii, sediu al ispitelor i al pcatului, ceea ce nu contravenea nvturilor Bisericii. nainte de a evidenia elementele de continuitate i de ruptur ale cretinismului cu Antichitatea pgn pe planul concepiei politice se cuvine s subliniem o alt surs de influen care i-a pus o amprent substanial asupra raporturilor dintre puterea religioas i puterea politic. n aceast privin, influena monoteismului ebraic se face simit n mai multe direcii. Mesianismul social al iudaismului anun sfritul timpului i nceputul unei noi ere istorice prin cataclisme violente, care vor spla de pcate faa murdar a Lumii. Mesianismul social cretin va prelua din acest imaginar catastrofic schema preponderent moral: a doua apariie a lui Mesia, n persoana lui Iisus Hristos care din iubire de oameni i ia asupra sa i le rscumpr prin sacrificiul Rstignirii pcatele Lumii, va nsemna sfritul, Judecata de Apoi i nceputul unei ere cretine fr de sfrit. Nu este greu de decelat n acest ciclu istoric rolul ideologiei plebee din Principat care canaliza acest imaginar social spre evazionismul caracteristic teologiilor eliberrii. Asemnrile se opresc ns aici, deoarece ntre Vechiul Testament i Noul Testament exist diferene profunde, ncepnd cu reprezentarea divinitii monoteiste nsi, pn la impactul acesteia asupra concepiei politice n cele dou religii. n Vechiul Testament, Dumnezeu este nendurtor i rece, pe ct vreme n Noul Testament apare Iisus Hristos, domnul iubirii i al milei. Ascult Israel, spune Iahve, eu sunt Domnul, Dumnezeul tu", Cine a pctuit s lase piatra jos" va spune Iisus Hristos, marcnd, parc, una din emblemele umanismului cretin.Totui, dup cum au subliniat cei mai autorizai exegezi ai acestui capitol din istoria gndirii politice, aportul ebraic este important nu n ce privete instituiile, ci n ce privete natura autoritii. El va inspira cretinismul, substituind n acest punct concepia sa gndirii greco-latine"[2]. Contractul solemn pe care poporul ales l ncheie cu Iehova este un contract special n cel puin trei aspecte: 1.se ncheie prin liberul consimmnt al poporului lui Israel, dar odat ncheiat el devine obligatoriu iar cei care nu respect obligaiile prevzute n clauzele contractuale vor fi pedepsii; 2.contractul se ncheie cu comunitatea religioas, de unde prioritatea respectrii legii naturale i legii religioase; 3.efii comunitii (profei, judectori, regi), sunt garanii respectrii acestui contract (vezi primirea Tablei cu legi de ctre Moise pe muntele Sinai, n vreme ce poporul atepta, ngenunchiat, n vale) care, indiferent de forma de guvernmnt, reprezint structura instituional a comunitii, de surs a autoritii i legitimitii ei teocratice. Astfel, n cretinism, teocraia rezid, ca i la poporul lui Israel, din suveranitatea legii religioase i civile pe care regele este inut s o respecte sub ameninarea pedepsei cu detronarea n virtutea autoritii ce deriv din acest contract solemn ncheiat cu divinitatea.

Preocuparea Sfinilor Prini de a conserva i dezvolta comunitile cretine a gsit n autoritatea-funcie garania unei reciprociti de drepturi i datorii dintre monarh i comunitate: De aici va rezulta - ceea ce este cu totul strin gndirii greco-romane de aceast dat - c supunerea poate s aib un caracter condiional, depinznd de legitimitatea ordinii date"[3].Noul cadru spiritual, indus de transcendena divinitii, i va pune o amprent decisiv nu numai asupra relaiilor de putere, ci i asupra raporturilor morale i civile, asupra raporturilor dintre stat i societatea civil. Spiritualitatea cretin se deosebete de cea antic printr-un nou spaiu moral i printr-un nou umanism: n calitate de arhitect suprem al universului, Dumnezeu i iubete toate creaturile sale cu o dragoste egal mprtit. Demnitatea eminent a persoanei deriv din actul primar al iubirii divine: toi oamenii se nasc egali ntre ei, indiferent de ras sau origine, pentru c posed de la Creatorul lor un suflet, fereastr spre divinitate. Aceast contiin a egalitii, provenind din statutul de cretin, pune n micare valoarea cea mai de pre a comunitilor cretine: iubirea aproapelui, ca simbol al domniei legii lui Dumnezeu pe Pmnt. Ea pune n micare i dinamizeaz celelalte valori morale i sociale ale cretinismului: austeritatea, umilina, cantitatea, ceea ce nseamn deja un alt mod de via fa de hedonismul antic. S ne gndim c marele Aristotel nsui, fidel concepiei sale despre virtute i calea de mijloc, extindea statutul de sclav i asupra muncitorilor care executau activiti manuale, considerate ca njositoare, dar nu mai puin utile existenei optime a Cetii. Dublul registru ontologic al persoanei umane, acela de animal social" i acela de creatur, dup chipul i asemnarea lui Dumnezeu, ca i noua concepie despre autoritate creeaz deja un hiatus ntre instituiile statului i normele religioase i morale ale comunitilor. Acestea nu mai sunt dispuse s accepte orice ingerin a statului n viaa lor, mai ales dac aceast ingerin amenin scopurile eseniale ale cretinismului: pregtirea pentru viaa de apoi, salvarea sufletului, iertarea de pcatul originar. Idealul politic al grecilor: dezvoltarea personalitii umane i o via fericit este nlocuit de idealul cretin: o via virtuoas n acord cu morala cretin. Unitatea credincioilor, ea nsi o reflectare a monoteismului cretin, proiecteaz acest ideal n planul transcendenei i face din ordinea temporal doar un accesoriu n atingerea ei. Aadar, la origine, dualitatea dintre puterea spiritual i puterea temporal i trage fora propulsiv din elementele interne ale dogmei. n actul de guvernare nsi, aceast dualitate va fi ntreinut de pasiunea pentru putere a beligeranilor de ambele tabere, cu argumente i rezultate alternante. 2.Constituirea doctrinei social-politice a Bisericii 2.1. Augustinismul politic Pn la recunoaterea cretinismului ca religie oficial i unic n Imperiu (sfritul secolului al IV-lea, mai precis n 396 sub mpratul Theodosius) cele dou puteri i urmau fiecare drumul su propriu, intersectndu-se rareori. Biserica era interesat s-i consolideze dogmele i comunitile sale, dup schismele i ereziile care i cutremuraser edificiul n secolele III i IV. Aprarea i aplicarea doctrinei pauliene a ministeriatului" (nu persoana titularului, ca subiect al puterii, ci funcia acestei puteri vine de la Dumnezeu) de ctre Jean Hrisostomul (347-407) i Sfntul Ambrozie (333-397), n mprejurri specifice reitereaz evidena i paralelismul celor dou puteri.

ns dou evenimente majore vor facilita drumul puterii spirituale, a Bisericii, spre afirmarea hegemoniei sale n raport cu puterea temporal, a regilor sau a mprailor: nvlirea popoarelor barbare care a permis Bisericii s joace primul ei rol major, n viaa politic a Occidentului i apariia lucrrii Sfntului Augustin (350-430), De Civitate Dei (Despre Cetatea lui Dumnezeu). Aceast oper va juca un rol capital n cristalizarea teoriei politice a cretinismului, pentru aproape o mie de ani, pn la apariia celuilalt monument al gndirii politico-religioase a lumii cretine: Summa theologiae a lui Toma din Aquino.Dou iubiri au ridicat dou Ceti, dragostea de Sine mpins pn la sfidarea lui Dumnezeu: Cetatea terestr - dragostea de Dumnezeu mpins pn la dispreul de sine: Cetatea lui Dumnezeu. Una se glorific ntr-un sine, alta ntru Domnul. Una cere gloria sa oamenilor, cealalt pune gloria sa cea mai scump n Dumnezeu, martor al contiinei sale. Una, n orgoliul gloriei sale, ine capul sus; cealalt, spune Dumnezeului su: Eti gloria mea i tu mi ridici capul. Prima, la efii si, n victoriile sale asupra celorlalte naiuni, se las dominat de pasiunea sa de a domina. A doua ne reprezint ceteni unii n caritate, servitori reciproci unii altora, guvernani tutelari, subieci supui"[4]. Din acest citat reiese clar c Sfntul Augustin nu pune semnul echivalenei ntre Stat i Cetatea uman, pe de o parte, Cetatea lui Dumnezeu i Biseric, pe de alta. Cele dou principii, ale Binelui i ale Rului, aflate constant n lupt n viaa prezent sunt ncarnate n cele dou Ceti, iar pacea etern nu poate fi obinut dect n viaa viitoare printr-o iertare de pcatul originar, ca urmare a unui comportament n conformitate cu poruncile cretine. Odat cu cretinarea Imperiului ns, valorile morale de Bine i de Ru capt o conotaie politic indiscutabil. De aceast dat, prinii cretini nu mai sunt exteriori Bisericii. Ei fac parte din comunitatea cretin care comport i o organizare temporal a statului dup legile Evangheliei"[5]. Translaia semantic de la valorile cretine de virtute i pcat, n condiiile cretinrii Imperiului, s-a impus i asupra aciunilor politice ale fiilor Bisericii, ceea ce duce la afirmarea puterii spirituale, ncepnd cu secolul VI e.n. Aceast absorbie n timp a puterii temporale n idealul unei comuniti cretine n care puterea spiritual are ca sarcin nu numai salvarea sufletelor dar i aceea de garant al puterii politice, prin transmiterea i recunoaterea caracterului ei legitim de ctre vicarul lui Petru va duce n timp la naterea augustinismului politic. Aceast nou orientare va primi, prin opera Sfntului Augustin, armtura ei ideologic oficial, mai ales prin teoria sa despre autoritate, putere i justiie. Aceasta este nrdcinat n tradiia patristic i face din escatologia cretin a scopului providenial al Cetii terestre cheia de bolt a argumentaiei sale. Puterea politic este necesar pentru a salva statul, ca form de organizare a societii cretine, absolut indispensabil n faa nvlirii popoarelor barbare. Dar axa intern a puterii politice, i inclusiv a puterii de stat, relaia dominaie-supunere, era incompatibil cu valorile cretine, mai ales cu egalitatea. De aceea, Sfntul Augustin recurge la o ficiune juridic: nainte de cderea omului n Pcat, vrsta de aur a umanitii nu cunotea nici relaii de dominaie, nici relaii de asuprire: Dumnezeu a voit ca fiina raional fcut dup imaginea sa s nu domine dect asupra fiinelor iraionale, nu omul asupra omului, ci omul asupra dobitocului"[6]i, de aceea, primii regi drepi erau stabilii ca pstori de turme mai curnd dect ca regi ai oamenilor, Dumnezeu voind astfel s ne sugereze, de asemenea, ceea ce, pe de o parte, reclam ordinea naturii, ceea ce, pe de alta, cere sanciunea pcatului"[7]. Pentru a recupera aceast stare de graie dinaintea Pcatului, aceast egalitate natural i demnitate integr i pur a naturii umane, sclavul trebuie s atepte i s se supun cu drag inim stpnului )i nu din team ipocrit, fcnd astfel din servitutea sa o libertate. Aceast servitute este n ordine, este legitim, cci pcatul, care a tulburat ordinea natural, trebuia s fie ispit. Tot astfel, guvernul coercitiv, pedeaps el nsui a pcatului, este n ordinea lucrurilor, este legitim, dup cum este i necesar. Se poate spune c el este o natur de al doilea grad n raport cu natura corupt, deviat a omului dup Cdere"[8]. Concepia despre stat i justiie provin din acelai coninut religios al legitimitii puterii i autoritii politice. Dup Sfntul Augustin justiia este structura de baz a statului care, de altminteri, nici nu ar putea exista fr adevrata justiie, care este justiia cretin,

