Ierurgiile

Ierurgiile sunt slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în

diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, ca şi pentru binecuvântarea şi sfinţirea naturii
înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului. Ele stau de obicei în legătură
cu sfintele taine şi Sfânta Liturghie, fiind săvârşite ori înaintea acestora, ca o pregătire a lor, ori
în timpul lor, ori după ele, ca o încoronare sau desăvârşire a lor.
Scopul ierurgiilor este acela să-l purifice pe omul credincios şi firea înconjurătoare, în care
trăieşte el, adică vietăţile şi lucrurile de care omul credincios are nevoie pentru a trăi, sau pentru
viaţa sa materială şi spirituală. După învăţătura Bisericii noastre, păcatul primilor oameni a
introdus dezordinea, suferinţa, durerea şi nefericirea, nu numai în viaţa omenească, ci a stricat şi
frumuseţea şi armonia dintru început a firii înconjurătoare dinainte de păcatul primilor oameni,
când toate câte făcuse Dumnezeu „erau bune foarte” (Fac 1,31). Blestemul Ziditorului, de după
căderea lui Adam s-a răsfrânt nu numai asupra tuturor oamenilor, care se trag din prima
pereche, moştenind păcatul originar, ci şi asupra tuturor lucrurilor din natură, în mijlocul căreia
omul îşi trăieşte viaţa: „Blestemat să fie pământul întru lucrurile tale; întru necazuri vei mânca
dintr-însul în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă va răsări ţie şi vei mânca iarba
pământului, întru sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământ,
din care eşti luat; că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.” Facere 3, 17-19
Soarta naturii a fost astfel strâns legată de cea a omului; coruptă din pricina omului,
ea îşi aştepta vindecarea sau restabilirea tot prin el. Căzută sub influenţa celui rău din pricina
păcatului omenesc, natura a redobândit o dată cu omul posibilitatea de a fi restabilită, întru curăţia,
frumuseţea şi armonia iniţială, prin întruparea Mântuitorului. Îmbrăcând cu adevărat firea
omenească, Mântuitorul şi-a împletit toată viaţa Sa pământească cu aceea a oamenilor şi a naturii.

Astfel, Mântuitorul sfinţind firea omenească, pe care a purtat-o, El a lăsat Sfinţilor Săi Apostoli
şi puterea de a resfinţi natura, de a o sustrage înrâuririi şi puterii celui rău.
Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai
asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului
şi sfinţind-o. Prin puterea sfinţitoare dată slujitorilor Bisericii, se împartăşeşte firii neînsufleţite şi
fiinţelor neraţionale, harul Sfântului Duh.
Împărţirea ierurgiilor
A. După obiectul lor:
 La persoane
 La lucruri
B. După formă:
 Rugăciuni
 Rânduieli
 Slujbe
C. După scopul lor:
1) Exorcisme – sunt rugăciuni sau rânduieli pentru eliberarea omului, a naturii şi a
lucrurilor, de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului şi a duhurilor rele. De ex.
 Moltifa Sf. Trifon la vii, grădini şi holde, Molitfele Sf. Vasile cel Mare, Molitfele Sf.
Ioan Gură de Aur.
2) Curăţirile şi dezlegările - sunt rugăciuni şi rânduieli prin care anumite persoane
sunt dezlegate sau curăţite de prihana păcatelor sufleteşti şi de întinarea păcatelor
trupeşti fără de voie, adică legate de rânduiala firii, sau rugăciuni prin care lucrurile
sunt curăţite de atingerea cu ceva spurcat. Deoarece asemenea păcate îl situează pe
om în starea de necurăţie materială ori spirituală, Biserica a rânduit o seamă de
ierurgii care să redea fiilor ei curăţia pierdută şi să îi pună din nou în legătură cu
Biserica şi cu Harul Dumnezeiesc.Aşa avem, de exemplu: ierurgiile în legătură cu
botezul(Rânduiala din ziua întâi a femeii lăuză, Rugăciunea când leapădă femeia...),
slujba Înmormântării.
3) Binecuvântările – sunt rugăciuni, sau rânduieli în care, mai ales prin semnul Sfintei
Cruci, se invocă Harul şi ajutorul dumnezeiesc asupra unei persoane sau a unui lucru
curat, menit pentru hrana, folosul sau mântuirea omului. Astfel de ierurgii avem de
ex. în Molitfelnic: Molitfa ce se citeşte la hainele sau lucrurile ce se împart de
pomană după moarte, Rugăciunile pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor;
Rugăciunea pentru temelia casei şi cea pentru casă nouă; Rugăciunea la săparea
fântânii; Rugăciunea binecuvântării ogoarelor la începerea semănăturii; Rugăciunile
pentru binecuvântarea roadelor, a fructelor, şi a mâncărurilor aduse ca pârgă la
Biserică. În aceeaşi categorie intră şi Rugăciunile pentru diferite trebuinţe de la
sfârşitul Liturghierului, precum şi Te-deumurile.

4) Sfinţirile – sunt ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa
lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine. Prin ele, anumite persoane sau lucruri
nu numai că sunt binecuvântate, ci în plus sunt consacrate, afierosite sau închinate
unor scopuri sau întrebuinţări sfinte. Astfel de slujbe sunt în Molitfelnic: diferite
sfeştanii sau agheasme şi slujbe pentru sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult,
sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir ş.a.

1. Veşmintele preotului. Veşmintele arhiereului

1. Vesmintele preotului
1. Stiharul – este un veşmânt lung, cu mâneci largi ca o cămaşă de noapte, ca o cămaşă de
noapte, care acoperă corpul de la grumaz până în picioare.
Stiharul simbolizează strălucirea dumnezeirii şi viaţa vrednică de admiraţie a preotului.
2. Epitrahilul – nu este altceva decât orarul diaconesc trecut peste grumaz şi atârnând în jos
cu ambele laturi apropiate .
Epitrahilul se confecţionează din acelaşi material ca şi felonul preoâesc sau ca sacosul
arhieresc şi este brodat cu mai multe cruci brodate ori cusute cu galon. Este veşmântul
cel mai mult folosit de către preot, la unele ierurgii săvârşite în afara bisericii, la ierurgii la
care se citeşte şi Evanghelia, la unele Taine şi ierurgii îmbracă epitrahilul şi felonul, iar
 toate veşmintele le îmbracă la Sf. Liturghie.
Epitrahilul simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi
prin care el slujeşte cele sfinte şi totodată jugul cel bun al slujirii lui Hristos, luat de preot
şi episcop, la chemarea Mântuitorului. El aminteşte totodată şi de Crucea pătimirii purtată
de Hristos pe drumul calvarului sau funia cu care El a fost legat când a fost dus în faţa
arhiereului spre judecată. Franjurile cu care se termină capătul inferior al epitrahilului
simbolizează sufletele credincioşilor, a căror răspundere o poartă preotul.
3. Brâul – este o piesă vestimentară de stofă lungă de aproximativ ½ şi lată de 6-8 cm, cu
care preotul şi arhiereul îl încing peste stihar, strângându-l în jurul mijlocului, spre a nu-i
incomoda la lucrarea celor sfinte.
4. Mânecuţele – sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice, care se pun
peste marginea mânecilor stiharului, pentru a le strânge, ca să nu stânjenească mişcările
mâinilor. Mânecuţele simbolizează puterea lui Dumnezeu care dă tărie slujitorilor Săi,
precum indică formula din îmbrăcarea mânecuţei din dreapta. Unii tâlcuitori ai cultului
spun că mânecuţele amintesc de funiile cu care au fost legate mâinille Mântuitorului după
arestarea Sa în grădina Ghetsimani, spre a fi dus la judecată şi patimi.
5. Felonul este veşmântul de deasupra preoţilor, care aminteşte toga anticilor şi mantaua,
sau pelerina pe care o purtau Mântuitorul şi Apostolii şi care la evrei era în uz
general.Felonul reprezintă purpura stacojie cu care a fost îmbrăcat Hristos la patimi.
După alţii, culoarea albă a felonului simbolizează curăţia şi sfinţenia liturghisitorului şi
strălucirea slavei şi a luminii dumnezeieşti, pe care o refelctă slujba preoţească.

2. Rugăciuni: Rugăciunile la îmbrăcarea în veşminte

3. Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu
haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a
împodobit cu podoabă.
4. Luând epitrahilul, îl binecuvântează, sărută crucea de pe gulerul epitrahilului şi îl
pune pe după gât, zicând:
5. Preotul: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca
mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea
veşmintelor lui.
6. Luând brâul, îl binecuvântează, sărută crucea de la mijlocul lui şi se încinge cu el,
zicând:
7. Preotul: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere şi a făcut fără
prihană calea mea, Cel ce întocmeşte picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele
înalte mă pune.
8. Luând mânecuţa dreaptă, sărută semnul Sfintei Cruci de pe ea şi o pune la mână
zicând:
9. Preotul: Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie; mâna Ta cea dreaptă,
Doamne, a sfărâmat pe vrăjmaşi şi cu mulţimea slavei Tale ai zdrobit pe cei
potrivnici.
10. Apoi luând mânecuţa stângă sărută semnul Sfintei Cruci de pe ea şi zice:
11. Preotul: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit; înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa
poruncile Tale.
12. Dacă este protosinghel sau are vreun alt rang bisericesc, luând bederniţa, o
binecuvântează şi, sărutând-o, o pune zicând:
13. Preotul: Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu podoaba Ta şi cu frumuseţea
Ta şi încordează şi bine sporeşte şi stăpâneşte pentru adevăr, blândeţe şi dreptate. Şi
minunat Te va povăţui dreapta Ta, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
14. Luând apoi felonul (sfita), îl binecuvântează, sărută crucea de pe el, se îmbracă,
zicând:
15. Preotul: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi întru
bucurie se vor bucura, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
16. La sfârşit, îşi spală mâinile, zicând:
17. Preotul: Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele şi voi înconjura altarul Tău,
Doamne, ca să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale. Doamne, iubit-
am bună-cuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale. Să nu pierzi cu cei
necredincioşi sufletul meu şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea, în mâinile cărora sunt
fărădelegile; dreapta lor s-a umplut de daruri, iar eu întru nerăutatea mea am umblat.
Izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte. Piciorul meu a stat întru dreptate; în biserici
Te voi binecuvânta, Doamne.

18. Rugăciuni: La „luarea vremii"

Cu capetele descoperite ei merg la icoana Mântuitorului, zicând troparul:
Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşealelor noastre,
Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu Trupul pe cruce, ca să scapi
din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie:
Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti
lumea.
Se închină în faţa icoanei şi o sărută. Trec după aceea la icoana Născătoarei de
Dumnezeu, zicând troparul:
Ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne pe noi milostivirii, Născătoare de
Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată, precum de-a pururea; pu terea ta, că
întru tine nădăjduind, strigăm ţie: Bucură-te, ca şi oarecând Gavriil, mai-marele
voievod al celor fără de trup.
Apoi, în acelaşi chip, zicând troparul sau condacul potri vit, ei se închină icoanei
hramului bisericii şi icoanei hramului sărbătorit în ziua aceea. Ei se pot închina şi la
celelalte icoane de pe iconostas. Dacă icoana hramului este aceea a Învierii, ei zic
troparul Învierii, glas 6:
Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pâmânt, ne
învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim.
 Apoi mergând în mijlocul bisericii ei stau înaintea sfintelor uşi cu capetele
descoperite şi diaconul zice:
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Preotul: Doamne, trimite mâna Ta dintru înălţimea locaşului Tău şi mă întăreşte spre
slujba Ta ce-mi este pusă înainte, ca neosândit stând înaintea înfricoşătorului Tău
altar, să săvârşesc Jertfa cea fără de sânge. Că a Ta este puterea şi slava în vecii
vecilor. Amin.

19. Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul. Rânduiala şi timpul săvârşirii ei

A. TIMPUL SĂVÂRŞIRII SLUJBEI
Conform canonului 52 Trulan ,ea se poate săvârşi, în orice zi din Păresimi, afară de sâmbăta şi
duminica , de zilele aliturgice(luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare şi Vinerea
Patimilor), sau de sărbătoarea Buneivestiri. De obicei, se obicei se oficiază doar în zilele de
miercuri şi vineri( cu excepţia Vinerii Patimilor), iar în celelalte zile: luni şi marţi din
săptămâna Patimilor şi la unele sărbători cu polieleu ca:
 Sf.Haralambie -10 februarie
 Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul – 24 februarie
 Sfinţii 40 de mucenici – 9 martie
 Înainteprăznuirea Bunei-Vestiri – 24 martie
Dacă acestea cad într-una din zilele de rând ale săptămânii de luni până vineri.
B. RÂNDUIALA SLUJBEI
1. Pregătirea – În Sfântul şi Marele Post, atunci când urmează preotul a săvârşi
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, el trebuie, ca în duminica dinaintea
zilelor în care face această Sfântă Liturghie, să scoată atâtea Sfinte Agneţe câte
Liturghii ale Darurilor mai înainte sfinţite are a săvârşi în cursul săptămânii ce
vine.
Preotul scoate Sfântul Agneţ pentru Liturghia din acea duminică şi după ce îl
pune pe Sfântul Disc, îl junghie cruciş şi zice cele cuvenite. Scoate apoi şi pe
celelalte Agneţe, unul după altul, după rânduiala Dumnezeieştii Proscomidii şi
le aşază cu pecetea în sus pe sfântul disc, lângă cel dintâi. Zicând apoi: „Şi
unul din ostaşi cu suliţa, coasta Lui a împuns, împunge fiecare Sfânt Agneţ, în
parte cu sfânta copie, sub semnul IIS, turnând îndată vin şi apă în sfântul potir
şi zice: „Şi cel ce a văzut a mărturist şi adevărată este mărturisirea lui.”
Prescurile din care s-au scos Sfintele Agneţe pentru Liturghiile de peste
săptămână, se binecuvintează la vremea Axionului şi se împart ca anafură, în
zilele cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
20. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Rânduiala şi timpul săvârşirii ei
A. Timpul săvârşirii
Dumnezeiasca Liturghie a celui întru sfinţi părintele nostru Vasile cel Mare se
săvârşeşte de numai de zece ori pe an, adică:
 În primele cinci duminici din Sfântul şi Marele Post
 În Sfânta şi Marea Joi din Postul cel Mare – unită cu Vecernia
 În Sâmbăta Mare –unită cu Vecernia
 În 1 ianuarie, ziua pomenirii Sfântului Vasile cel Mare
 În ajunul Praznicului Naşterii Domnului Dacă acestea nu se întâmplă în
 În ajunul Praznicului Bobotezei ziua de sâmbătă sau duminică.
Iar dacă se întâmplă ca
Ajunurile să cadă în aceste zile
Liturghia Sf.Vasile se ţine în
Ziua praznicului, iar în ajun se
Săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan
Dacă ajunurile celor două praznice cad în cursul zilelor de luni-vineri, atunci Liturghia
Sf.Vasile cel Mare se săvârşeşte împreună cu Vecernia.

