Comedia

O scrisoare pierduta I.L. Caragiale

A treia din seria comediilor lui I.L. caragiale (dupa O noapte furtunoasa, Conu Leonida fata cu
reactiunea si inainte de D-ale carnavalului), O scrisoare pierduta capodopera a dramaturgiei
romanesti - a vazut lumina rampei pentru prima oara in 1884 la Teatrul National din Bucuresti.
Eugen Ionesco aea sa recunoasca in dramaturgul nostrum clasic realist pe cel mai mare
comdeiograf al lumii, iar Edgar Papu in volumul Clasicii nostril afirma ca O scrisoare pierduta
este singura comedie a lumii care se ridica la valoarea epopeica a unui epos eroi-comic.
Tema operei O scrisoare pierduta urmareste lupta dintre doua tabere desigur grotesti (E. Papu)
pentru cucerirea puterii politice intr-un oras - capitala de judet de munte, in care urmeaza sa se
desfasoare alegerile pentru desemnarea unui deputat in Colegiul al II-lea. Scriitorul realizeaza in
opera o sinteza superioara intre satirizarea moravurilor din epoca respective si surprinderea unor
caractere umane cu semnificatii de generalitate. Cu alte cuvinte, scriitorul realist, si clasic in acelasi
timp, pune in evidenta partea comica din zbuciumul celor care doresc sa se imbogateasca din
politica; el isi bate joc de fraza lor demagogica sau reactionara.
Titlul ar putea sugera neglijenta ce poate pune in pericol linistea unui oras (a unei tari daca avem in
vedere ca in comedie se vehiculeaza ca mijloc de santaj politic doua scrisori, una in provincie, alta in
capitala tarii). Grotescul este cu atat mai eruptiv cu cat scrisoarea e un banal bilet de amor si nu o
scrisoare diplomatica sau oficial-administrativa. Deducem ca sistemul electoral este atat de precar,
incat un banal bilet amoros poate sa-l bulverseze, sa-i ameninte principiile. Asemenea viziune asupra
continutului de idei al piesei atrage atentia asupra laturii grave a situatiei reale, iar rasul se
transforma in plans, cand decoperim ca intr-un judet sau, mai grav, cand in intreaga tara (prin
extinderea in timp si spatiu, prin sintagmele din expozitiune, capitala unui judet de munte si in
zilele noastre), in lupta politica sunt aruncate ca moneda de schimb santajul, minciunea, falsul,
amenintarea, promisiuni ca va iesi invingator cel care este moralmente mai necinstit. Si fiindca
rezultatul este si comic (Cele mai inversunate canalii se umilesc in final constient sau inconstient)
si tragic (castiga cel mai murdar, mai prost, mai canalie) se poate spune ca O scrisoare pierduta e o
tragicomedie.
Din didascalii aflam ca febra pergatirilor alegerilor este surprinsa in capitala unui judet de munte.
Lipsa localizarii geografice precum si personajele tipice (demagogul politic Catavencu; vicleanul
bonom-Trahanache; canalia senina-Dandanache; prostul fudul- Farfuridi, servilul descurcaretPristanda, femeia adultera-Zoe s.a.) confera candidatilor (Tipatescu-prefectul judetului, Agamemnon
Dandanache-vechi luptator de la 48) si intamplarilor prezentate caracter universal. De altfel si
timpul actiunii, care esre sugerat vag: in zilele noatre (noteaza autorul in didascalii) completeaza
aceasta impresie. Doar Catavencu intrerupand, in actul III, discursul lui Farfuridi, precizeaza timpul:
suntem in anul de gratie 1883.
Evolutia conflictului (subiectului) exceleaza prin simplitate (marca a talentului desavarsit) si prin
concizie (observam capacitatea lui Caragiale de a selecta esentialul. Simplitatea si concizia constituie
trasaturi ale clasicismului si asigura ritmul alert in succesiunea scenelor, orientarea precisa si
imperativa a evenimentelor spre telul propus): Ne aflam in capitala unui judet de munte, in preajma
1

alegerilor. Seful gruparii de opozitie, avocatul Nae Catavencu, director-proprietar al ziarului

