Sunteți pe pagina 1din 1

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Semnificația pentru Întâmpinarea Domnului este împlinirea Legii ce


prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie dus la Templu unde
să fie închinat lui Dumnezeu, în a 40-a zi de la naștere. În acest moment se
făcea și curățirea mamei. Astfel, Mântuitorul a fost dus și el la Templu de
către Fecioara Maria și dreptul Iosif. Ei au fost întâmpinați de dreptul
Simeon și proorocița Ana.

Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii


Vechiului Testament. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va
lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”.
Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va
vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Astfel a trăit până la
360 de ani.

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a împlinirii, a nădejdii. În


biserică se cântă, la slujbele de seară, Troparul ,,Întâmpinării Domnului”, în
special la Vecernie. Fiecare faptă bună este un semn de credință.

S-ar putea să vă placă și