transcendent: Adevrata justiie nu exist dect n acest lucru public al crui guvernator i fondator unic este Hristos... , n aceast Cetate despre care Sfnta Scriptur spune: lucruri glorioase s-au spus despre tine, Cetate a lui Dumnezeu"[9]. De pe aceast nou platform ideologic, Sf. Augustin critic celebra teorie despre stat i justiie dat de Cicero n De Respublica i n De Legibus. Critica vizeaz definiia lucrului public (res pubblica) devenit lucrul poporului" (res populi) prin adeziunea la o lege comun i, implicit, a poporului: Grup de oameni asociai prin vinculum jurris (legturi juridice), prin juris consensu (consens juridic) i prin interese comune (utilitatis communione)". Augustin consider c Roma antic nu a fost un stat autentic i cu att mai mult un popor deoarece n el a lipsit tocmai esenialul: justiia. Aceasta este virtutea care atribuie fiecruia ce i se cuvine. Or, a sustrage omul adevratului Dumnezeu pentru a-l aservi demonilor impuri, aa cum face statul pgn, nseamn a nu atribui lui Dumnezeu ceea ce i revine, nseamn, deci, cea mai mare nedreptate"[10]. n locul definiiei lui Cicero, Sf. Augustin propune o nou definiie a poporului, n acord cu preceptele nvturii cretine: Poporul este o multitudine de fiine raionale, asociat prin participarea n bun nelegere la lucrurile (bunurile) pe care el le iubete"[11]. Iat c n locul suveranitii normei juridice la Cicero apare iubirea cretin care umanizeaz coninutul dreptului natural la stoici i i fac posibil aplicarea prin iubirea cretin. 2.2. Gndirea social-politic a Bisericii n Evul Mediu Gndirea social-politic a Bisericii n Evul Mediu se caracterizeaz prin luptele, uneori nverunate, duse mpotriva puterii temporale pentru supremaie n spaiul comunitar. Deja Sfntul Augustin avertizase c nu trebuie confundate cele dou Ceti: Cetatea terestr cu Statul i Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. Mai mult, pe linia ministeriatului", elaborat de Sfntul Pavel, Sfntul Augustin recunoate instituiilor politice un caracter legitim, n conformitate cu teoria sa despre autoritate. Acestea au fost create de Dumnezeu cu scopul de a pstra ordinea terestr i, prin urmare, pentru a se supune planurilor Providenei, indiferent dac mpraii erau cretini sau pgni. Dar cnd Imperiul Roman se cretinizeaz, categoriile morale de Bine i Ru devin echivalente ale categoriilor cretine de virtute sau pcat, ceea ce amplific superioritatea valorilor religioase asupra celor morale i politice pn pe punctul de a le asimila. n plus, Biserica, n calitate de comunitate cretin, unic i indivizibil, prin organizarea temporal a statului dup legile Evangheliei, favorizeaz transferul preponderenei politice spre puterea pontifical, fr ca pontiful, acceptnd-o, s aprecieze c i depete datoriile religioase ale sarcinii sale apostolice i fr ca s vrea s uzurpe funciile publice"[12]. Pn la sfritul secolului V distincia dintre cele dou puteri: religioas i laic, temporal i spiritual, rmsese destul de clar, dup cum reiese din Decretalia Papei Gelasie I (496502): Originea separrii puterilor spirituale i temporale trebuie cutat n ordinea nsi stabilit de divinul Fondator al Bisericii. Gndindu-se la slbiciunea uman, el a avut grij ca cele dou puteri s rmn separate i ca fiecare s rmn n domeniul particular care i-a fost atribuit. Prinii cretini trebuie s se serveasc de sacerdoiu n lucrurile care se refer la salvare. Preoii, n ce-i privete, trebuie s se raporteze la ceea ce prinii au stabilit, n tot ceea ce se refer la evenimentele temporale, astfel nct soldatul lui Dumnezeu s nu se amestece n treburile acestei lumi, iar suveranul temporal s nu se amestece niciodat n afacerile religioase"[13]. ncepnd cu secolul VI ns, odat cu urcarea pe tronul pontifical a lui Grigorie cel Mare (592604) confuzia tot mai mare dintre cele dou ordine de putere duce la preponderena puterii religioase asupra puterii temporale, prin afirmarea funciei religioase a suveranului, supus Papei. Precedentul acestei supremaii trebuie cutat n influena autoritii religioase exercitat de papa Grigore cel Mare asupra principilor barbari, ale cror regate recente erau slab instituionalizate. Astfel, ntr-o scrisoare adresat lui Childebert, regele astrogoilor, papa nici nu disimuleaz complexul su de superioritate, n spatele siguranei de sine: A fi rege declar el - nu are nimic miraculos n sine, deoarece mai sunt i alii"[14]. Perioada care urmeaz poate fi mprit n dou etape distincte: prima, pn la domnia lui Carol cel Mare care poate fi caracterizat prin fundamentarea progresiv a legitimitii