Racnetul carpatilor, are norocul si dibacia de a intra in posesia unei scrisori compromitatoare
pentru prefect si pentru sotia fruntasului organizatiei locale a partidului aflat al putere. Santajati, cei
doi amanti se vad constransi sa convina a sprijini candidatura adversarului politic. Pana la urma,
santajistul e dezarmat si silit sa toasteze pentru candidatul guvernamental ales de Bucuresti.
Subiectul are, aparent, o linie simpla: o scrisoare de amor ajunge-din cauza unei neglijente-obiect de
santaj in mana reprezentantului partidelor de opozitie, care doreste sa obtina mandatul de deputat.
Conflictul creste in intensitate, prin incercarea de a recupera scrisoarea sau de a o publica pentru a se
obtine compromiterea partidului de guvernamant. Aceasta culmineaza in momentul incaierarii din
actul al III-lea, pentru ca in ultimul act sa se stinga in cantecul famfarei, care va acoperi ridicolul
luptei politice si va proclama victoria santajului ramolismnetului si a prostiei fudule.
Astfel, Zoe Trahanache (sotia venerabilului Zaharia Trahanache-unul dintre stalpii judetului)
pierde o scrisoare de dragoste adresata ei de catre Stfen Tipatescu-prefectul judetului. Scrisoarea este
gasita de un cetatean turmentat de la care esre furata, prin viclenie, de Nae Catavencu (seful gruparii
independente din opozitie). Aceasta ameninta cu publicarea misivei, cerand in schimb locul de
deputat. Zoe si Tipatescu au intrat in panica si incearca prin promisiuni (bani, functii administrative
in oras, choar mosia Zavoiul) si amenintari (Tipatescu trimite acasa la Cataencu pe Pristanda,
politaiul orasului, ca sa-l aresteze sis a-I rascoleasca toata casa) sa obtina scrisoarea. Catavencu
refuza orice oferta cerand cu insistenta mandatul de deputat, considerand ca-l merita pentru ca este
in orasul acesta de gogomanicel dintai intre fruntasii politici. Zoe il convinge pe Tipatescu sa
sprijine candidature lui Nae Catavencu.
La adunarea electorala din actul al III-lea, dupa ce Farfuridi si Catavencu isi tin discursurile
(subliniate cu aplauze ori fluieraturi de cele doua grupari ale publicului), se anunta numele
candidatului propus de centru: Agamemnon Dandanache. Cele doua grupari (de opozanti si
guvernanti) isi declara nemultumirea, incaoerandu-se. In incaierare, Catavencu isi pierde palaria, in
captuseala careia era ascunsa scrisoarea cu pricina. Cetateanul turmentat, crezand ca-si potriveste
propria palarie pe cap, ii smulge captuseala, si astfel gaseste scrisoarea, pe care o duce
andrisantului.
Subiectul impleteste doua intrigi: una politica si alta sentimentala (prima prezinta unele similitudini
cu O nopate furtunoasa- prima comedie a lui Caragiale). Adulterul se situeaza pe un plan secundar
care se interfereaza firesc cu cel politic si-si releva insemnatatea in raport cu aceasta. Intriga
sentimentala potenteaza satira antipoliticianusta: bataia se duce pentru fixarea candidatului sin u
pentru popularizarea programului politic al alcestuia. Santajul lui Catavencu intregeste atat fisa
caracterologica a personajului (se dovedeste a fi demagogul fanfaron, de o rusinoasa lasitate), cat si
rechizitoriul impotriva regimului, asa-zis constitutional. Lui Tipatescu pierderea scrisorii (episode
din sfera vietii lui personale) ii prilejuieste manifestarea fara nici o retinere a autoritatii sale de satrap
local atotputernic. Prefectul se targuieste cu Nae Catavencu oferindu-I functii publice (membru in
Comitetul permanent, postul de advocate al statului, primar al orasului, epitrop-efor la Sf.
Nicolae, mosia zavoi) si alte avantaje materiale, ca sic and ar distribui bunuri proprii. Catavencu
ii cere fatis : Nu ma combateSustine-ma.Alege-ma... Ezitarile prefectului sunt spulberate de
Zoe Trahanache, persoana cea mai afectata de pierderea scrisorii (in ciuda faptului ca ea nu are nici
un rol official in treburile publice, ba mai mult, nici nu are drept de vot; si cu toate acestea ea il
asigura pe catavencu: Ei! Eu te aleg, eu si cu barbatul meu; mie sa-mi dai scrisoarea.). Pentru ca nare alta iesire, Tipatescu accepta comprmisuri in schimbul scrosorii, mandatul de deputat: Intample2