21. Modul în care se pregăteşte preotul pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

Săvârşirea Sfintei Liturghii este actul sublim pe care îl poate săvârşi preotul în cadrul misiunii sale
sacramentale.
În timpul slujirii Sfintei Liturghii, preotul vine în contact nemijlocit cu însuşi Sfântul Trup şi Sânge
al Mântuitorului, pe care el îl atinge, îl poartă în mâini şi îl consumă sau îl împarte
credincioşilor.Este de la sine înţeles că, pentru o astfel de înfricoşătoare împreună-petrecere a
credinciosului cu Dumnezeu, preotul nu se poate înfăţişa oricum ar fi.
1.Pregătirea sufletească
a. Pacea sufletului – conform poruncii Mântuitorului: „De îţi aduci darul tău la altar şi acolo îţi
aduci aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău înaintea altaarului şi mergi de te
împacă cu fratele tău şi atunci venind, adu darul tău.” Matei 5,23. Preotul trebuie să fie împăcat cu
toată lumea, să nu aibă nimic asupra cuiva şi să nu intre în slujbă purtând ură, mânie sau gânduri de
răzbunare asupra cuiva.
b. Spovedania – Pacea inimii presupune nu numai relaţii normale cu semenii noştri, ci şi
liniştea sau curăţia conştiinţei, nu numai pacea cu alţii, ci şi pacea cu noi înşine. De asemenea, în
cazul în care preotul are pe conştiinţă un păcat mai mare el nu trebuie să liturghisească, până nu se
va spovedi la duhovnicul său, de la care va lua canon şi dezlegare.
c. Rugăciunea - Tot la pregătirea sufletească ţinteşte şi contribuie şi altă condiţie
pe care preotul liturghisitor trebuie s-o îndeplinească, şi anume citirea Pravilei de
rugăciuni, prin care preotul se pune în legătură cu Dumnezeu.
2.Pregătirea trupească
a. Abţinerea de la împreunarea trupească cu soţia – cel puţin în ziua şi noaptea de
dinaintea Liturghiei şi în ziua şi noaptea cea de după Liturghie.
b. Ferirea de îmbuibarea pântecelui – Preotul să nu mănânce şi să nu bea nimic în
 dimineaţa zilei în care slujeşte, ci încă din ajun să nu-şi îngreuieze pântecele cu prea
multă mâncare, sau băutură, căci aceasta pleacă trupul spre desfrânare.
c. Să nu pună în gură ţigara cel puţin în noaptea şi în ziua slujirii.
d. Curăţenia corporală
e. Grija pentru o ţinută vestimentară decentă
 Veşmintele curate şi întregi
 Părul să fie pieptănat, faţa şi gura spălate, unghiile tăiate
22. Obiectele de cult necesare pentru săvârşirea Sfintei Liturghii
1. Sfântul Antimis
2. Sfintele veşminte
3. Sfintele vase
a. Discul
b. Potirul
c. Copia
d. Linguriţa
e. Steluţa
f. Acoperâmintele
4. Prescuri făcute din făină de grâu şi dospite, de regulă cinci, în caz de lipsă
cel puţin două
5. Vin curat din struguri şi apă
6. Cărţile de slujbă necesare
- Pentru preot: Sfânta Evanghelie şi Liturghierul
- Pentru cântăreţ: Apostolul şi Octoihul mic
7. Mai multe lumini: cel puţin două pe Sfânta Masă, una la Proscomidiar şi câte
una în sfeşnicele împărăteşti
23. Poate săvârşi preotul Sfânta Liturghie şi cu pâine? Dar cu altceva înafară de vin?
În cazul în care nu este prescură se poate folosi o bucată de pâine , pe care înscriem semnul
crucii cu copia în locul peceţii.
Materia Sângelui lui Hristos este vinul din rodul viţei, adică stors din strugurii de viţă. Preotul
care slujeşte nu poate săvârşi Sfânta Liturghie, cu altceva în afară de vin întrucât va săvârşi
păcat de moarte.
24. În ce moment din cadrul Liturghiilor are loc prefacerea Sfintelor Daruri?
În timpul epiclezei.
25. Se pot săvârşi mai multe Liturghii într-o singură zi, de către un preot, în aceeaşi
biserică şi la aceeaşi sfântă masă?
Liturghia nu se săvârşeşte decât o singură dată pe zi, în fiecare biserică şi de către fiecare preot
slujitor . Această unicitate a Sfintei Jertfe însemnează numai o moarte a lui Hristos, o moarte
pe care o dată a luat-o pentru noi, şi numai o patimă pe care a răbdat-o pentru noi.
26. Modul în care se face încheierea sfintelor slujbe. Rânduiala otpustului
Otpustul reprezintă încheierea slujbei şi în care preotul dă binecuvântarea credincioşilor.
Încheierea (otpustul) are două forme. Sfânta Liturghie, Vecernia Mare şi Utrenia
slujite duminica sau de sărbători care includ şi citiri din Sfânta Evanghelie la Utrenie
folosesc otpustul mare. Celelalte slujbe ale zilei se termină cu o formă redusă numită
otpustul mic.
Rânduiala otpustului
1. Otpustul zilelor de peste săptămână
Sâmbătă la Vecernie “Cel ce a Înviat din morţi, pentru rugăciunile Preacuratei
Maicii Sale, ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli….”
Duminica la Utrenie şi Liturghie “Cel ce a Înviat din morţi, Hristos Adevăratul
Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor,
măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli….”
Duminică la Vecernie şi Luni la Utrenie: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu folosinţele cinstitelor, cereştilor,
netrupeştilor Puteri....”
Luni la Vecernie şi marţi la Utrenie: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale cinstitului, măritului Prooroc,
Înaintemergător şi Botezător Ioan...”
Marţi la Vecernie şi Miercuri la Utrenie: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Cruci...”
Miercuri la Vecernie şi Joi la Utrenie: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot
lăudaţilor Apostoli, ale celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul
Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni...”
Joi la Vecernie şi Vineri la Utrenie: „Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot
lăudaţilor Apostoli, ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale
preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri...”
Peste toată săptămâna otpustul la Sfânta Liturghie se face cum am arătat mai sus la
Vecernie şi Utrenie, după zile adăugându-se însă, la locul cuvenit şi numele
sfântului a cărui Liturghie s-a săvârşit.
În timpul perioadei de la Paşti la Înălţare se zice: „Cel ce a Înviat din morţi...”
2. Otpustul Praznicelor Împărăteşti care se zic la Vecernie, Utrenie şi la Liturghie
La Înălţarea Sfintei Cruci: „Cel ce a Înviat din morţi, Hristos, Adevăratul
Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea Cinstitei
şi de viaţă făcătoarei Cruci....”
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: „Cel ce în peşteră S-a născut şi în iesle
S-a culcat, pentru mântuirea noastră, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru...”
La Tăierea-Împrejur a Domnului: „Cel ce în a opta zi a primit a se tăia împrejur,
pentru mântuirea noastră, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru...”
La Botezul Domnului : „Cel ce în Iordan de la Ioan a primit a se boteza, pentru
mântuirea noastră, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru...”
La Întâmpinarea Domnului : „Cel ce în braţele Dreptului Simeon a primit a fi
ţinut, pentru mântuirea noastră, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru...”
 La Bunavestire: „Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru mântuirea noastră, Hristos,
Adevăratul Dumnezeul nostru...”
La Duminica Floriilor: „Cel ce pe mânz de asin a primit a şedea pentru mântuirea
noastră, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru...”
La Duminica Floriilor(seara şi zilele următoare, până miercuri seara: „Venind
Domnul spre patima cea de bunăvoie, pentru mântuirea noastră, Hristos,
Adevăratul Dumnezeul nostru...”
În Joia Mare(miercuri seara şi joi) : „Cel ce, din nemăsurata Lui bunătate, calea
cea mai bună,smerenia, ne-a arătat nouă, de când a spălat picioarele ucenicilor şi
pânăla Cruce şi la îngropare smerindu-se pentru noi, Hristos Adevăratul
Dumnezeul nostru...”
Otpustul Sfintelor Patimi : „Cel ce scuipări şi bătăi şi loviri şi Cruce şi moarte a
răbdat pentru mântuirea lumii, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru...”
În Sfânta şi Marea Vineri : „Cel ce pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire, patimile cele înfricoşătoare şi Crucea cea de viaţă făcătoare şi
îngroparea cea de voie cu trupul a primit, Hristos, Adevăratul, Dumnezeul
nostru...”
În Duminica Paştilor şi toată Săptămâna Luminată: „Hristos, Cel ce a înviat din
morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le,
Adevăratul Dumnezeul nostru....”
La Duminica Tomii: „Cel ce prin uşile încuiate a intrat la Sfinţii Săi Ucenici şi
Apostoli şi pe Toma l-a încredinţat, pentru mântuirea noastră, Hristos, Adevăratul
Dumnezeul nostru...”
La Înălţarea Domnului din ajun de la Vecerenie, până la Odovania Praznicului:
„Cel ce în slavă S-a înălţat de la noi la ceruri şi a şezut de-a dreapta lui
Dumnezeu-Tatăl, Hristos, Adevăratul, Dumnezeul nostru..”
La Duminica Pogorârii Duhului Sfânt: „Cel ce în chip de limbi de foc din cer a
trimis pe Duhul cel Preasfânt peste Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, Hristos,
Adevăratul Dumnezeul nostru...”
În aceeaşi Duminică la Vecernie: „Cel ce din părinteştile şi dumnezeieştile sânuri
S-a dezbrăcat pe sine şi din cer pe pământ S-a pogorât...”
La Schimbarea la Faţă: „Cel ce în Muntele Taborului S-a schimbat la faţă întru
slavă, înaintea Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, Hristos, Adevăratul, Dumnezeul
nostru...”
27. Organizarea serviciilor religioase în cazul în care preotul are şi o filie
Organizarea în aceste cazuri se face în funcție de nevoile pastorale, stabilite împreună
cu protoiereul locului.
28. Taina Sfântul Botez. Când se săvârşeşte Botezul?
Botezul este Taina în care prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se
botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la
viaţa cea nouă, sprituală, în Hristos şi devine membru al Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.
Pentru botezul pruncilor nu există, zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple ca
 pruncii să moară nebotezaţi. Dacă pruncul e debil şi există teama că nu va trăi, poate fi
botezat îndată după naştere. Botezul se face de obicei între 7 şi 40 de zile de la naştere, în
orice zi de sărbătoare, mai ales duminica.
29. Săvârşitorul şi primitorul Tainei Botezului
În condiţii normale, dreptul de a săvârşi botezul îl au numai episcopii şi preoţii. Numai în lipsă
de preot, pentru ca să nu rămână cineva nebotezat, poate boteza şi monahul simplu sau
diaconul, iar la caz de mare nevoie, ca de exemplu când pruncul e în mare primejdie să moară
nebotezat – poate să boteze orice creştin ortodox, bărbat sau femeie, şi chiar părinţii pruncului,
prin împlinirea ritualului sumar care constituie partea esenţială a slujbei botezului, adică
afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind de fiecare dată formula sacramentală: „Se
botează robul(roaba) lui Dumnezeu (X) în numele Tatălui Amin... al Fiului Amin... al
Sfântului Duh Amin. Etc., iar în caz că cel botezat supravieţuieşte, preotul va completa
ulterior restul botezului, dar numai de la afundare înainte.
30. Locul unde se săvârşeşte Botezul
Botezul se săvârşeşte în biserică, şi anume: prima parte a slujbei (rânduiala facerii
catehumenatului), iar partea a doua(botezul propriu-zis), în pronaos sau tindă.
31. În ce condiţii şi pe baza căror acte poate săvârşi preotul Botezul?
În ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească primitorii Boterzului
se cere ca la cei adulţi: dorinţa de a primi botezul, credinţă, pocăinţă şi cunoaşterea
adevărurilor elementare de credinţă. La prunci pentru îndeplinirea acestor condiţii
mărturisesc şi garantează naşii.Botezul se săvârşeşte pe baza certificatului de naştere,
a celui ce urmează a fi botezat.
32. Rânduiala Sfântului Botez
a.A Catehumennatului. Preotul stând în uşa bisericii cu epitrahilul la gât îl întâmpină pe
prunc la intrarea în pronaos. După aceea preotul suflă de trei ori în chipul crucii pe faţa lui,
însemnându-l de trei ori cu mâna dreaptă în chipul crucii pe frunte, gură şi piept zicând
„Mâinele Tale m-au făcut şi m-au zidit.” Apoi pune mâna pe capul lui şi citeşte rugăciunea
de primire în rândul catehumenilor, apoi preotul citeşte cele 4 rugăciuni de exorcizare. La
ultima rugăciune de de la „Însoţeşte viaţa lui cu înger luminat , ca să-l izbăvească pe el de
toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea vicleanului....” preotul sufllă din nou peste faţa
pruncului, însemnându-l cu mâna dreapta în chipul crucii pe fruntea, gura şi pieptul
pruncului, zicând de fiecare dată: „Depărtează de la dânsul pe tot vicleanul şi necuratul duh,
care se ascunde şi se încuibează în inima lui.” După sfârşitul acestei rugăciuni, naşul cu
pruncul e întors spre apus, după care se fac lepădările.
După lepădări naşul cu pruncul e întors spre răsărit şi se face unirea cu Hristos şi
mărturisirea credinţei.
Apoi preotul zice: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se
mântuiască ...”şi citeşte rugăciunea de primire a candidatului la botez.
b. Râduiala propriu-zisă a Sfântului Botez şi a Mirungerii
Preotul se îmbracă cu felon de culoare albă sau deschisă la culoare, îşi ia şi mânecuţele, apoi
vine la cristelniţă cădind. După cădire preotul ia Sfânta Evanghelie şi face semnul sfintei
cruci deasupra cristelniţei, rostind binecuvântarea mare.
 Urmează ectenia mare
- Sfinţirea apei
- Binecuvântarea untedelemnului bucuriei, apoi ungerea pruncului cu untdelemn
pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mâini şi la picioare
- Afundarea în apă care este partea principală a Botezului, apoi naşul îl aşază pe
masă pe prunc şi preotul se spală pe mâini în acest timp, iar la strană se citeşte
Psalmul 31
- Ungerea cu Sfântul Mir la frunte, ochi, la nări, la gură, la urechi, pe piept pe
spate, la mâini şi la picioare
- Înconjurarea cristelniţei de către preot prunc şi naş, preotul ia cădelniţa în
dreaptă şi dă stânga naşului, iar naşul cu pruncul în braţe în timpul înconjurării,
cântându-se „Câţi în Hristos v-aţi botezat...”
- Urmează citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii
- Ritualul spălării pruncului
- Ritualul tunderii părului
- Ectenia întreită şi otpustul, apoi îl împărtăşeşte pe cel botezat cu Sfintele Taine.
Uneori se obişnuieşte ca Taina Sfântului Botez să se facă la 40 de zile de la naştere, pentru că în
acest timp se poate face după Botez îmbisericirea celui botezat.

33. Lucrurile de care are nevoie preotul pentru săvârşirea Botezului.

- Cristelniţa cu apă curată
- Cădelniţa cu tămâie
- O masă
- Sfânta Evanghelie
- Sfânta Cruce
- Un vas cu untdelemn
- Vasul cu Sfântul Mir
- Miruitor
- O foarfecă
- Sfeşnice cu lumânări
- Un prosop
34. De unde primeşte preotul Sfântul Mir? Când şi de către cine este sfinţit?
Patriarhia împarte Mirul episcopiilor şi mai apoi acestea parohiilor. Este sfinţit de
către Sinodul arhiereilor, în frunte cu Patriarhul, în Joia Mare la Liturghia Sfântului
Vasile.
35. Formula Botezului. Formula ungerii cu untdelemn sfinţit şi cu Sfântul Mir
„Se botează robul/roaba lui Dumnezeu X, În numele Tatălui.Amin, Al Fiului Amin, şi
al Duhului Sfânt Amin, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin.”
„Pecetea darului Sfântului Duh”
36. Poate preotul boteza mai mulţi copii în cadrul aceleiaşi Sfinte Taine?
Pot sa fie botezate mai multe persoane în aceeași apă. Toți cei botezați în Hristos,
primesc același botez, indiferent dacă se botează în aceeași apă sau nu.
37. Se pot boteza deodată un băiat şi o fetiţă?
Pot fi botezați în aceeași apă, și nu există nici un impediment canonic pentru ca
aceștia să se poata casatori.
38. Aghiasma sau apa sfinţită altă dată pot fi folosite la săvârşirea Sfântului Botez?
Nu se poate folosi apa sfinţită altă dată la Sfântul Botez.
39. Cum se procedează în cazul botezului unor copii găsiţi sau despre care nu se ştie dacă
au fost botezaţi anterior; formula Botezului, în acest caz
La botezul celor despre care nu se știe dacă au fost botezați sau nu se face rânduiala
botezului, spunându-se : Se botează robul lui Dumnezeu, dacă nu a fost botezat, în
numele …..
40. Când se face împărtăşirea celor nou botezaţi? Dacă aceştia sunt maturi, trebuie spovediţi
înainte?
Botezul se primește spre iertarea păcatelor, deci nu se mai face spovedania, dar
pregatirea pentru Botez este și o conștientizare a pocaintei și a renunțării la vechea
viață.
41. Botezul de necesitate. Cum procedează preotul dacă pruncul botezat sub stare de
necesitate trăieşte? Cum se face înmormântarea pruncului botezat sub stare de
necesitate?
Dacă cel botezat trăieşte, atunci i se va face ulterior toată slujba botezului, fără să se mai
repete sfinţirea apei şi afundarea şi mirungerea, dacă a fost săvârşit Botezul de către un preot.
Dacă botezul a fost săvârşit de un alt credincios atunci se va face şi Mirungerea.
Înmormântarea celui botezat de necesitate se face după rânduiala Înmormântării Pruncilor.
42. Unde, de ce şi pe ce temei se înregistrează noul botezat?
Noul botezat se înregistrează în registrul botezaţilor, pentru păstrarea evidenţelor celor
botezaţi. Temeiul pentru înregistrarea botezaţilor este art.50 lit.i din Statutul BOR.