teocratice a puterii; a doua, dup moartea lui Carol cel Mare (814) i pn la papii Inoceniu al III-lea i Inoceniu al IV-lea, caracterizat prin supremaia puterii spirituale. Biserica va face din salvarea sufletelor, indiferent de statutul social al credincioilor, un principiu de legitimitate. Biserica are auctoritas, spre deosebire de puterea regal, potestas, simpl putere de exerciiu, de administrare a lucrurilor i persoanelor. Faptul c regii, ncepnd cu Pepin cel Scurt, vor apela la Pap, pentru ca investitura de rege, fcut n Biseric, n numele voinei divine, s fie deasupra oricrei ndoieli sau contestaii, avea n vedere autoritatea suprem a Pontifului, ca reprezentant al lui Iisus Hristos pe pmnt. n schimb, suveranul ales de Dumnezeu este obligat s l serveasc, garantul respectrii acestui contract fiind Biserica. Or, Biserica nu amesteca planul misiunii sale divine cu cel uman. Ea avea obiective politice ca ale oricrui alt stat i ambiiile sale vizau antrenarea puterilor temporale la realizarea obiectivelor sale spirituale. Papa apeleaz la Pepin, contra Lombarzilor - ceea ce servea cel mai bine scopurilor sale, cci regele se angaja s restituie papalitii nimic mai puin dect un numr de teritorii dintre care cel mai important era exarhatul Ravennei. Era vorba de a elibera Biserica lui Petru de dumanii ei, fcndu-i o donaie teritorial convenabil, numit, de altfel, restitutio"[15]. Domnia lui Carol cel Mare (768-814) va absorbi, n sinteza unei personaliti excepionale, unitatea dintre temporal i spiritual. Scopurile Imperiului coincid cu cele ale Bisericii. Visul unitii politice i religioase s-a realizat sub Carol cel Mare: respublica christiana, victorie a cretinismului asupra lumii barbare i a asimilrii Imperiului Roman n Sfntul Imperiu Romano-German. ns gestul simbolic al ncoronrii lui Carol cel Mare ca mprat de ctre Papa Leon al III-lea n anul 800, gest care nu implica nici o translaie a puterii, va avea consecine profunde n ce privete consolidarea supremaiei puterii spirituale n secolele urmtoare. Succesorii lui Leon al III-lea din secolul IX (Nicolae I, Ioan al VIII-lea) profitnd de personalitatea slab a succesorului lui Carol cel Mare vor impune doctrina care mai trziu va purta numele de doctrina gregorian" n amintirea papei Grigore al VII-lea (1073-1085) care va asigura acestei supremaii un coninut teocratic evident. ncepnd cu aceast perioad papalitatea va exercita un control strns asupra mprailor, ca fii ai Bisericii, i va institui o adevrat protecie paternalist asupra Imperiului n numele credinei i al salvrii sufletului. Coninutul teocratic al legitimitii puterii politice este dat de i prin Biseric prin ncoronare i ungerea cu sfntul mir. n aceste condiii, se asist la instaurarea unei succesiuni a autoritii divine, prin filiaia dintre Petru, prinul Apostolilor, i Pap, vicarul lui Hristos pe Pmnt: Pate oile mele, i tot ceea ce tu vei lega pe Pmnt va fi legat n Cer; i tot ceea ce tu vei dezlega pe Pmnt va fi dezlegat n Cer" (Epistola ctre Corinteni). Conform acestei linii de argumentare, susinut de o puternic imagologie biblic, Papa are ntreaga putere (plenitudo potestas) asupra cretintii i prinilor cretini. El poate controla actele prinilor, dar reciproca nu este adevrat, deoarece nu st n menirea puterii temporale de a nelege valorile transcendente. Papa este deasupra legilor; el nu poate fi judecat de nimeni, dar el poate judeca un prin ru, dac acesta nesocotete nvturile Bisericii, eo ipso, ale Papei. Aceast absorbie a puterii temporale de ctre puterea spiritual se bazeaz pe recunoaterea oficial a superioritii valorilor morale i spirituale deinute de Biseric. Este adevrat c orice putere vine de la Dumnezeu, dar puterea temporal a prinilor vine indirect: ea este confirmat de Pap, ca reprezentant al lui Hristos pe pmnt. ntruct guvernarea lumii cretine revine papei, puterile publice devin instrumentul acestei guvernri i trebuie s se supun jurisdiciei spirituale: n msura n care aciunea politic are un sens religios i unde puterea trebuie s serveasc, n ultim instan, interesele supreme ale Bisericii, aceast aciune i aceast putere nu ar trebui s fie indiferente. De aceea, Papa are dreptul de a o orienta i, la nevoie, de a modifica politica secular"[16]. B. Politic i religie n Bizan 1. Punerea problemei n constituirea Imperiului Roman de Rsrit Putem vorbi de un veritabil sincretism compus din cele trei laturi ale unui triunghi echilateral: politic, religie i drept a cror convergent se sprijin pe tot attea canale de comunicare a

influenelor modelatoare: influena culturii politice a Principatului i Dominatului; influena monarhiilor helenistice i influena filosofiei greceti. Toate aceste influene se osmozeaz ntr-o nou formul politic sub presiunea geo-strategic a perilor n Est, a arabilor n Vest i a Occidentului n Nord pn la naterea unui nou Imperiu - Imperiul Bizantin. Aceast nou formul politic poate fi rezumat n patru vocabule: un mprat, un Stat, o Biseric, o Lege".Monarhia militar pe care Cezar voia s o impun lumii romane n ultimii ani ai domniei sale (46-44 .e.n.) vexase tradiia republican dar ea a continuat s subziste, alimentat fiind i de necesitatea unei conduceri unice a Imperiului. A fost nevoie de tactul i geniul politic al lui Octavian pentru a putea trece aceast form de regim politic, deghizat sub o vest republican. Avnd imperium unic i auctoritas asupra ntregii lumi, Prinul avea potestas n provinciile romane i rspundea, concomitent, de finanele armatei. n Testamentul su politic, Senatul era redus la o funcie de reprezentare i deliberare, fr puteri efective ns, iar adunarea poporului disprea discret din ecuaia puterii. n calitate de comandant suprem al armatei, de pontifex maximum, de ef al augurilor, al finanelor publice, mpratul a primit n titulatura sa calificativul de divin i de augustus avnd un statut terestru asemntor zeilor: Octavian Augustus Dive Caesar. n secolele urmtoare aceast imagine a puterii absolute se va perpetua printr-un aflux imagistic al aceleiai puteri din partea monarhiilor elenistice, profund influenate i ele n aceast privin de structura puterii din monarhiile orientale. De aceea, mpraii bizantini vor prelua toate aceste prerogative ale puterii absolute din Principat i din Orient. Nu ntmpltor ei se numesc Autocratori"; Pantocratori" i Cosmocratori". mpraii bizantini sunt efii armatei, efii administraiei, au iniiativ legislativ, ncheie tratatele de pace, ntr-un cuvnt concentreaz ntreaga putere n minile lor. Dar mai presus de toate ei sunt efii incontestabili ai Bisericii, mprind cu patriarhii o paritate fluctuant n ce privete legea divin. Cum se explic faptul c n Imperiul Bizantin mpratul era divinizat n aa msur nct Ana Comnena nu s-a sfiit n Alexiada s l declare drept al treisprezecelea Apostol", iar expresii precum chipul lui Dumnezeu pe pmnt", legea vie a timpului su" se ntlnesc frecvent n literatura bizantin, ncepnd cu secolul VI. Aceast poziionare a imaginii mpratului ca structur" sau Centru" al lumii nu deriv din influena unor cosmogonii limitrofe ci din spiritualitatea greac, dominant n Bizan, ncepnd cu secolul VI cnd limba greac elimin limba latin ca limb oficial. Filosofia platonic, i mai ales cea neoplatonic, va structura teoria politic a puterii dup modelul statului ideal" i al principelui ideal" gsind n teoria Ideilor platonice o platform ideologic excelent de legitimitate. n aceste condiii, la care se adaug compoziia etnic heteroclit a Imperiului ca i persistena unor structuri geo-politice speciale, Biserica va avea un rol de subordonare total n faa intereselor de stat, alias mpratului. Formula care definete cel mai bine aceast preeminen a puterii temporale sau, mai exact, amestecul dintre puterea temporal i cea spiritual n persoana sacr a mpratului poart numele de cezaro-papism. Este o formul sui-generis deoarece de multe ori, patriarhul de la Constantinopol, considerat de tradiia patristic rsritean legea vie a lui Hristos" sau interpretul voinei divine n Imperiu, s-a rzvrtit mpotriva mprailor care nclcau legile umane i divine. Statistic vorbind, numrul afuriseniilor" (excomunicrilor) a fost mult mai mare n Bizan dect la Roma unde puterea spiritual a fost n anumite perioade (secolele XXII ndeosebi) net superioar puterii temporale. Se pare c Biserica s-a subordonat cu bun tiin statului i mpratului, contient fiind de nevoia vital de unitate a Imperiului. Dup cum, tot din raiuni politice, n alte perioade istorice, cesaro-papismul i ideologia naionalist vor ocupa prim-planul actualitii politice bizantine. 2. Cesaro-papismul i imagologia puterii mpratul Constantin cel Mare mut Capitala Imperiului la Constantinopol n 313. mpreun cu mama sa , Elena, primete botezul n noua religie n care l boteaz i pe fiul su. Edictul de toleran pentru cultul cretin, dat n 327, urmeaz Conciliului de la Niceea din 325. Acest Conciliu are o importan extraordinar, att pe plan dogmatic ct i, mai ales, pe planul