se orice s-ar intampla(cu hotarare). Domnule Catavencu esti candidatul Zoii, esti candidatul lui
nenea Zahariaprin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!... Chiar atunci cand de la Bucuresti
soseste depesa fe-fe urgenta! in care se impune Cu orice prt, dar cu orice prtsa aleaga pe dl.
Agamemnon Dandanache, Zoe nu cedeaza. Dimpotriva, se inversuneaza: A! nu se poate! Vom
lupta contra oricui Vom lupta contra guvernului!.... Si Tipatescu o sustine repetand: Da, vom
lupta contra guvernului!.
Prin interventia ferma a Zoei Trahanache, conflictul pare a ase precipita spre deznodamant. Dar in
actul III, dupa ce Farfuridi si Catavencu isi incheie discursul in timpul caruia si-au etalat prostia,
infatuarea, urmeaza lovitura de teatru si punctul culminant: anuntarea candidaturii lui Agamita
Dandanache. Urmeaza incaierarea, asaltul lui Pristanda si al oamenilor sai, al carei comic ne poarta
cu gandul spre Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu.
Finalul actului III putea fi si finalul comediei. Candidatul e cunoscut, asadar, si alesul. Dar piesa
continua. A fost rezolvat numai conflictul politic. Acum interesul este reactivizat prin intriga
sentimentala. Invins in competitia politica, Nae Catavencu a ramas primejdios.
Cu temerea torturanta pentru Zoe Trahanache ca arma prin care Catavencu n-a putut cuceri un loc in
Camera poate deveni o arma a razbunarii, se deschide ultimul act al comediei. Urmeaza iar o
lovitura de teatru, de data aceasta o interventie a hazardului: Catavencu, care isi pierduse palaria in
incaierarea din timpul adunarii electorale si odata cu ea obiectul de santaj, e obligat sa cedeze
propunerilor Zoei de a-I fi zelos. Prin reintrarea scrisorii in posesia celei ce-o ratacise, actul IV aduce
si dezlegarea celui de-al doilea nod al conflictului.
Apariria lui Agamemnon Dandanache (in actul IV) intregeste galleria personajelor cu un tip
pitoresc si reprezentativ, dar largeste considerabil semnificatia episoadelor scrisorii pierdute. Si acest
politician si-a obtinut investitura de candidat printr-uns antaj identic celui incercat de catavencu.
Astfel, dramaturgul atrage atentia ca la centru functioneaza aceleasi resorturi ca si intr-o oarecare
capitala de judet, ca moravurile si practicile venale (lipsite de scrupule se preteaza la mituire) sunt
aceleasi de jos si pana sus. Ba mai mult, catavencu, pierzand orice sansa (caci Zoe Trahanache
cerandu-I sa fie zelos il asigura ca asta nu-I cea din urma camera!) si cu deosebire amenintat cu
descoperirea unei polite falsificate (prin care ridicase fraudulos niste bani), accepta rolul (umilitor)
de organizator al manifestatiei finale, in cinstea noului ales. Catavencu recurge in acest moment la
retorismul ce-I e propriu, facand o incursiune in istorie si- pe fondul unei muzici de circ-el exclama
cu convingere: Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional!. Replica lui
Pristanda Curat constitutional cade ca o sentinta de un umor neintentionat, dar sarcastica si
concluziva pentru intreaga comedie.
Astfel, contrastul dintre risipa de mijloace (furt, minciuna, fals, amenintari, santaj) si rezultatul
obtinut (numirea de la Centru a candidatului) este comic si tragic in acelasi timp prin victoria
coruptiei.
Prin tema si subiect, prin structura personajului, I. L. Caragiale demonstreaza ca vede monstrous si
simte enorm (rasul din comedie ascunde o amaraciune nascuta din intelegerea unei lumi care ar fi
putut fi mai buna. Comicul lui Caragiale dobandeste dimensiune in tragic). Personajele sunt in
acelasi timp tipuri sociale (caracteristice unei epoci) si caractere general-umane (tipuri), iar relatiile
dintre ele se inscriu intr-o structura perfect construita (clasicista).
(CARACTERIZAREA PERSONAJELOR)
3

