UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”

Îndumnezeirea omului în viziunea Sfântului Maxim

Mărturisitorul
-Lucrare seminar-

Coordonator: Pr. Dr. Cristian Barnea

Student: Voicu Dragoș-Ioan
An III
Grupa V

Iași
2021
Cuprins
Introducere............................................................................................................................................2
1. Îndumnezeirea omului ca lucrare a Harului Duhului Sfânt............................................................3
2. Libertatea omului - urcuș spre Dumnezeu.....................................................................................5
3. Stabilitatea duhovnicească a omului în Dumnezeu........................................................................6
Concluzii...............................................................................................................................................8
Bibliografie............................................................................................................................................9

1
 Introducere

Mi-am ales această lucrare cu tema ,,Îndumnezeirea omului în viziunea Sfântului

Maxim Mărturisitorul” pentru a putea înțelege mai bine și mai nuanțat, care este ținta
omului spre desăvârșire, adică apropierea de Dumnezeu în plan duhovnicesc.  Pentru Sfântul
Maxim, temelia îndumnezeirii omului o reprezintă unirea ipostatică a naturii divine cu cea
umană în Iisus Hristos. Rezultatul Întrupării este acela că natura umană se îndumnezeieşte,
acesta fiind chiar scopul creaţiei lui Dumnezeu. El a creat omul pentru ca acesta să participe
la Existenţa divină.

Lucrarea de seminar este structurată în trei părți. Prima parte zugrăvește

îndumnezeirea omului ca lucrare a harului Duhului Sfânt, ceea ce donotă sau reflectă o altfel
de trăire și de schimbare a vieții omului în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu. Astfel omul
prin libera sa voință își poate îndeplini vocația spre îndumnezeire.

Cea de-a doua parte este intitulată libertatea omului ca urcuș spre Dumnezeu. Sfântul
Maxim Mărturisitorul vorbește despre o ,,unică și singură lucrare prin toate: a lui Dumnezeu
și a celor vrednici de Dumnezeu, mai bine zis numai a lui Dumnezeu”, de asemenea, în
sensul că omul îndumnezeit, prin puterea harului Duhului Sfânt, își împropiează lucrarea și
voința dumnezeiască, urcându-se și mișcându-se numai în Dumnezeu. Având o astfel de
experiență, omul devine conștient de importanța de a-L vedea pe Dumnezeu în centrul vieții
sale.

Cea de-a treia parte o constituie stabilitatea duhovnicească a omului în Dumnezeu.

Această stare stabilă este una și de mișcare și stabilitate, lucrare și odihnă, libertate
desăvârșită și supunere desăvârșită față de Dumnezeu, toate formând o singură realitate în
omul îndumnezeit. În cele următoare am încercat să așez anumite nuanțe desprea această
vocație a omului, adică cea de a se îndumnezei, bineînțeles avânt temelia lucrărilor Sfântului
Maxim Marturisitorul.

2
 1. Îndumnezeirea omului ca lucrare a Harului Duhului Sfânt

În istoria mântuirii noastre sunt două momente care sunt dedicate lui Dumnezeu în
totalitate: crearea lumii și îndumnezeirea acesteia. Ambele momente au în comun iubirea
creatoare a lui Dumnezeu care există prin El însuși: ,,nimic din cele făcute nu-și este ținta sa
proprie, odată ce nu-și este nici cauza sa...Căci cel cu scopul în sine ese necauzat” 1, ne
relatează Sfântul Maxim.

Această dorință a lui Dumnezeu de îndumnezeire a omului este de multe ori amintită
de Sfântul Maxim, în feluriți termeni. Astfel, în Ambigua. Către Ioan, el scrie: „Cuvântul lui
Dumnezeu și Dumnezeu vrea să lucreze pururea și în toți taina întrupării Sale” , taină al cărei
rost, așa cum se va vedea, nu este doar mântuirea omului, ci și îndumnezeirea lui

Îndumnezeirea este un act care aparține voinței dumnezeiești creatoare la fel și crearea
lumii. Această vocație a omului care este îndumnezeirea, este o experiență duhovnicească
supremă, care nu poate fi atribuită vreunei puteri naturale a omului. Ea nu este rezultatul unei
vieți de virtutea a omului, acesta neavând în exercițiul său ascetic toate mijloacele necesare
pentru a atinge cel mai înalt nivel al vieții duhovnicești. Dumnezeu nu este un ,,obiect” care
poate fi descoperit printr-un anumită modalitate sau o strategie bine pusă la punct. Dumnezeu
este persoană și fără inițiativa Sa, El nu poate fi cunoscut. Astfel riscăm să cădem în panteim
sau pelagianism.