coninutului puterii imperiale. Pe plan dogmatic, deoarece intervenia energic a mpratului va pune capt arianismului care amenina unitatea Imperiului i a Bisericii. Faptul c sinodul ecumenic l-a acceptat ca primum inter pares ntre autoritile religioase, faptul c mpratul contribuie la elaborarea Crezului, a Dogmei n formula sa trinitar poate fi considerat nceputul cesaro-papismului. Domnia lui Justinian I (527-565) continu mai departe opera lui Constantin cel Mare de ef al Statului i al Bisericii, dar la sudura dintre aceste dou instituii fundamentale se adaug alte dou care vor fixa n timp apogeul strlucirii imperiale n Bizan: opera legislativ i administrativ. Prin sistematizarea dreptului roman (Codul lui Justinian - Codus juris civilas) n Digeste, Novele i Instituii, ca i prin organizarea administrativ a Imperiului, geniul politic al lui Justinian las s se ntrevad o posibil paradigm explicativ a unitii i strlucirii Imperiului n secolele VI-VII. Pe lng noua organizare administrativ n theme, turmes i bantes, sunt organizate diferitele categorii de personal administrativ ncepnd cu clarissimii pn la turmarci i strategicoi. Marii efi ai administraiei bizantine erau cei patru logofei: logoftul militar, logoftul turmelor, logoftul tezaurului public i logoftul de interne (al dromului). Imediat dup aceea veneau questorul (ministrul justiiei) i eparhul (prefectul oraului). Nobilimea senatorial era mprit n 18 clase ierarhice, fiecare corespunznd unei demniti. Cele mai nalte dintre aceste demniti erau cele de magistras, de proconsul, de patriciu i de protosptar. Personajele investite cu cele mai nalte demniti formau n aceast nobilime o elit care se numea arhontes synklethon (clarrissimii romani). Fiecare din cele 18 demniti ale nobilimii senatoriale calificau pe titularii lor pentru un anumit rol administrativ, n special pentru a ocupa una din cele 60 de funcii superioare rezervate marilor efi ai administraiei civile sau militare. Structura politic a cezaro-papismului: un mprat, un stat, o lege, o biseric" nu a fost ns una imuabil; dimpotriv, ea a suferit alterri n timp, n funcie de interesele interne i externe ale Imperiului ca i de atingerea pe care unii mprai o aduceau legii morale i divine, ceea ce obliga pe patriarhi la reacii neateptat de dure, mergnd pn la afurisenie (excomunicare) sau la rscoale[17]. Se cunoate reacia dur a patriarhului Balsamon cnd mpratul Leon I Isaurianul a interzis printr-un decret imperial cultul icoanelor i nu printr-un decret al Conciliului, aa cum trebuia s procedeze conform reglementrilor n vigoare date de Temistios i de Jovien n secolul V acestei probleme. Biserica revendica prioritatea n domeniul spiritual i respingea cezaro-papismul dictatorial al Isaurienilor. Reacia Bisericii a dus la instituirea unei diarhii a puterii care recunoate n mprat i n Patriarh pe cei doi stlpi ai Imperiului. Ea a fost formulat ntr-un document numit Epanagoga (spre sfritul secolului al IX-lea)[18]. Dup aceast formul, mpratul este intendentul legal al lui Dumnezeu legtura comun a tuturor supuilor care distribuie justiia ntr-o obiectivitate perfect celor prezeni, fiecruia dup meritele sale. Patriarhul, imagine vie a lui Hristos, confer adevrului, prin actele i cuvintele sale, sensul lor profund; numai lui i aparine dreptul de a interpreta textele sacre. Sub dinastia Comnenilor, ncepnd cu anul 1081, cezaro-papismul a cunoscut o nou perioad de afirmare. n ciuda unei epoci de prosperitate, apariia noilor doctrine eretice (paulicienii, bogomilii) i a erorilor dogmatice cu tendine raionaliste angajeaz nc o dat Biserica ortodox n lupta pentru unitatea ei interioar, pentru adevrul dogmei. Dar, ntruct salvarea ortodoxiei se identifica din ce n ce mai mult cu salvarea statului, pentru a evita pericolele externe sau interne, politice sau spirituale, mpraii au recurs din nou la cezaro-papism. Celebrul canonist Theodoros Balsamon justific cazaro-papismul, afirmnd c puterea i activitatea mprailor vizeaz corpul i sufletul, n timp ce puterea i activitatea patriarhului vizeaz numai sufletul: mpratul, spune el, de altminteri, nu este supus nici legilor, nici canoanelor"[19]. Astfel, stpnii temporalului au devenit i stpnii spiritualului. Dup cum era de ateptat, iconoclasmul decretat de Leon I (717-741) a suscitat reacii violente att din partea clerului ct i din partea credincioilor, pn pe punctul de a declana un rzboi civil. Dar calculul politic al Isaurianului s-a dovedit a fi unul rece i inflexibil. Cultul icoanelor atinsese nivelul periculos al adoraiei fetisite i devenise un concurent de temut al puterii imperiale. Pe cale de consecin, puterea spiritual, prin cler i mnstiri, putea s instituie un

regim teocratic fundamentalist care s subordoneze puterea imperial. Dar cearta imaginilor nu trda dect faa vizibil a aisbergului, deoarece n spatele cultului icoanelor se profilau contradiciile unui imperiu plurietnic care ameninau unitatea sa intern. Adncirea inegalitilor i a srciei nu puteau s lase indifereni pe mpraii isaurieni, mai ales n condiiile n care forele amenintoare ale Islamului ncercau s mute din fruntariile Bizanului. n aceste mprejurri, era firesc ca politica mprailor isaurieni s fie una realist i popular, iar ideologia s capete accente naionaliste: n ceea ce privete politica intern, se constat o dorin accentuat de justiie social i o grij de a proteja pe cei slabi contra exaciunilor celor puternici"[20]. Opera legislativ a Isaurienilor - Ecloga - prin cele trei coduri - civil, militar i rural - o antologie abreviat a Instituiilor, Novelelor i Codurilor lui Justinian d adevrata dimensiune a spiritului i a inovaiilor isauriene. Intenia umanitar mai larg ce rzbate din aceste coduri reiese i din voina lui Leon al III-lea de a face legile i dreptul, devenite de neneles populaiei, mai ales provincialilor", accesibile tuturor. Rezultatul acestui efort de simplificare al unei legislaii stufoase i adeseori perimate va rmne n vigoare pn la elaborarea Basilicalelor, la sfritul secolului al IX-lea, n timpul dinastiei macedonene, de ctre Leon al VI-lea neleptul. Ecloga, nscut, deci, din grija de a servi pe cei mai simpli dintre ceteni, arat, prin coninutul su, c legile bizantine puteau s fie, i n acest moment erau, n slujba celor slabi economic i social"[21].ntr-adevr, n document sunt prescrise pedepse egale pentru toi, fie c acetia sunt puternici sau umili, bogai sau sraci. n legile privind cstoria sunt introduse norme inspirate de morala cretin, iar cele din codul rural vizeaz abolirea sclaviei[22]. ntr-adevr, spiritul de justiie care se degaj din lungul preambul al Eclogii, redactat, se pare, de Leon al III-lea, reprezint preocuparea esenial pentru politica social a mprailor isaurieni: Din toate bunurile, declar Leon al III-lea, eu am ales Justiia"[23]. mpratul constat c numai exercitarea Justiiei n lume este conform cu voina Divin. Ea angajeaz pe cei nsrcinai cu ea s se abin de la orice pasiune i s pronune judecata lor n conformitate cu exigenele adevratei justiii care nu dispreuiesc pe cei puternici"[24]. n sfrit, el invit pe judectori s serveasc egalitatea i justiia i s-i aminteasc de faptul c Dumnezeu pedepsete pe cei care au dou greuti i dou msuri"[25] (... ) Sloganul de la sfritul introducerii clarific fondul politicii iconoclaste: Cu Dumnezeu pentru sraci i asuprii i pentru aprarea patriei" - aceasta este noua ideologie al crei scop este crearea solidaritii naionale. A avea grij de poporul su, a-l proteja mpotriva celor puternici aceasta este voina lui Dumnezeu, pentru c numai astfel, cu ajutorul divin, Bizantinii vor putea s se apere mpotriva dumanilor", mpotriva invaziilor arabe n Orient i incursiunilor slave n Occident. 3. Gndirea social-politic n Bizan Dup cum s-a observat n capitolele precedente, spiritul dreptului roman modela n atmosfera valorilor morale ale cretinismului. Ereditatea culturii juridice romane cpta o nou for n contact cu patosul justiiar al religiei cretine. Dup cum a remarcat cu justee Nicolae Iorga dreptul este un capitol al Bizanului". El este, mpreun cu schimbrile de atitudine, regula, esena nsi a acestei societi, elementul prin care ea triete i modeleaz"[26]. n aceast ordine de idei, lucrarea lui Kekaumenou (985-1031), Strategiconul, este deosebit de instructiv. Lucrarea este un tratat de strategie al unui nobil militar bizantin destinat pregtirii fiilor si; dar Kekaumenou nu separ viaa public de viaa privat a unui soldat, astfel nct tratatul despre strategie este dublat n corpul operei de un tratat de moral practic, literatur att de nrdcinat n spiritualitatea bizantin: De altminteri, spune el, eu scriu pentru copiii mei ceea ce am fcut, ceea ce am vzut i auzit, lucruri adevrate i care se ntmpl n toate zilele"[27]. nelepciunea practic din Strategicon rezid din filosofia pur aplicativ, din simul comun al epocii sale i din tradiia moral a societii bizantine. Tonul personal, naivitatea formei, experiena bogat a vieii confer tratatului un profund umanism i o dragoste pentru justiie