Autorul da personajelor relief, intregind dimensiunea lor psihologica cu cea sociala. Viziunea sa
asupra realitatii e una social-istorica. Personajele sunt complexe, angajate in relatii concomitant
afective si sociale, pe cele doua planuri interferente ale subiectului.
Stefan Tipatescu e tipul sefului atotputernic al administratiei locale, slujitor plin de zel al autoritatii
centrale abusive. Are prestanta unui important conducator al judetului in plan local si e unul din
personajele serioase ale piesei. Este cel mai putin marcat comic dar se numeste totusi Tipatescu, si
nuanta comica razbate. S-a strecurat tiptil <<tipa-tipa>> spre varful piramidei sociale (G.
Ibraileanu). Marca personajului o constituie setea de putere. Betia puterii il face sa creada ca totul ii e
permis, ca poate jigni, apostrofa, umili sau batjocori-in functie de toanele momentului. Catavencu
vede in el vointa care ordona sau chiar pe prefectul asasin. Are multa luciditate, cantareste just
situatiile si oamenii. Autocaracterizarea ne dezvaluie un prefect care stie sa discearna adevarul dintre
tiradele pretioase ale lui Catavencu. Dar cand rasturnarile spectaculoase il aduc pe Agamemnon
Dandanache, Tipatescu are revelatia, inca o data, a descoperirii unei lumi pe care o detesta. Si acum
Catavencu nu i se mai pare odios: Si-l aleg pe d. Agamita Dandanache. Iaca pentru cine sacrifice de
atata vreme linistea femeii pe care o iubesc. Unde esti Catavencule sa te vezi razbunat. Unde esti sati cer iertare ca ti-am preferat pe onestul d. Agamemnon, pe admirabilul, pe sublimul, pe iscusitul, pe
puicusorul Dandanache Ce lume! Ce lume! Ce lume! . Cu Tipatescu, scriitorul realizeaza clasicul
triunghi familial (sot-sotie-amant). In problemele intime se arata ezitant. Sinceritatea dragostei sale e
indoielnica, desi el este acela care-i propune iubitei sa fuga din oras. Pare gata a se dezice de femeia
ce-l iubeste, inselandu-i asteptarile, asa cum de atatia ani il insala pe Trahanache in casa caruia e
primit ca pireten. Nu este mai putin immoral, daca exclama A, ce lume! Ce lume! revoltat pe
manevrele josnice ale lui Catavencu. In acest caz aroganta de judecator al moralei altora nu se
justifica. E tot atat de josnic, si ca oficial, si ca om.
Zoe Trahanache, (tipul femeii adulterine, energica, vioaie, voluntara) singurul personaj feminine
al piesei sta mereu in centrul conflictului. Dupa G. Ibraileanu ar fi al doilea personaj serios.
Dragostea ei pentru Tipatescu pare sincera; nu e o pasiune, ci un sentiment domolit prin obisnuinta.
Ceea ce o ingrozeste si o chinuie cand scrisoarea se afla in mainile lui Catavencu nu e teama ca
ar trebui sa se desparta de omul drag, ci ca va intra in gura lumii, iar numele ei va fi pangarit cu
barfe. Zbuciumul ei, scenele pe care i le face prefectului, amenintarea cu sinuciderea au ceva de
parodie, de iubire de mahala. De aceea nimeni nu o poate compatimi. Starea ei sufleteasca este
contrastanta: din lacrimi si disperare, isi arata brusc chipul de femeie energica, in stare sa se apere
singura, impotriva tuturor (chiar si impotriva guvernului). Smulgandu-se din sfera dramei
sentimentale, ea paseste in arena politicii, unde vointa ei este porunca pentru sot si amant si chezasie
pentru Catavencu. Afland ca onorabilul avocat pierduse scrisoarea, ea izbucneste: cand te-a arestat
Fanica, te-am scapat euacum te arestez eu si n-ai sa mai scapi decat atunci cand mi-oi gasi
scrisoarea. In relatiile cu Tipatescu, ea mimeaza mai mult sentiment cand el ii propune sa fuga
impreuna, ea refuza categoric, dovedind un spirirt practit. Lustrul de moralitate este o trasatura
esentiala. Zbuciumul ei pentru obtinerea scrisorii compromitatoare ar putea imprima piesei nota
specifica dramei. Prin toate aceste trasaturi, eroina comediei de moravuri se integreaza in satira
politica.
Intre Zoe si prefect, Zaharia Trahanache este, sau vrea sa para, sotul credul si prietenul netulburat
de nicio banuiala. Om cu tabieturi, greoi, purtand semnele decrepitudinii (ale ramolirii), are
aparentele unui om usor de influentat si un invins. Bonomia lui neputincioasa se dezminte indata ce
prezidentul (comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol si al altor comitete si
comitii) trebuie sa pareze o lovitura ori sa apere eneresurile partidului. Cei care-l cunosc bine il
4

trateaza cu condescenta (atitudine care presupune bunavointa, amabilitate, de pozitie de superioritate,