43. Taina Sfintei Spovedanii. Spovedania, mijloc de pastoraţie

Spovedania sau mărturisirea păcatelor în faţa preotului constituie partea principală a tainei
pocăinţei, taină prin care credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez şi
împăcarea cu Dumnezeu şi cu Biserica. Taina Sfintei Spovedanii este o lucrare foarte grea .
Administrarea ei nu se face decât de persoane foarte bine pregătite şi cu experienţă pastorală, liturgică,
familială, socială, gospodărească. Atunci când noul preot primeşte această putere şi îndatorire, să se
străduiască să o facă cu toată responsabilitatea, căci este lucrarea prin care el poate zidi sufleteşte, sau
poate distruge. Dacă preotul este lipsit de experienţă, sau dacă nu şi-a creat obiceiul de a se fi spovedit
de tânăr, de a şti ce înseamnă această mare lucrare, el nu o va face cu succes. Va fi un slujitor care va
citi molitfele şi va asculta păcatele sau ceea ce îi spun credincioşii şi va da o dezlegare şi poate un
canon sau epitimie, ceea ce nu este de ajuns.Spovedania nu este numai ascultare de păcate şi acordare
de dezlegare şi prescrieri de canoane, ci este un mijloc extraordinar de pastoraţie individuală, de
dialog, de discuţii deschise cu penitentul, de comentare şi interpretare a păcatelor sau faptelor
mărturisite, de analizare a circumstanţelor atenuante şi agravante ale săvârşirii păcatelor, de cercetare
a stării psihologice a penitentului, pentru a vedea starea de căinţă, de părere de rău, care se impune, ca
o condiţie a iertării, iar nu simpla înşirare a păcatelor. Spovedania trebuie privită nu ca un simplu act
 liturgic, ci ca o stare de excepţie în viaţa credinciosului, căci vine să-şi mărturisească păcatele şi
desigur, vrea să se îndrepte.
Datorită importanţei Tainei, pentru administrarea ei trebuie rezervat timpul necesar.
Taina Spovedaniei presupune pregătire spirituală din partea penintenţilor, timp în care trebuie să-
şi analizeze conştiinţa, prin examinarea ei.
Trebuie să-i învăţăm pe credincioşi că Spovedania nu este legată numai de cele patru posturi mari
şi de actul împărtăşirii, ci că este o Taină de sine stătătoare de cea mai mare importanţă pentru
redresarea noastră morală.
44. Săvârşitorul Sfintei Taine a Spovedaniei
Arhiereii şi preoţii duhovnici.
45. Când şi cum îi pregăteşte preotul pe credincioşi în vederea primirii Spovedaniei?
Cel ce va trebui să ia asupă-i sarcina cea grea a duhovniciei, unul ca acela este dator
să se facă pildă şi chip al faptelor bune: înfrânat, smerit, lucrător de toată fapta cea
bună, în tot ceasul rugându-se către Dumnezeu ca să i se dea lui cuvântul înţelegerii şi
a cunoştinţei, ca să poată îndrepta pe cei păstoriţi de dânsul. Şi mai înainte de toate
este dator să se îndeletnicească cu citirea Sfintei Scripturi, să ştie pe de rost cele zece
porunci şi cu de-amănuntul să le păzească; să ştie de asemenea, Tainele şi dogmele
credinţei ortodoxe; să postească întâi el miercurea şi vinerea peste tot anul şi
orânduitele posturi, dar mai ales Postul Mare după apostoleştile şi soborniceştile
canoane.
46. Creştinii se pot spovedi oricând?
Ca şi alte taine, în principiu spovedania individuală nu este legată de date sau termene fixe
din cursul anului sau al vieţii omului. Individual deci credincioşii pot alerga la duovnic ori de
câte ori şi oricând simt nevoia de a-şi uşura cugetul de povara păcatelor, de a primi
mângâierea şi nădejdea iertării. Privită însă ca obligaţie obştească, impusă tuturor creştinilor,
spovedania este corelată de termene obşteşti ale posturilor. Porunca a patra a Bisericii ne
învaţă să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, respectiv în cele patru posturi din cursul
anului bisericesc(al Paştilor, al Crăciunului, al Adormirii Maicii Domnului şi a Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel.
47. Preotul trebuie să se spovedească? Când şi cui?
Preotul trebuie să-şi mărturisească păcatele şi neglijenţele comise în exerciţiul funcţiunii lui,
spunându-le arhiereului, căci aceste păcate sunt specifice misiunii preoţeşti şi ar trebui spovedite de
arhiereu.Povăţuirile din Liturghier prescriu pentru preot obligaţia de a se spovedi duhovnicului său,
înainte de slujire, nu numai că s-a făcut vinovat de cele şapte păcate capitale(trufie, iubirea de
argint, defrânare.mânie, lăcomie, zavistie, şi trândăvie la faptele cele bune.), ci şi ori de câte ori îşi
simte cugetul încărcat cu păcate mai mici care l-ar împiedica a sluji cu vrednicie, ca de ex. atunci
când e ispitit noaptea în vis din vina lui.
48. Când şi unde se săvârşeşte Spovedania? Poate fi săvârşită în Sfântul Altar?
Spovedania se se săvârşeşte ori de câte ori simte penitentul că vrea să se descătuşeze
de păcate, iar conform poruncii a patra a Bisericii, de patru ori pe an, respectiv în cele
patru posturi.Spovedania se săvârşeşte ăn pridvorul, sau în pronaosul bisericii, în faţa
unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca penitentul să ştie că îşi mărturiseşte
 păcatele ca şi când ar sta în faţa lui Hristos.
Bolnavii şi cei care din pricini de mai sus nu pot veni la biserică de ex. deţinuţii din
închisori, pot fi spovediţi acasă, sau în locul în care se află.
În Sfântul Altar nu poate fi săvârşită Taina Spovedaniei.
49. Rânduiala Spovedaniei
a. Partea introductivă care precede mărturisirea – Preotul dă binecuvântarea
mică... Rugăciunile începătoare...Veniţi să ne închinăm... Psalmul
50...Troparele de umilinţă , după care preotul citeşte cele două rugăciuni de
dezlegare. De precizat că această parte introductivă a slujbei mărturisirii se face
pentru toţi cei ce urmează a se mărturisi
b. Mărturisirea propriu-zisă – preotul cheamă câte unul din cei care le-a citit
molitfele şi îl îndeamnă pe penitent: „Iată Fiule, Hristos stă nevăzut, primind
mărturisirea ta cea cu umilinţă...”, apoi primeşte mărturisirea păcatelor
acestuia, fie că le enumeră acesta, fie că îl ajută pe acesta cu întrebări.
c. Partea finală – După mărturisire preotul pune epitrahilul pe capul penitentului,
care stă în genunchi şi citeşte molitfa de iertare: „Stăpâne Doamne
Dumnezeule Cela ce eşti mântuirea robilor Tăi...” apoi zice o ectenie întreită
foarte scurtă, face otpustul şi pune mâna cea dreaptă pe capul penitentului şi îî
dă dezlegarea: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu
îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule...”, făcând la sfârşit
semnul Sfintei Cruci pe capul lui. Apoi zice: „Cuvine-se cu adevărat...” şi îi dă
canonul , pe măsura păcatelor făcute, iar de făcut păcate mai mari se opreşte de
la Sfânta Împărtăşanie.
50. Poate preotul spovedi fără săvârşirea Molitvei? Se săvârşeşte ea pentru fiecare credincios?
Se poate săvârşi şi pentru mai mulţi?
Molitva face parte din Spovedaniei și ea nu poate fi neglijată. Doar în situații
excepționale, în pericol de moarte, preotul poate primi pocăința chiar și dacă nu are
timp să săvârșească molitfa. Partea introductivă a slujbei mărturisirii, cu cele două
moltive se săvârşeşte pentru toţi cei ce urmează a se spovedi, dacă este doar un
credincios ce doreşte să se spovedească şi acestuia trebuie să i se facă moltivele. În
Postul Mare când sunt mai mulţi la spovedit atunci se omite citirea primei rugăciuni
de după mărturisire şi se trece direct la formula finală de dezlegare.
51. Cum se procedează dacă primitorul Tainei nu ştie să mai fi fost spovedit?
Se va face o mărturisire a tuturor păcatelor, pe care şi le aminteşte pentitentul, iar
preotul îl va ajuta prin întrebări pe penitent în al ajuta să-şi mărturisească toate
păcatele.
52. Care sunt întrebările preliminare necesare înainte de mărturisire?
Când s-a spovedit ultima dată
Dacă şi-a îndeplinit canonul .
53. Ce se are în vedere la formularea întrebărilor pe care le pune duhovnicul?
Gravitatea păcatelor, în vederea stabilirii canonului.
54. Care sunt elementele de care preotul duhovnic va ţine seama pentru ca o mărturisire să fie
 completă?
-umilinţa sau părerea de rău
- hotărârea de a nu mai repeta
- mărturisirea să fie sinceră
- canonul dat de duhovnic să fie împlinit
55. La ce vârstă se mărturisesc copiii?
7 ani
56. Ce trebuie să urmărească preotul când hotărăşte canonul pentru Spovedanie?
Preotul duhovnic trebuie să urmărească personalitatea sau individualitatea
penitentului respectiv: vârsta, caracterul, firea, sau temperamentul lui, cultura şi
gradul lui de pricepere, nivelul vieţii religioase-morale, condiţiile de viaţă şi
posibilităţile lui sufleteşti şi materiale, iar pe de altă parte, felul şi natura, sau
gravitatea păcatului respectiv de ex. motivul, intenţia şi scopul, împrejurările în care a
fost săvârşit, gradul de publicitate, dacă e pentru prima oară, sau e recidivă de păcate.
Se are în vedere de asemenea gradul de căinţă pentru păcatele săvârşite şi dorinţa de
îndreptare penitentului.
57. Cum se procedează dacă credinciosul venit la mărturisire nu şi-a îndeplinit canonul
primit anterior?
Preotul îl mărturiseşte pe penitent, ţinând cont de faptul că nu şi-a îndeplinit canonul
respectiv; preotul trebuie să afle motivele pentru care acel canon nu a fost îndeplinit,
la epitimie ţinând cont şi de neîndeplinirea canonului precedent.
58. Poate preotul să-i schimbe penitentului canonul dat de un alt duhovnic? În ce
împrejurări?
Un duhovnic nu-l poate dezlega pe cel legat de alt duhovnic, atâta timp cât trăieşte
acela.
59. Respectarea secretului Spovedaniei şi controlul penitentului după mărturisire
După mărturisire preotul este obligat să păstreze secretul spovedaniei.Nu este îngăduit
duhovnicului să divulge sau să destăinuiscă nimănui absolut nimic din cele ce i s-au
spus de către credincioşi. Violarea secretului mărturisirii e considerată ca delict şi se
pedepseşte cu depunerea. Duhovnicul prin însăşi viaţa sa, trebuie să fie un model de
urmat, zi de zi de către penitenţii săi, iar el trebuie să-i cunoască bine, pentru a-i putea
îndruma, da un sfat când îi văd pe aceştia că greşesc.
60. În ce împrejurări şi cu aprobarea cui poate preotul să divulge cele auzite la
Spovedanie?
Preotul nu poate divulga secretul spovedaniei în nici o circumstanță. Având în vedere
că Sfintele canoane arată ca dezlegarea să fie data cu binecuvantarea episcopului, este
firesc ca preotul sa se sfatuiasca cu episcopul sau în privința spovedaniei, dar această
sfătuire nu trebuie sa faca referința la persoane concrete.