impregnat de valorile morale ale cretinismului. n acest sens, preceptul urmtor capt ntreaga semnificaie: Cnd acionai bine Dumnezeu v sprijin. Dac tu serveti magistratul, servete-l nu ca pe un magistrat sau ca pe un om, ci ca pe un rege i ca pe un Dumnezeu"[28]. Trebuie s fii drept fa de toi"[29]. De aceea, dect s judeci strmb, cnd trebuie s-l judeci pe prietenul tu intim, prefer mai bine s nu fii judectorul lui[30]. Este bine, spune el, ca subalternilor ti s le fie fric de tine, dar numai pentru c tu eti drept i nu din alte motive. Cci dac ei sunt subalternii ti ei nu sunt mai puin oameni ca tine. Viaa este plin, observ el, de instabilitate: singurul lucru stabil este c tu eti un om plasat sub un judector drept care este Dumnezeu"[31]. Tu vei pedepsi, spune el strategului, pe cei care au comis o greeal, dar nu pe toi, nici cu o pedeaps care echivaleaz cu greeala lor, ci cu umanitate"[32]. n aceeai ordine de idei a raportului dintre religie, drept i politic se nscrie i opera lui Nicephoros Blemmides[33] (1197-1272), strlucit reprezentant al micrii renascentiste i intelectuale din secolul al XIII-lea, care a anticipat, cu cel puin un secol, liniile directoare ale Renaterii din Occident. Opera cruia Blemmides i-a consacrat ntreaga sa via nu este nici tiina, nici filosofia, ci pedagogia. ns o pedagogie social, am ndrzni noi s subliniem, n care ideile platonice din Republica cu privire la formarea regilor filosofi i la regimul sofocratic sunt proiectate n perspectiva regenerrii statului bizantin. Anticipnd opera pedagogic a Renaterii, el consider c remediul pentru depirea strii de criz a Imperiului este ameliorarea oamenilor prin formarea de caractere". n aceast privin, un rol mai important dect familia i societatea n educaia public l are statul deoarece acesta va cuta n primul rnd s modeleze suveranul ideal care va aciona pentru regenerarea lumii bizantine. Regalitate i filosofie, spune el, sunt foarte nrudite; ambele sunt imaginea Imperiului divin: una n vrful demnitilor, cealalt n vrful artelor i tiinelor. Dac ele coincid ntr-o singur persoan se obine idealul. Regele devine atunci un adevrat Dumnezeu pe pmnt"[34]. Tot din perspectiva Renaterii bizantine se impune figura patriarhului Giorgios Gemistos Plethon, personalitate de o erudiie rar, care a fcut o profund impresie la Academia platonic din Florena cu ocazia vizitei delegaiei bizantine la Vatican n 1439 pentru a negocia un eventual ajutor mpotriva iminentei invazii otomane. ntre 1416-1423 Plethon trimite dou memorii: unul mpratului Manuel Paleologul i altul fiului su, Theodor al II-lea, despot al Mistrei, n care el expune reformele necesare pentru renaterea statului. n memoriul adresat mpratului, Plethon militeaz pentru renaterea statului bizantin dup modelul i strlucirea Greciei antice. Noi suntem eleni" - scrie Plethon - i adaug: Peloponesul a fost vechea surs de unde au provenit cele mai nobile triburi greceti care, plecnd de aici, au dat natere marii istorii a naiunii greceti". ntr-una din numeroasele sale opere istorice[35], el las s se ntrevad c visa s joace pe lng principii bizantini rolul filosofului la curile regilor absolutiti din Europa iluminismului. Discuiile interminabile pentru unirea celor dou Biserici i-au artat c n spatele principiilor cretine se ascundeau raiuni geopolitice. El a sfrit prin a vedea n prelaii care discutau condiiile unirii sofiti ce cutau s-i impun punctul de vedere pentru a obine avantaje politice. Acest spirit mercantil nu putea fi admis de Plethon deoarece n materie de supranatural el echivala cu negarea Providenei. C. Revoluia medieval 1. Sfntul Toma din Aquino i marea sintez" Revoluia svrit de Sfntul Toma din Aquino (1225-1276) n tiina politic medieval poate fi recunoscut n toat amploarea i profunzimea ei dac satisface, n prealabil, dou postulate: 1.situaia tiinei politice medievale, dac a existat aa ceva pn la Summa theologiae (1266-1273); 2.gradul de originalitate al acestui monument arhitectonic i rolul lui n apariia teoriei politice moderne i premoderne. Pn la Sfntul Toma prevalase tradiia patristic dup care puterea i autoritatea politic sunt de origine divin, iar raiunea de a fi a politicii era triumful justiiei, domnia legii. Dar att

la Sfntul Pavel ct i la Sfntul Augustin sensul justiiei deriva din transcendent; justiia i legile umane nu erau dect o copie a voinei i iubirii lui Dumnezeu de a salva de la pcatul originar" aceast societate impur, motenit de la lumea antic pgn. nainte de toate, revoluia tomist const n sinteza politic dintre filosofia lui Aristotel i gndirea teologic i religioas a Evului Mediu n materie de guvernare. Saltul revoluionar operat de Toma din Aquino prin aceast sintez const n noua concepie despre putere i societate. Puterea nu mai apare ca o convenie, ca o pedeaps, derivat din obligaia de a ispi pcatul originar, ci ca o necesitate natural, dedus din realizarea scopurilor terestre ale omului: Puterea in abstracto, autoritatea n sine este de origine i de natur divin, a jure divino, att pentru Sfntul Toma, ct i pentru Sfntul Pavel (omnis potestas a Deo). Dar, n acelai timp, Sfntul Toma, care l urmeaz aici pe Aristotel i se separ de tradiia stoic i patristic, mai ales augustinian, consider c aceast putere este funciar natural, c ea i are rdcinile n natura nsi a omului: acesta are nevoie de ea pentru a-i realiza pe deplin scopurile sale terestre"[36]. n viziunea Sfntului Toma, aidoma teoriei cauzelor la Aristotel, puterea este constitutiv societii politice. Prin natura lor, oamenii au nevoi i scopuri comune care nu se pot materializa dect n aceste ntreguri ordonate care reduc multiplul (micarea dezordonat) la Unul (scopul comun). Aceasta este i funcia puterii concrete, de drept pur uman (a jure humano) a crei exercitare, desemnare, alegere depinde de voina titularilor sau deintorilor ei n vederea realizrii binelui propus pentru comunitate.Teoria legilor la Sfntul Toma este strns legat de teoria puterii, mai ales dac avem n vedere concepia sa despre comunitatea politic unde datoria cetenilor, care fac parte din natur, este de a participa la opera sa, la cel mai mare Bine. Pe lng indivizi, denumii substane primare", comunitatea politic este de esen relaional, deoarece structura ei de baz este ordinea, relaia personificat prin Lege. Legea este o regul i o msur a actelor dup care fiecare este obligat s acioneze sau s nu acioneze. Or, regula i msura nu aparin dect Raiunii. n viziunea Sfntului Toma, legea este o ordine a Raiunii n vederea Binelui Comun, stabilit i promulgat de ctre cel care are grija comunitii"[37]. Aici, Sfntul Toma se apropie cel mai mult de Aristotel, dar, n acelai timp, se ndeprteaz de el. Pe de o parte, supremaia Legii care deriv din supremaia Raiunii, deoarece Raiunea este o facultate care dirijeaz actele spre scopul lor. Pe de alta, sinteza dintre Lege i ordine concretizeaz sinteza dintre legea natural i legea pozitiv, ceea ce elimin ncercrile de intruziune ale voinei sau puterii arbitrare n viaa Cetii. Dar ea evideniaz, totodat, sinteza dintre contractul social i scopurile puterii a jure humano, prin intermediul Binelui Comun. ntruct cauza final este asocierea i traiul comun n Cetate, Binele Comun este un concept etico-politic, strns solidar cu Binele individual a crui finalitate este identic cu aceea a Binelui Comun. Dar Sfntul Toma se ndeprteaz de Aristotel deoarece pentru el noiunea de Bine Comun, de cauz final, transcende interesele terestre ale vieii n Cetate. Pe linia gndirii Sfntului Augustin exist la Sfntul Toma un scop ultim, supranatural care deriv din statutul de creatur al omului, ceea ce face ca statutul lui de cetean s fie limitat la sfera de intervenie a statului. De aceea, pentru Sfntul Toma omul are dou scopuri n via: unul natural sau temporal, ce deriv din statutul de cetean, de locuitor al Cetii, cellalt supranatural, spiritual a crei gestiune este ncredinat Bisericii pentru a conduce creaturile umane spre poarta salvrii eterne". Fa de Stat, Biserica este o autoritate superioar deoarece scopul supranatural este superior scopului natural, iar scopul ultim" este superior scopurilor intermediare. Autoritatea Bisericii provine din autoritatea divin, din aceea a acestui rege care nu este numai om, dar i Dumnezeu, adic Domnul nostru Iisus Hristos; (delegarea, ministerul acestei regaliti) cu scopul ca spiritualul s fie deosebit de temporal, este ncredinat nu regilor teretri, ci preoilor i, n principal, Marelui Preot, Vicarul lui Crist, Pontiful Roman, cruia toi regii Cretintii trebuie s i se supun ca Domnului nostru Iisus Hristos nsui, cci celui cruia i revine sarcina scopului ultim trebuie s i se supun cei care au sarcina scopurilor antecedente i ei trebuie s fie dirijai prin imperiumul su"[38].