chiar usor dispretuitoare), ca pe un adevarat stalp al puterii. El este unul pe care conteaza bampirul
() ca pe Dumnezeu si castigandu-l pe el, Catavencu e sigur ca ii va avea pe toti ai lui. Farfuridi si
Branzovenescu il considera taretare de totSolid barbat! si el se dovedeste astfel dejucand
manevrele lui Catavencu prin descoperirea politelor plastografiate de acesta. La fel ca Tipatescu,
Trahanache se lamenteaza si el: A! ce corupta sotietate!...Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri
Si totusi chiar el gaseste o justificare pana si machiavelicurilor avocatului plastograf: inteleg;
sa zic: pentru politica unde e in joc eneteresul tarii, ca orice roman, a incercat omul sa se forteze
adica.
In aparenta tergiversabil, Trahanache ascunde o mare viclenie. El stie bine ca publicarea scrisorii
este un dezastru atat pentru Zoe, dar mai ales pentru el. Aceasta ar fi insemnat recunoasterea publica
a decrepitudinii sale, in tot ceea ce inseamna viata de familie, zdruncinarea pozitiei sociale si
politice, divortul de Zoe si clatinarea prestigiului onorabilului si venerabilului neica Zaharia. De
aceea il va anihila pe Catavencu in mod specatculos: Ei, aveti putintica rabdare (scoate o hartie din
buzunar si o desface polita). Asta tot pentru politica e? Girurile astea doua cu care onorabilul d.
Catavencu a ridicat cinci mii de lei, de la Sotietate, tot pentru enetresul tarii? El se incapataneaza sa
reziste oricarei schimbarei si se calauzeste in toate de ai putintica rabdare. Formula reprezinta
factor strategic determinant pentru a solicita timp adeversarului sau interlocutorului pentru a castiga
timpul necesar actiunii favorabile lui, oentru ca pozitia lui trebuie aparata cu inversunare cu atat mai
mult cu cat unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri, vas a zica ca nu le are.
Aparent pesonajul condamna imoralitatea. In realitate, e odios, venal (lipsit de scrupule) pentru ca o
foloseste pe Zoe drept suport pentru siguranta lui sociala. In scnea dintre prefect si Trahanache, in
care Tipatescu se tradeaza din naivitate, devenind agitate, simtindu-se incoltit, Zaharia Trahanache ii
ofera chiar el polita de salvare si exclama: Intr-o sotietate fara moral si fara printiptrebuie sa ai
putintica diplomatie.
Toti se adreseaza cu o respectuoasa familiaritate: Zoe, singura slabiciune, ii spune cu afectiune filiala
nenea. Pentru Tipatescu este neica Zaharia, pentru Pristanda conu Zaharia, pentru Farfuridi
este venerabilul neica Zaharia.
In umbra celor trei mari (Trahanache-Zoe-Tipatescu), Farfuridi si Branzovenescu indeplinesc in
piesa oficiul unor comentatori (cam in felul corului in teatrul antic). Prezenta lor este numai pentru
ridicolul in care tine prostia lor. Farfuridi are o fire mai aprinsa, Branzovenescu e mai retinut si la tot
pasul, pune o surdina izbucnirilor celuilalt. Branzovenescu nu e altceva decat umbra celuilalt. Cum
Trahanache admite santajul, Farfuridi accepta tradarea, bineinteles tot pentru interesul partidului.
Virtual candidat, Farfuridi nu vrea sa se puna rau cu nimeni, de aceea e mereu prudent. Pentru el idea
tradarii nu e josnica, tainuirea ei e mai mult de condamnat: tradare sa fie, daca o cer interesele
partidului, dar s-o stim si noi. Sau, cu alt prilej afirma iubesc tradarea dar urasc pe tradatori.
Cand banuiesc ca sunt tradati de Tipatescu si Trahanache hotarasc pe loc sa anunte printr-o telegrama
Comitetul central, la Bucuresti. Telegrama va fi iscalita anonima. Teama de a li se recunoaste
slova la telegarf e si ca inlaturata, caci Farfuridi are o idee geniala: pune pe altcineva s-o scrie.
In cazul cuplului Farfuridi-Branzovenescu, prostia are camp larg de desfasurare si ea se manifesta
din plin in discutiile ininteligibile in care, din lipsa de argumente, Farfuridi face apel la date istorice
pe care le aincurca repetandu-le (ca Pristanda, cu steagurile) si sarind peste anul de gratie 1883:
dati-mi voie () la 48, la 34, la 54, precum si la 64, 74 semenea si la 84, si etcetera, intrucat
ne priveste pentru ca sa dam exemplu chiar surorilor noastre de ginte latine insa si logoreea
5