61. Taina Sfintei Împărtăşanii. Săvârşitorul Tainei

Dreptul de a da Sfânta Împărtăşanie îl au până azi, doar arhiereii şi preoţii. Diaconul îl
poate împărtăşi pe mireanul care e pe moarte, doar atunci când lipseşte preotul.
 Monahii, sau pustnicii, aflându-se în locuri îndepărtate unde nu există biserici, se pot
împărtăşi singuri, cu o anumită rânduială.
62. Primitorul Tainei. Cum se face pregătirea pentru primirea Tainei?
Împărtăşirea este piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti, de aceea se pot împărtăşi
doar credincioşii pregătiţi şi vrednici de a primi Trupul şi sângele Domnului, verificaţi
ca atare de duhovnic prin spovedanie. Pot fi împărtăşiţi toţi creştinii botezaţi în mod
valid, care n-au asupra lor îndepărtare, ori blestem şi îşi aduc prin pocăinţă curată,
care trăiesc şi care nu sunt opriţi de duhovnicul lor să se împărtăşească o vreme.
Copilaşii până la vârsta de 7 ani, pot fi împărtăşiţi fără spovedanie.
63. Este necesar şi folositor să postim înainte de a ne împărtăşi?
Postul este necesar şi folositor înainte de a ne împărtăşi, pentru că prin post îl putem
primi cum se cuvine pe Hristos în noi, prin Sfântul Trup şi Sânge a Mântuitorului.
64. Credinciosul se poate împărtăşi de mai multe ori cu o singură Spovedanie? Dar
preotul?
Credinciosul se poate împărtăşi doar o singură dată, după Spovedanie. Preotul se
poate împărtăşi mai des după spovedanie, cu condiţia să nu facă anumite păcate ce l-ar
face nevrednic de slujire şi respectiv împărtăşire, deoarece numai prin Taina
Pocăinţei, îl poate primi vrednic pe Hristos în el, prin Sfântul Trup şi Sânge.Clericii
care liturghisesc sunt obligaţi să se împărtăşească.
65. Împărtăşirea bolnavilor
Rânduiala împărtăşirii bolnavului se găseşte în Molitfelnic. Preotul ia cu sine
epitrahilul şi felonul şi Molitfelnicul , precum şi Sfintele Taine, linguriţa şi un
procovăţ sau două.. Sfintele Taine le ia preotul din chivotle înveleşte într-o pânză
curată, sau hârtie curată. Le pune într-o cutie de metal sau de lemn, închisă ermetic,
iar aceasta o pune într-o alta mai mare în care să încapă şi linguriţa şi procoveţele şi
chiar un potir mic de serviciu, care să fie folosit la împărtăşirea bolnavilor.Ajungând
la casa bolnavului preotul îşi pune epitrahilul, desface cutiile şi luând un procovăţ mai
mare, îl întinde pe o măsuţa acoperită cu aşternut curat, pe care se pune şi un sfeşnic
mic cu lumânarea aprinsă. Şi aşază cutiuţa cu Sfintele pe procovăţ şi se închină
înaintea lor . Citeşte rugăciunile din Molitfelnic, iar la momentul respectiv pune
Sfintele în linguriţă şi toarnă puţin vin şi îl împărtăşeşte, apoi îi mai dă o linguriţă de
vin ca să nu-i rămână din Sfântul Trup prin gură, apoi citeşte tot restul rânduielii din
Molitfelnic.
66. Când şi cum se pregăteşte Sfânta împărtăşanie pentru cei bolnavi? Unde se păstrează?
Numai bolnvaii se pot împărtăşi din ea?
În Joia Mare la Liturghie se mai scoate un Agneţ şi se face rânduiala ca pentru Liturghia
Darurilor mai înainte sfinţite, udând Sfântul Trup cu Sângele cel de viaţă făcător.
Agneţul sfinţit în Joia Mare se cuvine a se usca pe Sfânta Masă marţi dimineaţa în Săptămâna
Luminată, în acest fel: mai întâi se desface antimisul şi luând Agneţul preotul îlpune pe Sfântul Disc şi-
l cădeşte împrejur. După aceasta făcând cuvenita închinăciune sfărâmă cu toată evlavia, cu sfânta
copie în părticele. După sfărâmare, se pune o lespede de piatră sau cărămidă la marginea antimisului,
dinspre partea dreaptă şi deasupra lespedei o oală nouă de pământ sau o oală de fier, sau de aramă
 curată, cu cărbuni aprinşi şi preotul închinându-se ia sfântul disc cu Dumnezeieştile Taine, aşa
sfărâmate şi îl pune deasupra oalei, păzind ca Sfintele să se usuce încet încet, întorcându-le mereu cu
sfânta copie. Şi când se va încălzi sfântul disc preotul îl pune pe antimis şi după ce se va răci puţin se
pune din nou deasupra oalei şi tot aşa se repetă, iar cele uscate se pun în sfântul chivot şi acoperindu-le
se pun la locul lor, făcând cuvenita închinare, si strânge antimisul. Sfânta împărtăşanie pentru cei
bolnavi se păstrează în chivot. Din această Sfântă împărtăşanie se pot împărtăşi şi pruncii şi cei care din
binecuvântate pricini nu pot veni la biserică, sau care trebuiesc împărtăşiţi grabnic şi în împrejurări
excepţionale.
67. Este bine şi folositor să-i oprim pe credincioşi de la Sfânta Împărtăşanie pe perioade
lungi? Actualitatea canoanelor bisericeşti
Nu este bine să-i oprim pe credincioşi perioade lungi de la Sfânta Împărtăşanie,
deoarece, prin aceasta îi oprim de la Împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al
Mântuitorului, iar prin acest fapt riscăm ca pe aceştia să-i pierdem fie de la credinţă,
fie să moară neîmpărtăşiţi.Multe din normele şi recomandările canoanelor sunt
învechite şi nu mai pot fi aplicate azi datorită condiţiilor noi de viaţă şi mentalitatea
lumii de azi, cu totul altele faţă de cele din trecut, pe care le-au avut canoniştii
respectivi. De aceea epitimiile pe care le vom da păstoriţilor noştri, trebuie să fie
adaptate, la spiritul, felul de viaţă, posibilităţile şi condiţiile de trai a lumii de astăzi şi
îndeosebi ale fiecărei parohii şi ale fiecărui credincios în parte.

68. Taina Preoţiei. Primitorul Tainei

Taina preoţiei se dobândeşte prin hirotonie. Din punct de vedere etimologic, cuvântul
grecesc hirotonie însemnează întinderea mâinilor, apoi votare sau alegere, pentru că
votarea sau alegerea cuiva se făcea şi se face de obicei prin ridicarea mâinilor.În sens
creştin hirotonia însemna, deci de la început, alegerea, sau desemnarea cuiva pentru
preoţie, lucru pe care Biserica sau obştea credincioşilor îl făcea prin votare, iar pentru
că această alegere era confirmată prin punerea mâinilor episcopului asupra celui ales.

Celelalte condiţii de intrare în cler:

a) Condiţiile religioase:
 Botezul valid
 Dreapta credinţă
 Candidatul să fie de parte bărbătească
b) Condiţiile morale:
 Ţinuta etică personală precum şi la acea a familiei şi în speţă a soţiei.
Candidatul la preoţie nu se poate căsători cu văduve, divorţate. Etc.
c) Condiţiile intelectuale:
 Pregătirea teologică
 Examinările înainte de intrare în preoţie
d) Condiţiile fizice:
 Integritate corporală : slujitorul bisericesc nu trebuie să aibe defecte fizice
vizibile
69. Calităţile preotului, potrivit jurământului de la hirotonie
 Să fie fără prihană
 Bărbat al unei singure femei
 Veghetor
 Înţelept
 Cuviincios
 Iubitor de străini
 Destoinic să înveţe pe alţii
 Nebeţiv
 Nedeprins să bată
 Neagonisitor de câştig urât
 Blând
 Paşnic
 Neiubitor de argint
 Binechiversitor

70. Activităţile şi stările incompatibile cu slujirea preoţească, potrivit canoanelor

Este interzis preotului a avea orice îndeletnicire care contravine moraleicreştine. De

altfel, art. 123 alin. 9 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii
Ortodoxe Române prevede că „statutul de preot, diacon şi călugăr esteincompatibil cu
exercitarea oricăror activităţi personale (private) cu character economic, financiar şi
comercial, care contravin moralei creştine şi intereselor Bisericii”.
Can. 9 Trulan: Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru îndeletnicire
cârciumărească (prăvălie, cârciumă). Pentru că, dacă unuia ca acesta nu I s-a îngăduit a
intra în cârciumă, cu cât mai vârtos (nu-i este îngăduit) să slujească altora în aceasta şi
să se apuce de ceea ce nu-i lui îngăduit (nu-i este îngăduit) Iar dacă ar face ceva de
acest fel, ori să înceteze, ori să se caterisească.
Can. 10 Trulan: Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul, luând camătă sau aşa-
numitele sutimi (procente), ori să înceteze, ori să se caterisească.

71. Mijloacele de formare şi îmbunătăţire a păstorului de suflete: rugăciunea, postul,

lectura, meditaţia etc.
A.Rugăciunea
A fost şi este privită, dar şi primită ca fiind „hrana şi respiraţia sufletului creştin, fără de
care nu se poate concepe viaţă spirituală, pentru că prin ea se în-treţine legătura noastră
cu cerul”13. Faţa senină a slujitorului, primul element descoperit de credincios, este o
consecinţă a acestui exerciţiu de adoraţie, vene-raţie şi admiraţie care este rugăciunea.
Niciodată preotul nu se poate disocia de acest exerciţiu de admiraţie. S-ar dezice pe sine
şi şi-ar anula misiunea. „Preotul este şi trebuie să fie, prin excelenţă, un om al rugăciunii,
un maestru al rugăciunii…
 Lectura religioasă
„Este cunoscută puternica înrâurire pe care o exercită lectura asupra spiritu-lui nostru
şi marea ei importanţă ca mijloc de cultură, precum şi contribuţia ei la formarea
caracterului şi a personalităţii noastre. Omul este în parte sau tinde să devină ceea ce
citeşte”28.
O carte bună, care ne încântă şi ne zideşte, este asemenea pâinii; este pro-dusă cu efort şi
cu pasiune şi ne hrăneşte îndestulător. Cartea lecturată de preot trebuie să fie nu una care-
i umple timpul, ci care îi umple inima. Raportarea şi valorificarea conţinutului unei cărţi
sunt marcate de atitudinea selectivă a citito-rului. Prioritare pentru preot sunt lecturile de
profil.