Omul nu are nici după ființă, nici după relație puterea de a fi sau a se numi dumnezeu,
ci s-a făcut sau se numește așa după lucrarea lui Dumnezeu sau după har. Căci harul nu intră
în categoria relației [a legăturii naturale], nefiind nicio putere capabilă de el în fire, pentru că
altfel nu ar mai fi har, ci arătarea unei lucrări a puterii naturale. Îndumnezeirea ar fi atunci pe
drept cuvânt fapta firii, nu darul lui Dumnezeu; și unul ca acesta ar putea fi prin fire
dumnezeu. Îndumnezeirea este ,,luarea la cele de sus”, arătând că Apostolul mai mult a
pătimit înalțarea , decât a lucrat-o. Căci ,,luarea la cele de sus” e opătimire a celui ce e ,,luat
la cele de sus” și lucrarea a Celui ce îl ia la cele de sus2.

Îndumnezeirea nu este o stare intra-umană, ci este o trecere sau o petrecere într-un alt
mod de viețuire, un dar dumnezeiesc, un har. Omul după ce trece prin etapa activă a vieții
duhovnicești și prin cea a colaborării cu harul, acesta se deschide spre lucrarea exclusivă a lui
1
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, Partea I. Ambigua, trad. din grecește, introducere și note de
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, PSB 80, București, 1983, pp. 71-72.
2
Ambigua, pp 210-212.

3
Dumnezeu. Inițiativa aparține lui Dumnezeu singur, pătrățica omului, am putea spune este de
a accepta și a simți prezența lui Dumnezeu în propria-i persoană.

Sfântul Maxim Mărturisitorul în Răspunsuri către Talasie ne zugrăvește o imagine

care la o primă vedere ni s-ar părea ceva atipic dar conținutul mesajului este cu totul diferit.
Așadar, aici găsindu-ne în stare de activitate, vom ajunge odată la sfârșitul veacurilor, luând
sfârșit puterea și lucrarea noastră prin care activăm, iar în veacurile ce vor veni, pătimind
prefacerea îndumnezeirii prin har, nu vom fi în activitate, ci în pasivitate, și de aceea nu vom
ajunge niciodată la sfârșitul îndumnezeirii noastre. Căci ,,pătimirea” de atunci va fi mai
presus de fire și nu fa fi nicio rațiune care să hotărnicească îndumnezeirea la nesfârșit a celor
ce o pătimesc. Atunci vom lăsa să se odihnească, deodată cu cele mărginite prin fire, și
puterile noastre, dobândind aceea ce nu poate fi dobândit nicidecum puterea cea după fire,
deoarece firea nu are puterea de a cuprinde ceea ce este mai presus de fire 3. Îndumnezeirea,
ca act liner al bunătășii dumnezeiești, este acordată numai aceluia care se deschide liber către
unica lucrarea lui Dumnezeu în el. Acestă deschidere constituie fundamentul libertății
omului, adică a liberului arbitru.

2. Libertatea omului - urcuș spre Dumnezeu

3
Thalasie, trad. rom. de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în: Filocalia, vol. 3, Răspunsuri către Talasie,
Întrebarea 20, E.I.B.M.B.O.R., București, 2009, pp.102-104

4
 Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre o ,,unică și singură lucrare prin toate: a
lui Dumnezeu și a celor vrednici de Dumnezeu, mai bine zis numai a lui Dumnezeu” 4, de
asemenea, în sensul că omul îndumnezeit, prin puterea harului Duhului Sfânt, își împropiează
lucrarea și voința dumnezeiască, urcându-se și mișcându-se numai în Dumnezeu.