politianista triumfa cu nonsensul: ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa se schimbe nimica primesc!
Dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale Din aceasta dilema nu
puteti iesi Am zis. Cuplul frizeaza comicul, traind sub impulsul unor acte stereotipe: la zece fix
ma duc la targ ; eu am n-am clienti acasa la unsprezece fix ma duc la tribunal.
Chestiunile de drept, avocatul Farfuridi le-a discuat cu competenta: Stii ca si mine principiu de
drept, fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale oneste bibere (in loc de oneste vivere).
Tot atat de absurde sunt si unele afirmatii ale lui Catavencu pentru care industria romana e sublima
putem zice, dar lipseste cu desavarsire. El aclama munca, travaliul, care nu se face deloc in tara
noastra si socoteste ca existenta falitilor este o dovada a progresului economic. Ca si cuplul
Farfuridi-Branzovenescu, Nae Catavencu (avocat, director-proprietar fondator al societatii
enciclopedico cooperative Aurora Economica Romana) aluneca prin tot ce face si ce spune in
grotesc. El doreste sa parvina cu orice pret si e capabil sa se adapteze la orice imprejurare invocand
dictonul: scopul scuza mijloacele, a zis nemuritorul Gambeta (in realitate acest dicton apartine
ordinului calugaresc al iezuitilor si apoi adaptata de Niccolo Machiavelli 1469-1527, istoric si om
politic iitalian).
Catavencu este omul fara trecut. Din istorie invata doar ca un popor care nu merge inainte, sta pe
loc. E disponibil, pragmatic oricarei noutati, ultraprogresist, liberschimbist, liberpansist.
Folosind santajul ca sa parvina, el joaca tare, e indraznet, dar devine umil atunci cand nu mai este
stapan pe situatie. Interesele sale sunt legate de chiverniseala personala, nu de o ambitie politica. Nu
are pricipii politice, deosebita sa mobilitate ii permite lui Catavencu sa treaca foarte repede si usor
(ca si Zoe) de la aroganta la umilinta, de la fraza sforaitoare stropita cu lacrimi false la intrigi
marunte.
Pe ultima treapta ierarhica asi sociala, Pristanda e si el un fel de sef, ocupand functia de politai al
orasului si avandu-si subalternii. Impovarat de o famelie grea, cu sapte copii, se ploconoseste in
fata superiorilor cu umilinta de servitor: Sarut mana, coane Fanica, sarut mana, coane Zaharia.
El este pasiv si ambiguu, supus de factura orientala.
Pristanda se afla ca si ceilalti integrat intr-un torent de imbecilitate si coruptie. E lipsit complet
de personalitate, dar este oportunist, urmarind capatuiala chiar si prin micile furtisaguri pentru ca
daca nu curge, pica. El este doar un brat executor: este totdeauna scrofulos la datorie. Relatiile
lui cu superiorii sunt de inferioritate, de un servilism care marcheaza propriile interese. Este omul
tuturor: Omul dumneavoastra, coane Fanica si al coanie Joitica si a lui conu Zaharia. In serviciul
comandat, politaiul procedeaza cu brutalitatea proprie aparatului represiv al unei administratii care
nu respecta legile: aresteaza si perchezitioneza fara mandate judecatoresc; celor cu care s-a dus sa-l
ridice pe Catavencu la ordinal prefectului, el le striga: Curat violare de domitiliu
1 da umflati-l! . O data ordinal executat, prevederea il sfatuieste sa se scuze, ploconindu-se in fata
lui catavencu care in viitor ar putea fi deputat sau chiar prefect.
Deznodamantul surpriza il prezinta pe candidatul guvernului, desemnat de la centru (capitala tarii)
Agamita Dandanache al treilea candidat mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Prin
prezenta lui, satira se adanceste, iar comedia evidentiaza, o data mai mult, ca alegerile erau o simpla
amsacarada. Este introdus in ultimul act, desi sosirea ii este anuntata inca din actul al II-lea. El este
in plnaul farsei agentul rasturnarii de situatie. Prin el se realizeaza momentul soc (=lovitura de
teatru). El proiecteaza intriga piesei la un alt nivel (ceea ce s-a petrecut in orasul de provincie se
6

petrece si in capitala tarii, demonstrandu-se repetabilitatea situatiei, dar cu un grotesc mult ingrosat).
Este ridicol prin viclenia lui; nu intelege sa restituie scrisoarea dup ace a fost ales deputat pentru ca
aceasta sa-I serveasca si in alte alegeri. Desi ramolit, Dandanache este siret si total lipsit de scrupule.
A facut parte din toate partidele: Si eu, in toate camerele, cu toate partidele, ca romanul impartial.
Exista in O scrisoare pierduta si un personaj onest: Cetateanul turmentat. E un emisar al maselor
de alegatori, toti apropritari. Cand Tipatescu il repede: Voteaza pentru cine poftesti , el
raspunde intre doua sughituri: Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta.
Cetateanul turmentat are o dubla existenta: in planul simplu al farsei este egentul hazardului
(gaseste scrisoarea, o pierde si o regaseste), cel care aduce majoritatea rasturnarilor de situatie din
piesa. Sub aparenta sa stare de ebrietate si nehotarare, cetateanul turmentat tine intreaga sctiune
dramatica. El este orb ca si destinul: nimic nu-l poate impiedica sa aduca destinatarului scrisoarea,
mai ales daca andrisantul este cunoscut. El reprezinta opinia publica. Nehotararea lui (Eu cu cine
votez?), care ascunde de fapt dezinteresul fata de treburile politice, generat de o experienta negativa,
este a masei de alegatori. Este considerat de Tipatescu drept vinovat de toate pacatele celor
puternici: Pentru ca esti () betiv vitios pacatos () pentru toate astea trebuie sa-I dau votul
lui onorabilul d. Catavencu. Pentru asa alegatori mai bun ales, nici ca se putea.
Prin cetateanul turmentat scriitorul critica dispretul beneficiarilor sistemului curat constitutional
fata de alegatorii de rand. Actul II se incheie sugestiv cu eu nu lupt contra guvernului!
Prin obiectul criticii si prin severitatea sentintelor, comedia O scrisoare pierduta este o satira care
se bizuie pe o ironie taioasa ca imprecatie. Personajele, odioase prin ceea ce sunt, se acopera de
ridicol, prin ceea ce vor sa para.
Toate personajele (cu exceptia Cetateanului turmentat) par a fi convinse de integritatea lor morala, isi
motiveaza actiunile prin respectul fata de principii, afiseaza morga unor oameni manierati si cultivati.
Situatiile comice pe care le creeaza Agamemnon Dandanache, prin lipsa (lui ) de memorie si de
atentie, efecte ale senilitatii, contribuie la accentuarea ridicolului acestei figuri.
Cetateanul turmentat este prins in valtoarea luptei politice, fara macar sa banuiasca ce rol insemnat
joaca. El starneste hohote de ras prin calmul lui, opus agitatiei personajelor. Intre sinceritatea lui si
ipocrizia celorlalti, intre simplitatea lui si ingamfarea celorlalte personaje, intre actiunea lui
dezinteresata si actiunile interesate ale tuturor, se stabilesc opozitii generatoare de comic, de
moravuri, caracter si situatii care starnesc rasul.