72. Continua pregătire intelectuală a preotului

Preotul şi după ce îşi începe pastoraţia, trebuie să continue studiul, în vederea consolidării
cunoştinţelor teologice, pentru a fi binepregătit în misiunea ce îi este încredinţată, aşadar
pentru perfecţionarea clerului, sunt cursurile de pregătire pentru preoţi, cursuri pentru
obţinerea definitivatului în preoţie, cursuri pentru pregătirea în vederea obţinerii gradelor
profesionale, precum şi cursuri postuniversitare şi doctorale. Condiţiile vieţii actuale cer ca
preotul să fie foarte bine pregătit, pentru a face faţă misiunii ce i-a fost încredinţată, cât şi în
faţa fenomenului sectar, ce a luat amploare în ultima perioadă.
73. Raportul preotului cu membrii familiei sale, cu rudele, cu vecinii, cu prietenii
Preotul trebuie să fie un exemplu de moralitate atât în familie cât şi cu rudele, cu
vecinii, cu prietenii. Comportamentul preotului din familie este oglinda acestuia în
societate. Respectul reciproc este unul dintre raporturile preotului atât cu familia, cât şi
cu rudele, prietenii, vecinii. El trebuie să fie o lumină pentru cei din jur, care să-L
mărturisească pe Hristos în societate şi prin felul de a fi. În familia sa, preotul trebuie
să imprime o preţuire deosebită faţă de vrednicia preoţească, educând copiii în acest
spirit, implantându-le sentimentul religios şi dându-le o educaţie religios-morală, încât
aceştia să poată continua cu vrednicie chemarea preoţească a părintelui lor. El trebuie
să fie în bune relaţii cu toţi cu care interacţionează.
74. Modestia şi cumpătarea preotului. Îmbrăcămintea sa şi a familiei
Preotul trebuie să se îngrijească în primul rând de turma ce o păstoreşte şi de familia
sa, apoi trebuie să dea dovadă de simplitate, să fie cumpatat în vorbe şi în fapte, să nu-
şi agonisească averi, lux. Preotul trebuie să fie smerit. Îmbrăcămintea preotului
trebuie să fie în permanenţă uniforma de serviciu şi anume reverenda, pe care dator
este să o poarte tot timpul în societate, nu numai când slujeşte. Purtarea îmbrăcăminţii
preoţeşti este o obligaţie canonică intrată şi în legiuirile Bisericii Ortodoxe Române.
Costumul preoţesc este un simbol văzut al slujirii şi demnităţii preoţeşti.Costumul
preoţesc ne poate scuti de ispitiri sau fapte reprobabile.Îmbrăcămintea familiei trebuie
să fie decentă.
75. Curăţenia preotului în căsnicie
Pentru slujitorii sfântului altar este obligatorie înfrânarea atât înainte, cât şi după
săvârşirea Sfintei Euharistii.
 Can. 4 Cart.: Faustin, episcopul Picenului, din provincia Potentinei, reprezentantul
Bisericii de la Roma, zise: „Să se decidă ca episcopul şi presbiterul şi diaconul şi toţi
cei ce se ating de cele sfinte, păzitori ai înfrânării, să se reţină de la femei". Toţi
episcopii au răspuns: „Se hotărăşte ca toţi cei ce stau sau slujesc la altarsă respecte
înfrânarea".

Can. 47 Nichifor: Nu se cuvine a se împărtăşi de la preotul care nu posteşte miercurea

şi vinerea, chiar dacă pare a fi ortodox; căci nu este lucru sfânt a fi în unele
privinţe evlavios, iar în alte privinţe a fi necurat.
76. Tactul pastoral
Tactul , adică ştiinţa de a ne comporta înţelept cu oamenii, este de obicei dovada unei
maturităţi decugetare şi a unei îndelungate experienţe, care vine odaia cu
înaintarea în vârstă; această ştiinţă estenecesară chiar de Ia începutul activităţii
noastre în parohie şi o putem dobândi prin învăţătură de la înaintaşii noştri,
ori din simţul de prev edere şi de justă cântărire a realităţilor, care
trebuie să neînsoţească în misiunea preoţească.Tactul constituie o calitate — o
virtute — dintre cele mai necesare preotului, care în activitatea saare de-a face cu
oameni de cele mai diverse caractere. Mântuitorul însuşi sfătuieşte pe Sfinţii
Apostoli:" F i ţ i î n ţ e l e p ţ i c a ş e r p i i ş i b l â n z i c a p o r u m b e i i . . . ” ( M a t e i X ,
1 6 ) . I a r S f â n t u l I o a n G u r ă d e A u r   recomandă: "Preotul trebuie să fie
înţelept, isteţ la minte...” (Despre preoţie III,12).

77. Comportarea preotului în societate. Atitudinea sa în relaţiile cu autorităţile bisericeşti

şi cu cele de stat
Raportul faţă de episcop
Fiecare preot este în parohia sa un reprezentant, un trimis, un locţiitor al episcopului său.
DoctrinaBisericii Ortodoxe, referitoare la dependenţa preotului de ierarhul său,
este foarte clară, iar dreptul bisericesc precizează până în cele mai mici amănunte această
dependenţă a preotului de episcopul său.Preotul fiind trimis al episcopului este natural că el
datorează supunerea, ascultarea şi respectulcuvenit faţă de episcop. Din punct de vedere
bisericesc episcopul este autoritatea cea mai înaltă.Episcopul urmăreşte activitatea
preotului în parohie. El răspunde împreună cu preotul, în faţa lui Dumnezeu,
despre măsura şi modul în care şi-a săvârşit datoria sacerdotală şi cum şi-a
îndeplinit activitatea preoţească. De aceea, episcopul supraveghează, îndrumă,
călăuzeşte de aproape activitateaduhovnicească a fiecărui preot.

Faţă de protopop
Organul de legătură între preotul din parohie şi episcopul său este totdeauna
protopopul. El este delegatul episcopului care urmăreşte, povăţuieşte, stimulează
şi înregistrează activitatea fiecărui preot.Prin mijlocirea protopopului, episcopul
transmite preoţilor toate directivele sale şi prin aceeaşi mijlocire primeşte informaţii
despre viaţa personală a preotului şi a familiei lui.
 Raportul cu alţi preoţi
Înţelegere şi colaborare trebuie să existe între preoţii aceleiaşi biserici şi în
general între preoţii parohiilor învecinate

Raportul cu autorităţile civile

În fiecare parohie există anumite autorităţi civile şi eventual militare. Ele poartă
diferite titluri, carese schimbă după regimurile politice de la putere, dar care, după
natura lor, sunt autorităţi administrative,şcolare, sanitare, veterinare, de ordine şi securitate
publică etc.Cu toate autorităţile locale preotul e dator să stabilească şi să păstreze raporturi cât
mai bune, raporturinormale şi să colaboreze sincer în diferite compartimente de activitate, unde
datoria preoţească îl implică.Preotul nu caută niciodată la faţa omului, la bogăţiile lui
materiale şi nici la concepţia lui politică, în oriceîmprejurare, preotul dă atenţia, stima
şi respectul cuvenit atât persoanei cât şi funcţiei pe care o deţine acesta.

78. Relaţiile preotului cu credincioşii de alte confesiuni

În localităţile cu mai mule culte, preotul ortodox trebuie să dea dovadă de sprit ecumenist,
înţelepciune şi respect, să dialogheze cu reprezentanţii acestora şi să fie la înălţimea chemării
sale, ţinând cu tărie tradiţia ortodoxă.
79. Combaterea aspectelor negative din viaţa credincioşilor: alcoolismul, concubinajul,
divorţul, avortul şi practicile anticoncepţionale; lupta împotriva superstiţiilor şi a
vrăjitoriilor
Toate aceste situaţii provin din lipsa instrucţiei şi educaţiei religioase şi negarea valorilor
creştine sau necunoaşterea lor.Sarcina principala a slujitorilor bisericeşti este
intensificarea catehizării pentru a creştina din nou pe oameni punând în valoare învăţătura
morală şi spiritual a creştinismului şi rolul acesteia în dezvoltarea şi afirmarea individului
şi societăţii.Cu privire la familie, este necesar să se cultive o concepţie sănătoasă despre
ceea ce înseamnă aceasta pentru binele fiecăruia în parte şi al societăţii din care facem
parte. Trebuie accentuată şi cultivată idea că familia îşi are modelul şi fundamental ei
natural şi supranatural, în Taina Sfintei Treimi, în porunca lui Dumnezeu.Adevărata
familie creştină se bazează pe dragostea jertfelnică şi frica lui Dumnezeu.
80. Importanţa activităţilor cu tinerii. Modalităţi de implicare a acestora în acţiunile concrete
ale parohiei
Tinerii trebuie implicaţi în toate laturile vieţii de parohie - să facă parte din corul
parohial, să fie aleşi în consiliul parohial şi responsabilizaţi pe anumite sectoare, cu
deosebire să fie implicaţi în activitatea social-filantropică, să distribuie ajutoare
materiale şi medicamente celor aflaţi în necazuri şi suferinţe, să se apropie sufleteşte
de copiii orfani sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum şi de
bătrânii aflaţi în suferinţă.
81. Implicarea preotului în acţiuni caritative organizate. Asistenţa socială în parohie
Preotul are un rol important în partea social-filantropică a Bisericii, întrucât,
cunoscându-şi enoriaşii mai bine decât asistentul social, îl poate informa pe acesta
asupra cazurilor sociale existente în parohia sa. Pe lângă îndrumarea spirituală pe
 care trebuie să o acorde, preotul poate îndruma fiii duhovniceşti sau persoanele pe
care le ştie ca având nevoie de servicii sociale către asistentul social din parohia sa,
acesta urmând să îndeplinească demersurile necesare acordării ajutorului social.
82. Relatiile preotului cu profesorul de Religie şi cu elevii
Acolo unde preotul are suficient timp, ca pe lângă obligaţiile pastoral-misionare, să predea şi
religia la şcoală, putem vorbi despre o situaţie ideală, pentru că prezenţa preotului, în uniforma
preoţească, cu autoritatea şi prestanţa lui, impune mai mult respect şi mai multă seriozitate orei de
religie. O dată cu preotul în şcoală intră şi Hristos, preotul fiind un slujitor al Mântuitorului. De
aceea unde este prefesor mirean absolvent de teologie, acesta trebuie să colaboreze cu preotul
paroh, în zona unde este arondată şcoala şi anume să-l ducă la orele de religie, să-i ducă pe elevi
la spovedit, la Sfânta Liturghie, etc.
83. Datoria preotului de a săvârşi serviciile divine şi de a răspunde prompt şi cu
conştiinciozitate cerinţelor duhovnicesti ale credincioşilor
Preoţii vor răspunde fără ezitare oricărei solicitări, fie a credincioşilor, fie a celor
rătăciţi, explicând temeiurile credinţei ortodoxe şi oferind ajutor celor în necazuri, în
orice împrejurare, devenind dragoste umană şi solidaritate umană, pentru
oricine.Oficiind regulat slujbele bisericeşti cu o propovăduire adecvată, preotul va fi
de un real folos comunităţii.
84. Combaterea formalismului şi a rutinei preotului
Combaterea formalismului şi a rutinei preotului se face prin întâlniri duhovniceşti,
prin slujbe misionare şi prin lecturi duhovniceşti şi mai ales prin multp rugăciune.
85. Curăţenia în biserică şi pe Sfânta Masă. Păstrarea obiectelor de cult
Curăţenia în biserică,icoanele, pereţii, podul, acoperămintele, precum acoperămintele,
trebuie curăţate de către ecleziarh. Sfânta Masă şi Proscomidiarul numai preotul şi
diaconul sau ipodiaconul să le şteargă, ca niciodată să nu se afle pe ele praf sau
oarecare gunoaie şi ca să nu se atingă mâna cea nesfinţită.
Gunoiul din altar şi din biserică se cuvine a fi aruncat pe apă curgătoare, sau pe alt loc
neumblat să se pună, sau să se ardă.
Preoţii şi diaconii se vor ocupa cu păstrarea obiectelor de cult, în afară de sfeşnice şi
cădelniţă şi alte lucruri mai mici, decât cele sfinţite.
86. Datoria preotului de a predica la toate serviciile religioase