Dumnezeu este ,,ultimul și singurul dorit”5, ne relatează Sfântul Maxim. Observăm că

prin ,,dorința noastră nesăturată spre El Însuși” 6, omul depășește orice mișcare spre el însuși
sau spre semeni pentru a se mișca numai în Dumnezeu. Acesta se avântă ,,slobod spre
Dumnezeu, neoprit de niciunul dintre lucruri prin vreo afecțiune față de ele, simplu prin
dorință și necompus prin voință, spre Cel simplu prin fire”7. Având o astfel de experiență,
omul devine conștient de importanța de a-L vedea pe Dumnezeu în centrul vieții sale.

Sfântul Maxim Mărturisitorul în lucrarea sa mistagogia ne arată că sufletul, prin

înfierea după har, va fi dus totodată spre adâncul cel unul al Aceluia, prin ieșirea sa din toate.
Și atât de mult va spori în experierea sau în cunoasșterea celor dumnezeiești, încât nu va mai
vrea să fie al său însuși și nu va mai putea să se cunoască din sine, de către sine sau din
altcineva, ci numai din și de către Dumnezeu, care întreg l-a primit în întregime cu bunătate și
s-a sălășluit întreg în întregimea lui, fără pătimire și în chip cuvenit cu Dumnezeu, și l-a
îndumnezeit întreg8.

Dacă omul se lasă pătruns de viața lui Dumnezeu, fiindu-I supus în toate, atunci el își
recapătă adevărata sa libertate, mergând pe drumul cel drept al existenței sale. Sfântul Maxim
afirmă că mișcarea sufletului este în conformitate cu cu firea numai atunci când el este
orientat spre Dumnezeu. Altfel spus, omul nu este cu adevărat ,,om”, adică în acord cu
propriul principiu sau fundament al existenței, decât în relație cu Dumnezeu. Deschiderea
către lucrarea harului și supunerea față de voința divină constituie starea sa firească și
desăvârțirea sa adâncă și proprie ca persoană9.

Omul este persoană liberă și suverană numai atunci când se supune voinței
dumnezeiești. Supunerea față de Dumnezeu, trăită totdeauna după chipul supunerii Fiului față

4
Ambigua, pp.77-78
5
Ambigua, p.70
6
Sfântul Maxim Mărturisitorul Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, E.I.B.M.O. , București,
2010, p. 337
7
Răspunsuri către Talasie, p.105
8
Sfântul Maxim Mărturisitorul Mistagogia, traducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.O. ,
București, 2017, p.38
9
Ambigua, pp. 75-76

5
de Tatăl10, constituie nu oprirea libertății, ci afirmarea sau exprimarea ei. Omul nu devine
stăpând suveran decât atunci când acceptă suveranitatea dumnezeiască: Aceasta este poate
supunerea cu care spune Apostolul că Fiul va supune Tatălui pe cei ce primesc să se supună
de bunăvoie11.

Prin starea de supunere față de Dumnezeu, omul nu renunță la libertatea cea

adevărată, ci la libertatea arbitrală care îl separă de Dumnezeu. Supunerea față de Dumnezeu
semnifică, nu slăbirea libertății, ci împlinirea ei. În tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru , Sfântul
Maxim ne redă următoarele învățături: Cel blând este ca unul ce s-a liniștit de orice agitație și
și-a îndreptat toată puterea sufletului spre slobozenia dumnezeiască. Această slobozenie
dorind Domnul să o împărtășească ucenicilor Săi, zice: ,,Luați jugul Meu peste voi învățați de
la Mine, că sunt blând ți smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11,29).
Odihnă numește stăpânirea Împărăției dumnezeiești, care e ca o domnie ce slobozește toată
robi pe cei vrednici12.