Mai presus de ierarhia scopurilor exist la Toma din Aquino o ierarhie a legilor dup care fiecare este obligat s acioneze sau s nu acioneze s-i racordeze spiritul justiiei sale comunitare la nelepciunea legilor. Legea etern este raiunea guvernrii lucrurilor preexistnd n Dumnezeu: pentru c raiunea divin nu concepe nimic deoarece conceptul su este etern, de aici urmeaz c aceast lege este etern"[39]. Aa cum orice artizan are n minte imaginea finit a produsului su, scopul activitii sale nsi, tot astfel Arhitectul sau Fiina Suprem a Universului care este Dumnezeu, este n acelai timp autorul i suveranul lumii: el a creat-o i el o guverneaz. Prin urmare, trebuie s existe o lege etern pe care nimeni, dac acesta nu este Dumnezeu, nu o cunoate n esena sa, dar pe care orice creatur raional o cunoate, cel puin n parte, printr-un fel de iradieri"[40]. De aici urmeaz c omul, fiin raional, particip direct la legea etern, deoarece el urmeaz o ordine raional, n vederea Binelui Comun, instituit de cel care are grija comunitii, adevratul ei scop. Aceast participare a fiinelor raionale la legea etern, printr-un fel de iradiere, dar i de intuiie transcendental, ine de proiecia lumii eterne n adncurile insondabile ale sufletului uman i se numete lege natural. Principiul fundamental al legii naturale, din care decurg toate celelalte principii comune i abstracte ale ei, este acela de a face binele i a evita rul. Dar acest principiu luminos al Raiunii, pe care cerul l-a sdit n fiecare dintre noi" (Confucius) are nevoie, pentru a se realiza, de viaa n societate, de aplicarea i respectarea situaiilor particulare i concrete, ca i de condiiile speciale n spaiu i timp n care el trebuie s fie aplicat. Din necesitatea de a individualiza aplicarea principiilor legii naturale deriv legea uman, n acelai timp ca o consecin i ca o determinare particular a principiilor acesteia. Astfel, legii umane din fiecare ar, variabil dup fiecare ar, conform cu obiceiul din fiecare ar, i aparine sarcina de a individualiza i pedepsi cu precizie crima, interzis numai la modul abstract de legea natural"[41]. Ei i revine sarcina s umple prpastia care se adncete i pe care nici o reflecie individual nu este capabil s o depeasc de una singur ntre principiile universale ale legii naturale i detaliul actelor particulare care trebuie s i se conformeze"[42]. Pe lng raiune, legea uman face apel la ceea ce Toma din Aquino numete disciplina care constrnge", adic teama de pedeaps i for coercitiv a statului pentru a realiza, prin prohibirea instinctelor antisociale, perfecionarea virtuilor civice: Cci dac exist oameni buni, exist i oameni ri i corupi care nu pot fi uor deturnai de la ru prin cuvinte. A trebuit, prin urmare, s ntrebuinm fora i teama pentru ca, cel puin abinndu-se de la ru, ei s lase celorlali viaa linitit i pentru ca ei nii s fac din plcere ceea ce ei au fcut mai nti din obligaie"[43]. Dup Sfntul Toma, legile sunt mai utile dect arbitrariul judectorilor n judecarea unor cauze umane i aceasta din trei motive: 1.este mai uor s gsim civa nelepi care s fac legi bune dect un mare numr de judectori capabili s judece n circumstane particulare; 2.cei care fac legi au tendina de a reflecta prea mult asupra lor, ceea ce ngreuneaz eficiena procesului de justiie, iar, n plus, cei care judec, judec grbit; 3.legislatorii decid cu privire la general i la viitor i nu sunt influenai de circumstane prezente. Pentru a depi aceste neajunsuri, legea natural trebuie s fie completat prin legea uman. Legea uman deriv din legea natural ca o determinare particular a unui principiu general. De exemplu: Nu ucide!" este o determinare particular a principiului legii naturale: S nu faci ru nimnui!" Dar condamnarea unei persoane care svrete o infraciune este o particularizare a principiului general care stipuleaz c cel care cauzeaz o nedreptate altuia trebuie s fie pedepsit ine de fora legii umane.Dei legea uman este o aplicare a legii naturale i particip ntr-o oarecare manier la legea etern, din diferite motive aceast lege nu este suficient, totui, i ea reclam o lege superioar, la fel de pozitiv, dar divin, care corijeaz imperfeciunile legii naturale i ale legii umane"[44]. Aceast lege este necesar din patru motive:

1. trebuie o lege care s fie proporionat cu scopul omului; or, scopul omului depete importana naturii; 2. judecile umane sunt obscure i nesigure: este necesar o lege clar, exact, infailibil care s nu poat fi nici modificat, nici ameliorat; 3. legea uman nu poate pedepsi totul. La rndul ei, legea divin se mparte n legea veche i legea nou. De aceea, Sfntul Pavel compar starea sufletului sub legea veche cu starea copilului condus de un pedagog, iar sub legea nou cu aceea a omului matur care nu mai are nevoie de tutore. 2. Politic i religie la Sfntul Toma Din cele de mai sus s-a vzut c puterea este o necesitate natural care deriv din nevoia oamenilor de a intra n relaii de colaborare pentru satisfacerea nevoilor comunitare. Ea este att o convenie, dar n primul rnd o necesitate de al crei studiu se ocup politica a crei sarcin principal este degajarea principiului director prin care multitudinea se reduce la unitate, la comunitate politic. Prin urmare, dac natura omului sau animalului social i politic vrea ca el s triasc n societate cu un mare numr din semenii si, este necesar ca s existe la oameni un principiu prin care s guverneze mulimea... ntr-adevr, aceasta s-ar risipi n direcii diferite dac nu s-ar gsi cineva care s aib grij de binele su, aa cum corpul omului sau al oricrui alt animal s-ar dezagrega dac nu ar avea n acest corp o for directoare comun, viznd Binele Comun al tuturor membrelor"[45]. Puterea, de jure humano, de drept pur uman, in concreto, presupune c un om sau un grup de oameni comand legitim altor oameni nu n virtutea unei desemnri directe i personale a acestora de ctre Dumnezeu ci prin fora unei desemnri a membrilor comunitii. Puterea nu exist n masa dezordonat a mulimii ci n ntregul ordonat care constituie comunitatea, un ntreg n care prile constitutive nu au toate aceeai influen"[46]. Dup unii cercettori, poporul nu exista la Sfntul Toma nainte ca guvernarea s-l fi unificat i s-i fi dat sufletul ei"[47]. Chiar dac puterea in concreto, ntr-un sens general, deriv tot de la Dumnezeu acest lucru are loc ntr-un sens derivat, larg, ceea ce l autorizeaz pe Sfntul Toma s completeze teoria ministeriatului" Sfntului Pavel: Omnis potestas a Deo, sed per populum". (Orice putere vine de la Dumnezeu, dar prin intermediul poporului.)n ce privete desemnarea uman a guvernanilor i modul lor legitim de acces la putere, Sfntul Toma deosebete urmtoarele ipostaze: 1. o societate are capacitatea de a-i da ei nsi legi (astfel, ea este o societate liber"); 2. poporul are dreptul s-i aleag un rege; 3. o autoritate superioar ofer poporului un rege; 4. un popor care nu merit s-i dea el nsui legi, cernd astfel s se supun unui om eminent n capacitate i n virtute. Astfel, dispare orice specie de delegare sau reprezentare, chiar n sensul cel mai vag al acestor termeni (i, mai curnd dect concepia medieval se regsete o concepie platonic transmis de Aristotel, adic virtutea este comand)"[48]. Indiferent de titularul puterii i de modul n care el o dobndete, se simte n concepia despre guvernare a Sfntului Toma influena teoriei contractualiste a Evului Mediu, adaptat de cretinism la scopurile sale transcendente. n virtutea contractului special dintre Dumnezeu i poporul su, poporul se angajeaz s se supun principiilor sau regilor cu condiia ca acetia s se angajeze s acioneze pentru realizarea Binelui Public, nu al lor propriu. Dar metafizica cretin, dup cum s-a vzut n primul capitol, are scopuri mai nalte dect comunitatea politic. Pentru c omul nu este numai cetean, supus ordinii terestre, dar i creatur, supus ordinii divine. Din cele de mai sus rezult c pentru Sfntul Toma, eseniale sunt ntrebuinrile puterii n funcie de scopurile acesteia. Ca i n cazul legilor exist o arhitectonic a scopurilor care arat diferenele de fond dintre Aristotel i Toma din Aquino. Pentru ambii noiunea de Bine Comun este o sintez a ordinii cu Justiia; pentru ambii guvernanii au obligaia expres s-l realizeze. Pentru ambii scopurile statului sunt scopuri etice: datoria statului, ca asociaie de ceteni, este de a asigura cadrul comunitar necesar

dezvoltrii individului i a traiului fericit, ct mai bun posibil, n sensul virtuii. Pentru ambii, ntre Binele Comun i binele individual exist o relaie de strns interdependen, deoarece realizarea unuia este funcie de cellalt. Dar n ce privete scopurile statului, filosofia cretin a Sfntului Toma se desparte de filosofia pgn a lui Aristotel: n timp ce pentru filosoful pgn individul i gsete realizarea sa integral n cetate care este singura sa cauz final, pentru Sfntul Toma omul are dou scopuri: unul temporal, natural i cellalt spiritual, supranatural. El are, deci, nevoie de dou autoriti, Statul i Biserica, dominnd asupra aceleiai societi umane. Scopul spiritual, supranatural creia i corespunde Biserica (i care singur este scopul unic) are superioritatea. Biserica nsi este o autoritate superioar"[49]. De aici urmeaz c Binele Suveran al lui Aristotel este doar un scop intermediar terestru; prin practicarea virtuilor naturale, ca esen a politicii la Aristotel, el i pregtete pe oameni pentru abordarea virtuilor supranaturale spre a pi spre poarta salvrii eterne". Aa cum scopul ultim" este superior scopurilor intermediare, scopul supranatural este superior scopului natural i autoritatea divin este superioar autoritii terestre. Conferindu-i Papei sarcina scopului ultim i n funcie de autoritatea sa spiritual suprem, aceasta are i o autoritate temporal asupra regilor n orice activitate a acestora privind scopul salvrii eterne. Cu toate acestea, Sfntul Toma nu cade ntr-o extrem sau alta, el reuind s menin un echilibru, o cale de mijloc ntre aceste dou autoriti, chiar dac subordonarea ierarhic a mijloacelor la scop" i permite Papei dreptul de a aprecia sau nu, de a face sau nu, cnd, cum i pn unde" are dreptul s intervin n temporal. Astfel s-a putut vorbi la Sfntul Toma de o teocraie moderat" sau de o monarhie temperat", form de guvernmnt care deriv cu necesitate din sinteza tomist a legilor, a scopurilor i a teoriei contractualiste. Att n Summa ct i n De Regno, Sfntul Toma este preocupat ca regalitatea s nu degenereze n tiranie i pstreaz cele mai mari rezerve fa de regii i principii care violeaz legea natural i urmresc binele personal n dauna binelui comun.Ca i la Platon i Aristotel, i pentru Sfntul Toma tirania este n mod fundamental regimul injust care, profitnd de puterea acordat prin contract, urmrete binele propriu n defavoarea Binelui General. De aceea, condamnnd revolta ca un pcat mortal, deoarece ea distruge ordinea juridic care procur binele comun"[50], autorul Summei nu consider rsturnarea tiraniei drept revolt. A rsturna o putere care comite fapte reprobabile n ordinea temporal i spiritual, care produce dezordinea pentru a-i menine dominaia nu nseamn revolt. Singura condiie pus de Sfntul Toma este ca mulimea supuilor s nu sufere mai mult din dezordinea care va urma dect din regimul tiranic nsui"[51]. Dac nu exist excese insuportabile mai bine s suportm un timp o tiranie moderat dect s ne expunem la pericole mult mai grave dect tirania nsi (precum represiunea crud n caz de nfrngere a revoltei, efectele faciunilor n timpul insureciei i dup aceasta). De altminteri, cine garanteaz c noul stpn care ne va fi dat nu va fi mult mai despotic, mai ru dect cel vechi? Totui, dac tirania devine insuportabil, putem oare ucide tiranul, se ntreab Sfntul Toma? Rspunsul este, desigur, negativ. Cci acest lucru ar fi contrar doctrinei Apostolilor care ne sftuiesc s ne supunem chiar unor stpni ri: Este, ntradevr, o graie dac cineva, pentru a depune mrturie pentru Domnul, ndur dureri care l afecteaz pe nedrept. De altminteri, cte pericole dac simpli particulari, din propria iniiativ, ar ucide guvernanii, chiar tirani" Pctoii ar fi ntotdeauna gata s-l denune pe comandant, ntotdeauna incomod pentru ei: astfel nct poporul ar risca mai mult s piard un rege dect s fie eliberat de un tiran"[52]. Concluzia este c mai bine s acionm prin autoritatea public dect s ne facem singuri dreptate. Dar oare tiranul nu este autoritate public? n Summa el trateaz expres despre justiia i injustiia legilor umane. Acestea pot s fie injuste n raport cu binele uman sau n raport cu binele divin. n raport cu binele uman pot fi enumerate legile care avantajeaz lcomia sau gloria personal a prinului n raport cu utilitatea comun; legile care exced competena celui care le aplic, legile care impun obligaii inegale supuilor, chiar dac se urmrete Binele Comun. Astfel de legi nu oblig forul contiinei cci ele sunt mai mult