Prescripţii canonice. Obligativitatea slujirii învăţătoreşti este, de altfel, stipulată

şi în Canoanele Bisericii, încă din perioada apostolică. Bunăoară, Canonul 58
„apostolic“, prevede afurisirea şi chiar caterisirea celui neglijent în predicarea
cuvântului:„Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului şi
neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare şi
în lenevie, să se caterisească“
Iar Canonul l9, fixat la Sinodul Trulan (Constantinopol - 692) reprezintă cea mai
detaliată reglementare cu privire la predică, dintre toate celelalte canoane, atât apostolice,
ale sinoadelor ecumenice şi particulare, cât şi ale Sfinţilor Părinţi. Din acest motiv,
socotim util să-l redăm integral: „Se cuvine, ca înainte stătătorii Bisericilor să înveţe în
fiecare zi, şi cu deosebire în duminici, întregul cler şi popor, cuvintele dreptei credinţe,
culegând din Scriptura dumnezeiască înţelesurile şi judecăţile adevărurilor şi să nu treacă
hotarele cele ce şi sânt puse, sau predania de Dumnezeu purtătorilor părinţi.
87. Viaţa de familie a preotului

Familia preotului, stâlp de lumină în timpuri întunecate

Un rol determinant îl are astăzi familia preotului ortodox, care şi ea este asaltată de
ispite şi încercări specifice timpului pe care-l trăim. Alegerea slujirii a două altare, cel
al micii familii unde preotul este şi soţ şi tată, şi cel al Bisericii unde preotul este
părinte, îndrumător şi mijlocitor către Dumnezeu pentru sine, pentru propria familie,
pentru toţi fiii şi fiicele din parohia lui, pentru toată lumea, necesită dublă
responsabilitate, jertfelnicie şi mult curaj de a fi stâlp de lumină în timpuri întunecate.
Căsătoria preotului ortodox creează datorii mai mari decât pentru ceilalţi credincioşi, el
trebuind să justifice familia sa mai ales din punct de vedere religios-moral, printr-o viaţă
de familie exemplară şi edificatoare.
Familia preotului este prima sa carte de vizită
Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură, pentru că
exemplul, mai mult decât cuvântul, convinge şi transformă. De asemenea, prin familie,
preotul se integrează mai adânc şi mai trainic în viaţa socială a parohiei. Familia
preotului este un model oferit parohiei şi lumii.
Soţia preotului poate fi un adevărat înger păzitor, întărindu-l pe preot în faţa
potrivnicilor şi susţinându-l cu sfaturi alese în proiectele ambiţioase din parohie,
"arătându-i prin puterea ei de intuiţie calea cea mai potrivită de urmat acolo unde el, ca
bărbat, intuieşte mai puţin".

88. Taina Cununiei. Rânduiala Tainei

Taina Cununiei este serviciul divin prin care Biserica binecuvintează şi consfinţeşte
căsătoria , adică legătura dintre bărbat şi femeie, ridicând-o la rang de taină.
89. Săvârşitorul şi primitorii Tainei
Arhiereul şi preotul sunt săvârşitorii Tainei.
Primitorii Tainei trebuie să fie bărbat şi femeie de religie ortodoxă
90. Timpul săvârşirii Tainei
Fiind slujbă de bucurie, cununia se săvârşeşte în zilele de sărbătoare, .Moltifelnicul prescrie să se
facă de dimineaţa, îndată după Liturghie. Nu se fac nunţi în perioadele următoare:
1. În cele 4 posturi de peste an inclusiv săptămâna albă, sau a brânzei, ca şi în toate zilele de post
de peste an: miercurea şi vinerea, 14 Sept.- Înălţarea Sfintei Cruci, 29 August- Tăierea
Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
2. Nu se fac nunţi în Săptămâna Luminată, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, în
Duminica Rusaliilor în toate praznicele împărăteşti şi în ajunul praznicelor împărăteşti.
91. În ce condiţii şi pe baza căror acte poate săvârşi preotul Cununia?
Pe baza consimţământului liber neviciat a celor doi soţi. Preotul poate săvârşi
Cununia pe baza Certificatului de Căsătorie emis de Oficiul Stării Civile, unde s-a
 încheiat acesta .
92. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească primitorii Tainei Cununiei
Condiţii religioase, condiţii morale, condiţii fizice, condiţii sociale1.Să fie creştini
ortodocşi 2.Să aibe botezul valid. În ultimul timp căsătoriile mixte sunt îngăduite
doar cu dezlegarea chiriarhului locului, cei de alt cult sunt obligaţi să îndeplinească
formalităţile de trecere la Ortodoxie. 3.Nici una din cele două persoane să nu fie
logodită bisericeşte cu altă persoană 3. Să nu fie căsătorită bisericeşte sau civil 4.
Partea bărbătească să nu fie hirotonită sau hirotesită, în vreo treaptă a preoţiei, sau
treaptă de ipodicaon 5. Să aibe naşi cununaţi ortodocşi 6. Să fie sănătoşi psihic 7. Să
aibe facultatea de a consimţi în mod liber 8. Să nu fie de acelaşi sex. 8. Să aibe
integritatea fizică necesară 9 Să nu fie rudenie de sânge sau cuscrie 10. Să aibe vârsta
prevăzută de lege 10. Să fie cetăţeni români.
93. Sensul protocolului bunei-învoiri. Cum se procedează?
Consensul liber exprimat este absolut necesar la încheierea căsătoriei. Încheierea
prealabilă a căsătoriei civile, uşurează , ba chiar poate dispensa pe slujitorii Bisericii
de osteneala de a verifica existenţa consensului între cei ce vor să se căsătorească
bisericeşte, întrucât dovada acestuia o formează actul de căsătorie civilă.
94. Vestirile. Rolul lor, când şi unde se fac?
Înainte de încheierea căsătoriei, ca şi înainte de săvârşirea cununiei, să se facă aşa-
zisele vestiri, în cazul şi în locul unde aceasta se practică. Prin ele se înţelege
anunţarea consecutivă în trei duminici sau sărbători, a hotărârii de a se căsători a
celor în cauză, cu scopul de a se da posibilitatea, să fie oprită încheierea acelor
căsătorii, în calea cărora ar exista impedimente grave şi necunoscute de la care nu s-a
obţinut dispensă. Vestirile se fac în Biserică.
95. Impedimente la căsătorie
Impedimentele constau din lipsuri ale condiţiilor necesare pentru încheierea căsătoriei
valide.
- Impedimente cu privire la rudenie poate fi religioasă, morală, sau fizică
- Impedimente cu privire la lipsa consenului liber
- Impedimente cu privire la starea civilă : cei logodiţi bisericeşte pot să ceară
desfacerea logodnei, dar candidatul la preoţie în cazul în care este logodit
bisericeşte cu o altă persoană, chiar dacă a obţinut desfacerea ei, constituie
un impediment la hirotonie.
- Impedimente privind lipsa însuşirilor morale necesare
- Lipsa căsătoriei civile
96. Stabilirea gradului de rudenie pentru cei ce doresc să se căsătorească. Cum se
procedează dacă solicitanţii sunt rudenii?
- Actele care determină înrudirea religioasă :
a. Actul asistării sau ţinerii la botez de către naş, a celui ce urmează
a se boteza şi care se numeşte fin
b. Actul asistării la cununie din partea uneia, sau mai multe
persoane, a unei perechi ce i se oficiază cununia. Cei ce asistă
 sunt naşii şi cei asistaţi sunt finii
- Actele care determină rudenia morală:
a. Tutela
b. Adopţia
c. Logodna
- Actele care fac să se nască rudenia fizică:
a. Rudenia de sânge
b. Rudenia cuscriei
Rudenia de sânge descendentă şi ascendentă
Tată – fiu = gradul 1
Bunic-nepot = gradul 2

Rudenia de sânge pe linie colaterală

Fraţi = gradul 2
Veri I = gradul 4
Veri II= gradul 6
Unchi-nepot = gradul 3

Solicită dispensă de la chiriarhul locului, întrucât constituie impediment de la căsătorie

rudenia de sânge pe linie colaterală, până la gradul şapte. Episcopul poate acorda
dispensă pentru gradele cinci şi şase, iar gradul patru numai de către sinod. Rudenia pe
linie directă constituie, impediment nelimitat.

97. Căsătoria celor cununaţi o dată sau de mai multe ori. Cum se procedează dacă numai
unul a mai fost cununat înainte?
Rânduiala primei nunţi se face şi atunci când unul dintre soţi a mai fost căsătorit.
Dacă ambii au fost căsătoriţi, se face Slujba la a doua nuntă. Această slujbă se face
neschimbată şi la a treia nuntă. A patra nuntă este interzis a mai fi săvârşită.
98. Este îngăduit să se oficieze slujba Cununiei unui creştin ortodox cu unul neortodox sau
necreştin?
Aceste căsătorii sunt îngăduite numai cu dezlegarea chiriarhului locului,cei de alt cult
sunt obligaţi, să îndeplinească formalităţile de trecere la ortodoxie. Căsătoria cu un
necreştin este prohibită.
99. Se pot cununa mai multe perechi de miri deodată?
Nu avem voie să săvârşim cununia la mai multe perechi deodată, întrucât aceasta este o inovaţie
liturgică gravă care ar duce la diminuarea rolului unei Sfinte Taine atât de importante în viaţa
credincioşilor în general şi în viaţa tinerilor în special.
100. Pregătirea duhovnicească a mirilor pentru primirea Tainei
Pregătirea duhovnicească a mirilor pentru primirea Tainei Cununiei se face prin Taina
Sfintei Spovedanii şi prin primirea Sfintei Împărtăşanii.
101. Logodna. De ce este potrivit ca ea să fie săvârşită odată cu Cununia?
 Logodna trebuie săvârşită odată cu Cununia, pentru motivul că mulţi dintre cei ce
săvârşesc Logodna cu mult timp înaintea Nunţii, cred că prin aceasta au primit
binecuvântarea şi dezlegarea de a începe convieţuirea sau viaţa intimă. Logodna nu
dă dreptul la consumarea vieţii conjugale, fiind doar o chezăşie de a întemeia familie.
Numai Taina Nunţii dă dreptul la aceasta.
102. Se pot săvârşi logodna şi Cununia în alt loc decât în biserică?
Logodna şi Cununia se săvârşesc în biserică deoarece biserica este locaşul în care
Dumnezeu e totdeauna prezent, mai ales prin Sfintele Daruri şi în care se săvârşesc şi
celelalte sfinte taine; săvârşindu-se în biserică, nunta e făcută în faţa lui Dumnezeu
Însuşi şi cu binecuvântarea Lui, căpătând astfel caracterul de act sfânt şi o garanţie
mai mare de durabilitate. Cununia nu se poate oficia în case decât în cazuri cu totul
excepţionale şi pentru motive întemeiate.
103. Naşii de Cununie
Naşii de cununie sunt martori şi garanţiai seriozităţii angajamentelor reciproce luate de viitorii soţi
şi ai trăiniciei legăturii lor; de aceea, la logodnă, ei pun mâna, cu preotul pe inele, iar la cununie ,
pe cununile care se pun pe capetele mirilor, atât la aşezarea, cât şi la depunerea lor, fiind deci
oarecum părtaşi la actul sfânt care se săvârşeşte. Naşii trebuie să fie creştini ortodocşi ,botezaţi şi
cununaţi cu vieţuire creştinească exemplară şi mai în vârstă decât mirii, purtându-se faţă de miri ca
nişte părinţi şi învăţători ai lor.
104. Se poate săvârşi Cununia religioasă înainte de căsătoria civilă?
Legile interzic oficierea cununiei religioase, înainte de cununia civilă.
105. De ce este nevoie de certificat de Cununie? Unde înregistrează preotul
Cununia?
Certificatul de cununie este necesar pentru a demonstra faptul că, respectiva cununie a
fost săvârşită în cadrul Bisericii Ortodoxe. Este necesară pentru viitorii candidaţi la
preoţie, pentru a le certifica Taina Cununiei. Preotul înregistrează cununia în registrul
de cununii.
106. Ce sfaturi li se dau mirilor în predica de la Cununie?
-despre sfinţenia familiei
- despre conceperea şi naşterea de copii
- despre dragostea şi ajutorul reciproc pe care trebuie să şi-l acorde soţii.