Comicul in O scrisoare pierduta se manifesta in moravuri, in caractere, in situatii, intriga, limbaj,

in care contrastul dintre aparenta pozitiva si esenta negativa staruie pe toate aceste planuri.

Exista mai intai un comic de situatie obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor, prin
postura ridicola a lui Catavencu, de a ajunge, din stapan pe situatie, victima a unei escrocherii
asemanatoare celei la care el apelase. Totodata, comica este situatia finala, cand cele doua forte
potrivnice se impaca si farsa electorala se termina cu un compromis pe care toata lumea il accepta cu
dezinvoltura. Tot in comicul de situatie se incadreaza existenta unor cupluri de personaje Farfuridi si Branzovenescu - , sau a triunghiului conjugal Zoe - Tipatescu - Trahanache.
Un alt tip de comic este cel de moravuri, realizat prin infatisarea relatiei dintre Tipatescu si Zoe,
ori a felului in care se pregatesc si se desfasoara alegerile sau se obtine victoria. Este, asadar, vorba
atat de moralitatea din viata de familie, cat si de cea politica, iar coruptia politicienilor imbraca o
diversitate de forme.
Comicul de caracter izvoraste din comportarea personajelor, din atitudinea lor si din ipostazele in
care acestea sunt prezentate. Personaje ca Dandanache, Catavencu, Pristanda genereaza rasul prin
contrastul dintre pretentiile pe care le au si comportamentul lor. Catavencu se pretinde patriot, dar
urmareste interese personale meschine; Dandanache este ramolit, dar siretenia sa depaseste starea de
decrepitudine in care se afla. La randul sau, Pristanda se supune orbeste lui Tipatescu, ceea ce nu-1
impiedica sa gandeasca despre Catavencu: Strasnic prefect ar fi asta!" dupa ce-i marturisise ca-i
citeste gazeta ca pe Evanghelie".
Numele personajelor constituie in O scrisoare pierduta mijloc de caracterizare si de ridiculizare a
personajelor si este, de fapt, (ca si la Alecsandri, I. H. Radulescu, N. Filimon si inaintea lor la I. B.
Deleanu), o modalitate de realizare a comicului de caracter, pentru ca acestea sunt deosebit de
sugestive incat fac concurenta starii civile". Astfel, Trahanache sugereaza amanarea, tergiversarea,
decrepitudinea, batranetea, iar Catavencu reprezinta pe cel care se agata cu disperare de orice
pentru a-si atinge scopul, se agita si cataie" (flecareste), fiind tipul demagogului latrator.
Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza inferioritatea, vulgaritatea,
pe cand Dandanache ne duce cu gandul la dandanaua (incurcatura) pe care o produce prin aparitia
lui. Alaturat lui Agamemnon, nume ilustru din mitologia greaca, cu forma de diminutiv - Agamita - si
pronuntat de Trahanache Gagamita", numele Dandanache reliefeaza si ramolitia celui care il poarta.
Pristanda isi trage numele de la un joc moldovenesc si sugereaza zbaterea permanenta si inutila, fara
a ajunge undeva, la un rezultat, sau exprima ideea ca e capabil sa joace asa cum i se canta. Numele
lui Tipatescu ne duce cu gandul la un tip important in viata politica, dar si capabil de aventuri
amoroase, datorita pozitiei si prezentei sale.
Tuturor acestor forme de comic li se alatura comicul de limbaj. Comicul de limbaj se realizeaza prin
ticurile verbale ale personajelor (Ai putintica rabdare", Curat"), prin pronuntarea gresita a unor
neologisme si a unor cuvinte obisnuite (renuneratie", famelie", bampir", plebicist",
cioclopedica", catindat", nifilist", momental", fevruarie", enteres", dumneei" etc). Alteori,
cuvintele sunt intelese gresit, dandu-li-se alt sens (capitalist" cu sens de locuitor al capitalei,
anonima" (semnata), puncte esentiale" (pe ici pe colo) etc). Alteori structurile contin nonsensuri
datorita negarii primului enunt prin cel de-al doilea: industria romana e sublima, dar lipseste cu
desavarsire", aclamam munca, travaliul care nu se face deloc", sa se revizuiasca priimesc, dar
atunci sa nu se schimbe nimic".
Sunt prezente contradictiile de termeni (12 trecute fix"), truismele (constatari de ordin general), de
cele mai multe ori pleonastice (un popor care nu merge inainte sta pe loc", unde nu e moral, acolo
e coruptie") sau pleonasmele propriu-zise (fara printipuri, va sa zica ca nu le are", nu dau voie sa-si
permita", macar catusi de putin", aclamam munca, travaliul", nu spune decat numai si numai").
Tot din punctul de vedere al comicului de limbaj se observa numeroase tautologii (enteresul si iar
enteresul", vezi tanar, tanar dar copt", pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv.", sa ma
agreeze si comitetul dv...., caci e al dv."), unele cacofonii ( va sa zica ca nu le are"), confuzii
8