violen dect legi, dar trebuie respectate, n cel mai ru caz pentru a evita haosul social. Dimpotriv, legile nedrepte n raport cu binele divin, lezeaz direct legea divin, de exemplu, legile tiranilor care incit la idolatrie i care nu trebuie respectate n nici un caz. Preocuparea Sfntului Toma pentru alegerea celei mai bune forme de guvernmnt i pentru a evita ca monarhia s degenereze n tiranie deriv din rspunsul la ntrebarea dac instituirea legii umane, care trebuie s fie stabilit n vederea Binelui Comun, aparine comunitii sau persoanei publice creia i s-a ncredinat grija acestei comuniti. Aceast cutare este condiionat de grija pentru unitatea statului i coeziunea social ca i pentru virtuile persoanle ale guvernanilor.n Summa, doctorul angelic va opta pentru o form de guvernmnt mixt, pe ct vreme n De Regno (lucrare rmas neterminat) recomand monarhia temperat ca cel mai bun remediu mpotriva tiraniei. Raiunile care l conduc la alegerea primei variante sunt att natura i structura autoritii, ct i selecia a tot ce s-a dovedit mai rezistent n principiul i natura fiecrei forme de guvernmnt: Pentru ca instituirea puterilor s fie bun, ntr-o cetate sau la un popor oarecare, trebuie s avem n vedere dou lucruri. Primul, ca toi cetenii s aib o parte din autoritate. Este calea de a menine pacea n popor, cci toat lumea dorete un aranjament de acest gen i tinde s l conserve... Al doilea se raporteaz la diferitele specii de regimuri sau de repartiii a autoritilor. Cci exist mai multe specii de regimuri expuse de Aristotel... dintre care iat principalele dou: regalitatea, regnum, unde unul singur exercit puterea n funcie de virtutea sa, secundum virtutem; aristocraia, adic guvernarea oamenilor de elit (potestas optimatum), unde un mic numr exercit puterea n funcie de virtutea sa"[53]. n consecin, continu autorul, ntr-o cetate sau ntr-un regat, repartiia cea mai bun a puterilor este urmtoarea: mai nti un ef unic, ales pentru virtutea sa, care s fie n fruntea tuturor; apoi, deasupra lui, civa efi alei pentru virtutea lor; pentru a fi aceea a ctorva autoritatea lor nu este mai puin aceea a ntregii lumi, deoarece ei pot s fie alei de ntreg poporul sau, de fapt, ei chiar sunt alei de acesta"[54]. Astfel, n Summa, cel mai bun regim apare ca rezultanta unui dozaj fericit al regimurilor pure: optima politia, bene commixta: din regalitate, n care unul singur comand; din aristocraie, n care puterea este exercitat de mai muli n funcie de virtutea lor; n sfrit, din democraie (ex democratia, id est potestate populi) n care efii pot s fie alei din rndurile poporului i n care poporului i aparine alegerea efilor"[55]. Acest regim mixt cu preponderen monarhic este regimul instituit dup legea divin, deoarece virtutea guvernanilor garanteaz orientarea Statului spre Binele Comun, singurul suveran veritabil"[56]. Cci Moise i urmaii si guvernau poporul ca efi unici care comandau tuturor, dar cu colaborarea celor aptezeci i doi de btrni, brbai nelepi i ilutri (sapientes et nobiles) alei din popor i de ctre popor. Acest regim era monarhic, aristocratic i democratic"[57].

ROLUL RELIGIEI IN INVATAMANT

Modernizarea societii romneti n perioada domniei regelui Carol I, 1866-1914, a avut drept component principal modernizarea culturii care s-a realizat att prin implicarea statului, ct i a persoanelor particulare care au nfiinat fundaii i societi culturale. Implicarea statului s-a tradus prin elaborarea unor principii integrate unei politici culturale n cadrul creia formarea culturii naionale a fost unul dintre cele mai importante obiective. Politica cultural s-a realizat prin degajarea unei politici a nvmntului care s cuprind cel puin dou coordonate: reducerea fenomenului analfabetismului prin elaborarea unor legi prin care populaia de vrst colar s fie obligat s frecventeze coala primar i dezvoltarea nvmntului superior care s pregteasc viitorii specialiti pentru toate domeniile de activitate. n vederea realizrii obiectivelor culturale, un rol capital i-a revenit Ministerului Instruciunii Publice care, prin minitrii si, a propus o serie de proiecte de legi prin care s se realizeze un sistem de nvmnt naional. Acest sistem trebuia aplicat n colile de stat, dar

i n colile particulare: pensionate, internate etc., chiar dac aici au existat i diferene de transpunere practic a programelor de nvmnt. Pentru elaborarea politicilor culturale statul a apelat la elita sa cultural. Aceasta a avut menirea nu numai de a trasa anumite jaloane culturii, dar s-a implicat n procesul de nvmnt devenind minitrii ai Instruciunii Publice, nvtori i profesori, au redactat manuale i programe de nvmnt, au trdaus cri i manuale colare. Elita cultural a nfiinat, de asemenea, i fundaii, societi, asociaii culturale care aveau menirea de a ncuraja formarea individual a unor tineri talentai prin acordarea unor burse de studiu pentru domenii diverse n ar sau n strintate, a organizat biblioteci, coli, a impulsionat cercetarea i studiul prin acordarea unor premii pentru lucrri deosebite. Meritul fundaiilor, asociaiilor, societilor culturale mai ales din a doua jumtate a secolulul al XIX-lea a fost impunera unui nou model uman n Romnia bazat pe merit personal, pe valori umane, pe tiina de carte1. De multe ori intelectualii erau membrii mai multor societi culturale, implicarea lor remarcndu-se prin nfiinarea i organizarea unor societi culturale, prin activitile pe care le-au desfurat de-a lungul timpului: prelegeri, conferine pe teme culturale i tiinifice, fiind membrii n comisiile pentru acordarea burselor i premiilor, organiznd instituii culturale. Foarte multe societi s-au organizat prin sistemul asocierii, fr implicarea statului, au funcionat datorit taxelor pltite de membrii si sau prin donaii i subvenii pe la diverse persoane particulare. Fundaiile culturale s-au nfiinat i organizat prin sistemul donaiilor de averi, averi mobile sau imobile donate de persoane particulare care au dorit s ofere mijloace financiare pentru organizarea i ntreinerea unor coli, a unor elevi sau studeni, pentru acordarea burselor de studiu, n ar sau n strintate. Cele mai importante fundaii particulare au fost: Fundaia Vasile Adamachi creat la Iai de ctre boierul Adamachi prin testamentul su redactat n anul 1892 prin care propunea se se organizeze o coal public de biei n Iai, iar Academia Romn s acorde anual premii literare. Fundaia Ioan Otteteleanu nfiinat n anul 1893 la Bucureti pe moia de la Mgurele prin testamentul redactat n anul 1876 de Ioan Otteteleanu. Institutul era destinat educrii fetelor astfel nct acestea s capete un profil intelectual, social care s corespund normelor morale ale epocii. Regele Carol I s-a dovedit a fi un rege pentru care sprijinirea politicilor culturale, a iniiativelor culturale, patronarea culturii s-au realizat i prin implicarea sa direct oferind culturii instituii create din fonduri regale printre care aminitim Fundaia Universitar Carol I sau Societatea Regal de Geografie. Secolul al XIX-lea ne ofer un tablou amplu i divers al unor particulari care se implic n cultur, prin nfiinarea fondurilor, fundaiilor, ceea ce ne-a fcut s ne gndim c acest lucru era un obicei, o practic a secolului modern romn, dar i o nevoie urgent de evoluiea societii romneti. De aceea, mai ales n Transilvania, particularii doritori de instrucie i dezvoltare cultural, de emancipare sub diversele ei forme se unesc, astfel c avem comuniti ntregi locale care strng fonduri pentru a ntreine elevii sau studenii la studii n ar sau n strintate. Acest lucru l fac i bncile care acord un procent din venituri pentru burse de studi sau familii cu stare, ori pur i simplu familia2.
1