107. Taina Sfântului Maslu. Rânduiala

Sfântul Maslu este slujba sfântă prin care Biserica se roagă prin sfinţiţii ei slujitori,
pentru sănătatea bolnavilor, aducându-le iertarea de păcate prin ungerea cu untdelemn
sfinţit.
108. Primitorii Tainei. Poate fi administrată Taina şi celor sănătoşi?
Prin această sfântă taină se cere şi se dobândeşte nu numai tămăduirea bolilor
trupului, ci şi iertarea păcatelor, în Biserica Ortodoxă maslul se face, nu numai pentru
cei bolnavi, ci şi pentru cei sănătoşi, chiar şi pentru copii, nu doar o singură dată, ci de
mai multe ori.
109. Lucrurile de care are nevoie preotul pentru săvârşirea Tainei
 1) Sfânta Evanghelie
2) Sfânta Cruce
3) Sfeşnice cu lumânări
4) Cădelniţa
5) Vas cu untedelemn
6) Vas cu făină de grâu
110. Numărul slujitorilor necesari pentru săvârşirea Tainei
Pentru săvârşirea Tainei Maslului, de regulă trebuie să slujească, şapte preoţi, după
numărul celor şapte daruri ale Duhului,şi de şapte ori s-arugat proorocul Ilie pe muntele
Carmel, până când a dat Dumnezeu ploaie pe pământului ars de secetă.În practică la
nevoie pot sluji cinci, trei, sau cel puţin doi preoţi.
111. E necesară citirea tuturor pericopelor apostolice, a Evangheliilor şi a
rugăciunilor, dacă slujesc mai puţin de şapte preoţi?
Este necesară citirea tuturor pericopelor apostolice, a Evangheliilor şi a rugăciunilor,
chiar dacă slujesc mai puţin de şapte preoţi.
112. Când se face ungerea cu untdelemn sfinţit?
Ungerea cu untdelemn sfinţit se face în timp ce preotul rosteşte rugăciunea „Părinte
Sfinte, Doctorul sufletelor...”, ce se zice după fiecare Evanghelie, ectenie întreită,
rugăciunea de sfinţire a untdelemnului, După Evanghelia a şaptea, miruirea se face după
ce se zice rugăciunea ce se citeşte cu Sfânta Evanghelie deasupra capului bolnavului.
113. Rânduiala slujbelor înmormântării şi a parastasului. Datoria preotului de a
predica
114. Rânduiala înmormântării
115. a.Panihida
Preotul Venind la casa unde este mortul îşi pune epitrahilul şi cădind trupul celui adomit
„Binecuvântat este Dumnezeul nostru...”
Cântăreţul Rugăciunile începătoare...Împărate ceresc...Prea Sfântă Treime... Tatăl nostru ...
Preotul „Că a Ta este Împărăţia....”
Cântăreţul „Cu duhurile drepţilor...Întru odihna Ta Doamne... Slavă...Tu eşti Dumnezeu...Şi
acum... Una curată...”
Preotul Ectenia morţilor... Rugăciunea „Dumnezeul Duhurilor şi a tot trupul...” Ecfonisul:
„Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna...”
Cântăreţul „Slavă...Şi acum...Doamne miluieşte (de 3 ori) Părinte binecuvintează
Preotul Apolisul
Tămâiză pe mort şi zice: „Întru fericită adormire...”
Cântăreţul „Veşnica pomenire” de trei ori
Preotul „Dumnezeu să-l ierte ...”
„Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri...”
116. b.Slujba înmormântării
117.
Preotul „Binecuvântat este Dumnezeul nostru...”
Cântăreţul Amin şi cântă „Sfinte Dumnezeule ...” timp în care se duce trupul celui răposat la
biserică
Psalmul 90
Preotul Aliluia de trei ori pe glasul 8 cu stihurile
Cântăreţul Troparul „Cela ce prin adâncul înţelepciunii... Slavă... Şi acum...al Născătoarei”
Starea 1 Psalmul 118, glasul al 6-lea
Preotul Ectenia morţilor, care începe cu „Iară şi iară în pace....” Rugăciunea Dumnezeul
Duhurilor şi ecfonisul
Cântăreţul Starea a 2-a Psalmul 118 glasul al 5-lea
Preotul Ectenia morţilor, care începe cu „Iară şi iară în pace....” Rugăciunea Dumnezeul
Duhurilor şi ecfonisul
Cântăreţul Starea a 3-a Psalmul 118 glasul al 3-lea
Binecuvântările învierii
Preotul Ectenia morţilor, care începe cu „Iară şi iară în pace....” Rugăciunea Dumnezeul
Duhurilor şi ecfonisul
Cântăreţul Troparul glasului 5 „Odihneşte Mântuitorule...Slavă... Şi acum... al Născătoarei”
Psalmul 50
Canonul
Preotul În timpul canonului zice ectenii după cântarea a 3-a, a 6-a şi a 9-a
Cântăreţul Stihirile Sf.Ioan Damaschinul pe cele 8 glasuri
Fericirile pe glasul 6
Apostolul
Preotul Evanghelia
Ectenia „Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta... Încă ne rugăm pentru
odihna.... rugăciunea Dumnezeul Duhurilor ... ecfonisul
Rugăciunile de iertare
Ecfonisul – apoi se face sărutarea Crucii aflată pe pieptul mortului
Cântăreţul Stihirile pe glasul 2 „Slavă...Şi acum...”
Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime....Tatăl nostru ...
Preotul Că a Ta este împărăţia ....
Cântăreţul Cu duhurile şi celelalte...
Preotul Ectenia pentru morţi şi apolisul
La groapă preotul toarnă peste trupul celui răposat , în chipul Crucii vin amestecat cu
untdelemn zicând : „Spăla-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi....”Iar după ce este coborât
cosciugul în mormânt, preotul luând pământ cu lopata , aruncă cruciş zicând: „Al
Domnului este pământul...” , apoi varsă în groapă cenuşa din cădelniţă şi se astupă
groapa cu pământ. Otpustul
118.
119. c.Rânduiala parastasului
Preotul Binecuvântarea mică
Cântăreţul Rugăciunile începătoare
Preotul Ectenia mare
Aliluia pe glasul 8 de trei ori cu stihurile
Cântăreţul Troparele glasului 8 „Cel ce prin adâncul înţelepciunii...”şi celelalte
Preotul Ectenia pentru morţi, rugăciunea Dumnezeul Duhurilor ....ecfonisul
Cântăreţul Binecuvântările Învierii
Preotul Ectenia pentru morţi şi ecfonisul
Cântăreţul Troparul glasului al 5-lea „Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robii Tăi..”
„Nu este sfânt....Marea vieţii”
Preotul Ecfonisul „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru...”
Cântăreţul „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase...” Icosul „Tu singur eşti fără de moarte..”
Preotul Tămâind „ Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii...”
Cântăreţul „Duhurile drepţilor Te vor lăuda pe tine..” Irmosul Cântării a 9-a a Canonului
Sfinte Dumnezeule.... Prea Sfântă Treime... Tatăl Nostru...., troparele Cu duhurile
drepţilor şi celelalte.
Preotul Ectenia morţilor, rugăciunea Dumnezeul Duhurilor...ecfonisul
Rugăciunile de iertare
Otpustul

A doua datorie a preotului este să înveţe pe credincioşi dreapta credinţă, adică să-i
catehizeze cu timp, şi fără timp, prin predici bune, practice, izvorîte din inimă; prin
explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică şi acasă de texte
patristice, cărţi de călăuză duhovnicească, învăţături morale necesare tuturor şi mai ales
copiilor şi tinerilor. Aceste învăţături formează “gardul” Bisericii, cu care a îngrădit
Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată şi stricată de străini, de vierul cel
sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot aşa şi credincioşii din parohie, dacă
nu sînt educaţi religios şi deprinşi cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul şi cu citirea cărţilor
sfinte, se răcesc în credinţă, sînt indiferenţi faţă de Biserică, devin îndoielnici,
necredincioşi, beţivi, imorali şi unii sînt amăgiţi şi atraşi de secte.
120. În ce condiţii şi pe baza căror acte poate săvârşi preotul înmormântarea?
În legătură cu înmormântarea, trebuie observate şi anumite prevederi ale legilor de stat,
care impun bunăoară constatarea şi verificarea morţii de şi eliberarea autorizaţiei de
înhumare, drept condiţii fără a căror îndeplinire este interzisă, înmormântarea de către
slujitorii religioşi. Înmormântarea se poate săvârşi pe baza certificatului de deces.
121. Când se face pomenirea morţilor?
1. Ziua înmormântării = ziua 3
2. Ziua a noua
 3. Ziua 40
4. La 3 luni
5. La 6 luni
6. La 9 luni
7. La 12 luni
8. Apoi în fiecare an în ziua morţii până la împlinirea a şapte ani de la deces
9. Sărindarele = pomenirea morţilor timp de 40 de zile la Sf. Liturghie.
10. sâmbăta lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui
11. sâmbetele din săptămâna a 2-a, a 3-a şi a 4-a din Postul Paştelui
12. sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Sâmbăta morţilor sau a Moşilor, sau "Moşii de vară")
13. lunea sau marţea după Duminica Tomii (Paştile Blajinilor)
14. la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
15. în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (zis Sâmbăta
morţilor sau "Moşii de toamnă")
16. Joia Mare (Joi Mari) din Săptămâna Sfintelor Patimi

122. În ce împrejurări va săvârşi preotul rânduiala la ieşirea cu greu a sufletului?

Această rânduială se face la căpătâiul celor care greu luptă şi îndelungat cu moartea,
adică, cei care se chinuiesc rău şi nici nu se fac sănătoşi, dar nici nu mor.Situaţiile de
acest fel erau socotite ca urmări ale unor păcate grele săvârşite de muribund şi
nemărturisite sau neispăşite, care apasă greu conştiinţa lui şi nu-l lasă să moară, până
când nu-şi va uşura sufletul prin spovedanie şi căinţă.

123. Înmormântarea în cazul sinucigaşilor

Hotararea nr.506, din 1949, privind inmormantarea sinucigasilor (B.O.R., nr. 7-10,
1949, p. 177-178)"Slujba inmormantarii sinucigasilor <> sa fie facuta numai de catre
un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa
poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si
sa nu se tina cuvantari".