3. Stabilitatea duhovnicească a omului în Dumnezeu

Sfântul Maxim Mârturisitorul folosește doi termeni, aparent opuși: ,,stabilitate”

și ,,mișcare”. În lucrarea sa Răspunsuri către Talasie , Sfântul Maxim vorbește despre starea
de îndumnezeire, care este o stare atât activă cât și pasivă. Ea este mișcare și stabilitate,
lucrare și odihnă, libertate desăvârșită și supunere desăvârșită față de Dumnezeu, toate
formând o singură realitate în omul îndumnezeit. Până ce firea se află în lume în chip
temporal, e supusă mișcării transformatoare, din pricina stabilității mărginite a lumii și a
coruperii prin alterare în cursul timpului. Dar ajunsă în Dumnezeu, va avea, datorită monadei
naturale a Celui în care a ajuns, o stabilitate pururea în mișcare și o identică mișcare stabilă,
săvârșită etern în jurul Aceluiași, Unul și Singur13.

Omul îndumnezeit este statornic fără clătinare în bine și în contemplarea lui

Dumnezeu. Cu toate acestea el înaintează fără oprire în această stare, am putea spune chiar
veșnică. Stabilitatea sau odihna în Dumnezeu arată că scopul pentru care omul a fost adus la

10
Idem, p.77
11
Idem. 76-77
12
Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, pp.317-318
13
Răspunsuri către Talasie, p.360

6
existență, adică unirea nedespărțită cu Dumnezeu, a fost îndeplinită. Pe de altă parte,
mișcarea sau creșterea în contemplarea lui Dumnezeu, arată faptul că această unire nu este
numai nedespărțită ci și neamestecată. Astfel Dumnezeu este ,,oceanul nesfârșit14”, spune
Sfântul Maxim, iar participarea omului la această infinitate implică mișcarea, adică o creștere
veșnică în starea de asemănare în Dumnezeu.

Rostirea întreită a cântării sfințeniei dumnezeiești de către tot poporul credincios

preînchipuiește unirea și deopotriva cinste pe care o vom avea, în veacul viitor, cu puterile
netrupești și spirituale. În acea stare, într-un cuget cu puterile de sus, firea oamenilor va fi
învățată să laude și să sfințească prin trei sfințiri Dumnezeirea treiipostatică cea una15.

Concluzii

Idem, p. 360
14

Sfântul Maxim Mărturisitorul Mistagogia, traducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.O. ,
15

București, 2017, p.40

7
 Unirea omului cu Dumnezeu sau îndumnezeirea prin har presupune dobândirea unei
altei vieți, a nepătimirii, a iubirii desăvârşite și trăirea tot mai intensă a prezenţei luminii
dumnezeiești înlăuntrul ființei sale. Unirea cu Dumnezeu se face în Trupul lui Hristos -
Sfânta Biserică. Aceasta nu este o unire cu esenţa dumnezeiască, ci cu firea omenească
asumată şi îndumnezeită de Mântuitorul Iisus. Harul divin mântuitor se împărtășește numai
prin umanitatea îndumnezeită a Fiului lui Dumnezeu.

Cu cât ne îndepărtăm de Dumnezeu, cu atât mai mult nu ne mai asemănăm cu

Dumnezeu, adică cu atât de mult ne îndepărtăm de starea cea după asemănare. Pentru ca
omul să se asemene lui Dumnezeu, trebuie să trăiască potrivit poruncilor lui Dumnezeu,
săvârşind lucrarea cea lăuntrică.

În felul acesta omul se curăţă de patimi şi dobândeşte virtuţi, şi atunci nu este doar
după chipul lui Dumnezeu, ci trece la starea cea după asemănare, pentru că lucrează într-însul
Harul lui Dumnezeu.

8
 Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, 2019;
2. Sfântul Maxim Mărturisitorul Mistagogia, traducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,
E.I.B.M.O. , București, 2017;
3. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, Partea I. Ambigua, trad. din grecește, introducere și
note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, PSB 80, București, 1983;
4. Sfântul Maxim Mărturisitorul Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, E.I.B.M.O. ,
București, 2010;
5. Filocalia sau Culegerile din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți,
lumina și desăvârși, vol III, Maxim Mărturisitorul Răspunsuri către Talasie, trad., introducere și
note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R. , București, 2009;