Chiar dac nu s-a putut realiza dominaia meritocraiei n perioada studiat, din motive diverse, aceasta s-a format i a impus o nou mentaliate, ca o alternativ viabil la vechile mecanisme de ascensiune social. 2 Mai ales familia ca structur social, este cea mai fantastic prins de aceast mentalitate i cheltuiete sume mari pentru a-i trimite copiii la studii universitare. Sunt mii de familii din ntre Sud-Estul care au cheltuit bugetul familiei pentru studii universitare...Familii de mari i mici boieri, mari i mici negusori, greci, germani, unguri, evrei, bulgari, srbi, italieni, din ntreg imperiul Otoman, de nali sau mici funcionari, profesori, medici, juriti, din nou creattele state greceti i srb, protipendada balcanic cretin de la Constantinopol, Brusa, Smirna, familii din diaspora greac i bulgar,de la Viena, Rusia, din Principatele Romne, toat aceast lume este antrenat n realizarea unui continuu i crescnd mereu buget de studii universitare n Germania, Frana, Austria, Elena Sipiur, Intelectuali, elite, clase politice moderne n Sud-Estul european. Secolul XIX, Editura Do-MinoR, Bucureti, 2004, p. 290

Tema politiciilor culturale ale statului i mai ales evoluia nvmntului a mai fost abordat de istorici i cercettori precum: Nicolae Iorga, tefan Pascu, Nicolae Isar, Cristina Gudin, Gheorghe Prnu ca coordonator al unei astfel de lucrri, Florin Diac, etc., ale cror lucrri le-am utilizat constituind lucrri de fererin. De asemnea am folosit i documnete de arhiv importante pentru o astfel de tem. Tema formrii i evoluiei intelectialitii a fost abordat de istorici precum Elena Siupiur care trateaz tema general romneasc i esteeuropena a formrii elitei, Cornel Sigmirean pentru elita Transilvaniei i Banatului, Mihai Sorin Rdulescu ndeosebi pentru elita liberal, Elena Olariu, etc. Despre fundaiile culturale din Vechiul regat, ca lucrri publicate, am folosit o monografie i o program de studii ntocmit de Ioan Slavici i publicate n volumul Opere la Editura Minerva n anul 1983, alturi de publicaiile Academiei Romne despre existena fondurilor i fundaiilor, drile de seam despre gestionarea fondurilor,etc. De asemenea am folosit regulamentele i statutele fundaiilor publicate tot de Academia Romn. Pentru a ilustra nfiinarea i activitatea societilor i asociaiilor culturale am folosit numeroasele bibliografii i dicionare publicate, de asemenea i lucrri speciale publicate de numeroi cercettori precum Maria Dogaru, Eugenia Glodariu, Ion Hangiu, etc. Lucrarea i propune s surprind i s evidenieze evoluia cultural a Romniei n perioada 1866-1914, prin apelare la politica cultural a statului i n paralel prin analizarea fundaiilor particulare regale i alte fundaii particulare nfiinate n aceast perioad, dar i a diferitelor societi culturale. Un loc important n economia lucrrii l ocup fundaiile i societile culturale pentru a ilustra aportul i importana pe care o d societatea civil din Vechiul Regat factorului cultural. De asemnea am dorit s vedem rolul fundaiilor culturale nu numai n modernizarea culturii, dar i rolul pe care l-a avut n formarea intelectualitii romne. Am adugat multele societi i asociaii culturale deoarece ele s-au apropiat ca activitate i scopuri de fundaiile culturale, fiind create de personaliti ale culturii care s-au implicat n mod particular i benevol n nfiinarea i activitatea lor, contribuind n bun msur la formarea elitei culturale i social-politice ale Romniei moderne. Fondurile iniiale ale societilor culturale provenite ndeosebi din taxele membrilor si, fiind, ca putere financiar, mult mai mic dect fondurile fundaiilor regale sau particulare, puteau fi completate prin donaii din partea unor fundaii sau perosane, fiind alte exemple ale implicrii factorului particular. ns n plus societile culturale au primit diverse fonduri i din partea statului care prin legea din anul 1869 putea sponsoriza activitatea acelor societi i asociaii culturale nscrise pe listele Academiei Romne. Lucrarea este structurat pe patru capitole i anume: Cap.I Cultur i modernizare, Cap.II. Tradiia cultural nainte de 1866, Cap.III. Politici culturale n Romnia (1866-1914), Cap. IV. Fundaii, societi, ligi i asociaii culturale (1866-1914). n primul capitol am ncercat s realizm , n linii mari, o traiectorie a formrii i evoluiei elitei culturale, cea care va deveni factorul decisiv cultural cu ajutorul creia statul va organiza i conduce procesul cultural n ar, va crea politici culturale centrate pe formarea unei culturi naionale i cu ajutorul creia se va realiza schimbrile culturale observabile n structura societii romneti n ultima perioad a secolului al XIX-lea. De asemenea, n adoptarea de ctre stat a unor politici culturale, elita sa a pus n discuie numeroase dezbateri de idei care vor fi importante pentru acceptarea i receptarea modelului cultural occidental. Capitolul al II-lea trateaz cteva dintre legile care s-au adoptat n nvmnt ncepnd cu debutul secolului al XIX-lea, nvmntul fiind componenta important a politicilor culturale. Desele schimbri de regimuri politice pn la anul 1859, precum i stpnirile strine asupra Principatelor romne au fcut din elaborarea unor politici culturale o sarcin dificil, dar ceea ce s-a reuit a fost orientarea nvmntului romnesc pe o direcie naional, adoptarea limbii romne ca limb de predare, precum i modele de evoluie a nvmntului pe o direcie modern.

Capitolul al III-lea trateaz modul n care statul s-a implicat, prin elita sa, n elaborarea unor politici culturale n acord cu necesitile timpului i cu necesitatea societii romneti de a se schimba i evolua n sens i pe o direcie modern, de aceea urmrim gradul n care statul se implic n politica nvmntului de toate gradele, n dezvoltarea colii de toate gradele: primare, gimnaziale, secundare, a universitilor precum i modul n care a neles populaia s se implice n nvmnt, precum i ponderea populaiei implicate n aceast activitate de instrucie i formare. De remarcat este faptul c legile i regulamentele din nvmnt aplicau un model teoretic i nu erau bine ancorate la realitile i necesitile societii romneti. Ultimul capitol trateaz evoluia unor instituii create prin iniiativ privat care i-au adus o contribuie major la dezvoltarea actului cultural al Romniei moderne, fundaii regale i particulare, societi i asociaii culturale. Iniiativa privat a reprezentat o alternativ pentru instrucie i educare a tinerimii studioase. De remaracat este c o parte a acestui segment social este sponsorizat i nu nvmntul n general. Am ilustrat activitatea Academiei romne ca instituie care, n epoca modern, a devenit legatar universal pentru foarte multe fundaii particulare. Aceasta a respectat, n general, condiiile donatorilor, realiznd o bun administrare a acestor fundaii particulare. n paralel, Academia a utilizat o parte a acestor fonduri 16% pentru cheltuielile legate de administrare, pentru mbogirea fondului de carte a bibliotecii sale. O ultim abordare am realizat-o asupra modelului Transilvaniei i Bucovinei provincii aflate n componena monarhiei dualiste cu o populaie majoritar romneasc. Aici s-au format o serie de fundaii i societi culturale care, pe lng preocuparea pentru formarea tinerimii romne, s-a preocupat de problema supravieuirii naiunii romne, un rol important revenindu-i culturii romne i orientrii culturale ctre Vechiul Regat. n Transilvania s-au nfiinat i dezvoltat o serie de fundaii particulare destinate tinerilor romni de religie ortodox sau greco-catolic. Bursele se acordau mai ales n strintate la Universiti celebre din spaiul lumii occidentale, germane n general, pregtind caracterele intelectuale i contribuind la formarea intelectualitii romne din Transilvania multe dintre acestea se vor orienta ctre Romnia, vor pregti spiritele pentru unire sau se vor muta definitiv n Vechiul Regat. n Bucovina s-au nfiinat societi culturale de ctre intelectualitatea romn, de studeni aflai la studii n strintate, societi care au un program cultural, dar i obiective legate de pregtirea tinerilor prin acordarea burselor de studii. Dintre fotii bursieri ai diverselor fonduri, fundaii, dar i societi culturale amintim cteva nume care au devenit valori ale culturii romne: Titu Maiorescu, Octavian Goga, Eugen Sttescu, Ion Heliade Rdulescu, Grigore Pucescu, Alexandru Cerchez, Ludovic Mrazec, Al. Macedonschi, George Pantazzi, Ion Simionescu, Petre Bogdan i muli alii.