(atractii) paronimice (scrofulosi la datorie", in loc de scrupulosi") si chiar anacolut (eu, care cu
familia mea... si eu ca romanul impartial... in sfarsit sa traiasca"; imi pare rau, tocmai coana Joitica,
tocmai dumneei, care de! sa ne asteptam de la dumneei la o protectie...").
Toate aceste elemente de limbaj se imbina intr-o diversitate de stiluri: familiar (colocvial),
publicistic, administrativ, oratoric, pentru ca apare ca element scrisoarea (in doua variante de amor"
si o data ca plangere sau reclamatie), dar in toate situatiile ca obiect de santaj, ziarul (ca modalitate
de manipulare a opiniei publice), discursul (in actul III), alocutiunea si toastul (ca modalitati
oratorice - in actul IV). Hazul creste mai ales atunci cand personajele folosesc unul sau altul dintre
structurile specifice unui stil intr-un context neadecvat, asa cum se intampla cand, adresandu-se lui
Pristanda, Catavencu imbina limbajul familiar cu cel solemn, pretentios si sententios: imi pare
rau, Ghita, ca mai staruiesti cu scuzele tale... Adica noi nu stim cum merge politica?
(sententios). intr-un stat constitutional, un politist nu e nici mai mult nici mai putin decat un
instrument!"
Toate aceste aspecte reliefate la comicul de limbaj sunt si elemente ale oralitatii, deoarece sunt
caracteristice limbii vorbite. Lor li se arata imbinarea vorbirii directe cu cea indirecta (vezi discutia
lui Pristanda cu Tipatescu), numeroase interjectii, constructii exclamative si interogative, unele de un
retorism evident in anumite contexte. Ca si in exprimarea orala, sirul expunerii se intrerupe, se fac
unele digresiuni, ca apoi sa se revina la ideea initiala. Exista un anumit ritm al expunerii si un anumit
grad de elaborare a ideilor in functie de reactia interlocutorului si pot interveni intonatia, mimica,
gesturile, ultimele ca elemente non-verbale ale comunicarii.
In cadrul categoriilor de comic se observa un comic al intentiilor prin care este pusa in evidenta
atitudinea scriitorului fata de evenimente si personaje: umor, ironie, sarcasm etc, acestea fiind
categorii ale comicului. De pilda, autorul priveste cu ingaduinta ticul verbal al lui Pristanda, desi
acesta ajunsese la expuneri ilogice si creeaza astfel umorul:
P: Dumneata sugi sangele poporului!... Aoleu!
T: Misel!
P: Curat misel!
T: Murdar!
P: Curat murdar!"
Alteori, in dosul cuvintelor unora dintre personaje se ascunde ironia fata de un alt personaj sau fata
de interlocutor, care este totodata si atitudinea autorului:
P: Si la mine, coane Fanica, sa traiti! Greu de tot... Ce sa zici? Famelie mare, renumeratie mica dupa
buget, coane Fanica...
T (zambind): Nu-i vorba, dupa buget e mica, asa e... decat tu nu esti baiat prost; o mai carpesti de ici,
de colo, daca nu curge, pica... Las ca stim noi!"
Umorul se realizeaza in replicile citate prin repetitie si acumulari succesive, iar ironia prin
intermediul aluziei.
Umorul si ironia ca atitudini ale scriitorului se remarca si in unele indicatii de regie (scenice):
Pristanda (uitandu-se pe sine si razand): Curat condei! (luandu-si numaidecat seama, naiv).
Adicate, cum condei, coane Fanica?..." sau
Catavencu (intrerupandu-1 latrator): Nu voi, stimabile sa stiu de Europa d-tale (...)" etc.
Prin aceasta piesa, a carei originalitate este incontestabila, ca si prin intreaga sa creatie dramatica, I.
L. Caragiale a ramas cel mai mare dramaturg din literatura romana pe care a inscris-o in
universalitate, deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din intreaga lume.
O astfel de opera literara, in care derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea
personajelor purn in evidenta, drept trasatura esentiala, provocarea rasului si care are un final
comic, prin rezolvarea neasteptata a situatiei initiale datorita unei adevarate lovituri de teatru", este
9

o comedie. Cu alte cuvinte, este vorba de prezenta comicului si diversitatea mijloacelor prin care
I. L. Caragiale reuseste sa-1 realizeze in O scrisoare pierduta.

10